Vara nu pot să tac

Vara deloc nu pot să tac,
Spun acum, deşi nu vreau,
Ce gen de femei îmi plac
Şi cât whisky pot să beau.

Nu prea cheltuiesc lovele,
Mai fumez din când în când
Başca trei-patru cafele,
Să rămân limpede-n gând.

Arareori, nu zi de zi,
Mă ia valu-n discoteci
Şi-o mai dau pe Ecstasy
Aşa este-n club, petreci.

Aseară-un tip "am dovedit",
Pe unul ce-l chema Marin,
Toţi spuneau cu glas şoptit:
- E spaima sticlelor de vin.

Mai comit şi-una minoră,
Câteodată intru în joc,
Unii-i zic "barbut în horă",
E-un inocent joc de noroc.

Şi-acum în loc de final,
Vă salută cu drag "Moşu'"
Chiar din locul ideal...
Amsterdam. Cartierul Roşu'.

poezie de Alex Dospian (august 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Loterie...

... de când mă ştiu, sau poate dinainte,
viaţa mi-o joc, se pare din părinte,
ca pe un zar ce îl arunc, cred eu,
dar mai e unul, ce nu-l am şi-i cel mai greu,
că nu-l deţin, să pot să dau vreo dublă,
să pot s-am sănătate cu o liră, o rublă
şi fericire, deci amestec să fiu tot,
un aruncat, aşa de altcineva şi să nu pot
să-mi aleg număr preferat, rolul ce-l joc,
cu cine exact şi în ce fel, sau în ce loc...
şi aşa, la câtă minte am şi am avut,
mi-am jucat viaţa, până acum şi am pierdut!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadou (de Moş Crăciun, din partea firmei)

De sărbători un prim cadou
Foarte curând, că vine Moşu'
Nu vreo domniţă din birou,
Ci Amsterdam. Cartierul Roşu.

epigramă de Alex Dospian (august 2019)
Adăugat de Alex.D
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mă joc... Tu! Ce faci?

Peste câmpuri pustii,
Cu un grup de copii,
Uneori printre vii,
Sau păduri argintii,
Eu mă joc....

Încălţat sau desculţ,
Mai jegos, ca cei mulţi,
Chiuind sau cântând,
Uneori chiar... plângând,
Dar mă joc....

Pe la vaci, pe la oi,
De e praf, de-i noroi,
Prin mocirle, puhoi,
Ce apar după ploi,
Eu mă joc....

Mă lovesc şi fiori
Mă cuprind uneori.
Nu mă las şi din zori,
Iar alerg printre flori,
Şi mă joc...

Tu ce faci?

Da! Şi eu joc....

Un barbut de noroc
Pe la colţuri de bloc.
Pe un pot din ţigări,
Ce conţin şi.... "Plăceri"
Şi eu joc.

Uneori şi pe bani!
Când nu am gologani
Mai cerşesc la babaci,
Dacă au? Că-s săraci.
Dar.... mai joc.

Mai trag fum dintr-un muc
De ţigară, trabuc.
Eu cu ea mai plutesc
Printre nori, să cerşesc...
Dar mă joc...

La subsol sau pe hol,
Tot mai des, când e gol.
Arunc mingea, un lob,
Sparg un geam şi un glob,
Dar mă joc.

Ce să fac? Nu am loc.
Printre blocuri să joc?
Peste tot sunt maşini,
Cu şoferi mai cretini,
Ce mă-njură cu, foc.

Unde? Şi... cum să mai joc?

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de iubire

E o nebunie cât de mult îmi plac oamenii
când îi dezbrac de învelişuri,
atunci sunt limpezi în lumina cerului
şi nu vreau să le văd suişuri, coborâşuri.

Nu pot să nu-i iubesc privindu-i limpeziţi
nu pot să îi detest de sunt nemiluiţi,
toţi au un suflet mare în pieptul lor prea mic
şi au în ei candoarea din marele nisip

Nu vreau să spun cu vină ceea ce acum spun
e doar o nebunie în scrisul taciturn,
dar asta e esenţa, sunt lepădat de mine
în sufletul ce-l port am loc pentru mulţime

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri cu rima de mine încătuşată

Atent la arta mişcărilor, când îmi aprind ţigara,
Am o coregrafie canto, când prind de gât chitara.
Şi-mi intru-n rol fumând, cântând despre oricine
Şi ştiu să joc şi teatru... dar nu mă ştiu pe mine!

Mă suspectez că-s prins, de fenomene pasteurizate,
Aşa beau zilnic doar cafele mari, decofeinizate.
Îmi judec toţi vecinii şi nu mă pot abţine
Dar trebuie să recunosc: nu mă cunosc pe mine!

Dau sfaturi tuturor, le spun despre mândrie,
Cu tact le deconspir orgoliul, ce duce la mânie,
Despre magia neagră oricând îţi spun, creştine!
Mai greu îmi este însă... să-ţi povestesc de mine.

Ca la un film mă uit, la mine-eroul principal!
Dintr-un fotoliu mă gândesc, la un final moral.
Aduceţi-mi chitara, vinul şi-un dans de balerine,
Plătesc un detectiv să-ncătuşeze: rimele cu mine!

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insistenţă

cu drag, domnului profesor Petre Prioteasa, un poem în "esc"

Profesore, îţi mulţumesc!...
Nu am crezut că mai trăiesc
Un om ca tine să-ntâlnesc,
Ceea ce scrii, eu, când citesc,
Îmi vine-n ceruri să plutesc
Că ai un har Dumnezeiesc!
Am şi momente când zâmbesc,
Dar, câteodată, mai bocesc
La boala ta când mă gândesc!
Vreau să îţi fac un gest frăţesc
Şi un rinichi să-ţi dăruiesc!
Căci în lume cât mai trăiesc
Mi-ajunge unul, şi gândesc
Pot să trudesc, pot să iubesc!
Ca vinul zilnic ce-l servesc
Vreau fericit să te găsesc
Când ne-ntâlnim, în mod firesc,
Şi... crede-mă, eu nu glumesc!

poezie de Irimia-Lucian David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerile în mine nu mai tac

Tăcerile din mine nu mai tac,
Vorbesc pe-o coală de hârtie,
De vreau, nu vreau, n-am ce să fac,
Mi-apar dureri în armonie.

Mă prinde noaptea suspinând,
Rime ce-n rând tăceri aşează,
Le-aud strigând, le-aud vorbind
Până din nou se luminează.

Şi unele nu-mi plac deloc,
Mai bine-ar tace împietrite,
Dar ele, nu şi nu, cu foc,
Se-aşează triste, rânduite.

Mă chinui noaptea să-mi răspund
Cum pot acum să îmi vorbească?
Când ani şi ani tăcând la rând,
N-au vrut deloc nici să-mi şoptească.

Pe unele chiar le iubesc,
Mă regăsesc cumva în ele,
Le scriu zâmbind şi le cerşesc
Lumina lor din nopţi cu stele.

Tăcerile din mine nu mai tac,
Of, Doamne, sunt atât de multe,
Nu ştiu de timpul meu sărac
Mai are zile... chiar cernite.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piata Universitatii 23:59 (Si acum ca si atunci)

Nu mai vreau sa spun vreun banc idiot
Soptit, prin vreo scara obscura de bloc,
Nu mai vreau sa ma prinda 11 din noapte
Mergand pe strada c-o spaima de moarte.

Nu mai vreau sa-mi spui "ilegal",
Cand tu politic esti in stadiul final
Nu mai vreau sa ma culce jandarmii in strada,
Doar pentru ca libertatea mi-i draga.

Nu mai vreau sa te uiti inspre stele,
Sa umpli epoletii generalilor cu ele
Nu mai vreau sa calci juraminte,
Ci doar sa iti scoti din trup si din minte
Raul din tine,
S-atunci ne vom spune cuvinte.

poezie de Alex Dospian (2012)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcâmul

Chiar dac-am îmbătrânit,
tot mai vreau să fiu iubit,
către tine vin hop-hop,
când la trap, când la galop.
Drumul mi se pare lung
şi de-abia, abia ajung,
de cu zori şi până-n seară
drumurile mă doboară,
de cu seară până-n zori
mi te dau să mă omori,
dar să nu mă-omori de tot
cât mai vreau şi cât mai pot,
cât mai pot şi cât mai vreau
din urcior nectar să-ţi beau,
gura ta dulce povară,
ca Salcâmu-n primăvară,
cu flori albe parfumate,
mistere nedezlegate
ce atrag albinele
şi sporesc stupinele
fericind pe prisăcari,
răsplătiţi drept gospodari,
practicanţi de sentimente
blânde, tandre, înţelepte.
Prisăcaru-i om şi el,
dar în dragoste rebel,
se supără de-i iei locul,
moft că şi-a pierdut norocul,
îşi ia masca de pe faţă
să-ţi dea lecţia de viaţă:
Prisăcarul sunt chiar eu,
iar tu eşti Salcâmul meu.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai...

mai plec câteodată din mine, străin
mă caut,
mai ies din graniţe destin
aut.

mai fug afară de linii;
unii zic că greşesc,
dar simt nebunia s-o fac; vinii
plătesc!

mai cred câteodată adevăr
în minciună
şi beau să leşin, ca să mor,
de arvună.

mai simt ameţit de iubire
vârtejul
şi ţipăt ar fi "fericire",
dar uscat e... gâtlejul!

mai intru profund în abis
în neştiinţă
şi-o fi oare un vis
ce-i credinţă?

mai vreau înc-odată să nasc
mai deştept,
dar proştii şi iarba o pasc...
las deject!

mai mulţi dac-aş fi
n-aş mai plânge
că viaţa ar sfârşi...
mi-aş da unul la altul din sânge!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

lumina s-a sfărâmat în bulgări de timp
prea devreme, prea târziu
cine mai ştie
şi de ştie e acum pulbere în vânt
privesc indiferenţa gândului
trece incoerent peste timp
să schimb nu pot sau nu mai pot
nici gândul, nici timpul, nici viaţa.
nu mai e mult
sfârşitul a început demult
astăzi e altfel decât ieri
mâine va fi la fel ca nicăieri
într-un perpetuu joc
al vieţii şi al morţii
de ce îmi ceri atunci să vin
e imposibil a spune "da" în lumea asta
bună, rea
ce oare pot să fac
să o joc la joc
în viaţa asta fără de noroc
să dau de pământ cu ea
ei, o vrea cineva...
o soluţie imaginară voi da
în încongruenţa faptelor descrise de un emanat
despre efectul benefic al bâtelor
în ţara în care m-am născut demult
în care unii urcă
toţi coboară fără să bage de seamă
că au pierit demult
orbi în timp sau rătăciţi în răstimp
la lumina unui lămpi
apusă, de mult petrecută
un tânăr schizofrenic aleargă fericit
prin astă tristă lume
în veşmântul sărac al sufletului
a evadat din ireal
în ţara care nu mai este

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul meu

Cu ceasul meu, nu ştiu ce s-a-ntâmplat:
De-o vreme nu mai merge cum mergea
Şi nici nu pot să-l duc la reparat,
Căci el e altfel, nu-i de ici-colea.

L-am dobândit la schimb, pe-un măturoi,
De la o babă proastă ce-l voia
Şi nu să măture cu el gunoi,
Ci doar să zboare – ea aşa zicea –

A mers ce-a mers şi se-auzea "tic-tac"
Mai tare "tic" şi "tac"-ul mai deloc,
Ştiţi, cu nevasta: când ea "Tic!", eu tac
Şi de-aia-n căsnicie am noroc.

Când apăsam butonul ăla mic,
Îmi arăta doar ora câtă e
Şi-n rest era – pe cinstea mea! – nimic,
Nu ca acum, când tot mă ia cu "Ce?"

Adică eu, cumva, să îi răspund
La "În ce timp?". Păi, ăsta e normal?
Mi-apare-acolo-n mijlocul rotund
Şi nu vă mint: apare şi-i real!

Sunt supărat şi cred că o să-i scriu
Că în potoape vreau, de mai încearcă,
Dar mă gândesc: "Pot, înapoi, să viu
De-acolo, de la Noe, dintr-o arcă?"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

După cum ţi-am mai spus, după cum ţi-am jurat,
Pot să râd, pot să tac, pot să rabd, pot să duc,
Doar că toamna m-a luat... iar m-a luat la-njurat
Şi mă scuipă cu ploi şi cu frunze de nuc.

Nu contează că eu, nu importă că tu,
Nu înseamnă că noi, nu înseamnă deloc,
Doar că toamna mi-a luat cel din urmă atu,
Mă anunţă dator şi mă scoate din joc.

Nu-nţeleg cum de nu, nu regret dacă da,
Nu mai pierd câştigând câte clipe mi-ai dat,
Doar că toamna a vrut să-mi lipsească ceva:
nu o zi, nu un an, ci... întregul mandat.

După cum mi-am tot spus, după cum mi-am promis,
Pot să dorm, să mă spăl, să mănânc, să respir,
Doar că toamna nu vrea niciun alt compromis
Şi-mi scrîşneşte, din vânt, un alint: "hai sictir!"

Mă împiedic de ea ca de trei maidanezi,
Vreau să scap, vreau să uit, vreau să trec, vreau să vreau,
Doar că toamna sunt eu (tu nici nu mai contezi),
Anotimp dezolând, vreau să uit ca să beau.

poezie de Radu Luca Dupes
Adăugat de Radu Luca Dupes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt Elena...

Eu sunt Elena! Sunt apă, sunt şi foc
Nu pot să tac, când am ceva de spus
Poate în viaţă n-am avut noroc
Dar eu mereu am fost cu capul sus!

Nu vreau să-mi îngrădeşti cuvântul
Să spun ce cred, chiar de greşesc
Caci vorba chiar de-o duce vântul
Să spui ce crezi, e omenesc.

Suntem veniţi pe-această lume
Să ne-acceptăm, să ne iubim
Cu calităţi, rele şi bune
Oameni suntem, şi toţi greşim!

Elena sunt! Iubesc iubirea
Şi oamenii mult îi iubesc,
Pentru că aşa îmi este firea
Şi recunosc când eu greşesc!

Nu poţi să spui că eşti perfect
Când tu nu poţi să înţelegi
Că de eşti om, eşti şi defect
Şi e ceva ce nu alegi!

Eu sunt Elena! Mai sunt şi zăpăcită.
De mă cunoşti, pe loc mă îndrăgeşti,
Chiar dacă uneori sunt aiurită,
Pot să te-ajut, când drumul rătăceşti!

poezie de Elena Bulancea (19 mai 2018)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să tac

Tu spui că sunt o enigmă vie...
Că pot cu gândul mereu scrie.
Că sufletul îl am prea apăsat,
Că nu prea cred să fiu salvat.

E drept ai uneori dreptate,
Nu pot să tac, vorbesc de moarte.
Dar oare tot ce ne înconjoară...
E adevăr... sau apă chioară?

Cum pot să tac... când tot e strâmb?
Când n-avem loc pe acest pământ.
Că fără milă îl călcăm,
Nimic nu vrem ca să salvăm.

Noi suntem nişte trădători.
Pământul ne-a primit cu flori
Cei care mâine vor veni
Pe ce pământ vor mai trăi?

Ei unde oare vor pleca
Dacă pămînt n-o exista?
Gândiţi şi daţi-mi un răspuns
O viaţă aveţi... şi nu-i deajuns.

Sunt cred... cel mai înverşunat,
Dau foc la tot ce e stricat.
Sunt chiar furtună în deşert,
Şi vreau pământ fertil nu sterp.

Îmi spui să cred că voi răzbi...
Şi dragoste voi întâlni...
Speranţa mea... un vis pierdut
Cum să o iau dela'nceput?

Probabil s-o schimba ceva...
Când eu... nu voi mai exista.
Nu pot să tac e prea târziu,
Mi-e teamă de ce pot să scriu.

Mi-e teamă... chiar şi să vorbesc
Pot multe inimi să rănesc.
Aşa că tac şi mă ascund
În jur e Răul până-n fund.

E seară... v-am cam pluctisit,
Am spus doar ce eu am gândit.
Vă mulţumesc anticipat
Nu tac... dar totuşi am plecat!

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit, nu-mi fac iluzii, te iubesc, dar n-am încredere în tine. Pentru că ceea ce trăim noi nu e real, înseamnă că e un joc. Pentru că e un joc, trebuie şi reguli. Nu vreau să te mai văd la Paris... Când sunt cu tine vreau să pot să-ţi dau mâna pe stradă şi să te sărut în restaurante... Nu mai am vârsta să mă joc de-a prinselea. Deci o să ne vedem în alte ţări... Nu căuta să mă chemi sau să afli unde sunt... am să fac ca tine, să-mi trăiesc viaţa, iubindu-te mult, dar de la distanţă... Ce am de pierdut la urma urmei? Un bărbat laş? Şi de câştigat? Plăcerea de a dormi în braţele tale câteodată... m-am gândit, vreau să încerc. Nu ai de ales.

Anna Gavalda în O iubeam
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

JOACA CU TIMPUL

Mă joc cu timpul!
În fiecare dimineaţă,
Deschizându-mi pleoapele cu greu,
Îmi trebuie un lung moment
Ca să îmi vin în fire
Şi să îmi dau seama
Unde şi în ce timp sunt eu.
Mă joc cu el,
Se joacă cu mine,
Ieri a fost mai volubil,
Astăzi, de angoase-i plin,
Dar ştiu că nimic din ce-a fost
Nu mai pot retrăi,
Aşa că încerc să găsesc
Punctul de unde din nou
S-o pornesc.
El, timpul, este frivol,
Cât ai clipi pleacă în zbor
Şi mă trezesc gârbovită
Şi cu sufletul gol.
Joaca cu timpul,
O iluzie, cu dorinţe avide
De nemărginire,
A fost ieri, a fost azi,
Dar, fi-va şi mâine?

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maricica...

Mama lui de Photoshop,
Sunt toate frumoase foc,
Însă numai pe ecrane,
Când le vezi... sunt mai "sărmane"

M-a oprit una pe stradă,
M-am trezit că mă întreabă:
Mă mai ştii? Sunt Maricica!
Dintr-o dată mă luă frica!

Maricica ce-o ştiu eu
N-are frate chipul tău!
E mai altfel, mai stilată,
Mai finuţă... nemachiată

Pe când tu? Îmi fac şi cruce
Cât fard faţa ta mai duce...
Aveai ochi frumoşi, căprui,
Ai tăi... unul e mai şui!

Ce să spun... hai sărut mâna!
Dau să fug... însă nebuna
Se ţinea scai după mine
Să îi scriu o poezie

Şi i-am scris una pe loc:
Maricica, zic, stop joc!
Scoate poza din profil
Că-n real... eşti cam trotil

Plus că ai rămas c-un dinte,
Nu mai spun că n-ai nici minte,
Iar în rest?... eşti o frumoasă!
Dar mai bine stai în casă

Că dacă mai ieşi pe stradă,
Creezi vreo degringoladă,
Te-am pupat! Mă rog... bezea,
Mai mult chiar nu îţi pot da...

Şi-am luat-o uşor la trap,
Doar cu gândul c-am să scap...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând mort

Mi-e aşa şi-aşa se pare
Mi-e aşa indiferent
Mi-e cum e la orişicare
Când le e timpul absent

Mi-e mai bine de o oră
Mă simt altfel de atunci
Aş putea să joc şi-o horă
Dar cu cine printre cruci

Mi-este osul stâng mai bine
Şi pe dreptul nu îl simt
Simt doar recele în mine
Şi căldura din pământ

Mi-e aşa şi-aşa se pare
Aşa-mi place să mă mint
Arde sus o lumânare
Pâlpâie peste mormânt

Mi-e o linişte de toate
Nu aud nimic nicicând
Nici chiar clopotele sparte
Sigur bat din când în când

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indrăgostit de Bucureşti

Nu ştiu de ce, pe cât m-afund în viaţă
mă simt atras de fleacuri omeneşti,
şi-mi place-n anotimpul de vacanţă
să-ntârzii, să rămân în Bucureşti.

De el ne-am săturat, dar el ne place,
el e un prag lovit să vezi alt prag,
şi-acum, când sunt sătul de locul zilnic
mă simt golit şi-mi e deodată drag.

Pe piatra lui am tot bătut cadenţa
şi-am s-o mai bat atât cât voi trăi,
spre un Olimp ascuns pe orice stradă
în căutarea marii poezii.

Aici m-au sufocat cu dulce teii
şi au trecut aiurea anii mei
aici copiii mi-au venit la viaţă
şi am născut şi-am îngropat idei.

La Bucureşti, copilăria toată,
visam s-ajung să pot şi eu vedea
celebrii câini ce au covrigi în coadă
şi să-ntâlnesc şi eu pe mama mea.

Eu vara aş iubi-o pe orbeşte,
dar simt că toamna-i anotimpul meu,
când frunze şi lumini pe bulevarde
mai dau halou părerilor de rău.

Când pe terase se mai bea o bere
şi oamenii romanţe triste vor,
şi-n curţi se face vin din must de struguri
şi toţi bucureştenii au umor.

L-am părăsit destul, ca azi să-l caut
şi să-l găsesc întodeauna treaz,
nu este el cel mai frumos din lume,
dar cel mai drag ne e în orice caz.

Mă pregătesc să fug din nou în ţară
şi să câştig aripi dumnezeieşti,
să pot gusta melancolia toamnei
în fiecare colţ de Bucureşti.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!