Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremuri şi ce oameni mai erau în părţile noastre pe când începusem şi eu, drăgăliţă-Doamne, a mă ridica băieţaş la casa părinţilor mei, în satul Humuleşti, din târg drept peste apa Neamnţului; sat mare şi vesel, împărţit în trei părţi, care se ţin tot de una: Vatra Satului, Delenii şi Bejenii.

citat celebru din Ion Creangă
Adăugat de Cioiu Ana Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel...

Ion Creangă în Amintiri din copilărie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care ma ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!

Ion Creangă în Amintiri din copilărie
Adăugat de Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă amurgul peste sat

Se lasă amurgul peste sat,
Peste păduri, câmpii, izvoare.
Satul pare un colţ de rai,
Unde veşnic soarele răsare.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste casa părintească.
Bătrâna mamă stă cu Dumnezeu la sfat
Şi cu ochii la fereastră.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste salcâmi şi tei în floare.
Apare un ţăran pe o cărare,
Părând că duce soarele-n spinare.
Se lasă amurgul peste satul meu natal,
Peste câmpii şi turme de mioare.
Apare luna după deal.
Frumoasă ca o fată mare.

poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec pe lângă
moara părăsită din sat
şi-mi aduc aminte
de pâinea puhavă de casă
şi de plăcintele mamei

gogyohka de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci ceilalţi, nemaiavând încotro şovăi, diata rămase bună făcută. Baba muri chiar în acea zi, şi nurorile, despletite, o boceau de vuia satul. Apoi, peste două zile, o îngropară cu cinste mare, şi toate femeile din sat şi de prin meleagurile vecine vorbeau despre soacra cu trei nurori şi ziceau: "Ferice de dânsa c-a murit, că ştiu că are cine-o boci!"

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică era odată într-un sat un om grozav de leneş; de leneş ce era, nici îmbucătura din gură nu şi-o mesteca. Şi satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spânzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire şi altora. Şi aşa, se aleg vreo doi oameni din sat şi se duc la casa leneşului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimţitor, şi hai cu dânsul la locul de spânzurătoare! Aşa era pe vremea aceea.

Ion Creangă în Povestea unui om leneş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt ce-mi spune vatra

(Pentru verişoara Vera)

Demult n-ai mai fost acasă
La grădina ta frumoasă,
Să vezi Prutul şerpuind,
Via, cea din deal, rodind.

În biserica din sat
Câţiva ani nu ai intrat,
Şi nu des tu ia-i aminte
Lângă câteva morminte.

Chiar şi mama când trăia
Rar de tot în sat veneai.
Neştiind unde-i Canada,
Te-aştepta cu zeamă caldă.

Ai în viaţă profesori,
Bucură-i cu nişte flori
Şi cu versurile tale
Răsfirate pe petale.

Vino, când mai poţi, în sat,
Cât lumea nu te-a uitat.
Vino neamul să te vadă
Tot mai des pe vatra dragă.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunete prăfuite

De-atunci, trecut-au anii, cu bine şi cu rele,
Cu primăveri iubite şi toamne de-ntristare,
Cu clipe de iubire sau, uneori, de-acele
Ce îţi provoacă teamă şi chiar îngrijorare.

Erau doar clipe calde, abia ne cunoscusem,
Când construiam, pe ţărmuri, castele de nisip
Şi ne iubeam sub stele şi-n casa ce-o făcusem
În satul de la mare, cu zâmbete pe chip.

Au fost apoi acelea în care, îngheţate,
Priviri, pe vremuri calde, au devenit de sloi
Sau săbii oţelite, tăioase,-abrutizate,
Ce ne-mpingeau spre ţărmuri sălbatice, dar noi.

Revin acum în casa ce ne servea odată
Drept Paradis vremelnic, în Parnas adăpost,
Împing uşor de uşa ce scârţâie mirată
Şi îmi aduc aminte de timpul ce a fost,

Mă-ndrept spre o măsuţă şi mai pornesc o dată
O muzică divină din vremurile vechi
Ce pare să trezească fantome de-altădată
Ce-aleargă peste ziduri, dansând, perechi-perechi.

Aş vrea să fii cu mine, să-ţi urmăresc privirea
Cea caldă, dezarmantă, cum o aveai aici,
Să-ţi simt aroma dulce, să simt din nou iubirea
Din vremurile-n care, în tot, eram complici.

Din pumnul strâns, un deget începe să tresalte
La muzica-nvechită din vechiul fonograf,
Din suflet, o poveste îl face să exalte...
Te scrie, ca în transă, pe-un şevalet de praf.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politicienii noştri

De când politica ne-a dat
Atâtea şi atâtea genii
Azi la oraş ca şi la sat,
Trăim tot vremuri de bejenii!

epigramă de David Boia (20 iunie 2012)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa era mama în vremea copilăriei mele, plină de minunăţii, pe cât mi-aduc aminte: şi-mi aduc bine aminte, căci braţele ei m-au legănat când îi sugeam ţâţa cea dulce şi mă alintam la sânu-i, gângurind şi uitându-mă în ochi-i cu drag! Şi sânge din sângele ei şi carne din carnea ei am împrumutat, şi a vorbi de la dânsa am învăţat. Iar înţelepciunea de la Dumnezeu, când vine vremea de a pricepe omul ce-i bine şi ce-i rău.

Ion Creangă în Amintiri din copilărie
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mine câteodată

În mine câteodată eu simt: se face noapte,
Din netrăite vremuri vin neguri să mă prindă,
Strigări necunoscute şi cântece şi şoapte
La casa mea colindă.

În mine câteodată ţărani cu zeghea sură
Şi glume şi ispite şi tot ce ştie satul
S-amestecă de-a valma roind în bătătură
Şi vin să-şi ţie sfatul...

În mine câteodată grea liniştea se lasă,
Miroase-a izmă creaţă şi-a flori de iasomie,
În vreme ce un popă cu barba cuvioasă
Slujeşte-o liturghie...

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un sat de 2500 de suflete, sat de pustă, străzi drepte, perpendiculare, plin de praf, de noroaie, zăpadă multă, un ger straşnic iarna, oameni şi săraci şi înstăriţi. Se făcea politică în satul meu. Cei mai lipsiţi erau ţărănişti de-ai lui Maniu – Maniu se bucura de mare trecere – cei mai înstăriţi erau liberali.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu la TVR - Cleopatra Lorintiu. o producţie TVR Cinema ,film distins cu premiul APTR pentru em
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragi mi-erau tata şi mama, fraţii şi surorile şi băieţii satului, tovarăşii mei de copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheaţă şi la săniuş, iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând şi chiuind, cutreieram dumbrăvile şi luncile umbroase, ţarinele cu holdele, câmpul cu florile şi mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereţii! Asemenea, dragi mi-erau şezătorile, clăcile, horile şi toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însufleţire.

Ion Creangă în Amintiri din copilărie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am fost lacrima bucuriei şi durerii
Am fost lacrima bucuriei părinţilor mei
Când am gângurit cu ochii ţintiţi către soare,
Când am atins cu mâna o gingaşă floare,
Când am intrat în codrul parfumului de tei.
Am fost lacrima bucuriei părinţilor mei
Când am împărţit bucăţica de pâine
Cu omul milostiv, c-o pasăre şi-un câine,
Când am citit poveşti cu oameni buni şi răi.
Am fost şi lacrima durerii părinţilor mei
Când mi-am lăsat buchetul amintirilor acasă
Şi am plecat în lumea diversă, curioasă,
Să-mi fac viaţa bună,-n credinţa cu temei.
Am fost şi lacrima durerii alor mei părinţi
Când suferinţa mi-a cuprins trupul şi anii,
Sănătatea am cumpărat-o aiurea, cu banii,
Dar pe ei în viaţă nu-i pot avea, sunt sfinţi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul părinţilor

Dumnezeul părinţilor mei,
Nu-i tiranul văzut de atei,
Inventat precum toţi ceilalţi zei,
E real, mai real decât vrei...

Dumnezeul părinţilor mei
Nu-i absurd, ranchiunos ori hapsân
E ca mama ce-şi pune la sân
Prunc flămând. Este viaţă în trei...

Dumnezeul părinţilor mei
Cel hulit, renegat, lepădat,
Te-a hrănit, îmbrăcat şi ţi-a dat
Tot ce ai. Şi-o să-ţi dea tot ce vrei...

Dumnezeul părinţilor mei
E-n Crăciun, e în Paşte, în toate
El dă sens şi direcţie. Poate
Să deschidă orice uşă de vrei...

Dumnezeul părinţilor noştri
Şi al meu, şi-al oricui L-ar primi,
Ca un tată pe ai săi copii
Va-ngriji, şi pe voi, şi pe-ai voştri...

poezie de Petrică Conceatu (7 decembrie 2019)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată o babă, care avea trei feciori nalţi ca nişte brazi şi tari de virtute, dar slabi de minte. O răzeşie destul de mare, casa bătrânească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite şi multe păsări alcătuiau gospodăria babei. Pe lângă acestea mai avea strânse şi părăluţe albe pentru zile negre; căci lega paraua cu zece noduri şi tremura după ban. Pentru a nu răzleţi feciorii de pe lângă sine, mai dură încă două case alăture, una la dreapta şi alta de-a stânga celei bătrâneşti. Dar tot atunci luă hotărâre nestrămutată a ţinea feciorii şi viitoarele nurori pe lângă sine — în casa bătrânească — şi a nu orândui nimic pentru împărţeală până aproape de moartea sa. Aşa făcu; şi-i râdea inima babei de bucurie când gândea numai cât de fericită are să fie, ajutată de feciori şi mângâiată de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea în sine: "Voi privighea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni şi nu le-oi lăsa nici pas a ieşi din casă, în lipsa feciorilor mei. Soacră-mea — fie-i ţărna uşoară! — aşa a făcut cu mine. Şi bărbatu-meu — Dumnezeu să mi-l ierte! — nu s-a putut plânge că l-am înşelat sau i-am risipit casa;... deşi câteodată erau bănuiele... şi mă probozea... dar acum s-au trecut toate!"

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

îmi vine câteodată să răspund
uşor acid
zbenguitor
sau cu ironia cu care-ţi tai unghiile luni dimineaţa
şi-mi aduc aminte
ce mi-am promis
când puneam cele două lumânări
la biserica de peste piaţă

iau mâna de pe tastatură
şi tac
ca şi când n-aş fi trecut pe aici
nicicând
nicicum

mă uit la dimineaţă şi-mi spun
că ai să suni
iar cerul o să devină portocaliu
voi deschide ferestrele
şi peştii albaştri
îi mai ţii minte
din apartament
vor pluti în voie prin cartier

căutându-mă

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am creat un Sat al Cuvintelor. Un Sat care există o dată la o sută de ani. Un Sat, în care Poeţii cotropesc alte sate întregi de cuvinte, în căutarea Poetei. Un sat, în care Poeziile complotează cu Poetele împotriva Poeţilor. Este satul în care se varsă mult sânge de cerneală pe hectarele de hârtie. Un sat, moşierul căruia este Poetul. E un sat în care se ţin ceremonii la naşterea fiecărei noi poezii.

Doina Postolachia în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mergând el tot înainte, peste câtva timp ajunse într-un sat şi, din întâmplare, se opri la casa unui om. Omul de gazdă, fiind rotar, îşi lucrase un car şi-l înjghebase, în casă, în toată întregimea lui; ş-acum, voind să-l scoată afară, trăgea de proţap cu toată puterea, dar carul nu ieşea. Ştiţi pentru ce? Aşa: uşile era mai strâmte decât carul. Rotarul voia acum să taie uşorii, spre a scoate carul. Noroc însă că drumeţul l-a învăţat să-l desfacă în toate părţile lui, să le scoată pe rând afară ş-apoi iarăşi să-l înjghebe la loc.

Ion Creangă în Prostia omenească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă de om

Parcă mai ieri a fost tot luni
Şi astăzi luni e iară
Uite şi luna a trecut
Din nou e frig e iarnă.

Ţin minte am fost cândva micuţ
Am mers şi eu la şcoală
Zburdalnic, vesel şi drăguţ
Alergam eu des prin sală

Fetiţele îşi împleteau cosiţele
Băieţii cu joaca-n cap
Cam greu de sa-u maturizat.
Dar anii trec se duc, se duc
Chiar câteodată fug

Am fost cândva şi eu flăcău
Acuma sunt şi însurat
Copii îs mari au învăţat
Nepoţii vin mai rar în sat.
Dar anii trec se duc, se duc
Chiar câteodată fug.

Sunt sur deja demult la cap
Mă ţin în băţ mă mişc spre pat
Frunzele cad şi cad,
Dar eu mai greu, mai aplecat
Anii se dud, se duc
Chiar câteodată fug.

Ce binear fi să fiu din nou micuţ
Să merg din nou la şcoală
Zburdalnic, vesel şi drăguţ
Să alerg din nou prin sală...

poezie de Mihalachi Veaceslav (5 februarie 2018)
Adăugat de Mihalachi Veaceslav
Comentează! | Votează! | Copiază!