Dileme

Capul meu tentacular e ca o tablă de şah
În care vâjâie uragane şi tropot de sturioni
Un procuror obraznic împunge acuzator
Ăla sunt eu când joc în deschidere cu albele
Apoi vine unu, dracu ştie de unde
Tot eu, avocatul apărării, cu negrele
Care întoarce picioarele mesei de joc pe dos
Vreau să o iau în dreapta că acolo e izbăvirea
Dar stânga nu mă lasă, plânge şi cere de mâncare
Când sunt convins că susul e sus indubitabil
Se răsteşte josul la mine să întoarcem foaia
Vin răspunsurile vesele pe cărări neurologice
Dar în spate se înghesuie automat suratele
Întrebările mirate ca nişte oi pe câmpurile creţe
Cred şi nu cred, văd şi sunt orb, aud dar sunt surd
Mă prăbuşesc pe spirală liftului interior
Şi mă ridic pe balustradă optimismului infantil
Când venim ar trebui să ne numim muribunzi
Iar bebeluşii să fie morţi vii
Căci totul este şi nu este în acelaşi timp
Nebuni de legat vise în hambare cu ciulini

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt orb

Sunt orb, sau vidul este negru?
Aud nimicul gânditor
Şi simt căldura unui mine.
Dar unde-s restul, nevăzuţii?
Voi iară m-aţi lăsat să mor?

Sunt orb, dar vidul se deschide
Şi-ncep s-aud un foşnet lin
Şi lângă mine simt acum un trecător.
Unde te duci? Stai, mai aşteaptă!
Dar mă confund cu un decor...

Sunt orb, iar vidul este alb
Aud cum paşii vin la mine
Şi simt căldura, mă cuprinde...
Şi stai, şi stai, iar eu te văd,
Un chip descris de mâini timide.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt orb

Sunt orb, sau vidul este negru?
Aud nimicul gânditor
Şi simt căldura unui mine
Dar unde-s restul, nevăzuţii?
Voi iară m-aţi lăsat să mor?

Sunt orb, dar vidul se deschide
Şi-ncep s-aud un foşnet lin
Şi lângă mine simt acum un trecător.
Unde te duci? Stai, mai aşteaptă!
Dar mă confund cu un decor.

Sunt orb, iar vidul este alb
Aud cum paşii vin la mine,
Şi simt căldura, mă cuprinde
Şi stai, şi stai, iar eu te văd,
Un chip descris de mâini timide.

poezie de Anabella Eliza Coţovanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul meu

Rău cu rău, dar mai rău fără de rău
Când pierzi rapid şi ultimul bibelou
L-ai ţinut cât ai putut dar în final şi-a luat zborul
Când văd ultimile poze-mi vine să sparg monitorul
Cred că am greşit locaţia, cred c-am greşit-o cu totul
Când tot ce cauţi tu e să atingi făcând nimic topul
Ai distrus totul, tot ce-am realizat până acum
Când te-ai hotărât murind să o iei pe alt drum
Unde te-ai dus când te vreau, am nevoie de tine
Îţi aminteşti când eram amândoi, doar tu şi cu mine
Sub răsărit de soare nu dormisem toată noaptea
Cum dracu puteam să dorm când tocmai învingeam soarta
Dar destinul a decis ca-n scurt timp de lângă mine
Să dispari doar tu, oare de ce te-a ales pe tine
Dumnezeu te iubeşte, nu se gândeşte la mine
Doamne sunt un fiu de-al tău, n-ai încredere în mine
Să am eu grijă de ea, de îngerul tău sublim
De ce totul se pierde atunci când ne îndrăgostim
De ce vrei să iei tot ce e frumos la tine
Ne lasi pe noi fără vreun ţel pe lume
Unde o să găsesc eu alt înger ca ea
N-o să mai văd alta oricât aş căuta
Lumea e mare în ochii mei mici
Sincer alegi prost pe cine să ridici

poezie de AlexShura
Adăugat de AlexShura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum eu însumi sunt ca o păpuşă care se agită în teatrul de marionete, căpşorul meu de porţelan se întoarce la dreapta şi la stânga, mâinile mele se mişcă în sus şi în jos, sunt vesel, mă joc, le ştiu pe toate. Un lucru nu ştiu însă: a cui e mâna care mă trage de sfoară?

Leonid Andreev în Jurnalul Satanei (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Mă caut mereu
în ziua de mâine,
dar marţi nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

De-aşi fi arhiereu,
chiar miercuri ar fi bine
să declar că sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Mâine aş fi din nou eu,
dar joi nu-i de mine,
eu nu visez la empireu.
Şi luni când mai vine?

Pentru vineri sunt un deşeu
aruncat departe de sine.
Deci tot nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Sâmbătă mi-e greu,
cu dorul de mine
topind tot ce-i al meu.
Şi luni când mai vine?

Odihnitoare mereu
cred duminică-n tine,
zi lăsată de dumnezeu.
Şi luni când mai vine?

Azi mă simt ca un zeu,
stăpân peste mine,
încrezător că-n careu
ziua de luni tot revine.

Oră de oră trec şi eu
spre zorii zilei de mâine,
dar fi-voi oare mereu
şi-n lunea care vine?

E
Calvarul zilei de luni
sau
Vremelnicia devenirii mele
?

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sper în prezentul luminos

Frica îmi vine când se lasă seara,
Când stau afară amintirile curg ca ceara,
Iar întunericul infernal
Mă face să tremur ca în final,
Amintirile frumoase a clopotelor trecute,
Le văd în zare şi sunt tăcute,
Dar timpul nu are dus şi întors,
Ca şi parfumul fără de miros.
Văd chipul tău când zorii se ivesc
Şi-aud din nou glasul tău firesc,
Simt inima ta parcă în mâna mea,
Aş vrea să strig, dar nu m-aude nimenea.
Cred că durerea mă străpunge
Şi-n gândul meu îmi zic, ajunge.
Revin din nou la realitate
Şi văd în jur multă răutate,
Dar eu repet o bună rugăciune,
Că să mai scap de astă amărăciune.
Prezentul vreau să fie luminos,
Că vreau să am un vis mult mai frumos.
Trecutul să rămână spălăcit
Şi totul să-mi pară învechit.
Toate visele sunt de la Dumnezeu
Şi noi visăm din timp mereu.

poezie de Eugenia Calancea (20 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne minţim că mai avem atâta timp, dar nu mai avem. Suntem cu toţii muritori, iar eu sunt un muritor care are o familie. Îmi place să cred despre mine că sunt un om normal, care din când în când face artă. Dar sunt în primul rând soţ, tată, bunic...

Mikhail Baryshnikov în ziarul Metropolis, interviu (13 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

cine sunt eu?
apa pe care o beau
sunt eu?
carnea ce o mănânc
cartea citită
şcoala terminată
celulele mele sunt
materie originară
tot universul
o picătură în ocean
deci sunt oceanul
un câine, un tigru
o frunză, o floare
sunt eu în tine
eşti tu în mine
în femeie
e femeia în mine
copilul sunt eu
eu sunt copilul meu
în tatăl meu
în moşii şi strămoşii mei
ei sunt în mine
sunt
în voi
sunteţi
în mine

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kantiene

Eu pentru Kant nici nu exist
dar nici el pentru mine.
El spune că mi s-a părut,
că eu nu sunt iar el există
acolo sub pământ.
Tot e iluzie susţine
deşi bătrânii zic
că tot... e praf şi pulbere
acolo în mormânt.
Îmi demonstrează că nu văd şi mi se pare
deşi nu-s orb sau surd
dar simt când mă atingi
şi existenţa-mi pare
sublimă pe pământ!
O simfonie minunată de-asculţi
e tot părere
iar spaţii, timpi încovrigaţi, spirale
preiau presentimente şi coşmaruri
în vise ascunse dincolo,
de mormânt!

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Skinner: Nu, nu, nu, nuuuu!
Avocatul: ADN-ul se potriveşte, cronologic la fel, totul e în regulă. El este fiul lui Gusteau.
Skinner: Nu e posibil aşa ceva! Totul e o înscenare! Băiatul ştie!
(Îl vede pe Linguini gătind fără să ştie nimic.) Uită-te la el, cum se preface că habar n-are! Se joacă cu mintea mea ca o pisică cu un ghem de ceva!
Avocatul: De aţă?
Skinner: Da! Face pe prostul, păcălindu-mă cu şobolanul ăla!
Avocatul: Şobolan?
Skinner: Da! Complotează cu el, încercând să mă facă să cred că e important!
Avocatul: Şobolanul?
Skinner: Exact!
Avocatul (pe un ton ciudat): Şobolanul e important?
Skinner: Normal că nu! El doar vrea să mă facă pe mine să cred asta! O, înţeleg tot teatrul ăsta! În prima seară apare un şobolan şi eu îi ordon băiatului să-l omoare, iar acum vrea să mă facă să-l văd peste tot! (Pocneşte din degete.) "O, e aici! Ba nu, nu e, e aici!" Încep să am vedenii, să o iau razna?! Există sau nu un şobolan fantomă?! A, nu! Refuz să fiu atras în jocul ăsta, de...
Avocatul (deranjat): Ar trebui să-mi fac griji? Pentru... tine?

replici din filmul artistic Ratatouille
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea unui pensionar optimist

"Deşi sunt coşcogeamite bărbat,
Înalt, voinic, destul de arătos,
La pensie-am ieşit anticipat
Şi, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Îmi creşte tensiunea în artere,
Iar pulsul mi-e la limita de jos,
Să urc pe scări eu nu mai am putere
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Colesterolu-mi este ridicat
De-o cârjă mă susţin când merg pe jos
Mi-e greu cu diabetul zaharat
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

La ochi am dobândit o cataractă,
Pe toate-n jur le văd acum pe dos,
Iar muşchii feţei nu se mai contractă
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Sunt surd acum de ambele urechi
Şi nu aud, chiar de-mi vorbiţi frumos,
În spate mă mai ţine-un junghi mai vechi
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

De-o vreme mă cam supără prostata,
Mi-e sexul fleşcăit, cândva fălos,
De băutură mi-e ficatul gata
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Bojogii mei sunt negri de tabac,
Am paraziţi în intestinul gros,
Am patru operaţii la stomac
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos!

Reumatismul zburdă prin ciolane,
Când plouă simt că-mi trece os prin os,
Îmi fac ades varicele şicane
Dar mulţumesc, sunt bine, sănătos,

Acum, scuzaţi, închei a mea misivă
Ce sper c-o să vă fie de folos,
Că sunt la terapie intensivă...
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos!"

poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt de-o seamă

cu coşmarul meu care se termină
de fiecare dată când deschid ochii
dar reîncepe atunci când adorm
aud un nebun care izbeşte aparatul
de cafea şi nu mă ridic să-l văd
însă aud vocea aceea pe care pot
s-o recunosc în orice vis sau amintire
oriunde şi oricând şi nu m-aş fi
aşteptat s-o aud chiar lângă urechile
mele larg deschise spre glasul dulce
şi aspru în acelaşi timp când are
o problemă de gestionare a furiei
închid ochii şi aştept coşmarul meu
care dăinuie de mai bine de jumătate
de secol de poveşti de adormit fricile

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea unei mutări perfecte pentru a obţine şah mat

Inventând reguli noi, într-un nou aranjament şi având o nouă strategie,
Regele alb forţează regele oponent într-un colţ periculos, pentru a fi controlat de nebun.
Regele alb este foarte bogat.
El ia proprietăţi, aparent lipsite de valoare, de la propriul său popor
Şi le transformă în proprietăţi proprii.
El apăra un sistem de înrobire şi exploatare.
El se autoproclamă un mare erou, gândindu-se cât de deştept şi de inteligent este,
Pentru că se supune Marelui Întuneric.
Cetăţenii ţării sale sunt orbi şi foarte săraci...

Regele negru are puterea, el are respect pentru proprietatea privată
Şi drepturile persoanelor de a dobândi în mod liber proprietatea şi de a se folosi de ea.
În regatul său există oameni care sunt bogaţi, precum şi oameni care sunt foarte bogaţi.
Dar regele negru este orb...

Nebunul devine tot mai lacom, pe zi ce trece,
El are două seturi de cărţi identice,
Pe care le joacă totdeauna cu ambele mâini,
Cele două mâini putând fi jucate independent.

El încearcă să se ascundă, el este plătit pentru a face acest lucru...

El are o mulţime de cai, foarte buni luptători, dar ei luptă pentru nimic şi totdeauna fără succes...

Albul încă mai încearcă mutarea lui perfectă pentru a obţine şah mat...

Cred că el încearcă să forţeze prea mult în această partidă...

Dar el poate câştiga, pentru că în acest gen de şah trebuie doar să aştepţi momentul favorabil...

Puteţi vedea că şahul poate deveni un joc uşor,
Iar ultimul lucru care trebuie verificat, înainte de a vă deplasa cu piesele pe tablă, în sus şi în jos,
Este dacă ştii secretele jocului,
Şi dacă poţi puncta aspectele cheie ale strategiei,
Pentru că mutările nu se încadrează în mod adecvat în normele universale de joc...

Mutările se finalizează în locuri reale şi sunt reale, dar şi imaginare în acelaşi timp.
Locurile sunt similare cu zona crepusculară, unde totul este mascat şi secret...

Şi trebuie să aveţi o infinitate de idei...
Atunci când ceva poate fi dizolvat,
Acel ceva poate fi reconstruit, folosind formule complexe...

Dacă aveţi curajul de a juca fără limită, puteţi juca fără limită...

Dacă nu aveţi curajul necesar de a juca, atunci nu jucaţi...

Cui îi pasă în fond?

De fapt, este aceeaşi atmosferă sângerândă pentru toţi
Şi acelaşi glob terestru muribund...

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carpe diem! Totdeauna am crezut că trebuie să trăiesc momentul. Sunt un om care trebuie, de cel puţin 3-4 ori pe săptămână, dacă nu mai mult, să se piardă pe sine ca să intre în pielea altui personaj. Dacă sunt plin de ale mele, de tot trecutul meu, de tot ce ma frământă, de tot ce mi se întâmplă, unde dracu' să mai încapă şi întreaga problematică a personajului pe care îl joc? Aşa cum era scris la şcoală, pe pereţi, "fii şi nu fă!". Problema este, când am terminat rolul, cum dracu' ajung din nou la mine?

Mircea Albulescu în revista "Q Magazine" (octombrie 2009)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna am simţit că sunt evreu. Este un sentiment ce vine din mine. În acelaşi timp, simt că sunt un evreu român şi rus, pentru că strămoşii din partea tatălui meu erau din Kiev, iar cei din partea mamei din Iaşi, ceea ce înseamnă că iubesc mămăliga, dar şi borşul şi votca. Cred că există un umor specific de care m-am simţit întotdeauna legat, un umor unic în felul lui. Am un simţ al umorului evreiesc.

citat din Dustin Hoffman
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când alunec în prăpastie, alunec năprasnic, cu capul în jos şi cu picioarele în sus, ba chiar simt o plăcere să mă prăbuşesc aşa, gândindu-mă ce frumos îmi şade în poziţia asta umilitoare... sunt blestemat, sunt o lepădătură, un ticălos, dar să ştii, şi mie mi-e drag să sărut marginea odăjdiilor pe care le îmbracă Dumnezeul meu; chiar dacă în momentul acela mă las târât de diavol pe urmele lui, sunt totuşi fiul tău, Doamne, şi te iubesc, şi simt tresăltând în mine bucuria, fără de care lumea n-ar putea să existe...

citat celebru din romanul Fraţii Karamazov de Dostoievski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropo de noua "Lege a Pensiilor" - Scrisoarea unui pensionar optimist

"Deşi sunt coşcogeamite bărbat,
Înalt, voinic, destul de arătos,
La pensie-am ieşit anticipat
Şi, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Îmi creşte tensiunea în artere,
Iar pulsul mi-e la limita de jos,
Să urc pe scări eu nu mai am putere
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Colesterolu-mi este ridicat,
De-o cârjă mă susţin când merg pe jos,
Mi-e greu cu diabetul zaharat
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

La ochi am dobândit o cataractă,
Pe toate-n jur le văd acum pe dos,
Iar muşchii feţei nu se mai contractă
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Sunt surd acum de ambele urechi
Şi nu aud, chiar de-mi vorbiţi frumos,
În spate mă mai ţine-un junghi mai vechi
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

De-o vreme mă cam supără prostata,
Mi-e sexul fleşcăit, cândva fălos,
De băutură mi-e ficatul gata
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Bojogii mei sunt negri de tabac,
Am paraziţi în intestinul gros,
Am patru operaţii la stomac
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos!

Reumatismul zburdă prin ciolane
Când plouă simt că-mi trece os prin os
Îmi fac ades varicele şicane
Dar mulţumesc, sunt bine, sănătos,

Acum, scuzaţi, închei a mea misivă
Ce sper c-o să vă fie de folos,
Că sunt la terapie intensivă...
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos!"

poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai sunt tânăr, doamnă

Nu mai sunt tânăr, doamnă! în traiul meu anost
Doar serul din perfuzii îmi tropăie prin sânge.
Cum aş putea fi iarăşi Don Juanul care-am fost
Când trupul veştejeşte şi putirinţa plânge.

Nu mai sunt tânăr, doamnă! băut-am cred destul
Cât să pricep căderea când nu ai echilibru.
Un pătimaş în eros, nicum n-am fost sătul
Cât să pot satisface orgoliul meu de tigru.

Nu mai sunt tânăr, doamnă! nici tânăr, nici frumos,
Beau apă cam doi litri de când sunt la dietă;
De prea multe lipide şi-o gută-nfiptă-n os
Când tensiunea creşte mă-nvârt ca-n piruetă.

Nu mai sunt tânăr, doamnă, şi de pereţi mă ţin
Când scările cobor, că-mi scârţâie genunchii;
Sunt un cadavru viu la care corbii vin
Să ciugulească gena ce-au pus-o-n mine unchii.

Nu mai sunt tânăr, doamnă, iar azi, îţi jur, mai cred
Doar în cardiologi, căci mi se pune gheara
De câte ori vâd ţâţe; de vreau să mă reped
Vin emisarii hâtrei să-mi spună: bună seara!

parodie de Elena Victoria Glodean, după Mircea Dinescu (2014)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mă joc... Tu! Ce faci?

Peste câmpuri pustii,
Cu un grup de copii,
Uneori printre vii,
Sau păduri argintii,
Eu mă joc....

Încălţat sau desculţ,
Mai jegos, ca cei mulţi,
Chiuind sau cântând,
Uneori chiar... plângând,
Dar mă joc....

Pe la vaci, pe la oi,
De e praf, de-i noroi,
Prin mocirle, puhoi,
Ce apar după ploi,
Eu mă joc....

Mă lovesc şi fiori
Mă cuprind uneori.
Nu mă las şi din zori,
Iar alerg printre flori,
Şi mă joc...

Tu ce faci?

Da! Şi eu joc....

Un barbut de noroc
Pe la colţuri de bloc.
Pe un pot din ţigări,
Ce conţin şi.... "Plăceri"
Şi eu joc.

Uneori şi pe bani!
Când nu am gologani
Mai cerşesc la babaci,
Dacă au? Că-s săraci.
Dar.... mai joc.

Mai trag fum dintr-un muc
De ţigară, trabuc.
Eu cu ea mai plutesc
Printre nori, să cerşesc...
Dar mă joc...

La subsol sau pe hol,
Tot mai des, când e gol.
Arunc mingea, un lob,
Sparg un geam şi un glob,
Dar mă joc.

Ce să fac? Nu am loc.
Printre blocuri să joc?
Peste tot sunt maşini,
Cu şoferi mai cretini,
Ce mă-njură cu, foc.

Unde? Şi... cum să mai joc?

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai sunt acelaşi

Am străpuns odată întunericul
nu mai sunt acelaşi
şi am fost suspendat între bucurie şi durere
unde totul tace şi nu se mişcă,
capătă forţă de persuasiune şi urcă pe înălţimi
în care cuvintele au alte sensuri.

Am socotit că sunt destinat oamenilor care ascultă
şi nu ajunge, nu-i destul,
cred că voinţa mea are mai multă deschidere
cu tot ce înseamnă simţire
şi toţi cei ce fug de mine şi nu mă înţeleg
n-au frică de moarte şi nici în viaţă nu cred.

Rupti de ritmul în care bate inima
au sufletul scurs în scorburile anotimpurilor târzii
care nu mai înmuguresc primăvara.

Neobservaţi de cei cu preocupări ascunse
mă lovesc tot timpul cu bariere
aşezate pe drumuri desfundate.

Cineva mi-a deschis orizontul şi i-a făcut porţi
prin care să trec până nu se închid,
dar hotărât am sărit peste ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!