Iarnă scoţiană

Spre prag 'şi-întinde gheaţa colţii netezi
Şi soarele sub chivăra-i de iarnă
Se uită de pe deal şi trece bolta
Prin ascuţişul spadei sale boreale.
La scocul morii apa
Răsună surd şi răguşit.
Pe drum, fata morarului
Cu degetele încleiate de paner
Juri că loveşte într-un caldarâm
De zeci şi zeci de leghe
Când tocurile ei batjocoresc
Pe morţi, pe Douglas, Percy,
Pe Bruce, acel ce zace în mormântu-i, alb
De lepră şi războaie,
Şi toţi regii care-au fost
Pân-a fi ţara fără regi,
Pe cântăreţii ce-au cântat
Pân-a fi ţara lor fără cântări,
Această ţară-ai cărei morţi şi vii aşteaptă Ziua de Apoi.
Ci ei, neputincioşii morţi,
Ascultă, dar nu mai aud decât
Un tropot sec pe surda pardoseală, ropot
Al tălpilor obişnuite care nu ştiu
De unde vin sau încotro se duc;
Şi-s mulţumiţi
De îngheţata viaţă
Şi de surghiunul neadânc.

poezie clasică de Edwin Muir, traducere de Leon Leviţchi
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă filă de poveste

western o trec pe hârtie
cu pana de vultur pleşuv
înmuiată în sânge de apaş
întins spre prag lângă colţii
ursului grizzly ucis de pumnal
şi soarele bate-n geam
anunţând ploaia ascuţită
de săgeţi venite de pe deal
trecute prin cactuşii rar înfloriţi
gloanţele răsună surd şi răguşit
pe drumul prăfos bat tam
tamul caii aproape sălbatici
pistolul trece în lumea morţilor
pe john pe douglas sau pe jack
cel gras cât zece va zace
în mormântul alb din capătul
satului aproape părăsit
puşca-i scapă de lepră şi războaie
pe bruce şi celsor cel cu pătura pe el
un gringo mai puţin pe lume
trabucul încă fumegă lângă un sombrero
cu degetele încleştate pe pistoale
cântăreşte moartea care-l seceră
o săgeată coboară un cap
pierdut printre nori şi fum

foaia se termină la timp
sângele ţâşneşte din alte răni
eu aştept ziua de apoi
sau un top de hârtie
şi cânt la muzicuţă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi morţi mai sunt în lumea asta

Mulţi morţi mai sunt în lumea asta
Suflete reci în carne vie
Mulţi morţi de frică să trăiască
Se nasc în ale lor sicrie

Mulţi bântuie prin întuneric
Împovăraţi şi traşi la faţă
Mai întâlnind vreun mort ce speră
Orbeşte, la o zi de viaţă

Mulţi se mai joacă de-a "trăitul"
Şi uită uneori că-s morţi
Pe când fărâma lor de viaţă
Le trage zilele la sorţi

Mulţi morţi mai sunt în lumea asta
Şi de-l găsesc pe vreunu viu
Îl mint că o să îi dea viaţă
Şi-l bagă repede-n sicriu

poezie de Gabriel Cîndea (septembrie 2019)
Adăugat de Gabriel Cîndea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub bolta unde ruginesc

Prin geamul nopţii trece luna,
O amintire pe perete
Rămâne umbra care creşte,
Cum creşte zborul la erete.

Mă înfăşor în gheara vieţii
Şi strâng în piept semne hazlii,
Aud cum umblă prin biserici
Trecute morţi cu oameni vii.

Văpăi albastre încunună
Un ochi rotund, un ochi domnesc,
Rămâne luna amintire
Sub bolta unde ruginesc.

Se duc aşa ca frunza anii,
Visez cu ochii puf în zbor,
Rămân credinţă-a ta lumină
Când moartea bate din picior!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi muritorii vii, sunt morţi până într-o zi... Necazul e că cei mai mulţi rămân morţi pentru totdeauna!

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de George
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece mai

În ziua cea sfântă şi mare
La zece-ale lunii lui mai
Se vede-o ciudat-arătare
Pe-un deal de la Plevna, pe-un plai!

Când zorile-ncep să s-arete
Acolo-n tăcutele văi,
Din groapă ies moartele cete,
De-a pururi jeliţii flăcăi.

Ei vin de prin locuri pe care
Ca vechile răni le cunoşti,
Pe unde-au stat şanţuri odată,
Redute, şi taberi, şi oşti.

Striviţi şi cu mâinile rupte
Şi galbeni ca-n jalnicul loc
În ziua sălbatecei lupte
Când bieţii pieriseră-n foc.

Fac roată, şi-o rugă murmură
Iar Valter şi şonţu, şi toţi
Mai-marii ce-n frunte căzură
Stau jalnici acolo-ntre soţi.

Şi stau cum stă omul ce-ascultă
Şi nici o mişcare nu fac;
Aşteaptă cu grijă şi spaimă
Un semn de departe şi tac.

Deodată ei capul ridică,
Dau chiot şi-n zare privesc
Spre ţara din care ieşiră,
Spre scumpul pământ românesc

Şi-ascultă, căci tunul azi cântă
Departe-n iubitul pământ,
Puternic că-n ziua luptării,
Dar alt fel de cântec, mai sfânt.

Vi-e teamă că n-o să mai cânte,
Că moartea vă fuse-nzadar
Dar ţara trăieşte! Iar tunul
Ce limpede-o spune şi rar!

Şi-ascultă... iar ţara-i departe,
Sunt dealuri la mijloc şi văi,
Şi râul cel mare-i desparte
De mame pe bieţii flăcăi.

Şi moartea cea veşnică-nchise
Pe urmă-le tristele-i porţi,
Dăr moartea lor viaţă ne dete:
Ferice de-asemenea morţi!

Iar ce-or fi şoptind ei pe vremea
Ce-ascultă cântarea de tun
Eu nu ştiu, căci nimeni nu poate
Pe morţi să-i audă ce spun.

Dar cred că se roagă, sărmanii:
Noi liberi pe voi v-am facut
Iar Tatăl din cer să vă aibă
De-a pururi sub sfântul său scut!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încotro?

Ca pe tabla de şah alergăm în zig-zag
De duşmani nevăzuţi şi de boli fără leac,
Speriaţi şi tăcuţi ne închidem în noi
Într-un fel de tranşee,... ca în vremi de război

Căci,, eroii" în alb nu au arme de-atac
Şi privesc cum se zbat cei bolnavi... şi ei tac...
Inamicii pândesc şi vin val după val,
Nu mai sunt nici seringi, niciun pat în spital.

Ţara geme de morţi şi bat clopote-n sat,
Ne-ndreptăm spre infern într-un stat eşuat...
Păpuşarii trag sfori, au afaceri pe roţi
Şi ne-au pus în genunchi! O armată de hoţi!

Se întorc în mormânt bravii noştri străbuni
Când simt ţara sub jug lunecând în genuni
Şi cu munţi dezgoliţi, cu subsolul furat,
Cu poporul bolnav, umilit şi trădat...

România, -ncotro? Unde-s marii bărbaţi?
Nu mai sunt nici haiduci! Şi e jale-n Carpaţi!
N-avem oameni de stat, doar speranţe avem
Şi-aşteptăm răstigniţi să scăpăm de blestem...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii morţi rămân morţi. Nu merită niciun interes, dacă în trecerea lor prin viaţă n-au ştiut să se ridice peste nevrednicele bucurii şi suferinţe animalice.

Cezar Petrescu în Omul din vis
Adăugat de caitlin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nota în caietul

cu pânză din scoarţă de copac
ce visa când lua sămânţa
de azorele cu efecte halucinogene
asemănătoare lsd-ului. visa copii morţi
numai copii morţi înveliţi în frunze
de palmier şi îngropaţi fără ceremonie
visa copii năpădiţi de termite sau furnici
visa copii prinşi de păianjeni mari
care îi injectau şi apoi le sugeau interiorul
visa copii devoraţi de jaguari sau tigri
visa copii arşi pe ruguri în ceremonii
de iniţiere pentru şefii de triburi
visa şi nota totul în caietul acela
din scoarţă de copac. copii prinşi
în hăţişurile copacilor lacomi
apoi stătea în pat şi se gândea
câţi copilaşi morţi văzuse în viaţa lui
privea tavanul cu ochii înlăcrimaţi
primul copil mort a fost o fetiţă
de nici un an dintr-un trib care a dispărut
a fost muşcată de spate de un păianjen
cu spatele roşu şi înainte de a muri se umflase
au aruncat-o în trestiile din apă
fără nici un ceremonial de înmormântare
visa copii morţi şi nota în caiet

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţi sau vii?...

Moarte în viaţă sau viaţă în moarte?
Cum e acum şi cine socoate?
Dacă plătim trai într-o dată?
Prin izbăviri înseamnă spre-o poartă?

Unde ne-aflăm şi unde-i mai bine?
Dacă înviem prin moarte în sine?
Dacă amăgim pe-atâtea suspine?
Doar de-a trăi în moartea de mâine.

Viaţă şi moarte şi invers se poate
Lumina-ntuneric cum se împarte?
Dacă ne-aşteaptă o altfel de rimă?
Dacă e-aici morţi naşterii vină?

Naşteri din moarte, murim a ne naşte,
Dacă-i aceasta poarta spre toate?
Dacă-i continuu în cerc repetate?
Timpuri de-acum cu ce-i pe-altă parte.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul vieţii de apoi

Nu ştiu de-i simplă revelaţie,
Dar am aflat ce-i nemurirea
Sau viaţa de apoi; când firea
Dispare... O elucubraţie!

M-afund în fizică şi legi
Ce n-am crezut, n-am înţeles
Din bănci de şcoli... N-am de ales;
Mă supun lor!... De mă-nţelegi?!?

... Aleg doar una, că-mi dă girul
Răspunsului ce-l am acum
La mijloc, spre sfârşit de drum
Din mers în halte, urmând firul...

... Căci stau ades cu morţi la masă;
I-ating, îi ascult, cu ei râd, plâng
Cu ochi deschişi, sau strânşi... mă strâng
Din tot pe unde-am fost, de-acasă.

Şi-s în acelaşi timp teluric
Prezent, pierdut în melancolic
Fără de drog; sunt treaz-alcoolic,
Un endomorf... Sunt barbituric!

Sunt sigur punct de chintezenţă
De-atom palpabil cu neant
Tăiat faţete-n diamant
Sclipind frugal... de-o existenţă.

Dar tot eu sunt la braţ cu morţi;
Deci sunt şi ei, dacă-i am eu...
Sunt partea mea de pedigreu...
Plecaţi prin tragere la sorţi.

De sunt şi-aici şi sunt şi-acolo
Şi ei de-acolo sunt aici!
Convingeţi-vă scumpi amici,
C-o fi ceva, de-aici... dincolo!

... Căci ce-n memorie aduci,
Ce-i ce-s chemaţi, trebuie să vină!
Real-prezent cu mort se-mbină...
"Apoi", e-n fond "odată", "atunci"!

Îmi mângâi bunul meu prieten,
Un câine ce-ar vrea să-mi vorbească;
N-oi fi tot eu, de azi pe mâine,
Întors din cripta strămoşească?...

Nici nu mai ştiu! Ştiu alţi de mine?
Le sunt alături, cum i-am eu?
Sau ei sunt vii şi mort sunt eu?...
Sunt eu plecatul? Vin din mâine?

Cred mai curând că suntem toţi
Când adunaţi un tot, când vid;
Cunoscuţi, din nimic stupid
Plecând... Şi iar bătând la porţi!

Şi-aşa mă ard din scoarţă-n lavă
Sau zbor, expir de bioxid.
M-adun din praf, ard coroziv...
Sunt gaz, lichid, sunt dur, otravă!

Şi-am dorul pur, neprihănit
Să mă preling în gând alături
De-aniversări; făclii pe torturi...
Plecat... îs muritor sosit!

Mă dezmembrez pe zi ce trece;
Deja-m umplut Pământ de mine
În particule. Sunt facsimile,
Mă restrângând în vers... De-oi trece?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ta

Un miracol unic inima ta
are propria ei viaţă tainică
sălbatică
nestăpânită
bate în ritmul ei puternic
de bărbat vanitos
stârneşte vii şi morţi
îi seduce
cu generozitatea ei
se plictiseşte de toţi
şi fuge
se ascunde sub o stea de mare
să nu poată fi găsită
apoi se aruncă în toate braţele
nu ascultă respiraţia universului
nu ascultă de nimeni
inima ta respiră prin mine.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realitate şi credinţă

Zilele se-întorc în nopţi,
nopţile se-întorc în zile.
Vieţile se duc din morţi,
răul se transformă-n bine.
După toamnă vine iarnă,
după primăvară, vară.
De sus, norii-încep să cearnă,
apa pe pământ coboară.
Lumina se-întoarce-n zori,
după soare se-întorc flori.
În pământ se-ascund comori,
apa se întoarce-n nori.
Unii oameni cred că poţi
ca să te întorci din morţi.
Credinţa lor e deşartă.
Nu-întorci mortul de la groapă.
Doar Domnul Isus Hristos
de la groapă s-a întors.
Ne-a dovedit că se poate
reveni-n viaţă, din moarte.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

nemuritor

Nemuritorii nu sunt cei care nu mor niciodată. Sunt aceia care călătoresc printre vii şi printre morţi; nu duc dorul morţilor, când sunt cu viii şi nu duc dorul viilor, când sunt printre cei morţi.

definiţie de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citirea pune pe orice om în legătură cu atâţia de aiurea şi din alte vremi şi ea dă putinţa să stea de vorbă oricine şi cu minţile cele mai înalte şi cu sufletele cele mai calde ce au trecut pe pământ, lăsând urme care nu se vor şterge uşor. E o şezătoare veşnică la care te îmbie cei mai meşteri vorbitori şi cugetătorii cei mai adânci. E o minune că, şi morţi cum sunt unii de atâta vreme, poate vorbi cineva cu dânşii şi acuma, ba încă fără nimic din sfiala de care, ei fiind vii, am fi cuprinşi. Iar, dintre cei ce sunt în viaţă, numai prin cartea lor uşa li-e veşnic deschisă pentru oricine le-ar răsări în prag. Glasuri care nu se aud în afară, dar care, cum petreci rândurile cu ochii, răsună în adâncul fiinţei tale înseşi.

citat celebru din Nicolae Iorga
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea ultima unire

Vine mama să mă-ntrebe
de Grigore cel Vier
ţara asta iarăşi fierbe
supărată-i pân-la cer

Basarabia e tristă
şi Ardealul e tot trist
prostia din nou insistă
eu mă fac dar nu exist

Ce Moldovă şi ce ţară
ne înalţă şi doboară
Ţara noastră Românească
fără noi dar să trăiască

Că murind prin alte părţi
vom trăi cu-aceiaşi morţi

poezie de Costel Zăgan din Doine de (s)pus la rană (30 martie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi clară şi fără amintiri

Peisaj fără soldaţi,
Fără gândurile oamenilor morţi,
Aşa cum erau ei acum cincizeci de ani,
Tineri – respirând în aerul plin de viaţă,
Tineri – păşind prin ziua însorită,
Aplecându-se,-n uniformele lor bleu, să atingă ceva,
Astăzi mintea nu mai este parte a vremii.

Astăzi aerul este limpezit de orice.
Are cunoştinţe doar despre nimic
Şi curge peste noi fără niciun rost,
Ca şi cum nimeni dintre noi n-a fost vreodată pe aici
Şi nu se află nici acum: în acest spectacol superficial,
În această invizibilă activitate, în această logică.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Japonezul îşi venerează strămoşii pentru că s-au prefăcut în zei, iar el va fi la rândul lui zeu când urmaşii îl vor venera la fel. Chinezul îi respectă pentru că se teme de ei. Venerează mormintele unor strămoşi extrem de depărtaţi, al căror nume nu-l cunoaşte; se ruinează şi-şi vinde până şi obiectele de strictă necesitate ca să acopere cheltuielile unor înmormântări somptuoase, în cinstea celor care mor în casa sa. Întrucât se teme de morţi, caută să-i facă să stea liniştiţi şi mulţumiţi, ca să nu vină să-l chinuiască în timpul nopţii, sau să semene nenorociri şi catastrofe pe drumul vieţii sale. Cineva a definit această ţară spunând că este o aglomerare de cinci sute de milioane de vii, îngroziţi de prezenţa a mii de milioane de morţi.

Vicente Blasco Ibanez în Călătoria unui romancier în jurul lumii, volumul II
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de ţară în ţara mea

Un bătrân călător pe drum de seară
Trecea străin pe strada mea.
Îl tot vedeam şi-am îndrăznit a-l întreba:
- De unde vii şi cine eşti, bătrâne?
Era-ntristat şi suspina.
Cu glasul stins el mi-a răspuns:
- De unde vin? Nu întreba
Plecat am fost din ţara mea
Dar peste tot unde-am umblat
În suflet ţara mi-am păstrat
Şi m-am întors
Aici, unde-i pământul sfânt
Unit cu el prin legământ.
Cu glasul blând şi coborât
- O, Doamne - se rugă bătrânul -
Mai ţine-mă în viaţă cât
S-apuc să văd zâmbind românul!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiază

Ziua are trupul despicat în două,
Numai jumătate mai e vie,
O lumină fantastică a-nvăluit
Tot ce a fost să fie.

Despre morţi numai bine,
Îngân cu capul pe spate,
În iarba proaspăt cosită,
Dar despre cei morţi pe jumătate?

Nu mai ştiu ce-aş putea să zic,
E cald, e o zi toridă,
Să se decidă şi ei, mă gândesc,
E timpul să se decidă.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Linia vieţii (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dileme

Capul meu tentacular e ca o tablă de şah
În care vâjâie uragane şi tropot de sturioni
Un procuror obraznic împunge acuzator
Ăla sunt eu când joc în deschidere cu albele
Apoi vine unu, dracu ştie de unde
Tot eu, avocatul apărării, cu negrele
Care întoarce picioarele mesei de joc pe dos
Vreau să o iau în dreapta că acolo e izbăvirea
Dar stânga nu mă lasă, plânge şi cere de mâncare
Când sunt convins că susul e sus indubitabil
Se răsteşte josul la mine să întoarcem foaia
Vin răspunsurile vesele pe cărări neurologice
Dar în spate se înghesuie automat suratele
Întrebările mirate ca nişte oi pe câmpurile creţe
Cred şi nu cred, văd şi sunt orb, aud dar sunt surd
Mă prăbuşesc pe spirală liftului interior
Şi mă ridic pe balustradă optimismului infantil
Când venim ar trebui să ne numim muribunzi
Iar bebeluşii să fie morţi vii
Căci totul este şi nu este în acelaşi timp
Nebuni de legat vise în hambare cu ciulini

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!