Scrisoare către cea din urmă muză

Tu ai să mă cunoşti voios
Şi abjurat de sine;
Dar nopţile vor slobozi
Pe jalnicul din mine.

Iar tu vei vrea să mă-nţelegi,
Dar e prisosul înşuşi!
Şi nu voi vrea să te dezlegi
De râsu-ţi şi de plânsu-ţi...

De-ai să rămâi să veşnicim
Ni s-or deschide toate,
Dar nu castele, ce-s venin!,
Ci lumile din ape!

Am să te-alint cu foc şi dor!
Dar rar, când se cuvine;
Nici să doreşti a-i face cor
Deşartei promisiune.

Şi-n vis când plec să nu mă cerţi,
Că una ţi-e menire!
Purtând cununa să m-aştepţi;
Mă-ntorc, salăşluire.

De-o fi târzie steaua mea
Şi sorţii nu se înclină,
Când negru vin în calea ta
Tu iarăşi mă lumină!

Tu fii atentă de, stângaci,
La vorbe nu ţin seama,
Într-o secundă să mă taci!,
Cu gura, ori cu palma.

Când gol de simţuri te privesc
Să te prefaci Giocondă!
Şi voi pleca să-nsămânţez
Din ochii tăi, o vorbă.

poezie de Silviu Obreja (noiembrie 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Votează! | Copiază!