Adversitate-i...

... Când opoziţia-i un cert în preambul
Neexplicat, căci e inexplicabil
Când din haotic faci indubitabil,
Vestimentând în robă jurământ credul...

... Se înfiripă încet cu gust de ură
Hrănită sadic din exces narcisic,
Se virulând ca-ntr-o ştafetă de olimpic,
Pasându-se-n ranchiună, ce-adevăr sperjură...

Justificată, e calitate şi-şi conferă
Temeinicie-n dreptul la dreptate
Fără rabat; că făr-adversitate
Întregu-i incomplet, doar (h)emi-sferă...

... Şi se prelinge-n încâlciri colante,
Negând valori prin afirmări meschine
Răstălmăcind bun, rău... şi răul bine,
În falsul facerii abracadabrante.

Este pe viaţă sau pe părţi de bunuri,
Împarte-o lume fără scara hărţii,
Mizând pe neştiinţa de mister a morţii;
Pân' la o cere, a lăsa pe drumuri...

E purtătoare de dureri atroce
Fără vreun leac, căci nu este o boală;
Doar nevăzutu-i negru, prostul fără şcoală
Ce crede drept cuvânt doar urletul de voce...

E peste "adversar", nu ştie echitate,
Se lăfăie-n minciună, crez, de-i repetată!
Nu are vreo geneză, nu ştie soră, tată...
E yangu-n excelenţă, e doar adversitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizie mortală

Cu moartea hazard, viul ţi-l tot creşti, i-l făgăduieşti;
i te faci dator chiar din prima zi, îi eşti o obişnuinţă,
că aşa-i ea de drept, pentru orice lucru, pentru orice fiinţă
şi îşi face rondul ca pe-un cart de veghi... Toţi dumnezei... eşti!

... Doar că-i crudă moartea, o tâmpă, veşnic infantilă,
total făr' de minte, rece, fără suflet, o neaşteptată
atunci, pe nepregătite! La orice, oricine, îi este o ustensilă;
curăţă de-a valma, rade fără scrupul... chiar de-i blestemată.

... Şi în plus, ea moartea e fără morală, fără echitate;
timpul nu-l cunoaşte, căci nici nu-i există, e nemuritoare,
deci nu-şi face un calcul, n-are etalon, nu ştie etate
nici de rău sau bun, sărac sau bogat... Doar numărătoare!

... Are un "scop"; pe toate, toţi, să îi adune, să dispară rânduri,
rând pe rând, toţi leat din sfera neantă din aceleaşi ere,
obligând orice-i bun, seminţii, să înnască singurele gânduri
cum să nu şomeze, angajată sieşi, morţii... din plăcere!!!

Doar mister rămâne, de nedezlegat; cine în fond conduce?
Dacă nu cumva moartea e Supremul, căci doar ea decide;
tot ce e, ce naşte, va dispare odată sub un semn de cruce...
Deci îi suntem fii; Univers, tot, Om... nişte efemeride!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere

Să pierzi, e implicit să ai;
Mai mult decât pe tine, un integru...
Să-ţi faci balanţa între alb şi negru;
Căci nu poţi pierde, ce de preferinţă, dai...

Ba încă, te poţi pierde, relativ,
În parte sau total, în circumstanţe;
Avutul de o viaţă, în instanţe,
Sau parte, fără noimă sau cu un motiv...

E pierderea de fizic sau de suflet,
De dragi, de amintiri, de viaţă;
Ca şi cum existenţa-i simplă aţă
Ce-o rupi... faci nod. Sau este-un simplu cuget...

Mister, este de ce doar unii pierd;
N-au cumul nici de vis, nici de valori,
Nu pot atinge binele... pierduţii printre nori;
Sunt numai suferinţe, n-au dezmierd.

Să fie doar un tas cu dedicaţii
În care unii au prescris nereuşite;
Un tur de mâini cu minţile zdrelite,
Iar alţii, doar câştig şi incantaţii?

Şi oare cine ţine talere egale
Şi cum împarte greutăţi... nemăsurat?
Cum apriori poate fi-neînduplecat
D-inechitatea; lux şi fericire... cu spitale!?

Să fie doar un minus din egal;
Din ce a fost... scăzut din material?
Sau e un vid, indus universal,
De nerecuperat; cum mortu-i imortal?!?

Cum se acceptă, în singur Univers,
Doar instabilitate şi incertă pace?
Suntem sortiţi, fără de schimb la a bine-face?!...
Lăsaţi-o moartă, nu-i dreptate, nu-i niciun demers!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cuvânt

Cât fals este-n enunţul "de cuvânt",
Cu aluzie la cel ce îl respectă;
Cum leac la rana ce-i infectă
Şi leacu-i doar o vorbă, legământ!

Căci nu cuvânt, golit de sensuri, e zălog,
Doar fapta ce-i urmează-i -dacă este,
În ziua când cuvânt este-o poveste,
Pentru naivi-... minciună-n epilog!

Zboară cuvintele-n eter cum anestezic
Pentru dureri avute, împărtăşite
La popi diverşi, fără sutană, cu vrăjitorite
Clinciuri în bule de cristal... Este pandemic!

Şi fapte-i drept că le urmează apoi,
Dar nu purced cuvântului ce-i dat
-Cu bună ştiinţă întors, tot amânat, uitat-
Doar plasture pe abcesul de buboi!

Este legat din vechi, cuvânt cu onoare
Şi cinste, azi cuvinte aproape dispărute
Din uzul celor ce destin pot rupe,
Zâmbind linguşitor, pervers... "Tot e-ntâmplare!"?

Şi cum se-ntâmplă într-una doar dezastre,
Orice minciună trece, tot; cuvânt e gol
Şi la prieteni, ori iubită, magistrat pe rol...
Căci flori sunt şi uscăturile din mocirloase glastre!?!

Să-şi schimbe şi popor din triste obiceiuri
Şi "om de fapte" să-şi asume drept proverb
Nu gând, ascuns în vorbă... purul verb
Să fie el, chezaş cât încă-şi mânuie condeiuri!...

... Să-şi scrie singur soarta, mirul din uleiuri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar aventura

E-atât de tânără,
fără sfârşit se pare,
căci tinereţea i-a-nceput copilă;
de la-nceput de şcoală,
c-o idilă
la-ngrămădeală,
c-unu' mult mai mare...
Doar o aventură.

Tinereţea pură
şi-o crede-obişnuinţă,
oglindă-n multe ipostaze;
tăcând, zâmbind, rostindu-şi fraze
goale, doar pentru rotunjimi de buze
şi multe duşuri suedeze
şi multe nopţi pierdute treze
cu alte minţi la fel, obtuze,
sex chiar şi fără cunoştinţă...
Doar aventură.

N-are nevoie de cultură
şi face din aspect un cult;
se-mbracă des
şi zi şi noapte,
este-o mondenă-n gând, eternă,
nu ştie despre trup-regres,
nu ştie dialog în şoapte...
e exuberantă, nu vrea... ternă,
vrea sex să facă tot mai mult...
Din aventură-n aventură!...
19.08.2011

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impostura, numită... politică

Paradoxal, ne pregătim viaţa degeaba,
Din pur instinct şi cu ce-avem de la părinţi
Sau mai profund, sfidând şi galaxii şi sfinţi...
Cu crez că trecerea de timp, nu evoluţia, ne-i treaba..

Petrecem, toţi, copilării-n extaz,
Ne declinăm mândrii c-avem un tată
- Ce-şi ia cu cinste muncii o răsplată-
Şi-o mamă, veşnic păzitorul la necaz.

Ne zbatem, încă puşti, în şcoli pentru diplome,
Să bucurăm pe-ai noştrii, să fim primii,
Acumulând din cinstea împărtăşită vremii
De minţi şi suflete, ce ne-au debarasat de dogme.

Ni s-au inoculat percepte despre ştiinţă,
Despre onoare şi dreptate... de valori.
Cântăm o ţară-n imn, spunând că poţi să mori
De ea ţi-o cere... Şi să fii al ei, cu-ntreaga fiinţă?!

Credeam că tot e un ciclu de maturitate,
Cu început ce se-mplineşte în raţional,
Ce-i trup şi suflet, bun naţional...
Şi am cuvânt lăsat, ca să-l rostesc cu demnitate!?

La rând mă-nscriu valoric necesar,
Zbătându-mă să-mi fac copii printre percepte
Ce le-am avut... le cred, eterne drepte,
Dar sunt, se pare doar recensământ, un inventar.

... Sunt mut, deşi vorbesc, un invizibil,
Căci loc în faţă, pe tribună, pe estrade
E ocupat cu falsuri, minţi fanfaronade...
Prostia, nud de trup sau minte-s singurele; "eligibil"!!!

Ni se răstoarnă ani, se pierd milenii,
Din adunări ratate-n ignorare
Şi rana-i uriaşă şi nu-i leac şi doare, doare...
E-un paradox inexplicabil, de tâmpenii!

Este-o năvală crâncenă a minciunii,
A para-ştiinţei, furtului de bunuri şi de vise,
E cumulul de zeci de generaţii compromise
De-o "clasă" autodeclarată a fi esenţa lumii.

Căci tot ce o societate-şi încropeşte
În cult, cultură, educaţie, morală,
În ştiinţă, economie, cercetare... e vorbă goală
Când singură-şi trădează crez, se păcăleşte.

De unde oare falsa paradigmă;
Că indivizi într-un popor sunt doar câţiva
Filchizuiţi, nenorociţi, avizi... altundeva,
Se perindând, pe rând, doar ei reprezentanţi de stigmă???

Aceleaşi glasuri, ascunzişuri, minţi şi măşti
Se-auto-tot clamând drept unici buni
Din piedestale, cumpărate prin hoţii... Nebuni,
Ce-şi vor la nesfârşit, doar ei să ne conducă-n găşti.

E răul la superlativ, de timp perpetuat
Cu evidenţă şi-i bazat pe proprii grile
Create de indivizi rămaşi în stadii puerile,
Dar care-nşeală!... Prin neştiinţa maselor, sunt la mezat!!!

Spurcată creatură, de hidoşi agnostici,
Scursuri nerealizate altfel, pururi instinctive
De pseudo calităţi... de ego cultivat în invective
În tupeuri proclamate, fără margini, în prognostici.

E anacronica, sepulculara, depăşita hoardă
De interese -pururi haitelor şi personale-
Ce dăinuie printr-o neînţeleasă acceptare
A celor, vinovat, neimplicaţi... victimizaţi să ardă.

Spurcat cuvânt, politica, e-o sinecură
Asezonată veşnic, fără vreo justificare
De cult, profesie, de calităţi, de implicare...
E mizerabila maşinărie a imbecilităţii... O impostură!

E cert momentul de răscruce, întârziat,
Pentru a crea reala scară a valorii,
Pentru-a lăsa -celor ce ştiu de matematica viorii-
Să-ncânte Terră şi Univers... Scăpând pe om de plagiat!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonie fără sens

Frumoase sunt în adormire
Doar clipele ce înfrunzesc
Frumoase sunt în amorţire
Trăite gânduri ce gândesc.
Din fagure fără de miere
Clădit-am armonia toată
Am pus un bob pe lângă fiere
Clădind o viaţă fără pată.
Trezesc chemări din amorţire
Noian de fapte se despică
Mă simt pătruns doar de iubire
Nici vântul nu mai are frică.
Simptom de boală fără leac
E chipul tău amar
Aş da în urmă doar un veac
În viaţa ta să fie har.
Dar nu mai e decât abrupt
Ea moartea sufletului doare
Mai vino doar pentr-un sărut
Apoi să mergi doar către Mare.
Căci Cerul se îndepărtează
Iar Marea tot suspină
Din galaxie evadează
Fără a fi cândva de vină.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoriri incerte

Mi se apropie din nou zi, mai ar fi două, însă parcă,
Căci e trecut de ora trei, adaug peste iar la număr
La un calcul de când sunt uitat, fără padele într-o barcă
Pe oceane, fără de busolă, tot mai arar bătut pe umăr.

Încurcat, nu mai ştiu de fel de să mă bucur pentru fiind,
Sau să regret că alţii nu-s -ce i-am avut de leaţi, plecaţi-
Că se învecheşte tot de când s-au dus părinţii, nefiind,
Nemaiştiind cu toţi de mine, m-au pierdut rău, exasperaţi.

Cert e că în jur e-o bucurie de pregătiri, domol, discrete,
Iar eu tot fără interes, cel mai puţin prezent... şi uitasem
Şi acum deodată, brusc bătrân cu încă un an, încep regrete...
De timpul n-ar fi calculat, n-ar fi întâlniri, căci doar plecasem...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balanţa

Perfidul nume, fără acoperire
-Corespondent, absent în realitate-
Doar simplă noţiune despre cantitate,
Crezută de novici!... E-o ispitire!

E judecata oarbă-ntr-o minciună
Înşelătoare-n dublul de-nţeles;
E neputinţa, la dreptate, fără acces,
Ce moare iluzoriu-n vis... fără arvună.

Ustensil zilnic, mască la sustras,
Ce-nclină-n avantaj de numerar;
Cu unic sens la cel ce-are cântar
Cu greutăţi apăsătoare, într-un tas.

Înclinaţie paranormală-n caracter,
Cu iz de explicaţie astrală;
Un simplu horor scop ce-ţi spune boală,
Ori ghinion, averi... ce-ar fi din cer.

Dar însăşi viaţa-i cumul de minciuni,
Cu păcăleli, în false de percepte;
Că munca, cinstea şi morala-s drepte,
Iar fericire, lux şi averi-s deşertăciuni?!

În fond, natura însăşi nu o are,
Proliferând şi oamenii ca-n junglă;
În marş, peste cadavre, ca să strângă
Doar cei fără de milă... la oroare!

E titlul lecţiei de primă importanţă,
Că răutatea-i singurul destin
Ce-asigură o apreciere... Doar un vis divin
Căci tot ce-i, Univers şi lume, n-au nicio balanţă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă fără cuvinte

Tânjesc, tânjesc aproape până la durere
Să-mi găsesc visatul, rarul, fostul companion
Fără perdea, cu zâmbet larg, fără fason...
Să mă deschid mimoz mascul, să-i cer părere.

Pierdut îs de-o lume tot mai multă mută,
Ce-şi spune doar cuvinte neauzite, goale,
Schimbând auz cu idiferenţă-n veşnice târcoale,
Să afle ca-ntr-o doară pe ascuns ştirea pierdută.

Cât bine răscolit mi-ar face confesatul
Din amintiri veninde de un prevăzut trecut;
Să nu se-adune cronic, dintr-un recent acut...
C-un dialog burlesc, boem, mult aşteptatul.

Nici vidul nu mai este să se umple din plin,
Căci nu mai e intrare, e doar zid de-un refuz
C-un plictisit apatic, căscatul de mofluz...
Ca-n sihăstria vieţii ce ne e pan-destin...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Mai mult, mult, suntem morţi decât vii, că-n fond viaţa-i o mică parte a morţii
atotstăpânitoare, sigură de-al său statut de veşnicie fără nicio intervenţie a sorţii,
căci inerţia-i o scuteşte de ambiţii; nu i se pretinde vreun sfârşit că n-are început,
nu naşte din ceva, e doar un recâştig de linişte din zbuciumul de-un viitor trecut!

E demografic "pan", în preponderenţă, moartea, că este mult mai populată, multă
şi nici nu-i complicată cum e viaţa ce-o-ntrerupe cu un strigăt de izbândă; o insultă
ce-şi va primi pedeapsa, niciodată prea târziu, căci oricum n-are nicio vârstă
nevieţuitoarea şi nici cu firea nu se pierde, căci singura în echitatea ei e justă!...

... Pentru că moartea e egală, o necunoscută fără fală, ascunsă, rece
şi-oricât este de nedorită, este universul acceptabil; la oricine trece...
doar o amintire-i de exist, infinitezimal de scurtă, fără vreo convingere,
într-o beţie a amânării gândului de-orice reflecţie îl amăgind până la stingere.

De ne-am muri trăirea, să nu fim, oh cât ne-am prelungi din moarte
şi-am fi un punct neînceput, de negru ce nicio viaţă n-ar desparte,
doar s-adunând în linii, în carouri; ar fi-n sfârşit eterna netrăire
cum spaţiul dintre stele, ce-s puţine! Am fi şi noi în fine un minus univers, o nimicire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămătarul

Alergător de cursă lungă
În nebunia după bani
E înconjurat doar de golani
La colectat... să bage-n pungă.

E fără scrupule în sortare
Când victime îşi recrutează...
Doar pe bogaţi îi venerează;
Sărac, e în stare să-l omoare!

Dublul pune la datorie,
S-a înconjurat de legi, notari.
Judecători-i sunt sforari...
Sunt toţi părtaşi la şmecherie!

Pentru nimic, poţi pierde casă...
Se-ascunde când te duci cu banii
Şi-şi înmulţeşte gologanii;
Pretinde că tu i-ai dat "plasă"!

Nu are frică de blesteme,
Îţi ia şi pielea de i-o dai...
Nu-s amânări, de-i spui, că n-ai;
Vrea îmbogăţirea, mai devreme.

E renumit în tot oraşul,
Sunt toţi mânjiţi, nu-i fac nimic,
E cel ce pune banu-n plic...
Fiscu-i e mire, el e naşul.

În balanţa cea universală
E tasul, unde "rău" se-adună...
Nu-i echilibru, la minciună!
... De stress e mort, fără vreo boală!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăbuşire

Ne prăbuşim pe zi ce trece în prostie
Plătindu-ne licenţele fără vreo probă
Numai cu bani ne luând examen, meserie
Să tăiem oameni, în halat dăm legi din... robă.

Ne prăbuşim pe zi ce trece-ntr-o minciună,
Căci şi omoru-i prezumat... inexistent;
Furt, tâlhării, bulău, 's purtare bună.
C-un plic negând... şi prezumatul e absent.

Ne prăbuşim pe zi ce trece-ntr-un pervers;
Nu e nevoie azi de cinste, de respect
Conduşi fidel de trădători pe sens invers
D-ideologie, crez, speranţă, fals adept.

Ne prăbuşim pe zi ce trece-n desuetul
Plin de pipiţe, nuli în pagini, pe ecrane,
De etalon cum prozatorul e poetul
Şi ţigănimi sunt seriale şi rromane...

"Ne prăbuşim pe zi ce trece" e-un semnal
Ce-ar trebui tras ca anunţul de alarmă;
Chiar dacă dansu-i hora groazei, da-i şi bal,
E şi cultură... Doar conştiinţa să nu doarmă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător

Cine m-ajută
să ies din abstract
de-o minte mută
în amintiri d-impact
de-ndrăgostiri
fără niciun contract?...
Să îmi reînviu
iubiri;
real de altădată,
un crochiu
din viaţă întâmplată
act cu act.

Am plin d-imagini
răscolite-n simţuri
şi-ntorc pagini
de album
pe jilţuri
c-un parfum de fum...
se reînnoadă vis
de-amor dezlănţuit
când este interzis;
un incartiruit
sau doar un nedorit
de fost iubit.

Şi-s agonind
căci nu am vreo şansă
să mă reprind,
să pic din nou în transă
palpând
ce n-am uitat,
văzând ce nu-i văzând,
doar exersat...
şi-aş cere
nu ştiu cui,
de este vreo putere,
să fiu iar, iar hai-hui.

Cum pot acum să-ntorc
în braţe ce le am la fel,
să las New York,
să mă culc la motel
pe drumul spre Buzău...
să reîntâlnesc
ce-aveam, încă flăcău,
să mă-nvinovăţesc
din adulter în adulter;
să le găsesc pe rând
în dulcele mister...
să trăiesc trepidând.

Nu mai am cum;
n-am telefonul,
nu mai cunosc nici drum
şi-acum sunt doar un prost, eu "domnul",
fără tupeu
să mă pitesc la colţ
sau în antreu,
s-aştept ieşirea din servici
-de-ar fi norocul
să lucreze tot aici-
cu aerul de hoţ...
S-a sfârşit... jocul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezanţi

Mi-e greu să înţeleg de ce în poezie
Din sublim se reduce, tot scade din spectacol,
Lăsând-o fără ritm, metafore, oracol
Şi, rima e desuetă, doar haos, gălăgie.

Se pare că sub faldul facilului amorf
Se toarnă doar cuvinte, fără virgule, frază,
Uitând de sunet fin... cinel e mâlul torf,
Se înflamând că-i clasic, ca diamant, o rază.

Nu mai este-un balet de iambi, trohei, nu-s paşi,
E doar un salt din şiruri, rămase-ntr-un picior,
Stând, parc-ar vrea să cadă sterile, făr' de urmaşi...
Doar propoziţii rupte plutind, fără a şti zbor.

E ca libret în arii melodios afone,
Sau rockul doar zbierat, fără bătăi, cadenţă...
Un scris dezordonat de înţelepciuni în clone,
Cu crez de aforisme... de-un secol-complezenţă.

E-un avatar de snobi cu părul încâlcit,
În dezordine de plete color, sau mult albite,
Cu aere de genii vânzându-şi vreun merit...
Pe acela de distrus, o artă, barzi, iubite.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vouă!

Voi muri fără voi, veţi muri fără mine,
Cine ştie de-i rău, cine ştie de-i bine?
Exponat ruginit, rătăcit printre zile,
Nu e loc în muzeu, doar umile azile.

Mă mai mint că nu-i rău, mă mai mint că-i mai bine,
Şi zâmbesc incolor, spre copilul din mine.
Din bilanţ în bilanţ mai întârzii totalul,
Ce-a fost bun, ce-am greşit, unde-i Doamne finalul?

Vă salut şi vă iert, dar iertaţi-mi şi mie,
Eu spre ultima zi, voi spre ce va să vie,
Uneori se-ntâlnesc printre drumuri destine,
Şi aflăm prea târziu, ce e rău, ce e bine.

În lumină pe rând şi pe rând în finaluri,
Singuraticii zei pe-ale vieţilor maluri,
V-am iubit, m-aţi iubit, să ne fie de bine,
Acest ultim nonsens fără noimă ne ţine.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostia

Fiecine cum s-o crede, dar e bine să se ştie,
Că nu este om pe lume să nu facă vreo prostie.
Nu doar oamenii, chiar zeii, ca o culme-a ironiei,
De când este lumea lume, toţi plătesc un bir Prostiei;
Însă una este, frate, s-o faci rar, doar din greşeală,
Şi-alta este ca să fie starea ta cea naturală.

hexagramă de George Budoi din Dicţionarul prostiei (31 iulie 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

E adevăr că suflet este şi pleacă doar când viaţa trece
După ce-a stat în hibernare, ieşind arar din al său fald?
Şi de la ce se-ntâmplă tot şi-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toţi; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Şi n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Şi de-i aşa uşor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mişcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din gheţar un foc?!

Oricum şi fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neştiutul, crezând că el pe noi ne ştie
C-avem trimişi, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Şi-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, aşa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aştrii
Şi lasă răul în neştire de cap să-şi facă, căpcăun,
Pe noi, pierduţi corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaştrii?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istorie

... timp, scurs inexorabil, recitit
dintr-un înscris interpretat haotic,
fără respect de adevăr, răstălmăcit,
mereu schimbat, dintr-un 'nadins narcotic.

... demers, subiectiv dintr-un real,
aflat la mâna prostului politic,
făcut să judece, arbitru accidental,
înverşunat, bornat în paralitic.

... repus, astăzi, pe rol, într-o minciună,
fără ataş la timpul petrecut;
doar interes partizan, ce răzbună,
interpretat, contemporanic slut.

... de ce n-au fost doar scribi imparţiali;
şi azi, la fel juji suntem, peste fapte,
ce nu lăsăm în spuse, maşinali
şi istoria roman o facem, carte.

... apare-un necitit, din când în când,
răsturnător de implicit veridic,
cu manifest în schizofrenic gând...
să-şi ţipe "eu", din sufletu-i aridic.

... nu c-ar fi fost o ştiinţă, întâmplarea,
în petrecerile ei banale, glorie,
da-i învăţăm, tenaci, mistificarea,
ştiind... că nu am fi, precis, în vreo istorie...

PS
... crez, încă-i că vom fi, vreodată, drepţi
cu noi; cum suntem, cum am fost, aşa;
bogaţi, avari, naivi sau înţelepţi...
o zi din nou, aluat om, pentru al venera!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final

Un tot de scurgeri necontabilizate
Din frică, pe ascuns, sau neştiinţă...
Nu sunt fără de cont şi fără "date";
Irefutabile-s de-o viitoare... neputinţă!

Chiar risc de nu-i, a fost, sau sigur este,
Totul începe cert şi măsurabil...
Prin muncă-l defineşti indubitabil
Trecut, adăugat în lada genelor de zestre.

Un taboo creem cu mintea ce ne-o stoarcem;
Că doar refuzu-opreşte evoluţii,
Uitând de timpul, singur veşnic cu soluţii
Şi linia de start, un "finish" unde... întoarcem.

Indiferent ce-i, spirit, vis, real...
Toate-au un trend, este o scară-n "V";
N-a fost, posibil e, a fost şi nu mai e...
Epuizantul maraton, ce-alergi, către FINAL!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motivaţie... sau fără

Cei plecaţi din alt secol - nu fugiţi nibelungi -
Căutam doar "mai bine"; schimb la răul de- atunci...
Întremare visam în dreptăţi şi dorinţe,
Auzite-n ascuns; din meleag pentru "fiinţe".
În speranţa de nou, pentru timpul ce vine,
Am decis ce vroiam; să-mi port grija de sine!
Să petrec peste veac - de mileniu sfârşit -
Graduând multe şcoli... La copil pregătit
Să dau vis fără griji, cu curaj de nepoţi.
Căci, în ţara mioarei de plai, nu mai poţi!
Merge anapoda totul, mulţi pierd viaţă... Ce bun?!
Judecaţi sunt bătrânii, doctori sunt, sârg nu pun...
Este multă minciună, îţi vând lucrul furat.
Ai pedeapsă degeaba, nu e lege, nu-i stat.
Se înfăşoară cu şaluri - culori curcubeu -
Fiecare cu-un sort; se crezând Dumnezeu.
Toţi punându-şi aproape, ai lor; să se ştie
Partizani fără ţară... Înspre-a ţării hoţie!
M-am scârbit de orgii, neputinţă. Sărac,
Mi-am lăsat o credinţă; fugar am plecat,
Pe tărâmuri mai noi de Vespuci, de Columb;
Să găsesc noi prieteni, mai sinceri în gând...
Tot de ai mei- cei fugiţii din timpuri străvechi-
Neîntorşi doar de sila, din zvon la urechi!
Din cea ţară, cu rege... nu; regină se pare...
Unde tot e cinstire, valoare, onoare,
Cu respect de dreptate, iubire de fraţi;
Nu pretinşi guvernanţi, parlament, magistraţi...
Ce-n discurs ne conduc şi îşi asigură plată...
Şi ne întorc la trecutul de om, la primată.
Căci, ştiu doar de al lor ban, egoiştii de ei;
Propagandă făcând cât să dai, nu să iei!

Dar, ce este, sau fostul cu gust de pelin,
Gând nu-i piedică-n dorul de vis să revin...
Şi să stau- să las totul din cel ce- am ajuns-
Să-mi continui destin neştiut, nepătruns.
Să găsesc la morminte de buni, dintre ai mei,
Cea credinţă lăuntre; "Eternul de-l vrei
Îl obţii doar cu harul de a da... căci de iei,
Nici prieteni nu ai- purtătorul de vină-
Ce nu ştii să fi bun, ca iubirea să-i ţină.
Anii toţi, cei pierduţi într-o goană de avere
Să-i împarţi, la cei mulţi, chiar de nimeni nu cere.
Să faci parte de viaţă, cunoaşteri citite;
Alor tale rudenii de neam, ne şcolite.
Cu credinţă şi har dăruieşte deplin!
Lasă suflet, nu oase, în pământul divin".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!