Litere

Această spaimă a curgerii
Dinspre A,
Niciodată spre A,
Această spaimă
De-a trece
Prin toate literele
Pe care le ştii dinainte
De la ceilalţi
Care l-au străbătut
Cum le-a fost norocul,
Pînă la Q, pînă la T,
Cei mai fericiţi pînă la Z,
Dar neîntorşi niciodată
Nici unul,
Nici unul în stare
Să sară înapoi
Peste A,
Nici unul care să bănuiască măcar
Ce este înainte
Sau după sfîrşitul alfabetului:
Tot litere?
Tot litere?
Tot litere?

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Emil
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Mi-e frig în cămaşa asta
De litere
Prin care intră uşor
Toate intemperiile.

Vantul prin a,
Lupii prin b,
Iarna prin c,
Şi eu încerc să-mi apăr măcar inima
Cu un titlu mai gros,
Dar ma îngheaţă frigul care intră
Prin toate literele.

Mi-e urât în cămaşa asta
De litere
Prin care intră uşor
Respiraţia şi bătăile inimii.

Prin a,
Prin b,
Prin c,
Alfabetul este plin de mine
Pentru o clipă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce eşti este atât de simplu, încât nici unul din gândurile minţii nu te poate prinde, nici măcar gândul Dumnezeu/Sine. Dacă ai înţeles cu adevărat asta, dă divorţ de minte chiar acum. De ajuns cu această căsătorie cu gândul, care a devenit sufocantă prostituţie a devenirii. Pur şi simplu, las-o să sară în aer. Niciodată asta, nu ai fost tu!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei sînt în. stare să reconstituie, în ordinea în care s-au produs, cînd în desfăşurarea lor triumfă rigoarea, sau într-o ameţitoare dezordine, cînd triumfă fantezia, toate evenirnentele istoriei, mai ales deznodămintele ei, oraşe trecute prin foc şi sabie, spectaculoase bătălii navale, imperii prăbuşite, stăruind asupra ruinei ce s-a abătut peste orice a avut, cîndva, strălucire. Scheletele unor regi, de mult făcute pulbere, ca şi coroanele cu care au fost înmormîntaţi, furate şi pierdute fără urmă, ei le recompun, pînă la ultimul os şi pînă la ultimul diamant

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmînd cu studiul ce mi-era foarte cu greu pentru că nu eram deprins cu studii grele şi compuse de mai multe feluri de cărţi pentru care în această clasă rămăsei repetent şi în anul şcolastic 1869-1870 în care la ecsamen ieşii şi trecui în clada IV unde găsii pe camaradul meu rămas repetent şi trecând prin mai multe studii, precum am lucrat cu mîna mea mai multe harte de geografie între care cele mai principale este descrierea judeţului Ilfov şi harta Africii, tot în această clasă am scris şi fizica, ce pînă atunci nu era încă pusă sub tipar. Astufel petrecui pînă la anu şcolastic 1870-1871 primăvara, când de Paşti cursu fu întrerupt ca dupe obicei puindu-se vacanţie.

Gheorghe Nicola Stoian-Ogrineanu în Cronica din Bechet. De neamul Ogrinenilor (1974)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

aş vrea să îţi scriu...
o scrisoare lungă
iubito
cu litere adevărate albastre
cu litere
pe care să le poţi mirosi
şi cuvinte pe care
să poţi adormi
ca într-un hamac
poate chiar eu
aş putea fi scrisoarea
dacă aş renunţa
să mă mai trezesc
din visul primordial
într-un coşmar repetabil
al existenţei fără tine
astfel ţi-aş putea pătrunde
în adâncimi
necunoscute nici ţie
înlăuntrul Ochiului
ţi-aş fi ultimul Dumnezeu updatat
aş putea să îţi scriu
cum e să mori
din viaţă în viaţă
sufocat de neputinţa regăsirii
pentru că respiraţiile mele
au nevoie de plămânii tăi
sau aş putea putea
de ce nu
să îţi povestesc draga mea
cum e să te faci că eşti viu
milenii după milenii
şi ceilalţi să se prefacă
că te cred
dar mă gândesc
că ar fi prea trist
să îţi scriu
despre toate aceste nimicuri
şi plictisitor
când tu încă nu te-ai născut
nehotărâtă în alegerea
de a fiinţa sau nu
ar putea părea puţin ciudat
nu-i aşa
să primeşti o scrisoare
dintr-un viitor care poate
nu va fi niciodată prezent
dar lasă-mi măcar
această iluzie iubito
că din matricea mea
în matricea ta
se poate traversa în acest fel
şi Poştaşul va ajunge
să sune la sufletul tău
de două ori
întotdeauna de două ori
ca să ştii...

aş putea să îţi scriu
această scrisoare lungă
cât toate universurile la un loc
dar cred că deja am scris-o
şi am uitat că de fapt
noi n-am existat

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Literele sărăcăcioase al limbii noastre infime, minuscule şi neînsemnate al alfabetului nostru care conţine doar 31 de litere, care pălesc în comparaţie cu tot spectrul sinelui propriu al sentimentelor şi iubirea altruistă absolută, înţelepciunii şi tot ce este bun şi frumos în acest univers feeric care în spirala infinită şi veşnic al casei noastre care ne adăposteşte, ne hrăneşte, atât corpul fizic cât şi sufletul, pe care îi dăruieşte privilegiul de a-şi conştientiza, identifica, releva şi o.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Fiecare pas al vieţii
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

aş vrea să îţi scriu...
o scrisoare lungă
iubito
cu litere adevărate albastre
cu litere
pe care să le poţi mirosi
şi cuvinte pe care
să poţi adormi
ca într-un hamac
poate chiar eu
aş putea fi scrisoarea
dacă aş renunţa
să mă mai trezesc
din visul primordial
într-un coşmar repetabil
al existenţei fără tine
astfel ţi-aş putea pătrunde
în adâncimi
necunoscute nici ţie
înlăuntrul Ochiului
ţi-aş fi ultimul Dumnezeu updatat
aş putea să îţi scriu
cum e să mori
din viaţă în viaţă
sufocat de neputinţa regăsirii
pentru că respiraţiile mele
au nevoie de plămânii tăi
sau aş putea putea
de ce nu
să îţi povestesc draga mea
cum e să te faci că eşti viu
milenii după milenii
şi ceilalţi să se prefacă
că te cred
dar mă gândesc
că ar fi prea trist
să îţi scriu
despre toate aceste nimicuri
şi plictisitor
când tu încă nu te-ai născut
nehotărâtă în alegerea
de a fiinţa sau nu
ar putea părea puţin ciudat
nu-i aşa
să primeşti o scrisoare
dintr-un viitor care poate
nu va fi niciodată prezent
dar lasă-mi măcar
această iluzie iubito
că din matricea mea
în matricea ta
se poate traversa în acest fel
şi Poştaşul va ajunge
să sune la sufletul tău
de două ori
întotdeauna de două ori
ca să ştii...
aş putea să îţi scriu
această scrisoare lungă
cât toate universurile la un loc
dar cred că deja am scris-o
şi am uitat că de fapt
noi n-am existat

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele nicicînd nu sînt atît de frumoase, ca atunci cînd se întorc de la cîmp. Simple ţărănci, trec prin unduirea lanurilor sub largi pălării de pai, cu o şi mai mlădioasă unduire. Mijlocul, strîns în cingătoarea care adună, în acelaşi cerc, cutele cămăşii şi ale fustei, este izvorul din care graţia li se răspîndeşte în întreaga făptură, pînă la glezne şi pînă la umeri, în inele tot mai largi, într-o ameţitoare euritmie.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Ţara Făgăraşului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne numărăm

iubito ştii că unul nu se numără
niciodată nu a existat în ecuaţia noastră
şi
că unul l-a făcut pe doi în taoism
la noi unul nu l-a născut pe doi
ci doi l-a născut pe trei
în taoism doi a făcut toate celelalte
este echivalent cu unul plus unul
dar unul simplu unul nu se numără
este un fel de zero peste care suflă vântul
şi
ne numărăm de la doi
doi face pe trei, trei s-a născut după nouă luni
şi
doi face pe patru
deja e kafka, lumea se ascunde de lume

ce trece de patru, iubito
e familie numeroa
să mai numărăm odată
până la doi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi trece prin minte atâta muzică şi nu uit niciodată nicio notă; este, fără îndoială, unul dintre cele mai mari haruri pe care mi le-a dat Dumnezeu, această facultate de a păstra în memorie toate armoniile ce mi-au trecut prin minte.

citat celebru din Wolfgang Amadeus Mozart
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria

A fost odată o fată pe nume Maria era tare fericită dar niciodată supărată era fericită casă soarele şi tristă caLuna niciodată supărată ca o floare încrustată buzele ca mărul roşu de tot sau ca sângele din corpul oricărui om cui ar plăcea şi aşa şi aş dori orice în lumea toată nici lumina soare nici tot ce poţi avea pe lumeTomeşti dorit decât unul cu pace fericire tot ce este pe lume pe o fată nume Maria jurnalul meu Maria

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de GEO
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria

A fost odată o fată pe nume Maria era tare fericită dar niciodată supărată era fericită casă soarele şi tristă caLuna niciodată supărată ca o floare încrustată buzele ca mărul roşu de tot sau ca sângele din corpul oricărui om cui ar plăcea şi aşa şi aş dori orice în lumea toată nici lumina soare nici tot ce poţi avea pe lumeTomeşti dorit decât unul cu pace fericire tot ce este pe lume pe o fată nume Maria jurnalul meu Maria

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de GEO
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărăţia doamnei Chiralina este departe de aici cale de zece ani; dară această cale se poate face cât te ştergi la ochi dacă cine-va s'o duce în pădurea cea neagră de lângă gârla de păcură, care aruncă cu pietre şi foc pînă la cer, şi dacă o încăleca pe buşteanul Ielelor cu care poate să treacă gârla; însă cine aude şi va spune cui-va, acela să se facă de piatră, pînă la genuchi. După ce va ajunge la împărăţie, trebue să se facă un cerb de aur şi să intre într'nsul ca să ajungă în odaia împărătesei şi să o fure ; cine aude şi va spune cui-va, să se facă de piatra pînă la brâu. După ce o va lua de soţie, muma Crivăţului, de pismă, o să trimeaţă un ovrei cu nişte cămaşi frumoase şi mai supţiri de cât pânza păiajenului; doamna Chiralina o să cumpere cămăşi; şi dacă nu le va uda cu lacrămi de turtirică, cum se va îmbrăca cu dânsele, va muri; cine aude şi va spune cui-va, să se facă cu totul şi cu totul de piatră. Pe când vîntul spunea toate acestea, feciorul de împărat adormise; iară feciorul bucătăresei rămăsese deştept şi auzise tot.

Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cele mai multe ori un om are mai multe caractere: unul pe care-l crede el, altul pe care i-l dă publicul şi un al treilea pe care nici unul, nici altul nu-l pot desluşi niciodată, şi care e cel adevărat.

aforism celebru de Nicolae Iorga din Cugetări
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău

Îmi pare rău că Dumnezeu pe toţi,
Ne ia drept nişte spărgători şi hoţi
Şi nişte haimanale,
Crezînd că tot umblăm după parale
Şi după giuvaierele Mariei - Sale.

Le leagă noduri, le chiteşte într-ascuns,
Că să ne minţă, cu lumină el le-a uns
Şi le arată doar pe dinafară,
Că înlăuntrul lor e noapte chioară,
În care ţine totul să îngroape.
Îl supără să le vedem mai de aproape.

Că nici n-ajunge mînă la zăvoare
Şi se zgîrceşte şi te doare.
Pe toate celea scrisă-i fără carte,
Pedapsa lui - " Primejdie de moarte ",
Pe om, pe bobul mic şi pe gîndac,
Pîn' la sămînţa cît un vîrf de ac.
Nu mai vorbesc de cele mari detot;
Pînă la ele să ajung nu pot.

De cum atingi ceva, ori moare aia,
Ori tu, că peste tot văpaia
Lui umblă ca un fulger orb, şi trece,
Şi arde, şi ucide, nevăzută, molcomă şi rece.

Nu zic şi eu sunt tot o haimana,
Dar drag îmi eşti, Sfinţia -Ta,
Şi pot să mă -ncumet să jur
Că umblu, nu să fur,

Dar ispitit, să văd, şi cuvios,
Cum drămuieşti tu bezna de frumos,
De-ai pus-o pretutindeni cîte-un pic,
Nu zic că-i rău, nici bine vreau să zic,
Nici nu mă bag în meşteşugul tău.

Dar, vezi, că de părerea ta îmi pare rău.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre litere suave

acasă este locul sărbătorilor sublime
cu miros de scorţişoară de vanilie de rom
cu prieteni care ştiu cu iubiri să mă anime
cu oaspeţi unul şi unul antrenant ca un atom.

acasă este locul unde visez frumos
minuni să se întâmple ca-n noaptea de Crăciun
în sufletul curat să se nască Cristos
spiritul de lumină- înţeleptul străbun.

acasă este locul cel mai pacifist
departe de războaie de pericole grave
cu colinde îngereşti ce frâng momentul trist
cu armonii de suflet pogorâte din slave.

acasă este locul unde mă simt artist
care compune slove din litere suave.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie care iubeşte cu tot sufletul ei, nu va mai putea lua niciodată neştirbit înapoi din ce-a dăruit... şi nu mă refer la cantitate şi nici măcar la calitate. Pentru că o femeie dăruieşte fiinţa sa cu tot cu respiraţia timpului, arzând atunci când va întalni căminul perfect. Ana lui Manole este...

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turnul de veghe

E un peisaj îmbrăcat în perspectiva
prea îngustă,
adică închisă
în turnul care
parcă se scurge spre orizont
pînă să atingă un infinit,
falia dintre tine şi mine,
cum se întinde,
ca balta de ulei
despărţirea cerului cu pămîntul,
cea fără de cusur,
şi deci fără nici o noimă,
prea îngustă,
adică închisă
în turnul care
parcă se ridică spre soare
pînă la un simplu punct –
locul de unde se scapă din tine
către unghiul de fugă
dintre margini şi Noi,
dilatat ca pupila de noapte.

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb pe alb

Scriu cu alb pe alb
Deşi ştiu că nimeni
Nu va putea să citească,
Nici chiar eu,
După ce voi fi uitat ce am scris.
Binele este întotdeauna
Greu de înţeles –
E mai uşor să accepţi un eres
În paradis
Decât o jertfă benevolă omenească.

Mă încăpăţânez
Să scriu alb pe alb
Deşi mi se spune
Să folosesc cel puţin
Litere cu sclipici,
Când desenez ramuri de măslin
Sau fapte bune
Plictisitoare.

Dar,
Acum şi aici
Nu am decât o culoare
Care poate
Să le cuprindă pe toate
Şi scriu cu alb pe alb
În zadar.

poezie de Ana Blandiana din Orologiul fără ore (2016)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul de după

Nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere şi nici putere

Sau poate că se scrie cu acea licărire fosforescentă
Pe care fiecare femeie o secretă în timpul unei nopţi de dragoste

Din cauza neajunsului văzut ca primejdie sau mai degrabă
Se scrie cu aşchiile sărite, el e aşa... o dâră de fum inevitabilă
Care apare după ce ne ardem la foc mic, înăbuşit, inimile
După care privim în gol ca şi când: noi suntem aceia atât de uşori

Şi trupurile noastre cumva moarte, neputinciose fac semne
Cu mâinile obosite, suntem aici, suntem aici, dar noi ne ducem în sus
Nu recunoaştem nicio voce, descărnaţi ne plângem de milă

Poemul de după e întotdeauna mai lung ca un oftat de la o fereastră anonimă
Un suflu evanescent surd şi tenebros care se pierde undeva în zare
Dacă nu cumva zarea e chiar pielea ta mâncătoare de basme

Geamătul pe care nimeni nu l-a atins, nimeni nu l-a gustat
O pasăre care vine şi bea apă din paharul pus la căpătâiul uşii

Unii spun că seamănă cu un curcubeu după ploaie, dar nu pot jura
Pentru că noi de câte ori am făcut dragoste am orbit amândoi
Ca şi când ne-am fi scos ochii cu buchete de flori

Ar trebui s-avem hambarele pline prin câte locuri am colindat împreună
Dar noi nu strângem nimic pentru iarnă, doar unul pe altul la piept
Poate că din slăbiciunea asta, mai mult o amorţeală, el se naşte

Şi când spun toate astea, imaginaţi-vă că eram pe un vârf de munte
Numai flori de colţ ieşeau din coastele mele după fiecare sărut
Poemul de după este revolta astrelor mele la atingerea ta

Iar răzvrătirea asta nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere şi nici putere

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!