Toţi mergeam

în urma dricului fără o vor
bă, nimeni nu zicea ni
mic
preotul tămâia şi spunea
o rugăciune pe timp
de pandemie
sicriul era acoperit - ca
pac
cu o cruce aurită - regu
lamentar am fost număraţi
de un echi
paj
de poliţie cu măşti la gură la nas mănuşi de unică folosinţă
numărau de două ori numă
rau
opt
atât prevedea ordonanţă militară
noi ne-am conformat
la coborârea în groapă am tras capa
cul
să-l mai vedem odată - ochii
fără pleoape păreau vii
capul enorm ocupa o parte importantă
din sicriu - era verziu cum a fost toată
viaţa lui de extraterestru
noi l-am iubit aşa cu capul mare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cuantică

Noi ne-am iubit când eram slavă,
Mister şi taine printre stele.
Eu din particule rebele,
Iar tu materie suavă

Noi ne-am iubit o veşnicie,
Chiar dinainte de-a fi viaţă.
Precum a fost lăsat să fie,
Tu profunzimi, eu suprafaţă.

Noi ne-am iubit pe când Lumina,
Era doar cuantică iubire,
Pe când voinţa şi nevina
Erau Cuvânt şi nu vorbire.

Şi ne-am iubit adu-ţi aminte
Pe fiecare stea din noapte
Ca două inimi fără minte,
Două intenţii fără fapte.

Noi ne-am iubit de când e lumea,
Chiar dinainte de-a ne naşte.
Eu întâmplarea, tu minunea
Ce într-o zi se vor cunoaşte.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuni şi stele

Ne-am iubit în ochii lumii,
Sau ascunşi, feriţi de toate,
Ne-am iubit precum nebunii,
Într-o clipă, pe jumate

Ne-am iubit în ploi superbe,
Uzi în suflet, vii sau morţi,
Între zori şi nopţi acerbe,
Între graniţe de sorţi

Ne-am iubit răpuşi, albaştri,
Pe sub ceruri călătoare,
Pe pământ şi printre aştri,
Printre stele căzătoare

Am iubit murind, dar veşnic
Doar iubind am renăscut,
Prin sărutul, care straşnic
L-am simţit... şi cât l-am vrut!

Ne-am iubit precum furtuna,
Eu un tunet şi tu stropi,
Fulgere ne-au fost cununa
În biserici fără popi

Ne-am iubit cumva fantastic,
Fără timp, fără de noi,
Ne-am iubit, iubind artistic,
Ca-n picturi... sinceri şi goi

Ai fost note, portativul,
Melodie într-un trup,
Eu doar vers, tu doar motivul
Ca iubire să-ţi aduc

Ne-am iubit... tu o regină,
Eu... un rege-ndrăgostit,
Ne-am iubit cumplit, cu vină,
Doamne cât ne-am mai iubit!

Ne-am iubit război şi pace,
Ne-am iubit noapte şi zi,
Însă inima nu-mi tace
Şi mai vreau a te iubi

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată, a fost cândva

A fost odată, fost cândva
când lângă mine ea era.
Tot ţinându-ne de mână
colindam ţara-împreună.
Pe oriunde am umblat
unul lângă altul am stat.
Eram suflet lângă suflet
nu ne despărţea nici tunet.
Viaţa noastră aşa a fost.
Aşa a fost, dar nu mai e.
Rămas singur, fără rost,
vreau şi eu în veşnicie.
Şi-acolo vom fi aproape
cum am fost în toată viaţa.
Nimic acolo nu desparte.
Acolo-i eternă viaţa.

poezie de Dumitru Delcă (22 august 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ăsta a fost

era înainte ca paşii lui
să ur
ce încet urcau (!?)
până la mijlocul scării
flacăra lămpii era încă mare
prea mare
ploaia tropotea afară
ochii lui în ochii ei
şi ea stătea sur
prinsă în mrejele lui
ea-şi amintea de acea parte a nopţii
de energia vorbelor lui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea putea

să confirme că era un ozn
dar nimeni nu ştia de unde
apăruse în toată splendoarea lui
şi nu era om să nu recunoască
frumuseţea lui metalică în întregime
mulţi şi-au spus că trebuie
să fie făcut de neeuropenii
cei răi care se uită urât
la europeni cei buni
era atât de încăpător
încât intrau şase sau şapte
prichindeii de până-n clasa a şasea sau
a opta dacă erau mai mici
dar ei nu erau impresionaţi
de ozn aterizat în parcul
de joacă şi de mici nebunii copilăreşti
au urcat scările fără teamă
ştiau totul despre vehicul
păreau stăpânii lui
şi adulţii priveau hipnotizaţi
cum ozn pleca fulgerător
sau ateriza ca o nălucă din vis
apoi ne-am întrebat dacă nu era făcut
de copilaşii din oraşul
intrat în cartea recordurilor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, un împărat mare şi puternic; împărăţia lui era atât de mare, încât nici nu se ştia unde se începe şi unde se sfârşeşte. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alţii spuneau că ţin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau şi mai mari şi mai puternici, iară alţii mai mici şi mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba ţara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic. Aşa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu ştia nimeni nimic, afară de împăratul.

începutul de la Zâna Zorilor de Ioan Slavici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era frig şi ploua

neîntrerupt, fără milă, aşa cum
numai în oraşe poate să plouă
lăsând impresia că o s-o ţină
aşa un veac bătând în geamuri
în capotele maşinilor
sau pe asfalt

era frig şi ploua, fără milă
cu alte cuvinte, inundând staţiile
de metrou la coborârea
în întunericul plictisitor

era o ploaie bună pentru începutul
unei depresii care se instalează
mai uşor în frig şi umezeală

era o ploaie de sfârşit de februarie
cum nu mi-ar fi trecut prin minte
că poate exista vreodată

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Richard Bone

Când am ajuns prima dată la Spoon River
Nu ştiam dacă ceea ce mi se spunea
Era adevărat sau fals.
Îmi aduceau epitaful
Şi stăteau în atelier în timp ce eu lucram
Şi ziceau "Era aşa de blând", "Era aşa de minunat",
"Era cea mai plăcută femeie", "A fost un adevărat creştin".
Eu dăltuiam tot ce doreau,
Fără să ştiu adevărul.
Mai târziu, trăind printre oamenii de aici,
Am aflat cât de departe de realitate
Erau epitafele pe care le comandau pentru a fi engravate.
Dar am continuat să scriu ceea ce eram plătit să scriu
Şi să devin parte mincinoasă a falselor cronici
De pe pietrele funerare,
Cum ar face orice istoric care scrie
Fără să cunoască adevărul
Sau care a fost influenţat să-l mistifice.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tom Merrit

Chiar de la început am suspectat ceva –
Ea era atât de calmă, şi mai mereu cu mintea în altă parte.
Într-o zi, am auzit uşa din spate închizându-se,
În timp ce intram prin faţă; l-am văzut strecurându-se
Prin spatele afumătorii în gradină
Şi alergând peste câmp.
În acea clipă aş fi fost în stare să-l ucid.
Apoi, în ziua când, plimbându-mă lângă Al Patrulea Pod,
Fără un băţ sau o piatră în mână,
Deodată l-am văzut stând acolo,
Speriat de moarte, încercând să-şi stăpânească iepurii,
Şi tot ce am putut să spun a fost: "Nu, nu, nu,"
În timp ce el a ţintit şi a tras drept în inimă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa

S-au rupt norii deasupra noastră
Şi plouă ca în ziua de soroc,
Unde este Noe cu a lui Arcă,
Să-l întrebăm, are-n plus un loc?

Se mişcă pământul la vale
Şi ne acoperă de vii,
Plângem de durere, este jale,
Şi-i înjurăm pe cei din primării.

Mai căutăm o vină-n altă parte,
Orice, dar nu ne vedem pe noi,
Suntem mulţi, proşti, fără de carte,
Înţoliţi pe-afară, pe dinăuntru goi.

Ne mai facem crucea la culcare,
Tatăl Nostru, mai ştim a-l spune?
Căutăm greşeli la întâmplare,
Dar nu avem timp de rugăciune.

Ne-a transformat progresul în hiene
Nu ne gândim la ce am fost,
De nimic, de nimeni nu ne temem
Şi păşim prin viaţa fără rost.

Aruncăm cam totul peste bord
Ca cineva, prea sătul de toate,
În urma noastră lăsăm doar prăpăd
Suntem otravă şi mirosim a moarte.

Să vină apocalipsa asta odată
Recurs eu fac la ce trăim,
Prea vinovaţi, dar vina alţi o poartă,
Suntem orice, nu ce-ar trebui sa fim.

poezie de Mihail Coandă (26 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Ştefan Luchian l-am găsit în pat. Odaia lui albă şi mare împărtăşea o linişte şi un parfum deprimant, de sanatoriu. Capul îi sta proptit între perne. Trupul acoperit de o cuvertură se bănuia schelet. Întreg cuprinsul odăii era stăpânit de capul lui. Ah! capul acela! Un cap enorm, cu unghiuri aspre de craniu, peste care pielea palid-arămie, devastată de variolă, se subtiliza, violet, în preajma orbitelor sinistre, pe fundul cărora licăreau hipnotic, doi ochi impresionanţi, ca două ţipete în noapte. Numai gura lui zâmbea blajin, sau părea că zâmbeşte necontenit. Au trecut o sută douăzeci de luni de când Ştefan stă ţintuit patului, cu faţa către cer şi mâinile pe piept în aşteptarea supremei dezlegări.

citat celebru din Nicolae Tonitza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau binevenite-n credinţa şi-n a lor părere

Durerea ar fi putut crede că era durere.
Îngrijorarea că era îngrijorare.
Ele erau binevenite-n credinţa şi-n a lor părere,
Perechea dându-şi o importanţă mare.

Nu. A fost nevoie ca toate zăpezile atârnând
De-acoperişul odăii lui să-şi picure-întristarea,
Începând de când era doar un copil plăpând,
Pentru a se-aşterne şi pe capul lui ninsoarea.

Ori de câte ori acoperişul se-albea sub geana bolţii,
Dedesupt capul lui în bezna din cocioabă
Era tot mai puţin negru decât catranul nopţii,
O nuanţă aproape de culoarea zăpezii, gri-albă.

Îngrijorarea-ar fi putut crede că era îngrijorare,
Durerea că era durere.
Dar niciuna dintre ele n-a fost tâlharul care
I-a furat părul negru, singura avere.

poezie de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu era un om obişnuit, ce-i drept, foarte plăcut şi charismatic, dar om era. Şi era şi foarte discret. Nu era nici «sifiliticul» sau «nebunul», aşa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harţă în versuri şi înnebunit din dragoste, aşa cum îl prezintă eronat unii, dar nici sfânt cum îl vor alţii. Era un om cu defectele, calităţile şi patimile lui.

citat din Gheorghe Median
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era cuprins

era cuprins

de nostalgia din proximitate
o ducea bine pe picioarele
de fost sportiv trecut la dus
halbe la gură cu blondă bere
iriga gâtlejul mereu uscat
ca o sahară cu suflet
atunci îl lovea crunt venind
dinspre tălpi nostalgia forfotea
urcând stingheră în capul
oaselor încuiate în cotidian

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl vom urma

El ne ţine în palmă, buni şi răi, ca şi amestecaţii,
darul Său este viaţa, şi aici şi acolo,
singura cale este să mergi pe cărarea scrisului,
mulţumind la fiecare răspântie,
unde este acasă? Acel acasă spiritual?
Cunoşti sărutul? Unul este etern.
Murim între două poeme sau două săruturi?
Există oamenii -livadă.
"Mare e moartea, peste măsură,
suntem ai ei cu sărutul pe gură",
da RMR, aşa este, dar am trecut de multe ori
de limită, sora mea trăieşte, este mereu fericită,
cum spunea tizul meu, "Sora mea, viaţa",
cum de nu l-am întâlnit, am fost aproape,
la câţiva kilometri şi doi-trei ani,
nici nu mă deranja că el era Omar, iar ea Julie.
Arta nu ţine cont de nume.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O aduseră cu nepusă în masă, căci ei nu-i prea era voia să se dea la iveală îmbrăcată în pielea de măgar. Dară cine o ascultă! Cum o văzură slugile, se umflară de râs. Ea, cu capul plecat şi plină de ruşine de batjocura tutulor slujitorilor, veni şi cu sfială se apropie. Cum îi puse inelul, parcă fu de acolo; şi de unde să nu fie aşa! Cum auzi fiul împăratului că s-a potrivit inelul, odată răsări ca din somn. Porunci de o aduse în faţa împăratului. Acestuia nu prea îi venea a crede că fiu-său să fi căzut la boală pentru o aşa netrebnică, şi cât p-aci era să-i oropsească. Fiul împăratului şi mumă-sa căzură cu rugăciune la găinăreasa ca să se facă cum era la nuntă. După mai multe tăgăduiri, se înduplecă şi, ducându-se în cocioaba ei, se îmbrăcă şi apoi veni sus, îmbrăcată şi frumoasă ca o zână. Împăratul bleojdi ochii la dânsa şi rămase mult timp uimit de frumuseţea ei. Văzu şi el acum că bună bucăţică îşi alesese fiul lui. Atunci împăratul îşi scoase stema din cap şi o puse în capul fiului său; tot aşa făcu şi împărăteasa, puind stema sa în capul găinăresei.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, pâinea era chiar în faţa mea, dar mi-a fost prea lene să mă întind după ea, aşa că am fost cât pe ce să mor de foame! Mai mult decât atât, înaintea mea era o cană cu apă, însă era atât de mare şi grea încât nu m-am obosit să o ridic, preferând, mai curând, să mă las stăpânit de sete. Chiar să mă întorc pe o parte a fost prea mult pentru mine şi am lenevit toată ziua ca un câine.

Fraţii Grimm în Cei doisprezece servitori leneşi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisip peste tot

când mă trezesc în fiecare
dimineaţă o iau de la început
scot capul din nisipul
care este în patul meu
în fiecare zi tot mai mult
tot mai sufocant
o aştept să vină în cameră
şi să mă salveze
l-am tras pe nas cu o foiţă
făcută sul cum am văzut
în filmele de duzină
apoi merg alături de ea
îmi spune că a vrut să fie
cântăreaţă şi să cânte pentru noi
stăm la malul apei
sau în jurul unui foc
ne sărutăm în paturi diferite
la baie-mi trag palme
să mă trezesc şi să scap
de nisipul din pat
i-am spus să vină în fiecare dimineaţă
să-mi scoată capul din nisip
să mă salveze şi să mă iubească
cum mă iubeşte în fiecare zi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă dată, am ajutat un bătrân sărac, cu corpul plin de răni, pe care l-am luat dintr-un şanţ. După ce l-am dus în casă, el ne-a spus doar atât înainte de a muri: "Am trăit ca un animal pe stradă, dar voi muri ca un înger, îngrijit şi iubit. Soră, mă duc acasă la Dumnezeu!" A fost copleşitor să văd măreţia acestui bătrân care putea vorbi astfel în starea în care era, fără a învinovăţi pe nimeni, fără a compara viaţa lui cu a altcuiva.

citat clasic din Maica Tereza
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost odată un bărbat şi o femeie

Au fost odată un bărbat şi o femeie
Care au păcătuit.
Apoi bărbatul a aruncat toată vina
Pe capul ei,
Iar el, voios, a şters-o de la locul faptei.

Au fost odată un bărbat şi o femeie
Care au păcătuit.
Şi bărbatul a rămas lângă ea.
Pe capul ei şi pe capul lui
S-au abătut o mulţime de lovituri,
Iar oamenii ţipau, " Prostule!"
El avea o inimă curajoasă.

El avea o inimă curajoasă.
Ai vorbi cu el, prietene?
Ei bine, e mort,
Aşa c-ai ratat şansa.
Lasă să fie durerea ta
Faptul că el e mort
Şi şansa ta pierdută;
Altfel ai fi fost un laş.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!