Dar cum s-ar putea să te uiţi la ceva, lăsându-ţi deoparte eul? Ai cui sunt ochii care privesc? De obicei se crede că eul e cineva care se iveşte în proprii ochi ca în pervazul unei ferestre, privind lumea ce se aşterne în întreaga ei vastitate aici în faţa lui.

Italo Calvino în Palomar
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eul pe care eu îl cunosc nu ştie suficient pentru a şti că nu ştie suficient. Se crede un cristal luminos, când, de fapt, e în mare alcătuit din nuanţe gri... Eul care cred că sunt e doar ceea ce-mi spune eul despre mine, o foiţă fragilă care acoperă o imensă mare interioară.

James Hollins în De ce oamenii buni săvârşesc fapte rele?
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul şi eul liric

Am aflat, din cărţi, discret,
Dintr-un text, deloc satiric,
Cum, că eu, fiind poet,
Am, în mine, EUL liric!

Vena poeziei, sumbră,
N-are suflet, n-are sânge,
Autorul e în umbră,
EUL râde, EUL plânge.

La iubita mea frumoasă,
Dac-aş vrea să zbor ca zmeul,
Ca poet, eu stau acasă,
Dar, la ea, se duce... EUL!

Eu vă spun, cu tot onorul,
Şi vărsându-mi, sincer, focul,
EUL ăsta, profitorul,
Mi-a luat, de-o vreme, locul!

Supărat cum sunt mereu,
Plin de gânduri şi tăcut,
Trec pe lângă EUL meu
Şi, de-al dracu', nu-l salut!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eul meu e ceva care trebuie preamărit: Eul meu e marele dispreţ faţă de oameni.

citat celebru din romanul Aşa grăit-a Zarathustra de Friedrich Nietzsche
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, eu, L. N., eu, scriitorul, eu, cerşetorul, eu, ţarul, este o mare rătăcire. De aici vin toate suferinţele oamenilor. Există numai Unul şi nenumărate manifestări ale Lui, dintre care una este cea pe care o consider sinele meu. Şi ar fi bine să nu recunoaştem manifestarea Lui în sinea noastră ca pe "eul" nostru separat, ci să simţim în noi acel "EU" şi să trăim prin El. Trecem prin cele mai diferite şi inevitabile amărăciuni şi suferinţe dacă trăim în rătăcirea că "Eu" este "eul" nostru.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

A strigat!... dacă se poate spune că strigă cineva care vorbeşte fără să scoată un sunet, dar o face cu toată puterea.

citat din Italo Calvino
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă lumea care te înconjoară să se piardă în zare...

citat din Italo Calvino
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri fără nume

Scrisoare către eu-mi rătăcit:
Vino-mi acasă, te aştept înfrigurat,
Magherniţa sufletului ne este pustie,
Păianjenii şi-au ţesut pânze la ferestre
Dar uşa ţi-e deschisă!
De ai uitat adresa,
Urmează-mi gândul, ruga,
Simte-mi dorul şi şterge-ţi lacrimile mele
Din ochii-ţi umezi şi rătăcitori!
Hai să ne retrăim împreunarea
Să fim aceeaşi noi, de altădat',
Eu, eul tău, tu, eul meu
Şi împreună unul dar în doi!

poezie de Nicoleta Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există egoism pentru că nu poţi da ceea ce nu ai. Atunci când acuzăm pe cineva de egoism, îl acuzăm că nu dă. Nu îşi dă timpul, resursele, energia, banii, emoţiile, iubirea. Dacă e cineva care greşeşte e cel care acuză şi judecă. Omul, când are mult, doar atunci poate să ofere ceva. Aşa că lasă-l să aibă mult şi să aleagă cât şi cui şi cum să dea. Şi tu ai grijă de tine să ai şi tu mult şi s-ar putea să ai o surpriză plăcută: să vezi lumea altfel.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul ucide eul şi când eul e ucis nu mai există nicio piedică să te uneşti cu Dumnezeu.

Nikos Kazantzakis în Raport către El Greco
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lunga petrecere tristă

Cineva spunea
ceva despre umbrele care acoperă câmpul, despre
cum trec lucrurile, cum un om adoarme spre dimineaţă
şi cum dimineaţa se duce.

Cineva spunea
cum se opreşte vântul şi cum revine,
cum scoicile sunt sicriile vântului,
dar vremea vremuieşte.

A fost o noapte lungă
şi cineva a spus ceva despre cum îşi revarsă luna lumina
albă
pe şesurile reci, cum nu era nimic în faţă,
în afară de-aceleaşi lucruri.

Cineva a menţionat
un oraş în care ea mai fusese înainte de război, o cameră cu două
candele
pe perete, cineva dansând, cineva privind.
Începem să credem

că noaptea nu se va sfârşi.
Cineva a spus că muzica încetase, dar că nimeni
nu a observat.
Apoi cineva a spus ceva despre planete, despre
stele,
cât de mici erau, cât de departe.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul meu nu este eu, mintea mea nu este eu. Nu este eu nici conştiinţa mea. Eul, adevăratul meu "eu" este acel lucru de care sunt conştient. Căci deţin conştiinţa esenţei mele spirituale, dumnezeieşti. Nu înţeleg aceasta esenţă, dar numai ea este "eul" meu adevărat.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub influenţa lumii exterioare (a mediului)o parte a sinelui dotată cu organe de percepere a excitaţiilor şi cu organe de apărare împotriva lor, se dezvoltă treptat devenind Eu. Acesta este mijlocitorul între Sine şi lumea exterioară. Percepţia şi conştiinţa constituie doar partea cea mai mica şi mai superficială a Eului, parte care topografic este situată cel mai aproape de realitatea externă. Cu ajutorul acestor instrumente (sistemul percepţie -conştiinţă), eul îsi conservă existenţa, observă şi examinează realitatea pentru a obţine o "imagine adecvată" a ei, se adaptează la realitate şi o modifică cu interesele lui. Astfel "Eul" îşi asumă sarcina de a reprezenta lumea externă în faţa Sinelui, pentru binele acestuia.

Sigmund Freud în Psihologia Inconştientului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nevoie, nu am ce face cu lumea care este. Mă apasă, mă înăbuşă, mă acoperă. E o lume fără scăpare. Nu se poate trăi decât cu lumea care ar putea fi. Şi atunci trăieşti ca şi cum lumea aceasta ar fi cu adevărat, ca şi cum ai iubi o şi ai fi iubit de ea, ca şi cum s-ar întâmpla ceva în ea.

Constantin Noica în Mathesis sau bucuriile simple (1934)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne rugăm la rugă

Să nu te uiţi în ochii mei
fiindcă în ei stă lătratul
cu care ţi-ai muşcat buzele!

Să nu te uiţi în ochii mei
scremea din ochii lui divini
acel ceva ce se uita la zmei
la crengi de heruvimi!
Să nu te uiţi la ei!
Zicea
O simplă piatră lângă una grea
Să nu te uiţi la ochii mei
de-a-n pulea dacă-ai vrea!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinitul există. E-acolo. Dacă infinitul n-are avea eul său, eul ar fi hotarul său; n-ar mai fi infinit: cu alte cuvinte, n-ar mai exista. El însă există. Deci are eul său. Acest eu al infinitului e Dumnezeu.

citat celebru din romanul Mizerabilii de Victor Hugo
Adăugat de Eternal_sunshine
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem erect

s-ar putea crede că toţi copiii din flori
sunt făcuţi prin fotosinteză şi că
se poate chivernisi iubirea
punând-o deoparte pentru zilele negre
sau c-ar fi deajuns să spui stereotipic cuvinte
convenţional tandre
ca rugăciunile bălmăjite în grabă
s-ar putea crede că toţi nervii
complotează în sintonie cu virtuţile
să le prefacă în vicii
şi că a fi poet este un handicap
un suferind de vreo boală precum cele venerice
ori un creion înfipt drept şiră spinării
deget mereu prisosind
s-ar putea crede că poţi fi erect doar stând mai întâi
îndelung smerit într-un sine golit
dar
până la urmă
ne ţinem de cuvinte chiar şi tăcând
ca de bastoane supraelastice
să speriem câinii vagabonzi ai sorţii
să nu rătăcim raznele impetuoase pe care
le parcurgem întotdeauna gravi
şi triumfalişti

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colivia de aur

stă în sânul familiei albe de hulubi
creşte alături de toţi ai săi şi învaţă zborul
şi zboară şi zboară până într-o zi când
e prea târziu să mai dea înapoi îi venise pofta să se mute
s-ar crede că poate într-un alt cuib mai încăpător

de fapt fără să ştie de ce tânjeşte după o colivie de aur
pe care n-o vede prin uşiţa întredeschisă înfiptă în umerii ornaţi cu un guler alb de dantelă şi ocupată
de un cap de femeie cu ochii larg deschişi spre o zare nevăzută

şi atunci chiar nu e nevoie să fie cineva de faţă
să vadă foirea din lăuntrul unei feţe îngălbenite
ce-şi doreşte scăpare la dusul acesta de o groază de ani
în timp ce degetele mâinii atârnă
neputincioase să se mai roage dar nu neapărat
să-i ducă ultimul gând la tăiere când îşi va vedea
nu cu zăbrelele retina împotmolită în ceaţă
ci cu ochii aproape orbi deveniţi ai celeilalte lumi
unde lumina pătrunde neluminoasă dar pătrunde

nu mă îndoiesc o clipă că în capul hulubului
se întâmplă acelaşi lucru
puţine sunt lucrurile pe care în zborul lui nu le-a văzut
dar cum nu ştie dacă proprietarul din colivia de aur îl tolerează
mai bine zboară deasupra altor colivii
poate va găsi
una liberă să fie numai a sa
sau poate chiar pe cea pe care n-a părăsit-o niciodată
pentru că aici
se crede că s-ar termina întreaga lume

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

creştin

Creştin. Cineva care urmează învăţăturile lui Christos până la punctul în care nu sunt discordante cu o viaţă de păcat. Cineva care crede că Noul Testament este o carte inspirată de divinitate, care s-ar potrivi admirabil cu nevoile spirituale ale vecinului său.

definiţie aforistică de Ambrose Bierce din Dicţionarul Diavolului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de remiză

ştiu că nu ne-am văzut de mult
nu mai contează oricum
între mine şi tine
nu-i decât un punct
în care se adăpostesc
pentru o vreme
umbrele şi mirosul greu de igrasie
care mă împiedică să te văd

nu e nici ură nici încăpăţânare
ci doar un zid umed şi înalt
cu ferestre false care nu mă lasă
să privesc într-acolo...

încerc să mă târăsc prin
smoala din zid
şi mi-e greu
presimt ceva rău
neputinţa se-ncolăceşte pe mine
şi îmi taie răsuflarea dar
mă gândesc că de fapt
toate sfârşiturile sunt părţi
care egalează distanţa dintre noi

aici în lumea mea
cu o singură moarte
e ca un fel de joc cu remiză...

***

nu nu-mi doresc nimic mai mult
decât să stau în faţa oglinzii
şi să privesc depărtările

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată în ce fel se produce refularea sub influenţa angoasei: eul observă că satisfacerea unei noi cerinţe instinctuale evocă una dintre situaţiile periculoase a cărei amintire a păstrat-o. Îi este deci necesar să reprime, să înăbuşe, să anihileze această investire impulsională. Eul reuşeşte acest lucru foarte bine când este puternic. Dar în caz de refulare, această impulsiune aparţine încă sinelui, iar eul, conştient de propria sa slăbiciune, foloseşte atunci o tehnică identică în fond celei utilizate de gândirea normală. Gândirea este o metodă de încercare practică, cu ajutorul unor mici cantităţi de energie; ea aminteşte de procedeul unui general care, înainte de a da trupelor sale comanda "înainte", mută pe hartă mici figurine. Eul devansează deci satisfacţia acordată impulsiunii instinctuale neliniştitoare şi permite sentimentelor de neplăcere să reapară de la începutul situaţiei periculoase temute. Astfel se declanşează automatismul principiului plăcere-neplăcere, care realizează apoi refularea impulsului instinctual periculos.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!