Morgă

sală rece podea umedă
fâşii de lumină în geamuri prăfuite
mese butucănoase
ciment
trupuri albe uitate
părăsite de viaţă
o umbră se mişcă
scoate ceva lucitor
aerul vibrează
înnebunitor
plânsete afară oftaturi prelungi
trupul va fi dus
pe drum de neîntors

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă-ţi moare sufletul îţi moare şi trupul. Rămâi doar o lumină rece până când se stinge!

Viorel Muha (aprilie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chirurg

bisturiu, tăind adânc
mână, pe inima plăpândă
zvâcnet, de trecere în moarte
ticăit de sunet, speriat
mască albă, picături, sudoare
încordare, disperare
clipele se întind, la nesfârşit
speranţă... poate revine
tăcere imensă, sunete metalice
de foarfeci ce taie
zvâcnet de vorbe, albe, goale
există oare salvare?
o tresărire... sunetul se îndreaptă
aerul vibrează uşor
sufletul se întoarce
dând speranţe tuturor

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de lumină

Vânt şi ploaie rece, gânduri sprijinite
Pe a mâinii umbră, rece-acum şi ea,
Ochi din care scapă goale, umilite,
Umbre de lumină peste o podea.

Lacrimile ploii se lungesc pe geamuri
Şi se-ntind spre margini, parcă ireal,
Lasă loc privirii să se-aştearnă-n ramuri
Goale, reci şi ude-n timpul agonal.

A-ngheţat privirea şi coboară-n iarba
Care-şi culcă vârfuri galbene, sub vânt,
Spre piticii care îşi apleacă barba
C-o figură tristă, fără un cuvânt.

Printre norii negri, nu-i rost să pătrunză
Raze de lumină... soarele... un pic,
Pe o bancă veche s-a lipit o frunză,
Singură în moarte, aşteaptând... nimic.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a fost

sunt acolo, departe
o mică frântură de lumină, pe retină
o lume mare într-o picătură
te culeg dintre stele
străin cu ochii goi

suflă vântul, a toamnă cu ploi
o frunză s-a lipit, umedă de geamul meu
citesc o carte, încă nescrisă despre noi
despre o viaţă, ce încă nu a fost
între noi doi

poezie de Viorel Muha (octombrie 2018)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu adunăm numai ce este lucitor, căci nu ne va fi de nici un folos după ce trecem dincolo. În întuneric nimic nu mai luceşte, decât spiritul vieţii!

Viorel Muha (iulie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sete

speriate simţuri pielea vieţii ne încearcă
în cerceafuri albe se chinuiesc mâini flămânde
un strigăt erupe, sânii obosesc cătând lumină
deasupra un tablou şi-o candelă suspină
jos se iubesc cei doi, adânc ca-ntr-o fântână
dă-mi şi mie o cupă, să sorb dacă a mai rămas ceva
din a ta iubire

poezie de Viorel Muha (decembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul iubirii adevărate părăsite atât de tare doare, ca şi ţipătul păsării când moare!

Viorel Muha (septembrie 2017)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte umedă

astă noapte s-au desfăcut pereţii

ca într-un film

păşeam pe iarbă printre craniile

pădurii

oase albe asemeni

unor margini de toaletă

pe care aşezat cu picioarele

ascultam tăcerea rece

simţeam spatele tremurând

până ce greierii s-au alarmat

de gestul meu de gardian

ritmic respiram în fumul unui vis destrămat

umbră
şi glas

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre-o dimineaţă de toamnă

e rece, vântul bate cu toamna dinspre iarnă
o uşă la un balcon se deschide, încetişor
un cearceaf alb iese şi se zbenguie
undeva o mână albă se întinde
mângâie un umăr
un zumzăit trezeşte aşezarea, de blocuri
o uşă trântită se aude dispre scară, metalic
doi câini sar pe iarba încă verde, aşteaptă
nu le pasă că-i frig afară
de sus cade o rază rece, după colţ de uşă
îmi este frig în mine, mă înfăşor prin geamuri
goale, fără perdele
singurul scaun din mine nu mă mai poate ţine
este prea bătrân
vorbesc cu umbrele, le spun trecutul
ele mă întrebă urlând, ce-ai făcut din tine?
urc dealul vieţii şi dau peste ceea ce-am fost
un trup golit de suflet
desupra mea este o gaură imensă, în cer
din ea coboară frânghii pe care se caţără oameni
încă prea tineri
alt căine urlă cu botul ridicat, strigă-a-moarte
a căzut o frunză din greanga cerului, nu-i verde nici uscată
este mată ca sticla mea de geam
prin ea nu pot să văd afară, trupul mi-a rămas fără suflet
o sonerie de ceas sună şi simt o mână caldă
cuprind trupul în braţe şi mă scufund în el
fericit mă gândesc
a fost un vis urât, spre-o dimineaţă de toamnă

poezie de Viorel Muha (octombrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

Suflet printre îngeri...
Dorm atâtea plângeri,
Plâns uşor.

Goana printre stele,
Plângeri efemere,
Dor de dor.

Clopot de lumină,
Trup trudind în tină
Şi-n pridvor,

Lacrimă de jale,
Cânt întru cântare,
Călător.

Primul drum spre casă,
Voaluri de mătasă
Şi tăceri,

Nimic nu rămâne
Pe această lume...
Triste seri!

Case părăsite,
Trupuri adormite
În pământ,

Viaţă trecătoare,
Dulce aşteptare-
În cerul sfânt.

Totu-i amintire,
Ape cristaline
Lin trecând,

Sufletul de piatră,
Faptele de faptă,
Alegând.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem o continuitate, trecut prezent şi viitor. Ele nu pot fi, separate, uitate sau ignorate.

Viorel Muha (iulie 2018)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

ai plecat uitând să vorbeşti
cu versul buzelor tale
ştiu că suspini în asfinţit
cu privirea pierdută
nemuritoare
şi totuşi sunt
clipele tale uitate-n mine
tu porţi oglindă de...
timpuri trecute
în dezamăgiri
visuri neîmplinite
iar acum gândeşti
obosită
că drumul tău
va fi
de neîntors
spre mine...

de ce?

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii sunt morţi de când se nasc, pentru că sunt trupuri fără suflet.

Viorel Muha (aprilie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară ninge rar

afară ninge rar, cu fulgi de moarte albă
şi lacrimi îngheţate îmi sunt lucie salbă,
iar frigul ascuţit îmi zgârie retina,
afară ninge rar şi neagră e lumina.

afară ninge rar, încărunţind pământul,
îmi este dor de tine şi bate-n geamuri vântul,
la margine de drum, doi oameni de zăpadă,
afară ninge rar, cu gesturi de bravadă.

afară ninge rar şi tremură copacii,
şi tremură şi sfinţii şi tremură şi dracii
şi tremură şi morţii când frigul îi încinge,
afară ninge rar şi rar afară ninge.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt un spaţiu gol
cu un fruct oprit, înăuntrul său
sunt
fără mine de multe ori
sunt
o fereastră fără ramă, fără geamuri
sunt o cheie încuită în gândul meu
am devenit o lacrimă ce încet coboară
acum pe chipul tău

să nu mă mai cauţi

pictez pe un apus o cruce
cu picături de sânge şi sârmă ghimpată
sunt o marmură rece

poezie de Viorel Muha (octombrie 2018)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem clipe în viaţă pe care prea târziu putem reuşi să le înţelegem şi descifra, regretul fiind apoi nostalgic-amar că s-au dus şi-n cele care vin nu le vom mai reîntâlni.

Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase a iarnă rece

Afară miroase a iarnă rece.
Plecat-au cocorii demult către zări,
Se simte zăpada prin aer cum trece,
Covor de petale se-aşterne-n cărări.

Afară miroase a rece şi fum
Şi păsări prin ramuri se strâng zgribulite.
Aleargă un câine grăbit peste drum,
Frunze se cern, de frig pălite.

Miroase a iarnă iarăşi afară
Şi ramul golaş a încremenit.
Miroase a zăpada ce va să cadă
Din cerul alb, de nori podidit.

poezie de Liliana Badea-Cârstea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul obosit doarme dus şi neîntors.

calambur de Beatrice Vaisman
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre dincolo de viaţă

Aici, în sanctuarul acestei suferinţe,
Încarcerat de lacrimi, cu veşnicia-n gând,
Te-ai avântat, tu, înger cu aripe de ceară
Şi te-ai topit în iadul în flăcări, din mormânt.

Cu ochii-n lacrimi încă, privindu-ne cu sete,
Aşa, ca orice mamă, purtând în suflet dor,
De dincolo de viaţă, încinsă-n sacre bete,
Te-ai dus să stingi în moarte lumina tuturor.

Te-ai dus, lăsând în urmă şi lacrimă şi taină,
Mamă şi soră, fiică, doamnă şi înger, stea...
Ca un quasar în lume, te-ai dus spre nemurire,
Te-ai dus ca o lumină! Te-ai dus din viaţa mea...

Te-ai dus precum o umbră, spre dincolo de viaţă
Şi clopotul durerii în suflet se prelinge,
Sub pleoapa cenuşie, alene, lacrimi pică...
Cu înc-o picătură, durerea mea se stinge!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mansarda

Pe gânduri se aştern, disimulate,
poveşti pe care le credeam uitate
sub scoarţe prăfuite de albume,
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece şi murdară,
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.

Mă-aşez pe canapeaua desfundată
şi amintirile mă năpădesc deodată!...

Văd chipurile voastre neuitate,
femei iubite, mai demult plecate,
lăsând în urmă visuri regăsite
prin neuitări ce se întorc rănite
cu muzica ce vine dinspre scară
dintr-o tavernă veselă – şucară,
pe note vagi, găsite într-o gamă,
ce-anunţă parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite într-o seară
şi alungate-n frigul de afară.

Aş încerca să le adun pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
şi mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la uşă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarţe grele,
cu ochi adânci, amantele rebele,
străine mă privesc... din altă eră!

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!