Pe Drumul Mătăsii către Samarkand

PROLOG

Noi care vă-ademenim la drum cu cântece fără pereche
Şi juram că Frumuseţea-n veci trăieşte, deşi crinii mor,
Noi, Poeţii venind dintr-o obârşie nobilă şi veche,
Care cântând ajungem în sufletul oricărui călător,
Ce-am putea oare să-ţi spunem? Poate o poveste minunată
Despre nave, şi stele, şi locurile unde vom regăsi străbunii,
Unde trandafirii amurgului nu se-ofilesc niciodată,
Unde vânturile bat spre vest, iar soarele stă în umbra lunii.
Acolo-întâii regi ai lumii, cu bărbile lor albe, în inele,
Dorm somn dulce prin poieni cu izmă şi izvoare –
Şi-n strânse cercuri pe pieptul lor se-nalţă iedera spre stele.

EPILOG

La poarta Soarelui, Bagdad, în vremurile de demult

NEGUSTORII:
Faceţi loc, suntem cu toţii gata de plecare!
Cămilele-adulmecă chemarea serii de smarald.
Condu-i, o, Comandant al acestei Caravane,
Condu-i pe Prinţii Comerţului afară din Bagdad.

STAROSTELE NEGUSTORILOR DE STOFE:
Oare n-avem carpete din Lahore mai roşii decât vinul,
Rochii, voaluri de mătase, turbane şi şaluri de caşmir,
Broderii, caftane din satin pentru-ngânat un cer – seninul –
Şi valuri de brocart ţesute-n aur şi-ornate cu profir?

STAROSTELE BĂCANILOR:
Avem zahar candel din cel roz şi avem parfum de nard,
Mastic şi mirodenii, uleiuri aromate cu dichis,
Şi dulci şerbeturi fine-n vase mari de porţelan,
Cum numai Profetul Lui Allah mănâncă sus, în Paradis.

CONDUCĂTORUL EVREILOR:
Avem manuscripte scrise cu pene de păun
De Ali din Damasc; avem săbii gravate
Cu egrete zvelte, maimuţe, crocodili – vă spun
C-avem zale de fier pentru războinici şi armate.

COMANDANTUL CARAVANEI:
Dar voi sunteti doar pleavă, o adunătură de evrei.

CONDUCATORUL EVREILOR:
Domnule, lumina e chiar şi pentru câini. Plătim parale.

COMANDANTUL CARAVANEI:
Dar voi, în zdrenţe şi legaţi la brâu cu-un capăt de curmei,
Cine sunteţi? Voi, cu părul murdar, care ne staţi în cale?

PEREGRINII:
Suntem peregrini, stăpâne. Pe noi destinul ne-a
Hărăzit a merge mereu cât mai departe: cum ar fi
Dincolo de ultimul munte-albastru-ncărcat de nea,
Dincolo de marea-învolburată unde ar locui,
Cu părul alb pe un tron de onix sau păzit în grotă
Profetul care ştie Secretul, unde duce-al vieţii vad,
De ce se nasc oameni; dar, oricum, nu ştim de teamă-o iotă,
Noi care luăm Drumul Mătăsii către Samarkand!

STAROSTELE NEGUSTORILOR:
Nu mai putem adăsta o clipă. Stăpâne, sus, pe cai!

UNA DIN FEMEI:
Ȋntoarceţi-vă privirea spre copii, în genunchi vă cad,
Nu este Bagdadul minunat? O, călăreţ, acasă stai!

NEGUSTORII în cor:
Pornim cu toţii pe Drumul Mătăsii către Samarkand!

UN BĂTRÂN:
Nu sunt fete şi ghirlande-n casa voastră când treceţi al ei prag,
Robi şi tineri sirieni, hrană-ndeajuns chiar pentru un gurmand?
Ce faceţi e-un exces: Domnul nu iubeşte pe omul cel pribeag!

NEGUSTORII:
Pornim cu toţii pe Drumul Mătăsii către Samarkand!

HASSAN:
E-aşa plăcut să te plimbi seara printre izvoare
Când peste nisipul de-aur imense umbre cad,
Când clopotele bat adâncind tăcerea mare
De-a lungul Drumului Mătăsii către Samarkand.

ISHAK:
Noi nu călătorim pentru brocarturi, mirodenii, mosc;
Ni-s inimile-atrase de vântul fierbinte şi nomad
Din setea de-a afla ce doar puţini aleşi cunosc –
De-aceea am luat Drumul Mătăsii către Samarkand.

COMANDANTUL CARAVANEI:
Deschide poarta, străjer al nopţii cu-aromă de curmal!

STRĂJERUL:
Ho, călători, deschid, dar pentru ce ţinut mai blând, mai cald,
Părăsiţi oraşul plăcerilor sub luna de opal?

NEGUSTORII ( într-un glas):
Pornim cu toţii pe Drumul Mătăsii către Samarkand!
(Caravana iese pe poarta)

STRĂJERUL (consolând femeile):
Ce-aţi vrea, doamnelor! Mereu a fost la fel pe-aceste şesuri,
Aşa-s croiţi bărbaţii. Acceptaţi soarta – vă recomand.

O FEMEIE:
Ei nu se gândesc la noi. Ei urmăresc nişte eresuri.

VOCILE CARAVANEI (cântând în depărtare):
Pornim cu toţii pe Drumul Mătăsii către Samarkand!

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul mătăsii către Samarkand (Poem #509)

HASSAN:
E-aşa plăcut să te plimbi seara printre izvoare
Când peste nisipul de-aur imense umbre cad,
Când clopote bat adâncind tăcerea mare
De-a lungul Drumului Mătăsii către Samarkand.

ISHAK:
Noi nu călătorim pentru brocarturi, mirodenii, mosc;
Ni-s inimile-atrase de vântul fierbinte şi nomad
Din setea de-a afla ce doar puţini aleşi cunosc –
De-aceea am luat Drumul Mătăsii către Samarkand.

COMANDANTUL CARAVANEI:
Deschide poarta, străjer al nopţii cu-aromă de curmal!
STRĂJERUL:
Ho, călători, deschid, dar pentru ce ţinut mai blând, mai cald,
Părăsiţi oraşul plăcerilor sub luna de opal?
NEGUSTORII ( într-un glas):
Pornim cu toţii pe Drumul Mătăsii către Samarkand!
(Caravana iese pe poartă)

STRĂJERUL (consolând femeile):
Ce-aţi vrea, doamnelor! Mereu a fost la fel pe-aceste şesuri,
Asa-s croiţi bărbaţii. S-acceptaţi soarta, vă recomand.
O FEMEIE:
Ei Nu se gândesc la noi. Ei urmăresc nişte eresuri.
VOCILE CARAVANEI (cântând în depărtare):
Pornim cu toţii pe Drumul Mătăsii către Samarkand!

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Drumul Mătăsii către Samarkand (Prolog)

Noi care vă-ademenim la drum cu cântece fără pereche
Şi juram că Frumuseţea-n veci trăieşte, deşi crinii mor,
Noi, Poeţii venind dintr-o obârşie nobilă şi veche,
Care cântând ajungem în sufletul oricărui călător,
Ce-am putea oare să-ţi spunem? Poate o poveste minunată
Despre nave, şi stele, şi locurile unde vom regăsi străbunii,
Unde trandafirii amurgului nu se-ofilesc niciodată,
Unde vânturile bat spre vest, iar soarele stă în umbra lunii.
Acolo-întâii regi ai lumii, cu bărbile lor albe, în inele,
Dorm somn dulce prin poieni cu izmă şi izvoare –
Şi-n strânse cercuri pe pieptul lor se-nalţă iedera spre stele.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La drum

E-aşa plăcut să te plimbi seara printre izvoare
Când peste nisipul de-aur imense umbre cad,
Când clopote bat blând adâncind tăcerea mare
De-a lungul Drumului Mătăsii către Samarkand.

poezie de James Elroy Flecker din Drumul mătăsii către Samarkand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

Când pe cer soarele răsare,
Sau zorile zilei destramă al nopţii mister,
Noi ne trezim din somnul nostru dulce
Şi ne bucurăm că oameni mai suntem.

Şi iarăşi ne luăm crucea în spinare,
Şi ne pornim din nou pe al vieţii drum,
Mai avem o bucurie mare
Că mai suntem vii şi nu suntem scrum!

Înaintăm încet spre golgota...
Golgota mea, a ta, a tuturor,
Şi nimeni nu ne întreabă
De avem nevoe de ajutor.

Căci nimeni nu ne aşteaptă la o răscruce,
La o răscruce cum îl aştepta pe Hristos cândva, demult,
Căci noi ducem în spate doar o cruce
fără început, fără sfârăşit

poezie de Vladimir Potlog (25 mai 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem nevoie de timp

Avem nevoie de timp pentru a creşte şi a descoperi că suntem tot mai mici,
avem nevoie de iubire pentru a înţelege că a dărui este mai înainte de a primi - o lege nescrisă,
avem nevoie de lumină pentru a şti unde să fugim din calea coşmarului întunericului din noi,
avem nevoie unii de alţii pentru a realiza cât de neciopliţi suntem cu toţii,
da, cu toţii
avem nevoie de Dumnezeu Creatorul cerurilor şi al pământului pentru a ne lăsa ciopliţi în chip de sfinţi de mâinile nevăzute ale Marelui Sculptor.

Deşi puţini înţelegem
şi mai puţini acceptăm mustrarea cioplitorului
dar cei care rămânem până la capăt
vom vedea
în micimea noastră
că am fost mereu iubiţi,
înconjuraţi numai de lumină.

Avem nevoie de timp pentru a transcende clipa
într-o eternitate.

poezie de Andrei Adrian Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul reformei

Străvechiul drum al dinastiei Tung,
Numit cel al "Mătăsii" (cum se ştie)
Nu-i (cum se vede) drumul cel mai lung,
Ci drumul nostru, spre... democraţie!

epigramă de Mihai Schweitzer din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul mătăsii călătoreau, negustorii, comercianţii...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Narcise blonde

Narcise blonde, ne doare când
Vă vedem grăbind spre-o altă lume,
Cu toate că soarele e blând,
Şi mai are cale lungă până sus, pe culme.
Staţi aci, staţi aci
Până când grăbita zi
Se va sfârşi
În liturghia-acestei seri;
Apoi, după ce-împreună ne vom fi rugat, şi noi
Vom vom însoţi pe drumul către nicăieri.
Ca şi voi, umblăm puţin pe-acest pământ
În haină de sărbătoare, nouă,
Curând se vor ofili nunţile culorii
Pentru noi toţi, asemeni vouă.
Noi murim.
Ca şi voi, ne petrecem către ţintirim
Cum trec spre alte zări cocorii,
Ne uscăm ca ploaia de mai ieri, atât de caldă,
Ca perlele din roua dimineţii
Care nu vor mai fi găsite niciodată.

poezie de Robert Herrick, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început...

Infern sau paradis, nu ştiu cum să-l numesc...
Mi-o spun în gând de fiecare dată,
Când las în urmă tot ce-i "nebunesc"
Şi părăsesc această lume fermecată!

Această lume, creată împreună
Şi despre care, ştim doar noi.
Această lume, atât de "nebună",
Unde ne refugiem când nu mai vrem să ştim de voi.

Este o lume magică, dar totodată,
Atât de egoistă; poate chiar pătată.
Căci doar pentru un singur scop a fost creată:
Să transformăm "inevitabilul" în artă.

Şi deşi suntem doi, în lumea noastră,
Cuvântul "noi", devine singular!
Ca să-nţelegi cât e de extraordinară
Pasiunea, când e sentimentul clar.

Păcat că suntem nevoiţi,
Să ţinem totul numai pentru noi.
Doar nu credeaţi că suntem diferiţi
Când vine vorba de-al vostru "noroi".

Nu, nicidecum! Doar nu degeaba
Am ales drumul cel mai rău privit!
Drumul, în care nu e simplă "treaba",
Dar cu finalul cel mai fericit!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antistrofe

O, dacă voi, femei, aţi veni
aici, printre noi, deşi suferinde,
nu mai cruţate ca noi în viaţă, şi totuşi în stare
să faceţi din noi nişte preafericiţi.

De unde,
când se-arată iubitul,
îi luaţi viitorul?
Mai bogat decât va să fie vreodată.
Cine ştie cât de departe
e cea din urmă stea fixă pe cer,
e uimit când o află
În spaţiul sublim al inimii voastre.
Cum vi-l desfăşuraţi în mulţime?
Voi cupe de noapte, iviri de izvoare.

Voi într-adevăr mai sunteţi aceleaşi?
Sunteţi chiar aceleaşi copile
înghiontite în drumul spre şcoală
de un frate mai mare?
Voi, pure fiinţe.

În timp ce feţele noastre
se zbârceau, urâţindu-ne,
voi rămâneaţi pâine proaspătă.

Nici despărţirea de copilărie
nu v-atingea. Dintr-o dată
v-aţi schimbat în ceea ce sunteţi, dumnezeieşte
şi miraculos împlinite.

Noi, ca rupţi dintr-un munte,
adesea de mici
colţuroşi; uneori
ciopliţi fericit;
noi, aşchii de piatră,
peste flori prăvălite.

Voi, flori ale pământului, ale adâncului,
dragi rădăcinilor toate,
voi surori ale Euridicei,
voi care urmaţi cu credinţă
urcuşul bărbatului.

Noi, adesea jigniţi de noi înşine
lesne jignindu-vă însă, şi cu plăcere,
şi din nou la nevoie jigniţi.
Noi, ca nişte arme-aşezate
cu furie-alături de somn.

Voi, ocrotindu-ne-acolo unde
nimeni nu ne mai apără. Ca un pom umbros
şi îmbietor la somn e gândul la voi în reveriile celor însinguraţi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA POARTA NOPŢII

La poarta nopţii dacă iele bat,
Rămâi, în visul tău, de Cer legat
Şi nu răspunde la chemarea lor,
Cât Cerul nu-ţi dă aripi pentru zbor!

La poarta nopţii, chiar de-ar bate-acum,
Trei magi porniţi dup-a lor stea la drum,
Rămâi în visul tău ocrotitor
Că Domnul nu te vrea în timpul lor!

La poarta nopţii dacă va suna,
Din trâmbiţă, un înger dintr-o stea,
Atunci, deschide poarta către Cer,
Că nu te vrea pierdut blândul Oier;

Luminii, ochiul să-i deschizi mereu
Şi-n somn, de-auzi un glas de Dumnezeu,
În cântecu-nvierilor din zori,
Pe care îl aduc privighetori!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Ani!

A mai trecut un an fără să vrem,
Am făcut şi facem tot ceea ce putem,
Ca să ne fie drumul vieţii cât mai uşor,
Pentru unii drumul lor parcă-i un zbor.

Copiii vor repede ca să crească,
Bătrânii şi-ar dori să întinerească,
Noi, ceilalţi, nu avem timp să ne gândim,
Dar ne-am dori, tineri mereu ca să fim.

Copiii cresc repede fără să ştie,
Bătrânii se gândesc, dincolo cum o să fie,
Noi mergem înainte purtaţi sau nu de val,
Dar unii dintre noi, nu mai ajung la mal.

Iată-ne ajunşi în ziua dintre ani,
Ziua în care uităm că avem duşmani,
Majoritatea vom petrece şi fără mulţi bani,
Mulţi, dar nu toţi vor apuca noaptea dintre ani.

Cu toate acestea, eu vă îndemn la iubire,
La cât mai multă înţelegere, pace şi fericire,
Să încercăm să fim mai buni în fiecare an,
Şi fiecare dintre noi să ajute, chiar şi pe duşman.

Viaţa este calea spre eternitate,
Şi fiecare an este un pas,
Câţi oare dintre noi, în realitate,
Ştim cât timp sau paşi, ne-a mai rămas?

poezie de Ovidiu Kerekes (31 decembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul Hiroshimei

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă deasă
Nu mai cunoaştem drumul către casă

Suntem uşori şi ceaţa e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde s-ascunde drumul?

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă mare.
Unde-i cărarea, doamna-nvăţătoare?

Sub talpă n-avem nici un drum, plutim
Vai, unde-i casa? cum să nimerim?

Şi suntem goi, şi ne cuprinde teama.
Unde e tata?
Unde este mama?

Nu ne vedem nici între noi deloc
Şi jocul nu ne place, nu e joc.

Ce ceaţă deasă, vai ce ceaţă mare,
Oh, azvârliţi-ne, voi, o cărare.

Nu mai cunoaştem drumul către casă
şi ceaţa este deasă, deasă, deasă.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinuturi străine

Sus în cireşul din curte oare cine
S-a urcat, ce copil, dacă nu mititelul de mine?
M-am ţinut de ramuri strâns, cât am putut de bine,
Şi-am privit spre ţinuturi îndepărtate şi străine.

Am văzut grădina din vecini cu ochii mei,
Împodobită cu fel de fel de fori pe-alei –
Şi multe alte locuri de pe lumea asta minunată,
Locuri pe care nu le mai văzusem niciodată.

Am văzut cum pe râu valurile se perindă
Şi cum apa-i este cerului de-oglindă;
Drumul plin de praf, galben ca o funie de ceapă,
Cu oameni tropăind către oraş în grabă.

De-aş găsi un pom mai înalt, un pom aparte,
Aş putea privi încă mai departe,
Acolo unde râul, umflat de alte ape,-n mare
Se strecoară fericit printre şalupe şi vapoare,

Unde, oriîncotro apuci, drumul cu dichis
Te duce direct spre insulele din Paradis;
Acolo copii iau prânzul când au chef
Şi toate jucăriile sunt vii, făcute din sidef.

poezie de Robert Louis Stevenson,1850-1894, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialoguri ale înţelepciunii

iubito, drumul spre înţelepciune
este drumul spre libertatea din noi înşine
drumul spre centrul fiinţei noastre
tu ştii că cea mai preţioasă călătorie
este aceea către sufletul nostru,
către noi înşine, către nu se ştie unde
călătorie ce o facem în singurătate şi apoi în moarte
iubito, o singură îndoială, o singură greşeală
în dragoste, surpă totul în nebunie şi extaz.
eu în viaţă am dorit fără măsură, fără răgaz
am îndrăznit fără măsură, am iubit fără măsură.
în primul anotimp am descoperit lumea,
în cel de-al doilea-vezi bine- m-am îndrăgostit de tine
în al treilea anotimp am reflectat la lucrurile toate
în al patrulea am plecat într-o călătorie fără bagaje
spre care dintre visele mele adunate, iubito?
m-am îndreptat spre ceea ce nu am trăit la timp,
şi nu vom mai trăi niciodată nicicând
noi suntem ca un cântec etern
cântat cu fiinţa toată,
un cântec ce nu se poate cânta niciodată
de la sfârşit spre început, un cântec iubit
pe care trebuie să-l cânţi totdeauna la infinit
iubito, se poate muri din iubire
în deşert se duc doar îndrăgostiţii
şi nebunii frumoşi la fire
răstigniţi între viaţă şi moarte, doar nisipul
singurătăţii absolute le este mângâiere
în marea lor singurătate
noi am trăit viaţa pe apucate, iubito
am iubit până la demenţă nopţile şi rătăcirile
prin mahalalele întunecate ale fiinţei,
eu am iubit suflul cosmic în tine
suflul spiritului tău, jocurile firii nebunatice
abandonarea în întunericul nefiinţei,
în adâncurile telurice,
ori matricea tuturor virtualităţilor tale
am avut revelaţia unirii desăvărşite în sărut
nu vreau să aflu că pentru tine am murit demult
cum te-aş putea eu pierde pe tine,
când tu eşti soarele meu frumos şi nebun
când razele tale mă încălzesc pe acest drum
cum să uit eu soarele şi dincolo de moarte?

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum iubesc bărbaţii nu e un studiu despre ei, ci mai mult despre noi, femeile care vrem să fim iubite şi avem atâtea de dăruit. Din lista de bănuieli personale despre cum iubesc bărbaţii, aş extrage câteva, în joaca de-a analiza: bărbaţii ne iubesc după cum au fost iubiţi de mamele lor; bărbaţii ne iubesc după cum au fost chinuiţi sau nu la prima iubire; bărbaţii ne iubesc pentru cât de mult avem grijă de ei; bărbaţii ne iubesc pentru că suntem diferite de toate femeile cu care s-au întâlnit; bărbaţii ne iubesc pentru că sunt dependenţi de binele cu care-i obişnuim (confort, sex, mâncare, curăţenie, copii bine crescuţi...); bărbaţii iubesc... altfel, chiar alb-negru, deşi noi tot sperăm să vedem curcubeul, din exces de romantism; bărbaţii vor sex şi ciorbă, noi, flori şi amor... Dacă nu sunteţi modelul old school, aţi descoperit deja cât de diferit v-au iubit bărbaţii care s-au îndrăgostit de voi. Rămâne deci să completaţi lista de mai sus cu ceea ce aţi simţit adânc în voi, în iubirile de-o vară sau în cele cu ani grei de relaţie.

Mihaela Rădulescu în Cum iubesc bărbaţii (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre iad e pavat cu multă iubire şi intenţii bune şi datorită faptului că nu avem înţelepciunea să discernem nu ştim ce e bine sau rău pentru noi şi nu ştim cine suntem noi cu adevărat. Luăm răul şi întunericul, aşa cum ne sunt date, şi care vin la pachet cu iubirea şi lumina. Însă doar noi suntem reponsabili să transformăm iadul în rai, pentru că cei responsabili pentru ce ne-au transmis, de cele mai multe ori, nu mai sunt de mult alături de noi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie de toamnă

S-a gătit vacanţa mare,
Iată, sună de intrare...
Dar, de ce nu-s toţi în clasă
Ce-i cu lipsa ce ne-apasă?
Unde-s duşi, e clasa goală,
Fără ei e doliu-n şcoală...
I-aşteptăm, avem răbdare
Până într-o zi în care
Vom fi iarăşi împreună
Sus, chiar dincolo de Lună,
Vom avea un loc anume
Fără funcţii, titluri, nume,
Prin adâncuri liniştite
Fără supărări, ispite,
Într-un colţ ales, frumos,
Cu mărgăritar pe jos,
Cu speranţă şi lumină
Unde nimeni nu suspină,
Fără greutăţi, nevoi,
Dumnezeu va fi cu noi.
Clasa-ntreagă-o să se-adune
Şi va face rugăciune,
Nu algebră, nici chimie,
Nici franceză-anatomie,
Fără note la purtare,
Fără teme sau ierbare,
Că aşa a fost să fie
Drumul către veşnicie,
Drumul către infinit
Cu un singur sens menit.

poezie de Vasile Larco din Visuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balian de Ibelin (către cei din Ierusalim): A căzut pe umerii noştri datoria de a apăra Ierusalimul, iar noi ne-am pregătit cât de bine am putut. Nici unul din noi nu le-a furat oraşul musulmanilor. Niciun musulman din marea lor armată care se îndreaptă acum spre noi nu era născut pe vremea când acest oraş a fost pierdut. Ne luptăm din cauza unor ofense pe care nu noi le-am adus, împotriva unora care nici măcar nu erau în viaţă pentru a se considera jigniţi. Ce este Ierusalimul? Templele voastre sunt construite peste templul evreu pe care romanii l-au dărâmat. Templele musulmane sunt construite peste ale voastre. Ce este mai sacru? (Pauză.) Zidul? Moscheea? Cimitirul? Cine le revendică? Nimeni n-o poate face. (Îşi ridică vocea.) Cu toţii avem dreptul asupra lor!
Episcopul, Patriarhul Ierusalimului: Blasfemie!
Almaric (către Patriarh): Taci.
Balian de Ibelin: Apărăm acest oraş, nu pentru a proteja aceste pietre, ci pe oamenii care trăiesc printre aceste ziduri.

replici din filmul artistic Regatul Cerului, scenariu de William Monahan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corul copiilor ucişi

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă deasă...
Nu mai cunoaştem drumul către casă.

Sîntem uşori, şi ceaţa e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde se-ascunde drumul?

Ce deasă ceaţă, vai, ce ceaţă mare!
Unde-i cărarea, doamnă-nvăţătoare?

Sub talpă n-avem nici un drum... plutim...
Vai! Unde-i casa? cum să nimerim?

Şi sîntem goi, şi ne cuprinde teama.
Unde e tata? Unde este mama?

Nu ne vedem nici între noi deloc
Şi jocul nu ne place, nu e joc.

Ce deasă ceaţă, vai, ce ceaţă mare,
Oh, azvîrliţi-ne, voi, o cărare!

Nu mai cunoaştem drumul către casă,
Şi ceaţa este deasă... deasă... deasă...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!