Iată în ce fel se produce refularea sub influenţa angoasei: eul observă că satisfacerea unei noi cerinţe instinctuale evocă una dintre situaţiile periculoase a cărei amintire a păstrat-o. Îi este deci necesar să reprime, să înăbuşe, să anihileze această investire impulsională. Eul reuşeşte acest lucru foarte bine când este puternic. Dar în caz de refulare, această impulsiune aparţine încă sinelui, iar eul, conştient de propria sa slăbiciune, foloseşte atunci o tehnică identică în fond celei utilizate de gândirea normală. Gândirea este o metodă de încercare practică, cu ajutorul unor mici cantităţi de energie; ea aminteşte de procedeul unui general care, înainte de a da trupelor sale comanda "înainte", mută pe hartă mici figurine. Eul devansează deci satisfacţia acordată impulsiunii instinctuale neliniştitoare şi permite sentimentelor de neplăcere să reapară de la începutul situaţiei periculoase temute. Astfel se declanşează automatismul principiului plăcere-neplăcere, care realizează apoi refularea impulsului instinctual periculos.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din comportamentul eului care se serveşte de o investire de încercare şi pune în funcţiune, prin semnalul de angoasă, automatismul plăcere-neplăcere, se pot produce diferite reacţii, uneori mai mult sau mai puţin încâlcite: sau accesul de angoasă ajunge la deplina sa înflorire şi eul renunţă atunci să mai joace vreun rol în emoţie, sau eul instituie în locul investirii experimentale o contra-investire; acest ultim caz se asociază cu energia emoţiei refulate şi poate, fie să formeze simptomul, fie, odată captată de către eu, să se instaleze definitiv, în calitate de formaţie reacţională, unele dispoziţii fiind întărite.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi admite că singura deosebire care există între cele trei grupe ale actelor ratate constă în gradul de refulare a intenţiei perturbatoare. În prima grupă, această intenţie există şi este sesizată de persoana care vorbeşte, înainte de manifestarea sa; tocmai atunci se produce refularea pentru care intenţia perturbatoare se răzbună prin lapsus. În a doua grupă refularea este mai accentuată şi intenţia nu este sesizată înainte de începerea discursului. Ceea ce este uimitor, este faptul că această refulare, destul de profundă, nu împiedică intenţia perturbatoare să participe la producerea lapsusului. Situaţia aceasta facilitează considerabil explicarea a ceea ce se petrece în a treia grupă. Voi admite că putem sesiza în actul ratat manifestarea unei tendinţe refulate de multă vreme, în aşa fel încât persoana care vorbeşte nu-şi mai dă seama câtuşi de puţin de ea şi este foarte sinceră negându-i existenţa. Dar chiar lăsând de-o parte problema referitoare la a treia grupă, se ajunge la concluzia care decurge din examinarea celolalte cazuri, anume că refularea intenţiei de a exprima ceva constituie condiţia indispensabilă pentru apariţia unui lapsus.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub influenţa lumii exterioare (a mediului)o parte a sinelui dotată cu organe de percepere a excitaţiilor şi cu organe de apărare împotriva lor, se dezvoltă treptat devenind Eu. Acesta este mijlocitorul între Sine şi lumea exterioară. Percepţia şi conştiinţa constituie doar partea cea mai mica şi mai superficială a Eului, parte care topografic este situată cel mai aproape de realitatea externă. Cu ajutorul acestor instrumente (sistemul percepţie -conştiinţă), eul îsi conservă existenţa, observă şi examinează realitatea pentru a obţine o "imagine adecvată" a ei, se adaptează la realitate şi o modifică cu interesele lui. Astfel "Eul" îşi asumă sarcina de a reprezenta lumea externă în faţa Sinelui, pentru binele acestuia.

Sigmund Freud în Psihologia Inconştientului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar din momentul în care această funcţie, în care noi recunoaştem eul nostru normal, cedează nevoii de somn, o vedem obligată de condiţiile psihofiziologice în care se produce acesta să-şi slăbească supravegherea şi să opună o energie foarte redusă intruziunii materialelor refulate. În sine această relaxare are puţină importanţă, n-ar fi mare nenorocire dacă tendinţele infantile refulate ar face momentan carieră.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul meu nu este eu, mintea mea nu este eu. Nu este eu nici conştiinţa mea. Eul, adevăratul meu "eu" este acel lucru de care sunt conştient. Căci deţin conştiinţa esenţei mele spirituale, dumnezeieşti. Nu înţeleg aceasta esenţă, dar numai ea este "eul" meu adevărat.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinitul există. E-acolo. Dacă infinitul n-are avea eul său, eul ar fi hotarul său; n-ar mai fi infinit: cu alte cuvinte, n-ar mai exista. El însă există. Deci are eul său. Acest eu al infinitului e Dumnezeu.

citat celebru din romanul Mizerabilii de Victor Hugo
Adăugat de Eternal_sunshine
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am admis că angoasa se produce exclusiv în "eu" şi că numai "eul" este capabil să creeze şi să resimtă angoasa; poziţia astfel adoptată ne permite să privim situaţia dintr-un nou unghi.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Categoric este dificil de dat o definiţie a ceea ce, convenţional, este numit "caracter"; totuşi poate fi remarcat faptul că acesta din urmă poate fi atribuit eului în mod univoc şi am putut cunoaşte câţiva dintre factorii care îl determină: în primul rând transformarea vechii instanţe părinteşti în supra-eu, fapt care este de departe cel mai important şi cel mai decisiv dintre toate, mai târziu identificarea cu părinţii sau cu alte persoane influente, apoi încă alte identificări care sunt reziduurile relaţiilor obiectuale abandonate. La toate acestea se adaugă formaţiile reacţionale care îşi joacă întotdeauna rolul în formarea caracterului şi pe care eul le acumulează prin mijloace mai normale, mai întâi în refulările sale şi mai apoi când el respinge impulsiunile instinctuale indezirabile.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psihicul are două părţi: conştientul şi inconştientul. Sinele este centrul inconştientului;Eul este centrul conştientului. Cu aducerea inconştientului în conştient, Sinele este mărit, iar Eul redus. Reducerea Eului este un lucru bun, deoarece mai puţine dorinţe sunt create şi activate, permiţând seninătatea.

citat clasic din Carl Gustav Jung
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul şi eul liric

Am aflat, din cărţi, discret,
Dintr-un text, deloc satiric,
Cum, că eu, fiind poet,
Am, în mine, EUL liric!

Vena poeziei, sumbră,
N-are suflet, n-are sânge,
Autorul e în umbră,
EUL râde, EUL plânge.

La iubita mea frumoasă,
Dac-aş vrea să zbor ca zmeul,
Ca poet, eu stau acasă,
Dar, la ea, se duce... EUL!

Eu vă spun, cu tot onorul,
Şi vărsându-mi, sincer, focul,
EUL ăsta, profitorul,
Mi-a luat, de-o vreme, locul!

Supărat cum sunt mereu,
Plin de gânduri şi tăcut,
Trec pe lângă EUL meu
Şi, de-al dracu', nu-l salut!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, eu, L. N., eu, scriitorul, eu, cerşetorul, eu, ţarul, este o mare rătăcire. De aici vin toate suferinţele oamenilor. Există numai Unul şi nenumărate manifestări ale Lui, dintre care una este cea pe care o consider sinele meu. Şi ar fi bine să nu recunoaştem manifestarea Lui în sinea noastră ca pe "eul" nostru separat, ci să simţim în noi acel "EU" şi să trăim prin El. Trecem prin cele mai diferite şi inevitabile amărăciuni şi suferinţe dacă trăim în rătăcirea că "Eu" este "eul" nostru.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contrastul care ne oferă prin intermediul sim-patiei diferenţa comică se produce între interesul deosebit manifestat pentru respectiva activitate psihică înaintea perturbării şi interesul minim care i se arată după intervenţia perturbării. Persoana la care constatăm această diferenţă ni se pare comică datorită inferiorităţii; însă ea este inferioară în raport cu eul ei anterior şi nu în comparaţie cu noi, căci ştim că în aceeaşi situaţie nu ne-am fi putut nici noi comporta altfel. Totuşi, să notăm că această inferioritate umană devine comică doar prin sim-patie, deci la alţi oameni, în timp ce dacă ne-am afla noi înşine într-o astfel de încurcătură, nu am avea decât sentimente penibile. Probabil că doar certitudinea că nu riscăm să ajungem într-o asemenea situaţie delicată ne permite să vedem o sursă de plăcere în diferenţa dintre cele două investiri succesive, diferenţă obţinută prin compararea lor.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eul pe care eu îl cunosc nu ştie suficient pentru a şti că nu ştie suficient. Se crede un cristal luminos, când, de fapt, e în mare alcătuit din nuanţe gri... Eul care cred că sunt e doar ceea ce-mi spune eul despre mine, o foiţă fragilă care acoperă o imensă mare interioară.

James Hollins în De ce oamenii buni săvârşesc fapte rele?
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principala funcţie e Eului este aceea de a coordona, de a organiza şi de a dirija pulsiunile Sinelui pentru a diminua conflictele cu realitatea. Impulsurile incompatibile cu realitatea sunt reprimate, altele sunt "împăcate" cu realitatea prin schimbarea obiectului lor, prin amânarea sau devierea satisfacerii sau prin contopirea cu alte impulsuri. În pofida funcţiunii sale extrem de importante, care asigură organismului satisfacerea pulsională, organism care altfel ar pieri sau s-ar autodistruge, eul păstrează amprenta naşterii sale ca "excrescenţă" a sinelui.

Sigmund Freud în Psihologia Inconştientului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principiul plăcerii şi instinctul de conservare sunt departe de a-şi veni unul altuia în ajutor de la început. Dar există ceea ce poate da, probabil, soluţia căutată. Este vorba de mărimi relative; mărimea sumei emoţiilor care au o influenţă asupra factorului traumatic care paralizează acţiunea principiului plăcerii este aceea care conferă gravitate situaţiei periculoase. În acest caz, angoasa nu ar mai fi un simplu semnal, ci ar acţiona ca o creaţie nouă şi pentru motive noi.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În erorile de lectură cele mai frecvente, cei doi factori care au un rol important în actele ratate nu îndeplinesc decât un rol cu totul secundar; ne referim la conflictul celor două tendinţe şi la refularea uneia dintre ele, refulare care se manifestă tocmai prin efectul actului ratat. Nu este vorba de faptul că erorile de lectură ar prezenta caractere aflate în dezacord cu aceşti factori, dar conflictul conţinutului de idei, care duce la eroarea de lectură, este mult mai puternic decât refularea pe care acest conţinut de idei a suferit-o anterior. Aceşti doi factori se reliefează foarte net în diversele modalităţi ale actului ratat provocat de amnezie.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul ucide eul şi când eul e ucis nu mai există nicio piedică să te uneşti cu Dumnezeu.

Nikos Kazantzakis în Raport către El Greco
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cum s-ar putea să te uiţi la ceva, lăsându-ţi deoparte eul? Ai cui sunt ochii care privesc? De obicei se crede că eul e cineva care se iveşte în proprii ochi ca în pervazul unei ferestre, privind lumea ce se aşterne în întreaga ei vastitate aici în faţa lui.

Italo Calvino în Palomar
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eul meu e ceva care trebuie preamărit: Eul meu e marele dispreţ faţă de oameni.

citat celebru din romanul Aşa grăit-a Zarathustra de Friedrich Nietzsche
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mod normal, nimic nu este mai statornic în noi decât noi înşine, sentimentul propriului eu. Eul ne apare ca o realitate independentă, unică şi bine diferenţiată de restul existenţei.

Sigmund Freud în Angoasă în civilizaţie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!