Dragi mi-erau tata şi mama, fraţii şi surorile şi băieţii satului, tovarăşii mei de copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheaţă şi la săniuş, iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând şi chiuind, cutreieram dumbrăvile şi luncile umbroase, ţarinele cu holdele, câmpul cu florile şi mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereţii! Asemenea, dragi mi-erau şezătorile, clăcile, horile şi toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însufleţire.

Ion Creangă în Amintiri din copilărie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare cine a făcut horile, cântecele pe lume? Nimeni nu poate şti. Vin din glasul păsării care îşi modulează ţipătul şi anunţă răsăritul soarelui? Din zbierătul copilului lăsat în faşă de mama lui?" Cine-o fi făcut horile/Are ochii ca Zorile/Şi faţa ca florile." Are dragoste.

Grigore Leşe în Acum ştiu cine sunt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Icoană vie-a bunilor mei dragi
La tine îngenunchi... Te-ntreb ce faci
Bunico, pe tărâmurile sfinte,
De mine dacă-ţi mai aduci aminte.

Te văd plângând în vis... Mi-e dor de tine!
De nopţile de iarnă, de câmpii,
De clipe de miraj şi fericire,
De sat şi de alei, de caişi, de vii...

Mi-e dor de anii de copilărie,
De toamna cu miresme de gutui,
Mi-e dor bunico şi de pâinea coaptă
În sânul cald al anilor târzii.

Mi-e dor de focul sobei, de ilicul
Şi ia ta cu flori ţesute-n poale,
De sărbători mi-e dor... Şi de bunicul!
De zilele cu iz de sărbătoare...

Mi-e dor de moş Crăciun şi de zăpadă!
De brazi mi-e dor, de cumpăna fântânii,
Mi-e dor bunico, să mai ies la poartă
Şi să mai stau de vorbă cu românii!

Mirosul de gutui mă-mbie iară
Şi arămie-i pâinea din cuptor,
Mi-e dor de voi în fiecare seară
Şi de românii mei îmi este dor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremuri şi ce oameni mai erau în părţile noastre pe când începusem şi eu, drăgăliţă-Doamne, a mă ridica băieţaş la casa părinţilor mei, în satul Humuleşti, din târg drept peste apa Neamnţului; sat mare şi vesel, împărţit în trei părţi, care se ţin tot de una: Vatra Satului, Delenii şi Bejenii.

citat celebru din Ion Creangă
Adăugat de Cioiu Ana Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dănilă Prepeleac era tovarăş de copilărie cu Ion Creangă şi cu el pleca iarnă la săniuş.

perlă din examen
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mama nu mai putea de obosită şi se lăsa câte oleacă ziua, să se odihnească, noi, băieţii, tocmai atunci ridicam casa în slăvi. Când venea tata noaptea de la pădure din Dumesnicu, îngheţat de frig şi plin de promoroacă, noi îl spăriam sărindu-i în spate pe întunerec. Şi el, cât era de ostenit, ne prindea câte pe unul, ca la "baba-oarba", ne ridica în grindă, zicând: "'tâta mare!" şi ne săruta mereu pe fiecare. Iar după ce se aprindea opaiţul, şi tata se punea să mănânce, noi scoteam mâţele de prin ocniţe şi cotruţă şi le flocăiam şi le şmotream dinaintea lui, de le mergea colbul; şi nu puteau scăpa bietele mâţe din mâinile noastre până ce nu ne zgâriau şi ne stupeau ca pe noi.

Ion Creangă în Amintiri din copilărie
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa din orzoaică

Mama bătea păstăile cu tata
morţii umblau după preot prin sat
câinele pocnea din aripi
moi de aluat.
Era cald ca-n orice iarnă
unde vacile te pasc
pe carpetă eram răpit
de un evantai.
Mama vorbea o limbă necunoscută
Tata abia mai vorbea
Luna era necrescută
Iar câinele trăia şi se bucura.
Atunci am cântat la beci prima oară
am întins corzile pe casă
am băgat câinele sub masă
şi-am îmbrăţişat soba în loc de vioară...
Câmpul alerga după melci
iar nuferii dădeau în orzoaică.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te duci, copilărie...

Motto:
Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil,
Aş da orice pe lume să redevin copil.

Zburdam prin curtea plină cu raţe şi găini
Trăiau pe-atunci părinţii şi rude şi vecini,
Mi le-ai luat pe toate şi-o lacrimă îmi storci,
Te duci, copilărie, şi nu te mai întorci.

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist,
Balaurul e şmecher, iar Făt Frumos e trist,
S-au inventat claxoane, adio zurgălăi,
Te duci, copilărie, cu toţi eroii tăi.

Un prof ce ne-nvăţase cum să plantăm stejari,
A defrişat pădurea vânzând-o pe dolari,
Cu cât urcăm în vârstă ne suntem mai străini,
Te duci, copilărie, şi devenim haini.

Bunica şi bunicul ce mă-nveleau cântând,
Sunt două cruci de piatră şi tac pe sub pământ,
Şi mai era şi crângul, şi-un râu şi nişte tei,
Te duci, copilărie, pe toate mi le iei.

Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea,
Fugeau din boltă norii şi soarele zâmbea,
Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera,
Te duci, copilărie, cu fericirea mea.

Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc,
Iar după bătălie mergeam să bem un suc,
Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi,
Te duci, copilărie, şi devenim mai răi.

Mă zgâriam pe braţe urcând în corcoduş,
Iar cel mai bun prieten era un căţeluş,
Eram atât de veseli fugind prin porumbişti,
Te duci, copilărie, şi devenim mai trişti.

Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus,
Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus,
Acum la doctor mergem, plecându-ne umili,
Te duci, copilărie, şi devenim fragili.

poezie de Radu Pietreanu
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi drumeaţa, pornind, a mers iar un an de zile tot prin locuri sălbatice şi necunoscute, până ce cu mare greu ajunse la sfânta Vineri. Şi aici i s-a întâmplat ca şi la sfânta Miercuri: numai că sfânta Vineri i-a mai dat şi ea un corn de prescură, un păhăruţ de vin şi o vârtelniţă de aur care depăna singură; şi a îndreptat-o şi ea cu multă bunătate şi blândeţe la soră-sa cea mai mare, la sfânta Duminică. Şi de aici drumeaţa, pornind chiar în acea zi, a mers iarăşi un an de zile prin nişte pustietăţi şi mai grozave decât cele de până aici. Şi fiind însărcinată pe al treilea an, cu mare greutate a putut să ajungă şi până la sfânta Duminică. Şi sfânta Duminică a primit-o cu aceeaşi rânduială şi tot aşa de bine ca şi surorile sale. Şi făcându-i-se milă de această nenorocită şi zdruncinată fiinţă, a strigat şi sfânta Duminică o dată, cât a putut, şi îndată s-au adunat toate vietăţile: cele din ape, cele de pe uscat şi cele zburătoare. Şi atunci ea le-a întrebat cu tot dinadinsul dacă ştie vreuna din ele în care parte a lumii se află Mănăstirea-de-Tămâie. Şi toate au răspuns, ca dintr-o singură gură, că nu li s-a întâmplat să audă măcar vorbindu-se vreodată depre aceasta

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul Levy: Veţi observa că ceea ce căutăm atunci când ne îndrăgostim e un paradox foarte ciudat. Paradoxul constă în faptul că, atunci când ne îndrăgostim, urmărim să regăsim câteva sau toate persoanele faţă de care eram ataşaţi în copilărie. Pe de altă parte, le cerem celor dragi să îndrepte toate greşelile pe care părinţii sau fraţii le-au pus pe seama noastră. Astfel că dragostea include următoarea contradicţie: încercarea de a ne întoarce în trecut şi aceea de a repara trecutul.

replici din filmul artistic Delicte şi fărădelegi, scenariu de Woody Allen (13 octombrie 1989)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragi copii

Dragi copii din lumea toată,
Luaţi-vă de mâini şi înălţaţi o rugăciune
Către îngerii cei divini!
Căci Moş Crăciun cu inima plină de bucurie
Şi cu sufletul împăcat la voi o să vină,
Ca să vă aducă cadoul de sub brad.
Dragi copii din lumea toată
Fiţi mai cuminţi şi spuneţi o rugăciune
Pentru-ai voştri dragi părinţi.
Dragi copii din lumea toată
Cu ochi frumoşi şi zglobii
Să nu uitaţi niciodată,
Că printre voi sunt şi sărmani copii.
Care nu au nici o bucăţică de pâine,
Sunt flămânzi şi goi!
Să-i ajutăm să aibă şi zile mai senine.
Şi să nu-i alungaţi de lângă voi!
Dragi copii din lumea toată
Vreau ceva să vă mai spun
Să nu uitaţi nici de carte,
Căci cartea este un prieten bun.

poezie de Vladimir Potlog (8 decembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva: Iată mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, căutând să-Ţi vorbească.
Iisus Hristos: Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei? (Întinzând mâna către ucenicii Săi) Iată mama Mea şi fraţii Mei. Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă.

replici din Sfânta Evanghelie după Matei, Spicele de grâu smulse sâmbăta. Tămăduirea făcută sâmbăta. Hula împotriva Sfântului Duh. Cine este adevărata rudă. - 12:47-50 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La "Găina"

Cântecul lui Avram, din tulnice,
Pe dealuri istorice răsună
Şi fraţii din ţară şi-i cheamă.
Răspund viorile lui Enescu şi Ciprian,
Taragotul de aur al lui Fărcaş,
Naiul fermecat al lui Zamfir,
Cântând nemuritoare balade,
Ciuleandra din vale
Şi sârbele Mariei Tănase.
Iar din munţii Cindrelului,
Vine a Ardealului perlă,
Frumoasa Lucreţia Ciobanu
Purtând în dăsagi ţesături
Din Învârtita şi Doina sibiană.

Uite! vine Achim Nica şi Drăgan Munteanu,
În fruntea doinelor şi-n haina lor faină.
Vin şi Fraţii Petreuşi cu maramureşenii
Tropotind făloşi,
Rupând arcuşul zongorei, chiuind voioşi.

Şi toţi fraţii din ţară,
Pe muntele Găina se întrec cântând,
Alături de Maria, Lia Ciocârlia
Şi multe alte perle populare,
Cum numai la noi sunt.

Sărbătoarea se încinge,
Cu veselie mare, prietenii şi joc,
Sau poate şi căsătorii,
Căci e sărbătoare de pomină, nu glumă,
Pentru românii de fală
Şi românescul lor port.

poezie de Valeria Mahok (10 octombrie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haide, mama, haide, tata

Haide, mama, haide, mama, hai
Niste liniste sa-mi dai,
Haide, tata, haide, tata, hai
Niste liniste sa-mi dai.

Haide, mama, haide, tata,
Mai priviti-va o data
Si, pe urma, daca-i bine,
Sa ma faceti tot pe mine.

Mi-ati dat suflet, mi-ati dat nume,
De cand sunt si eu pe lume,
Mi-ati dat multe si de toate,
Dar si zbucium peste poate.

Buna ziua, noapte buna,
Separat si impreuna,
Dar si buna dimineata,
Dragii mei, mai dragi ca viata.

Cand mi-e jale, cand mi-e teama,
Ma gandesc la tine, mama,
Cand mi-e viata tulburata,
Ma gandesc la tine, tata.

Haide, mama, haide, tata,
Mai claditi-ma o data,
Fara nume si avere –
Numai liniste v-as cere.

Nu-mi ajunge tot ce este,
Caut vesnic o poveste,
Un ochi rade, altul plange,
Pe-amandoi va port pe sange.

Ca nici unul n-avem parte,
De la nastere la moarte
De o viata linistita –
Frunza-n plop mereu se- agita.

Inapoi la tine ia-ma,
Sa ma stergi de lacrimi, mama,
Lasa-ti mana sa ma bata,
Sa ma – nveti cu viata, tata.
Bune, rele-amestecate,
V-ati obisnuit cu toate.
Creste noapte, creste iasca
Pe iubirea pamanteasca.

Bate vantul dinspre viata,
Si eu lacrimi simt pe fata,
Dinspre moarte bate vantul,
Lacrimeaza si cuvantul.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (a doua ediţie, adăugită) (2007)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Şi rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Şi slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Şi mai-marii lui, văzându-l că şi-a făcut datoria de ostaş, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i şi două carboave de cheltuială. Ivan atunci mulţumi mai-marilor săi şi apoi, luându-şi rămas bun de la tovarăşii lui de oaste, cu care mai trase câte-o duşcă, două de rachiu, porneşte la drum cântând. Şi cum mergea Ivan, şovăind când la o margine de drum, când la alta, fără să ştie unde se duce, puţin mai înaintea lui mergeau din întâmplare, pe-o cărare lăuntrică, Dumnezeu şi cu Sfântul Petre, vorbind ei ştiu ce. Sfântul Petre, auzind pe cineva cântând din urmă, se uită înapoi şi, când colo, vede un ostaş mătăhăind pe drum în toate părţile.

Ion Creangă în Ivan Turbincă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată vine iarna

Iată vine iarna dragi copii
Peste dealuri şi câmpii,
Peste pomii din livezi
Şi chiar peste casa celor trei iezi.

Vine cu fulgi mari pufoşi,
Vine iarna în galoşi.
Cu zăpadă pănă la brâu
A venit şi peste un mic pârâu.

Chiar şi crengile de tei!
Au fost îmbrăcate în haina ei.
Albă ca laptele de mamă
Moale ca o năframă.

Hai fuga să ieşim în prag!
Să o întâmpinăm cu mult drag
Pe zâna cea frumoasă
Care înveleşte totul în alb.

poezie de Vladimir Potlog (7 decembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toţi băieţii care poartă azi în glorie numele echipei Steaua, sunt mai prieten cu: Bumbescu, Lăcătuş, Stângaciu, Bărbulescu, dar îmi sunt dragi cu toţii (cad în suspine când îi văd cât de tineri sunt) pentru clipele de mare frumuseţe pe care ni le dăruiesc.

Fănuş Neagu în Interviu, revista Steaua Fotbal (1988)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A zecea parte

A zecea parte din copilărie
Mă mângâie c-un pic de nostalgie,
Alungă griji, dureri şi întristări,
Cu-amintiri dragi, întoarse din uitări.

Din visuri şi dorinţe-nşir-o salbă,
Pe-un fraged suflet ca firul de iarbă.
Un pui de om, plecat în Cer de dor,
Mă-ntoarce din trecut în viitor.

Prin verde grâu crescut din spic de ploaie,
Aleargă printre razele de soare,
Cu ochi de albăstrele-nrourate
Spală un mal de timp plin de păcate.

Ajung arsă de dor în zi de toamnă,
Aflând într-un târziu ce viaţa-nseamnă.
Pe perne reci, pline cu fulgi de nea,
Îmi odihnesc în iarnă dragostea.

A zecea parte din vis de mătasă
Îmi povesteşte ce m-aşteapt-ACASĂ
Şi-a zecea parte din copilărie
Îmi porunceşte să fiu doar IUBIRE...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar….

E toamnă iar, în deal şi în zăvoi,
E toamnă şi în depărtarea dintre noi,
Parcă e trist în tot si-n toate,
Chiar şi în distanţa care ne desparte.

E toamnă în gânduri si-n multe cuvinte,
Te simt străin şi, nu eşti ca-nainte.
In şoapta ta, de ieri, de azi şi poate cea de mâine
Nu simt o mângâiere, aroma cea de pâine.

Dar nu-i nimic, căci vine primăvara,
Cu florile de mai, apoi vine şi vara,
Când vei dorii să-ţi cauţi a Ta “Doamnă”.
Eu o să-ţi spun: Aşteaptă altă toamnă.

Să fie veşnic primăvară în sufletele voastre, dragi prieteni, chiar dacă unii mă blamaţi.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea florilor

Nu putem admira în acelaşi timp
luna, zăpada, pădurea şi florile.

Stropii de ploaie, fraţii celor de rouă,
odihniţi pe clopotele bisericii
şi pe florile de trandafir
nu-mi lasă zilele să ruginească,
dar serile îmi apun pe ape fără valuri,
iar movilele le folosesc drept faruri
şi nu-mi vând dimineţile niciodată.

Florile primăverii sunt visele de iarnă,
pe ruine cresc doar flori capricioase,
pletele cărunte ascund florile tinereţii,
iar o simplă floare de câmp e perfecţiunea.

Dacă vrei fructe, nu rupe florile!

Mireasă ascunsă printre flori,
în gând îţi şoptesc că te iubesc
ca să mă vezi că sunt lângă tine.

Este oare o ureche atât de fină
ca să audă suspinul florilor
care se ofilesc?

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doamne,

ajută-mă să îmi păstrez sensul
pe care mi l-ai dat TU.

Păzeşte-mă de subînţelesuri.

Protejează-mi surorile sinonime,
înmulţeşte-le neamul.
Şi iartă-mi fraţii antonimi.

Învaţă-mă să păstrez, curată,
Poezia din mine.
Sufletul meu.

Îi iert pe strămoşii mei, care au rănit,
care au urât
şi care au rămas, în amintirea altora,
cuvinte de neiertat.

Şi mă mai rog pentru urmaşii mei:
cuvinte nenăscute încă
ajutate să fie
să-şi accepte viaţa pe hârtie
şi să aducă împlinire
celei
care le va scrie.

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!