Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Emil Gârleanu

Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre țancuri. Căprioara contenește fuga: pășește încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolți de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeață până ce pătrunde în inima intunecată, ca un iad, a pădurii.

în Din lumea celor care nu cuvântă, Căprioara
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cea dintai durere" de Emil Gârleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Citate similare

Emil Gârleanu

Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare și pornește spre țancurile de stâncă, din zare, printre care vrea -l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit și de dușmănia lupului, și de iscusința vânătorului, căci pe muchiile prăpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo, l-ar fi știut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara își aruncă picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăznețe – încerce puterile iedului. Și iedul se ține voinicește din urmă; doar la săriturile amețitoare se oprește, câte o clipă, ca și cum ar mirosi genuna, apoi se avântă ca o săgeată și, behăind vesel, zburdă de bucurie, pe picioarele subțiri ca niște lugere.

în Din lumea celor care nu cuvântă, Căprioara
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu vinul nou

Soarele asfințește-n mov,
Rândunelele-au plecat departe.
Seara, sub bolți, oameni mulți;
Vinul nou trece din mână-n mână.
Cad ninsori dincolo de munți.

Urmele verii verzi se îndepărtează,
Vânătorul se-ntoarce din pădure.
Seara, sub bolți, oameni mulți;
Vinul nou trece din mână-n mână.
Cad ninsori dincolo de munți.
.
Aripi de liliac bat lângă frunți,
Un străin se-apropie-n tăcere.
Seara, sub bolți, oameni mulți;
Vinul nou trece din mână-n mână.
Cad ninsori dincolo de munți.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
David Boia

Poiană. O sincopă în pădure.

(30 noiembrie 2021)
Adăugat de David BoiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Emil Gârleanu

În odaie e tăcere. Prin fereastra deschisă soarele scoate sclipiri din sticlăria de pe poliți. În fața iconostasului clipocește candela. Pe masa din mijloc, stă deschis, uitat acolo de către copiii sfinției-sale, un ceaslov vechi, scorojit și unsuros. O musculiță, cât o gămălie, strălucitoare ca un licurici, intră bâzâind caute ceva dulce de gustat. Zboară încolo și-ncoace. Se uită prin strachini, se așează pe marginea unui pahar, se plimbă pe la icoane, ca și cum s-ar în china, ba intră până și-n potcapul cel nou, pe care plodurile îl așezaseră pe pat cu fundul în jos și-l prefăcuseră într-un cuibar de ouă roșii – căci e Paștele. Nimic...

în Din lumea celor care nu cuvântă, Musculița
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Liviu Rebreanu

Dacă aș ști cânta din syrinx, te-aș duce într-o poiană scăldată în lumină de lună, într-o poiană unde încă nu s-a încuibat mândria omenească, și ți-aș șopti la ureche cântecul celor iubiți. Atunci poate ai pricepe și tu că iubirea nu cunoaște ceea ce lumea numește "a fi iubit".

în Mărturisire. Pentru Fanny
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Ion" de Liviu Rebreanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 7.99 lei.
Doina Bonescu

Nunta toamnei

În poiană la izvoare
Păsări nu mai sunt zboare
Umbre negre din pădure
Se izbesc de vârfuri sure
Pământul brumat se pare
Vrea -nghețe orice floare
Soarele-i stingher pe cer
Pașii mei prin frunze pier

Toamna si-a pus cort de nuntă
Si naș un vecin din luncă
Un domn mândru arătos
Un decembrie frumos
Care-aduce sărbători
Și zăpezi albe din nori
Bradul verde-mpodobit
Cu stelute de argint

Toamna mea s-a măritat
Vântul mire si l-a luat
Zestre tot de prin grădini
Moș Andrei de ce suspini?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Gârleanu

Păsărelele s-au odihnit puțin, apoi și-au șoptit nu știu ce, au scos un strigăt vesel și s-au ridicat deodată cu toatele. Câteva din ele s-au despărțit o clipă din stol, au atins ușor streașină casei, apoi s-au pierdut iarăși în mulțimea celorlalte. Puișorii copilașului își luau rămas bun de la el și de la cuibul lor de humă. Stolul mai ocoli de vreo două ori iazul, apoi se înălță și porni încet să lunece spre asfințit.

în Din lumea celor care nu cuvântă, Puișorii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Semnele zborului

Luminișul din pădure
Nu-i deloc întâmplător;
Nici lăsat de vreo secure,
Nici pământ neroditor,
Nici un loc doar pentru mure,
Nici măcar pentru izvor.

O poiană luminoasă
Nu-i doar pentru sadină,
Pregătită pentru coasă,
Nici un fel de padină,
Adăpost de gadină,
Nici atât urmă de casă.

Luminișul este pus
Prin păduri, ca semn, de sus.

poezie de din Aproape alb (24 iunie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Gârleanu

În dimineața aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumusețea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuși avu puterea se gândească, drumeața, că, privind și minunându-se numai, nu câștiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin miriște, de cizma unui vânător, își și puse în gând cerceteze, cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneață și destoinică, se ridică pe călcâiul pe care câteva fire de nisip se prinseseră, apoi, cu iscusință, o luă încet pe cusătura carâmbului, în sus. Călătoarea își dete toată silința se urce mai repede pe cizmă, căci vederea ei îi amintea, cu groază, priveliștea pe care cizma unui alt vânător i-o dăduse într-o zi: trei tovarășe din furnicar strivite, dintr-o dată, sub talpa grea a omului.

în Din lumea celor care nu cuvântă, Călătoare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Sânziana

Privești în jur cu teamă și mirare
și nu-nțelegi de ce nu ești Acasă,
în neștiuta vatră luminoasă,
în care viața e nemuritoare.

Te-ai renăscut în timpul ce se pierde
în sărbătoarea albelor veșminte
pe care vântul vine le-alinte
în goana lui prin mările de verde.

Te-ndrepți spre locul tainic din poiană
pe care îl cunoști -nu știi de unde-
dar simți un dor ce sufletu-ți pătrunde
și-ți luminează fața diafană.

Acolo, alte voci îți vor răspunde,
și vei dansa la noapte, Sânziană.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Gârleanu

În mintea lui își înjghebă planul. Să se suie pe luger în sus, meargă, meargă și meargă, până în vârf; și de acolo, la bulgărul de aur, din care credea că se desfăcuse: o săritur㠖 sau o vedea el ce-o face. Atunci se mișcă din nou și, după ce trecu peste un grăunte de piatră cât un munte și scoborî dincolo, se trezi la rădăcina crinului. Se odihni o clipă, apoi la drum, băiete! Mai întâi se rostogoli de pe tulpina lucie de câteva ori în țărână. Văzând asta, se ridică pe piciorușele dinapoi și, fără știe pentru ce, cu cele dinainte își făcu, moșnegește, cruce. Pe urmă încercă din nou, și văzu că poate. Luciu i se păruse lujerul crinului, și când colo avea atâtea adâncituri, atâtea ridicaturi: văi, dealuri. Dar ce mireasmă se revărsa de sus!...

în Din lumea celor care nu cuvântă, Gândăcelul
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Ușa secretă

În lumea ascunsă de cețuri și nori,
Ferită de rele și ochi muritori,
Din mica poiană, se-aude un cânt
Ce, lin, se ridică pe aripi de vânt.

Se clatină frunze, atinse, pe rând
De sunete care, spre zare zburând,
Își poartă povestea ce pare un vis
Trezit dintr-un somn care-l ține închis.

E-o mică prințesă ce cântă în zori,
Punându-și pe cap o cunună din flori.
O rază de soare o-nvăluie, cald,
Iar ochii-i lucesc în culori de smarald.

E straniu tabloul și greu de descris,
Amestec de vis c-un real paradis:
Pădurea în care copacii zâmbesc,
Insecte și păsări se joacă, vorbesc,

Din flori se înalță și zboară perechi
Mici zâne venite din timpuri străvechi,
Iar multe-animale se-adună, treptat,
În mica poiană... Un loc fermecat!

Ea vine adesea, din vechiul tărâm,
În care natura e doar caldarâm,
Copacii sunt blocuri, iar iarba-i gunoi,
Chiar râul e-asfalt cu mașini în șuvoi.

Cântarea de-acolo îi sparge-n timpan
Fragmente și cioburi de zgomot dușman,
Iar aerul pare bolnav și stingher,
Lipsit de lumină, de Soare și cer.

De-acum, a-nvățat cum scape de chin,
Și-nvârte o cheie ce pare-un suspin
În ușa secretă ce-o trece prin nori
Spre lumea de vis, unde-s alte valori.

O lume în care iubirea-i un cânt
Ce rar se aude acum pe Pământ,
O lume în care durerea-i trecut,
Iar timpul se scurge încet, neștiut.

Se-oprește din cântec spre seară, deodat',
Aude un sunet continuu, ciudat,
Privește, tăcută, în spațiul real,
Prințesa ce doarme... pe-un pat de spital.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Cosașul

bătrân.... ușor plecat de spate
ascute coasa-ntr-o poiană
nu este nimeni pe aproape
doar vânt si mucul de tigară

băiatul nu-i... soața bolnavă.
si fânul trebuie cosit.
mai este mult pân-la amiază
cosașul pare obosit...

nu e ceaslov plangă mama
si tata nu mai plange-n barbă
e doar bătrân, așteaptă toamna
rămas la coasă in poiană.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

O seară fără rimă

Amurgul izvorăște din desișul pădurii
Și coboară spre satul muruit,
Prin rărișul de frunze
Zăresc un petic de cer
Unde norii supărați se adună,
Se ceartă între ei, apoi se despart.
Ploaia obosită de răpăieli
pătrunde în trup, în auz,
În priviri și se prelinge pe
Obrazul fierbinte.
Luna nu se arată, e-nchisă
Între zăbrele iar stelele
Stau ascunse în tufișuri de nori,
E vară și mi-e rece.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Gârleanu

Pe mușchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta și-a întins capul cu botul mic, catifelat și umed, pe spatele mamei lui și, cu ochii închiși, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, și limba ei subțire culcă ușor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl privește și-n sufletul ei de fugarnică încolțește un simțământ stăruitor de milă pentru ființa fragedă căreia i-a dat viață, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înțărcatului venise demult încă. Și cum se uita așa, cu ochi îndurerați, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbușit de durere; iedul deschise ochii.

în Din lumea celor care nu cuvântă, Căprioara
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Gârleanu

Dar pași apăsați cutremură sala. Ce! Stăpânul! Repede atunci: motanul se-nghesuiește și mai în fund, iar câinele o șterge sub divan; numai șoarecele, mic cum era, rămâne la locul lui. Stăpânul intră; obosit de muncă, își aruncă pălăria pe un scaun, apoi, mirosind, i se face foame; se-ndreaptă spre poliță, ia felia de cașcaval, taie o bucată de pâine și, mușcând când dintr-una când dintr-alta, mănâncă din plin, cu poftă. Și din trei părți, trei perechi de ochi îl urmăresc cu pizmă.

în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Gârleanu

Vremea trece; viața, cu ea. Și-acuma Grivei îmbătrânise! Nu se mai putea duce nici până la ușa bucătăriei, capete un ciolan, -l lingă. Rămânea uneori zile întregi fără înghită nimic, fiindcă nu se putea mișca. Și-acum, în urmă, avea niște dureri grozave. Urla. Și mai ales noaptea, când nu avea cu ce să se mai ia, când nu mai vedea pe ceilalți câni, când rămânea singur, numai el și suferința lui, mai ales nopțile îl chinuia boala. Și urla. Mai întâi gemea, înăbușit, cu gura închisă, cu limba zgârcită, gemea adânc, ca și cum i se desfăcea inima din piept. Apoi îl apucau fiorii; spasmurile îi descleștau fălcile, și gemetele îi ieșeau mai tari, mai ascuțite. Apoi plângea, plângea cum plâng oamenii, cu lacrimi fierbinți, care îi lunecau pe bot și parcă-l ardeau. Și-n urmă, înnebunit de durere, nu mai putea răbda, în urmă urla, urla groaznic, din toată puterea măruntaielor lui, cu toată încordarea glasului, urla înspăimântător, de răsuna până în depărtări, de unde-i răspundea ecoul ca un alt câne care îi plângea de milă. Și dimineața, când zorii zilei mijeau, adormea, sleit, pe culcușul lui de paie.

în Din lumea celor care nu cuvântă, Grivei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În livadă

Stau în sara liniștită sub castanul înflorit
La o masă-n trei picioare de brad sur și învechit.
Pe subt pomi trimite raze ascuțite asfințitul,
Peste masa cenușie încrestată cu cuțitul.

Trece-un uliu spre pădurea ce se clatină în vale,
Însemnând peste-o ogradă o bulboană de spirale.

Între pomi, într-o poiană printre crengi cadelnițând,
Văd știubeie văruite, toate așezate-n rând, -
Și privind prisaca albă cu căsuțe argintii,
Mi se pare că-n poiană e un sat pentru copii.

Peste valea unde crește tot mai des pădurea-naltă,
Într-un iaz cu ape limpezi cântă un buhai de baltă,
Cântu-i somnoros de bucium, din adâncuri verzi de ape,
Răcoros răsună-n frunza din copacii de pe-aproape.

Soarele căzut pe dealuri, ca din gura unei gropi
Scânteiază frunze albe prinse-n vârfuri lungi de plopi,
Și acum abia sclipește peste-acoperișul lucii,
În clopotnița din zare, răstignit pe vârful crucii.

poezie celebră de din Floarea pământului (1920)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Gârleanu

Scuturându-și aripile, vulturul făcu un ocol larg, suind și scoborând prin aer. Apoi i se păru că ceva flutură mai jos, ceva mic, prea neînsemnat ca să îndrăznească se suie până la el: se repezi și, in ciocul gata frângă, prinse o pană căzută chiar din aripa lui. Zbură cu dânsa, sus, apoi ii dădu drumul, și urmări cu ochi strălucitori lunecarea ușoară, ca pe o apă, a penei, care cândva îl ajutase se ridice. Luă munții în lung. Nicio boare de vânt, niciun murmur de ape care să străbată atât de sus. Și așa a mers până după-amiază, cu ciocul deschis, înghițind aerul cu gâlgâiri puternice, privind în toate părțile cu ochii lui ca două scântei. Obosi. Se coborî ușor și se așeză pe vârful unei stânci ce țâșnea în sus, goală, din stratul gros de mușchi al muntelui. Cum sta nemișcat, părea și el de piatră, părea că-i colțul ascuțit al stâncii încremenite acolo de veacuri.

în Din lumea celor care nu cuvântă, Vulturul
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Ce facă acum? Fără logodnica lui nu putea rămâie; se ducă să o caute; dar unde? Se frământa, bietul și nu știa cum s-o nimerească mai bine. În cele din urmă se hotărî, ca, orice o fi, fie, el se ducă -și caute scrisa. Se cercă bietul tatăl fetei -l oprească, ca să nu se răpuie și dânsul în deșert; dar geaba, nu fu cu putință a-l opri; și-o pusese el în cap, și căta se ducă. Își luă deci nițele merinde cu dânsul și plecă. Ieșind la câmpie, luă drumul d-a lungul și aide, aide, trecu păduri și văi, trecu pustiuri, dumbrăvi, munți și vălcele până ce ajunse la un codru mare, mare fără căpătâi. Orbăcăind el p-acolo prin desiș, dete de o poiană. Acolo în poiană ședea cineva la foc. Tocmai și el își isprăvise merindele și se duse drept la omul ce ședea la foc. Acela cum îl văzu, îl cunoscu și începu -i mulțumească că l-a scos din ghiarele zmeului. Pasămite era Agerul pământului. Acolo trăia el. Stătură ei ce stătură de vorbă, se întrebară de ale sănătății și își spuseră păsurile...

în Poveste țărănească
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook