Lacrimi mirosind a stele

Rănile iubirii pârjolesc inima
Pe grătarul lacrimilor mirosind a stele,
Razele durerii sunt de ne-nţeles,
Ura lor aşează peste roţi pingele.

Talismanul prinde ca în piept să ardă
Pâlcuri cenuşii de jerbe fioroase,
Răscolită dragostea-i supusă
Trestiei umane între flori spumoase.

Ce se petrece-n lume? Îngeri am fost noi,
Coroană de flori sfinte pe masa unei nopţi,
Pe câmpul de iubire rodul este viaţă,
Axa ei corola pe care-o purtăm toţi.

Rănile se-nchid, demult tu m-ai uitat,
Eu am plecat cu muza, închis în poezie,
Pegasul prinde aripi, în urmă tu reciţi
Sub curcubeu de vise, lacrima târzie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti sufletul ce locuieşte în inima mea

Eşti sufletul ce locuieşte în inima mea
Cu toată cenuşa amintirii senine,
Ridic paginile timpului pe raze de stea
Să fiu în poezii alături de tine.

Promit că voi trece-n petale de flori
Sărutul cel dulce din buze de îngeri,
Mierea din vorbe va prinde culori
Pe valea rămasă în ecouri de plângeri.

Mărturisim cititul în ochi de curcubeu,
Culorile fac din iubire însemn de coperte,
Legile sunt sâmburi pe frunte de zeu,
Lacrimile lumii sunt bătute de sete.

Am venit pe lume firav dar grăbit,
Vântul iubirii m-a vâslit către tine
Ca să locuieşti în inima mea înmiit
Pe pagini de timp, în visuri senine!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri ferecate

Pe trupul primăverii am altoit o melodie,
Inima ta pură cântă simfonii în câmpie,
Soluţie de zbor sunt numai privirile noastre
Arse de taine, de ascunse vise, albastre.

Am altoit dinţi în mărul rotund şi frumos,
În rană am pus lumânări să ardă duios,
S-au îmbrăţişat în inimă izvoarele cu marea,
Căprioara din tine prinde-n contururi zarea.

Privirea noastră are zaţ de feerică lumină,
Urma tristeţii este steag răsucit pe-o ruină,
Primăvara altoiul de sânge prinde muguri noi,
Purtăm cu demnitate o cruce amândoi.

Tainele cerului ard şi au ars în calusul robust,
Semnul îmbrăţişării prinde aripi şi gust,
Casa se clatină de zâmbete cald sacadate,
Trupurile noastre înfloresc în iubiri ferecate.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rodul iubirii

Desprinse de floare, de aurul ei,
Îşi iau zboru-n aripi ca albi porumbei,
Fluturi ce-ating miezul de vară
Sărutând-dulce, poama o înconjoară...

Duc din dulceaţă şi altor flori,
O taină-a iubirii-n polenul de flori,
Le poartă viaţa în viitor,
Culegând, împărţind... polenul de flori.

'N-curând, din dulcea iubire,
Vor răsări flori cu dulce de miere,
Alţi fluturi le vor uni în iubire
De miere, de aur, polen de iubire...

... albele aripi ating flori pregătite,
de nuntă în dulce... mirese iubite...
Polen de cuvinte din sfântul Cuvânt,
Îndrăgosteşte pe viaţă - oameni de rând.

Dulcele Lui e mană, e viaţă,
E sare, lumină, credinţă, speranţă;
E rodul Iubirii ascuns în Mireasă
Ce-i pregătită s-ajungă... Acasă.

Albe aripi, fluturi =cuvintele Bibliei
miezul de vară= inima omului pregătită de pocăinţă

poezie de Sanda Tulics (21 iulie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cununa iubirii

În spumele gândurilor devin tigru mutat între valuri,
Îmi aştern surâsul secundelor pe-ntinsele fregate,
Tremurândele mele mâini te ating ca pe o acvilă
Pe buze, cu o floare, întronând o minunată carte.

Sunt egalul tău cu mine în egal, cerul de peste munţii
Scăldaţi în marea de rune, de semne-mbujorate de iubire,
Sunt păzitorul rachetelor înaripate în fiecare toamnă,
Mă recunosc pe căi necunoscute ca dulce amintire.

Pasăre cu buze de foc, suflet pus în templul de cuvinte,
Scutur crinii din roua lacrimilor în sânul altarului
Din care zeii beau fericirea tainei cosită din dorinţe,
Fulgere de flori trec prin unica viziune a pândarului.

Văd cununa iubirii încoronând lumina sufletului meu,
Cu ea şlefuiesc rime şi epitete, în poezie prelinse,
Aşez cuvintele pe buzele tale, îţi stropesc inima cu mir,
Cu ea mă dezlipesc de pământ şi mă ung cu aripi de vise.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Nemărginită,
Netămăduită,
Ne bagă-n ispită,
Ne-atinge, ne-alintă.

Cu flori e sfinţită
În creuzet de ghindă,
Prinde aripi, s-agită
Şi de zbor e-avidă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori...

Peste tot dai doar de flori...
Peste dealuri şi câmpii,
În buchete la copii,
În ghiveci, pe rămurele
Dar şi-n locuri strâmturele;
Mai găseşti flori şi pe piept
Şi pe cap când eşti deştept,
Flori poţi prinde la stomac,
Sunt şi-acelea cu caimac;
Flori se scot şi prin viu grai,
Sunt şi flori de mucigai,
Nu mai zic, les fleurs du mal
Recitate gutural....
Iar primordiala floare
Cea trimisă de la soare...

poezie de Vasile Zamolxeanu (11 mai 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi pentru iubire

În cerul viselor înalte
Mi-am încastrat aripi în spate
Şi am zburat s-aduc lumină
Pe ţarna plină de rugină.

Tu şlefuiai o lumânare
Din mare răsărit de soare
Şi te rugai îngenuncheată
La Maica Domnului Curată

Să-ţi pună şi ţie în spate
Un curcubeu până la moarte,
Cu el să urci şi să cobori
Copiii îngeri printre flori.

Zâmbind pe urme de zăpadă,
Să le şopteşti ca le sunt tată,
Că-n zborul viselor înalte
Iubirile-s adevărate...

Că ştim să trecem peste munţi
Şi marea-n ochii celor mulţi,
Că ştim ce-i pâinea în iubire
Şi Sfânta Cruce-n mănăstire.

De-aceea spun că-n visul meu
Tu porţi culori din curcubeu,
Eu aripi pentru dorul sfânt
De-a fi iubire pe pământ.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semănând tricolorul cu flori

Doar inima marchează memoria,
Rănile timpului sunt flori în copaci,
Sensul miresmei este România
Din urme de cioburi şi oase de daci.

Laptele dulce mai curge din sânii,
Ce stele îneacă în ochi de copil,
Un cal nechează-n icoanele sfinte,
Răgazul fierbinte devine umil.

Îmblânzitoare de fiare e mama,
Tata vrăjit arată linul izvor,
Din undele lui vin ca o lavă
În braţele vieţii cu farmec şi dor.

Sunt miezul lacrimii în ochiul deschis
Ce paşii îmi poartă pe-ntinse cărări,
Europa ne absoarbe, ne soarbe
Cu bune şi rele în false chemări?

Mă-ntreabă lumina din zări de Carpaţi,
Mă-ntreabă văzduhul, marea şi vatra,
Răspunsul mi-i unic: fermă mândria
De român o port, în veci, de la tata.

Mama mai vântură colbul de stele
În timpul etern răsturnat în feciori,
Inima mea marchează istoria
Semnând tricolorul cu proaspete flori.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinele mamei

Mâinele mamei coroană pusă pe suflet,
Care sfinţeşte viaţa în noi.
Obosite de vreme,
Cu drumuri lungi croite de anii
Ne string la piept întorşi de sărbători.

Mâini mamei crengi de măslin,
Sub umbra căreia am crescut
Şi-am prins aripi spre zbor
Arse de soare cu bătături
Au şlefuit oameni din noi.

Mâinile mamei altar al timpului ce zace
Zbucium al dorului din noi
Acele ce făuresc de sărbători masa mare,
Grădina cu flori,
Ciorapii de lînă in iernile geroase
Şi pansament pe rănile ce dor.

Mâinile mamei, acele păsări călătoare,
Ce ne mângâie fruntea in zori.
Ne ţin umbră la vise,
Şi ne aduc lumea la picioare.
O mâinele mamei leagăn de binecuvântare.

poezie de Elvira Conunov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am fost lacrima bucuriei şi durerii
Am fost lacrima bucuriei părinţilor mei
Când am gângurit cu ochii ţintiţi către soare,
Când am atins cu mâna o gingaşă floare,
Când am intrat în codrul parfumului de tei.
Am fost lacrima bucuriei părinţilor mei
Când am împărţit bucăţica de pâine
Cu omul milostiv, c-o pasăre şi-un câine,
Când am citit poveşti cu oameni buni şi răi.
Am fost şi lacrima durerii părinţilor mei
Când mi-am lăsat buchetul amintirilor acasă
Şi am plecat în lumea diversă, curioasă,
Să-mi fac viaţa bună,-n credinţa cu temei.
Am fost şi lacrima durerii alor mei părinţi
Când suferinţa mi-a cuprins trupul şi anii,
Sănătatea am cumpărat-o aiurea, cu banii,
Dar pe ei în viaţă nu-i pot avea, sunt sfinţi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa unei flori îngenunchez

În faţa unei flori îngenunchez,
Că-n ea este lumina adunată,
Din suflete curate şi din Crez
Şi din Edenul caree-a fost odată;

În faţa unei flori şi tu să ai
Smerenie, ca-n faţa unei sfinte,
Ce poartă frumuseţile din Rai
Rostite în petale, drept cuvinte,

În faţa unei flori, să te închini,
Că-n ea se-adună îngerii grădinii,
Ce strâng într-o coroană, lângă spini,
Nemărginirea razelor Luminii.

În faţa unei flori, prieteni, eu
Mă-nchin, ştiindu-i care-i este vrerea,
Că-n ea-nfloreşte însuşi Dumnezeu
Cu primăvara-n care e-nvierea!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vraja noastră-i o poveste!

Tânără, boboc de floare,
Se scaldă-n raze de soare,
Se şterge c-un curcubeu,
De un colţ îl ţin chiar eu.

Ea face din glume haz,
Ba, mă prinde şi de nas:
"E vânjos şi măricel,
Să te cred că nu-i altfel?"

Râd şi eu că dânsa-i goală,
Vântul îi trece prin poală,
Nu s-opreşte, el mângâie
Forma roz, de carne vie!

Să nu se bronzeze tare
De la cap până-n picioare,
O acopăr cu-al meu trup,
Sunt flămând de ea, sunt lup.

"Lasă buzele şi gâtul,
Mai sprijină şi pământul,
Mă topeşti cu-a ta iubire.
Vrei să fiu o amintire?"

Razele de soare, toate,
Pentru noi sunt o cetate,
Fără uşi, fără ferestre,
Doar mişcările-s rupestre.

"Eşti ca pegasul în zbor,
Semeni în trupu-mi fior,
De-a rămâne-o veşnicie
Floarea vie din câmpie.

Nu mă-mbrac decât cu tine,
În inima ta e bine,
Este cald, este cum este,
Vraja noastră-i o poveste!"

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii

Bunicii vin din poveşti cu plete dalbe,
Din zâne pictate în vise cu salbe,
Din cete de îngeri pe raze stelare,
Vin mângâind şi munte şi mare.

Ne strâng la piept, ne plimbă de mână,
Inima lor caldă pe iubire-i stăpână,
Ne joacă de-a mânjii, ne poartă în spate,
Durerea de oase li-i ceasul de noapte.

Tot ei ne aduc pc-ul şi noua tabletă,
Tehnologia ivită din ştiinţa recentă,
Sunt în stare bunicii oricând să ne fie
Sursa înţeleaptă de veşnică magie.

Bunicii vin din poveşti? E-o poveste!
Ei sunt trăinicia ce trece de creste,
Noi suntem stelele săltăreţe în zori
Poposind în inima lor cu daruri şi flori!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hăţurile iubirii

Inima aleargă peste toate zăpezile sufletului,
La vârsta înţelepciunii hăţurile bine strunite
O ghidează în focul iubirii să ardă frumos
Până se face cenuşă stelară în zboruri infinite.

Cenuşa o păstrez şi-n mângâieri, şi-n vise,
O reinventez mereu sub razele de soare,
O voi face cremă cu untdelemn de dor,
O să tratez amintirile de stea învingătoare.

Vom ţipa împreună în urma zăpezii căzute
Peste clepsidra bucuriei norocului meu,
Tu, ca jumătate de cruce-n credinţă,
Îmi vei purta iubirea în hăţuri, mereu,

Ghideaz-o în focul iubirii, să ardă frumos,
Până se face cenuşă stelară în zborul duios!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea golită în noi

Ascuns e-n inima mea
Fulgerul iubirii tale,
Vâjâind precum o stea
Pe un nor prins în zăbale.

Hăţu-i visul prelungit
Prin vertebre şi prin sânge,
Unde dorul a zidit
Lacrima ce amar plânge.

Fulgerul va arde totul,
Chiar a inimii culoare,
Iubirea va fi resortul
Care va ieşi la soare.

Şi va prinde în cârlige
Rufele spălate-n doi,
În lacrima care frânge
Lumea golită în noi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nud cu metafore

Ploaia de îngeri din inima mea
Se topeşte în cerul ascuns în apus
Unde s-a aprins ca semn câte-o stea
Cu fierbinţeala iubirii sub lacăt ascuns.

Florile îşi ofilesc surâsu-n absenţa
Întâmplărilor cu braţele de fum
Uitând că-n dragoste virtutea şi esenţa
Revin ca phoenix din scântei şi scrum.

Locul tău a rămas înmiresmat în vecie
În inima de flori cu aripi la sandale,
Poţi reveni zburând în miez de poezie
Lipindu-i pe nud metafore petale!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri în surdină

Am avut şi mai am încă
Inima-n aprinse stele
Şi iubirea, ca poruncă,
Păşind tainic printre ele...

Tu-mi apari zâmbind în cale,
Mă descânţi cu flori albastre
Culese din deal, din vale,
Unde-s dorurile noastre...

Multe flori vor fi, coroană,
Peste trecerea deplină,
Vântul va spori în iarnă
Amintirile-n surdină!...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de zăpadă

Petale de zăpadă se aştern în cale,
Steluţa lor purtată-i pe aripă de vânt,
Un cerb îşi strigă soarta înnodând vocale
Din toamna ce apune în roade, pe pământ.

Tu dormi în crisalida lacrimilor scurse
La rădăcina florii-nchipuirii,
Doi îngeri în prichiciul luminii ţin ascunse
Bucurii şi doruri din patima iubirii.

Oriunde-ai fi ca-n basme în inimă te port,
Semn de înălţare în clipele visării,
În arc de curcubeu mă-ntind ca un resort
Să panseze trăirea săgeţilor durerii!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza iubăreaţă

Nu sunt frunza nimănui,
Eu sunt frunza dorului,
A dorului şi-a iubirii
Din inima omenirii.

Luminez pe unde trec,
Niciodată nu mă-nec,
Vântul mă poartă în zare,
Nu mă pune la-ncercare.

N-am aripi dar am lumină
În inima mea senină,
Merg cu ciocârlia-n zare
Lipită de-a ei cântare.

Cerul mai aduce frunze,
Mă prinde uşor în buze,
Apoi fluieră-a lui viers
De s-aude-n univers.

- Am o frunză iubăreaţă,
Este pătrunsă de viaţă,
De viaţă şi de dor
În al soarelui pridvor.

Nu e frunza nimănui,
Este frunza cerului,
Se lipeşte omeneşte
De sufletul ce-o iubeşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste flori se culcă Luna

Peste flori se culcă Luna, ca-ntr-o lume de poveşti,
Când aleargă vântul leneş şi sunt nopţi de Sânziene,
Stele-aruncă peste lume raze lungi şi nefireşti,
Dând mister şi dulce farmec vieţii noastre pământene.

Calc alene pe covorul ierbii adunate-n perii
Şi mă-ntreb dacă-i aievea sau e umbra unui vis,
Sunt doar eu cu-a mele gânduri, n-am de ce să mă pot sperii,
Într-o noapte aşezată între cer şi între abis.

Mii de ani i-a trebuit de pe bolţile senine,
De când Luna, galben astru, din oceanul plin de stele,
Lungul drum ca să-l străbată şi s-ajungă pân᾽ la mine,
Pătrunzând cu dor şi vrajă şi în gândurile mele.

Cerne vraja de mătase peste câmpul alb de flori
În mireasma nopţii sfinte, în sezon de Sânziene,
O imagine se scaldă-n armonie de culori,
Într-un zbor înaripat, căzând pe pământ alene.

Timpul, singurul tovarăş, peste mari singurătăţi,
Stă cu mine să admire taina bolţilor cereşti,
Din a vremii caier toarce tot la fel ca-n alte dăţi,
Când pe flori se culcă Luna ca-ntr-o lume de poveşti.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!