Ipostaze de Paşte

Retrăim, din nou, pilda de două milenii
S-aflăm poate odată ce înseamnă pedeapsă,
Căci tot în greşeală purcedem cu ura
Să tot duşmănim... Dumnezeu ne e vedenii,
Că doar îl invocăm! Cum fitilul de capsă
Aprins să inflame, doar o noapte, Scriptura.

Deplângem –mulţimi adunate-n biserici-
Pieirea de propriu, transpusă-n simbol,
Ca şi cum Iisus nu e noi, e-o idee
Şi nu suferim adevărul... Doar clerici
Vedem cu anafura, vinul din bol
Şi urmăm în păcate... În bucate-i Iudee!?

E însă mai mult decât simplu o moarte
Pedeapsa în numele întregului, lume!
Nu-i doar răstignire, purtatul de cruce...
E întregul păcat adunat ca într-o carte,
Ce numai Hristos a legat-o c-un nume,
De Biblie Sfântă, ce suflet induce...

S-aprindem din inimi, în Vinerea Mare,
Luminile vieţii din ceara topirii
Şi iar să renaştem Christos într-un spirit...
Să fie înviere din tot ce ne doare,
Să-l ţinem pe braţele tuturor, firii
Şi, frunţi să plecăm, umiliţi într-un mirit!

Că doar poate aşa, izbăviţi spre iubire,
Se întoarce privirea, de-a Domnului Fiu,
Să facă din pizme ce dragoste naşte,
Să fim toţi la fel... Om cu Om Omenire
De azi, să ne încredem mai viu, tot mai viu,
Chiar dacă cu toţi suntem mielul de Paşte...

"Christos a înviat!", "Adevărat a înviat!"
Să ne fie un crez că o Lume renaşte
Şi, ce nu-i iubire să fie păcat...
Să ştim că păcatul, de-i ură... ne paşte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 aprilie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărtăşit Paşte

Din tot ce am umanitate
Mă vărs ca sfânt, ce iarăşi naşte
Să fie doar de bun, dreptate,
În fiecare zi... Un Paşte.

Din tot ce am dar, hărăzit
Mă dăruiesc cu ce-aş cunoaşte,
Să pot vă fi ceva iubit,
Ce-am mai ales, mai pur... Un Paşte.

Din tot ce mi-aş dori şi mie
Cu gând măcar c-aşa renaşte
Speranţa, vi-o împart vă fie
Jurându-mă... Un sol, de Paşte.

Din tot ce vă va înfrunta
Cu rău, ce riscă să se caşte,
Să mă simţiţi alăturea,
Prieten... Cel eternul, Paşte.

Din imn iubirii, în primăvară
De cânt din iazul plin de broaşte,
Mă spăl de orice gând să doară
Pe orice seamăn, cel simt... Paşte.

Din zborul greu, din primul zbor
Ce leagă cer cu sol rădaşte,
Sunt uşor suflet plin de dor
Şi eu, un stol... Ce v-aduc Paşte.

Din tot ce-a lăsat Creator
Cu tot, ce ura ar vrea să împroaşte,
Să nu uitaţi e trecător
C-un spirit cast... Anual Paşte.

Din poate un pic de îndoială
Ce tot mi-o înfrâng, că sunt şi moaşte,
Mă rog acum cu tot, sfială,
Mă iartă Doamne! O să cred... Paşte.

Din tot ce şi Hristos trăita
Şi a îndurat făr' să demaşte,
Să învăţaţi că rău, ispita
Se vindecă... Într-un iz de Paşte...

Din tot ce lume a tot iertat,
Înţelegerea de-a recunoaşte,
Mă luaţi zălog cât vă sunt leat,
Cum pe-un Iisus Hristos... De-un Paşte!

Reînviu, sunt viu într-atâtea aştre...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşte

Ce componentă universală suntem
Să ne compunem singuri din trasee
Ce pavoazăm, ce le-am deschis cu cheie
Ş-apoi păşim spăşiţi, pe ce-am creat, cu ce ne mintem.

Ne-avem în luptă surdă cu hazard
Ce vrem să-l stăpânim făr-al cunoaşte;
Si-aşa ne-am dat la suflet, Crăciun, Paşte...
Să nu fim bila dintr-un joc de biliard.

Suntem supremi în vise ce traducem
Într-un real, ce-l fabricăm cu forţe proprii;
Noi suntem singurii, se pare, interlopii
Să preschimbăm sfârşit, eternul să-l inducem.

Miraju-i maxim, ne-ntrupăm doar "fizici"
Uitând, morala, sufletul, de-a naşte...
Ne căutând, două milenii-n urmă, într-un Paşte
Ce-l venerăm umili, nefiind încă amnezici.

Mă-ntreb ades de ce-avem referinţă
Trecutul, recitind Sofocle, Aristotel...
Ce evoluţii suntem, de ne-am schimbat ţel?
Demni suntem oare d-un Christos şi d-o credinţă?

Eu uit de mine-n fiecare primăvară...
Chiar de-ntrebări îmi pun, mă las purtat
Pe un parfum de flori şi de tămâie, înălţat
D-un har, creat de mult, de mult, odinioară.

Regret amar că-ncet timp nu-i la fel
La înviere; hoarde ades de circumstanţă
Se duc într-o cutumă, vide de substanţă...
Nu cum bunica... m-aşeza-n genunchi de mititel.

Tot sper trecut, credinţă, oameni... Vor renaşte
Să fie iarăşi ca un ciclu nesfârşit, iar o Mesie
Să reîntregească suflete hidoase într-o Tiopie?...
Să fie lumea o smerenie într-o zi de Paşte???!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împletiţi doar în lumină

harul Sfânt al Lui Hristos
iată şi azi ne învaţă
să trăim aici frumos
chiar din zori de dimineaţă

curaţi sfinţi şi în lumină
viaţa nouă s-o trăim
cu toţi să fim fără vină
pe Tatăl să îl cinstim

asta-i noua-nvăţătură
omenirii ce s-a dat
prin lumina din Scriptură
omul să fie curat

nu păcat — nelegiuire
nu minciună — ci-Adevăr
străpunşi toţi azi de iubire
Hristos să ne fie ţel

în lumina mântuirii
toţi să fim astăzi zidiţi
nu în plasa rea a firii
ci fiind cu toţii sfinţi

harul Tău Isus îl vrem
şi lumina Ta cea Sfântă
pe veci doar să te urmăm
să intrăm în cer la nuntă

Evanghelia iubirii
noi o vrem ca îndreptar
pe cărarea mântuirii
cu Hristos Mire şi dar

îndurarea Lui Hristos
o vrem pârghie în veşnicie
ce-i curat şi e frumos
pururi ţintă să ne fie

nu ce nouă azi ne place
ci ce-i place Lui Hristos
căci El e doar viaţă — pace
Domnul vieţii — venit jos

nu păcat — nelegiuire
ci sfinţenie — lumină
şi nu vrem a nostră fire
ci Hristos ca să ne ţină

cum viaţa ne-a trasat
Creatorul nostru Sfânt
nu vrem fire şi păcat
ci Isus şi-al Lui Cuvânt

împletiţi doar în lumină
noi lumină doar să fim
o viaţa fără vină
ca noi toţi să ne sfinţim

cum Hristos a hotărât
noi să ne trăim viaţa
ca zăpada azi încât
să ne lumineze faţa

pe Hristos îl vrem drept lege
şi aici să-mpărăţească
de Adevăr ca să ne lege
până-n patria cerească

Lui ne vrem pe veci supuşi
să-mplinim tot ce ne spune
căci de El am fost aduşi
chiar şi în această lume

în Hristos şi pentru El
vrem viaţa s-o trăim
în al Domnului sfânt fel
ca pe veci ai Lui să fim

glorie dar Lui Mesia
slavă-i fie Lui Hristos
căci El este veşnicia
şi viaţa cu folos

poezie de Ioan Daniel Bălan (22 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

E adevăr că suflet este şi pleacă doar când viaţa trece
După ce-a stat în hibernare, ieşind arar din al său fald?
Şi de la ce se-ntâmplă tot şi-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toţi; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Şi n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Şi de-i aşa uşor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mişcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din gheţar un foc?!

Oricum şi fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neştiutul, crezând că el pe noi ne ştie
C-avem trimişi, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Şi-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, aşa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aştrii
Şi lasă răul în neştire de cap să-şi facă, căpcăun,
Pe noi, pierduţi corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaştrii?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relativităţi înşelătoare

Sufăr cu timpul, cu care nu mă înţeleg,
Pentru că numai eu dau, iar el ia
Şi, mă induce în eroare, căci tot el, zice, pune la-ntreg,
Iar de la mine tot se scade, pretinzând că doar el dă ceva.

Sufăr cu spaţiul, mi se tot reduce din ce-am al meu loc,
Nu mai am un acelaşi acces, sunt uitat c-aş fi fost
Pe unde eram, îs acum alte chipuri, cheia are un cu tot alt breloc,
Cu efigie nouă... e doar scaunu' acelaşi, nu mai ocupa vechiul post.

Sufăr şi de imagine, în lipsă, căci dispar, virtual
Nu se aude de mine, cum odată eram, subiect,
Nume propriu... doar aşa raritate, îs doar rarul, un accidental,
O speranţă ratată, de-o iubire odată, vreodată proiect.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exilat

ce puţini mai vor lumina
în suflet s-o mai reţină
să trăiască-ntodeauna
fără pată fără vină

ce puţini au mai rămas
care vor înţelepciunea
şi ca stâncă şi popas
ignorând întreagă lumea

şi ce mulţi au părăsit
Evanghelia Scriptura
omul iată a rătăcit
ignorându-şi chiar făptura

nu mai vrea lumina vie
să-i fie mărgăritar
ca să fie-n veşnicie
dragoste scăldată-n har

nu mai vrea neprihănirea
pur— curat ca să trăiască
şi o mască-i e iubirea
vrând doar slavă pământească

nu-i mai este Hristos stâncă
demult el l-a abandonat
s-a topit viaţa sfântă
cu păcat peste păcat

de aceea-mpărăţii
azi se clatină amar
pe cărările pustii
omul calcă în zadar

nu-i lumină nu-i viaţă
Evanghelia n-o vor
ci păcatul îi înhaţă
în iureş amăgitor

nu mai este curăţie
în sufletu omenesc
şi inima-i o pustie
de tot ce-i Dumnezeiesc

cum să fie fericire
pace astăzi pe pământ
Dumnezeu ce e iubire
când nu are vreun cuvânt

cum să fie astăzi pace
când omul a părăsit
pe Cel care să-i împace
din ei toţi — l-au izgonit

El Hristos ce pacea aduce
iată azi e exilat
Mielul Sfânt care pe cruce
viaţa pentru om şi-a dat

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşte 2012

Memoriile de-un neam, ferice-n rămas treze
Sub mâlul mocirlit de orăcăit de broaşte, hoaşte
Râind juma' de secol pe suflete viteze,
Mijesc din nou cum mielul, ce-i pur şi alb, de Paşte.

Câtă credinţă a fost în noi, bunici şi mame
Să ţină firu-ntins pe hău ce sta să caşte,
Să-nfrângă minţi bolânde, visul să nu destrame
Şi să fim azi iar pui de-o zi, de-un ou de Paşte.

Sângele-n roşu vin de har împărtăşeşte
Cum şi alcool din clocot se-nalţă dintre boaşte
Să lase zbor spre ceruri cu înger ce păşeşte
Din fiecare noi, în răstigniri de Paşte.

Ieşiţi în mai puţini de omăt şi ger abrupt,
Ne ningem parfumaţi de dorul de-a renaşte
Cum flori cad în petale să lase loc de fruct
Şi în genunchi, covor ne facem iarăşi, Paşte.

Şi din arar uitat aprindem lumânare
Către cei ce au fost şi le suntem noi moaşte
Din osul lor de vechi ce ne-a lăsat cărare
Să ştim novici că drumul ne poartă-n etern Paşte.

Să fim, am vrea cu toţii, Hristoşii răbdători,
Să dăm din ce-am primit, ştiind bine că ne paşte
O zi când ne vom trece... Măcar să fim fiori
În gânduri ce vor fi de secole iar Paşte.

E poate simbol doar, ce-ngenunchează o lume
Să celebreze sfânt, dorind frumos de-a naşte
Cu castul de iertare, de dragoste antume
Ce în postum vor trece, cu noi... şi-alţi noi, de Paşte.........

PS
Mă minunez în gând, am inima o dană
Cu porţi cât de-o ecluză râvnind vapoare vaşte
Cu mii şi mii de oameni ce-au ura, de duşmană...
Şi ce-i aştept prieteni... cum voi, o zi de Paşte!

Joyeuses Pâques, Happy Eastern, Paşte fericit!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea-i mult pre juvenilă

N-am înţeles şi n-o să înţeleg, se pare,
De ce e dragostea atât de multă la început?
De ce doar tinereţii pare ar fi avut
Şi apoi de ce, din ce în ce, mai mult e-o încercare?

Pentru ce e iubire fără înţelepciune,
Ca şi cum parc-ar fi lipsită de virtute,
De vreun control de sine, doar cuceriri avute...
De ce nu ne-am iubi cum şi la soare... apune?

Nu sunt matur 'ndeajuns amorul să-l discern,
Să aflu din ce naşte; din suflet, ori frumos?...
Ş-n timpu-n anticar, tabloul preţios,
De ce nu-s adoraţii, la fel... Etatea-i tern!?...

Parcă-i un pic păcat... aşa cum nu-i etern...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos

"Hristos a înviat!", să nu fie o rutină
Cum "Ce faci?", "Bună ziua?, "Bine!", ori "Te salut!"...
E timp să stai pe gând, să-l pui într-un trecut,
Să devii un apostol, din alt tărâm... O să vină!

Este singurătatea de corp ce suflet poartă
Cu spiritul, întreg cu tot cu întuneric
Ce-aşteptă o scânteie, apoi extaz feeric,
Că eşti la fel... Ofranda de tine, cea deşartă!

Hristos e mai presus de un real-rutină,
E simbolul de mine, de tine... la perfect!
E cel ce nu vei fi de nu-ţi impui proiect
Să ierţi, să judeci mult, preluând... Nedând neghină!

E-o zi când poţi să uiţi tot ce-i în jur anost,
Să pleci în pelegrin ca să-ţi inviţi apoi
Ce-ai drag, mai drag de orice, să spui "Veniţi şi voi!"...
E zi când tot învie, din ce n-ar fi... De toast!

Eu vreau să fiu prezent lângă al-meu simbol, "EU",
Cu ale mele tare, cu gafele ce-mi ştiu...
Să le întind cu palme curate, zicând "Viu!
La Tine Doamne, pur! Mă renaşte, al meu Zeu!!"

Iisus Hristos 'mi fi lângă... Nealteratul "MEU"...
Luaţi-vă timp, scurs gol, uşuraţi suflet greu
Singuri, sau în lăcaş şi n-aşteptaţi... Mereu!!!
Îl veţi întâlni într-o zi... Îţi va spune "Tu, eşti EU!!!....................
08.04.2018

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 aprilie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun

Se zbate anul, în etate,
Mâna s-o dea la nou născut,
Cu tot ce-a adunat bucate,
Cu tot ce bine a vrut făcut
Şi umple brazi de stele reci
Prin care cu strămoşi ne-atinge
De demult, sau curând... poteci
Pline de dor ce nu se stinge,
Ne adunând din multe străzi
Să stăm la masa de copil,
Cu alţi copii din noi ogrăzi,
Toţi împreună un fitil
Aprins cu suflete încălzite
Din focul dragostei de-aproape,
Să ne ajutăm inimi rănite
Şi lacrimi să nu fie ape...
Să spele orice păcat gândit
Şi îmbrăţişaţi mai strânşi să fim
Încă un Crăciun, ajuns, dorit,
De neuitat şi nici ultim...
Să ne dorim toţi fericire
Din adevăr profund, simţit,
Că noi Crăciun şi Omenire
Le facem singuri din sfinţit...
E tot, dintr-un etern... IUBIT!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picuri de lumină

De-a păcatului arsură
Doar Isus azi ne dezleagă
Dacă noi după Scriptură
Trăim viaţa noastră-ntreagă

Doar Isus e Cel ce poate
De păcat să te dezlege
Căci El a trecut prin moarte
Şi-a trăit a vieţii lege

Numai Mesia-i izvorul
De milă şi îndurare
El este Mântuitorul
Ce ne oferă-n veci salvare

Doar prin El suntem spălaţi
Prin sângele care-a curs
Chiar din El — să fim iertaţi
Şi curaţi azi prin Isus

El e jertfa ce s-a dat
Ca noi în neprihănire
S-avem sufletul furat
Numai doar de-a Lui iubire

Domnul este Dumnezeu
Şi este iubirea noastră
El ne-mbracă aici mereu
În lumina cea albastră

Doar acum suntem aleşi
Puşi deoparte şi sfinţiţi
De iubirea Lui culeşi
Sus în cer să fim primiţi

Hristos ne e biruinţa
Noi prin El aici trăim
Şi îi dăruim fiinţa
Ca ai Săi pe veci să fim

Prin El doar aici umblăm
Privind spre desăvârşire
Cununa ca s-o luăm
De har plini şi de iubire

Ne vrem picuri de lumină
Dar pe palma Lui Hristos
S-avem viaţa fără vină
Înspre cerul glorios

Din lumina Lui lumină
Pentru veci cu toţi să fim
În cântarea Lui Divină
Pe Isus să-l proslăvim

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duhovnici

S-a adunat atât de multă, multă jale
Că nu mai am nici apa din ţesuturi s-o fac picuri,
Să sting atâtea focuri din moderne catedrale,
Ce sfinţi, ce-şi zic aşa, cred necredinţe ar fi, nimicuri.

Parcă inchizitori ar fi, un Giordano Bruno iar, îl vor
Acum o masă, pe junime judecând atât de laic...
Cum ar decide ei cum să trăiască al meu popor,
De-ar fi numai doar smeriţenii, un pic trecute, arhaic.

Se umflă tot mai mult zişii lui Dumnezeu slujbaşi,
Dar n-au nimic din Creator, sunt mai păgâni, avari
Să fie numai ei, înconjuraţi de sărăcime, mulţii nevoiaşi
Stând într-o rugă în întuneric, cu ai lor Psalmi, drept cărturari.

E atât Hristos în aer, că noi îl respirăm, noi, ai săi fii,
Plini rugi îl venerăm tot noi, că-i suntem şi ofrande.
Noi suntem o eternitate, noi umplem un Pământ cu atâţi copii
Duhovniceşte, chiar de-i din amor, carnal şi el... Oh, Doamne!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată Sfânt îţi mulţumim

Cât de scump este Cuvântul
Tău Isus ce ni-l mai dai
Noi să stăpânim pământul
Şi să fim cu Tine-n rai

Cât de scumpă e Scriptura
Ce Isus ne-ai dăruit-o
Ca să ne schimbăm făptura
Fiecare ce-am primit-o

Şi cât este de actuală
Cartea Ta o scump Isus
Luminează lumea goală
Cu adevărul Tău Isus

Căci şi azi se împlineşte
O Isus al Tău Cuvânt
Şi viaţă dăruieşte
Omului cu suflet frânt

Nu mai este nicio carte
Mai reală pe pământ
Ea pe oameni îi desparte
Pentru Tatăl nostru Sfânt

Ea desparte-n două lumea
Şi întrega omenire
Oferindu-ne azi culmea
Credinţei în mântuire

Ce reală e Scriptura
Şi azi ce se împlineşte
Ea descrie viu făptura
Pe Hristos ce nu-l primeşte

Carte Sfântă necesară
Pentru întreaga omenire
Numai Tu ne vrei afară
De la moarte şi pieire

Nicio carte nu ne arată
Adevăru aşa corect
Nici viaţa cea curată
S-o descrie mai concret

Numai Biblia rămâne
Singura comoară Sfântă
Ce viaţa din fărâme
O reface cum cuvântă

Biblia e Adevărul
Celui Sfânt şi Prea Înalt
Ea rămâne veşnic ţelul
Spre viaţa ce s-a dat

Ce reală e Scriptura
Ce şi azi se împlineşte
Ea ne oferă-nvăţătura
Nouă ce ne trebuieşte

Să trăim în sfinţenie
Viaţa nouă şi curată
A Domnului să ne fie
Viaţa-n fiinţa noastră dată

Glorie dar Lui Hristos
Tatălui din cer onoare
Din pedeapsă căci ne-a scos
Să ne ofere-n veci salvare

Tată Sfânt îţi mulţumim
Pentru tot ce Tu ne-ai dat
Noi copiii Tăi să fim
Fii în veci dar onorat
31-01-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea Mielului

E Paştele în case de creştini
Iisus Cristos lipseşte din mai toate
Ţinut la uşi, respins din nou de gloate
Preocupate egoist doar de festin
De o imagine şi de un intestin...

E Paştele şi Mielul ce contează
Tace din nou, mai mult, mai apăsat
În lumea-nlănţuită de păcat
El stă la uşa ta şi lăcrimează
Chiar nu-L auzi cum bate, cum oftează?

E un nou Paşte, câţi îi ştiu valoarea?!
Atâţia miei ucişi privind spre Mielul
Cel răstignit de 2000 de ani, Modelul,
Câţi i se mai închină-n Sărbătoarea
Cea dedicată Lui, cât largă-i zarea?

E înc-un Paşte pentru îmbuibare
Bătrâni uitaţi de lume lăcrimează
Copii abandonaţi stau trişti şi nu cutează
Să-şi salte ochii din pământul fără soare
E Paşte, plouă Cerul lacrimi mari, amare...

poezie de Petrică Conceatu din Noua Geneză (4 aprilie 2010)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunet în nori

Nu sunt acolo unde m-ai aştepta
Şi nici nu te astept iubirea mea,
Nu-i nici o grabă, nu se vede în...
În ochii tăi e doar asteptarea...!

Nu-i un regret, un ultim ceas,
Sunt doar Eu şi Tu un ultim veac,
Veacul e al nostru în cele din urmă
Petrecem chiar şi o secundă din...!

Din ce nu am cunoscut, din...
Din ce tot ne-am pierdut demult
Ne regăsim doar acum în infinit
Şi doar o clipă cuprinde-mă-n cât...!

Cât ne-a rămas, cât mai... suntem...
Un glas, într-o surdină fără de...
Noi ne regăsim la, spre sfârşit de...
Drumul e al nostru, tot universul!

Tot... ne cuprinde-m într-un cuvânt,
Tot şi doar Tot ne dividem in Noi
E prea mult, prea... suntem făuriţi
Din ce acum începe să tune în... nori!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil din flori...

... ca şi cum fructu-ar fi mereu bastard
sau din iubire ies miresme încântătoare
doar de-i frugală, ca sămânţa ce-ar da floare
doar de-i boboc de-un jurământ ascuns sub fard...

... aşa pupila de-un desfrâu sau patimi
ori pajul de adulter crescut în palma
credinţei "padre" dedicată-n şir de lacrimi
o viaţă, cum secret păstrat ca şi altele, de-a valma...

... aşa ar putea fi şi ruşinea, ce nici oceanele nu spală,
cu chip de adolescentă se pierzând pe sine
plecată de la bal într-un vertij de tremur, goală,
lăsată pradei de-un amor îmbietor de bine...

... un pic nedrept e apelativul plin de mângâiere
ce parcă merit dă doar vieţii din păcat,
ca şi cum vina ar da mai mult drept la plăcere
şi castul, îndurarea, cinstea n-ar fi "meritat"...

... zişii legitimi, răsădiţi din litere seminţe
din coadă de alfabet, zeificaţi odoare
îs devalizaţi de purul, de izul coloratei fiinţe,
cum n-ar avea traseu până la fruct, prin floare...

... depun deci moţiunea eu ca să răstorn din tasuri,
să-nchin pământu-ntreg cu-al său sublim de floră
la tot ce suntem toţi o zi; copii, mici strasuri,
diamant sau rubin ce întoarce secolul în oră...

... îngrăşând toţi pământul, cu floarea dintr-o amforă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, moştenit

Din naştere toţi suntem o parte din trecut,
Cu viitor cu tot ce alţii îl tot amână
Într-un mesaj nescris, predat din mână în mână...
Parcă aşa mă simt mai scump, propriu-mi avut.

M-am pus pe îmbogăţire de-a mea apartenenţă,
Să mă strâng o ştafetă cum un olimpic foc,
Să nu mă ruşinez când mă plec, reverenţă
Şi, golul ce rămâne să fie plin... în loc.

Cu gându' aşa macabrul dispare-ntr-o vigilă,
Ce-şi lasă doar amprenta pe fila dintr-o carte,
Topită-n bronz la unii, ori roata cu argilă
Ce-o învârte un olar, făcând un blid... aparte.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idee abstractă - sau Adevărul

adevărul
unde-i oare
şi ce este pe pământ
e-o idee
un cuvânt
ce e adevărul oare
e-o privire mai abstractă
sau
ce este adevărul

mulţi
au căutat să-l prindă
în imagini şi-n idei
mâna
însăşi să-i întindă
încrezându-se în ei

adevăru însă
nu-i o umbră
nu-i un mit
o idee ce perturbă
tot ce-n suflet
s-a trezit

nu-i o floare
adevăru
s-o iei tu oricum voieşti
fermecat de gingăşia-i
s-o expui
azi în fereşti

dacă vrei
în adevăr
adevăru să-l pătrunzi
să ştii dar
că
adevărul
e-o Fiinţă
e un Duh
numai El are putere infinitu să-l supună
să-mpletească cu idei tot ce are aici suflare
El Cuvântul ce adună
tot
căci tot ce este
e a Lui lucrare

Creatorul
doar a spus
Eu sunt Calea şi-Adevărul
şi El este
chiar Isus
multora fiind El ţelul

doar Isus a îndrăznit
să susţină sus şi tare
pe pământ jos am venit
pentru om
să fiu salvare

doar Isus a susţinut
că El
este Adevărul
altul nimeni n-a-ndrăznit
căci Isus
rămâne ţelul

ca Isus nimeni n-a fost
să ajute omenirea
să-i ofere
aici rost
susţinând
că
e iubirea

adevărul
şi iubirea
se interpătrund
şi ne cer
neprihănirea
căci
cu toate se ascund
în Isus Hristos Mesia

El
e Adevărul Sfânt
e-a Lui
Dumnezeu Cuvânt
căci Lumina şi Adevărul

ni s-au dat
doar în Hristos
El e Viaţa şi Adevărul

acest lucru
Evanghelia-l susţine
cea mai scumpă carte ce s-a scris
vreodată pe pământ
căci a ei învăţătură
şi azi este în vigoare
inserată în Scriptură
şi-a ei
tainică valoare
nu e
de pe acest pământ
ci-i venită
din Cuvânt
Fiul Celui Prea Înalt
El
Salvarea omenirii
şi azi
încă prin credinţă

poezie de Ioan Daniel Bălan (27 februarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei nu-s din picăturile de ploaie...

aproape fabulă

Suntem o lume plină de cuvânt,
Lăsat, să ne zidim cu el iubire
Şi să trăim cu drag şi dăruire
Fată de tot ce poate fi mai sfânt.

O altă lume, tot la fel de sfântă,
Poate cea mai curată dintre ele,
În care, loc, au prea puţine rele,
E lumea celor care nu cuvântă.

Şi negreşit, sămânţa vieţii, apa,
Furând câte ceva din amândouă,
Cu picături de ploaie şi cu rouă,
O altă lume, marea, o adapă.

Pe fundul ei, tăcute ca o stâncă,
E lumea picăturilor modeste,
Mai fără de păcat şi mai celeste,
Stau cufundate-n liniştea adâncă.

Urcând uşor, o simţi într-o trezire
Şi agitată cum loveşte malul,
Iar peste toate stăpâneşte valul
Precum un călăreţ, peste oştire.

Şi tocmai sus, pe val, stau cocoţaţi,
Şi inactivi şi fără greutate,
Doar cu plăcerea de-a fi duşi în spate,
Tot felul de nocivi şi de rataţi.

Ei nu-s din picăturile de ploaie,
Sunt doar o pleavă, frunze, putregai,
Uşor plutind şi prinşi precum un scai
Pe haină, într-un cuvânt, gunoaie.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

România dă-i tu azi

colţ de rai atâţi am vrea
România ca să fie
Dumnezeu dar să ne dea
toţi să bem din apa vie

floare azi de orhidee
vrem întreaga Românie
o vrem astăzi o alee
de lumină ca să fie

România cu Ardealul
strop de rouă din Carpaţi
în români să-nscrie dorul
de-a fi toţi — oameni curaţi

Cartea Sfântă a Lui Hristos
ne-o vrem ţintă — căpătâi
şi pe Mielul Glorios
îl vrem —dragoste dintâi

de la Tisa pân" la Mare
de la Prut la Timişoara
tot românu-n sărbătoare
să-şi aclame astăzi ţara

vrem viaţa cum ne-a dat
la toţi Bunul Dumnezeu
traiul să-l avem curat
să-l slăvim pe El mereu

România o vrem curată
ca o floare sus pe munte
Românii fără de pată
toţi de Dumnezeu s-asculte

nu viaţa cea murdară
ci cum vrea astăzi Hristos
şi cum sfinţii o urmară
sus privind şi nu pe jos

România dă-i tu azi
Lui Hristos a ta fiinţă
pentru El mereu să arzi
în El tu să ai credinţă

căci Hristos e Creatorul
omului de pe pământ
El cu Tatăl creă omul
El — al Tatălui Cuvânt

şi-a murit Isus pe cruce
pentru veci noi să fim vii
El lumina ce străluce
s-o sorbim în veşnicii

prin credinţă dar se poate
azi prin El să fim salvaţi
sloboziţi de vechea moarte
căci suntem răscumpăraţi

România dar trăieşte
viaţa aşa cum vrea Hristos
căci El omu-l răsplăteşte
de-a ascultat pe pământ jos

de Cuvântul Lui cel Sfânt
Evanghelia iubirii
va lăsa a lui mormânt
pentru ţara răsplătirii

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!