Monumentul ratatului necunoscut

Pentru ca viitorul nu mai fie iar ratat,
tot dezvoltand destinul de argat
şi mestecând la mărul cu păcat,

ar trebui făcut
un monument ratatului necunoscut -

a celui ce nimic n-a priceput,
din tot acest răstimp pierdut...

... sau poate chiar aşa a şi fost conceput
din coasta celui fără de'nceput -
oricum, şi el tot un necunoscut...

poezie de Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impromptu cu gară

Dacă patria s-ar întoarce
spre cei plecaţi în pribegii,
tot nepăsarea ar învinge,
tot nesimţirea ar domni.

Aşa că, pune-ţi absolutu-n cruce,
iar crucea o agaţă-n cui,
că oricum n-ai unde te ascunde,
în astă lume a nimănui,

Căci, viaţa e un fel de gară,
ce pleacă nebună după tren,
lăsându-ţi trecutul p-afară,
iar viitorul pe un peron etern -

Căci viaţa e un fel de gară,
ce pleacă nebună, cu tot cu tren...

poezie de Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scutul

Acest scut mi-e cunoscut
de la un necunoscut
din mileniul trecut;
I-o fi fost de trebuinţă
celui întru nefiinţă
şi care s-a dus călare
dincolo de timp şi zare?
Ori poate-au făcut popas împreună
sub ploaia de stele şi lună?

Această aburindă ţărână
pe care eu o ţin în mână
poate nu e altceva decât
sufletul lui şi atât.

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine e iubire...

Nu te cunosc de multă vreme...
Dar te iubesc cum n-am crezut!
Studiat prin grafic, scheme...
Te-ai dovedit a fi ce-am vrut.

Şi n-ai făcut nimic să fie,
Chemarea mea către iubire...
Te-am pus în ramă aurie,
Şi-n inimă, în nemurire.

Nu tot ce simţi... şi înţelegi...
Nu ce-ţi doreşti, va fi să ai.
Sunt taine care le culegi,
Şi lucruri care le chemai.

Şi totul mult prea încâlcit...
Cum n-aş fi vrut acum să fim!
Dar, ţi-am dat timp cât ai dorit,
Şi că vom fi... că ne dorim.

Şi cică dragoste învinge...
Şi se mai spune că triumfă!
Dorul din urmă mă ajunge,
Mă domini dur ca o poruncă.

Aşa iubire n-am avut...
Aşa intens n-a fost să-mi fie!...
Credeam că totul e pierdut,
Dar tu... m-ai scos din colivie!

Şi m-ai eliberat în toate...
Şi nici nu ştii ce mult însemni!...
Destinul ce e scris în acte,
Ne-ndrumă-n inimi să fim demni!

Şi îţi mai spun un "te iubesc"...
Pe care nu-l rostesc oricum...!
Dragoste sinceră-mpletesc,
Sperând să nu rămână scrum.

E tot ce simt şi tot ce am.
M-am dat pe mine cu ce sunt...
Ce ai simţit şi ce simteam...
S-atingă un deznodământ.

Acolo unde e iubire,
Cântă şi soarele prin stele...
Să fie finala regăsire,
Iar eu s-aleg dintre inele...

Nimic nu-i greu când ştii ce simţi...
Nimic nu te împovărează!
Nimic nu are cuie, zimţi...
Totul e clar şi doar vibrează!

Şi pentru mine e iubire...
E dragostea ce-am tot sperat!...
Sper să nu fi fost risipire,
Ce-am dăruit şi-am aşteptat...

Poemă dedicată tuturor îndrăgostiţilor cu inima frumoasă...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu exist!

Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Şi m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l aşteptam mereu
deşi nu mă dorea...

Am înţeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarţi durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..

Şi m-am ascuns de lumea ce nu ştie
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâşii, mereu...

Nici chiar cerneala nu mai e aceeaşi
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...

Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puţin şi... am să plec.
Nu ştiu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
şi-am să trec...

Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Şi n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi aşa
cum eu m-adun...

Ce linişte mă soarbe fără voie
Şi tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş fi fost în locul Creatorului, aş fi făcut lumea de la început cu tot cu oraşe, cu tot cu autorute, case, maşini, jocuri, etc., şi i-aş fi lăsat omului doar obligaţia de a le merita. N-am mai fi avut poate atâţia escroci, atâţia ticăloşi, mincinoşi, snobi, etc.

aforism de Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amore, more, ore, re ... (dedicaţie pentu Sir)

De curând, un necunoscut m-a făcut să retrăiesc, insantaneu,
"Povestea unui om adevărat" (Boris Polevoi)!
Îi trimisesem o jerbă de flori, insinuată în lama unui pumnal!
A fost ca un vis, un coşmar ciudat în care,
eu însămi îi reamputasem picioarele,
eroului meu, dintr-o carte citită demult!
Din prea multă dragoste; sau răsfăţ; sau din teamă!
Din teama de a nu-l pierde, zadarnic...!
A fost ca şi cum aş fi secţionat (fără niciun drept)
fiecare fibră dintr-o fiinţă!
S-ar fi putut întâmpla ca, pentru mine,
ea să nu se mai recoaguleze... niciodată!
Şi totuşi...
Şi totuşi, un necunoscut, un om pe care nu l-am văzut niciodată,
s-a reinventat, şi–a confecţionat alte picioare (şi mai trainice),
le-a reînvăţat să danseze şi a venit, jovial, către mine!
A venit din nou către mine, fără să-mi ceară nimic!
Nu oricine poate face asta dar, un om adevărat, poate!

poezie de Iulia Mirancea (1 februarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din păcate, America - acest ideal de libertate al secolului XX - s-a transformat într-o ureche globală care ascultă tot, şi nu înţelege nimic!

aforism de Octav Bibere
Adăugat de J.Louis Mash
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu a crezut în el, nimeni nu l-a încurajat, din contră, i-au spus că nu se poate. Însă el ştia că nu mai poate să trăiască la fel. Simţea că se sufocă dacă mai continuă chiar şi o clipă să se mintă, să se prefacă, să îşi ignore vocea interioară care îi şoptea... "îndrăzneşte, fă pasul acum". Cu un picior în trecut şi cu unul în viitorul necunoscut, s-a uitat pentru ultima data în spate. Erau câteva lucruri la care regretă că renunţă, dar nu destule pentru a-l ţine în loc. Ştia ce îi poate oferi trecutul şi nu era suficient. Visurile lui sunt toate în viitor, în schimbarea pe care intuiţia îl îndeamnă să o facă. Hotărârea a fost luata. Fie ce-o fi. Face pasul în necunoscut, cu încredere în viaţă, curiozitate şi deschidere faţă de tot ce va urma. Trece printr-un moment de cădere în gol, de prăbuşire în abis, dar în ultima clipă, tocmai când era pe punctul sa renunţe la speranţă, simte ca îi cresc aripi. Printr-un act de curaj, a învăţat să zboare.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Josiah Tompkins

Am fost cunoscut de toată lumea şi foarte mult iubit,
Bogat, conform standardelor recunoscute
În Spoon River, unde am trăit şi muncit.
Aici eram acasă,
În pofida faptului că toţi copii mei au plecat departe –
Căci acesta este rostul vieţii – toţi, mai puţin unul.
Băiatul cel mic a rămas acasă
Pentru a fi sprijinul meu la bătrâneţe,
Şi cosolarea mamei sale.
Apoi, eu am început sa devin tot neputincios, iar el tot mai puternic;
Şi nu mai era de acord cu mine in privinţa afacerilor,
Şi soţia lui spunea că sunt o piedică pentru el;
Şi şi-a convins mama să fie de partea lui,
Şi tot aşa până când mi-au dat lovitura finală, încercând să mă mute
În casa unde copilărise ea, în Missouri.
Astfel o bună parte din averea mea s-a pierdut –
Oricum, îmi făcusem testamentul chiar înainte să se fi întâmplat asta,
Aşa ca n-a putut profita prea mult.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hawkeye: Îţi vine să-l crezi pe tipul ăsta?
B. J.: Dacă tot e să fie atât de nesuferit, măcar să fie şi priceput.
Hawkeye: Şi, la naiba, chiar e, dar cu toate astea, tot un magar rămâne.
B. J.(râzând): Ştiu ce ar fi trebuit să fac.
Hawkeye: Ce?
B. J.: Chiar i-aş fi putut veni de hac.
Hawkeye: Ce? Ce?
B. J.: Ar fi trebuit să dau ortu popii, chiar acolo, pe masa de operaţie.
Hawkeye: Nu-i aşa că am fi râs după operaţie?
B. J.: Poate tu ai mai fi apucat să râzi.
Hawkeye: Da, asta aşa e.

replici din filmul serial M.A.S.H.
Adăugat de Huzlău Alina Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn vieţii

Ne-atrage veşnic Marea
din marea Neuitării
Ne-atrage Depărtarea
din depărtarea Zării

Ne-atrage veşnic Cerul
din cerul Amintirii
Ne-atrage Efemerul
din efemerul Firii

Ne-atrage Nenăscutul
din tot ce e născut
sau Nerecunoscutul
din ce e cunoscut

În tine e Poetul
În tine Poezia
În tine e Profetul
În tine Profeţia

În tine e Rostirea
În tine Nerostitul
În tine e Gândirea
În tine Negânditul

În tine Căutarea
În tine Nepătrunsul
În tine Întrebarea
În tine e Răspunsul

Nimic în neschimbare
Nimic nestătător
Nimic în neaflare
Nimic neştiutor

Ascunsă-i Amintirea
în ce-i necunoscut
Ascunsă-i Nemurirea
în ceea ce-i pierdut

Găseşte Adevărul
în ceea ce-i uitat
Doar El, Cunoscătorul
a tot ce e creat.

poezie de Elena Liliana Popescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost să fie

Tu nu te lua după ce-ţi scriu,
Pentru mine eşti un zbanghiu;
Şi mă dezic de tot ce spun;
Când? Uite, chiar acum!

Ţi-am tot scris ode şi poveşti,
Dar eu tot nu ştiu cine eşti;
De-a dragostea-ncerci să te joci,
Vrei sufletul să mi-l sufoci!

Mi-e drag şi mie să mă joc,
Dar tu n-ai inimă deloc,
Matrapazlâcuri faci mereu,
Da-n jocul ăsta pierd doar eu!

Aşa, nu mă mai joc, iubite!
Umbli cu zaruri măsluite;
Dă-mi ce mi se cuvine mie,
Nu mai spune:"N-a fost să fie!"

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mor

Mi-e frig. N-ar trebui să-mi fie. E primăvara peste tot,
Dar nu şi-n mine. Eu nu pot
Să uit că mi-ai cerut să plec. Am îngheţat şi sângele mi-e albastru,
Nu mai curge. Un dezastru.

Stă-n loc. De piatră-i carnea de pe mine şi inima a amorţit.
De ce să plec? Că te-am iubit?
Oricum o fac şi aşa plecată. Şi chiar de inima mi-e moartă
Tot stau plângând, pe lângă poartă.

Că poate treci şi te opreşti şi-mi spui că ai glumit sau nu mai ştiu.
Mi-e sufletul mai mult decât pustiu.
Ce viaţă am acum când tu nu eşti. E seacă, fără aer şi cu dor.
Cred c-o să plec de tot. Să mor.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum un meşteşugar priceput ştie să scoată vinele de aur din roci, tot aşa un înţelept ştie să desprindă câte un snop de înţelepciune chiar şi din vorbele simple ale unui copil sau din balivernele unui om fără minte.

în Mahabharata
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulţi jucători de tenis iubesc acest joc. Dar cred că ar trebui să fie şi respectat. Vrei să faci tot ce-ţi stă în putere pentru a da tot ce ai mai bun în tine. Cât despre mine, ştiu că mă simt nemaipomenit de vinovat dacă ajung acasă la sfârsitul zilei şi simt că nu am făcut tot ce am putut.

citat din Andy Roddick
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec femeiesc

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi...

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exilatul este cel care a rupt legăturile cu o matrice care, oricât ar fi resimţită ca adversă la un anumit moment istoric, este totuşi protectoare. Fiecare va fi avut un moment în care a gândit: "fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara ta". Or, acesta este un loc comun primejdios de adânc. El stabileşte că e nesfârşit de greu şi de periculos a încerca să evadezi în necunoscut. Necunoscut înseamnă tot ce nu e "matern": ţara, pâinea, limba, pământul, cerul, lucrurile, tot ceea ce se leagă de un spaţiu şi de un timp al naşterii, sunt "materne", proteguitoare.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcit într-o pădure fără margini, pe timp de noapte nu am pentru a mă orienta decât o luminiţă. Iată că vine un necunoscut şi-mi spune: Prietene, stinge luminiţa, ca să găseşti drumul mai uşor. Acest necunoscut este un teolog.

Denis Diderot în Materialiştii francezi din secolul al XVIII-lea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta ultimului pas

Să fie poarta către-o altă lume?
Să fi ajuns doar la un singur pas?
Să mă îndrept spre ultimul popas?
Să fie vremea vorbelor postume?

E doar un pas, dar simt adânc fiorul
Produs de teama de necunoscut,
Şi nu ştiu ce aş vrea, sau ce am vrut,
Dar vreau să ştiu ce-aduce viitorul.

Iar, dacă poarta e spre-o altă viaţă
Cu viitorul devenit prezent,
Trecutul va fi marele absent
Din amintirea, poate,-o dimineaţă.

Mi-ar fi de-ajuns o singur-amintire
Din tot ce am avut aici frumos?
Nu! –pasul nu mi-ar fi de vreun folos
De mi-ar schimba a vieţii hărăzire.

Dar, vezi, m-atrage parcă o căldură
Şi simt un suflu nou, întinerit,
Venit din vremea-n care am iubit,
Iar pasul meu ar fi o aventură.

Voi face, poate, alte lungi escale,
Mă-ntorc dinspre apus, spre răsărit,
Las poarta-ntr-un capitol de sfârşit,
Cu gânduri zise... existenţiale.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carantină

În cel mai cumplit ceas al celui mai cumplit anotimp
al celui mai cumplit an pentru toată lumea
un om a plecat cu soţia lui din atelier.
Mergea – amândoi mergeau – spre nord.

Ea era extenuată de febra foamei, nu putea ţine pasul.
El a ridicat-o şi-a luat-o-n spate.
El a tot mers aşa spre vest, spre vest şi spre nord.
La căderea nopţii, sub stelele-îngheţate, au ajuns.

Dimineaţa au fost găsiţi amândoi morţi.
De frig. De foame. De toxinele unei întregi istorii.
Dar picioarele ei erau ţinute strâns la pieptul lui.
Ultimul puls de căldură a fost ultimul lui dar pentru ea.

Fie ca niciun poem de dragoste să n-atingă vreodată acest prag.
Nu-i loc aici pentru o inexactă
preţuire a graţiei şi a senzualităţii trupului.
Este doar timpul pentru acest inventar necruţător:

Moartea amândurora în iarna anului 1847 *.
De asemenea, tot ce-au suferit. Cum au trăit.
Şi ce există între un bărbat şi o femeie.
Şi-n ce întuneric poate fi cel mai bine dovedit.

* Referire la "Marea Foamete din anii 1845-1850.

Numai în cimitirul din faţa Bisericii Sf. Ana din oraşul Ballyshannon, cunoscut ca Cimitirul Sărmanilor, îşi dorm somnul de veci vreo mie de suflete care au murit în acea perioadă neagră.
Numele lor sunt necunoscute, iar mormintele nemarcate; există doar o placă memorială pusă în anul 1995. Ideea poemului este simplă, în vremuri întunecate a existat şi va exista umanitate.

poezie de Eavan Boland, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!