Iluzie
Era o ceață... Mă treceau fiorii
De parcă printr-o lacrimă priveam
Un fel de neodihnă a culorii
Zbătându-se în termopanul de la geam.
Cred că era un semn. Ceva megând pe roate
Atât de simplu bolțile surpând,
Că se-auzea cum văile-nsetate
Se umplu, în tăcere, cu pământ.
Fosforescent și palid și aiurea,
Tu luminai din turnurile verii,
Dar trupul tău, ca mai demult, părea
Neînvățat cu legile tăcerii...
poezie de Dumitru Gherghina din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lumea ca o carte
Alerga trenul sub lună,
Timpul îmi părea că aleargă după noi
Și eu priveam pe geam cum trec unul câte unul
Copacii falnici, dar de frunze goi.
Priveam stânci, munți, dealuri
Și mă miram atât de mult,
Cât e de frumos pământul,
Și nu mă săturam să mă mai uit.
Trenul alerga tot mai departe,
Inima îmi bătea mereu.
Și lumea îmi părea ca o carte,
Scrisă de însuși Dumnezeu.
poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gramatică
Am învățat atâta gramatică,
încât ființa mea
însetată de abstract,
se conjugă din ce în ce mai des
la timpul trecut
și parcă, cel mai bine
mi se potrivește
perfectul simplu...
Pe când eul meu, mai optimist,
va învăța să conjuge
doar la viitor?!
poezie de Dumitru Gherghina din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cupa fericirii
Pe oglinda lacului singuratic
sub strălucirea lunii
a înflorit un nufăr alb
din cupa fericirii
priveam înmărmurită
iubirea prefăcută în esență
atât de pură și de sfântă
tăcere și lumină
este natura
desăvârșind zilele verii
parfum învăluitor
plutea pe valuri,
din liniștea adâncă
părea că timpul,
nu există...
splendoarea unei clipe
ce înviorează zorii
după nopți ascunse.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trei lacrimi
Pe-o vreme tristă și ploioasă
Furat de-un gând afar' priveam
Trei stropi s-au furișat în casă
Și s-au prelins, încet, pe geam.
Păreau că-s lacrimi cristaline
Și că s-au scurs din ochii mei
Purtând trei doruri cu suspine
Și dragostea unei femei.
O lacrimă era curată
Prelinsă ca și-un fir de tort
Sclipind ca piatra nestemată
Ca semn al dragostei ce-ți port.
O lacrimă era amară
Ca despărțirea ce-am trăit-o!
De-atunci, de mult, din acea seară
Când tu m-ai părăsit, iubito.
O lacrimă tulburătoare
Părea atunci că poartă-n ea
O stare grea și-apăsătoare,
Ca și singurătatea mea.
Mi-adun un gând de-o noapte albă
În care n-am putut să scriu
Când am prins lacrimile-n salbă
Și-apoi am adormit târziu.
poezie de Petre Gigea-Gorun din Căldura vieții (1978)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca să zugrăvești o pasăre
Întâi să zugrăvești o colivie
cu ușița deschisă
să zugrăvești apoi ceva drăguț
ceva simplu
ceva frumos
ceva de folos
păsării
Să pui apoi pânza pe-un copac
într-o grădină
într-un crâng
într-o pădure
după copac să te ascunzi
făr o vorbă să scoți
făr să te miști...
Vine-ndată pasărea uneori
dar pot trece ani și ani
pân-ar voi să vie
Nu te lăsa
s-aștepți ani în șir de-i nevoie
a păsării amânare ori grabă
n-au cu izbânda pânzei treabă
Când pasărea vine
de vine
mut în tăcere să rămâi
pasărea să intre-n colivie s-aștepți
și de a intrat
cu periuța ușor închide ușița
apoi
zăbrelele rând pe rând să ștergi
cu grijă să n-atingi nicio pană a
păsării
apoi copacul să zugrăvești
și-un ram mai arătos să-i alegi
păsării
să zugrăvești frunzișul verde și-a vântului răcoare
pulberea soarelui
și foșnetul gângăniilor ierbii în arșița verii
și apoi s-aștepți să vrea să cânte pasărea
De pasărea nu cântă
semn rău s-arată a fi
de cântă semn bun se dovedește
semn că te poți iscăli
încetișor atuncea smulge
o pană din a păsării penet anume
și pe un colț al pânzei îți scrie al tău nume.
poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Vlad Chirinciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.Ca să pictezi o pasăre
Pictează mai întâi o colivie
cu ușa deschisă
pictează apoi
ceva frumos
ceva simplu
ceva util
pentru pasăre
Pune apoi tabloul pe un copac
într-o grădină
într-o pădure
sau pădurice
Ascunde-te-n tufiș
fără nici o vorbă
fără să te miști...
Câteodată pasărea vine repede
dar e posibil să treacă ani
până se va decide
Nu te descuraja
așteaptă
așteaptă ani la rând de-i necesar
cât de încet sau cât de repede veni-va pasărea
n-are nici o legătură
cu reușita tabloului
Când pasărea sosește
dacă sosește
păstrează tăcere adâncă
așteaptă ca pasărea să intre în colivie
și când a intrat
închide-ncetișor ușița cu pensula
apoi
șterge una câte una gratiile
având grijă să nu atingi aripile păsării
Pictează apoi copacul
alegând cea mai frumoasă creangă
pentru pasăre
Pictează frunzișul verde și vântul proaspăt
pulberea solară
foșnetul animalelor de iarbă-n căldura verii
și-apoi așteaptă ca pasărea să vrea să cânte
dacă pasărea nu cântă
e un semn rău
semn că tabloul e rău
dar de cântă - e semn bun
semn că poți să-l semnezi
Atunci smulge-ncetișor
una din penele păsării
și scrie-ți numele-n colțul tabloului.
poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Vlad Druc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.Ars de folk în Calafat
Mă ascund în trupul verii
oscilând ca un pendul
asortat cu disperarea
din adâncul nesătul
de mă-ntorc în înserarea
ce-și înfrânge neputința
se imbraca-n mine zborul
contopindu-l cu neființa
se destramă-n gând uitarea
mistuita-n glasul verii
ce își macina dorința
într-un pact cu verbul serii
pescarus ce-și frânge zborul
în dorința care doare
răstignit pe rugul verii
mă îmbracă în chemare
se aprinde-n gând ispita
portativ cu note-ntoarse
ce își scutură bemolii
în alai de ganduri arse
și de nu reziști ispitei
ce te bagă în păcat
pune-ți sufletul pe roate
cu un Dan de Calafat
poezie de Liliana Hinoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E ceva
e ceva ce trece în camera mea?
pare totul nemișcat:
ceasul, inima, cărțile,
tabloul acela,
icoanele mute...
niciun semn.
mobila (doar cu numele).
nu cred că m-am bucurat vreodată de ea.
oglinda spune adevărul,
dacă există.
altfel, tace.
e o tăcere bunget
și o statică de cremene.
aștept?
e ceva ce trece în camera mea?
poezie de Marius Robu din Aproape alb (6 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E toamnă pe Pământ
Cocorii au plecat demult
Cad frunze pe alei
Și vântul toamnei îl ascult
Prin crengile de tei
Văd frunzele cum cad din ram
Și tremură în vânt
Se-aprind gutuile în geam
E toamnă pe Pământ
Și florile s-au veștejit
Și berzele s-au dus
Și zilele s-au risipit
Și crinii au apus
Și nopțile parcă prea lungi
Mai văd un răsărit
Și plopi cu umbrele prelungi
Gonesc un asfințit...
Și vara ce ne-a părăsit
Cu-a florilor veșmânt
Ori nu a fost ori n-a venit
E toamnă pe Pământ.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Dar, ce face?
To Kuny: Cine?! Ah... Lucian... Nu știu, scumpo. Să vedem ce are de gând tânărul vostru comandant.
Lia: Dar ce face? Nu-mi vine să cred! Plânge?! El?! Cum?! Eu... Niciodată nu l-aș fi crezut în stare de așa ceva.
To Kuny: De ce, draga mea? Plânsul e totuși un gest atât de uman. Prin asta dovedește că și el este totuși doar un om, o ființă umană, că are sentimente. La urma urmei, nu este deci, nici el, decât un simplu om, ca oricare altul.
Lia: Adevărat, dar... Luci?! Să plângă?! El... Emotiv, sensibil?! Nu credeam că lui i s-ar putea întâmpla așa ceva, nu l-am văzut niciodată atât de abătut, cu atât mai puțin plângând. Părea a avea tăria de a trece nepăsător peste orice, de a înfrunta curajos orice situație. Părea întotdeauna de neclintit, ca o stâncă.
To Kuny: Și totuși, draga mea, iată că nu-i mereu chiar ca o stâncă. E doar o ființă umană, dar ce ființă... Minunată! E Lucian, fiul celui mai bun prieten al meu, Traian, căruia îi seamănă atât de mult, în toate.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Popasul unei clipe
Nu mă atingi și totuși eu te respir în toate,
Mi-ai revărsat în suflet făclii de maci arzând,
Cămăși de dor în floare cu lacrimă brodate,
Mi le-ai țesut cu patimi, miraj să-mi fii oricând.
Popasul unei clipe țesute-n amintire,
Surâde-n zorii zilei ca soarele pe apă,
Te simt atât de-aproape și parcă mă și doare
Steluța ce-ai aprins-o sfioasă pe sub pleoapă.
Trec vămi de așteptare și îmblânzesc minute,
Aș vrea să pun sechestru pe anotimpul verii
Și pânzele tăcerii să le desfac de cute,
Să nu mai sângereze doi maci în toiul verii.
Aș frânge îndoiala cu verdele pădurii
Și-aș implora cocorii să rătăcească-n zare,
Să evadeze macii din ploile armurii,
Să-i logodească greieri cu pete de culoare.
Suspin de maci aprinși pictează-n zori icoana
Dorinței asfințite în pulberea-nserării,
Eșarfe de tandrețe le-acoperă coroana
Să nu-i răpună bruma de toamnele uitării.
poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre ce e sfânt
Spre ce e sfânt râvnesc demult,
Cu tainică pornire,
Dar dintru potrivire
Pe alții îi ascult.
Să-mi zică oare cineva,
De ce întregul univers,
Parcă ar fi ceva dispers,
Să-mi spună careva?
Iar multe taine care sunt,
De ce ar fi să fie?
Când vremea lora vie
Tot cad pe-acest Pământ.
Să-mi zică atuncea cine-s eu!
De ce în veșnicie,
Se stinge o făclie,
Rupând din trupul meu?!
poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât legile sunt permisive
Printr-o politică a lor,
Ce o observ fără umor,
Dreptatea parc-a hotărât
Să strângă legile de gât.
epigramă de Viorica Pop (ianuarie 2011)
Adăugat de Viorica Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lebedele
La intrarea în parc,
pe apa lină a lacului
în a cărui oglindă
se reflectă chipurile noastre, tremurânde,
dovadă peremptorie
că suntem vii,
vâslesc necontenit lebedele ninse
sfidând gerul iernii
și spintecând, semețe,
pojghița de gheață,
o infimă stavilă
în drumul lor spre lumină,
într-o desăvârșită tăcere.
poezie de Dumitru Gherghina din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stai mamă lângă mine
După tine, mamă, sufletul îmi plânge.
Pentru tine, mamă, inima-mi se frânge.
O lacrimă curge pe obrazul stâng,
Semn că mi se stinge viața în curând.
Ceva negru m-apasă, lumina mi se stinge:
Rămâi mamă acasă, în brațe tu mă strânge!
O ultimă lacrimă se scurge pentru tine.
Te strigă din inimă: Stai mamă lângă mine!
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Gânduri aiurea
Gânduri aiurea,
Gânduri fără rost,
Cutreieră pădurea
După adăpost.
Aiurea sau încotro,
Nici ele nu știu unde.
Sau poate... apropo:
Ecoul, le răspunde?
Nici el, nici eu, nici tu,
Nu le vedem, nu le-auzim.
Da. Nici pădurea, nu.
De gânduri negre, toți fugim.
Temeri urâte nasc în noi.
Vin toamne triste și vin ploi.
Ne năpădesc noi amintiri,
Din vechile noastre iubiri.
Doar cu-atâta ne mândrim
În viața care-o mai trăim.
Bolnavi de cât ne-am amintit,
Când vom intra în asfințit;
Gânduri aiurea,
Gânduri fără rost,
Vor părăsi pădurea
De parcă nici n-au fost.
Se vor risipi în vânt,
Nu vor mai zbura nicicând.
poezie de Dumitru Delcă (24 iulie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Când soarele scapătă către asfințit,
iar toamna mai rupe o frunză din ram,
De truda verii, țăranul obosit
odihnește când iarna colindă la geam.
catren de Dumitru Delcă (29 noiembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Vârful muntelui părea un altar al țării, dogorit de discul portocaliu, gol, părăsit. Era ceva duios și etern în această imagine, căci acolo părea că se deschid porți largi spre necunoscut. Imaginea părea frază într-o poezie absolută, pictată ca o justificare a omului pe pământ.
Rodica Nicoleta Ion în Tu ești muza mea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciune la ger
Focul s-a stins demult în sobă
Doar stelele mai ard în cer;
Sângele meu, bătând o tobă,
Cheamă la nuntă flori de ger.
Nu vă mirați! La nunta mea,
Tocmită cum ce somnul vine,
Din cer mireasa va cădea
Topindu-se la piept la mine.
Gerule, gerașul meu,
Dacă-L vezi pe Dumnezeu,
Spune-I că la nunta mea
S-a topit un fulg de nea;
Semn că primăvara vine
Și că nu mai cred în tine,
Semn că vara nu-i departe
Și că nu mai cred în moarte!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singur în noapte
de n-am să vin în noaptea asta
să știi că am plecat
sau poate n-am putut veni aici în paradis
nu, nu am uitat
cum pot să uit acele clipe de iubire
când frământam în brațe
trupul, visul, dorul
când te frângeai în vraja ultimului sărut
furat, mușcat, mereu neînceput
trecut-au anii
mulți, puțini, aiurea, la întâmplare
rămas-am singur pe un drum
nu, nu-i drum, e doar durere și tăcere
o lacrimă port acum
departe ești de mine
te chem în noapte în zvonuri de șoapte
plâng singur pe drum, eu biet nebun
ce am iubit odată, o fată preacurată
pașii pleacă singuri la drum
lacrimi, tăcere și scrum, acum
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!