Berbecul şi tamponul (fabulă)

Un bucălat de rasă -dolofan-
Care creştea-ntr-o lună, câţ alţii într-un an
Şi care-acaparase o oaie mai de soi,!
De când păştea în gară(şi nu orice trifoi!)
Simţi cum că pământul, el poate să răstoarne,
Având acea consoartă şi-având acele coarne!
Şi ca întreg *tacâmul* să fie pus la masă,
A început să-mpungă, întâi şi-ntâi acasă...
Apoi el se extinde, doboară tot ce pică,
Încât îi pare lumea, nemăsurat de mică!
(E drept, el are-acolo şi de-asta nu se-ndoaie!)
Un spate foarte tare, asigurat de oaie!)
Dar cât de mică-i lumea, când circulă un zvon;
C-ar exista;în gară, mai tare un... tampon!
Şi s-a pornit ca glonţul, de i se duse buhu!...

Morala
Desigur că eroul şi-a dat acolo duhu'!...

fabulă de Constantin Păun (1987)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din amintiri...

Scriu acum ceva pe foaie
Că să nu mă fac de oaie,
N-am mai scos o poezie
De când am murit, se ştie.

Scriu orice îmi vine-n minte,
Mă joc cu orice cuvinte,
Afară e frumos tare,
Dar nu ies, mă fac de oaie.

N-am mai scos o poezie
De când vremea de beţie
Mă luase într-un val
De-am ajuns şi la spital.

Poezia nu e bună,
Parcă e scrisă pe lună,
Scriu odată la un an,
Dar va scriu, nu sunt mârlan.

poezie de Vlăduţ Matei (19 aprilie 2013)
Adăugat de Vlăduţ Matei
Comentează! | Votează! | Copiază!

FABULĂ LGBT-istă

Se răspândise în ogradă
Ideea foarte... retrogradă,
Precum că-n lume, e normal,
Să se unească, în final,
Masculul cu mascul de soi
Şi să formeze amândoi
Familia de ei dorită.
Urmând ideea inedită,
S-a vrut, tot pe acest temei
Şi o unire-ntre femei,
Cum, de exemplu, s-ar putea
O oaie, oaie să îşi ia
Pentru vecie drept consoartă.
Înspăimântaţi de-această soartă,
Deştepţii cai, fiind în mare
Răspundere la guvernare,
Au vrut un referendum clar
Pentru acest curent bizar.
Cum şef în sat era catârul
Ce lor nu le făcea hatârul
De-a le-aproba vreo lege bună,
Li s-a opus ca o furtună.
Avea motivul lui, normal,
Catârul nefiind nici cal
Şi nici măgar şi n-are cum
Urmaşi ca ei să aibă-acum
Căci Dumnezeu l-a pedepsit
Să fie sterp. Deci el, lovit,
De-această soartă-a susţinut
Ideea spusă la-nceput.
Şi-având decizia în sat,
Toţi anormalii-au jubilat

MORALA:
Aşa pot ticăloşii ţării
Să îşi dea neamul lor pierzării!

fabulă de Pavel Lică din O aia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu a fost făcută înaintea iubirii

de ce să fi făcut dumnezeu lumea ca-n scriptură
de ce să fi început cu decorul
eu cred
aşa cred eu cu toată erezia
că la început nu a fost cuvântul
rostirea nu dă naştere lumii
mai degrabă cred că la început a fost iubirea
şi eva
şi păcătosul de adam
un pofticios nebun plin de dorinţă
abia apoi au început să facă lumea
cum a vrut ea doamne

poate că a zâmbit un pic şi ai făcut cerul
alături de ochii ei ne trebuiau şi niscai stele
un pic de soare
o lună
şi alte acareturi
o decapotabilă
un amărât de cont în bancă
şi un urmaş
ca lumea să fie întreagă

nu sunt eretic
dar nici ceea ce preoţii numesc enoriaş
sunt genul acela de păcătos consecvent
care nu se ascunde de lună
oricum nicio stea nu poate jura că nu mă ştie
cum nici eu nu port pene tot timpul
uneori doar coarne
aşa
în loc de conştiinţă
prelungiri de nu mai stiu cum
până nu mai ştiu unde

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren, o gară, o viaţă

te-am aşteptat în gară iubito
o viaţă întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig şi era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am aşteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viaţă
şi o iubire uitată între noi
te-am aşteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între staţii
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este scurtă, lumea este mică dar mai este şi foarte largă. Când aveţi o problemă întrebaţi-vă: "va mai conta asta peste un an sau doi?" şi dacă răspunsul este "nu" gândiţi-vă bine dacă merită să vă irosiţi atât de tare pentru ea. Sunt probleme care atunci când apar credem că s-a sfârşit lumea dar mai târziu realizăm că nu au fost decât nişte noi începuturi sau nişte oportunităţi.

Robin Sharma în Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea

Într-un tren sosit în gară,
Într-un cufăr făr' valoare,
La-nceput de an o fată
Găsi-n scutece o "Floare".

"Mami, m-ai uitat aici!"
O luă şi cu căldură
O duse la pieptu-i blând,
Ca s-o lase, nu se-ndură...

Coborâră-n altă gară,
În altă viaţă pe pământ,
Floarea îi mai spune mamă
Când se-nchină la mormânt!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei bârfitoare...

Aoleu şi vai de mine,
Nu ţi-o fi oare ruşine?
Că-n tot satul mă bârfeşti,
Tu chiar nu te vezi cum eşti?
Mă diseci ca pe o oaie
Şi-arzi ca fulgerul în ploaie.
Mori de ciudă şi frustrare
Şi te doare tare, tare,
Fiindcă am fost ajutată
De un înger şi salvată
Atunci când cu lacrimi grele
Mă rugam la cer, la stele,
Să scap de-o cumplită boală
Ca să fiu din nou normala.
Dar nici asta nu-ţi ajunge
Simt în spate cum mă-mpunge
Vorba ta răutăcioasă
Ce taie precum o coasă.
Vezi-ti hârco de-a ta treabă
Că nimeni nu te întreabă
Şi lasă lumea în pace
Altfel rişti sa mergi la ace
Ca la fizioterapie
Şi de-amar are să-ţi fie!...
Eşti deja pe lângă humă
Dar în gura ta e spumă
Iar din limba ta de hoaşcă
Ies cuvinte ce împroaşcă
Cu venin şi cu rahat
Pe toţi oamenii din sat!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire cu Moş Nicolae - parodie după poezia "Un altfel de Moş Nicolae" de Violetta Petre

Te-am aşteptat cu sufletul pe masă,
Am dus căţelul la bucătărie
Şi fredonam lasciv, cu voce joasă,
Când tu ai apăsat pe sonerie.
Ai apărut timid, cu sacu-n spate,
Aveai nu fes, ci-n cap o pălărie,
Având priviri profund interesate,
Când ai simţit mirosul de iahnie.
Mi-ai spus politicos o "Seara bună",
Şi ochii îţi luceau ca niste stele,
Dar nu visând o seară împreună,
Ci când ai dat cu ochii de chiftele!
Oftând, cu capoţelul descheiat,
Te-am invitat apoi să intri-n casă:
Visam să mă conduci, flămând, spre pat
Dar lacom, ai pornit-o către masă!
Ardeau în beznă două lumânări,
Era-ntuneric tare în odaie,
Dar m-a lovit un iz ciudat în nări
Şi-ai intrebat, grăbit, de am o baie.
Deşi dorinţa mă făcea neroadă,
Mi-a fost destul de greu ca să pricep,
Că-n loc să mă inviţi la o lambadă
Dansai pe loc, de unul singur, step!
Când am aprins lumina de la baie,
Simţind în suflet cum mă arde jarul,
Văzui că nu e moşul Nicolae,
Ci tizul său de vizavi, coşarul!
Te-aştept la cotitură Nicolae,
La rândul tău, o ţeapă o să iei,
N-o să te-aştept în casă, ca o oaie,
Ci-o să mă culc cu renul de la trei!

Eşti un bătrân, ce sigur nu mai poate,
Şi cari pe stradă peria în spate!

parodie de Valentin David, după Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt eu

Trenuri somnoroase pleacă întrebând
Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând,
Plec şi eu din gară şi tristeţea-mi port
Spre mirajul galben din aeroport.

Galbenă-i lumina, ochii mei sunt trişti,
Toţi privesc la mine ca la terorişti.
Unde-aş pune pasul liber şi corect,
Fără îndoială, aş părea suspect.

Şi pe zi ce trece lumea-i tot mai rea,
Când nu vreau nimica, crede că aş vrea.
Gara mă somează, iarba nu-mi dă loc,
Pe aeroporturi parcă aş da foc.

Încordarea-n lume a crescut cumplit,
Eu mă simt suspectul care a iubit,
Şi cu cât iubirea mi-o arăt firesc,
Cu atât toţi ceilalţi straniu mă privesc.

Am cocoaşă-n spate şi am mâini prea mari,
Ştergători de lacrimi am la ochelari,
Cum în lumea asta totul e cum nu-i,
Mă transform în altul fără voia lui.

Bat cu pumnu-n masă şi cu biciu-n cal,
Nu mai sunt patetic şi sentimental,
Fug râzând din gară la aeroport,
Un pistol cu apă într-o mână port.

Pun pistolu-n ceafă la aviator,
Nu crâcni, urmează ruta ta de zbor,
Ruta dumitale este ruta mea,
Dar eu sunt eu însumi, nu altcineva.

Vreau după acestea pe acest pământ
Să mă luaţi cu toţii drept ceea ce sunt;
Acum observ cât e de greu,
Să vă arăt că eu sunt eu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa următoare, tot el se trezi primul, înaintea Liei, deşi nu foarte devreme. Cum se ridică în picioare, simţi acea durere de cap îngrozitoare, pentru care nu găsea nici o explicaţie. Luă câteva pastile, analgezice, sperând că se va simţi mai bine după aceea, apoi trecu la duşul de dimineaţă; se spălă pe dinţi şi se bărbieri proaspăt, mirându-se când zări în oglindă tăietura de pe obrazul drept, făcută de lamă ziua precedentă (el, foarte atent, nu se tăia niciodată când se bărbierea), cât şi plasturele aplicat de Lia pe frunte, tot în partea dreaptă, despre care nu-şi amintea nimic, deci, nu-şi dădea seama ce era cu ele acolo.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Se mai duce-o zi de Paşte
Şi mă mir cum trece clipa,
Lumea nu mă mai cunoaşte,
Că mi-am rupt, în zbor aripa!

Curge viaţa ca o apă
Şi m-aruncă în cazan,
Eu îi zic că poa' să-nceapă,
Meseria lui... Satan!

Că-s creştin nu-mi foloseşte,
Clipa arde şi eu ştiu,
Că Satan mă pârjoleşte,
Chiar acuma, când sunt viu!

Dar tot merg robit de strună,
Sufocat de câte-un vers...
Cine oare o să-mi spună,
Cât voi mai avea de mers!

Că las totul la o parte,
În fum galben de ţigară...
Drumul merge mai departe
Şi mai e până la... gară!

poezie de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugi la gară

să ajungi în altă gară
unde te dai jos încolţit
de îndoială că nu ai ajuns
în aceeaşi gară mică ocolită
de atâtea ori vântul zboară
înainte o cauţi din ochi
şi ai impresia că clipa începe
să te prindă în mrejele ei
toarse fugind din gară
în gară trandafirii plâng
la peron sub ochii iubirii
de ieri şi de alaltăieri încet
auzi un acord de chitară

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului Janet Nică

Domnul Nică – cum se pare
Ca epigramist e mare
Dar când văd că se înfoaie
Las şi-un lup mâncat de oaie!

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum plătiţi, aşa plătesc

Când la mine v-am chemat
şi v-am aşezat la masă,
Cât am avut la toţi v-am dat
N-am făcut ură de rasă.
Acuma,
voi aveţi masă bogată.
De mine, nici că vă pasă.
Dacă mă mai nasc odată,
nu vă mai invit la masă.
Nu mai iau viaţa în glumă.
Mai profund am să gândesc.
Spună lumea ce-o să spună;
Cum plătiţi, aşa plătesc.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, Olarul

A fost odată un Pământ pustiu
Pustiu şi gol, sărac, nepopulat,
Singur, în întuneric, inundat,
Acoperit de ape... nimic viu...

Apoi, a dat poruncă şi-a adus
Lumină, fără sori şi fără stele
Lumină din Lumina lumii mele,
Din Fiul Său întâi născut, Isus.

Apoi, a separat ape de ape,
Şi cerul a luat astfel fiinţă
N-o să vă spună asta vreo ştiinţă,
Nici vreun arheolog să v-o dezgroape.

A treia zi, a scos uscat la suprafaţă
Mări şi oceane ne-a făcut, şi lacuri
Croite să dureze peste veacuri,
Şi pomi, verdeaţă, început de viaţă.

A patra zi, ne-a dat soare şi lună,
Şi stele fără număr ne-a făcut,
Le-a pus pe cerul mare şi tăcut
Şi lumea noastră era tot mai bună.

A cincea zi, a pus viaţă în apă
Şi păsările au umplut tot cerul.
Încet, încet, întreg atelierul
Le-a făcut loc atât cât să încapă.

A şasea zi, a frământat un lut,
Pământ şi apă, şi-a făcut Adam,
Din coasta lui, pe Eva, gram cu gram,
Bijuterie pe-un pământ plăcut.

A şaptea zi, Olarul obosit
S-a odihnit de truda-i creatoare,
Privind satisfăcut uscat şi mare,
Şi binecuvântând tot ce-a făcut.

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Geneză" (7 martie 2017)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea mea

Aş vrea să vii cu mine, de-ai putea,
În lumea ce mi-am construit în minte,
Să o admiri şi tu, să iei aminte,
Şi apoi să te-ntorci în lumea ta.

Vei înţelege totul şi aş vrea,
Atunci când simţi că mult prea mult
m-atrage,
Să-ncerci, cu tot ce poţi, a mă distrage
Din gândul ce mă-ndeamnă a pleca.

Ţi-am dat o hartă, ştii să mă găseşti,
Eşti singura care-ar putea să vină
În lumea care pare să-mi convină

Şi să mă scoţi, spunând cât mă iubeşti,
Că vrei să fii, pe veci, a mea regină,
Sau, poate, doar că vrei să mă-nsoţeşti.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Skandenberg

jucam skandenberg
atacai cu mânuţa ta
cât un picior de broască
mă prefăceam că depun mari eforturi
şi tu te bucurai
te lăsam să mă aduci în situaţii disperate
apoi te aduceam pe tine până aproape de
atingerea mesei
într-un final te lăsam să câştigi
jubilai ca un copil
îţi sclipeau ochii de fericire
băteai din palme
şi te considerai mai tare
ipocrită mică
deşi ştiai că n-a fost
o luptă cinstită

mai târziu au trecut la masă
sufletele noastre
am crezut că e tot o joacă dar
a fost o încleştare
o luptă reală
cumplită
aici ai fost mai tare şi
nicio concesie n-ai făcut
aş vrea să-ţi văd ochii acum
când mă recunosc învins
când te declar
învingătoare...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se sculară ei şi plecară după vânat, apoi se întoarseră acasă. Ţugulea acum se culca afară în toate nopţile, şi tot plănuia cum să facă să-şi ia vinele. El se ducea mereu pe la zmeoaică, fără să ştie cineva, şi pândea vreme cu prilej când să-i vie bine să-şi ia vinele. Într-o seară se făcu muscă, intră pe coş în cămara unde era cutia cu vinele, pe când zmeoaica nu era acasă; aci daca intră se făcu om, luă vinele din cutie şi le puse la picioarele lui. Cum le puse, se lipi, parcă fusese acolo de când lumea. Se făcu iară muscă şi plecă acasă. A doua zi, noaptea, trebuia să meargă zmeii la vânat pentru nuntă. Ţugulea se duse mai întâi în calea zmeului celui mai mare. Când se apropie de el, calul zmeului începu a sforăi...

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

E toamnă şi se-ntunecă devreme
O lună fermecată e pe cer,
Ceva în noapte pare să mă cheme,
Şi peste tot sunt umbre-n cartier.

Mă plimb tăcut pe o străduţă veche
În stânga şi în dreapta arunc priviri
Şi calc uşor, cu paşii mici, pereche,
Pe umbrele lăsate de clădiri.

Un plop însingurat se înfioară
Atunci când este mângâiat de vânt,
Cu liniştea din jur se înfăşoară
Şi-aruncă o umbră lungă pe pământ.

O fată şi-un băiat se ceartă tare
Şi-şi spun cuvinte aspre berechet
Se duc apoi acasă, la culcare,
Având în ei o umbră de regret.

Încep să simt şi eu puţină teamă
Ca nu cumva tu să mă fi uitat
Şi inima începe să îmi geamă
Şi-o umbră-n suflet mi s-a strecurat.

Dar cred că tu ştii asta foarte bine
Că fie vremea bună, fie rea
Atunci când eu mă aflu lângă tine
Tu fericită eşti la umbra mea.

poezie de Octavian Cocoş (19 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tătuca întruna blastămă şi suduie când cade câte-o oaie; mă mai bate şi pe mine câteodata; dar parcă eu ce-s vinovat? Acu, azi, mi s-a întâmplat alta. Când ieşeam din sat, a trecut unul repede cu căruţa şi mi-a pălit o oaie. A dat-o jos. Acuma abia umblă şi abia suflă. Are să se ducă şi asta. Era a mămucăi şi mi-o lăsase mie... Glasul lui dintrodată scăzuse într-un tremur de lacrimi.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!