La steaua

La steaua care-a rasarit
E-o cale-atât de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins în drum
În departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adânca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste înca.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La crama... (parodie după Mihai Eminescu (La steaua) şi Păstorel (Şi astăzi))

La crama de la răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că-un ceas întreg i-a trebuit
Beţivului să-ajungă.

Un vin cum nu s-a mai văzut
Luci vederii lui,
Cu poftă mare l-a băut,
Cum nu-i e dat oricui.

Iar vinul minunat, plăcut,
Încet la cap se suie,
Era pe când nu l-a văzut,
Azi l-a văzut, şi nu e.

Plecă de-aici satisfăcut;
Pierdut în noapte-adâncă,
Aroma vinului băut
Îl urmăreşte încă...

parodie de George Budoi, după Mihai Eminescu, La steaua; Păstorel, Şi astăzi (20 ianuarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea in reci nemarginiri

O stea in reci namarginiri
Au rasarit departe
Si, tremurand, parca s-a stins
Parc-a apus de moarte.

Oricata vreme au trecut
De-atunci si pan-acum,
Oricat viata s-a facut
Pustie, fara drum,

[Ori] cate zile-am risipit,
De n-au ramas pe sfert,
O inima care-a iubit
[Mai spera] in desert.

O inima care-a iubit
Deapururi are glas
Si daca toate au pierit,
Durerea i-au ramas.

Si cum nimic nu sta pe loc,
Ci merg precum au mers,
O umbra-a stinsului noroc
Ramane-n univers.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi steaua...

Vezi steaua-n zarea albastră
Cea palid tremurândă?
O veşnicie a durat
Luminii să ne-ajungă

Poate de mii de ani deja
S-a stins amăgitoare
Şi totuşi raza i-o vedem
Acolo-n-depărtare.

Acuma e şi nu mai este
Asemeni fiinţei ce-am iubit
O, dragostea cum străluceşte
Chiar după ce tu ai murit!

poezie de Gottfried Keller (1852, Viena), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cer s-a stins o singură stea

În seara când ţi-am spus iubirea mea
Sus pe cer lucea
O stea de-argint ce revărsa scântei
Steaua dragostei

Numai ea a înţeles ce voi în sufletu-mi trudit
Şi speranţa ea mi-a dăruit
Şi-n seara când ţi-am spus iubirea mea
A murit o stea

Pe cer s-a stins o singură stea
Steaua iubirii
Şi-n noapte a plâns inima mea
În taina firii

Pe cer s-a stins o singură stea
În ecou de ghitară
Cu ea s-a stins vraja ce ne-a-nvins
Şi iubirea ta

De-atunci în şoapte
Rechem iubirea mea
Pierdut în noapte
O caut în altă stea

Pe cer s-a stins o singură stea
Steaua iubirii
Şi-n noapte a plâns inima mea
Un vis pierdut.

cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de stea

(lui Mihai Eminescu)

De steaua ce nu a apus
Şi mai străluce încă
Mi-e sufletul de dor răpus
În liniştea adâncă.

Nimic nu-i stins din al său drum,
În depărtări senine
Luceşte-n raza lui acum
Speranţa de mai bine.

- Icoană strălucind în gând,
Încet, la noi coboară,
Cu harul tău de înger blând
Hai, vin* de ne-nconjoară!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei doamne

La vârsta ce şi-a stabilit
E-o cale-atât de lungă,
Că 60 ani i-au trebuit
La... 40 s-ajungă!

epigramă de I. Berg din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eseu erotic

I
N-am văzut în vin decât ceaţă tragică
Când am fost deplin despărţit de tine
Astăzi îmi închin suferinţa-mi magică
Stelei senine.

II
Tot ce-a fost ieri slobod să lunece
Steaua mea pe cer astăzi s-a stins
Doamne, ce să cer tristului învins
Să nu se întunece?

III
Tremură lungi lacuri de taină şi nuferi,
Iar mă ajungi printre perdelele ceţilor
Iar mă străpungi, iar te-au făcut să mai suferi
Fiii ereţilor...

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constelaţia noastră

Şi-a urcat pe cer statura mare
Steaua cu cinci roşii zimţi,
Îngrozind vrăjmaşa înstelare
Steaua cu cinci roşii zimţi.

Stele noi porniră să răsară
Împrejurul stelei roşii,
Fluxurile lumii se umflară
Sub lumina stelei roşii.

Cavaleri ai stelei roşii suntem,
Drum spinos lovim cu paşii;
Cavaleri ai stelei roşii suntem,
Visătorii şi făptaşii.

Câte douăzeci de ani pe frunte –
Armele metalic saltă –
Câte douăzeci de ani pe frunte –
Deci milenii laolaltă.

Cu entuziasmul vieţii noastre
Stăvili mucede vom rupe,
Din entuziasmul vieţii noastre
Comunismul să se-ntrupe.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odat-un cântăreţ

A fost odat-un cântăreţ,
Frumos şi simţitor.
Cântat-a-ntr-un castel măreţ
La masa regelui.

Frumoasă fată el avea,
Cum nu s-a pomenit,
Cu ochi albaştri râzători,
Cu părul aurit.

Şi cântăreţul o iubi
Şi sara prin grădini
Când luna tainic străluci
I-o spuse tremurând.

Ea-l ascultă şi-i zise-atunci
Cu glasul apăsat:
­În veci nu pot să fiu a ta,
De n-ăi fi împărat.

Şi el s-a dus ş-a răscolit
Popoare, ţări întregi,
Sfărmat-a antice cetăţi,
Zdrobit-au mândri regi

Şi i-au supus şi i-au silit
Să-l aibă împărat.
Unii d-iubire-l ascultau,
Alţii de frică iar.

Atunci s-a dus colo, colo,
La cel castel măreţ,
Unde ca luna-i străluci
Amoru-adânc şi drag.

Dar vai! când intră-n salele
Măreţe, nalte, reci,
Pe-un sarcofag întins văzu
Copila ce-a iubit.

Ca ceara palidă era
Şi, moale, părul blond
Sta resfirat, amestecat
Cu aurul vergin.

Şi preoţi tainic murmurau
Adânce rugăciuni
Şi clopote se auzeau
Vuind încet şi lin.

"Atât de mult am suferit
Dureri, mărirea gré
Şi astfel toate s-a sfârşit
Şi-ntreb: de ce? de ce?"

Ea auzise cum că el
Murise-n bătălii
Şi de durere ea s-a stins
Ca floarea-n vijelii.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne aşezam, tăcuţi, la masă...
Era plăcut şi cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Şi mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coşul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam şi eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viaţă Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năştea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieşi din pribegie
Şi ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, aşezată
În case vechi, cu porţi de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Şi tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-aşez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coşul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus şi numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Şi când cocoşul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc şi flori de gheaţă,
Şi-am s-o aştept, ca-n dimineaţă,
Să-apară iar în viaţa mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Şi-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-lui general C. Manolache, autorul piesei "S-a stins candela" - la a cărei premieră am luat parte

Am plecat şi-mi zic pe drum:
Vai, ce-mi fuse să ascult!
Duhul lui s-a stins de mult,
Candela - abia acum.

epigramă de Octav Dessila din Epigramişti cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "E toamnă iar..." de Gheorghe Gurău

S-a stins lumina într-un mod abrupt
Când soarele s-a plictisit de moarte,
Pe ceruri discul roşu să şi-l poarte
Într-un periplu cosmic nentrerupt.

O cucuvea justiţia împarte,
Dar când să aresteze vreun corupt,
S-a stins lumina într-un mod abrupt
Că soarele s-a plictisit de moarte...

Am renunţat cu norii să mă lupt,
Cu proştii ce n-au şcoală şi nici carte
Şi-observ uimit că după ce am supt
O sticlă, c-o licoare mai aparte,

S-a stins lumina într-un mod abrupt

rondel de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi, te iubesc! Te vei mira: "Şi azi?"
- iar eu te voi privi cu bucurie-
"Cu tot ce-a fost? Cu tot ce va să fie?"
-Aş vrea ca, din ce-a fost, acum să scazi
tot ce-a fost rău. Renunţă la trufie,
opreşte-ţi paşii singuri şi nomazi!
Ce va mai fi? Doar eu şi tu vom şti,
în viitorul nostru împreună
în viaţa ce-ar putea fi mult mai bună
atunci când vom fi doi şi vom gândi
că Soarele nu va să mai apună
cât timp lumina noastră va zâmbi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai stins

Inca o petala cade rostogolindu-se in gol
Facandu-si loc printre atatea vise
Pe care le zdrobeste in cadere...
Insa aceasta petala e unica in felul ei,
E ultima petala, ultima speranta.
Ultima speranata tocmai s-a desprins
Din inima mea care sa deprins
Doar cu speranta.
Inima mea, o floare plina de petale...
Si iata ca inca o petala s-a desprins
E ultima petala, ultima speranta
Ce imi mai ramasese. Dar acum ce mai am?
Si daca speranta moare ultima,
Oare in urma ei ce mai ramane?
Cine poate oare acum spune?
Ce mai ramane?
Caci aceasta e ultima speranata... Era,
Caci tocmai a murit...
Ultima petala a cazut...

Pe cer, o stea straluceste puternic, caci arde.
In stralucirea ei, osciland mereu, incalzeste totul in jur,
Dar aceasta stea arde, caci doar asa straluceste, arde
Putin cate putin, pana se mistuie, pana se consuma.
Acum straluceste tot mai putin, acum nu mai straluceste.
A obosit. I-a trecut timpul. Acum abia se mai vede.
Acum nu se mai vede: s-a stins.
A stralucit pana la ultima picatura de substanta ce continea,
Pana la sfarsit.
Acum a incetat!
S-a transformat intr-o amintire...

Asa si tu:
Chipul tau, plin de substanta, plin de prezenta,
Stralucea intens in inima si mintea mea...
Totul se transforma in bucurie si fericire,
Orice neimplinire, chipul tau o transforma in succes,
Si era bine...
Chiar daca te eclipsa cineva,
Eu tot asteptam plin de sperante, de petalele inimi mele inca pline,
Sa apari, iar tu, ca o sarbatoare apareai mereu.
Apareai, caci acum totul s-a schimbat.
Treptat, ai ajuns la epuizare, apoi te vedeam din ce in ce mai rar,
Iar uneori te vedeam doar in mintea si in inima mea,
O fictiune reala, apoi si mai rar,
Pana cand te-ai transformat intr-o amintire placuta.
Am incercat sa te astept neincetat, dar petalele au cazut,
Speranta a murit, asa cum steaua stralucitoare de altadata s-a stins,
Asa ai murit tu in inima mea.
Iar acum, mai tin o mica faclie aprinsa in a mea inima:
O amintire de la tine, asezata frumos intr-un coltisor
In mintea mea: imaginea chipului tau,
O stea ce candva a stralucit si pentru mine.
Acum s-a stins, iar odata cu ea, s-a stins si o parte din mine.
Soarele a apus, dar cerul plin de stele
A ramas gol,
Caci s-a stins acel astru arzator, acum inghetat.
S-a sfarsit...

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mantia de geniu

A fi sau a nu fi
Din razele înalte coboară luna
Hiperion coboară prin razele de lună se ascunde ochiul sferic
În sfera de lumina pe cer ştirea
Stele răsar cum şi apună o mierla jucăuşă pe lângă plopi
Coboară cu soţ şi fără soţ sunt plopii în solstiţiu
Apare de departe, apare Eminescu, din depărtări albastre de solstiţiu
E vara boreală şi soarele o sferă lumina-i tot mai albă
S-a stins şi s-a înălţat
Apare Eminescu prin undele din şoapte
Alerg în vis cu tine şi florile de tei
Primesc botezul ploii
Apare Eminescu în stele cufundat cu mantia de geniu,
Cu ochiul colorat în străluciri albastre.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina umbrei de gând

Pe un drum sinuos ce se pierde-n pustiu,
Îţi mai treci, uneori, paşi de umbră de gând
Ce s-ar vrea însoţiţi prin tărâmul neviu
De-o făclie ce n-o să-ţi mai ardă nicicând.

Când ardea, ţi-a trezit, din cărări ce-ai parcurs,
Amintiri ce mocneau sub un jar de trecut,
Jinduit şi dorit chiar şi-n timpul ce-a curs,
Iar acum, că s-a stins, eşti pe drumul pierdut.

N-o mai ai: s-a aprins mai departe de ploi,
Sub un cer mai senin, luminând depărtări
Ce nu-s încă pustii, iar pe-un drum înapoi
Sunt doar picurii ei, arşi în dans şi cântări.

De ştiai s-o păstrezi, ar fi ars şi acum
Cu aceeaşi lumină din umbra de gând
Ce mai plânge-amintiri în parcursul pe-un drum
Sinuos şi pustiu, c-o făclie... nicicând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Daniel Vişan-Dimitriu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe deşarte (eminesciană)

Salvare ţării-n U. E
"Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem şi nu e"!

tristih de Mihai Haivas din Haşmişuri umoristice (2010)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când prima maimuţă s-a transformat în om, văzând ce a ieşit, ar fi trebuit să le prevină pe celelalte. Tăvălugul însă nu s-a mai oprit, astfel că rezultatul este acela pe care îl vedem cu toţii.

Mihail Mataringa (10 martie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Acum în clipa de pe urmă,
când fiecare scânteie s-a stins
şi a rămas doar cenuşa
unei iubiri de mult uitate
sau poate doar acum terminate
mii de sentimente, mii de frământări
îmi dezvăluie tainele ce altădată
nici nu-mi aminteam că există.
Acum cerul albastru s-a întunecat
şi fiecare stea pe rând a dispărut.
A rămas bolta cerească goală
ca un ceaun tuciuriu.
Unde ai plecat? Unde eşti?...
Eşti departe şi totuşi aproape
prin mii de fibre ce leagă
fiinţa mea de lumea-ntreagă.

poezie de Magdalena Rosca
Adăugat de Gina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina stelei celei mai apropiate abia ajunge până la noi în aproape patru ani, deşi lumina face pe fiecare secundă câte 300000 de km şi sunt stele de la cari ne vine lumina în sute şi mii de ani. Aşa se explică pentru ce, în câteva mii de ani, stelele au aproape aceleaşi poziţiuni unele faţă de altele, pe când în realitate ele fug în spaţiu cu iuţeli ce variază între 10 şi 100 de km pe secundă, ba unele stele au iuţeli şi mai mari.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!