Neființe, existăm
de când am pus oare mai știu când, gând alb în semne negre
am răspuns cu-un doliu pe marginea inimii
și-am strigat:
- tu, gând întunecat cu față mască, privește-mă
când am încercat să mă înțeleg
mi-am dat seama cât de departe și de străin sunt
da, păcălindu-mă prin iluzii și amăgire
alergând în imensitatea golului și câutând pe treapte de întuneric, am căzut
adâncul luminii și întunericului m-a surpat în mine
- tu, străine, înțelege-mă!
ochiul ciclopic privește toată omenirea, de acolo, o gramadă imensă
cerul negru, fracturat prin crăpături, plânge nefericire
am văzut gheare de păsări de întuneric, trupuri prinse în alb de nuduri
agățate de două lumi și mi-am zis:
- trezește-te, suflete, abandoneză-te și lasă carcasa ta
căci goală-i, nu-i suflet s-o umple, ochii lor te văd
fii nevăzutul luminii
cerul coboră în picături roșii, iubirea și mila sunt blestem
suntem raiul și iadul cu fiecare clipă, târând lumea în două picioare
ura este monedă de schimb
când am înțeles că suntem o gramadă, dar singuri și agățați de nimic
am încercat să ascult înțelepciunea pământului, din groapa vieții
viul omului deasupra plutește, drept cer
el uită neputința și încercă zadarnic să zboare spre zări
apele au devenit diguri de gânduri și păsări negre veghează tristețea
gunoiul ne îndrumă, turma aleasă să-o proslăvim
gâturi lungi și schiloade la minte cu miere-venin, ies din ecrane
ne spun vorbe cuie bătute în cap, de partea cui vor ei ca să fim
împărțiți în ciudate fețe umane, îndrăznesc ce nu vrem noi
ne cred carcase fără gânduri, neființe care nu existăm
apele cerului se despart, lumina-n gânduri vine
poezie de Viorel Muha (iulie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre ochi
- poezii despre negru
- poezii despre gânduri
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre viață
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Acolo cu tine
mă pot scrie oare pe buzele tale
ca un fluture când mângâie cerul sărutând o floare
și
...
crede că, a găsit fericirea
ca apoi spre seară să nu mai fie?
o clipă rătăcită a spart o fereastră din mine
și-au năvălit norii
cerul, soarele
tu!
...
oare totul este în noi fără să știm?
nu mă cunosc decât în izvor de viață
escaladând diminețile spre amiază
cu tine-n
gânduri de flori și-n fiori
parfumul tău mă duce spre seară
așteaptă, nu fugării diminețile
ascultă, sărută amiezile
înțelege-mă, când vin apusurile
iubește-mă, când vin nopțile
nu suntem bucăți separate
nu suntem amintire
nu cerem
nu vrem
e timpul vieții
sperăm doar în iubire!
nu pot opri mintea să nu răsucească
absurdul din mine
mă minte de-o viață
când plâng ploile
drumuri rătăcite fugăresc viitorul
nu pot să mai fiu la fel și-ntr-un mâine
aruncă cu pietre și sparge-mă-n bucăți
și ia o bucată în timpul tău
acolo cu tine!
Să nu lăsăm nopțile să doarmă
Să nu uităm de diminețile moi și calde
Să nu uităm că ne scriem prin noi!
poezie de Viorel Muha (mai 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viitor
- poezii despre miezul zilei
- poezii despre flori
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre somn
- poezii despre seară
- poezii despre plâns
Sorb cerul din priviri
Noaptea se așază pe un scaun de lemn
citește un poem al luminii
și subliniază cu negru.
Luna privește de curiozitate din mijlocul cerului,
stelele nu văd nimic
și pleacă la plimbare prin galaxie.
Mă prinde somnul și ca să nu adorm
mă înviorez cu două pahare cu vin alb,
sorb cerul din priviri,
carul mare a luat-o la sănătoasa.
Caii dimineții pasc pe pajiște,
muntele tace și mișcă din sprâncene,
pe semne apele
îl sapă la rădăcini.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vin, poezii despre tăcere, poezii despre stele, poezii despre sprâncene, poezii despre poezie, poezii despre plimbare sau poezii despre noapte
Sorb cerul din priviri
Noaptea se așază pe un scaun de lemn
citește un poem al luminii
și subliniază cu negru.
Luna privește de curiozitate din mijlocul cerului,
stelele nu văd nimic
și pleacă la plimbare prin galaxie.
Mă prinde somnul și ca să nu adorm
mă înviorez cu două pahare cu vin alb,
sorb cerul din priviri,
carul mare a luat-o la sănătoasa.
Caii dimineții pasc pe pajiște,
muntele tace și mișcă din sprâncene,
pe semne apele
îl sapă la rădăcini.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din cer plouă cu tine
copii născuți în trupuri moarte
așteaptă viul să vină din viitor.
căruțe de păsări trezite
sunt roți pe cer, deșteaptă-te!
valea plângerii s-a mutat,
lăsând aici
o casă prea bătrână de timp.
un fum de vânt bântuie nori de ploaie.
tristețile toamnei caută intrări,
de suflete fără pustiu.
la un geam chipul meu strivește noaptea,
iar negrul întunericului îmi orbește
așteptarea.
este frig în căldura pustie a casei,
iar tavanul nu-mi mai este
decât carcasa trupului meu.
aștept răsturnarea vieții, golind gânduri,
dincolo de miezul trecerii timpului.
pata de pe peretele albului devine chipul tău,
în întuneric.
am prins un gând care vrea să se sinucidă,
de prea multă așteptare.
te văd cum cazi în picături încete și sparte,
de ploaie,
măruntă, care vreau s-o strâng în pumnul meu.
aștept și vreau să te sărut adunând o picatură,
îngudurat și mă gândesc că ești,
doar tu.
trist suspin și știu că nu ești, decât o infinitate,
de picături ce curg încet de sus,
doar...
printr-o amăgitoare ploaie.
din viitor aștept și-acum, trist să știi
din picături de ploaie,
să aud glasul găndului tău!
poezie de Viorel Muha (octombrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tristețe, poezii despre ploaie, poezii despre văi, poezii despre vânt sau poezii despre vinovăție
Strălucind în timpul ce nu s-a țesut
Eu sunt un
țărm
tu ești celălalt țărm
fără noi fluviul
n-ar mai luneca spre ocean
ne oglindim în apele
întunecate și leneșe
ca două orașe gemene
zidite pe stânci
deoparte e lumea mea
de cealaltă parte o altă lume
lumea ta unică
pe care o întrevăd
dar n-o cunosc
ne contemplăm
de pe înălțimea stâncilor
din turnul de veghe
ce mușcă din cer lacom
strivind în dinții crenelurilor
albastrul floral
ne pândim
prin ochii pisicii
lascivi și galbeni
străini ca o peșteră
ca două imperii
de departe
ne facem semne
ne chemăm
ne dorim
dar nu putem fi decât două maluri
roase de vânturi
sărutate de secetă
părăsite de păsări
din când în când
trece un vas prin apele leneșe
numai atunci privirile noastre
se contopesc
pe catarge în zare
și stăm față în față
fără să ne cunoaștem
fără să ne vorbim
totuși
chemă-mă din lumea ta
șoptește-mi neîncetat
poate va fi secetă
și fluviul va seca la noapte
doar pentru o clipă
pentru un ceas nebun
să rămânem singuri
îmbrățișați în iubire
strălucind
adunați în cămașa zdrențuită
a timpului ce nu s-a țesut...
poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci, poezii despre cunoaștere, poezii despre înălțime, poezii despre vorbire sau poezii despre speologie
De când mă tot cauți
Am cântărit vorbele nefericiților lumii
și sunt foarte grele,
te simt nedumerită și goală.
Tot mai cred în minunile creației
înaintează cu lumina prin întuneric,
pentru îndoielile care mă stăpânesc
îmi cer iertare.
Sunt dependent de legile societății
și le accept din teama de ceilalți,
nu mă mai înșală aparențele,
dar mă înșală cei ce știu să o facă,
nu-i arăt cu degetul,
dar dacă pot îi ocolesc.
De când mă tot cauți
am încercat să te privesc în ochi,
ochii știu multe și trebuie atent citiți
de fiecare dată până-n adâncul tăcerii.
Nopțile și zilele mă scot din umbră
și te acoperă cu lumină,
cerul odihnește pe un nor alb
sub care mă iubești.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre zile, poezii despre odihnă, poezii despre legi sau poezii despre lectură
Culorile roz
dragul meu,
ți-am spus, o să am răbdare
vezi, stau cu mâinile întinse
încerc să țin în priviri echilibrul oglinzii
așteptarea ia uneori forma argintului
pe undeva prin centrul pământului plouă
n-am să știu niciodată cât întuneric ascund trupurile
cineva mă privește de-aproape
fiecare literă se desfășoară de la cer la pământ
urmele albe fără ecou au doliu străveziu
ferestrele sunt toate deschise, umbrele se depărtează de suflet
apele încremenesc la intrarea în gânduri
trec păsări scheletice cu răsăritul pe umeri
în rest nu e nimic
lutul portretelor nu mai răspunde
au murit toate culorile roz...
poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roz, poezii despre păsări, poezii despre portrete, poezii despre mâini sau poezii despre lut
Ancorare
În fiecare gând e-o altă zi
Din scurtul drum al vieții către moarte,
În fiecare zi este-un alt gând,
Prin care viața-n gânduri se împarte
Și lumea de lumină se desparte,
Ca cerul înserării de pământ,
Ca ochiul de minunea "a privi",
Tăcând.
În fiecare om este-un alt gând,
Din lumea lui de tâmple și de gânduri,
Cum e copacul desfrunzit și gol,
Când nu-i mai vine seva din pământuri,
Și cum e timpu-n lumea lui de timpuri,
Când spațiul se curbează în nămol
Și cerul se coboară pe pământ,
În gol.
În fiecare timp este-un alt drum
Prin spațiul rostuit pe-o frunză-n vânt,
Un drum ce răvășește norii lumii,
Când cade ploaia vorbei pe pământ,
Și gândul se rodește prin cuvânt,
Ca focul care-și murmură tăciunii
Prin vatra care-și trece-n stâlpi de fum
Tăciunii...
În fiecare om există-un ceas
De lume spațiată-n anotimpuri,
În fiecare vers trăiește-un ton
Pe-o strună cu fiori și labirinturi,
Un mit ce-și duce veacul printre mituri,
O placă sub un ac de gramofon,
Un murmur dintr-o lume fără glas
De om...
În fiecare viu trăiește-un mort,
Căci morții lumii-au fost odată vii,
Se trece toamna din culori în ploi,
Câmpiile mănoase sunt pustii
Și frunzele pădurii cenușii,
Cum este-adesea sufletul din noi,
Când ard pe rug catargele din port
În vii.
Și suntem toți, pe rând, în fiecare,
Venire, ancorare și plecare...
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre versuri sau poezii despre toamnă
Despre gânduri
Gândul îmi aduce gânduri
și le strâng și le desfac,
le așez apoi în rânduri,
le împart și cât le tac
Cerul îmi aduce gânduri
negre, albe și altfel,
ale nopților sunt dese
și le clatin, cătinel
Ziua e plină de-ntrebări
unele fără răspuns,
câte oare mai de care
nu dispar către apus
Gânduri, gânduri, peste gânduri
fiecare-n colțul lor,
câte oare o să-ncapă
în străfundul ochilor
Gânduri oarbe, gânduri mate
și-au atâta incolor,
chiar de-i ziuă sau e noapte
le aud cântând de zor
Gândul îmi aduce gânduri
mă aglomerează-n cap,
fiecare mi-aduc riduri
mă omoară - că le tac
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb
Despre gânduri
Gândul îmi aduce gânduri
și le strâng și le desfac
le așez apoi în rânduri,
le împart și cât le tac
Cerul îmi aduce gânduri,
negre, albe și altfel,
ale nopților sunt dese
și le clatin, cătinel
Ziua e plină de-ntrebări,
unele fără răspuns,
câte oare mai de care,
nu dispar către apus
Gânduri, gânduri, peste gânduri,
fiecare-n colțul lor,
câte oare o să-ncapă,
în străfundul ochilor
Gânduri oarbe, gânduri mate
și-au atâta incolor,
chiar de-i ziuă sau e noapte,
le aud cântând de zor
Gândul îmi aduce gânduri
mă aglomerează-n cap
fiecare mi-aduc riduri
mă omoară - că le tac
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ferestre spre marginea lumii
Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul și din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineață
scormonesc prin memorie
am senzația că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuținat trupul
și de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
și-mi zgâlțâie privirea
sunt înghesuit într-un colț
de întuneric și lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi- a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a așezat umbra și cerșește
puțină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu
poezie de Teodor Dume din Ferestre spre capătul lumii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor sau poezii despre singurătate
Ferestre spre marginea lumii
fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul și din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineață
scormonesc prin memorie
am senzația că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuținat trupul
și de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
și-mi zgâlțâie privirea
sunt înghesuit într-un colț
de întuneric și lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a așezat umbra și cerșește
puțină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ferestre spre marginea lumii
Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul și din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineață
scormonesc prin memorie
am senzația că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuținat trupul
și de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
și-mi zgâlțâie privirea
sunt înghesuit într-un colț
de întuneric și lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de pelerinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a așezat umbra și cerșește
puțină libertate
doar atât cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu
poezie de Teodor Dume din Volum: Ferestre spre marginea lumii. Editura: Pim/Iași, (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pelerinaj
Nu pot să uit!
Nu pot să uit... să nu spun cuvinte
căci spinii sunt sensuri
care înțeapă durere
durere care picură-n sănge
și ele au ajuns cuvinte schilodite
în cuie bătute și-n nedreaptă
și-n a dreaptă și stângă cruce
și-n balanță,
căci ei nu vor să judece!
Nu... nu mai vreau să fie răul și urâtul
încă rămas în lume, umanizat
și pus pe odăjdii în față!
Să uităm coșciuge, cranii, oseminte
morminte-n noapte
inchiziție, sânge, schilodire
și suflete moarte-n ochii vieții
Nu mai vreau oase boante-n minți închise
neguri încinse ce-aduc autoflagelare
catalige-n cuvinte și răsturnate sensuri
vedere întunecată
resturi umane, organe puse-n...
ochi de copil. - Doamne cât încă de pur
este lutul plămădit de tine!
Nu mai vreau din cotloane de întuneric
să venim, iar din minți nebune să urlăm
în începuturi iară!
Nu vreau să puneți și să duc în mine
gunoiul de dincolo de porți, din întuneric
strigând spre iad, vreau nemurire!
Să luăm aminte, căci niciun cerșetor
nu va trece poarta, în zdrențe de cuvinte
murdar și fără de minte!
poezie de Viorel Muha (iulie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre urâțenie sau poezii despre sânge
Am ăncercat
Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Și printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.
Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Și-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.
Apoi m-am desfăcut la piept
Și inima bătând ți-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înțelept
Să mi-o-ngrijești..., măcar am năzuit.
Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri și-n eternitate...,
N-ai auzit și-am început să țip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.
Și din adânca mea simțire
Adesea, când mă emoționez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă rușinez.
Am râs și-am plâns și am iubit
Profund, fierbinte și curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...
Din vise am creat realitate
Și în realitate am visat!
Știu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!
Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care și-o dorea orice bărbat,
Tu ți-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.
Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumusețe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...
poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre visare, poezii despre inimă sau poezii despre dorințe
Păsări negre
Când gânduri nege te cuprind
Desenează-ți în pală pomul tinereții
Fugă-n văzduh păsări negre zburînd
Oprește-n inimă culoarea rosie a vieții
Doar gândul pozitiv te poate ajuta
Priveste cerul cât este de înalt
Caută-te în trupul si ființa ta
Iesi din tristețe tu fă un salt
Ridică-ți umerii cazuți de grije
Iubește viața este frumoasă
Din supărare să nu-ți faci cîrje
Ea într-o zi se rupe si te lasă
Căldura-n suflet simți cum se revarsă
Si toate is date de la Dumnezeu
Doar el îți dă nu ți pune-n traistă
Depășește când ți-e mai greu
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe sau poezii despre supărare
Destine prin...
contorsionate uriașe păsări
zboară prin tuneluri strâmtorate
claviaturi moarte sticlă silicați
sârme
necunoscute...
curbată memoria se frământă
înghesuind chipuri plecate
energii alungate prin spații
încetinesc viteza timpului
cucerit-zdrobit
peșteri primordiale răsună
prin munți mici de siliciu
reci ca sloiul de ghiață
zbatere de goluri cu plusuri
ce ating mari adăncimi
cristale cu unghiuri absurde
neânțelese având multe fețe
sisteme galaxii intersecții
necunoscute care formează...
înlănțuiri prin destin
ochiul magic cu gravitație
uriașă, fața lui ne-a-trage
este ochiul magului
înăuntru spre voi acolo
rămânem însă cu mâinile afară
apăsând butoane
creănd răscolind distrugănd
sau mai rău izbindu-ne greu
stau aștept trimet primesc
gânduri vesele sau...
câteodată imagini moarte
pescăruși pe oceane imaginare
nu pe apă ci-n cristale și sârme goale
păsări moarte de plinuri și goluri
zboară căutând perechi în întuneric
cateodată nu vor să atingă pe nimeni
interiorul acela este mic și-n zbatere
din care cristalizează nașteri de vis
creații nevăzute cu ramificații
dau mâinile în cerc uriaș de strigăt
lumi care nu se văd sunt împreună
nu se ating nu se cunosc dar există
sunt acele viteze uriașe care unesc
prin sârme contorsionate păsări uriașe
ce poartă gânduri în întuneric de gol
spre alte destine
poezie de Viorel Muha (1997)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viteză sau poezii despre siliciu
Când
trupul minții încercă-n zadar și-n zbatere de gând să-nfrangă
pământul negru să-l facă-n punct de zi și-n inimă, gând-lumină
iar pe suflet alb, colb ruginit din țărână-n vers amar să pună
știu atunci că, lacrima prin vârf de condei începe încet să curgă
chiar dacă furtuna prin vânturi în vijelii de ploi strigă disperată
și simt în oase frigul dureri iubirii și-n genunchii care nu mă lasă
că apele rescriu linia vieții prin neguri și-n alergare de vis nefastă
știu că papirusuri de timp scot umilițele din inima mea și-a ta prea arsă
de suntem copil sau copilă-n amintiri din viața noastră, fiind mari încă
iar caledarul timpului cu sânge-n îngeri este scris pe ziduri de biserică
chiar dacă plâng albastru și văd că luna rade-n roșu însâgerată
știu atunci că sufletul nu arde, nu devine negru carbune, ci, încet spre cer se-nalță
când în brațe cuprind puternic dor și-l cânt amar sau trist pe-o strună
prin nopți de vis cu parfum de flori ce zboară din pomi de alei de viață
când vreau prin nor alb pe cer să agăț cordă de suflet-om pe corn de lună
gândul meu este atunci al tău și nu mai vreau în mine și-n tine-n veci, să plouă
poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri
Suflet
Drumul vieții cu vorbe goale l-am pietruit și cu desculțe palme și-n spini
mi-am răstignit un gând
De cer mi-am legat un nod din minte ce-n el am pus o arcă, gândind că
nimic nui fără de sfârșit
La captul unei zile am pus o dimineață fără nici un răsărit și-am pus
neliniști cu cerul unui apus
Acum îmi beau otrava din paharul unei clipe care nu mai este, decât
o răvășire vărsată în inima momentului, de mult trecut
Acolo, da, ai fost, o rază din nesfârșitul unui alt început și clipa când tu mi-ai spus
nu trece dincolo de tine că te pierzi
Am răsucit căderile unui timp și-am întors ceasul unei singure clipe, și-atunci
s-au deschis toate cerurile dispre sfârșit
Din colțul unui ochi a căzut o lacrimă pe masa tăcerii unde împărțirea
a fost neegală și totul s-a întors
Am întrebat o lume, și o alta, si o alta, care demult au tot trecut și ele au strigat
nimeni nu poate fi din nou, decăt ce-a fost
Atunci am cerut ca sufletul să-mi fie răstignit, pe-o ramură de spini
poezie de Viorel Muha (iunie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut sau poezii despre sfârșit
Iluzii
O, voi iluzii oarbe, ce forțe mari ne dați,
Țâșnind din aparențe ori din străine lumi!
Ce fericiți ne faceți când sus ne înălțați,
Dând aripi mari visării spre umbre să ne-ndrumi!
Voi știți ce vrem: belșuguri..., iubire..., fericiri
Și sănătate-n trupuri țintind apusuri lungi...
Pe mulți ne amețirăți cu vis de preamăriri,
Dar viața ne trezește! Nu-i simplu-așa s-ajungi,
Căci realitatea-i alta: ne-apare crudă-n jur,
Plutește-n întuneric destinul ce-l dorim.
Cotidianu-i aspru; nimic nu-i aur pur!
Ziua de azi e-un clocot și-n el ne zvârcolim.
Ne cheamă-n lupta vieții și cere acțiuni.
Zadarnic vrem de toate, zadarnic așteptăm -
Numai prin sacrificii ajungem la minuni.
Doar măreția muncii dă roada ce-o visăm;
Și-adeseori în față ne-apar opreliști mari
Sau bariere-nalte ori lipsuri, neputinți,
Dezamăgiri câinoase, dureri, vrăjmași barbari -
Și-o vreme pierdem lupta, căci n-avem stări de sfinți.
De-aceea, ca să-nvingem, o luăm de la-nceput...
Cădem? Nicio problemă! Luptând, ne revenim!
Deasupra noastră-i Cerul. Ne-aprobă truda, mut...
Iluziile-s fumuri! Prin fapte biruim!
poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre sacrificiu, poezii despre promisiuni sau poezii despre prezent