Eram sigură ca doar tu mi-ai fi înţeles tăcerea. Zgomotul murdărea şi oricum ce căutam să exprim era dincolo de marginea acelor gânduri vulnerabile, ca un abis surd, fascinant, exploziv. Să stau aşa pe vârfurile prea multor dorinţe îmbătându-mă cu şoaptele tale. Doar să laşi pericolul să mă pătrundă, adânc, întrerupt de braţe, fiori şi geamăt. Te iau cu mine. În suflet şi-n trupuri goale de trecut, flămânde, lacome. Să nu ştie nimeni din lumea asta hâdă, scindată definitiv, fără culori, vise şi visuri

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ştiut din aceea clipă, fără umbră de îndoială că nu mai era loc decât pentru mine. Egoism firesc, neînţeles, integrat definitiv într-o fărâmă de suflet ostenit, amalgam de emoţii intense, strivite de greutatea prea multor compromisuri. Un drum lung, anevoios, de străbătut cu tălpile goale şi-un crâmpei de răsărit în buzunarele rupte. Eram hotărâtă să-mi dau şansele irosite sistematic, cu răbdarea stranie atribuită, nu bunătăţii ci inepţiei. Consum inutil.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul acela de iulie melancolic şi blând l-am privit amândoi îmbrăţişaţi. Cald, fără cuvinte aspre, nepotrivite, înlesnind în linistea unei bătăi de inimă flămândă, tot zbuciumul acesta efemer, atribuit existenţei umile. Osteniţi de pribegia sufletelor stăine, regăsiţi în umbre de pas hoinar si doar câteodată profund copleşiţi de amintiri ne-am odihnit trupurile goale într-un amalgam de ispite. Ca in taină, fără inutil preludiu, clipele să ne pătrundă adâncul orgoliilor surde, respirându-ne. Mi-e poftă de fericire! Interpretată, ascunsă lasciv, impletită cu soare ştirb şi miros de albastru sărat, mestecat pe ţărm de veşnicie. Fericire în valuri înalte de extaz până dincolo de simţ tactil si expresii fără noimă. Să-mi acopăr nevoia cu mângâierile tale ferme, tăcerea cu zgomotul şoaptelor, lacunele singurătăţii cu tine pretutindeni. E prea putin?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite, dacă vrei să mă certi, certă-mă, pedepseste-mă, lasă-mă în mijlocul absurdului sau al toamnei! Promit voi găsi drumul înapoi către tine, doar inchipuindu-mi soarele răsărindu-ţi din priviri. Esţi binecuvântare! Şi eu ştiu că tot acest rest al Universului care încă nu ne aparţine, te va dori numai pentru sine. Pentru că eşti minunată şi meriti! Vreau numai să-ţi spun la marginea atâtor daruri, ispite şi primeniri deşarte ca te iubesc. Din nou, fără punct...
Te port cu mine pretutindeni. În visuri, la marginea prea multor clipe efemere şi mai cu seamă în toate rugăciunile de multumire..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să ne câştigăm! Pe rând, cu răbdare şi sârguinţă într-o lume ostenită de frivolităţi şi principii aparente. Având aşteptări realiste de la sine, mai presus decât pretenţiile oarbe emise de străini lacomi, cu frustrările înghesuite în zâmbete goale. Să ştim ce putem doar noi, fără zgomot şi vanitate hâdă. Pentru că sufletele poartă amprenta prea multor amintiri care în definitiv au fost investiţii fără preţ. Şi bunătatea încă există! Cred acest lucru cu tărie, neclintit în toată anvergura atribuită sentimentelor năucitoare. Vreau şi pot până la ultima picătură de esenţă a clipelor stinse care odihnesc. Nu-mi pasă dacă s-ar înţelege prea puţin, când privirile spun poveşti la tot pasul.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergăm adesea pe străzile aglomerate de suflete călătoare. Felinarele îmbrăcate sumar în lumină fadă spulberă abisul umbrelor întunecate, şi-n liniştea nopţii vibrează uşor zgomotul surd al gândurilor. De pe marginea unui nor, amintirile se topesc şi roua dulce-ţi picură pe buze şoapte de dor. Mi-e frig şi tu îmi ascunzi palmele moi, in buzunarele pline de vise. Mă ridic pe vârfuri şi-ţi caut privirea. Lumea e nesfârşit de frumoasă prin ochii tăi...

Andreea Palasescu (18 mai 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am spus că în definitiv oamenii se construiesc reciproc. Şi există cumva dincolo de aparenţe şi evidenţe realitatea unei investiţii pe care sufletele o poartă cu sine definitiv prin umbre de trecut, pretutindeni. Nu-mi plac impostorii. Nu pentru că sunt egoistă, capricioasă şi probabil ispitită adesea de impulsul unei vanităţi neglijate. Nici pentru că încă ridic ziduri înalte de tăcere surdă ca să-mi fie la adăpost peticul de emoţie strivită. Nu vreau să fiu altfel. Pun la bătaie tot ce am, în câmpul acesta de incertitudini, bune şi rele, amalgamul ostenelilor mele, în pragul bătăilor de inimă bună. M-ai învăţat că oamenii trebuie să încerce necontenit să fie. Nu trecători simpli sau vânzători ambulanţi de minciuni ieftine. Să fie o fărâmă de tot pentru menirea lor într-o existenţă superficială a iubirii flămânde de reciprocitate. E drept că mi-ai spus să păstrez ceva şi pentru mine dar simt până dincolo de înţeles vădit, că fericirea aceasta a dăruirii fără limite mă ajută să înving efemerul. Nu mă condamna! Sau dacă-i musai câteodată, lasă la o parte raţiunea şi priveşte-mă în adânc de suflet. Las uşa deschisă...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aer plutea molatic, aroma intensă a ceaiului fierbinte. Aburii se înălţau tainic, pe culmi neatinse de gânduri, într-o înlănţuire a siluetelor slab conturate. Chipul palid îi era luminat de un zâmbet tomnatic şi-n tăcerea obscură a zorilor, şoaptele se topeau înfiorându-mi simţurile amorţite. Simţeam nevoia aceea acută, statornică de a muşca din ispită, încet şi cu poftă ca şi cum lentoarea aceasta nefirească m-ar fi aruncat într-un amalgam de plăceri fără margini. Era tot ce nu avusesem vreodată. Un fel de vis reţinut în frâul gândurilor obositor de comune, atins cu sfială de sărutul umed al dorinţelor. Mi-aş fi agăţat oglinzi în suflet, fără regrete, doar ca să-şi poată privi imaginea clară, reflexia vie a sentimentelor mute, pentru care, de prea multă vreme cuvintele erau de prisos.

Andreea Palasescu (3 decembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al roţilor negre se pierdea în aglomeraţia de paşi şi urmele timpului scrijeleau adânc gânduri nespuse pe asfaltul fierbinte. O priveam în tăcere, cuprinzand într-o palmă mică, întinderea nesfârşită a cerului albastru. Soarele aţipise într-o geană de amurg şi aripile albe de metal mângâiau pământul cu mantia umbrelor. Doar vântul cobora agale pe pistă, cu bagajul viselor îndesate într-o doară, fără regrete. Ne-am strâns în braţe, cu toată puterea iubirii care ne unea. Era atât de frumoasă. I-am făcut o poză cu sufletul şi zâmbetul ei, mereu tânăr şi viu m-a îmbujorat. Şi-a cerut iertare că pleacă. Eu mi-am cerut iertare că n-o pot urma.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii vin şi pleacă. Ce simplă este în esenţă călătoria aceasta a viselor care aprind cu fiorul vieţii toate apusurile. File de hazard ticsite cu existenţă, trăiri şi prea multe schimbări de impact. E revoltător şi firesc. Noi ştim că mâine e dincolo de efemer şi certitudini, într-o aglomeraţie a sufletelor flămânde. Prea puţini aplaudă înainte de punct pentru că de fapt prea puţini înţeleg. Şi în definitiv, ce folos?
Mergem, alergăm printre gânduri, construim suflete la cheie. Acolo unde altii au lăsat gunoaie şi urme de fericire strivită, într-o zi vor creşte flori în colţ de surâs.
Oamenii sunt investiţii fără preţ. Răspunsul celor mai intense nevoi stă înghesuit într-o bătaie de inimă. Am încredere în tine!
Şi când greşim cu scuze sau nu, ne aducem aminte pe furiş, la adăpostul regretelor tardive cât de mult suntem datorită cuiva.
Pentru că toţi avem de fapt un "cuiva" fără renume şi recunoştinţă care ne-a definit cu grijă principiile. Tu ai avea curaj să recunoşti?
E atât de important să ne regăsim chiar şi în ipostaze fără însemnătate. Am înţeles cât de anevoios e să câştigi respectul şi să rămâi neclintit într-o lume schimonosită.
Şi cumva am înţeles cât de importanţi sunt tocmai acei oameni care au reuşit să-mi aducă lumină în suflet, tocmai când eram sigură că n-a mai rămas nimic dincolo de măşti..

Andreea Palasescu (14 noiembrie 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroşi a primăvară. Ecoul şoaptelor proaspete răsună surd dintr-un colţ de suflet hoinar. Ai glasul ţărmului mării ascuns într-o cochilie veche. Mi-ai strecurat dor în gânduri şi îmi pierd adesea privirea în oglinda inimii tale, într-un joc al misterelor.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi laşi sufletul. Ai înţeles? Nu-ţi dau voie să faci abuz de orgolii surde, neputincioase, uneori sordide dincolo de principii şi raţiuni. Nu-ţi dau voie să pătrunzi în adâncul trăirilor, fără candore şi urmă de grijă firească. Mâine pleci şi risc să înflorească în pământul neputinţelor mele, minciuni şi sfidare. Fac curat şi te dau afară fără regrete, abuziv şi sincer, răspuns imediat acţiunilor tale negândite. Definitiv.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţeam uneori că oamenii erau mai curând o aglomeraţie de suflete, lipsite cu desăvârşire de plinul acelor iubiri care vindecă. Erau goi de gânduri, în chip necunoscut, necuprins în palmele timpului. Doar trupurile îmbrăcate în pulberea amintirilor, încă neatinse de şoaptele vremii, păseau agale pe ruinele clipelor, oglindite în surâsul amurgului. Călătoreau tainic, neoprit şi frigul nopţilor de noiembrie muşca pofticios din vise, sorbindu-le în adâncuri de întuneric. Zorii aveau să cuprindă lumea, mocnind în suflete, ca o flacără vie, nestinsă de umbra păcatelor.

Andreea Palasescu (1 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se întâlneau trăirile intense, lumea îşi stingea aglomeraţia fadă. Brusc, fără introduceri ample, fără final echivoc. Doar cuprinsul ne frământa trupul gol, şi sufletul plin de iubire până la suspin. Ajungeam la extaz doar regăsindu-mi rostul firesc în profunzimea ta nesfârşită. Şi apoi mă căutam din nou fără oprire...

Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de oameni. Fără descrieri elaborate, simplu şi clar. E un fel de nevoie rudimentară de trecere din suflet în suflet până la esenţă. Cu fericiri, blândeţe şi soare ascuns în buzunarele cu visuri. Le-am croit cu fir de viaţă doar ca să se desprindă câte puţin în veşnicie.
Cred în miracole şi-n clipe de-a valma cu răsărit. Îmi fac palmele căuş şi gazdă pentru fluturi şi zâne. Lumea e în definitiv o alegere, o fărâmă de hazard pictat în toate nuanţele. Dumnezeu schiţează alei de gând, priviri cu Har, lumina din străinii închipuiţi. Eu aleg dacă vreau să fiu toamnă târzie, vară desculţă la ţărm, linişte albă sau câmp înflorit. Caut rădăcini în fragilitate, plec din mine, lipesc cu zâmbet stângaci, încrederea pierdută. O să fie bine!

Andreea Palasescu (7 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulie, cu briză sărată de răsărit ţi-am prins de un picior fericirea. Când se aşterne tăcerea peste aglomeraţia surdă de suflete goale, tu să te adăposteşti în surâs de visuri senine. Zorii cu vibraţia intensă şi amintiri nepătrunse de toamna uitării îţi vor înveli silueta firavă în ispită. Te-ai îmbrăcat atât de frumos. Cu ie albă, împletită din fir de stele şi taine nespuse de freamătul mării. Au gust de vară şoaptele tale şi buzele roşii iţi seamănă cu rod copt de cireş.

Andreea Palasescu (1 iulie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

nvaţă-mă sā fiu egoistă! În ceasul acesta tardiv, tomnatic, făcând abstractie de zbucium şi agonii mărunte. Doar eu şi timpul cosmetizat într-un amurg molcom de septembrie, aruncând vâltorii clipelor umbre de paşi pe un suflet firav. Nu mă aştept să înţelegi. Sunt ostenită de pretenţii absurde aruncate pe sub mână, cu viclenie, din buzunarele pline de vise. Semănam cumva pe alocuri, recunoscut unui simplu gând. Voiam să fiu liberă, doar cu mine pentru prima oară, fără acest amalgam de străini, hoinari şi ursuzi. Să mă iert pentru inepţia de a mă uita definitiv în poveşti care nu-mi aparţin. Uite unde duce încăpăţânarea de a dărui! De ce nu mi-ai spus?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizonturi

despic o linie în patru
să aud tăcerea cum
usucă cuvântul
ca o arşiţă
fără zi
în care
nu vine şi nu
pleacă nimeni
în spatele umbrei
stau paşii rânduiţi
pe mijlocul drumului
gata de fugă
acolo unde se rup
marginile zilei
sunetul rămâne surd
ca o zbatere lăuntrică
liniştea doarme ascunsă
într-o privire
doar iarba respiră din întinderi
pentru a nu-şi pierde culoarea...

cerul sfârşeşte dincolo
de marginea în care nu
locuieşte nimeni...

singurul loc în care şi privirile tac

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Ieri chipul tău îl adoram, ca pe un înger preacurat
Şi printre vise-ţi căutam sărutul crud, nevinovat
Când sufletul mi-era ucis încet, încet de nepăsare
Tu te pierdeai iar în abis, lăsând în urmă a mea chemare.
Tot ieri îmbrăţişam tristeţea, şi-apoi plângeam în noaptea grea,
Când mă-ncălzeam doar cu tandreţea ascunsă în privirea ta.
Dar tu erai mult prea departe, în lumea ta absurdă, falsă
Doar vorbe reci dar şi deşarte ce-n suflet urme-adânci îmi lasă.

Dar astăzi plec. Şi n-am să-ntorc privirea înapoi,
Căci nu mai vreau tăcerea şi frigul dintre noi.
Azi plec din calea ta cu-n zâmbet cald şi viu
Imi văd de viaţa mea cu sufletul pustiu.
Tot azi mă faci uitată, când toate-s fără rost
Dar ştim că niciodată nu va mai fi ce-a fost...

poezie de Andreea Palasescu (23 iulie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii vin şi pleacă. Ce simplă este în esenţă călătoria aceasta a viselor care aprind cu fiorul vieţii toate apusurile. File de hazard ticsite cu existenţă, trăiri şi prea multe schimbări de impact. E revoltător şi firesc. Noi ştim că mâine e dincolo de efemer şi certitudini, într-o aglomeraţie a sufletelor flămânde. Prea puţini aplaudă înainte de punct pentru că de fapt prea puţini înţeleg. Şi în definitiv, ce folos?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ar fi dacă pentru o fărâmă de clipă te-aş elibera din frâiele raţiunii, lăsându-te pradă dorinţelor? Ţi-ar sfâşia lent orgoliile, isipitele nesupuse, amintirile mute lăsând adânc impregnat pe trupul de lut urme de extaz. Lent ne-ar sorbi întunericul şubred amestecând instincte, fericire şi agonii. Dezinhibat si intens, cu iubiri mocnind in suflete flămânde de moartea uitării la
margine de apus tardiv. Te-aş lăsa să-mi domini fricile, încercările eşuate, şoaptele latente, până dincolo de compromis. Şi dacă am fi alcătuiti din gânduri imperfecte, forme abstacte şi efemer ţi-aş pune piedică la mijloc de iulie. Să răsari în adânc de sine cu vară şi valuri de cer albastru. Să furăm timp. Vrei?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!