Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Fetele nicicînd nu sînt atît de frumoase, ca atunci cînd se întorc de la cîmp. Simple țărănci, trec prin unduirea lanurilor sub largi pălării de pai, cu o și mai mlădioasă unduire. Mijlocul, strîns în cingătoarea care adună, în același cerc, cutele cămășii și ale fustei, este izvorul din care grația li se răspîndește în întreaga făptură, pînă la glezne și pînă la umeri, în inele tot mai largi, într-o amețitoare euritmie.

în Cartea Oltului, Țara Făgărașului
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poemul invectiva si alte poeme" de Geo Bogza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 7.99 lei.

Citate similare

Ei sînt în. stare să reconstituie, în ordinea în care s-au produs, cînd în desfășurarea lor triumfă rigoarea, sau într-o amețitoare dezordine, cînd triumfă fantezia, toate evenirnentele istoriei, mai ales deznodămintele ei, orașe trecute prin foc și sabie, spectaculoase bătălii navale, imperii prăbușite, stăruind asupra ruinei ce s-a abătut peste orice a avut, cîndva, strălucire. Scheletele unor regi, de mult făcute pulbere, ca și coroanele cu care au fost înmormîntați, furate și pierdute fără urmă, ei le recompun, pînă la ultimul os și pînă la ultimul diamant

în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O oră vine, a asfințitului, cînd toate deodat㠗 trireme, fregate, caravele — iau foc de la ultimele raze ale soarelui. Atunci, asupra pămcntului prind să se reverse nesfîrșite valuri de purpură și aur. Nicicînd, ca în timpul acestor fastuoase apusuri, cîmpii, păduri, orașe, fluvii și munți nu se dezvăluie lor înșile atît de bogat și viu colorate.

în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Corăbii care o aduc aminte, prin tainica lor legănare, plutesc adeseori pe tălăzuitele întinderi transilvane. Sînt zile cînd umbrele cetăților se desprind de lîngă ziduri, asemeni unor caravele care, în clipa vîntului prielnic, își desfac parîmele de la țărm. Lungi după-amiezi, ele înainteaz㠗 într-o călătorie lentă și triumfal㠗 pe fluvii de grîu sau pe marea sumbră a pădurilor, copleșind satele, sporind enigma tăcutelor burguri. Treptat, asfințitul le împinge pînă în parapetele munților. Acolo se sparg de stînci, împrăștiind pe fața pămîntului, odată cu întunericul care învăluie lumea, tainica lor încărcătură.

în Cartea Oltului, Hășmașul Mare
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iar felul în care curg, dă, și astăzi, temei legendei. Pe cînd Mureșul străbate visător Ardealul, mînîndu-și tot timpul undele spre apus, Oltul și le poartă, cînd spre o zare, cînd spre alta, neliniștit de calea pe care a ales-o, chinuit de o mereu trează conștiință. Patetic, răzvrătit, căutînd primejdiile, provocînd soarta, veșnic în luptă cu lumea și cu sine însuși, iar în cele din urmă împăcat cu sine și cu lumea, treptele pe care el coboar㠗 și în același timp urc㠗 sînt ale unui destin eroic și fecund.

în Cartea Oltului, Hășmașul Mare
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Infernul, cu șirul lui de cumplite suplicii, norii îl mută de sub pămînt pe cer, întruchipîndu-l în smoala neagră a nebuniei lor. Niciodată, însă, nu se dovedesc atît de minuțioși, și nici atît de frenetici, ca atunci cînd dau la iveală visele ultimilor împărați romani. Atotputernicii cezari — ca și brontozaurii, cînd au simțit că speța li se stinge — ce groaznice coșmaruri au avut!

în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ana Blandiana

Litere

Această spaimă a curgerii
Dinspre A,
Niciodată spre A,
Această spaimă
De-a trece
Prin toate literele
Pe care le știi dinainte
De la ceilalți
Care l-au străbătut
Cum le-a fost norocul,
Pînă la Q, pînă la T,
Cei mai fericiți pînă la Z,
Dar neîntorși niciodată
Nici unul,
Nici unul în stare
Să sară înapoi
Peste A,
Nici unul care să bănuiască măcar
Ce este înainte
Sau după sfîrșitul alfabetului:
Tot litere?
Tot litere?
Tot litere?

poezie de
Adăugat de EmilSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestiri fantastice" de Ana Blandiana este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -55.00- 41.99 lei.

Phantasma de luxe

La început puțin, apoi din ce în ce mai mult, se-așază praful
pe noi. La început se-aseamănă cu puful fin de pe aripile
fluturilor. Apoi e ca noaptea desenată de un copil din amestec
de alb și negru. Și din ce în ce mai puțin alb și tot mai mică luna.

Odată cu praful, se-așterne liniștea. La început puțină, chiar
mai mică decît pauzele dintre cuvinte, apoi se-adună
ca în momentele în care discul s-a terminat și nu-ți dai seama.
La un moment dat liniștea devine violentă și-ajunge
să ne curgă sînge din urechi.

Pe rînd mamele, tații, prietenii, copiii ne spală de praf și de liniște.
Mai întîi mai des, după aceea din ce în ce mai rar, pînă praful
devine gros și liniștea o atmosferă în care ne abținem să respirăm.
Ca să n-o tulburăm.

La început praful e ușor, dar într-un tîrziu e povara de sub care
nu ne mai ridicăm. Iar liniștea noastră se unește cu liniștea altora
și formează un fel de cîntec. Îl aud doar cei legați prin jurămîntul
tăcerii.

La început mai mult, apoi din ce în ce mai puțin, iubirea se depune
în noi. E moale, e pufoasă și atît de plăcută, la fel ca o plapumă
din lumină blîndă în septembrie. Și cînd praful și liniștea ne-au acoperit
complet, lăsăm plapuma să acopere locul gol de la masă.

La început am fost eu și tu. La început mai mult eu, apoi mai mult
tu, pînă cînd praful și liniștea și iubirea ta m-au învăluit. Și simt
cum fiecare cuvînt al tău se oprește în mine, ca într-o poveste
care se tace pe sine pînă inima stă și-așteaptă trupul să miște
ca un clopot.

Într-un tîrziu, praful meu, liniștea și iubirea se vor așeza pe tine
asemenea zăpezii ce se-așterne lent, ca o singurătate cu care începi
să te obișnuiești. Și ți se face frig, tot mai frig, la început cît o noapte
fără nimeni, apoi din ce în ce mai multe, pînă cînd vei striga. Atunci
mi se va opri sîngerarea din urechi și te voi auzi.

Voi auzi și voi striga și eu, voi striga atît de tare încît vor dispărea
și praful și liniștea și iubirea și va rămîne doar adevărul:
doi oameni cărora oasele le vor fi prea mari pentru carne, moartea
insuficient de neagră și-adîncă să ne ascundă și chiar și cerul va fi
prea mic să ne fie cearșaf pentru dragoste.

poezie de (septembrie 2010)
Adăugat de Leonard AncuțaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD 69 de poeme de dragoste" de Leonard Ancuța este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -33.00- 31.35 lei.

(...)roata unei mori de pe Someș vîntură atît de repede apa, încît, în pulberea ei, se ivesc culorile curcubeului. De aici, puzderii de stropi prind să alunece, pe o lungă și imprevizibilă traiectorie. Alții, supunîndu-se aceleiași legi, pornesc — în clipa cînd caii își moaie botul în unde, în clipa cînd înotătorii își scot brațul din valuri, sau peștii, vrînd să vadă dacă va fi o noapte cu lună, fac un salt zvelt în aer — de pe celelalte rîuri care își au izvorul in Carpați. Și mai de departe de pe Dunăre, în toată lungimea ei.

în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fiecare țăran era dator, cînd i se trimitea vorbă că o vită a lui a murit, să vină, să o ardă. Altminteri, acele limpezi creste, muiate în azur, ar fi părut bîntuite de ciumă.
Pentru a feri munții de o asemenea degradare, de îndată ce primeau veste, cei din sat se grăbeau să urce, și, după ce-și plîngeau animalele pierdute, clădeau peste ele, resemnați, rugurile necesare. Cînd erau gata, tăiau un brad tînăr, cu care le împodobeau. Așa își luau rămas bun de la ceea ce fusese averea și marea lor mîndrie. Apoi, dădeau foc, și, pînă seara, nu mai rămînea decît un morman de cenușă, pe care vîntul înălțimilor se grăbea să-l poarte, încă fierbinte, în abisuri.

în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Asemeni unor acorduri simfonice — puternice, profunde, îndelungi —, țîșnind unul din altul tot mai sus, spre a culmina într-o torențială cunună de sunete, brusc șesul începe să urce din sine însuși, cum urcă oceanul sub furia unui ciclon. Mari valuri de piatră, al căror zbucium nu încetează decît atunci cînd din coastele lor zdrobite pornesc altele mai înalte, se adună, se întretaie și se întrec, trimițîndu-și clocotul tot mai sus, spre cerul uimit, sub care se împrăștie în spumoase jerbe de calcar.
Acest tumult simfonic al pămîntului este Hășmașul Mare. El izbucnește la orizont, dominînd întreg răsăritul Ardealului (...)

în Cartea Oltului, Hășmașul Mare
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din tot ceea ce a existat aievea, sau a fost doar rodul închipuirii omenești, și chiar al altor specii înzestrate cu imaginație, nimic nu rămîne nereamintit de memoria delirantă, sau, cînd e nevoie, extrem de riguroasă, a norilor. Norii știu tot. Absolut tot. Sînt printre ei, ca și printre oameni, unii de geniu. Atunci, pe bolta cerului, se ivesc mari capodopere.

în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noi, oameni fluvii

Noi, oameni fluvii
noi, care străbatem lumea, plini de orgoliu,
ascunzînd în apele noastre adînci
atîtea contradicții, atîta viață și atîta moarte,
rămînînd puternici și atunci cînd ne sfărîmăm în cataracte,
și atunci cînd ne prefacem în mlaștini.

Mlaștini sau torente, purtăm în noi viața
tulbure de nămoluri, sau limpede, iar uneori
zdrobită de stînci,
atît de zdrobită, încît pare pierdută pentru totdeauna,
dar noi, oamenii fluvii,
ne adumăm iarăși din noi înșine, din abisurile noastre,
și pornim mai departe
rostogolind între maluri de lut
(...)

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Elegie

De-a lungul țărmului
curg nori molatici cu întreruperi albastre
privirile se prelungesc
nevertebrate în transparență lină

ești un înțelept al tăcerii - împovărare
pînă în vremea cînd aș simți cuvintele -
săgeți de piatră ascuțită
căzînd în gol dincolo de marginea lumii

Mare cu furtună liniștită
ți-e icoana sufletului
cum stai nemișcat
în vîntul care bate pînă la mine.

poezie de
Adăugat de Marian DenescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Urmînd cu studiul ce mi-era foarte cu greu pentru că nu eram deprins cu studii grele și compuse de mai multe feluri de cărți pentru care în această clasă rămăsei repetent și în anul școlastic 1869-1870 în care la ecsamen ieșii și trecui în clada IV unde găsii pe camaradul meu rămas repetent și trecând prin mai multe studii, precum am lucrat cu mîna mea mai multe harte de geografie între care cele mai principale este descrierea județului Ilfov și harta Africii, tot în această clasă am scris și fizica, ce pînă atunci nu era încă pusă sub tipar. Astufel petrecui pînă la anu școlastic 1870-1871 primăvara, când de Paști cursu fu întrerupt ca dupe obicei puindu-se vacanție.

în Cronica din Bechet. De neamul Ogrinenilor (1974)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nina Cassian

Halucinație intenționată

Spuneți-mi cînd, spuneți-mi cînd
O să ne scoatem ochii din pantofi?
Ne-au intrat pe cînd manifestam cîntînd
Ca niște pietre ude, ca niște cartofi.

Ochii sînt ai morților foarte tineri
Și circula sub asfalt ca niste ganglioni.
Am mai găsit vreo doi într-o vineri
Și i-am ascuns în buzunarul de la pantaloni.

Ochii - dacă nu-i descoperim la vreme -
Lunecă iremediabil spre fundul pămîntului.
În drum, scot uneori o fîntînă cu blesteme
Pe la răscruci de drumuri, sub furculița vîntului.

Călcăm în fiecare zi pe mormane de pupile,
Pe sticla frageda, pe apă gelatinoasă.
Niciodată n-au alergat pe maidane atîtea bile!
Niciodată parada n-a fost mai frumoasă!

Și am strivit sub calcîi un ochi ca o icră mare
Care-a mirosit pînă la ultimul rînd.
S-a făcut ziuă... Pîn' la ferestre au crescut trotuare...
Spuneți-mi cînd, spuneți-mi cînd?

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Nina Cassian este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 5.60 lei.

Sînt seri cînd turlele bisericilor par, în avîntul lor spre infinit, antenele unui întreg mileniu, cu care nenumărate rînduri de oameni, însetate de absolut, s-au străduit să prindă ecoul secret al universului, foșnetul trezit în eter de nevăzuta corabie a veșniciei.

în Cartea Oltului, Hășmașul Mare
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cînd o să ai o zi

cînd o să ai o zi
în care nu trebuie nimic
iar în vasele de cristal
se iscă
flori
precum sfîrcurile tale
la presimțirea sărutului
atunci ai să tai
prăjitura
pe care ai vrăjit-o ieri
ai să-mi împarți
și n-are să se termine
nicicînd

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Istoria noastră

În piatră este scrisă istoria noastră
În piatră peste piatră
De Ziditorul puse la-nceput
Ca să ne facă existenței vatră
În piatră cioplită din stînca Sinaiului
Pentru tablele Legii
În piatra templului
În alte-atîtea minunate pietre
Strînse toate în piatra Golgotei
– Piatra rămînerii –
Rămînerii rostului meu, rostului tău
Hotar între bine și rău
Prin ape ne-a trecut istoria noastră
După ce Dumnezeu despărți
Apele de sus de cele de jos
Prin apele Potopului, apele Mării Roșii
Și-nvolburatele ape ale Iordanului
Prin apele durerilor din Rama
Prefăcute-n lacrimi
Valuri peste valuri
Pînă ce toate s-au strîns
Într-un singur pahar
"Tată, dacă este cu putință,
Îndepărtează-l,
E prea amar".

Prin foc ne-a trecut istoria noastră
Ca să cunoaștem focul rugului
Ce ne mistuie
Focul rugilor ce ne mistuiau
Pînă ce cunoscurăm adevăratul foc
Focul iubirii, focul jertfei
Strîns tot într-un singur strigăt
"Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac"
Luminînd de pe cruce spre mine
Spre oricine
Aceasta este istoria noastră
Filă cu filă o citim
O știm pe dinafară
Ne-o șoptim în taină iară și iară
O luăm de la capăt
Fără scapăt
Aceasta este istoria noastră
Drumul de jertfă
De-aici spre lumină
Fiecare suntem fărîmă din ea
Ca-n istoria lumilor de sus
Stea lîngă stea

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Abecedand prorociile. Predica de pe cruce" de Benone Burtescu este disponibilă pentru comandă online la numai 19.95 lei.

De la o vreme am început să am vederi largi, atât de largi încât nici în viața mea numai bag.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Spre apus, soarele incendiase cerul. Era, pentru Hășmașul Mare, ora cînd, cel mai mult, putea să-și dezvăluie măreția. Ora cînd, din cîmpie, se zărește ca o cetate cuprinsă de flăcări.

în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook