Pe surse

Au fost vorbe ancestrale
Dar şi vorbe labirint
Unele îmbrăcate-n zale
Dar de existenţa lor
Se ştie numai succint
Mai sunt vorbele confuze
Şi cele vorbe ce mint
Iarăşi evidenţa lor
Cine poate să-o refuze
C-a scăpat de sub control
Când vorbele deochiate
Vin cu exaltare-n cor
Astea-s toate complicate
Astea şi mai tare dor
Purtând cu sine mesaje
Prin spaţiul exoteric
Răscolind clipe haine
Rătăcind peste pasaje
Performează de la sine
În alt univers himeric.

poezie de David Boia (10 decembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe, vorbe, vorbe...

trebuie alese vorbele cu grijă,
vorbele lasă urme – îţi aminteşti
mai târziu de ele – aşa cum şi paşii rămân în zăpadă,
trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de uşor
să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele
sa însemne ceva – ceva ce nu se mai aşează
deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat
ca e în tine – că simţi.
oricine poate să facă vorbe unele după altele –
oricine poate să vorbească – nu asta
e principalul – ar trebui poate alese
tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)
şi pe urmă, fiecare din vorbele acestea
ca nişte urme în zăpadă...

poezie clasică de Mircea Ivănescu din Versuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe bune, vorbe rele

Există în lume,
vorbe bune,
vorbe rele.
Recunosc:
vorbe bune,
dar şi rele,
aparţin şi gurii mele.
Vorbele bune,
au menirea să ne-adune.
Vorbele rele,
au menirea să ne-înşele.

Că sunt rele,
că sunt bune,
eu aicea le voi spune:

Când omul a apărut
Ca fiinţă pe pământ,
Nu ştia ca să vorbească
Limba noastră, omenească.
Nu articula niciun cuvânt.
Doar sunete scotea în vânt.
Pe când acum, doamne fereşte!
Multe mai sporovăieşte.
Câte-n lună şi în stele,
Vorbe bune, vorbe rele.
Unii spun vorbe-înţelepte,
Oamenii să se îndrepte.
Alţii rostesc vorbe rele
Ca să facă rău cu ele.
Unele te perie,
altele te sperie.
Unele te laudă,
altele te fraudă.
Rar întâlneşti câte una
Să ocolească minciuna.
Multe ascund adevărul
Că ţi se zbârleşte părul.
Sufletul ţi se-înspăimântă
Când auzi ce se cuvântă.
Dar staţi. Să nu ne speriem,
Că în limba noastră-avem
Şi destule vorbe bune,
Pe care omul le spune.
E drept că întâlnim mai rar,
Printre noi un cărturar,
Să ne-înveţe să vorbim
În limba-în care grăim.
Să ne-înveţe s-o păstrăm
Şi corect s-o cuvântăm.
Că, limba nostră e ca mierea.
Ea ne este toată-averea.
Dacă grăim doar vorbe bune,
Binele o să ne-adune.
De vorbe rele să fugim,
Nicicând să nu le rostim!

poezie de Dumitru Delcă (1 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe, dureri, lumi

nu ne pasă sau nu putem?
durerile mării nu sunt oameni
durerile întinsei câmpii nu sunt oameni
durerile statului nu sunt oameni
durerile facerii nu sunt oameni
durerile astea nu se simt
vorbele astea nu se spun
vorbele astea nu se aplică
vorbele astea nu se decid
vorbele astea nu se votează
lumea asta nu e un cvorum
lumea asta nu e un senat
lumea asta nu e o vorbă
vorba asta nu e o durere
cealaltă simţire e omul paralel
omul profund care nu e cunoscut

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe, vorbe...

Zicea că-n veci n-o să mai bea,
Că-i hotărât a fi cuminte;
Ea vorbele i le sorbea
Şi-a fost... beţie de cuvinte.

epigramă de Ştefan-Cornel Rodean (2009)
Adăugat de Ştefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vorbe?

Veneau cele două vorbe ascuţite de gură
planau şi se rupeau de-a limbii geamandură
ce vorbe dulci se-mpreunau sudate
ce mai dansau de guler spânzurate
Ce vorbe? Trăncănea prin sobă
a frigului înflăcărată robă!
Ce vorbe? Nesărate nuci scăldate
în sare se spărgeau în miez mirate
Ce vorbe? Sfârâia pe plită
o oală nespălată şi golită!
Ce vorbe? Întrebam la poartă
vecina ce de mult s-a dus... şi-i moartă!
Ce vorbe? Întreba în zare
poetul pe un înger... la plecare!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe deşucheate

- Ai auzit, dragă! Ce-a spus… Ăla… Aseară?
Că lume-ai o „catastrofă” şi că…. O să dispară?
- Da! Am auzit, dar sunt…Nişte vorbe deşucheate,
Ca cei cu limba lată, de care-au fost lansate.

Sunt uni ce înşiră, astfel de vorbe goale,
Ce sunt uşor ascunse, sub lungile lor poale,
Unii chiar din prostie, alţii… Vor mizilicuri,
Să-şi mai lungească paşii din astfel de nimicuri.

Vorbele se-aud şi… Se-nţeleg, adesea deformate,
Şi tot aşa dispar cum ele-au fost lansate,
De nu au conţinut, sunt puf de păpădie,
Dispar şi lasă-n urm doar…. Zvon şi gălăgie.

Corneliu 25.05.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (25 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea vorbelor netraduse

În semiîntunericul
dintr-o speluncă,
în iz de vorbe greu de înţeles,
încerc să-mi savurez cafeaua
servită într-o ceaşcă ciobită.
În jur, înceţoşaţi,
oameni ciudaţi
se joacă de-a aruncatul
cu vorbe netraduse încă.
Ei se înţeleg unul pe celălalt
şi nu le pasă că vorbele lor
nu sunt auzite.
Aprind o ţigară şi intru,
dezinvolt,
în ceaţa lor,
în lumea lor,
în primii ani ai omului.
E bine!
Acum ştiu ce înseamnă
reîntoarcerea la natură.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ştie!

Omul
Când se naşte
Are gură, dar n-are vorbe
Să spună adevărul –
De unde vine sau ce-l paşte...
Şi numai după ce uită totul
Începe să zică Mamă, Tată...
Până la moarte.
Când îi rămân doar vorbele
Dar nu mai are gură să şi le spună
Şi i le spun alţii
Mistificând adevărul.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (14 septembrie 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe si iar vorbe...

( ce să fie oare?... decât vorbe goale...)

Dacă doresc ceva, 'ţi voi spune,
Aşa sunt eu şi chiar mi-e bine,
Te vreau întreg plin de iubire
Deşii sunt prea tăcută-n fire

Aştept să treacă ziua-ntreagă
Şi-apoi ne spunem tot ce vrem
Trecut-au vorbele prin faţa
Luminilor din locul gol.

Îmi place să te simt uşor,
Ca un proscris în ţara largă
A sufletului părăsit
Lângă cuvintele grămadă.

Dacă a rămas ceva să-ţi spun
Aleg o altă ţară acum
Poate şi alte vorbe bune,
Să ţi le spun mai mult în şoapte.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe, vorbe...

O discuţie aprinsă
Între oameni super grei
N-a durat fi'ndcă-a fost stinsă
Cu potopul... de idei!

epigramă de Gheorghe Gurău (24 ianuarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiuni electorale

Vorbe aruncate în vânt,
Nu crede omul un cuvânt,
Când toate astea-s demodate
Încă din... antchitate!

epigramă de David Boia din ziarul "Unirea" din Alba Iulia (20 noiembrie 2008)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decât să insulţi cu vorbe urâte mai bine insufli cu vorbe bune.

aforism de David Boia (11 august 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ateii vor să-L nege pe Dumnezeu prin vorbe demonstrând prin lupta lor tocmai contrariul. Alţii nici atei, nici creştini, Îl neagă pe Dumnezeu prin faptele lor, de parcă vor să-i contrazică pe ateii ale căror fapte sunt contrazise de propriile lor vorbe.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Oana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către cea din urmă muză

Tu ai să mă cunoşti voios
Şi abjurat de sine;
Dar nopţile vor slobozi
Pe jalnicul din mine.

Iar tu vei vrea să mă-nţelegi,
Dar e prisosul înşuşi!
Şi nu voi vrea să te dezlegi
De râsu-ţi şi de plânsu-ţi...

De-ai să rămâi să veşnicim
Ni s-or deschide toate,
Dar nu castele, ce-s venin!,
Ci lumile din ape!

Am să te-alint cu foc şi dor!
Dar rar, când se cuvine;
Nici să doreşti a-i face cor
Deşartei promisiune.

Şi-n vis când plec să nu mă cerţi,
Că una ţi-e menire!
Purtând cununa să m-aştepţi;
Mă-ntorc, salăşluire.

De-o fi târzie steaua mea
Şi sorţii nu se înclină,
Când negru vin în calea ta
Tu iarăşi mă lumină!

Tu fii atentă de, stângaci,
La vorbe nu ţin seama,
Într-o secundă să mă taci!,
Cu gura, ori cu palma.

Când gol de simţuri te privesc
Să te prefaci Giocondă!
Şi voi pleca să-nsămânţez
Din ochii tăi, o vorbă.

poezie de Silviu Obreja (noiembrie 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc fără de sumă

Se joacă soarta lumii pe-o dungă de ulucă,
Sau pe torente repezi ce curg prea mult în sus,
Când Estul bate palma cu-acelaşi vechi Apus
Şi toată lumea crede în şansa ei uitucă.

Dar vremea-împăciuirii de umbra ei se teme,
În lumea asta mare sunt lumi de interese,
Din care cel ce intră nu poate să mai iese,
Iar gândul bun la toate se stinge prea devreme.

Se iau în coarne zmeii, se bate tare-n scuturi,
Se dă un nou spectacol şi lumea-i iar uimită,
Ce-a fost bătut în cuie-i doar tablă ruginită,
Iar marii boşi ai lumii se iau din nou la şuturi.

Îşi zângănesc atomii, se bat în molecule,
Din ţări create-n grabă, mai iau câte o halcă,
Şi-n spaţiul de ruptură ce alte spaţii-încalcă,
Îşi fac un arc voltaic ce-orbeşte minţi credule.

E-un joc cu sumă nulă, sau alt război de gheaţă!?
S-or fi-înţeles ca fraţii, negociindu-şi mama,
Şi nimeni, niciodată, nu poate să-şi dea seama
De faţa lor ascunsă, de planul lor de piaţă...

... Tu faci ce poţi la tine, eu fac ce vreau la mine,
Dar, vezi, să nu-întinzi coarda, că poţi s-o dai în bară,
Să batem iarăşi palma, n-o facem prima oară,
Dar regula de aur e "cine contra cine"...

Dar astea-s vorbe goale; atunci când cad pilonii,
Se strică şandramaua şi totul se dărâmă,
Castele şi palate devin din nou ţărână
Şi mor pe jar tăciunii, în flăcări iluzorii.

Dar, poate că pilonii mai joacă iar berbunca,
Îşi cară pumni de vorbe, de fapt, se ţin de mână,
Iar gloata-înspăimântată îi crede piază bună
Şi le acceptă jocul, că asta-i, azi, porunca.

Dar s-ar putea şi altfel, ca greii să se certe,
Să-şi umfle iarăşi muşchii şi chiar se se-încolţească,
Să-şi care pumni cu biţii şi-n sfori să se-îngrădească,
Să treacă Rubiconul pe-un pod de voci incerte.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu furie şi mânie

Cu furie şi mânie acuz demagogul
Şi capitalismul lui de vorbe

El ar fi trebuit să ştie că pretudindeni cuvântul este sacru
Că a fost adus de foarte foarte departe de un popor
Şi că pe el s-a sprijinit sufletul acestuia

De foarte departe şi de la începuturi
Omul s-a descoperit pe sine prin cuvinte
Şi a dat nume pietrei florii apei
Şi toate au ieşit la lumină pentru ca el le-a numit

Cu furie şi mânie acuz demagogul
Care se umflă pe sine prin vorbe
Şi care-şi face din cuvinte puterea şi jocurile
Şi transformă cuvintele în bani
Aşa cum a făcut cu grânele şi cu pământul

poezie de Sophia de Mello Breyner Andresen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte milioane de vorbe ai spus tu în viaţa ta? Ai spus toate vorbele care sunt în Shakespeare, în Göethe şi în Kant. Numai că le-ai combinat altfel.

citat celebru din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesioniştii serviciilor de spionaj ştiu că, de mii de ani, în politica statelor şi în diplomaţie, de regulă, vorbele nu au nicio legătură cu acţiunea. Vorbele sunt vorbe, iar acţiunile (cele subterane) sunt acţiuni. Vorbele frumoase se folosesc pentru a ascunde faptele urâte. Diplomaţia sinceră nu este posibilă, aşa cum nu sunt posibile apa uscată şi fierul de lemn. Sper ca viitoarele generaţii de oameni politici şi cei care vor lucra sub stindardul serviciilor de informaţii ale României să înţeleagă aceste adevăruri fundamentale.

Florian Gârz în Ghidul spionului român
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn

Îndemnul meu e exoteric,
Într-un univers himeric,
Să nu cedăm la întuneric.

tristih de David Boia (3 noiembrie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbele rostite la nenorocire, sunt vorbe de necaz.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!