Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

George Coșbuc

Zece mai

n ziua cea sfântă și mare
La zece-ale lunii lui mai
Se vede-o ciudat-arătare
Pe-un deal de la Plevna, pe-un plai!

Când zorile-ncep să s-arete
Acolo-n tăcutele văi,
Din groapă ies moartele cete,
De-a pururi jeliții flăcăi.

Ei vin de prin locuri pe care
Ca vechile răni le cunoști,
Pe unde-au stat șanțuri odată,
Redute, și taberi, și oști.

Striviți și cu mâinile rupte
Și galbeni ca-n jalnicul loc
În ziua sălbatecei lupte
Când bieții pieriseră-n foc.

Fac roată, și-o rugă murmură
Iar Valter și șonțu, și toți
Mai-marii ce-n frunte căzură
Stau jalnici acolo-ntre soți.

Și stau cum stă omul ce-ascultă
Și nici o mișcare nu fac;
Așteaptă cu grijă și spaimă
Un semn de departe și tac.

Deodată ei capul ridică,
Dau chiot și-n zare privesc
Spre țara din care ieșiră,
Spre scumpul pământ românesc

Și-ascultă, căci tunul azi cântă
Departe-n iubitul pământ,
Puternic că-n ziua luptării,
Dar alt fel de cântec, mai sfânt.

Vi-e teamă că n-o să mai cânte,
Că moartea vă fuse-nzadar
Dar țara trăiește! Iar tunul
Ce limpede-o spune și rar!

Și-ascultă... iar țara-i departe,
Sunt dealuri la mijloc și văi,
Și râul cel mare-i desparte
De mame pe bieții flăcăi.

Și moartea cea veșnică-nchise
Pe urmă-le tristele-i porți,
Dăr moartea lor viață ne dete:
Ferice de-asemenea morți!

Iar ce-or fi șoptind ei pe vremea
Ce-ascultă cântarea de tun
Eu nu știu, căci nimeni nu poate
Pe morți să-i audă ce spun.

Dar cred că se roagă, sărmanii:
Noi liberi pe voi v-am facut
Iar Tatăl din cer să vă aibă
De-a pururi sub sfântul său scut!

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Citate similare

George Coșbuc

Crăciunul în tabără

Și-acei ce de-a pururi au glume,
Azi tremură muți și-nghețați
În jalea cea fără de nume;
Pustii ei simt, și-aruncați
Departe la margini de lume.

Iar codru-ngropat e-n zăpadă;
Nu-i ușă, nu-i cale, nu-i loc.
În haine ca-n zi de paradă,
Țin pînea-nghețată la foc,
Stînd unul într-altul grămadă.

E freamăt în zare: e tunul,
Ori cîntec de clopot din sat?
Crăciunul e astăzi, Crăciunul.
Flăcăii țin capul plecat,
Și plînge-necat cîte unul...

Ard vesele flăcări pe vatră;
Și-ai casei, la masă, gătiți.
Vin oaspeți, și canele latră;
Le ies înainte grăbiți
Ai casei pe pragul de piatră.

Iar pînea pe masă, vecină,
Pe neted-întinsul ștergar,
Cu vinul din oala cea plină;
Și însuși bunicul, cel rar
La vorbe, azi rîde și-nchină.

Cu cîrpa la spate legată
Nevasta se-nvîrte, avînd
Spre toți cîte-o vorbă-mbunată
Și, locuri pe laviți făcînd,
E suflet și inima toată.

Din leagăn îi bîlbîie-odorul,
Se luptă din mîni și e-n zor
Să-și ducă la gură piciorul,
Afară e soare sub nor,
Dar haină de aur e norul.

Și-i hohot de rîset în stradă,
Și însuși bunicul acum
Se-ndoaie spre geamuri vadă
Amestecul vesel din drum
Și lupta cu plumbi de zăpadă:

O ceată mai mare de fete
Au prins de flăcăi, mai puțini.
Și-aprinsă e lupta-ntre cete,
Și toți de zăpadă sunt plini
Și-n gura și-n sînuri și-n plete...

Și-aici, în pierduta cîmpie,
Sunt ninse cărările-acum,
Se zbuciumă vîntu-n mînie,
Iar corbii-n pribeagul lor drum
Dau roate prin zarea pustie...

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Imnul studenților

Cântăm libertatea și numele sfânt
Al țării străvechi și-al acestui pământ!
Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost
O pavăză-n lupte și-n pace-adăpost
Cântămu-i supremul ei cântec.

Cu vesele glasuri de tinere firi,
Cuprinși de-amintirea străbunei măriri,
Spre soare ni-e gândul și mergem spre el,
Lumina ni-e țintă și binele țel
Trăiască-ne țara și neamul!

Cu dreapta-nălțată spre Tatăl de sus
Jurat-am tot ce strămoșii ne-au spus:
Unire-ntre frați, și pe Domn -l iubim
Și-altarul de jertf-al națiunii fim
Și sufletul neamului nostru.

Iar dacă protivnicii numelui tău
Cu oști ar veni ca să-ți facă vrun rău,
Ridică-te mândră și nu te-ngrija,
Căci inima noastră e inima ta;
Tu-ncrede-te-n fiii tăi, mamă.

lar dac-ar pieri de pe-ntregul pământ
Iubirea de neam și-al credinței avânt:
Azilul lor vecinic găsindu-l în noi
Le-am crește, ca iar să le dăm înapoi
Mai tari și mai trainice lumii.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 5 mai 2016.
Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
George Coșbuc

Oltenii lui Tudor

Vine-un chiot dinspre munte,
Vine freamăt din păduri
Tudor domnul vine-n frunte,
Cu mulțimea de panduri!
Iar din Jiu, din apă sfântă,
Iese cântec vitejesc,
Și cu glas de surle cântă
Tot poporul românesc.

Las să-i sune surle-n țară,
Să-și adune-olteni destui,
Țara s-o vedem noi iară
Veselă pe urma lui
Mândra patrie română
Nu sub braț de oameni slabi,
Ci voinică și stăpână
Cum a fost sub Basarabi.

Zboară corbi pe sus, băiete,
Cârduri negre se-nvârtesc,
Și se zbat de-atâta sete
Și de foame se izbesc:
N-au s-aștepte-oltenii rugă
le dea de hrană-n văi
Oh, ciocoi, te-ajung în fugă
Toți răzbunătorii tăi!

Cine vrea părtaș fie
Dreptului pe-acest pământ
După Tudorin vie!
Că-i trimis de Domnul sfânt
ne scape-acum odată
De ciocoi, căci Dumnezeu
Însuși s-a pornit să-i bată,
Cum ne bat și ei mereu.

Ridicați, români, Dreptății
Steag cu sfântul George-acum
Sfintei Legi și libertății
Faceți-i odată drum!
Cine nu-i cu voi, știe
izbit va fi de voi,
De cei strașnici în mânie
Și din leagăn de eroi.

Domnul Tudor trăiască!
Sus cu toții, pui de lei,
Pentru țara Românească,
Pentru drepturile ei!
A-mbrăcat cămașa morții
Domnul Tudor, ca Hristos,
Dar schimba-va pasul sorții,
Va trânti dranii jos!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 4 iunie 2016.
Distribuie
George Coșbuc

Pe drumul Plevnei

Iar pe drumul care duce
de la Dunăre spre munte
Trec românii zi și noapte
către Plevna, merg și vin.
Vesele batalioane
cu maiorii lor în frunte,
Șir de care cu provizii
schilăviți în haine crunte
Scârțâit și chiu, și tropot
pe-acel drum de oameni plin.

Într-acest pestriț amestec,
scoborând pe dealuri, iată
Pe-un răzor s-oprise-n cale
o bătrână și gemea,
Cu desagii goi pe umeri,
semn de-o cale-ndelungată.
Iar din văi, urcând alene
se vedea venind o ceată
De drumeți din țara noastră
și s-opriră lângă ea.

Bună calea, zise unul,
Inima fie bună,
Oameni buni! Dar unde mergeți?
De ne-ajută Dumnezeu,
Noi, la Plevna, maică dragă.
Tot la Plevna! Cum ne-adună!
Eu de-acolo viu. Băiatul
mi-e-n război acu de-o lună,
Și m-am dus -mi văd băiatul
că-i la Plevna și-i al meu.

Repede-mprejur se strânse
ca prin farmec toată ceata
Ca să-ntrebe cum e Plevna?
cum stau turcii-nchiși în ea?
Ce mai zice Carol-vodă,
când o fi războiul gata?
Și-mbătată de potopul
întrebărilor ea, biata,
Își ștergea cu palma ochii
și plângând le tot spunea.

Dar în urmă, ei de grija
nopții, ca să nu-i apuce:
Să rămâi în pace, maică,
te vadă Domnul sfânt.
Și grăbiți se ridicară
toți de jos, făcându-și cruce.
Ea, cu ochii plini de plânset,
privea gloata cum se duce,
Și-un pustiu simți-mprejuru-i
și-ntuneric pe pământ.

Stete-așa, mereu privindu-i
și deodată-n fuga mare
Ea porni la deal, cu strigăt
să s-oprească ceata-n loc.
Când ajunse-abia trăgându-și
puțintica răsuflare:
Dragi creștini, voi unde mergeți?
aveți milă și-ndurare,
Eu mă-ntorc cu voi acolo
la băiatul meu, în foc!

Dar ai fost! La Plevna, maică,
toate-acum îți sunt știute,
Ți-ai văzut și tu băiatul,
ce mai vrei vezi acum?
Să te-ntorci, în sat acasă;
ia-ți toiagul tău și du-te.
Noi suntem cu toții tineri
zor avem și mergem iute,
Tu ești slabă și puțină
și e mult de mers pe drum.

Ea-și întinse-atunci cu gemet
mâinile, strigând cu jale:
Nu mă bateți cu nevrerea,
că vă bate Dumnezeu!
Voi fugi cu voi alături,
și de voi muri pe cale,
Tot atât! M-oi ști aproape
de băiat! În sat, acasă
E pustiu, că n-am pe nimeni!
Orice-o fi, mă duc și eu!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 11 iunie 2016.
Distribuie

Rugăciune

În noapte, în tăcere, pe cerul înstelat
Se vede cum apare un înger luminat.
Așa de luminos e încât stele pălesc
Iar luna se oprește din teatrul ei ceresc...

E Mihail, Arhanghel, prea-mare intre sfinți
Ce stă de-a dreapta Tatei cu aripi de fulgi blânzi.
Acum încet coboară spre lumea pământeană
Unde sufletul moare căci nu mai are hrană..

Hrana este iubirea însă acum se vinde,
Cu cât ai mai mulți galbeni sufletul tău surâde
Căci el primește hrană, iubire din arginți,
Cu banul astăzi poți să-i cumperi și pe sfinți.

Fiindcă preoțimea, anume farisei
Au ajuns ca să vândă credința-n Dumnezei
Iar pentru ceva galbeni poți ca să stai în Rai
Așa promit cei care se cred preoți prea-mari...

Stătea mândrul Mihail privind lung spre pământ
Cu un surâs sarcastic de la nord către sud
Apoi din est spre vest, din Moscova spre mare,
Spre ceea ce e azi Babilonul sub soare.

Într-un târziu văzu o mică licărire
Undeva între est și aspra ungurime.
Era o țară mică, pe nume România
Însă o țară sfântă ca și ortodoxia

Din ceruri, din văzduh, într-o mică chilie
Aflată în Moldova, în astă Romanie
Un biet călugăr singur se roagă pentru bine,
Nu pentru bani sau fală, ci pentru-un colț de pâine.

De ce un colț de pâine? Căci pâinea se găsește,
O pâine poate avea chiar și cel ce cerșește!
Dar nu! Acest călugăr vede-n colțul de pâine
Speranța pentru viața după ziua de mâine.

Azi încă este pace, lumea e-ndestulată,
Se poate spune chiar lumea e bogată,
Că ne-ndreptăm încet spre un alt nou Turn Babel
Fără suferim pentru Cain și Abel

Fiindcă Mântuitorul, jertfindu-se pe cruce,
O reabilitare a putut a aduce
Iar blestemul ceresc de la-nceput de lume
S-a dezlegat pe veci printr-o mare minune.

Așa omenirea cea din ziua de azi
Încearcă creeze sisteme de giganți
În care existența se rezumă la galbeni
Iar robia creată e revărsată-n oameni.

Acest călugăr singur o clipă lung privește
Spre cerul înstelat unde un chip lucește
Și deodată vede Arhanghelul cel Sfânt
Cum cu privirea-i tandră se uită spre pământ.

Atunci bietul călugăr spune o rugăciune
Către Sfântul cu aripi făcând o plecăciune:
"-Te rog Sfinte Mihail, roagă-L pe Dumnezeu
aibă mare grijă pentru poporul meu!"...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gnomi

Regatul gnomilor din era-n care
luptau cu spiriduși sau vrăjitoare,
se întindea pe sub pământ departe,
în locuri neumblate și deșarte.

Trăia, pe-atunci, Dasufis, un goblin
c-un spirit liber, vesel și blajin
îndrăgostit de gnoma Anakis,
cu care să se-nsoare a decis.

Iar Anakis, frumoasă ca o zână,
a hotărât să-i fie lui stăpână,
căci lumea lor era matriarhat
în care n-avea funcții vreun bărbat.

Și, uite-așa, au pus de pirostrii,
cu invitații sub pământ, solii,
cu pregătirea vechilor costume,
și daruri adunate de prin hume.

A fost o nuntă mare, dar surpriza
ce i-a uimit pe toți, a fost franciza
cu care i-a blagoslovit regina
când le-a-nmânat papirusul cu mina.

De-acum, cei doi puteau scoată aur
și să-și creeze singuri un tezaur,
căci gnomii și goblinii își adună,
din focuri ce se văd sub clar de lună,

Și numai cerului ridică rugă
ei, ce-au jurat nicicând fie slugă,
încrezători în forța lor divină
și-n suflete cruțate de vreo vină.

Ei sunt mărunți, dar spiritul puternic,
deschis, frumos și nicidecum cucernic,
leo forță ce-i temută-n lume,
iar bogăția lor e de renume.

Cei doi și-au construit, curând o casă
la rădăcina rece-ntunecoasă
a unui arbore din vechea eră,
nici prea bogată, nici prea austeră,

Dar cu fereastră mare spre lumină
ascunsă de a mușchilor patină,
în care numai noaptea își fac vatră,
căci ziua dacă ies, devin de piatră.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi și tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină și spre rai,
Și tot n-asculți, nici plânsul, nici cântarea
Și nu-ți îndrepți nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai și tu lucrurile care
Pe alții mulți i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când așa?

O, tu cunoști că moartea nu-i departe,
mergi spre focul iadului dintâi,
Și totuși tu rămâi pe căi deșarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns și-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu știi și de la tine ce așteaptă
De-atâta vreme și astăzi Dumnezeu!
Cunoști chemarea sfântă și-nțeleaptă,
Cunoști și calea rea și calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ți viață
Și-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopții ceață,
O, rupe-ți vălul negru de pe față:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morții-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ți-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mesia și Adevărul

ca Hristos din Nazaret
n-a fost nimeni pe pământ
al vieții Sfânt Profet
și-al Lui Dumnezeu Cuvânt

n-a fost nimeni ca Mesia
Sfânt curat și fără pată
El umple veșnicia
cu lumina Sa curată

nimenea nu a trăit
fără pată fără vină
ca Cel Sfânt desăvârșit
veșnic ce este-o lumină

numai El ne-a învățat
și ne-a spus Dumnezeu
iubește cu adevărat
pe cei din poporul Său

doar Isus ne-a arătat
Tatăl Sfânt că azi lucrează
El vrea cu adevărat
omul — cu ființa trează

așa frumos — de Dumnezeu
Domnul Isus ne-a vorbit
și ne-a spus că-i Fiul Său
Fiul Tatălui slăvit

ca Isus din Galileea
nimenea n-a mai vorbit
despre Tatăl despre cheia
Lui ce i s-a oferit

Isus iat㠗 a mărturisit
Tatăl Sfânt l-a trimis
omul iarăși mântuit
fie în Paradis

Tatăl Meu lucrează
Eu de asemenea lucrez
să vă țină mintea trează
Eu în Rai să vă așez

și-n Cuvântul Lui sublim
Domnul Vieții ne-a vorbit
Eu din ceruri iată vin
dau viață în sfârșit

Eu sunt Calea și Viața
și Adevăru iarăși sunt
ce vă luminează fața
și în cer și pe pământ

Adevăru azi de-l vreți
Eu sunt iată pe pământ
pe Tatăl să îl vedeți
puteți numai prin Cuvânt

o veniți acuma dar
astăzi dar îl slujiți
El -mbracă-n a Lui har
pe veci fii să-i deveniți

adevărat adevărat zic
cine crede azi în Mine
în lume n-are nimic
ci viața-n veșnicie

căci în ziua de apoi
din morți îl voi învia
și-a iubirii sfinte ploi
în inimă-i voi turna

Eu sunt Învierea și Viața
cine crede dar în Mine
va avea curată fața
sus în slăvile senine

în Mine cine dar crede
iată chiar de-ar fi murit
va trăi — el nu își pierde
dreptul de-a fi răsplătit

cine crede-n Mine și trăiește
în veac el nu va muri
căci răsplata și-o primește
iar când Eu voi reveni

Eu sunt Calea și Adevăru
chiar și vița iată sânt
pentru oameni Eu sunt țelul
al Vieții Sfânt Cuvânt

mlădița aceea care
roadă astăzi nu aduce
va ajunge la pierzare
în foc Tatăl — o s-o arunce

fiți de azi dar înțelepți
și ascultați de Tatăl Meu
ca în lumea celor drepți
fiți fii de Dumnezeu

împliniți învățătura
ce Însumi v-o dăruiesc
trăiți dar astăzi Scriptura
pentru Tatăl Vost" Ceresc

fiți ca robii ce așteaptă
să se-ntoarcă a lor stăpân
și trăiesc cu judecată
căci faptele le rămân

Evanghelia cea vie
să vă fie doar sprijin
Mirelui din veșnicie
să-i cântați mai pe deplin

Eu la Tatăl dar mă duc
însă iarvoi întoarce
vreau în brațe să v-apuc
umblați în sfânta pace

știți Tatăl e mai mare
decât Mine-n Univers
înspre El tai cărare
vi-l fac mai pe-nțeles

numai Eu vi l-am descris
și ce face Tatăl Meu
arăt — ca-n Paradis
pășiți prin Harul Său

Tatăl Însuși iubește
pentru m-ați ascultat
și cu drag mântuiește
prin sângele Meu curat

orice dar astăzi veți cere
în Numele Meu voi face
să vă fie o mângâiere
și când inima-n voi tace

când ceva în Numele Meu
voi cereți ca să primiți
slăviți-l pe Dumnezeu
viața sfântă s-o trăiți

se cere sinceritate
predare Lui Dumnezeu
Domnul să vă facă parte
tuturor de darul Său

apoi iată în tăcere
răspunsu -l așteptați
cu credință la vedere
Domnului să vă predați

Tatăl vrea sinceritate
și o inimă curată
aveți cu Sine parte
sfințenia v-a fost dată

glorie dar Lui Mesia
slavă Tatălui Cel Sfânt
căci Isus e bucuria
Adevărul din Cuvânt

poezie de (8 noiembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Ionescu

Filosofică

Floarea STĂ în apă,
Apa STĂ în vază,
Vaza STĂ pe masă,
Masa STĂ în casă,
Casa STĂ pe Terra,
Dar Terra se află
De la origină,
În dublă MIȘCARE
Și-n EXPANSIUNE,
Cu Calea Lactee
Și cu Universul,
Odată cu casa,
Iar casa cu masa
Și masa cu vaza
Și vaza cu apa,
Iar apa cu floarea,
Care nu mai STAU,
Ci STAU în MIȘCARE,
MIȘCAREA-n REPAOS,
REPAOSU-n MIȘCARE,
Deci... TOTUL SE MIȘCĂ,
Atuncea când STĂ
Și STĂ când se MIȘCĂ,
Dar noi nu simțim.
La fel și în lume,
La fel și în viață,
Tăcerea-i... Vorbire,
Vorbirea-i... Tăcere,
Mersul e... ședere,
Șederea e... mers,
Mâncatu-i... răbdare,
Răbdatu-i... mâncare,
Căderea-i... urcare,
Urcarea-i... cădere,
Curgerea e... stare,
Statu-i... curgere,
Moartea e... trăire,
Trăirea e... moarte.
Astfel putem spune
în Univers,
E ceva și nu e,
Omul nu percepe,
Dar s-o lămuri
Când va STA... MIȘCAREA.

poezie de din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Doina

Copilo, tu ești gata
De-a pururea plângi!
Și când ești tristă, Doino,
Tu inima ne-o frângi.
Dar nu știu cum, e bine
Când plângi, că-n urma ta
Noi plângem toți, și-amarul
Mai dulce ni-e așa.
Și toate plâng cu tine
Și toate te-nțeleg,
Că-n versul tău cel jalnic
Vorbește-un neam întreg.

Pe fete-n faptul serii
Le-ntâmpini la izvor,
Tu singură stăpână
Pe sufletele lor.
Le-nveți ce e iubirea
Și râzi cu ochi șireți,
Deodat-apoi te-ntuneci
Și cântece le-nveți:
cânte ziua-n luncă
Și seara când se-ntorc,
Când triste-n pragul tinzii
Stau singure și torc.

Când merg flăcăi la oaste
Cu lacrimi tu-i petreci
Și stai cu ei, ți-e milă
Să-i lași pustii, pleci.
Cântând le-aduci aminte
De-o fată din vecini,
De mame și de-ogorul
Umplut acum de spini.
Și când i-omoară dorul
Și-n jurul tău se strâng,
Pui fluierul la gură
Și cânți, iar dânșii plâng.

E plin de oameni câmpul,
Tu, Doino,-n rând cu ei.
Moșnegi și oameni tineri
Și tinere femei
Adună fânu-n stoguri
Și snop din spice fac
Din scutece copilul
Când plânge-n săhăidac
Te duci și-l joci pe brațe
Și-l culci apoi pe sân,
Și-i cânți s-adoarmă-n umbra
Căpițelor de fân.

Din văi tu vezi amurgul
Spre culmi înaintând,
Pe coaste-auzi pâraie
Prin noapte zgomotând,
Și-asculți ce spune codrul
Când plânge ziua-ncet
Ah, toate, Doino, toate
Te fac să fii poet.
Și, singură cu turma,
Privind pierdută-n zări
Spui munților durerea
Prin jalnice cântări.

Pe deal românul ară
Slăbit de-amar și frânt.
Abia-și apasă fierul
În umedul pământ.
Tu-l vezi sărman, și tremuri
Să-l mângâi în nevoi.
Și mergi cu el alături
Cântând pe lângă boi.
Iar bieții boi se uită
Cu milă la stăpân
Pricep și ei durerea
Sărmanului român.

Eu te-am văzut odată
Frumoasă ca un sfânt,
În jur stăteau bătrânii
Cu frunțile-n pământ.
Cântai, ca-n vis, de-o lume
Trăită-ntr-alte vremi,
De oameni dragi, din groapă
Pe nume vrând să-i chemi.
Și-ncet, din vreme-n vreme,
Bătrânii-n jur clipeau
Și mânecile hainei
La ochi și le puneau.

Dar iată! Cu ochi tulburi
Tu stai între voinici,
Te văd cum juri și blestemi
Și pumnii ți-i rădici!
Pribegi de bir și clacă,
Copii fără noroc,
Tu-i strângi în codru noaptea
Sub brazi pe lângă foc.
Și cânți cu glas sălbatec,
Și-n jur ei cântă-n cor
Cântări întunecate
Ca sufletele lor.

Când știi haiduci în codru
Te prinzi cu ei fărtat,
Li-arăți poteci ascunse,
Pe stânci le-așterni tu pat.
Când pun picioru-n scară,
Ții roibul lor de frâu;
Grăbit, când prind ei pușca,
Scoți plumbii de la brâu:
Iar când ochesc, cu hohot
Tu râzi, căci plumbii moi
S-au dus în piept de-a dreptul
Spurcatului ciocoi.

Ai tăi suntem! Străinii
Te-ar pierde de-ar putea;
Dar când te-am pierde, Doino,
Ai cui am rămânea?
nu ne lași, iubito,
De dragul tău trăim:
Săraci suntem cu toții,
Săraci, dar te iubim!
Rămâi, că ne ești doamnă
Și lege-i al tău glas,
Învață-ne să plângem
C-atât ne-a mai rămas!

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă cheamă Sfântul Petre...

Mergeam spre ziua de apoi când de-aripioare m-au prins doi,
m-au întrebat drept cine sunt, de ce-mi fac veacul pe pământ,
Sfântul Petre, acolo-n cer, e fără mine cam stingher,
merg să stau de-a dreapta lui paznic la Poarta Raiului,
-l însoțesc, barem de formă, măcar cu jumătate normă.
Am încercat scap de ei, dar mă țineau cu mult temei,
mă opun n-am cutezat mă simțeam epuizat,
m-am dus, fără vreau, în zbor și m-am lăsat în voia lor.
Când am ajuns, parcă visam, la sfat cu Sfântul Petre stam,
m-a luat de braț, m-a mângâiat pe creștet, m-a îmbărbătat.
Zicea că de mult timp veghează și mintea mi-o păstrează trează,
să n-o mai stric cu poezii, că nu sunt decât fantezii,
viața oamenilor stric și nu mai sunt buni de nimic.
De-aceea m-a chemat la el, i s-a părut sunt rebel,
oamenii-n loc să muncească fac cozi pe Facebook citească
și-n loc de slăvi și-nchinăciune dovadă dau de-nțelepciune,
pe preoți parcă îi urăsc, năravurile lor pârăsc,
nu-s credincioși, dar nici supuși, sunt rătăciți, de gânduri duși
și-ar vrea, cu mintea prea isteață, în gura lor de nătăfleață,
daruri pretinse de la viață: pice pară mălăiață!
Nu mai sunt oamenii sfioși, dar nici smeriți ori credincioși
și-n căpățânile lor seci plesnesc semințe de dovleci,
sunt deștepți și știu ce fac până-s bolnavi și la pat zac,
abia atunci și-aduc aminte eu exist, că le dau minte,
se roagă să-i blagoslovesc, îi păzesc, să-i ocrotesc,
pot să-i însănătoșesc, iar mintea să le-o limpezesc.
Iar mie-mi pare rău de toți, -mi sunt copii, -mi sunt nepoți,
li s-a dat liber la gândire, s-au făcut înțelepți din fire,
ei soarta singuri să-și croiască și un destin să-și făurească.
La fel Le-a dat-o tuturor, dar ce-au făcut cu viața lor?
Crime, violuri, furăciuni, încât cei răi sunt cei mai buni,
de parc-ar fi la ochi legați devin cu toții-mpricinați,
iar lipsa lor de judecată mă înspăimântă, câteodată.
De ce-or greși, nu mai pricep, să-i corectez, cu cin' să-ncep?
Sunt toți o apă și-un pământ, se jură strâmb, nici n-au cuvânt,
în fața mea n-au crezământ și, parcă, nu au nimic sfânt.
Pe cel ce lesne jură strâmb a doua zi îl văd scălâmb,
niciunul nu se-nvață minte, creadă și să ia aminte
Cel de Sus din cer veghează, prin rugă mintea luminează,
le dă speranță la cei buni, pe răi îi prinde cu minciuni,
pe primii Domnu-i răsplătește, pe ceilalți îi pedepsește.
S-au întâmplat atâtea cazuri, cu toții au dat de necazuri,
dar nici atunci nu se căiesc, ei cred că de se spovedesc
îi iartă popa de păcate, dar nici nu știu ce duc în spate:
poveri ce nu pot fi iertate cu fapte neîncuviințate!
Eu te-am chemat doar pentru sfat, mergi înapoi la tine-n sat
pe oameni îi sfătuiești, Cuvânt propovăduiești:
umili, docili și credincioși, să nu mai fie păcătoși,
uite minciuna și ura, invidia, înjurătura,
răul se face ușor, dar se răsfrânge-asupra lor.
Eu... am încălecat pe șa, v-am spus pe larg isprava mea
și am încălecat pe roată, dar nu v-am spus povestea toată!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Pe multe drumuri

Pe multe drumuri, pe multe, se-ncearcă
gândul spre tine. O, sfârșitul acela de zi,
peste care căzură grabnice brume!
În grădina mea florile
spre alte foarte înalte poieni tânjind
mai invocă și-acum
lumina ta fără de nume.
Unde dormi astăzi - nu știu. Nici un cântec
nu te găsește. Astăzi
tu ești unde ești. Iar eu aci. Depărtarea
a pus între noi carul cel mare pe cer,
apele-n văi, focul în noapte pe dealuri,
și pe pământ a pus anemone și patimi
cărora ziua nu le priește.
Ca o poartă s-a-nchis. Nici un semn nu străbate
vămile, vămile.

poezie clasică de din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.

Am tot strigat

Am tot strigat, — de când tot strig
îmi e și greu tot mai spun
dar strig, căci știu că vine ziua
știți că n-am fost eu nebun.
Am tot chemat, — de când tot chem
și ură poate că-mi purtați
dar chem, căci știu că vine ziua,
când veți striga înspăimântați.

Am tot mustrat, — de când tot mustru
e tot mai gol în jurul meu
dar tot nu tac, căci vine ziua
cu blestemul lui Dumnezeu.

Am tot venit — și tot mai vin
să spun că încă mai e har
să spun, căci știu că vine ziua
cu plâns și țipăt în zadar.

Am tot înștiințat — și mai
răbdați-mi să vă-nștiințez
căci știu ce-aproape este ziua
cu-nfricoșatul morții crez.

Veți face și-acum tot ce vreți,
cum ați făcut și pân-acum
dar scumpul mântuirii preț
amar se va plăti cu scrum.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne așezam, tăcuți, la masă...
Era plăcut și cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Și mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coșul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam și eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viață Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năștea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieși din pribegie
Și ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, așezată
În case vechi, cu porți de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Și tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-așez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coșul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus și numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Și când cocoșul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc și flori de gheață,
Și-am s-o aștept, ca-n dimineață,
Să-apară iar în viața mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Și-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Zâna pădurii

—"Iar mura-ntr-adins o făcu pe pământ
Sălbatica Zân-a pădurii,
Căci ochii ei negri asemenea sunt
Cu negrele boabe-ale murii.
Iar unde e mura, sădită de ea,
Pot merge neveste și fete,
Flăcăilor însă vederea le-o ia
Și junghiuri prin cap le trimete!

Și zmeura-anume-o făcu pe pâmânt
Sălbatica Zân-a pădurii —
Obrajii ei rumeni ca zmeura sunt,
Obrajii și rumenul gurii.
Iar pe-unde sădește ea zmeură-n văi
Pot merge femeile-n pace,
Dar floarea din față le-o ia la flăcăi
Și galbeni ca faguru-i face.

Iar mușchiu sub brazi într-adins l-a lăsat
Sălbatica Zân-a pădurii,
Ca mușchiul de moale e caldul ei pat,
Acolo sub umbra răsurii,
Iar pe-unde e mușchi, e pe-acolo și ea:
Pot merge șează copile,
Flăcăilor însă odihna le-o ia
De pier și se-ngroapă cu zile!"

—"Ei, parcă pe Zână eu nu știu s-o-nșel!
Neveste și mură fie!
Eu stau pe potecă și-ațin frumușel
Cărarea la fete-n câmpie,
Iar când o să văd eu Zâna mi-e rea
Și-mi fură tăria făpturii,
O prind prin păduri și-o sărut și pe ea
Pe hoața de Zân-a pădurii!"

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Adevărul unui lup

Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăiește
Știind ce-i greu, știind ce e ușor,
Știind timpul nu îmbătrânește
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.

N-am teamă să trăiesc în libertate,
Și să-mi asum ce știu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.

N-am semne și puțini vor vrea creadă
sunt cel ce a fost și va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine decadă
Ca să nu-și știe viața-n travesti.

Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Și tot privesc pe drum, în lung și-n lat,
Un singur drum știu căpoate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.

Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăiește ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
viața nu își are nici un rost.

Și, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, și omenirea,
Mințind, în el, din plin, a nimerit.

Spre dreapta pot merg fără -mi pese
trec prin timp, voind ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard îl păzesc.

Doar înainte știu că mi se poate
Să fiu tot lup și liber trăiesc,
știu că-n viață pot avea de toate,
Destinul, întreit, -l împlinesc.

Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăiește,
Așa-s văzut de cei nevăzători,
Și după legea lumii, omenește,
Sunt aspru judecat, adeseori.

Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.

Și știu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Așa cum știu câți pași fac într-o zi,
De-aceea, de-aș putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aș povești.

Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată -mi reamintesc
mi se duc doar ce pot duce,
Drumul -l merg, uitând mă opresc.

poezie de din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru DarieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Biruința

Isus a înviat din morți, biruitor,
din Însăsi viața Lui dând viață tuturor!
Si-acum în rând cu noi, ca frate și-mpărat,
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!

Cu mii de flori, cu frunze noi în crâng
vin primăveri ce iarna iar înfrâng
Și toate spun că Cel Crucificat,
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat cu trup de slavă plin,
așa cum vom trăi și noi prin har divin.
De două mii de ani în luptă ne'încetat,
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!

Dar dacă-i drept -nvie frunza iar
și florile când din pamânt răsar,
cu-atât mai mult Acel ce le-a creat
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat, puternic și slăvit.
Și sutele de frați cu Domnul au vorbit.
Apoi, în patru zări pornind, ei au strigat:
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!

Eu n-am văzut cum a-nviat Isus,
nici mâna-n răni ca Toma nu I-am pus.
Dar simt mereu că-n viața ce mi-a dat
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!

poezie de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dar ce valoare?

Dar ce valoare are-un vis
În fața oțelitei uri de oameni?
Zadarnicele versuri mor pe rând,
Uitate ca și fructele-n decembre.
Un singur om cu sine singur?
Desigur, nimeni nu e singur,
Ne spune Cartea, dar polare
Adieri eu simt cum vin din dreapta- stânga.
În doi se naște bucuria,
Iar trandafirii în boscheți
Par a striga de fericire,
A fi corect, cornet perfect
Nu e deajuns, cum bate tunul
Din turnul Marii Uri de oameni.
Acolo-n turn este închisă o fată,
Dedalus l-a lăsat pe fiul său, Icarus
Să caute aurul în soarele cel bun,
n-a revenit, iar iezuiții priveau
cu mare pizmă și scuipau în mari batiste,
peste câmpii se lasă ceața,
noi unde vom porni, spre care cer?
O violină ne cânta departe.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Lucian Blaga

Taina inițiatului

Ziua din urmă. Omule, e-adevărat:
din tot ce-a fost,
nimic nu s-a schimbat,
rotește sus același cer,
se-ntinde jos același pământ.
Dar un cântec s-a iscat în larg,
mare și tainic, în larg.
S-ar zice sicriile s-au desfăcut în adânc
și din ele au zburat
nenumărate ciocârlii spre cer.
Omule, ziua de-apoi
a ca orice altă zi.
Îndoaie-ți genunchii,
frânge-ți mânile,
deschide ochii și miră-te.
Omule, ți-aș spune mai mult,
dar e-n zadar Ź-
și-afară de-aceea stele răsar
și-mi fac semn să tac
și-mi fac semn să tac.

poezie clasică de din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
George Coșbuc

Pe munte

Fugiți cu turma repede spre văi!
Pe culme-aleargă duhul răzbunării
Grozavul vânt se zbate-n largul zării
Și norii-mbracă haină de văpăi.

Sosește-acum! cu ochiul cât cuprinzi
Furtuna-n sârg scoboară-n jos pe coaste,
Și-n urma ei se-ntinde neagra oaste
Și urlă-n cor: Tu fulgere, s-aprinzi,

Tu nor, -ntuneci; vânte, tu -mprăștii!
Un brad se face țăndări, cel mai nalt:
Și prins de vârf, au smuls pe celălalt
Purtându-l roată-n largul chip al prăștii.

Pe sus se-ntinde-amestecul nespus,
Și Duh în Duh prin aer se frământă,
Iar grindina-n văzduh cumplit își cântă
Cântarea ei de-oțel, căzând de sus,

Pe codrul larg ce-n urlete se-ndoaie,
Și sare iar la loc apoi mugind.
Deodată stă. Și iată-l, răpăind
Potop din cer turnatul râu de ploaie.

Se rupe cerul, cade-acum! S-a rupt.
Sporite neguri hrană dau pieririi,
De-a valma geme-ntreg cuprinsul firii,
Și nu mai știi ce-i sus și dedesubt.

Acum nici Dumnezeu nimic nu poate.
Degeaba-ntind ei mâinile și cer
În negrul iad, și unul până-n cer,
Vârteju-i domn, el singur domn a toate.

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Unde își are originile 8 martie - Ziua Femeii? Fii primul care răspunde!
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!