A fost odat-un cântăreţ

A fost odat-un cântăreţ,
Frumos şi simţitor.
Cântat-a-ntr-un castel măreţ
La masa regelui.

Frumoasă fată el avea,
Cum nu s-a pomenit,
Cu ochi albaştri râzători,
Cu părul aurit.

Şi cântăreţul o iubi
Şi sara prin grădini
Când luna tainic străluci
I-o spuse tremurând.

Ea-l ascultă şi-i zise-atunci
Cu glasul apăsat:
­În veci nu pot să fiu a ta,
De n-ăi fi împărat.

Şi el s-a dus ş-a răscolit
Popoare, ţări întregi,
Sfărmat-a antice cetăţi,
Zdrobit-au mândri regi

Şi i-au supus şi i-au silit
Să-l aibă împărat.
Unii d-iubire-l ascultau,
Alţii de frică iar.

Atunci s-a dus colo, colo,
La cel castel măreţ,
Unde ca luna-i străluci
Amoru-adânc şi drag.

Dar vai! când intră-n salele
Măreţe, nalte, reci,
Pe-un sarcofag întins văzu
Copila ce-a iubit.

Ca ceara palidă era
Şi, moale, părul blond
Sta resfirat, amestecat
Cu aurul vergin.

Şi preoţi tainic murmurau
Adânce rugăciuni
Şi clopote se auzeau
Vuind încet şi lin.

"Atât de mult am suferit
Dureri, mărirea gré
Şi astfel toate s-a sfârşit
Şi-ntreb: de ce? de ce?"

Ea auzise cum că el
Murise-n bătălii
Şi de durere ea s-a stins
Ca floarea-n vijelii.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat a pornit ca primejdia, s-a dus ca pedeapsa lui Dumnezeu, s-a bătut cum se bate, cum numai el se bate şi, când în a treia zi au crăpat zorile, iarăşi a fost la curtea împărătească, sosind cu inima stâmpărată prin luptă şi cu ea plină de dor neastâmpărat să ştie ce şi cum, de când s-a dus! Hei! dar ce-auzi? ce văzu? îmi vine nici să nu mai povestesc când văd atâta răutate, atâta suflet fără milă, şi urâtă, şi supărăcioasă, şi grozavă treabă, încât nici nu se poate spune fără ca să răsufli o dată cu greu! Adică a fost aşa: în clipita când stelele se strâng pe cer, când feciorul de împărat era numai trei paşi de la poarta curţii, s-a întâmplat întocmai precum a fost zis Lăptiţa: doi feţi-frumoşi, feciori de împărat, unul ca altul, cu păr de aur şi cu luceferi în frunte. Dar era ca lumea să nu-i vadă. Vitrega, rea precum era în gândul ei, în pripă puse doi căţei în locul copiilor, feţi-frumoşi, iar pe copiii cu părul de aur şi cu steaua în frunte îi îngropă în colţul casei, tocmai la fereastra împăratului. Când feciorul de împărat intră în casă şi cercă s-audă şi să vadă, n-auzi nimic, ci văzu numai pe cei doi căţeluşi, pe care vitrega i-a fost pus în patul Lăptiţei.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi albaştri

Ochii tăi albaştri
Anii cum i-au înnegrit.
Clipele dulci au murit.

Mâinile tale albe
Străină pâinea altora taie,
Şi ciocârliile le-a învins o cucuvaie.

Părul, pe care l-am mângâiat,
De amintiri grele, se albeşte.
Părul tău ca un gând creşte.

Unde te-ai dus? Doar ai rămas...
Doar ceva s-a dus din tine:
Iubirea s-a dus, că n-a vrut să rămâie cu mine.

O, dacă am putea-o prinde
Ca pe-o pasăre vrăjită şi călătoare,
Ne va mai cânta în zorile aprinse de soare?

poezie celebră de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La steaua

La steaua care-a rasarit
E-o cale-atât de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins în drum
În departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adânca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste înca.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipate, ca cel cu grija în spate, se frământă el cu mintea cât se mai frământă şi, obosit fiind, se lăsă oleacă jos pe iarbă şi adormi dus. Chirică atunci, el ştie ce face şi cum face, că într-o clipă adună toată drăcimea şi-o pune la lucru pe câmp. Unii secerau, alţii legau snopi, alţii făceau clăi şi suflau cu nările să se usuce, alţii cărau, alţii durau girezi, mă rog, claca dracului era! ce să spun mai mult? Când se trezeşte Ipate, în zori de ziuă, se sperie ce vede: totul era mântuit; în locul grâului de pe câmp vede acum o gireadă mare şi două mai mici, aşezate pe culmea dealului, iară pe Chirică nu-l vede nicăieri. Atunci lui Ipate i s-a suit tot părul în vârful capului de frică şi a început a căuta pe Chirică în toate părţile. Şi când colo, numai ce iată că-l văzu dormind pe vârful unei girezi, şi atunci îşi mai veni puţin în fire. Feciorii boiereşti se sculară cu noaptea-n cap, cum îi treaba lor, şi veniră pe lanuri să vadă ce mai este. Şi când văzură ei una ca aceasta, îi cuprinse spaima, şi fuga la boier, de-i vestiră. Boierul atunci se scoală iute, se azvârle pe un cal şi ţine numai o fugă până la lanuri, şi când colo, vede şi el ce nu se mai văzuse şi nu se mai auzise de când lumea şi pământul.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a dus

s-a dus totul s-a dus într-un văzduh,
când te cântăm noapte de noapte,
când te chemam cu mult năduf,
când îţi sorbeam buzele coapte
şi flori plăpânde ţi-aduceam
şi roza visurilor tale,
şi în beţie tainic îţi prindeam
amorul nostru de amăgiri carnale

s-a dus şi-acum, sunt marele învins,
nu-s primul ce-a căzut în mare,
nu-s primul care tainic a pătruns
gustul amar al valurilor tale
şi dacă mai păstrezi ceva
din roua ce-ţi puneam pe frunte,
din şoapta mea ce-n gând te rechema,
zâmbeşte şi adu-ţi aminte

s-a dus prin ploile din nori,
şi-acum ne cad dorite vise,
între fecundele îmbrăţişări
ce noaptea mea şi-a ta le-ar vrea nestinse,
şi dacă ni se pare timpul
îmbătrânit peste noi doi,
tu cheamă şi recheamă-ţi visul,
cum fac şi eu cu ochii prinşi de zori

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boierul acela avea o pereche de case, mai de-o parte, în care se zice că locuia necuratul. Şi tocmai acolo porunci să culce şi pe Ivan! Ivan însă habar n-avea de asta. El, cum a intrat în odaia unde l-a dus omul boierului, şi-a pus armele în rânduială, s-a închinat după obicei şi apoi s-a tologit aşa, îmbrăcat cum era, pe un divan moale ca bumbacul, punându-şi turbinca cu cele două carboave sub căpătâi şi aşternându-se pe somn; căci de-abia îl ţineau picioarele de trudit ce era. Dar poate, bietul, să se odihnească? Căci cum a stins lumânarea, odată se trezeşte că-i smunceşte cineva perna de sub cap şi i-o aruncă cât colo! Ivan atunci, punând mâna pe sabie, se scoală repede, aprinde lumânarea şi începe a căuta prin casă, în toate părţile, dar nu găseşte pe nimene.

Ion Creangă în Ivan Turbincă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea in reci nemarginiri

O stea in reci namarginiri
Au rasarit departe
Si, tremurand, parca s-a stins
Parc-a apus de moarte.

Oricata vreme au trecut
De-atunci si pan-acum,
Oricat viata s-a facut
Pustie, fara drum,

[Ori] cate zile-am risipit,
De n-au ramas pe sfert,
O inima care-a iubit
[Mai spera] in desert.

O inima care-a iubit
Deapururi are glas
Si daca toate au pierit,
Durerea i-au ramas.

Si cum nimic nu sta pe loc,
Ci merg precum au mers,
O umbra-a stinsului noroc
Ramane-n univers.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegerea lui Solomon

În ceas de noapte, Domnul i-a vorbit
Lui Solomon, cum Biblia ne spune.
Tot felul de comori i-a oferit,
Dar regele-a ales înţelepciune.
Şi-n vremea lui, în linişte de aur,
S-a construit cel mai măreţ palat,
Ca-n el să locuiască pe vecie,
Pe tronul păcii, Domnul împărat.
...........................................
Şi s-a dus vestea până-n ţări străine,
De regele cel tânăr, înţelept.
Venind regina Sabei ca să-l vadă,
A apucat şi ea pe drumul drept.

Ce trist că Solomon îşi pierde mintea,
Trăgând apoi o lume după el!
La urmă, pocăit, a scris cu lacrimi:
,, Deşertăciune! Toate sunt la fel!"

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoză

O omidă-ambiţioasă
Se târa pe-un trunchi de nuc
Spre o frunză mai gustoasă,
Însă zilele se duc
Şi lepidopterei, iată,
Cum era de aşteptat,
Aripi i-au crescut îndată,
Deci, s-a metamorfozat.
Îmboldit de aspiraţii
Fluturele-n zbor s-a dus
Şi-a lăsat în pom confraţii
Şi-i priveşte-acum de sus,
Cu-aroganţă şi tupeu.

Morala:
Şi la oameni e aşa:
Unii se târăsc din greu
Pentru a se înălţa.

poezie de Petronela Slavu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părul lăudat

P-o poiană mare,
Şi frumoasă tare,
A crescut odată un păr minunat,
Ce de toată lumea era lăudat.

Poporul grămadă, foarte curios,
Alerga să vază părul cel frumos:
Şi fieştecine cîte-un sac ducea,
Cu pere alese crezînd a-l împlea;

Însă, o mirare!
Văzu fiecare
Că părul măreţ
Era pădureţ;
Ba şi scorburos,
Sterp şi nodoros;
Şi din păr cădea
Cîte-o pară-abia;
Şi aceea... rea!
Iar vestitul nume
De părul mănos
Îl dudese-n lume
Un român drăcos:
Voind cu aceasta a ridicula
Pe cei ce cred toate fără-a cerceta.

D-atunci s-a născut
Proverbul ştiut:
Nu te du cu sacul la părul lăudat,
Că te-ntorci cu dînsul gol şi ruşinat.

poezie de Constantin D. Aricescu din Flori de la Tuşnad (1872)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a născut Domnul

Auzit-am, auzit
Că s-a născut Domnul sfânt
În ieslea boilor
În turişul oilor

În paiele grâului,
În ogrinjii fânului,
Şi la apa lui Iordan
Tot pe drum de măghiran

Acolo s-a botezat
De Ioan cel preacurat,
Frumos nume i-au aflat,
Isus Hristos împărat.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a stins…

Şi cum s-a stins fără de veste
Amorul cel nemărginit
De-ţi pare că e o poveste
Ce alţii ţi-ar fi povestit.

Şi cum mereu în cale lungă
Trec norii peste mări şi ţări,
Astfel simţirile s-alungă
Şi moare dragostea de ieri.

Şi vecinic altă e simţirea
În sân de oameni muritori,
Schimbată e întreagă firea
Din ceas în ceas până ce mori.

Iată de ce gândind la tine
Nu plâng c-amorul tău s-a stins,
Căci astăzi, ştiu atât de bine
Că dorul care te-a cuprins,

Se va sfârşi, fără de urmă,
S-a stinge ca şi cel dintâi,
Iar moartea patimile curmă
Şi-o biată pulbere rămâi.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat şi o împărăteasă. Ei aveau trei copii. Mai aveau pe lângă palaturile lor o grădină foarte frumoasă. Şi atât de drag îi era florile acestui împărat, încât însuşi cu multă tragere de inimă le plivea şi îngrijea de grădină. În fundul acestei grădini crescuse un măr cu totul şi cu totul de aur. Împăratul nu mai putea de bucurie că în grădina sa se află un aşa pom cum nu se găsea în toată lumea. Se tot întorcea pe lângă dânsul şi se tot uita pe de toate părţile la el, de i se scurgeau ochii. Când, într-o zi, văzu că pomul înmugureşte, înfloreşte, se scutură florile şi roadele se arată: apoi spre seară dă în pârguială. Îi zâmbea mustaţa împăratului şi îi lăsa gura apă, când se gândea că a doua zi o să aibă la masa sa mere de aur, lucru ce nu se auzise până atunci.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pandele

Bunicuţa lui Pandele
După strada Ghica Tei
A băgat discret de seamă
Cum că nepoţelul ei,
Când nu-i observat de nimeni
Nici de Tone şi nici de Rodica
Se cam joacă cu puţica.
Şi i-a spus: Pandele dragă,
Vai de mine, nu-i frumos
Vezi pe domnul cel de colo,
Ăla gras şi burtos?
Tot aşa o burtă mare
I-a spus tainic bunicuţa –
O să-ţi crească, de vreodată
Ai să te mai joci cu puţa!
S-a speriat grozav Pandele
Şi oftă cu-nfrigurare
Când gândea că o să-i crească
Tot aşa o burtă mare.
Dar primind cadou o tobă,
Şi un cerc şi-o muzicuţă
De atuncea niciodată,
N-a mai pus mâna pe puţă.
Într-o zi, fiind la plimbare
Pe o vreme înnourată
A văzut şezând pe-o bancă
O femeie însărcinată.
Drept la ea s-a dus şi-i spuse
C-a roşit şi bunicuţa:
- Vezi ce ai păţit, cucoană,
Dacă te-ai jucat cu puţa!

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectacolul de la Astra-Dinamo

Într-o seară a avut o revelaţie
Antrenorul Marius Şumudică.
La Giurgiu voia să facă senzaţie,
Dar a devenit un ruşinică.

Pe câini, aproape i-a primit
La-nceput, Steaua a înjurat
Şi era foarte fericit
Pe bancă calm s-a aşezat.

Vai, dar ce păcat...
Când era mai liniştit
O brighetă a zburat,
Iar atunci a înnebunit.

În umăr lovit,
Dar de cap s-a ţinut
Se dădea aşa rănit...
De râs s-a cam făcut.

Nu avea scăpare,
Rău îl mai durea.
Era tragedie mare,
Circ frumos făcea.

Suporterii-au făcut "pact"
Şi-alte obiecte-au aruncat,
Iar acest superb act,
Frumos s-a terminat.

Trebuie să dea la actorie,
Să fie şi de alţii apreciat
Aceasta e noua lui meserie,
Rolul bine l-a jucat.

Un spectacol a oferit
Unii mult s-au distrat.
Bilet n-au plătit
"Toate cele bune" i-au urat.

La circul gratuit,
A fost nebunie mare
Multe "aplauze"-a primit,
Că doar nu-i un oarecare.

De tine-am râs seara toată,
Cel mai bun actor eşti
Te-aşteptăm altădată
La noi, Acasă-n Bucureşti!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (28 februarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul băgă de seamă că fie-sa cea mică din ce în ce slăbea şi se posomora. Îndată îi trecu un fier ars prin inimă, gândindu-se că poate i-au călcat porunca. Şi de unde să nu fie aşa?! Ca să se încredinţeze, îşi chemă fetele, le întrebă, poruncindu-le să-i spuie drept. Ele mărturisiră. Se feriră însă d-a spune care din ele fusese îndemnătoarea. Cum auzi împăratul una ca aceasta se tânguia în sine cu amar, şi cât p-aci era să-l biruie mâhnirea. Îşi ţinu însă firea şi căuta a-şi mângâia fata care vedea că se pierde. Ce s-a făcut, s-a făcut; văzu el că o mie de vorbe un ban nu face. Începuse a se cam uita întâmplarea aceasta, când, într-o zi, se înfăţişe la împăratul fiul unui împărat de la răsărit şi-i ceru de soţie pe fata cea mai mare. Împăratul i-o dete cu mulţumire. Făcură nuntă înfricoşată şi peste trei zile o petrecu cu cinste mare până la otar. Peste puţin, aşa făcu şi cu fata cea mijlocie, pe care o ceruse un fiu de împărat de la apus.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofelia (II)

Mult mai palidă ca iarna, Ofelia azi ninge,
Dar brusc s-a stins, ca apa, şi s-a dus!
Şi-avea gheţari parcă în vene, şi nu sânge-
Dintr-o ciudată Norvegie, şi rece, şi mai sus.

Doar părul ei, Doamne, parcă vorbea,
Şi trupul peste ape, şi gândul poate-n cer,
Şi inima, atâta, ecou, hăt dincolo de stea-
Şi geamătul pădurii, aici, în zorii care pier.

Şi ca un tunet marea toată iar s-a frânt:
La adierea dulce-amară a sânului de fată!
April, poate-un Don Quijote sub pământ,
Ridică amintirea mai sus ca niciodată!

Şi cer! Şi dragoste! Şi libertate! Zău!
Un rug de zăpadă arzându-mă discret:
Cu fiecare vorbă s-a prăbuşit în hău-
Chiar Infinitul - cel mai albastru poet!

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a stins Cavalerul (In memoriam - Arthur Porumboiu)

S-a stins Cavalerul, King Arthur s-a stins,
cu rana de cuvinte la vedere,
cu pana încleiată de albastrul
legendei propriei lui dimensiuni.

Aduceţi căni şi pahare şi lume
să sece izvorul, aduceţi şi orbii
din Avalon, ce-i neînvins şi solemn,
cu altă armură, la Tomis să vadă.

Un dux bellorum fără Camelot
stă neclintit peste fapte prescrise,
între străvezii şi suave silabe,
"precum bugării pe apă".

"Poet de geniu"- cum îi plăcea să se-alinte,-
la pontul cu iarnă-nobleţe,
s-a stins Porumbelul străpuns de ursită
şi pasiunea luminii măreţe.

Durere slăbită, uitată departe,
ce bate din aripi tot mai încet,
s-a dus Cavalerul cu trupul inert
să ceară un tron de odihnă.

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hei! dar multe se petrec în lume, şi dintre multe, multe bune şi rele multe! S-a întâmplat adică, ca feciorul de împărat să aibă şi o mamă vitregă, iară asta, o fată mare în păr, pe care a fost adus-o cu sine, având-o de la cel dintâi bărbat. Şi apoi, vai şi amar de acela ce cade în asemenea cuscrii! După gândul vitregei era să fie ca fiica sa s-ajungă soţie de împărat şi stăpână peste împărăţie, iară nu Lăptiţa, fata cea de păcurar. Şi acuma sărmana Lăptiţa avea să sufere pentru că n-a fost pe gândul vitrigei, ci după voinţa lui Dumnezeu. Vezi! aşa e lumea: chiar şi acolo e rea unde o poartă gândul cel bun. Era acuma în gândul vitrigei ca întâmplându-se după cum a fost zis Lăptiţa, să facă pe lume să creadă şi să creadă feciorul de împărat că nu e precum este şi precum s-a zis. Nu putea însă face nimic, fiindcă feciorul de împărat stătea de-a pururea, zi şi noapte, lângă soţia lui. Îşi puse dar de gând ca, cu una, cu două, cu vorbe şi iscusinţe, să-l urnească pe acesta, iară după aceea, rămânând Lăptiţa în grija ei, a ei să fie grija. Ştia că nu-i va fi greu să afle cale şi chip.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie de supravieţuire

Doamne iar am încurcat-o
viaţa mi s-a dus la dracu'
şi-i spun morţii adorato
de-azi cu tine-mi fac veacul

Viaţa mea s-a dus la dracu'
doar iubirea o sus-ţine
dacă-aude pitpalacul
sigur moare de ruşine

Cum iubirea mă susţine
când zic morţii adorato
numai mort îmi este bine
Doamne iar am încurcat-o

Viaţa mi s-a rupt în patru
ca o piesă vai de teatru

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (5 iulie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!