Chirurg

bisturiu, tăind adânc
mână, pe inima plăpândă
zvâcnet, de trecere în moarte
ticăit de sunet, speriat
mască albă, picături, sudoare
încordare, disperare
clipele se întind, la nesfârşit
speranţă... poate revine
tăcere imensă, sunete metalice
de foarfeci ce taie
zvâcnet de vorbe, albe, goale
există oare salvare?
o tresărire... sunetul se îndreaptă
aerul vibrează uşor
sufletul se întoarce
dând speranţe tuturor

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

taie adânc
au, ce doare
sala este mare
albă
preaplină de alb
chirurgul operează
iubirea
atenţie pe masă se află
inima mea...
ce pulsează
lumina orbeşte
lobul stâng
acolo unde eşti tu
incizia este adâncă
încă nu te găseşte
te ascunzi
fugi
rătăceşti
bisturiul taie
taie
taie
sau eu nu vreau
sa fii găsită
inima mie hărpănită
se zbate
se agită
deodată...
se opreşte
tresare şi tace

poezie de Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beethoven meditând asupra sunetului

Vieţuirea într-un sunet
este egală cu credinţa
şi putinţa de a vieţui într-un sunet.

Vieţuirea se poate prelungi
în funcţie de credinţa nestrămutată
în acea vieţuire.

Acolo te hrăneşti cu ecoul nesfârşit
al acelui sunet.

Potolirea setei se face din propagarea
lui reverberată de undele emoţiei.

Sunetul acela propagat cu o anumită viteză
ne asigură perpetuarea luminii fără de care
nu poate exista viaţă.

Nu contează că timpul nu vibrează
la intensitatea dorită.

Şi cu sunete joase
se poate închega
o armonie.

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a frânt sunetul tău

fulgerul aruncă-n noapte
rafale în suflete moarte
stropi de frânturi de clipe
cad plângând în rămăşiţe

strig cu derere spre soare
sunetul tău nu mai răsună, în vale
sa frânt în zborul păsări-n-puşcate
nu pot sâ cânt mai departe

pădurea te plânge cu jale
cortegiu ţi-s păsările zburătoare
sub frunze de toamnă ruginite
am îngropat o mie de sunete

a murit odată cu tine
vraja de sunet vrăjit din pădure

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie albă

mă dor gândurile
o pleoapă se rătăceşte-ntro lacrimă
e frig, e toamnă
degetele amorţesc cuvintele
unele rănite
la colţul camerei albe
scriu o iubire rătăcită

un cuvânt clipeşte speriat
e-n foaia albă
se uită la mine fără glas
geamul ferestrei luminează cu amurg
pe masa din mijlocul vieţi am pus
dar am uitat
poate o clepsidră

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morgă

sală rece podea umedă
fâşii de lumină în geamuri prăfuite
mese butucănoase
ciment
trupuri albe uitate
părăsite de viaţă
o umbră se mişcă
scoate ceva lucitor
aerul vibrează
înnebunitor
plânsete afară oftaturi prelungi
trupul va fi dus
pe drum de neîntors

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

...în alb

mi-ai lăsat inima închisă ochi
în albul în care
nu se pot picta respiraţii
sub pleoape, oarbă
îmi arunc pământ alb
peste moarte

tu ai culori şi-n lacrimi

punctele de suspensie
exprimă orbirea cuvântului în
orice poet...
există un fel de alb
în care culorile la fel de albe
încătuşează ochii

în pântece albe
nu se nasc sunete vii
am adunat anomalii
din amândoi
într-un singur fluture alb
pe care primăvara îl rupe în
jumătate cu lunile prea încărcate
de flori
înainte să-şi întindă subţire
respiraţia

nu se pictează pe pânza albă
viaţa întreruptă în luminile ude
nu o pot aprinde privirea
a căzut dincolo de respiraţie
păsări albe se rup din mine
şi mă împart mai mult
decât ploile se împart
în picături...

poezie de Andreea Pânzariu
Adăugat de Andreea.Geea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vopsitorii de întuneric

o gheară îmi strânge încet lumina
o sugrumă spre întuneric
o mână mi se agaţă cu disperare
dar numai se zbate
în mine nu vor să tacă vorbe nespuse
în cei fără dreptate răsăritul moare
la mica publicitate sunt numai anunţuri moarte
tăcerea cumpărată se zbate

nu le este ruşine
celor care au luat drumul întunericului
să se vopsească numai cu el?

poezie de Viorel Muha (iunie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima poate "muri" într-un trup viu, când speranţă nu mai există. Nu mai eşti actor pe scena nimănui, nici măcar pe-a ta! Speranţa însă nu dispare, se transmite de viaţă la viitoarea generaţie. Este o lege, de când omul există!

Viorel Muha (iunie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, încercarea de a repera Liniştea, nu face altceva decât să creeze şi mai mult zgomot. Orice tactică şi metodă se dizolvă de la Sine, în clipele de conectare conştientă la Linişte. Conceptele sau cuvintele pot aproxima Liniştea însă, cu adevărat, Liniştea nu poate fi găsită sau cuprinsă la nivelul de existenţă al minţii. Liniştea nu are nimic de-a face cu gândurile, aşadar Liniştea nu poate fi găsită în tărâmul gândurilor. Dincolo de gânduri, există o realitate lină, neinfluenţată de mişcările alerte ale procesului mental. Această realitate este o adiere a Liniştii, o adiere care anunţă Prezenţa Intrinsecă a Liniştii. Pentru că Liniştea nu depinde de sunet. Liniştea precede sunetul, sunetul provine din Linişte şi se întoarce în Linişte, însă Liniştea poate exista şi fără sunet, în timp ce sunetul nu poate exista fără Liniştea din care provine. Iar Liniştea este constantă şi persistentă, este de Sine Existentă, neinfluenţabilă şi lipsită de orice nevoi, dorinţe sau pretenţii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de iubire

Picături de iubire au plouat din cer peste mine,
cum soarele sărută noaptea-n asfinţit...
Picături de veselie inima mi-au cuprins în ciorchine,
zâmbetul pe buze mi-a fost zămislit...
Picături de eternitate sunt clipele de miere ce culeg
cu iubirea de tine, de el sau de ea, eu converg
spre centrul lumii viaţa-n iubire cu voi să-nţeleg...
Picături de tăcere sunt privirile tale ce respiraţia-mi taie,
ca un pui de vultur pregătit a-şi deschide aripile pălălaie...
Lămpi de pasiune izvorăsc din inima-mi fierbinte
când Îngerii mă mângâie cu dulci şi înţelepte cuvinte...
Picături de cerneală sunt cele ce-au umplut coala albă a vieţii mele,
decorând-o cu virgine emoţii ce delicat le tatuez pe a mea piele...
Picături de tine, de mine, de noi, sunt tot ce văd în fiecare fotografie...
Picături de sentimente cad peste noi, scriind cea mai frumoasă biografie.
Picături de iubire au căzut din cer peste mine,
sunt făcută din şi cu iubire,
zâmbete mi-a fost sortit să răspândesc peste omenire,
deşi uneori inima-mi plânge de crudă dezamăgire...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să dăruim picături din suflet prin lacrimi de fericire şi să ne bucurăm de fericirea şi bucuria celuilalt, căci ele se pot întoarce însutit!

Viorel Muha (ianuarie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când semeni, ai ce culege! Nu lăsaţi pe alţii să se înfrupte din munca voastră spunându-vă vorbe goale!

Viorel Muha (octombrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de sunet, este Linişte, care slujeşte prezenţa sunetului, de multe ori, fără ca sunetul să ştie că este slujit. Aceasta este virtutea Liniştii! Oceanul Liniştii poate fi ascultat (şi) în privirea sunetului devenit conştient de Sine, căci odată ce sunetul se întoarce Acasă, prezenţa sa devine o melodie a Liniştii. La întâlnirea cu o formă de sunet - cu o manifestare - privirea determină relaţia cu respectivul sunet. De locul din care priveşti sunetul, depinde experienţa pe care o vei avea cu el. A privi dincolo de sunet... A privi existenţa sunetului şi a conştientiza Liniştea din care provine... A privi fără a analiza... A privi şi a te contopi cu ceea ce era sunetul, înainte să devină sunet. Aceasta este o poartă către Linişte, iar Liniştea este o poartă către Tine, căci Tu şi Liniştea sunteţi Una şi Aceeaşi.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă-n apus

sunetul soarelui se aude-n linişti de seară
zările se topesc în uşor abur
copacii dezbrăcaţi sunt nuduri de fum
plete de soare şoptesc târziu
raze ruginii le însoţesc
lemnul trosneşte de prea căldură
nerostite adunate-n spre adâncuri
unduiri de freamăt de pădure se înalţă
cămările culeg lumina verii
frunze încă necăzute strâng răsărituri
şoptesc încet toamne pe alei
sălciile adună cerul în priviri şi suspină
stejarii sprijină cerul cu ochii
dorinţa-n seri târzii tresare
rugineşte pământul, florile se dezgolesc
un greiere întârziat mai taie lemne
butoaie uriaşe culeg lumina verii
zdrobită
fecioarele gustă apusuri –n fumuri, verzui
arcuiesc piciorul şi-n cânt, ele dansează
ciorchini de struguri calcă, fericite
note albe de vals, frunze magice cad
răsărit de toamnă, este încă cald
versuri de sus, cerul ne trimite
fiori simt spre seară
sunete de speranţă mă încălzesc, în noapte
adorm visăndu-te când începe, alt răsărit târziu

poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

am căzut în tristeţe
şi m-am lovit de asfaltul ei
strivind o floare în cădere
melanconie
în ruptură de suflet
triseţe în bucurie?
dezamăgire în tristeţi
de nopţi umbroase
ce-apasă suflet părăsit?
oare de ce nu pot întoarce...
leagănul meu din trecut?
întind mâna spre bucăţica
de cer rămasă
fereastră spre lumină...
a sufletului meu
şi-n cana ştirbită fără toartă
în care eu caut amintiri...
de ce să dau sensuri
şi să păstrez nonsensuri?
poate că ploaia inimii crede
că udă grădini de suflete...
mă întreb, unde este al meu
al tău?
s-au luat de mână amâdouă
şi ne-au părăsit pe noi doi?

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu spune minciuni celor înainte de moarte, căci le vor duce cu ei, iar cuvintele false, duse după moarte, nu le mai poţi întoarce înapoi.

Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când timpul îşi va pierde orele şi clipele... atunci îngăduie-mi să plutesc departe, acolo unde-mi zboară visul. Este un loc, niciunde, unde totul se şfârşeşte; fără speranţe, fără vorbe, fără voce, fără sunet, fără călători osteniţi, pe o cărare goală, fără naştere, fără moarte, fără trup, fără noapte, fără zi şi fără zori în acel vid.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate pretinde că justiţia îndreaptă numai, şi că, nu şi strambă adevărul.

Viorel Muha (mai 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţeles că sunetul muzicii şi al naturii este cel mai înălţător elixir de pe tot pământul, elixir pe care Dumnezeu ni l-a lăsat ca dar de pace şi iubire şi că ele ne pot ridica inima şi sufletul, cât mai aproape de El.

Viorel Muha (martie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii cred că dacă au trup şi suflet există. Trupul poate fi inert şi sufletul sterp!

Viorel Muha (aprilie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!