
Puține vorbe rostește natura! Vântul sălbatic nu ține toată dimineața, ploaia-n șuvoaie nu ține-o zi întreagă. Cine stârnește vântul și ploaia? Cerul și pământul. Dacă nici Cerul și pământul nu le pot face să dăinuiască cum o să poată oamenii?
Lao Tse în Cartea despre Dao și Putere
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Citate similare

Pământul îndură ...
Vântul vâjâind
Viscolul vuind
Valuri vălurind
Dureri de natură.
Zile zămislind
Zale zornăind
Zone zbuciumând
Pământul îndură.
Ploaia picurând
Plaurii plutind
Planeta plângând
Natura e udă.
Marea murmurând
Munții mălurind
Mințile muncind
Cerul să le-audă.
poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vântul nu bate
Motto:
"Nu se știe ca pământul
Dincotro va bate vântul"
Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Șuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca și cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum
Vântul nu cântă
Poartă decât
Talanga sfântă
La oi la gât
Ca să se-audă
Până la cer
Că iarba crudă,
Limba de fier
Pe-a râului gură
Când crede c-o fură
Păscută se face
Și vântul doar tace.
Ce știe vântul
Nu pot să știe
Nici apa vie
Și nici pământul.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge cerul
Plânge cerul în hohote,
tone de lacrimi
scăldând pământul.
Tună și fulgeră
parcă blestemând vremea.
și curg, curg mereu
mii și mii de picături.
Vântul supărat
îndoaie copacii
în timp ce ploaia-i lovește.
Natura dezlănțuită
trimite fiori reci
oricărei ființe.
Și plouă, plouă, plouă...
Cerului nu-i seacă lacrimile..
Mi-e dor să-mi fie dor
de ploile copilăriei,
dar... ploaia de azi
mă neliniștește;
înfiorarea vremii
strecoară tainice gânduri
în mintea-mi răvășită.
Continuă să plouă,
deși cerul își luminează fața.
Plouă asemeni unui plânset
ce pare să se sfârșească.
Vântul oftează lung,
iar lacrimile i-au secat.
Liniștea îmbracă natura,
iar seara se-așterne încet
ca o pătură pufoasă.
poezie de Carmen Munteniță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mâna Dumnezeiască
Renaște pământul
Îmbrăcat în culoare
Pornește și vântul
Prin raze de soare
Lacrimi de ploaie
Dansează prin flori
Râuri curg șuvoaie
Apar muguri în zori
Șuieră vântu-n fîneți
Culege iarba uscată
Aleargă iepurii isteți
Semn de vară bogată
Cerul își scutură norii
Pământul înverzește
Vin în cârduri cocorii
Sus cerul ne iubește
În grădină un cais
Gata să-nflorească
O livadă ca din vis
Mâna Dumnezeiască
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săream într-un ochi de apă,
în ghete să-mi încapă
ploaia, cerul, norul, vântul
printre care și pământul.
catren de Camelia Oprița din poemul Rădăcini și soare, Capitol : (revista Plumb nr 169, USR Bacău, Apr. 2021)
Adăugat de Poliana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul
Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne privește Sfântul.
Dumnezeu ne ocrotește,
iar pământul ne hrănește.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit ființa,
tot din cer avem credința.
Noi știm de unde venim,
știm și unde viețuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuși,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
și-n eternitatea sa.
Și cerul, dar și pământul
sunt părți ale vieții noastre.
Când ne vine la toți rândul
călătorim printre astre.
poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!



Un nou început
Plânge cerul și pământul,
Soarele nu mai luminează,
Nu mai bate vântul
Cel cald de la amiază!
Oamenii sunt orbi
Și merg pe drumul fără de întoarcere,
Chiar dacă vor să facă ceva,
Nimic nu mai pot face!
Căci lumea asta moare
Și alta-n locul ei să va naște,
Ca Hristos în zi de Paște.
poezie de Vladimir Potlog (27 aprilie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiatul
Plutesc în derivă spre Nord, pe Atlantic
Cătând orizontul limanului Scandic
Căci doar o părere, departe-i pământul
Și nu mă-nsoțesc decât noaptea și vântul.
Pe neagra oglindă de ape mă duce
Un rest de catarg, înfipt ca o cruce
Pe-un lemn ce odată corabie-a fost...
Sau poate-o nălucă, plutind fără rost.
Cu secera Lunii aș vrea să retez
Oceanul de smoală și-al nopților miez
Dar sus e Selena, iar mâna mi-e grea
Abea de mai țin lemnul vâslei cu ea.
Spre Nord, către țărmul visat, călăuză
Mi-a Steaua Polară, pe-a cerului spuză
Doar norii -ah, norii- să-i spulbere vântul
Căci negru de-i cerul, pierdut e pământul.
Dar vai, norii aprigi se-adună pe cer
În haite flămânde cu suflet de fier
Și stelele pier, rând pe rând, câte una...
Cum șuieră vântul! Cum tremură Luna!
Ce ploaie grozavă pe suflet m-apasă
Mi-alunecă vâsla, dar nici că-mi mai pasă!
Departe, spre Nord, o himeră-i pământul
Și nu mă-nsoțesc decât ploaia și vântul.
poezie de Mihail Mataringa (9 mai 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care așteaptă
soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
și în tot acest timp cerul așteaptă
soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
și în tot acest timp pământul așteaptă
soarele strălucește cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, așteptarea, tăcerea
eu sunt...
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă pământul și-ar tăia legătura, dacă nu ar mai fi legat de cer, cerul nu i-ar mai da nici energiile sale, nici elanul său, iar pământul ar deveni un deșert.
citat din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Declarație
Ești ca ploaia și ca vântul
Ești ca marea și furtuna
Ești ca noaptea și ca gândul
Ești ca soarele și luna
Ești ca cerul și pământul
Ești ca tot ce-i pământesc
Îți spun sincer:
Te iubesc!
poezie de Camelia Olteanu
Adăugat de Camelia Olteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă
De-atâtea zile plânge Cerul!
Chiar și-n această dimineață
Pământul și-a-nălțat reverul,
La gât și-a pus fular de ceață.
Și toate văile-și îmbracă
În voaluri umede, lăptoase
Și roagă Cerul să mai tacă,
Destul cu toanele-i țâvnoase!
Dar Cerul stă posomorât,
Cu norii trași vârtos pe frunte,
Privește spre Pământ urât,
Trimite Ploaia să-l înfrunte.
A pus sechestru peste Soare,
Nu-l lasă-o clipă să se-arate,
Nu știu ce supărare are,
Că doar Pământu-i este frate.
La stele și la Doamna Lună
A pus de strajă nori și vântul,
Le-a pedepsit de-o vreme bună
Să nu se vadă cu Pământul.
Plutea în aer dezolarea,
Insuportabilă-așteptare,
Toți munții, apele și marea
Puneau aceeași întrebare.
Frumoasa Lună bănuia
De ce plângea atâta cerul,
Chiar foarte sigură era
Pe unde șade adevărul.
S-a hotărât să îi vorbească,
Să ia sfârșit această stare,
Nu mai dorea să-l chinuiască,
De-ajuns cu-atâta supărare!
"Pământul, eu l-am mângâiat
Cu raza mea de la distanță,
A fost un gest nevinovat
Ce n-are nicio relevanță.
Nu fi gelos! Doar știi prea bine
Că-n veci eu nu te părăsesc,
Voi sta mereu aici cu tine,
La tine-n brațe eu trăiesc."
Mărețul Cer s-a luminat,
În patru zări trimise Vântul,
Toți norii negri-a alungat
Și Soarele-a umplut Pământul.
poezie de Mariana Dobrin din Raiul cuvintelor (9 august 2005)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat de Tine
În zgomotul lumii
Și umbra unor veacuri
Sub straja lunii
La margini de meleaguri.
Ceva există, ceva sau cineva
Că cerul și pământul,
Cândva, vor dispărea.
Au apărut ca vântul,
Ca vântul vor pleca.
Dar o forță infinită
Păstrează totul minunat,
Într-o lume pervertită
Ce de Domnul a uitat.
Doar iubirea o mai ține
Căci păcatul a stricat
Orice legătură sfântă
Și de Domnul a uitat.
poezie de Cosmin-Emanuel Petrașc (2 septembrie 2020)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petrașc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut cerul sărutând pământul
Am văzut cerul sărutând pământul
și pământul visând...
Roua de azi noapte prima rouă
i-a spălat obrajii verde buratec...
rădăcinile, arămii sunt grele
de focul ce le străbate venele...
Am văzut primăvara râzând!
desculță, floarea de păpădie întrecându-se
cu lumina de aur a grâușorului
ispitește ochiul, scăldându-se
în baia aceasta virgină
răcorindu-se...
Am văzut cerul sărutând pământul!
cristalele albe căzute discret
s-au așezat pe noile veșminte țesute
în taină cu florile de safir...
diamantele de rouă ofranda unei iubiri tainice
de noapte...
am văzut cerul sărutând pământul!
poezie de Elena Olariu din din vol."Șoapte înscrise pe frunze" (2010)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini și soare
Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viață și moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.
Țineam cu o mână
păpușa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.
Mă mușca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.
Eram în vremea lui April,
voiam să fiu mare,
când eram copil...
Ce timpuri călătoare,
mamă, rădăcini
și soare.
Săream într-un ochi de apă,
în ghete să-mi încapă
ploaia, cerul, norul, vântul
printre care și pământul.
Erau timpuri călătoare
și-aveam frunze-degetare,
mamă, rădăcini
și soare.
poezie de Camelia Oprița din revista Plumb nr. 169 Aprilie 2021 - revista U.S.R. Bacău
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodia ploii
toată noaptea cântă broaștele pe lac
emit incantații ploaia să revină
fără apa sfântă pământul e sărac
arbori și flori mor fără nicio vină.
atunci să vină ploaia cea mireană
rapsodia izvoarelor să se audă iar
pe dealuri să răsune fericirea codreană
în lac să se-nmulțească armonii de cleștar.
pe scenă intră vântul norii păstorește
minunații scutură diafanii stropi
curcubeul răsare când cerul zâmbește
cu lumini ce nu se-mpiedică de gropi.
agheasma cerului glia o sfințește
mult mai profund ca un sobor de popi.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Noul sezon
Cerul este albastrul plin
Vântul se opreste senin
Vine timpul noului sezon
Primăvara apare din zori
Rupe pământul cu flori
Bulbi la lumină comori
Sfâșie poala pămîntului
Auzim cântecul cucului
Este o sferă ruptă din vis
Tot cei verde este cuprins
Învârt rotită fusta e lungă
Fugi frig tu vântul îl alungă
Apar primii ghiocei in zori
Ciori zbor dedesupt la nori
Urs din tufis dese se arată
Toată natura este invitată
Este bal cu multă verdeață
Gargarite zburdă se răsfață
Un carabus trage de arcusi
Caprioara sare în brânduși
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vatra
Ochii tăi nebuni ca vântul,
Dorul meu nebun ca focul;
Cerul ațâțând pământul,
Visul ațâțând norocul.
Dacă te-ai tăia la deget,
Ochii mei te-ar face bine
Grabnic, numai să nu preget
Să mi-aduc ochii la tine.
Vino, dragoste, ca norul
Și te vindecă pe loc;
Dacă stai, dai cu piciorul
Ațâțatului noroc!
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (12 mai 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini și soare
Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viață și moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.
Țineam cu o mână
păpușa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.
Mă mușca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.
Eram în vremea lui April,
voiam să fiu mare,
când copil...
Ce timpuri călătoare,
mamă, rădăcini
și soare.
Săream într-un ochi de apă,
în ghete să-mi încapă
ploaia, cerul, norul, vântul
printre care și pământul.
Erau timpuri călătoare
și-aveam frunze-degetare,
mamă, rădăcini
și soare.
camelia oprița / 19 / octombrie / 2019
poezie de Camelia Oprița
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Geneză și evoluție
Dumnezeu făcu pământul,
Cerul, omul și lumina,
Ne-a dat ploile și vântul,
Restu-i... "Fabricat în China".
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
