Până la genunchi în plăcere - până la brâu în durere.

proverbe indiene
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Introducere la sărut

De-aş fi fost un spic de grâu,
Ţi-ajungeam până la brâu,
Iarbă, până la picioare,
Până la genunchi, o floare...

Dar sunt, fir-aş eu să fiu,
Ceva ce, n-am cum să ştiu,
Ţi-ajunse, fără măsură,
Până-n suflet. Dă-mi o gură!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însetat

Azi mi-am ros tot piciorul
până la mers
şi mână până la şters
şi ochiul până la ceafă
şi ceafa până la vers...
Şi limba până la mână
Şi urechea până la...
Până la ce mă?
Până la ce?
Până la fântână...
Până la fântână!
Însetatule!
Însetaţilor!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata de împărat dete apă lui Prâslea de bău şi prinse mai multă putere; atunci strânse pe zmeu în braţe, îl ridică în sus şi, când îl lăsă jos, îl băgă până în genunchi în pământ; se opinti şi zmeul, ridică şi el în sus pe Prâslea şi, lăsându-l jos, îl băgă până în brâu; puindu-şi toate puterile, Prâslea mai strânse o dată pe zmeu de-i pârâi oasele şi, aducându-l, îl trânti aşa de grozav, de îl băgă până în gât în pământ şi-i şi tăie capul; iară fetele, de bucurie, se adunară împregiurul lui.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vremea cu virusul

Până la tine la poartă
M-a târât zburătoarea,
Până la uşa ta dâra trupului meu
Revărsare!

Până acolo unde te alintă
Aşternutul iubirii,
Până la ale tale picioare,
Şi gingaşe,
Am fost smucit de irimă
Prin colburile zădărniciei!

Şi nu pot eu în genunchi să mă ridic
Şi nu pot pe coate
Să te implor
Să mă priveşti
Pe mine!

Până în dormitorul tău
Eşarfa mă ţine captiv --
Moartea mea ucisă a fost
Care s-a intors.
Acasa!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Îmi esti un erotic vis,
O scânteie,
Un luceafăr,
Eşti un drum spre paradis.
O iluzie,
O durere
Excitată de un gând.
Gem uşor
Şi din plăcere
Scurg un haos,
Când îmi eşti pe primul rând
Mă doare plăcerea până la os,
O, al meu luceafăr sfânt.
Mă iubeşti cu sânge rece,
Îmi dai cosmos,
Îmi eşti noapte,
Suflet stors
De durere şi plăcere ce nu-mi trece
La freamătul unei şoapte
Ce amorul o ascultă,
Fanteziile înflorite
Şi iubirea noastră mută.

poezie de Ionela Hondreac (17 martie 2017)
Adăugat de Ionelahondreac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Otrava Lui Dumnezeu

# otrava lui Dumnezeu
cu drag bojanei
de florian silisteanu

dacă eu aş fi de piatră şi-ntre noi o apă mare
l-aş ruga pe Dumnezeu să-şi ia cizmele-n picioare
dar Domnul nu se încalţă şi intră desculţ în apă
până la genunchi îmi sapă

dacă tu ai fi la fel cum sunt eu când nu e El
aş striga pietrelor toate - niciodată măritate
dar Domnul la cununii rupe florilor târzii
până la brâu printre vii

- ce faci Doamne când mă furi când mă trăieşti
niciodată nu ieşi lipsă niciodată nu dai rest
tot mereu mă păcăleşti până când poate-ntr-o noapte
pân la ochi merele coapte

poezie de Florian Stoian-Silişteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O plăcere prelungită încetează repede de a mai fi plăcere, iar o durere continuă se atenuează fără întârziere, diminuarea ei putând chiar să devină plăcere. Plăcerea nu este deci plăcere decât cu condiţia de a fi discontinuă.

citat din Gustave Le Bon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesa de negru

Prinţesa de negru
Aleargă sprinţară pe pervazul ferestrei.
Are privirea de foc
Şi poartă în mână o sabie neagră.
Râde şi face zgoande
Pentru copii bătrâni şi neputincioşi.
Scurtcircuitul se scurge
Prin sărutul buzelor sale
De un negru-sidef.
Pelerina poartă ca o dantelă, pe marginea tivită cu scrum,
Versul vântului aprig de-acum.
E încinsă cu brâu de furtună
Şi tunet e-n şoaptele sale,
Otrăvuri amare,
Durere şi zgură...
Flutură îngeri de noapte
Până departe... până departe...
Epilog pentru moarte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tocirea

Soldatul mărşăluia, mărşăluia,
mărşăluia
până când
până la genunchi
piciorul
i se tocea, i se tocea
i se tocea
până când
trunchiul
până la coaste
i se tocea, i se tocea
i se tocea
pânâ când
până la sprâncene orbea
orbea, orbea
până când
părul lui iarbă neagră era,
iarbă neagră era, iarbă neagră era.
Un cal alb venea
şi o păştea
şi o păştea, şi o păştea.
I-ha-ha, i-ha
i-ha.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Operele imperfecte (1979)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: "Nu găsesc nicio plăcere în ei."

în Eclesiastul, 12:1
Adăugat de Picuş Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până te măriţi, băieţii trebuie să te cunoască doar de la brâu în sus.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Botezară copilul şi îngrijiră de dânsul, mă rog, ca unul la părinţi. Copilul crescu şi se făcu mare. Când era d-un an, parcă era de cinci; iară când fu de cinci, parcă era de cincisprezece, şi de ce creştea, d-aia se făcea mai frumos şi mai drăgălaş. Darămite de învăţat? Învăţa ca nealţii pe lumea asta albă. N-apuca să auză de la dascăl ceva, că el învăţa mai din adânc decât dascălul. Şi astfel ajunsese de poveste. Unii zicea că ştia carte până în glezne, alţii zicea că până în genunchi, iară alţii, până în brâu. De m-ar fi întrebat pe mine, eu le-aş fi spus că ştia carte până în gât. Dară fiindcă nimeni nu m-a întrebat, iacă tac şi eu din gură ca un peşte, şi nu mai zic nimănui nici pis! Astfel fiind, într-una din zile ce-i vine drăcosului de copilaş, că numai încălecă pe mânzul lui, şi mi ţi-i dete călcâie; iară mânzul, carele şi dânsul crescuse de se făcuse un cârlănaş zburdalnic de n-avea astâmpăr, o rupse d-a fuga cu băiat cu tot, şi duşi au fost până în ziua de astăzi.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, spaimă de singurătate, zeitate ambiguă îngropată până la brâu în pământ...

citat din Ana Blandiana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

Adesea zboară gândul
Deasupra munţilor,
Adesea zboară visul
Deasupra bolţilor...

Şi vuietul pădurii,
Surâsul apelor
Adesea te-nfioară
Şi ne dor...

Ce zile minunate,
Ce clipe fermecate
Ce farmec, ce plăcere
Până totul va piere...
Şi gânduri şi durere.

poezie de Elena Creţan din Lumina vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

XXXVII

Creierii galbeni
ai câmpiei flutură în vârf de pai
spaima neprihănită a pâinii şi
tu, care vii prin grâuri, greu
te-ai mai născut pentru mine,
aşternându-ţi catifeaua plecării
de pe un braţ, pe celălalt în
două valuri umile, care,
mie, tot împingând cu inima
dropia până la locul nestrămutat,
mi s-au desfăşurat în ochi pe câteva mile,
cugetând că nici Pavel nu a fost
atât de departe să se scufunde
până la genunchi şi până la umeri
în propria moarte.

poezie de Daniela Caurea din Adalbert Ignotus (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţeleptul se va folosi de următoarea compensaţie: el va evita o plăcere care i-ar pricinui după aceea o durere mai mare, şi va accepta o durere, care i-ar produce în urmă o plăcere mai mare.

citat celebru din Cicero
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta interioară, din iubire

În noi, lupta interioară, nu are sfârşit,
Între inimă şi creier e zbucium infinit,
Când inima vrea şi poate să iubească,
Unda din creier începe s-o oprească.

Legătura de zbucium, când e sfărâmată,
Apare gura lumii, cea neînduplecată,
Uite săraca, săracul, n-au şansă, n-au noroc!
Trupul încercat cade-n genunchi, în foc.

Arde intens până hărţuirea se termină,
Până rugina credinţei devine lumină,
Până lupul bun înghite lupul rău,
Până iubirea scapă de tenebrosul hău!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spăşită

În genunchi mi-am tors speranţă
din fuiorul vieţuirii,
norocului să-i ţes treanţă;
cu drama nefericirii.

În genunchi mă plec pioasă
la altar de rugăciune,
când conştiinţa mi-apasă
suflet rătăcit prin lume.

În genunchi voi sta spăşită,
până aripi îmi vor creşte.
Ca-n lume neprihănită
să-mi duc destin de poveste.

În genunchi îmi duc menirea
printre îngerii din Ceruri,
să le caut nemurirea
gândurilor puse-n versuri.

Sufletu-n genunchi rămâne,
invocând Divinitate,
gândurile de-a-mi rămâne
cuprinse-n pagini de carte.

În genunchi mă voi întoarce
pe pământ, la altă viaţă.
Îngerii de-mi vor preface
sufletul, într-o speranţă.

poezie de Maria Filipoiu (12 iulie 2014)
Adăugat de Un prieten
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la...

Se ascute dor, săgetător, de fiecare lipsă, cât de rară,
Tăind felii în orice raţiune
Ce-şi pierde firu' a nu ştiu câta oară
Până la, până la boală, afecţiune.

Îşi uită gândul, singur, corp de el,
Sau nici nu vrea, n-ar vrea să-ţi ştie
Plecat... pleacă şi el ca să te caute fidel
Până la, până la să te aibă, o veşnicie.

Se dă până şi timpul, totul, pe-o secundă,
Se pierde, să se piardă învaţă
De nu-ţi simte tic-tacul puls, s-ascundă
Până la, până la a nu mai exista... doar ţie dat, pe viaţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toamna mă duce

Şi luna mă duce
atât de aprinsă
de dor
de durere
până când pământul mă duce
încordat prin tăceri
până când

poezie de Eli Gîlcescu (17 septembrie 2016)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!