Pe Ştefan Luchian l-am găsit în pat. Odaia lui albă şi mare împărtăşea o linişte şi un parfum deprimant, de sanatoriu. Capul îi sta proptit între perne. Trupul acoperit de o cuvertură se bănuia schelet. Întreg cuprinsul odăii era stăpânit de capul lui. Ah! capul acela! Un cap enorm, cu unghiuri aspre de craniu, peste care pielea palid-arămie, devastată de variolă, se subtiliza, violet, în preajma orbitelor sinistre, pe fundul cărora licăreau hipnotic, doi ochi impresionanţi, ca două ţipete în noapte. Numai gura lui zâmbea blajin, sau părea că zâmbeşte necontenit. Au trecut o sută douăzeci de luni de când Ştefan stă ţintuit patului, cu faţa către cer şi mâinile pe piept în aşteptarea supremei dezlegări.

citat celebru din Nicolae Tonitza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi mergeam

în urma dricului fără o vor
bă, nimeni nu zicea ni
mic
preotul tămâia şi spunea
o rugăciune pe timp
de pandemie
sicriul era acoperit - ca
pac
cu o cruce aurită - regu
lamentar am fost număraţi
de un echi
paj
de poliţie cu măşti la gură la nas mănuşi de unică folosinţă
numărau de două ori numă
rau
opt
atât prevedea ordonanţă militară
noi ne-am conformat
la coborârea în groapă am tras capa
cul
să-l mai vedem odată - ochii
fără pleoape păreau vii
capul enorm ocupa o parte importantă
din sicriu - era verziu cum a fost toată
viaţa lui de extraterestru
noi l-am iubit aşa cu capul mare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A avea capul pe umeri

Ghinionul îl pândeşte
Agăţat de soarta lui,
Uneori, când mai gândeşte
Fără capul... dumnealui!

epigramă de Nicolae Brelea din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare" (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armata lui Ştefan cel Mare a fost mică, dar geniul lui militar a fost colosal, fiind considerat, de către cronicarul polonez Jan Dlugosz un geniu militar mai mare decât Alexandru Macedon şi Iuliu Cezar. Fără prezenţa lui Ştefan cel Mare pe firmamentul politic al lumii, n-ar mai exista astăzi popoare de origine latină, anglo-germană sau slavă, în general, creştine.

Dan Begu în Umanitatea şi pacea (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capul face, capul trage

Eu n-am ştiut de-acest proverb
Când fost-am tânăr şi imberb...
Cu una mi-am făcut de cap
Şi-acum de dânsa nu mai scap.

epigramă de Nicolae Gonţ-Topor din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O strânse la piept, îi strivi trupul cu trupul lui, îi strivi gura cu buzele lui, cu setea deznădăjduită strânsă într-un pustiu de neîmpliniri, peste care se revărsa acum un şuvoi de nestăpânit, aducând cu el toate dorinţele lui, nu numai sexuale, ci întreg noianul de lucruri oprite, romantism, aventură, păcat, nebunie, animalitate, pe toate le simţea acum străbătându-i, dezlănţuite, trupul.

John Fowles în Iubita locotenetului francez
Adăugat de D.H
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus este Capul Bisericii Lui. Fiind Capul, El are monopolul bătăilor de cap.

citat clasic din Richard Wurmbrand
Adăugat de IOana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui coleg, care cerea într-o epigramă, "Capul lui Moţoc"

N-am rămas surprins deloc
Cerând "Capul lui Moţoc";
E dorinţa orişicui
S-aibă... ce-i lipseşte lui.

epigramă de Dem Moţoc din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau binevenite-n credinţa şi-n a lor părere

Durerea ar fi putut crede că era durere.
Îngrijorarea că era îngrijorare.
Ele erau binevenite-n credinţa şi-n a lor părere,
Perechea dându-şi o importanţă mare.

Nu. A fost nevoie ca toate zăpezile atârnând
De-acoperişul odăii lui să-şi picure-întristarea,
Începând de când era doar un copil plăpând,
Pentru a se-aşterne şi pe capul lui ninsoarea.

Ori de câte ori acoperişul se-albea sub geana bolţii,
Dedesupt capul lui în bezna din cocioabă
Era tot mai puţin negru decât catranul nopţii,
O nuanţă aproape de culoarea zăpezii, gri-albă.

Îngrijorarea-ar fi putut crede că era îngrijorare,
Durerea că era durere.
Dar niciuna dintre ele n-a fost tâlharul care
I-a furat părul negru, singura avere.

poezie de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul a căzut corect în capul lui Newton. Ce era dacă nimerea în capul unui fotbalist?

aforism de Dorel Schor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lui Ştefan

Şi plânge Ştefan la Cetate
Pentru Moldova lui iubită
Ce-a fost abuziv despărţită,
Iar mii de familii separate.

Destine-ntregi rapid curmate
Şi mândra sa ţară asuprită.
Şi plânge Ştefan la Cetate
Pentru Moldova lui iubită

A apărat-o pân' la moarte
N-a fost de rivali cotropită.
Noi nu i-am păstrat-o unită
Tot sperăm la o dreptate
Şi plânge Ştefan la Cetate.

rondel de Alina-Georgiana Drosu (21 septembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata...

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp

de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul

poezie de Teodor Dume din carte: Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă (2020)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp

de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...
în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul

poezie de Teodor Dume din Carte; Ultima noapte cu tata. Editura Pim (2021)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul prin sine însuşi

Aseară l-am vizitat pe Ştefan Grec,
un bărbat de-o vârstă cu mine,
care şi-a pus acsa
în munţii cei mari
dintre Bucovina şi Maramureş,
a aşezat o roată pe râu
şi şi-a făcut cu mâinile lui
lumină electrică,
şi într-o zi s-a apucat de sculptură.

Vedeam rădăcinile, zice,
şi nu mi se păreau rădăcini,
ci animale şi oameni şi zboruri.
Şi casa lui e populată
de rădăcini care nu sunt rădăcini
ci oameni şi fiare şi zboruri.

Şi-atât de-adevărate sunt sculpturile
lui Ştefan Grec,
muncitor forestier maramureşean
din comuna Cârlibaba
a Bucovinei,
încât şarpele de lemn
pe care l-am mângâiat
mi-a otrăvit fdegetelem,
iar corabia, sculptată de el,
m-a şi vindecat de şedere
şi mi-a sărat sângele
cu doruri de mare.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muma zmeului precepu că aci la mijloc se joacă vreo drăcie. Ea spuse fiului său că voinicul ce-l scăpase de primejdie trebuie să fie fată şi că o asemenea fată vitează ar fi numai bună să o ia el de soţie. Fiul său zicea că o dată cu capul nu putea el crede una ca asta, fiindcă nu se putea ca o mână femeiască să răsucească paloşul aşa de bine cum făcea Făt-Frumos. Atunci muma zmeului zise că are să facă cercare. Pentru aceasta puse seara la capul fiecăruia din ei câte un mănunchi de flori: la care se vor veşteji florile, acela este bărbat, şi la care va rămânea verzi, este femeie. Fata împăratului, după povaţa calului, s-a sculat peste noapte cam despre ziuă, când somnul este mai dulce, şi pâş, pâş, în vârful degetelor, intră în cămara zmeului, îi puse mănunchiul său de flori, luă pe al lui şi, punându-l la capul patului său, se culcă şi dormi dusă.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât o să meargă trucul?

Prea multă-nghesuială
mai puţini afară la lucru
mai mulţi înăuntru, cu mâna-ntinsă
cu farfuria linsă
dar cât o să meargă trucul?
că-ţi vine să te iei cu mâinile de cap
de capul tău, de capul lui
de capul lor
că ăsta nu e viitor!

Cine te strigă
cine te mămăligă
de dimineaţa până seara
ai ochii ca ceara
dincolo de care nu se vede nimic
şi asta mă intrigă

Confort şi mâncare
mâncare şi confort
eşti mai rău ca un fort
abandonat în grabă
cu zidurile crăpate
scările le-au luat dulgherii
şi-acum au să vină hingherii
nu-mi spune asta mie,
spune-i-o lui
citeşte-i drepturile câinelui

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea nestrămutată a dreptăţii lui Dumnezeu aduce peste capul tău ce ai adus şi tu peste capul aproapelui tău. Ce ai făcut ţi se va face; ce ai zis ţi se va zice; ce încarci pe altul ai să duci şi tu.

Arsenie Boca în Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din sec. XX (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un autor apare mereu în revista Epigrama cu o lulea în gură şi capul înconjurat de fum

Mă-ntrebară nişte dame:
- Nu pricepem nicidecum:
Pipa, capul lui cu scame.
Care face epigrame?
Şi care produce fum?

epigramă de Nicolae Cruceru din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoştinţă

La Putna clopotele bat,
E lume multă-n Mănăstire,
Să-i facă, iar, s-a adunat
Lui Ştefan Vodă pomenire.

Şi nu-l vom da nicicând uitării,
Ne-om aminti de cel ce-a stat
De strajă la hotarul ţării
Şi de duşmani l-a apărat.

La două iulie mereu
S-aprindem câte-o lumânare
Căci Sfânt e lângă Dumnezeu
El, Ştefan, Ştefan Domn cel Mare.

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul lui Ştefan cel Mare

Seara răspândeşte umbrele-i uşoare.
Şi melancolia trece gânditoare.

Dar Ştefan cel Mare, rătăcit prin văi,
Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi.

Inima-i zdrobită ca a lui oştire;
Ţara-i întristată ca a lui gândire!

Pe un colţ de piatră şade el în dor;
Vântul suflă păru-i lung, fluturător.

Pentru-ntâia oară inima lui plânge!
Ochii lui revarsă picături de sânge.

Acolo dă capul somnului mijind
Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint.

Iată că-i apare o fecioară jună,
Ale cărei plete strălucesc la lună,

Negre şi bogate sub cununi de flori;
Ochii ei asupră-i cad pătrunzători;

Cad ca două raze, dulci şi călduroase,
Mâna ei atinge coamele-i undoase.

- "Ce? Eroul mare, umbra a grăit,
Însuşi el suspină şi s-a îndoit?

Înţeleg fricosul ce ascuns loveşte,
Robul ce sărută jugul ce-l striveşte;

Dar un suflet mare, suflet de bărbat,
Nu-nţeleg, o, Ştefan, cum s-a întristat!

Mergi pe a ta cale, nu sta niciodată!
Urmă datoria care ţi-e lăsată!

Orice-mpiedicare, stavili, vor pieri;
Cu-orice-mpiedicare ţar-a ta va fi!"

Pe un nor de aur zboară ea cu fală;
Un parfum de roze pasul ei exală.

Ştefan se deşteaptă, şterge faţa sa,
Unde-o lăcrimioară dulce se scura.

Luna argintoasă râde printre nori,
Dulcea filomelă cântă între flori;

Iar la focul lunii, când mi se deşteaptă,
Vede-a lui oştire care îl aşteaptă.

Vede căpitanii ce îl înconjor
În tăcerea nopţii le vorbeşte lor:

- "Fraţilor de arme, fala romănească!
Dacă o să piară ţara părintească,

Dacă-n cartea soartei este însemnat
A pieri poporul cel mai lăudat,

Cel puţin atuncea piară vitejeşte
Remuşcând toiagul care îl loveşte,

Ca un ager şarpe ce lovit şi-nvins,
Caută să muşte cel ce l-a atins!

Astfel e românul, şi-n a lui cădere
Cine îl răneşte, după dânsul piere!

Astfel e românul, astfel să pierim,
Şi-n căderea noastră chiar să ne mărim!"

Mii de glasuri strigă... Luna bucuroasă
Dintr-un nor de aburi pare mai voioasă;

Stelele de aur mai cu foc lucesc
Şi-n adâncul nopţii văile mugesc:

- "Astfel e românul, astfel să pierim,
Şi-n căderea noastră chiar să ne mărim!"

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!