Făcutul de cruci

Când m-am ivit se formaseră deja,
Nişte forme ciudate, concave...
Am sărit peste cal, că-n cer fluiera
Paşi peste tot, căptuşiţi cu potcoave,

De aceea tot duc, cum o merge,
Pământu-n răspăr la răscruci,
Tăcerea din patimi cândva se va şterge,
De-n lume s-o vinde făcutul de cruci!

poezie de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce cai au iubitele

Ce cai au iubitele seara...
Mai albi ca zăpada, mai sprinteni ca fiara,
Mai iuţi decât gândul, mai supli-n potcoave,
Cu aripi de fulger, cu forme concave!
Vin cai peste mine, în stoluri prelungi,
Pe raze de rouă, pe lungile dungi;
Nebună e zarea de cai şi copite...
De ochii de piatră, încinşi de iubite!
Ce cai au iubitele, cum scapăr nebune,
Cu mâna pe frâie, cu gândul pe strune...

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna vieţii

Atâtea amintiri am strâns în viaţă –
ce grele-mi par când anii se tot duc!
S-au aşezat pe gânduri ca o ceaţă
să îmi cobească-n cântecul de cuc!...
Iar de privesc aevea peste vreme,
spre căile pe care le-am parcurs,
mă răsucesc pe muchii de dileme,
rămase cu-ntrebări fără răspuns.

Mi-am căutat destinul printre stele,
din neguri reci m-am ridicat în zbor,
am aruncat ratările prea grele
pe zdrenţele căzute dintr-un nor.
Din drumul meu am izgonit himere,
care-aşteptau credinţa să-mi-o ia,
am frânt din ochi ispite efemere,
ieşite la răscruci în calea mea.

Am adunat din tină nestemate,
le-am şlefuit şi nume sfânt le-am dat,
mi le-au furat mişeii, pe-apucate,
zicând că ei în taină le-au creat.
Ajuns acum în toamna vieţii mele,
privind în urmă parcă mă-nspăimânt,
destinul meu, luat cândva din stele,
se zbate-n van pe-o aripă de vânt.

Dar tot urcând spre sferele astrale,
lăsând pământu-n urmă răscolit,
mai ud cu stropi de viaţă câte-o floare
când văd că se-ofileşte-n asfinţit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistola lui Ştefan cel Mare

Pentr-un blid vai de merinde
ţara astăzi iar se vinde

Pentr-un boţ de mămăligă
din mormânt Ştefan ne strigă

Moldoveni de peste tot
să le-o dăm iar peste bot

Că tot cară şi iar cară
de ne-au făcut de ocară

Că ne-au scos vai la mezat
şi-al copiilor scuipat

Şi ne-ar vinde de-ar putea
şi roua de la cişmea

Ca toamna când s-o culeagă
zădărnicia-i întreagă

Ca puful de păpădie
tot mai cald o să ne fie

Cât o fi iarna de lungă
brânza lunii să ne-ajungă

Şi-o să vină primăvara
când o face brânză cioara

Şi ne-o da miere cioroiul
hai pe cai tătari şi roiul

poezie de Costel Zăgan din Doine de (s)pus la rană (10 iulie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ne căutăm mâinile în miez de noapte...
Ne căutăm prin vise...
soptim fericiri,
sfâşiem doruri...
sfărâmam ziduri peste lume
ne împletim sufletele,
născând răsuflare vie de viaţa...
Doar în Lumina iubirii invesmantandu-ne...
Atât de-n mine-ti simt pasii...
Atât de vie e în mine curgerea sângelui tau
De simt cum îmi topeşte orice urma de mine...
Una cu tine făcându-ma...
Bătăile tale de inima se împletesc parca în fiecare farama din fiinta mea...
şi te simt conturandu-mi tot ce sunt... tot ce am...
Fiind ca o prelungire a mea
din tine in mine curgând Cerul... Gustam fericirea...
răsuflare peste răsuflare
şoaptă peste şoaptă.
ruga lângă ruga..
Câţi paşi intre noi topindu-se...
cât freamat şi cât dor intr-un singur suspin tăcut...
ŞI câtă iubire... Sfânta iubire... Desăvârşită iubire...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt peste tot şi niciunde

Ieri mă-ntrebam cam ofuscat,
Sunt peste tot şi niciunde,
Iubesc cerul strecurat
Printre-albastre zări profunde?

Cercetând în stări imunde,
Constat că e adevărat,
Sunt peste tot şi niciunde,
Ca vis în noapte spânzurat.

De sunt aici ori fieunde
Şi-ascult ecoul speriat,
Sunt sigur că îmi va răspunde,
Să ştiu că nu m-am înşelat,

Că-s peste tot şi niciunde.

poezie de Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Ascult tăcerea cum tace în mine.
Văd tăcerea cum fuge peste dealuri şi coline.
Privesc tăcerea cum se ascunde în suflet la tine.
Mă alin cu tăcerea când nu eşti lângă mine!

Vorbesc cu tăcerea când mă simt bine.
Urăsc tăcerea când am zile mai puţin senine.
Chem tăcerea când îmi este dor de tine.
Înţeleg tăcerea când câteodată se închide în sine.

poezie de Vladimir Potlog (20 noiembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii a mea...

Eu te iubesc cu lume şi cu stele,
Cu versu'-n care astăzi te zidesc,
Să fii a mea... cu bune şi cu rele,
Un dor pe bolta gândului ceresc.

Să fii a mea cu primăveri şi verde,
Cu toamnele-nrobite peste noi,
Cu timpu'-n care lacrima se pierde,
Să fii a mea... cu cântecul din ploi.

Să fii a mea peste tăcerea nopţii,
Să te alint... cu zorii ei târzii.
Rătăcitori, pierduţi în voia sorţii,
Să fii a mea, mereu a mea, să fii.

Să fii a mea cu prunci şi curcubeie,
Cu zâmbetul cuprins de vindecări,
Cu plânsul şi surâsul de femeie,
Să fi a mea cu tot cu desmierdări.

Să fii a mea cu nopţile din păr,
Pământul de sub paşi, bătută cale,
Albastrul prins, în ochii tăi de cer,
Să fii a mea cu gândurile tale.

Să fii a mea şi dincolo de toate...
Şi peste teamă, dragoste să-mi pui,
Iubind şi veşnicia de se poate,
Să fii a mea... a mea şi-a nimănui.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea în moarte

Văzduhul se strica dulce
luna era pe cer ca un pisoi
timpul îşi muta plânsul dintr-o odaie în alta
după aceea a venit curcubeul într-o ureche rămasă de la bunica
partea lemnoasă fluiera lângă şarpe
după aceea a plecat vremea într-un şchiop rămas de la cocostârci
– scriu pentru când va fi timp, azi nu e timp în lume –
după aceea cetăţile au ajuns nişte ciorbe.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât o sanda, umbra

straturi peste straturi creşte umbra
ia forme tot mai ciudate
între pasăre şi umbrelă aleg umbrela
om sunt şi locul în care mă pot ascunde
mă atrage
sub paranteza uriaşă încap
sau rămâne un călcâi vizitat sub piatra cenuşă
de încercări
ridică piatra, prietene
şi arunc-o departe
undeva, cândva, mă vei cunoaşte

straturi peste straturi
prietenia râde cu roua cu oul şi existenţa mea
de mine cu mine prin mine
cenuşă devenind

cât o sanda, umbra

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă peste castani
şi frunza
e tot mai ruginie

haiku de Constantin Păun din Liniştea ierbii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu de toamnă

E toamnă, e târziu şi nu ştiu cine
Îşi picură din cer tăcerea mută!
Te simt cum vii să tulburi iar în mine
Tăcerea sufletului. Taci şi-ascultă!

Nu zi nimic; nu tulbura tăcerea!
Tu nu-ţi dai seama? Un cuvânt de-ai spune
Ai deştepta în mine iar durerea
Iubirii care-ar vrea să se răzbune.

Abia am reuşit s-o mint, şi-acum
Tu vii s-aduci cu tine iar regret?
Să o trezeşti cu-al tău parfum?
Nu o trezi! Te rog păşeşte-ncet!

I-am spus că e târziu şi că-n grădină
Şi florile-au murit, fiindcă e toamnă,
Că nu mai au căldură şi lumină
Şi chipul tău nimic nu mai înseamnă!

Tu nu observi ce linişte e-n mine?
Cum toamna-şi fredonează trist cântarea?
Cum picură... tăcere, nu ştiu cine,
Şi peste toate-aşterne-ncet uitarea?

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna

Întotdeauna, când ningea peste mine,
Puneam un izvor să-mi astâmpere clipa,
N-am şovăit şi-am lăsat tot ce vine,
Să-mi fluture în neştire aripa.

Tot ce-am cucerit în iarba din vale
L-am curăţit cu seva din vie;
Din zale am iubit o singură cale,
Cu inima-n clocote şi sângerie!

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste tot şi nicăieri

Hoinărind peste tot şi nicăieri
Aşa e astăzi, aşa a fost şi ieri
Privesc în jos, privesc şi-n sus
Pe cer planează un vultur pleşuv.

Un om uscat, pare-a fi viu
Păşeşte sub cerul cenuşiu de întuneric,
Plimbându-se pe malul râului sângeriu
Unde peştii Piranha aşteaptă flămânzi.

Şi am fugit, m-am ascuns departe
De ploaia violentă cu picuri acizi
Topind în jur pe toţi şi toate
Am fugit, mă ascund, peste tot şi nicăieri.

poezie de Edmond Ioan Siladie (14 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste

Când m-am născut
m-a durut ţipătul văzduhului
adunat în ecou
m-a durut lumina
strânsă în ghiocul ochilor
şi am tresărit când soarele
mi-a acoperit chipul
m-am mirat de întâmplare
cum mă miram în burta mamei
că nu vedeam lumina
şi iarăşi am rămas mirat
precum înainte de a mă naşte
am rămas mirat de mine
când mi-am văzut chipul
în privirile mamei
mă tot uitam în ele
şi mă vedeam înotând în lacrimi
ca în oceane de bucurii
mama mi-a simţit gândurile
şi s-a frânt de mijloc peste mine
punându-mi braţele peste fruntea ei
trimiţând izvoarele sângelui său
peste tot peste tot peste tot
zicând
ai venit ai venit ai venit
ai venit să te ei la întrecere cu timpul
să învârteşti Pământul cu gândurile
să iscodeşti minunile cerului
să numeri razele soarelui
să-ţi încrustezi paşii
la răscrucile drumurilor
să te iei la trântă cu gândurile
cu toţi cei care te vor chema
şi nu te vor auzi
când vii din rădăcini
cu muguri de litere

poezie de Ion Şerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

cuvinte reci mi-au scrijelit tăcerea
şi am urlat în noapte a întrebare
dureri sunt peste tot
dar unde suntem toţi
muream pe coala goală
tot căutând o rimă milenară
au răsturnat pe mine
cuvinte urâte, grele
eu căutam prin stele o ultimă idee
mă întorceam în noapte
şi întrebam retoric
de ce să cer un cer
apocalipsa-i gata
voi muritori lumeşti
războaie-s peste tot
mă ascundeam de oameni
treceam prin trecători, trecând mereu trecutul
mă apasă veşnicia
cer pentru om un suflet
iar pe pridvorul sorţii
eu joc la cacealma cu morţii
plouă în gând, tună afară
de-aş fi putut să rup din calendar trei ceasuri goale
să fug, să fug de toate
dar viaţa e un perete strâmb
cărarea am pierdut-o
privesc cum se scufundă lumea noastră
m-am săturat să plâng în noaptea minţii mele
mi-e frig şi mor pe o pagină nescrisă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuiul şi gaura (fabulă)

- Stupid,
Cum fierul acesta, oarecare...
Găsindu-mă din pură întâmplare,
Intră să prindă o stinghie la scară!
- Pardon!
Tresare cuiul,
Că te invit la bară!
Şi află de la mine, făptură fără cap,
Că-n stinghia aceea, eu trebuind să încap,
Te-am inventat pe tine, iscusit
Şi insistând acolo, eu astfel te-am ivit!
- Să fie clară, dragă, vorba între noi:
Oricând aş fi dorit,... puteam să te îndoi!

fabulă de Constantin Păun din Rime cu tâlc (2005)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVIII

Dansatoare, tu strămutare
a tot ce sortit e să piară, ofrandă;
vârtej, cel din urmă pom, creşti din mişcare,
domneşti peste vreme, zbor prins în ghirlandă!

N-a înflorit peste freamăt, deodată,
peste vârfu-i, tăcerea? Deasupra, nu-l învăluiai?
Sus, nu soare era, nici vară, ci nemăsurata
arşiţă pe care-n nepreget o desfăşurai...

Doar roade purta, roade, copacul, extazul.
Nu-i oare molcomă roadă: ulciorul
vărgat, pârg deplin, dar mai pârguit nu e vasul?

Că-n limpezi icoane păstrează tiparul
pe care bezna sprâncenelor tale, fiorul,
pânze desprinse, sucind scrise tot harul?

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru crăpatul zorilor

Cu amurgul, ai căzut din crengi ca un măr
copacii s-au prăbuşit peste umbrele lor
Peste tot e numai pământ şi pământ şi pământ
Gândul nu mă mai ştie cum sunt

Ah, de-aş putea
să te iubesc
fără amintiri!...
Cin' ne-ar mai şti între-atâtea neştiri?

... degeaba se-alungă-napoi şi-napoi, pătimaş,
câmpiile moi, câmpiile reci de sub paşi...
tot mai aud prin întunericul şerpuitor
pietrele-n lut cum se dor

Hai, vino!...
De-acolo, departe, sub dungile vechi de pământ
te-adăst în lumini să te-aprinzi, să te pierzi
... Peste tot e numai pământ şi pământ şi pământ...
Gândul nu mă mai ştie cum sunt
dar ţi-oi aprinde, în pălmi, flăcări verzi...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocluzie

Când sunt atât de multe ţărmuri şi urmele de paşi le şterge marea
Mă rog în taină sorilor de gânduri să ne strivească cu lumină zarea
Şi peste goliciuni de şoapte, unde prea multe inimi odihnesc
Tăcerile de ieri se fac uitate şi clipe sub apus ne întregesc.
Ne ţinem şi de sete şi de umbră când dogoresc ispite peste noi
Şi ne hrănim pe rând cu răsărituri, la adăpost de zgomot şi nevoi.
Când se-nteţesc atâtea graiuri mute şi flori de câmp pe suflet înverzesc
Mă pierd unde nu-i glas de mângâiere şi tot la tine-n piept mă regăsesc.
Ne ţinem şi de scut sub vrajba lumii când rugăciunea parcă ne înalţă
Şi strâns în pumnii mici de primăvară, un singur Cer muşcă din viaţă.
Suntem un tot, o dulce frenezie, puţin din Har, puţin din moarte
Ne suntem efemer şi veşnicie, unde-i un amalgam firesc de zi şi noapte.
Când ascultăm orgoliile surde ne-am rătăci şi-am îngropa ce-am fost.
Dar ne iubim. Şi fără doar şi poate, fără iubire n-avem nici un rost...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!