Paşte

Ce componentă universală suntem
Să ne compunem singuri din trasee
Ce pavoazăm, ce le-am deschis cu cheie
Ş-apoi păşim spăşiţi, pe ce-am creat, cu ce ne mintem.

Ne-avem în luptă surdă cu hazard
Ce vrem să-l stăpânim făr-al cunoaşte;
Si-aşa ne-am dat la suflet, Crăciun, Paşte...
Să nu fim bila dintr-un joc de biliard.

Suntem supremi în vise ce traducem
Într-un real, ce-l fabricăm cu forţe proprii;
Noi suntem singurii, se pare, interlopii
Să preschimbăm sfârşit, eternul să-l inducem.

Miraju-i maxim, ne-ntrupăm doar "fizici"
Uitând, morala, sufletul, de-a naşte...
Ne căutând, două milenii-n urmă, într-un Paşte
Ce-l venerăm umili, nefiind încă amnezici.

Mă-ntreb ades de ce-avem referinţă
Trecutul, recitind Sofocle, Aristotel...
Ce evoluţii suntem, de ne-am schimbat ţel?
Demni suntem oare d-un Christos şi d-o credinţă?

Eu uit de mine-n fiecare primăvară...
Chiar de-ntrebări îmi pun, mă las purtat
Pe un parfum de flori şi de tămâie, înălţat
D-un har, creat de mult, de mult, odinioară.

Regret amar că-ncet timp nu-i la fel
La înviere; hoarde ades de circumstanţă
Se duc într-o cutumă, vide de substanţă...
Nu cum bunica... m-aşeza-n genunchi de mititel.

Tot sper trecut, credinţă, oameni... Vor renaşte
Să fie iarăşi ca un ciclu nesfârşit, iar o Mesie
Să reîntregească suflete hidoase într-o Tiopie?...
Să fie lumea o smerenie într-o zi de Paşte???!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!