Efecte secundare
trupul meu e un adăpost pentru săraci
unde se mănâncă și se bea puțin
uneori e mult întuneric și se întâmplă
în diminețile în care intuiesc
existența unor sentimente intermediare
deși nici nu știu cât de mult contează
ambuteiajul produce zgomote
un fel de trepidații care decantează
sentimentele insalubre
doar atât
cât să pot respira
în toate acele ore
simt o arsură
pare nefiresc
de la o vreme
aerisesc de trei ori pe zi
dimineața
când cerul se dilată peste umerii mei
acoperindu-mi teama
la amiază
când soarele se holbează la mine
ca la o piersică coaptă
și colo mai înspre seară când
mă privesc pe dinăuntru ca să văd
ce-a mai rămas pentru ziua de mâine
știu că e o aglomerare de lucruri acolo
printre care și o suferință
ce respiră haotic
dar nu-mi pasă
cel ce ocolește suferința moare încet
pentru că nimeni și nimic nu poate
înlocui atingerea
asta e tot...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suferință
- poezii despre dimineață
- poezii despre întuneric
- poezii despre viitor
- poezii despre timp
- poezii despre sărăcie
- poezii despre seară
- poezii despre piersici
- poezii despre ore
Citate similare
Cel ce ocolește suferința moare încet pentru că nimeni și nimic nu poate înlocui atingerea.
aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi aforisme despre suferință sau aforisme despre moarte
Despre suferință
Ce poți crede despre mine, nu contează,
Nu vezi când e întuneric și nici eu nu privesc,
Dar la răsăritul soarelui când intunericul încetează
Și toate stelele dispar, nu lumina este cea pe care-o doresc.
Să fie un strop de liniște esența universului, nu știu.
Nu știu nici motivul pentru care continuu să exist, mă sting.
Știu însă care este idealul pentru care merită să mori, să nu fii viu.
Îl știu, dar nu pot să-l pronunț, nu pot să-l simt, nu pot să-l ating.
Ce poți crede despre mine, nu contează,
Săgeata suferinței este de mult plecată spre inima mea.
Rana pe care urmează să mi-o facă deja sângerează
Înainte de a cunoaște începutul, am cunoscut durerea.
Încerc să evit să sufăr, nu pot continua,
Dar ce-mi rămâne astăzi mâine moare
Și dacă mai pot să pierd atunci voi rezista.
Nu vreau să recunosc, dar ce trăiește doare.
poezie de Dorian Dogeanu
Adăugat de Dorian Dogeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și poezii despre moarte, poezii despre lumină, poezii despre început, poezii despre viață, poezii despre stele sau poezii despre prezent
Femeia cod
nu-mi pasă
chiar nu-mi pasă cât durează o amintire
nu-mi pasă nici cât durează o rază
lumina ei se descompune în urmele de
deasupra lutului dar asta
e o altă poveste
în care alerg spre nicăieri
mă opresc doar atât cât
să-l rog pe Dumnezeu
să-mi asculte inima
în urmă rămâi doar tu femeia - cod
colțul tău e un univers parțial întunecat
iar lumea o arteră pe care se circulă în paralel
ca într-un oraș aglomerat...
nu mi-am dorit niciodată atâtea lucruri
într-un singur loc în care
nu ne-am fi putut îmbrățișa
ca doi oameni
chiar dacă aș fi murit de două ori aș fi ales
calea înspre tine deși nici nu știu
cât contează o moarte
sau poate
aș fi fost mai frumos și mai bogat
cu un Dumnezeu dar la ce bun dacă
Dumnezeu m-ar fi creat
din moartea altuia
știu că nu mai sunt cel ce am fost
sunt doar o metaforă care îmbracă o stare
iar identitatea mea e un drum imaginar
semnalizat intermitent
oricum nu mai contează...
tu ești femeia - cod
deși dormi cu fiecare în pat
nu țipi nu urăști și nici nu iubești
ci doar mergi pe o linie continuă
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre religie, poezii despre oraș, poezii despre metafore, poezii despre lut, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Singurătatea travestita în iubire
Se mută dintr-o noapte într-alta ca
durerea dintr-un os într-altul
curge veninos prin vene
înspre târziul din mine
gângăvesc ceva dar
nu spun nimic
renunț la tot și-mi fac socotelile...
nu datorez nimănui nimic
poate lui Dumnezeu cu o întrebare
și atât
de aia nu sunt trist deși
mi-aș fi dorit să știu
cât de mult am fost iubit
am renunțat să mai știu de mine
de fapt nici nu știu cât mai sunt de uman
am corpul fleșcăit de întrebări
și nu contest nimic
e șase dimineața și restul din mine
încearcă un zâmbet
poate mint sau poate nu am curajul
să mă reîntorc înspre ceea ce am fost
pe noptieră lângă veioza aprinsă
am o fotografie un bilețel și
o întrebare
nimic mai mult
la distanță de-o lacrimă sunt doar eu și Ea
uneori mă întreb dacă e bine să aleg
nici nu știu dacă
m-ar ajuta la ceva
știu însă că
la marginea timpului meu sunt două umbre...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre tristețe, poezii despre singurătate, poezii despre noapte, poezii despre minciună sau poezii despre fotografie
Doamne!
unii spun că nu exiști
nu nu exiști decât
în teorii
dar
ce contează dacă
trăiesc printre oameni
și simt la fel
poate o fi o regulă
sau un fel de indiferență
dar știu că atunci când
te apropii și-mi asculți inima
în interior se produce o mișcare
o diversitate de lucruri și
lumea mea e perfectă
din mine pleacă cuvinte știu
mâine va fi altfel
stau și privesc îndelung oamenii
care spun că nu exiști
las indiferența la o parte
și te strig
doamne!
poate că nu-i cea mai curată rugă
trimisă spre tine la ceasul din noapte
când toate cuvintele dorm
și doar câteva liniști fac impresie
o singură dată ascultă-mă
în singura zi în care vreau
să mă privesc prin
curbura liniei din palmă
e o zi importantă
în cazul în care nu ai fi
aș putea tot atât de bine să
înjur să slobod urletele din mine
printre lucruri
nu se va întâmpla nimic
doar o mică turbulență
ca o diversiune ar devia
umbrele din zi
mă privesc atent
nu nu par convingător
dar vrea să-ți mai spun
o singură dată sub această noapte
doamne!
o stare de neliniște mă sufocă
exiști sau...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre indiferență, poezii despre cuvinte, poezii despre superlative, poezii despre perfecțiune sau poezii despre mișcare
Cu mâna pe clanța de la ușa morții
azi m-am gândit să-mi
provoc moartea
dezbrăcat de orice sentiment
mușc din viață ca dintr-un colț de pâine
și alerg
între negru și alb
ca într-un cerc
umbra mi se deșiră puțin câte puțin
respir rar
dinspre tălpi înspre creștet
urcă un frig
am început să simt durerile întunericului
nu știu
poate sunt mult prea aproape de mine
astăzi când îmi privesc
interiorul și mă risipesc ca
o ploaie de vară iubindu-mi
ceea ce am fost...
mă aflu la finalul repetiției
cu tot ce-a mai rămas din mine
o să-mi cumpăr
o clipă
în care o să-mi încui
toate amintirile
ție ana îți las ultimul sărut primit
la botezul copilului tău
să nu plângi pentru că eu
nu plec ci doar lunec
înspre o depărtare
în care
nu ajunge nici visul
de acolo poți privi cel mai bine
în inima oamenilor
iartă-mă iubito
Dumnezeu nu este acasă
o umbră se mișcă pe cer de colo colo
și mă cheamă...
poezie de Teodor Dume (ianuarie 2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre sărut sau poezii despre sfârșit
Un fel de remiză
știu că nu ne-am văzut de mult
nu mai contează oricum
între mine și tine
nu-i decât un punct
în care se adăpostesc
pentru o vreme
umbrele și mirosul greu de igrasie
care mă împiedică să te văd
nu e nici ură nici încăpățânare
ci doar un zid umed și înalt
cu ferestre false care nu mă lasă
să privesc într-acolo...
încerc să mă târăsc prin
smoala din zid
și mi-e greu
presimt ceva rău
neputința se-ncolăcește pe mine
și îmi taie răsuflarea dar
mă gândesc că de fapt
toate sfârșiturile sunt părți
care egalează distanța dintre noi
aici în lumea mea
cu o singură moarte
e ca un fel de joc cu remiză...
***
nu nu-mi doresc nimic mai mult
decât să stau în fața oglinzii
și să privesc depărtările
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre încăpățânare, poezii despre jocuri sau poezii despre dorințe
Un zero absolut sau cât mai aproape de fața cerului
mă aflu la intersecția acelor de ceasornic
în mine a mai rămas puțină lumină
doar atât cât să scriu
ultimul bilet
absent pentru o clipă
respir haotic
nu mă mai recunosc și nici nu-mi pasă
strig la cineva pe care nu l-am întâlnit niciodată
nu mai am timp să aștept
mă delimitez de ceea ce am fost și
o identitate din care o să ies...
dar ce mai contează!
nimeni nu pleacă definitiv din același loc
e dor un ritual care-i ține pe oameni
mai aproape de Dumnezeu
poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre ceas sau poezii despre Dumnezeu
Singurătatea travestită în iubire
se mută dintr-o noapte într-alta ca
durerea dintr-un os într-altul
curge veninos prin vene
înspre târziul din mine
gângăvesc ceva dar
nu spun nimic
renunț la tot și-mi fac socotelile
nu datorez nimănui nimic
poate lui Dumnezeu cu o întrebare
și atât
de aia nu sunt trist deși
mi-aș fi dorit să știu
cât de mult am fost iubit
am renunțat să mai știu de mine
de fapt nici nu știu cât mai sunt de uman
am corpul fleșcăit de întrebări
și nu contest nimic
e șase dimieața și restul din mine
încearcă un zâmbet
poate mint sau poate nu am curajul
să mă reîntorc înspre ceea ce am fost
pe noptieră lângă veioza aprinsă
am o fotografie un bilețel și
o întrebare
nimic mai mult
distanță de-o lacrimă sunt doar eu și Ea
uneori mă întreb dacă e bine să aleg
nici nu știu dacă m-ar ajuta la ceva
știu însă că la marginea timpului meu sunt doi gemeni
poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un fel de reprimare. Ploaia
privesc cum plouă peste Criș
și nu înțeleg mai nimic
la buletinul meteo
se anunță ploi cod galben
dincolo dealul copiii joacă fotbal
privirea mă duce într-acolo
aud zgomote râsete și
încă e soare
cei mai frumoși ani sunt acolo
sub dealul deschis ca o umbrelă
irezistibil plouă
închid fereastra și mă retrag
în întunericul dintre pereți
și poate mai înspre seară
o să cobor în mine
să mă privesc
știu oricât pare de nefiresc
imaginile rămân aceleași
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre râs, poezii despre meteorologie sau poezii despre imagine
Tot
Pentru tine nui mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ți mai văd o dată chipul,
Să-ți mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ți mai șoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Șofarului
Va zgudui Înaltul,
Și-atunci, ceea ce-a fost
Prea puțin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.
poezie de Daniela Reghina Onu din Pași printre pietrele Sionului (iulie 2011, București)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încordare, poezii despre sunet, poezii despre nori sau poezii despre degete
Puținul din adolescentul din mine a rămas acolo
deși știu că viața începe de aici și
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist și incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere
era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului șerpuia
un șal tricotat
nu era frig
cuceritor și irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătușa vederea
simțeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare
toate aceste lucruri erau lângă mine
și Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru și mi-e frică
iubesc locul acela și toate aromele de cafea
care se pierd în mine
dimineața mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric și aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu și imaginea aceea
prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri și privesc
orașul pare un ghemotoc de ziare vechi
țin pumnii strânși și încerc să
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu
în toată graba asta doar eu și Ana
geamul începe să trepideze
în același timp se închid ușile
și trenul pleacă
în fiecare dimineață pleacă
s-au epuizat toate argumentele
nimeni și nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aș fi vrut să fiu acolo
dar în sfârșit e mult
prea târziu
cafeaua a dat în foc
jumătatea rămasă m-am gândit
să o păstrez pentru Ana
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cafea, poezii despre trenuri sau poezii despre toamnă
Puținul din adolescentul din mine a rămas acolo
deși știu că viața începe de aici și
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist și incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere
era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului șerpuia
un șal tricotat
nu era frig
cuceritor și irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătușa vederea
simțeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare
toate aceste lucruri erau lângă mine
și Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru și mi-e frică
iubesc locul acela și toate aromele de cafea
care se pierd în mine
dimineața mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric și aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu și imaginea aceea
prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri și privesc
orașul pare un ghemotoc de ziare vechi
țin pumnii strânși și încerc să
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu
în toată graba asta doar eu și Ana
geamul începe să trepideze
în același timp se închid ușile
și trenul pleacă
în fiecare dimineață pleacă
s-au epuizat toate argumentele
nimeni și nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aș fi vrut să fiu acolo
dar în sfârșit e mult
prea târziu
cafeaua a dat în foc
jumătatea rămasă m-am gândit
să o păstrez pentru Ana
poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neliniștea mută, suma tuturor întâmplărilor
dimineața la amiază și seara
cobor în mine să caut lucruri și
întâmplări despre care
nu o să vorbesc niciodată
din când în când
privesc în afară ca și când
aș cerși puțin aer
văd un cer acoperit cu liniști
apoi nimic
nici măcar o zbatere sau
un strigăt de pasăre
doar zidurile ce încă respiră din mine
fac suma tuturor întâmplărilor...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre păsări, poezii despre miezul zilei, poezii despre cerșetorie sau poezii despre aer
A doua scrisoare cu destinatar necunoscut
undeva la ora asta se moare spune poetul
îndrăgostiții împart sentimentul în doi
undeva la ora asta se naște un copil
pe care Dumnezeu îl va legăna
pe o așchie de lumină
toate lucrurile astea există
însă tristețea pe care o împart la unul
sfredelește în mine
ca un vierme
cu rana sub piele
îmi strâng genunchii la piept
și strig
ecoul se izbește de pereți
aud un oftat
ridic ochii și privesc atent
în cameră e cald
aerul se dizolvă
sub perdeaua
nemișcată de o vreme
se instalează frica
știu că sunt neputincios și că tata
mi-ar fi întins o mână
mi-e dor de tata și de oamenii care
mă strigau pe numele mic
uneori îmi vine să le scriu o scrisoare
dar am impresia că tata s-a mutat
aș scrie și fratelui meu plecat
în ziua în care
cireșii plesneau de culoare dar
negrul de afară îmi julește privirea
și nu-mi amintesc decât
de mama care
strângea durerea între palme
ca pe o amintire
undeva la ora asta se moare
îndrăgostiții împart sentimentul în doi
undeva la ora asta se naște un copil
și toate lucrurile astea există
deși seamănă cu un cimitir fără cruci
în interiorul meu e cald
acolo îmi îngrop sentimentele
și adulmec fiecare clipă
dar n-am să mai vorbesc despre mine
sunt prea bătrân și mi-e teamă
nu mai am nimic
nu mai am nici prieteni ci doar
o secvență pe care o derulez
dimineața la amiază și seara
ultimul gând se desprinde de mine
ca o coajă de nucă toamna
dezamăgit mă închid pe dinăuntru
și aștept...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre viermi, poezii despre tată, poezii despre scrisori sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Eu voi pleca la tata...
astăzi am mers mai mult
decât în toate zilele
venele sufocate de umbre
și de multe alte lucruri
s-au încins
între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu știu cum să încep
ideile se detașează
și nu pot să inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină
sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
și se rânduiesc adânc în mine
închid ochii și respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata și totuși
vreau să-i scriu
cerul și-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în orașul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aștept până se termină toamna
e destul de lungă
tac și mă uit
timpul mușcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâșiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând și
despic senzații
neputința de a scrie
mă face să las un mesaj
pentru singura parte care
lipsește
nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil
cuprind cerul
și supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
să nu-l trezesc pe tata
știu că mă simte
în urmă vin liniștile șoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier
se aude
nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferința
în mine
mă opresc pentru o clipă
și privesc o icoană
emoția intră adânc
mă chircesc și țip
până se sparge umbra
eu voi pleca la tata
*
(text din volumul: moartea, un fluture alb. Autor: Teodor Dume)
poezie de Teodor Dume (februarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre aripi, poezii despre zile, poezii despre vânt sau poezii despre tăcere
Rânduiala lui Dumnezeu...
De câteva zile cobor în
mine
doar seara
și caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...
și ce trist...
uneori nu mănânc
nu beau și nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
știu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihnește tata
plictisit și el de-atâta așteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă și ea cu nu prea mult timp
înainte de paști
mi- e greu să-l învinovățesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puțin în fiecare zi...
știu că așa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?
poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învinovățire sau poezii despre uitare
Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă
Auzi mama
deseori stau așa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am mințit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care știu că
nu îți erau pe plac
știu că tu mă privești
de acolo de sus și mai știu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
așa cum sunt
știu că au trecut
mulți ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
și de venit înapoi
n- ai mai venit și
nici semne
nu mi-ai mai dat
deși știai că am nevoie
doar de tine și nu de bani
și de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...
acolo tu ai de toate mama
și eu doar câteceva pe aici deși inflația mi-a înghițit și
ultimul bănuț pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
să știi că nu pot să ți-l mai dau și
ce rost ar mai avea dacă tu
nu ești niciodată lângă mine...
iartă-mă mama
nu nu asta am vrut ca să-ți spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...
spune-i Dumnezeului tău
că ți-ai lăsat un copil pe pământ și că
ai vrea
să-i trimiți un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
și nimic mai mult...
da mama
știu că poate ar fi mai bine
să nu îți spun despre
lipsurile mele de aici și
să îți spun doar că
te iubesc
și că
am îmbătrânit de când
te tot aștept...
nu nu îți face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiți
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aș mulțumi
sau mi-aș împreuna
cele două degete și
l-aș întreba
când m-a mințit ultima oară...
iartă-mă mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...
poezie de Teodor Dume (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre mamă, poezii despre ziua de naștere, poezii despre trecut sau poezii despre mulțumire
Eu voi pleca la tata
astăzi am mers mai mult
decât în toate zilele
venele sufocate de umbre
și de multe alte lucruri
s-au încins
între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu știu cum să încep
ideile se detașează
și nu pot să inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină
sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
și se rânduiesc adânc în mine
închid ochii și respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata și totuși
vreau să-i scriu
cerul și-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în orașul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aștept până se termină toamna
e destul de lungă
tac și mă uit
timpul mușcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâșiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând și
despic senzații
neputința de a scrie
mă face să las un mesaj
pentru singura parte care
lipsește
nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil
cuprind cerul
și supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
să nu-l trezesc pe tata
știu că mă simte
în urmă vin liniștile șoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier
se aude
nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferința
în mine
mă opresc pentru o clipă
și privesc o icoană
emoția intră adânc
mă chircesc și țip
până se sparge umbra
eu voi pleca la tata
poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (1 februarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Templu
corpul meu e un templu în care intru
dimineața la amiază și seara
pentru dezvelirea sufletului
această golire e un ritual și
îl practic în spațiul în care
doar iubirea coboară
odată cu lacrima lui Dumnezeu
nici nu-mi pasă de celelalte lucruri
atâta timp cât primesc binecuvântarea
fie și pentru câteva clipe
încetez să mai fiu ce am fost
durerea se transformă în liniște
îmi împreunez palmele
să pot vorbi cu Dumnezeu apoi
mă plimb prin universul din mine
pentru că
fiecare bătaie de inimă e o poartă
prin care trece viața înspre o altă viață
în momentul de față
sunt o secvență sau orice altă mișcare
prin care trec dintr-un anotimp într-altul
spre un loc unde oamenii pleacă mereu...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre spațiu și timp sau poezii despre plimbare