Peste câteva minute vizitiul opri în faţa unei vilişoare drăguţe, de cărămidă roşie, cu streşinile joase, de la marginea drumului. La o oarecare distanţă, dincolo de o peluză de gazon, se afla o clădire lungă, cu acoperişul de ţiglă cenuşie. În toate celelalte direcţii se întindeau până la marginea zării curbele domoale ale bărăganului, căruia ferigile veştede îi dădeau culoarea bronzului; zarea era întreruptă doar de turlele din Tavistock şi de un grup de case, aflate departe, spre apus – grajdurile Capleton.

Arthur Conan Doyle în Bijuterii poliţiste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masa era pusă şi tocmai când dădeam să sun, doamna Hudson intră cu ceai şi cafea. Peste câteva minute ne aduse şi mâncarea, aşa că ne aşezarăm cu toţii la masă. Holmes era mort de foame, eu mort de curiozitate, iar Phelps căzut într-o stare de sumbră depresie.

Arthur Conan Doyle în Bijuterii poliţiste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ogoarele fertile se întindeau în urma noastră şi sub noi. Doream să le mai contemplăm o dată. Razele oblice ale soarelui, îndreptate spre orizont, colorau cu aur apele pârâului şi făceau să lucească pământul roşu, proaspăt răscolit de brazdele plugului.

Arthur Conan Doyle în Câinele din Baskerville
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un loc se afla o potecă îngustă, căptuşită cu muşchi, care se împreuna cu drumul, spre a tăia apoi câmpul. Pe dreapta era un dâmb plin de pietre, unde fusese altădată exploatată o carieră de granit. Povârnişul din faţă era cioplit ca un perete; printre crăpăturile stâncilor creşteau ferigi şi mărăcini. În depărtare, o dâră de fum se ridica perpendicular spre cer.

Arthur Conan Doyle în Câinele din Baskerville
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecuse vremea primulelor. Spre marginea pădurii, unde se răreau copacii şi terenul se înclina către un gard părăginit şi către şanţul plin cu rugi de mure de dincolo de el, se mai arătau doar câteva petice veştede, de un galben-şters, printre buruienile-câineşti şi rădăcinile de stejari.

începutul de la Watership Down de Richard Adams (1972), traducere de Dana-Ligia Ilin
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate stafiile, cele ale persoanelor iubite de noi odată sunt cele mai rele.

citat din Arthur Conan Doyle
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât era de frumoasă Gladys, aşa cum o vedeam stând jos, cu silueta desprinzându-i-se mândră şi delicată, pe fondul roşu al draperiei! Şi cu toate acestea, cât era de rezervată!

Arthur Conan Doyle în O lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele scăpăta spre asfinţit şi umbra falezei se întindea din ce în ce mai întunecată asupra apei care licărea ştearsă ca o foaie de plumb. Locul era pustiu şi nu se vedea nici o urmă de viaţă afară doar de pescăruşii care se învârteau ţipând pe deasupra.

Arthur Conan Doyle în Bijuterii poliţiste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut în faţa noastră pe pământul moale, urma unei labe uriaşe, cu trei degete. O vietate străbătuse balta şi intrase în pădure. Ne-am oprit să cercetăm urma aceasta monstruoasă. Dacă într-adevăr era a unei păsări – şi ce altă vietate a fi putut lăsa o asemnea urmă? – laba aceasta era cu mult mai mare decât a unui struţ, încât, privită sub acest raport, pasărea însăşi trebuia să fi fost uriaşă.

Arthur Conan Doyle în O lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, Păcală stătea la marginea unei păduri. Deodată vede o trăsură venind spre el. Repede se scoală, ia un trunchi mare de copac şi-l ridică drept în sus. În trăsură era boierul, cucoana şi vizitiul care mâna caii.

începutul de la Boierul şi Păcală de Ioan Slavici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare ce dor de răzbunare, care până atunci arsese mocnit, a izbucnit deodată cu vâlvătăi în inima pătimaşă a acestei femei de origine celtică, în clipa când a văzut că bărbatul care o rănise – şi poate că rana era mai adâncă decât bănuiam noi – se afla în puterea ei? Să fi fost doar o simplă întâmplare că lemnul a alunecat şi lespedea s-a închis, zăvorindu-l pe Brunton în cămăruţa aceea care avea să-i devină mormânt? Oare era vinovată numai fiindcă păstrase tăcerea cu privire la soarta lui? Sau o lovitură bruscă, dată de ea, îndepărtase acel reazim şi trânise lespedea peste străvechiu-i lăcaş?

Arthur Conan Doyle în Memoriile lui Sherlock Holmes
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea unui vis

totul se petrece fără cuvinte
să nu mă mai gândesc la ele le-am uitat pe toate
să-i simt respiraţia am îmbrăţişat un castan
promiţătoare crengile i s-au deschis braţe
ale unei toamne strânse din toate pădurile
în lumina căzută din sud

somnolentă o castană se răsfaţă
inconştient strânsă în palma aceasta
ciudat de caldă lipită de tâmplă la marginea unui vis

ţi-am atins în treacăt cele zece degete
exersam nerăbdarea copacului ce-şi tremură
fără zgomot coroana cameleon
ce noroc pe mine cu acest castan din marginea grădinii
mai ales cu această castană lustruită până la strălucire
pe care o voi îngropa în faţa ferestrei
pentru umbra senzaţiei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Challenger stătea pe un scaun turnat, în faţa unei mese mari, acoperită cu cărţi, cu hărţi şi cu diagrame. În clipa când am intrat, s-a învârtit cu scaunul, ca să mă privească din faţă. Înfăţişarea lui mi-a tăiat răsuflarea. Eram pregătit să văd un om ciudat, dar nu o făptură atât de înspăimântătoare!

Arthur Conan Doyle în O lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate fantomele, umbrele vechilor iubiri sunt cele mai dureroase.

Arthur Conan Doyle în Memoriile lui Sherlock Holmes (noiembrie 1893)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

După câteva luni, vilele conţineau cele mai sofisticate aparate pe care tehnica umană izbutise să le construiască; semănau între ele până în cele mai mici detalii, căci fuseseră copiate unele după altele cu preţul a nenumărate eforturi ale spionajului industrial. Aparatele acestea puteau detecta prezenţa unei muşte la zece kilometri distanţă; reacţionau la cea mai slabă sursă de căldură şi dădeau de îndată alarma dacă vreo coajă de var se desprindea cumva de pe plafonul vechii hacienda sau dacă arcul vreunui jilţ antediluvian ceda, în orice cameră ar fi fost să fie. În timp ce ecranele verzi ale tuturor acestor maşinării indicau în mod constant că nu era nimeni în interiorul clădirii, Tozgrec îşi continua imperturbabil apariţiile, când ca bătrân maiestuos, când ca cerşetor păduchios. Şi totuşi hacienda era scrutată îndeaproape, vreo sută de obiective de camere şi de microfoane ţinând-o sub observaţie în fiecare clipă. În cele din urmă sosi şi presa la faţa locului, ocupând hotelul pe jumătate gol. La oarecare distanţă, în nişte barăci şubrede înălţate în grabă, mii de oameni din toate ţările lumii aşteptau cu nerăbdare să-i viziteze Tozgrec.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sufletul omului celui mai placid există ciudate răbufniri de sălbăticie. Mă consider o natură sensibilă şi mi s-a întâmplat de multe ori să mi se umezească ochii în faţa unui iepure rănit. Acum însă mă stăpânea setea de sânge. M-am trezit în picioare, descărcând o puşcă după alta şi încărcând din nou, urlând sălbatic şi râzând ca un nebun. Toate cele patru puşti ale noastre făceau un masacru îngrozitor.

Arthur Conan Doyle în O lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inspectorul Gregory, căruia i-a fost încredinţat acest caz, este un poliţist extrem de competent. Dacă ar avea norocul să fie înzestrat şi cu imaginaţie, ar putea să se ridice la un rang foarte înalt în meseria lui.

Arthur Conan Doyle în Bijuterii poliţiste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii merg până la capătul drumului, alţii însă îl abandonează, târându-se doar până la marginea lui.

aforism de Gheorghe Mihail
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurirea

O căsuţă parcă pierdută în răscrucea celor patru vânturi stătea prizonieră
între două puncte cardinale legate între ele
cu linia dreaptă a destinului din mintea mea.
Chiar acolo, cândva, Dumnezeu,
odihnea pe o bancă îmbibată cu amintiri.
În fiecare dimineaţă îşi răsturna soarele peste case,
garduri, până pe caldarâmul încins de tălpile copiilor ce alergau
mângâiaţi fiecare–n parte de razele soarelui.
În bucuria lor, liniştea pomilor se transforma într–o fântână de apă vie,
hrănind universul, până şi verdele ierbii de pe marginea drumului ce se pierdea în amintire.
Acolo, lângă acea casă, pe bancă, mai văd şi acum câteodată o umbră sculptată
sub foşnetul pomilor. Se mistuia de focul dorului defilând singură dincolo de lacrimi,
dincolo de gânduri, dincolo de ultimul cuvânt ce seamană blând nemurirea din amintiri.

Toate izvorăsc din acea casă, din acea bancă, şi tot acolo se intorc.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea lumii...

La marginea mării, la marginea lumii
La marginea viselor mele
Se scălda femeia în razele lunii
Împroaşcă zburdalnic cu liniştea spumei
Poemele mele rebele

La marginea lumii, la marginea mării
La marginea tainelor mele
Cu raze de luna în liniştea serii
Cu spuma poemelor mele rebele
Se spală femeia de rele...

La marginea stării, la marginea humei
La marginea zilelor mele
Şopti-voi mereu diferitele nume
Spălate de rele cu razele spumei
Cu şoaptele mele rebele...

poezie de Iurie Osoianu (8 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe faţa colonelului Ross stăruia o expresie grăitoare pentru părerea proastă la care ajunsese în privinţa capacităţii lui Holmes. Inspectorul Gregory însă deveni deodată foarte atent.

Arthur Conan Doyle în Bijuterii poliţiste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!