Descompunerea obiectului

Deci, descompunerea obiectului cu pricina,
Din obcina Moldovei, ca şi metaforizarea
Din comuna Mazărea, nu au fost niciodată,
Nici ciudate, dorinţe împlinite în plină splină,
Un camion se opreşte brusc şi geamurile din el
Cad pe asfalt, cioburi multicolore, fluturi reci,
Doamne, vitraliile, zise habotnicul, cu barba
Lui Lev Tolstoi, carele era mare şmecher,
Îngeri cu aripi uzate cădeau pe chelia profesorului,
Cineva îl prinse pe unul de picior, credea că e Dumnezeu,
Nici vorbă, un cerşetor puţin afumat se instală pe umerii
Profesorului, ca în povestea lui Sindbad,
Eu am fugit de la locul dezastrului,
Am pierdut lecţia de descompunere a obiectului
Carele ar fi chiar viaţa însăşi, draga de ea.

poezie de Boris Mrian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl lui Boris: Îţi aduci aminte de Raskolnikov băiatul de alături?
Boris: Mda.
Tatăl lui Boris: A omorât două femei.
Boris: Ce poveste nasoală.
Tatăl lui Boris: Bobalk mi-a zis. A auzit-o de la unul din fraţii Karamazov.
Boris: Trebuie să fi fost posedat.
Tatăl lui Boris: Eh... era un adolescent rebel.
Boris: Adolescent rebel... Era un idiot!
Tatăl lui Boris: Se făcea că a fost atacat şi bătut.
Boris: Am auzit că era cartofor.
Tatăl lui Boris: Ştii, ar putea fi dublura ta.
Boris: Cât de romanesc!

replici din filmul artistic Dragoste şi moarte, scenariu de Woody Allen (10 iunie 1975)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Costel Petrescu la Casa Şcoalelor, asistînd de două ori Pe saptămînă, regulat, la conferinţele pentru adulţi ale profesorului Dimitriu de la belle-arte. Ar fi fost un haz cu spirite de care n-avea nici o poftă. Costel Petrescu se trăgea dintr-o familie de dascăli ; tatăl lui, al treilea din neam, era dascăl la Biserica Domnească din Brăila şi avea ceva pămînt la ţară. Mama lui fusese institutoare în comuna unde aveau acel pămînt; după căsătorie demisionase...

Hortensia Papadat-Bengescu în Logodnicul, Editura Eminescu (1970)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a fost în vremea aceea când Iisus s-a pogorât din munte în Capernaum, cetate a Galileei. Şi era în sinagogă, unde se adunau noroade multe şi ascultau pre dânsul şi se închinau lui. Iar cu dânsul erau Iacov, şi Ioan, şi Andrei, fratele lui Simon Petru, iară Simon Petru nu era. Şi Iisus se mâhnea în inima sa că Simon Petru nu era. Şi după ce au învăţat Iisus pre iudei, au ieşit din sinagogă şi s-au îndreptat către casa lui Simon Petru şi a lui Andrei în carele şedea şi el. Şi era zăduf mare şi nici câinii nu lătrau că pleoştiţi erau de zăduf foarte.

începutul de la Soacra Sfântului Petru de Liviu Rebreanu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merem weiter. În camera mortului a intrat o femeie

Merem weiter. În camera mortului a intrat o femeie,
A ieşit mortul, cine era el? Sincer, nu ştim.
În Forumul Fricii a pătruns un intrus.
A trecut de zidul din solzi de argint.
Suntrem dicolo, suntem dincoace?
Somnul ştie. Zeul somn.
O cămilă avea trei cocoaşe.
Un vizitator curios a împuns cocoaşa cea galbenă.
Era un cuib de viespi, din gaură au ieşit mii de insecte
Vibrând ca violoncelele. Întâmplarea a avut loc în comuna Uluieşti.
Primarul fu muşcat de nas şi trmis la tratament.
În locul său veni Sisoe Uluitu, fost major compromis cu o maioreasă.
La chioşcul cu ziare nu se mai găsea nicio publicaţie,
Publicul acaparase ştirea, era nevoie de judoka, mais ou sont le judocas?
Senatul din Canare a stabilit noi condiţii.
Cine a debutat o dată, mai poate debuta doar de trei ori.
Atacurile antibacteriene trebuie să înceteze.
Prim-ministru a fost ales un virus cu studii.
Clima era în pericol. S-a propus descompunerea apei
În trei – azot, neon şi zirconiu. Cineva s-a opus.
Notre Dame din Paris a fost mutat în grabă la sud de Techirghiol.
Un apropiat al lui Khomeini a aprobat măsura Anu.
Nici noi nu am încremenit de groază. Mai mult de Groza.
Pentru că s-a opus marşului nudiştilor în centrul comunei Libido,
O femeie a fost linşată cu un bombardament de tomate.
Culmea, printre nudişti se aflau David şi Goliat, fiecare fiind fermecător în felul său.
Don Quijote a fost indignat la culme. Şi-a pierdut şi castronul de pe cap.
Aici, cronicarul se opreşte, fiind chemat la secţie pentru parcare neregulamentară.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex vrusese să răspundă înainte ca directorul să rostească "domnişoara Petra Neţoiu", dar nu reuşise; acum era sigur că secretul lui fusese aflat de toţi colegii, care nu vor aştepta mult să râdă de el. "Eh; paguba asta să fie..." îşi zise Alex în gând, iar cu voce tare îl aprobă pe director. Alex se emoţionă şi nu zise nimic; cuvintele directorului îl impresionară... Chiar era el atât de important?! N-ar fi crezut... Din nou îşi ţinea capul plecat, ruşinat, din cauza celor petrecute. Nici nu dorea să-şi imagineze cum ar fi reacţionat directorul dacă în locul lui s-ar fi aflat Lucian, preferatul dânsului, deşi era puţin probabil ca indivizii să fi reuşit să-l captureze pe colegul său; acesta era descurcăreţ, chiar dacă nu era fost campion mondial, ca tânărul informatician.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din relatările profesorului de serviciu

Un nor de fum s-a înălţat,
M-am făcut alb, precum o coală...
N-a fost incendiu, am scăpat,
Fumau elevii, lângă şcoală!

epigramă de Mihai-Gabriel Voinea din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucând x şi 0 cu viaţa (12)

câinele începuse să latre
îşi arunca spre noi
colţii liberi de lanţ
cu balele încrederii
atârnându-i până la asfalt

se credea liber
de orice constrângeri
dar libertatea se plăteşte
şi pâinea din nopţile reci
şi carnea din zilele de sărbătoare
chiar şi preşul de dormit
are un preţ!

sub roţile maşinii ce-a trecut
sângele cald şi-a pierdut glasul
şi nici măcar norii nu l-au plâns...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât ai clipi, ghirlandele verzi deveniră purpurii, iar cele argintii fură înlocuite cu cele aurii. Şarpele Viperinilor fu înlocuit rapid de Leul Cercetaşilor. Plesneală îi strângea mâna lui McGonagall, cu o grimasă ce se vroia zâmbet. Harry întâlni privirile lui Plesneală şi băiatul fu convins că sentimentele profesorului nu se schimbaseră, nici cât negru sub unghie, dar asta nu-l mai îngrijora pe Harry. Se părea că viaţa revenea la normal, în anul următor, ei bine, cât putea fi ea de normală, la Hogwarts. Fusese seara cea mai frumoasă din viaţa lui Harry, mai frumoasă chiar şi decât o victorie în meciurile de Vâjthaţ, Crăciunul sau anihilarea vreunui monstru. Era sigur că nu va uita niciodată acea seară.

citat din romanul Harry Potter şi piatra filozofală de J.K. Rowling
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi cu diamante

Îngerii aveau aripi cu diamante
Şi plete cu armuri din rouă;
S-au desfăcut în stropi şi plouă,
Plouă cu raze mari, şarmante...

Zefirul sorbea din trandafirii albi
Şi îi ningea cu sclipiri calde,
Pe umerii frumoşi şi dalbi
S-au strâns din mare să se scalde.

îngeri, lumini de poezie fină,
Fire de tort prinse în păr,
Am inima iubire, plină,
Şi buzele cu gust de măr...

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, toate sau aproape toate nefericirile oamenilor vin din faptul că sunt preocupaţi de alţii, nu de sine. Dacă oamenii s-ar preocupa numai de sine, de adevăratul lor bine, fiecare ar fi (sau ar trebui să fie) mulţumit de viaţa lui, nu i-ar face pe alţii să sufere şi nici n-ar suferi din pricina lor.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganul se calmase; îi venise inima la loc. Drept urmare, nu putu rezista fără a despacheta o ciocolată mare, cu alune de pădure. Îi oferi şi Adelei câteva cubuleţe; fata nu-l refuză. Se mai plimbară puţin, ţinându-se de mână, zâmbindu-şi din când în când unul altuia. Nistor o admira, dar şi Adela pe el. Îl găsea drăguţ, atrăgător. Şi de ce nu; băiatul avea farmecul lui. Îl dezavantaja puţin înălţimea, dar nefiind nici prea gras, nici prea slab, avea o alură atletică. Chipul îi era tare plăcut, cu trăsături fine, bine conturate, încadrat de părul său şaten; nici blond, nici brunet. Iar ochii, cu o privire ştrengărească, nu erau nici verzi, nici albaştri, ci o stranie combinaţie dintre acestea două, deşi nici una nu era predominantă. Prin urmare, nimeni nu putea spune cu precizie ce culoare aveau ochii lui. Deci, bineînţeles, Adelei nu-i era ruşine să meargă lângă unul ca el, doar nu avea de ce.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva clipe, Lucian privi în gol, de parcă era absent din acel loc, cu gândurile aiurea; de fapt se gândea la Lia... Îşi întoarse capul şi o regăsi lângă el; tot nu mâncase nimic, nici nu se atinsese de mâncarea din farfuria pe care el i-o aşezase în faţă. Privind apoi spre farfuria lui, observă că, de fapt, în mod ciudat, era tot plină; deci, nici el nu se atinsese deloc de mâncare. Ceilalţi însă, adică bunicii şi părinţii lui, deja terminaseră. Lucian nu mai insistă ca ea să mănânce, dacă nu dorea; se ridică şi începu să strângă totul de pe masă, lăsând locul curat. Apoi reveni din bucătărie, fără şorţul de bucătar, pe care, probabil, îl lăsase acolo, unde-i era locul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O idee minunată, Dumnezeu e lumina soarelui, iar omul e un obiect care absoarbe razele luminii-Dumnezeu. Corpul omului este alcătuit din acele raze ale lui Dumnezeu care n-au fost absorbite de către om. Viaţa este absorbţia tot mai mare a Divinităţii de către om.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. Acel împărat mare şi puternic bătuse pe toţi împăraţii de prinpregiurul lui şi-i supusese, încât îşi întinsese hotarele împărăţiei sale pe unde a înţărcat dracul copiii, şi toţi împăraţii cei bătuţi era îndatoraţi a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani. La marginea împărăţiei lui mai era un alt împărat carele, cât a fost tânăr, nu se lăsase să-l bată; când cădea câte un pârjol asupra ţărei sale, el se făcea luntre şi punte şi-şi scăpa ţara de nevoie; iară după ce-ajunse la bătrâneţe, se supusese şi el împăratului celui mare şi tare, fiindcă n-avea încotro. El nu ştia cum să facă, cum să dreagă, ca să împlinească voia acelui împărat de a-i trimite pe unul din fiii săi, ca să-i slujească: fiindcă n-avea băieţi, ci numai trei fete. Dintr-aceasta el sta pe gânduri. Grija lui cea mare era ca să nu crează acel împărat că el este zacaş şi se îndărătniceşte a-i trimite vreun fiu, din care pricină să vină să-i ia împărăţia, iară el cu fetele lui să moară în ticăloşie, în sărăcie şi cu ruşine.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

zgârcit

Zgârcitul nu este cineva care încearcă să facă economie ca să-i ajungă banii până la sfârşitul lunii, ci unul care nu se abate din drumul lui, nu face niciodată un cadou, nu invită pe nimeni acasă la cină, iar dacă este obligat să o facă, îi serveşte minimul necesar. Nu cheltuie bani pe haine, nu îşi cumpără maşină, şi, dacă are una, e aceeaşi pe care o conduce de ani buni şi care, oricum, e o rablă. Toate lucrurile lui sunt vechi, uzate şi urâte şi nu-l interesează să le schimbe. Nu apreciază nici măcar cadourile, pentru că nu le înţelege motivul. Nu ia niciodată cina în oraş, şi dacă este obligat să o facă, comandă ceva care costă mai puţin, chiar dacă nu-i place.

definiţie de Federica Bosco în 101 reţete. Cum să îl găseşti pe Făt-Frumos (fără să mai săruţi vreun broscoi)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

la început a fost Cuvîntul şi Cuvîntul era Copil
şi Copilul ţinea în palma stîngă Calea Lactee
cu nori de stele şi crîng de comete...
crescînd, l-au momit potop de libelule vii
şi pajişti cu fluturi, iar peştii şi păsările erau cusuţi
pe fusta plină de culori a mamei

plăpîndă era lumea şi mare lumina care
îl urma pas cu pas în jocul spre fiinţare şi stră-fiinţare
şi palma lui creştea, dezvăluind, rupte din colnic de cer,
munţii şi rîurile, cîmpiile şi mările
în zilele Facerii sale,
cît timp copilul mişca aerul cu palmele lui, rîzînd

şi Bătrînul din ziua a şaptea-a e tot Copil
chiar dacă palma lui e mare cît tot pămîntul
ce-i scris, cu crăpături, în ea -
el abia îşi ţine umbra firavă, proptită cu umerii
şi în curînd ultima stea, străvezie parcă,
va luneca departe, din palma lui,
în cristelniţa unui izvor

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asist la un seminar al lui Heidegger. Curios, nici el nu poate scăpa de ticurile profesoratului. Vrea răspunsuri corecte: nu să gândească elevul, deci să aproximeze; ci să ŞTIE. Esenţa profesorului e de a împiedica gândirea să fie căutare, spre a fi exactitate.
Să nu se poată fără asta?

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şansa

La o margine de lume
Fără cineva ca să-l îndrume...
Ajunge omul la Dumnezeu.
"Doamne am venit la tine
Ca să cer doar ce mi se cuvine...
Aş vrea pământ
Pe pământul meu..."
"Bine... [bine]
Aşa va fi mâine [mâine]
În zor de zi
Până unde o să ajungi mergând
Cu piciorul tău
Până acolo vei avea pământ"
Zise Dumnezeu...

Iar a doua zi din vise,
Omul nici măcar nu se trezise...
Ieşind pe poartă, a dispărut
Şi în loc s-o ia cu incetu'
A fugit cum nu fugise bietu'
În viaţa lui, până a căzut...
Tuc-tuc [tuc-tuc]
Se-aude-n zori
Tuc-tuc [tuc-tuc]
De mii de ori.
Nu e şansa cu păreri de rău
Pentru că din toate
Şansa care-i de la Dumnezeu
Doar o dată bate!
Doar o dată bate!...

cântec interpretat de Cleopatra Stratan, muzica de Pavel Stratan, versuri de Pavel Stratan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era atât de egoistă încât nu se iubea nici pe sine însăşi.

aforism de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrurile se reîntorc în răstimpul acestei nopţi lungi; ştiu, de pildă, cum să descriu o conversaţie cu ea, care a fost şi cea din urmă. Se străduia să-mi explice că se afla acolo printr-un accident. Nu credea că acel accident ar fi fost chiar nefericit, dar nici fericită nu era că se petrecuse. Când vorbea, simţeam un gust desluşit de sare de mare în gură şi în nări. Nu ştiam de fapt ce voia să spună şi nici de unde venea. Dar locul acela de niciunde era scăldat într-o lumină lină. N-avea nevoie de mâncare, de apă, de nimic altceva. Făcea ceea ce făcea (dar, totuşi, ce anume făcea?) din pură libertate. Nu era niciodată stingheră, fiindcă putea oricând să se retragă în adâncurile de unde venise. Oricine putea face asta, spunea ea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!