Cocluzie
Când sunt atât de multe țărmuri și urmele de pași le șterge marea
Mă rog în taină sorilor de gânduri să ne strivească cu lumină zarea
Și peste goliciuni de șoapte, unde prea multe inimi odihnesc
Tăcerile de ieri se fac uitate și clipe sub apus ne întregesc.
Ne ținem și de sete și de umbră când dogoresc ispite peste noi
Și ne hrănim pe rând cu răsărituri, la adăpost de zgomot și nevoi.
Când se-ntețesc atâtea graiuri mute și flori de câmp pe suflet înverzesc
Mă pierd unde nu-i glas de mângâiere și tot la tine-n piept mă regăsesc.
Ne ținem și de scut sub vrajba lumii când rugăciunea parcă ne înalță
Și strâns în pumnii mici de primăvară, un singur Cer mușcă din viață.
Suntem un tot, o dulce frenezie, puțin din Har, puțin din moarte
Ne suntem efemer și veșnicie, unde-i un amalgam firesc de zi și noapte.
Când ascultăm orgoliile surde ne-am rătăci și-am îngropa ce-am fost.
Dar ne iubim. Și fără doar și poate, fără iubire n-avem nici un rost...
poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre primăvară
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.