Îţi mângâi chipul, pielea parfumată şi mâinile puternice. Vibraţia zâmbetelor tale ademenitoare trezeşte în mine ecoul surd al dorinţelor. Aparţin gândurilor tainice şi orice formă de împotrivire se dovedeşte a fi inutilă. Paşii grei străbat potecile sufletului meu pe acelaşi drum străveziu, îmbrăcat în frunze ruginii şi eu te aştept, dezgolită de furtunile interzise ale depărtării. Vreau să fiu a ta, să închid porţile supunerii acceptate, înlocuind-o cu aceea concepţie de posesie irezistibilă. Cu mâinile goale, lipsindu-mă de bogăţii efemere, găsesc necesar să-ţi demonstrez iubirea printr-o abnegaţie totală. Fără regrete, reţineri sau puditate. Doar noi doi, acele suflete călătoare, ce s-au oprit să se odihnească la marginea unui apus de toamnă...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor să-ţi respir iubirea, să simt gustul atingerilor tale fierbinţi peste trupul gol si însetat de fiori. Mă săruţi uşor şi trecutul se topeşte într-un suflet firav. Suntem doar noi doi. Îmi mângâi simţurile cu şoapte şi pielea ta umedă îmi acoperă visele copleşindu-mă tandru, stârnind furtuni într-o noapte de februarie. Doar tu poţi să-mi picuri fericire în sânge, dor şi dependenţă în inima. Eşti al meu dintotdeauna. Eşti al meu de când nici nu îndrăzneam să visez la tine. Te strâng în braţe, dar nu vreau să adorm. Te iubesc atât de mult, încât de câte ori închid ochii îţi simt lipsa.

Andreea Palasescu (13 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

rugăciune

ai ţinut Lumina în mâinile tale
ai ţinut totul în mâinile tale
ai ţinut perfecţiunea în mâinile tale
ai ţinut veşnicia în mâinile tale
ai ţinut sori şi luni în mâinile tale
ai ţinut lumea în mâinile tale
ai ţinut gândul în mâinile tale
ai ţinut cuvântul în mâinile tale

în mâinile tale mă ţii pe mine
în sufletul meu te ţin pe tine
mulţumesc

poezie de Gabriela Marin
Adăugat de Gabriela Marin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marile provocări ale vieţii presupun nu doar păstrarea întegrităţii ci mai ales dobândirea asumată a capacităţii de menţinere a propriei demnităti, neatinsă de ispita oglindirii intr-un gând străin. Pe de altă parte, smerenia, un atribut creştinesc, constituie reflexul sufletului, obişnuit cu suferinţa comună, care răsplăteşte răului cu bine. Nu trebuie înţeles ca o abnegaţie totală în faţa nedreptăţilor. De aceea, oamenii înţelepţi îşi pleacă fruntea doar în faţa celor care manifestă empatie şi sentimente veritabile, către semenii lor. În altă conjunctură timpul, cu aceleaşi valenţe efemere, nu trebuie oferit, sub nici o formă, celor care nu-ţi preţuiesc prezenţa.

Andreea Palasescu (21 mai 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne facem mici. Destul cât să încăpem într-o gămălie de vis firav, într-un gând răpit pe culmi de apus străveziu ori poate în frântura unei clipe de fericire. Să traversăm străzile vieţii, cu umbrela zâmbetelor îndreptată spre un suflet străin, cu tălpile goale de trecut şi inima îmbrăcată-n virtuţi şi-n haina prezentului. Să ne iertăm pe noi, căutându-ne neîncetat. Să ne facem mici. Cred cu tărie că Iubirea va găsi o cale să ne înalţe.

Andreea Palasescu (30 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă-mă în toate gândurile vechi şi noi. Cu mâinile goale, plin de mistere nespuse şi dorinte de împărţit. O să mă scriu pe un portativ şi uitarea o să-i ardă marginile roase de trecut. Doar esenţa ne va rămâne de neatins. Ne vor cerne anii în grabă şi eu voi continua să-ţi caut nemurirea. Să-ţi fiu muzică compusă cu dor şi iubire la o margine de vis stingher....

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vreme am crezut că sufletul tău bun îmi va fi refugiu pe timp de orgolii. Şi când toamna ne va amesteca clipele în vâltoarea asfinţitului veşted, cu tălpile goale de trecut aveam să spulber într-o doară toate evidenţele. Linişte în ecou de zbucium fraged, aprins, neoprit, vechii NOI, asmuţind simţurile amorţite, aproape ne-am lăsa pradă iubirilor mărturisite.
Apus de octombrie melancolic curge printr-o bătaie de inimă, nestingherit. Mă opresc să te miros cu poftă, adânc, pe îndelete şi Cerul îmi inundă privirile cu albastru. Contrast vizibil între seninul atingerilor tale şi prea mult zgomot care tulbură. Vreau să mă odihnesc la pieptul tău..
Umbre de şoaptă calcă fără pudoare pe covorul de frunze. Suntem goi de prea multe doruri. Nu regret nimic. Nici că pleci fără explicaţii, nici că dai buzna în suflet neanunţat. Te iert. E un fel de claritate a dorinţelor acceptate, supuse şi efectiv nu vreau să mă opun. Nici nu ştiu cât timp a trecut. Parcă toate veşniciile s-au adunat la mijloc de toamnă şi-am închis ochii să le pot cuprinde. Sărută-mă! Până se prăbuşeşte această uitare închipuită prindem curaj. Cine ştie? Poate n-o să mai fie nevoie să te ascunzi în fiecare străin...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar

Cu toamna cum, eu iţi spun:
am plecat...
şi tu chiar nu credea-i
că poate fi adevărat.

E zi de toamnă cu soare
ce străluceşte cu fast dureros,
cu frunze ruginii covor
ce ne amintesc de noi duios.

Cu mâinile ridicate la cer,
vei înălţa rugăciunea ta,
o vei cânta din nou pe o ''ea'',
şi urma paşilor ei din zori...
ce niciodată nu-i vei mai vedea.

Acum ai rămas acelaşi
tânăr trist şi înlăcrimat,
cu ochi iluminaţi
privind luceafărul ce schimbă
garda, cu strigătele tainice
ale nopţii,
cu sentimentele durerii şi nepăsării,
cu barca ta în acel ocean îndepărtat.

Şi ştiu, că va veni şi acea zi...
când, cu tristeţe îţi vei repeta,
e Toamna iar, dar fără ea!

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergăm adesea pe străzile aglomerate de suflete călătoare. Felinarele îmbrăcate sumar în lumină fadă spulberă abisul umbrelor întunecate, şi-n liniştea nopţii vibrează uşor zgomotul surd al gândurilor. De pe marginea unui nor, amintirile se topesc şi roua dulce-ţi picură pe buze şoapte de dor. Mi-e frig şi tu îmi ascunzi palmele moi, in buzunarele pline de vise. Mă ridic pe vârfuri şi-ţi caut privirea. Lumea e nesfârşit de frumoasă prin ochii tăi...

Andreea Palasescu (18 mai 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea binecuvântată a nopţii, gândurile se izbeau zgomotos de porţile unui suflet hoinar. Însă, fără umbra izbândei reveneau agale, în ecoul surd al tăcerilor. Erau lacăte mari, ruginite de amintiri, răpuse de amurgul vremurilor apuse. Aerul sărat al mărilor învolburate inunda chipul unui tainic vis. Desculţă, alergam pe ţărmurile dorului, căutând să te regăsesc. Fără-ndoială tu cunoşti drumul spre fericire.

Andreea Palasescu (20 martie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zare, amurgul străbătea ecoul tăcerilor nesfârşite. Noaptea, cu braţele lungi, legăna visele ademenitoare într-o şoaptă şi vântul împletea iţele timpului într-un mănunchi de amintiri. Numai ea, curgea tainic în adâncuri şi valurile flămânde înghiţeau urmele tainelor nerostite şi paşii dorinţelor arzătoare, apuse într-un gând senin. Freamătul atingerilor delicate mă înfiora. Tălpile goale mărgineau răsătitul şi tăcerea ecourilor zgomotoase străbătea mireasma razelor străvezii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din adâncul privirilor tale păgâne încă răsare soarele. Eşti ispita mea, deliciul gândurilor îndrăzneţe, implementate adânc în rigiditatea conştiinţei tulburătoare. Doar sărutările, menite să mângâie goliciunea trupului, întruchipează un suflet hoinar pe ţărmul viselor mele făurite într-un amurg tardiv. Te respir şi te gust flămândă de dor. Eşti marea mea răcoritoare şi briza dimineţilor toride. Străine, trăiesc în această inimă călătoare, urmându-ţi paşii goi pe nisipul fin. Te aştept de multă vreme, să aştern fărâme de rouă peste gândul tău şi tu, cu strălucirea zâmbetelor firave îmi aduci vara în suflet în fiecare zi.

Andreea Palasescu (17 august 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi

Tu ai putea să fii şi fără mine,
Însă nu poţi să fii şi fără noi,
Fără iubirea ce ne curge-n vine
Şi ne menţine-n viaţă pe-amândoi.

Eu aş putea să fiu un singuratic,
Dar singur, doar cu tine vreau să fiu,
Să ne iubim cu patos şi sălbatic,
Apoi să te iubesc aşa cum ştiu.

Eu îmi doresc să-ţi fiu orice dorinţă,
Nu trebuie decât ca tu să vrei,
Mă lasă să-ţi alin din suferinţă,
Iubire să-ţi ofer şi tu s-o iei.

Tu m-ai făcut să fiu ce nu-s cu tine,
Un visător ce scrie fericit,
Iubirea ta m-a vindecat pe mine
Şi tu-n a mea din nou te-ai regăsit.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitarea e un proces afectiv necesar şi benefic sufletului nostru. Presupune efort, implicare raţională şi renunţare desăvârşită la refugile alocate amintirilor pasagere. E preferabil ca înainte de a îngropa visele vechi să-nvăţăm lecţia asumării. În altă manieră, stăruinţa în sine se dovedeşte a fi inutilă.

Andreea Palasescu (15 august 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunare

Vreau să cred că te-am uitat, că te-am scos din visul meu
În gânduri te-am aşteptat cu ce-a fost mai bun sau rău
Vreau să uit privirea ta şi zâmbetul tău anost
Să te-alung din viaţa mea ca şi când nici n-ai fi fost
Vreau să te iubesc în taină ca apoi să te urăsc
Şi când glasul tău mă cheamă, eu zâmbind să te rănesc
Vreau să te cuprind în braţe şi la pieptul tău să plâng
Să-ţi ofer iluzii false şi apoi să te alung
Vreau să-ţi las acolo-n suflet o parte din viaţa mea
Să te lupţi cu al tău cuget cum făceam şi eu cândva
Vreau să-ţi dau o lume-ntreagă, să te mângâi cu tandreţe
Şi să joc un teatru fals cu atâtea mii de feţe
Doar când ochii ţi se-nchid, vreau să te gândeşti la mine
Şi când lacrimi te aprind, eu să nu fiu lângă tine
Vreau să cred că mă aştepţi şi cu tine să mă joc
Tu să strigi în urma mea, eu să nu mă mai întorc
Vreau să te răpesc cu mine într-un viitor bizar
Şi apoi te părăsesc, te las pe un drum neclar
Vreau să cred din nou în tine şi să te doresc aproape
Să te-apropii-ncet de mine... şi apoi să plec departe
Vreau să-ţi fiu acolo-n gânduri într-o lacrimă sărată
Ca o amintire veche ce nu poate fi uitată

După-atâta suferinţă, vreau să simt dragostea ta
Ca un foc ce te doboară răcind în urma mea
Vreau să-mpart acum în doi înc-o seacă apăsare
Şi să rămână din noi... doar o dulce Răzbunare...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile tale

mâinile tale atrag neuitări
în ele găsesc profeţia unui veşnic cer
clipe întrerupte dintr-o răstignire
pe un tărâm gol
fără aripi de înălţare
şi o gheaţă subţire topită fără întrebări

ferestrele noastre sunt prea înalte
ziua e împovărată cu o mulţime de lucruri
ce-şi strigă nemişcarea
noaptea e uitată în cărare
un mâine rămâne urcat în stele
sau coborât pe pământ

din peretele inimii se preling cuvinte
ce strigă surd în lumină.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulie, cu briză sărată de răsărit ţi-am prins de un picior fericirea. Când se aşterne tăcerea peste aglomeraţia surdă de suflete goale, tu să te adăposteşti în surâs de visuri senine. Zorii cu vibraţia intensă şi amintiri nepătrunse de toamna uitării îţi vor înveli silueta firavă în ispită. Te-ai îmbrăcat atât de frumos. Cu ie albă, împletită din fir de stele şi taine nespuse de freamătul mării. Au gust de vară şoaptele tale şi buzele roşii iţi seamănă cu rod copt de cireş.

Andreea Palasescu (1 iulie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram sigură ca doar tu mi-ai fi înţeles tăcerea. Zgomotul murdărea şi oricum ce căutam să exprim era dincolo de marginea acelor gânduri vulnerabile, ca un abis surd, fascinant, exploziv. Să stau aşa pe vârfurile prea multor dorinţe îmbătându-mă cu şoaptele tale. Doar să laşi pericolul să mă pătrundă, adânc, întrerupt de braţe, fiori şi geamăt. Te iau cu mine. În suflet şi-n trupuri goale de trecut, flămânde, lacome. Să nu ştie nimeni din lumea asta hâdă, scindată definitiv, fără culori, vise şi visuri

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă parfumată...

E-o toamnă parfumată în fructe şi cuvânt...
Îi simt poemul parcă în mine-alunecând...
Adulmecată umbră cu rochie de mătasă,
Mă-mbracă în tăcere... Azi sunt cea mai frumoasă!

În valuri foşnitoare de frunze arămii,
Te-aştept! Te-aştept de-o viaţă, iubtul meu, să vii!
Să alergăm în noapte ca doi fugari nebuni!
De frunze şi de ramuri, să-mi pui pe cap, cununi!

Şi să ne plângă ploaia la creştet până-n zori
În toamna parfumată şi plină de culori...
Să evadăm, iubite, noi doi şi veşnicia,
Să nu sfârşim vreodată, (vezi tu?!), călătoria...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite, dacă vrei să mă certi, certă-mă, pedepseste-mă, lasă-mă în mijlocul absurdului sau al toamnei! Promit voi găsi drumul înapoi către tine, doar inchipuindu-mi soarele răsărindu-ţi din priviri. Esţi binecuvântare! Şi eu ştiu că tot acest rest al Universului care încă nu ne aparţine, te va dori numai pentru sine. Pentru că eşti minunată şi meriti! Vreau numai să-ţi spun la marginea atâtor daruri, ispite şi primeniri deşarte ca te iubesc. Din nou, fără punct...
Te port cu mine pretutindeni. În visuri, la marginea prea multor clipe efemere şi mai cu seamă în toate rugăciunile de multumire..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vraja

în mine foste izvoare se întrepătrund
şanţuri de pământ sterp
zilele toate îmbrăcate la fel
ca un rătăcit îmi număr paşii
1, 2, 3
o bătaie de aripă la răsărit
aproape lumină
aproape întuneric
mă topesc în pardoseli comuniste
uşile metroului mă strâng
cresc şi mă micşoresc în acelaşi timp
mâinile mele atotmângâietoare/atotvindecătoare
sângerează şi trec aproape fără să observ
când ochii mi se închid
deschid noi găuri de vierme
dărâm uşi ascunse
îmi şoptesc
cu o portavoce lipită de inimă
şi tot nu aud şi tot nu văd
doar paşii merg în gol şi numără în gând
acelaşi apus alt răsărit
aproape întuneric
aproape lumină.

poezie de Raluca Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!