Dragi ascultători! Veniți în gara noastră mică! Poftiți, căci viața e-o călătorie: Banale trenuri, vin mereu în gară / Scrâșnind pe șinele de timp uitate / Te îmbulzești, să nu rămâi pe-afară / Dar urcă numai cel ce dă din coate!... Așa e-n trenul vieții, din păcate! Vă invit și eu la o călătorie... cu trenul de la ora 14. Sunteți de acord? Da! Atunci... poftiți în vagoane! Stați, stați așa... nu vă-mbulziți!... Ia să vedem, cine dă din coate?... Aha, dumneaei, dumnealui... Bravo! Bravo! Acum sunteți în vagoane! Căci viața e ca un vagon... Poate că nu chiar pentru toți, ci numai pentru parlamentari. Parlamentul nostru este ca un vagon!... Un vagon... de dormit... Diferența este că în vagonul de tren... dorm unii peste alții. În parlament dorm unii lângă alții. Și nu se trezesc decât la casierie! Când își ridică leafa: Vorba proverbului: Somnul trece / leafa merge / noi cu drag dormim!
Corneliu Sofronie în Unda veselă, spectacolul "Trenul de la ora 14" (1995)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre trenuri
- citate despre somn
- citate despre parlament
- citate despre viață
- citate despre timp
- citate despre gări
- citate despre uitare
- citate despre salariu
- citate despre proverbe
Citate similare
Trenul vieții
Viața este ca o călătorie cu trenul, cu toate opririle, ocolurile și accidentele. Continuăm, ne întâlnim cu părinții și credem că vor călători întotdeauna cu noi, dar la o anumită oprire vor coborî și trebuie să ne continuăm călătoria fără ei. Dar vor fi mulți pasageri în tren, frații, verii, prietenii noștri, chiar și dragostea vieții noastre. Mulți vor ieși și vor lăsa un mare gol. Cu alții nici nu vom observa că au renunțat. Este o călătorie plină de bucurii, dureri, salutări și rămas bun.
Succesul constă în: a avea o relație bună cu toată lumea.
Marea enigmă este: nu știm niciodată la ce oprire să coborâm.
Prin urmare, trebuie să trăim, să iubim, să iertăm și să dăm mereu tot ce putem! Pentru că atunci când vine momentul în care trebuie să coborâm și locul nostru este gol, ar trebui să rămână numai gânduri frumoase despre noi și să călătorească pentru totdeauna în trenul vieții!!!
Îți doresc ca și călătoria ta să fie mai frumoasă în fiecare zi, să ai mereu dragoste, sănătate, succes și bani cu tine.
Multe mulțumiri tuturor călătorilor din trenul vieții mele!!! Oamenii puternici știu cum să-și mențină viața. Chiar și cu lacrimi în ochi, poți spune zâmbind: SUNT OK. Postez doar pentru a spune: E frumos că existați.
Adăugat de Marius Călin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre iubire
- poezii despre frumusețe
- poezii despre trenuri
- poezii despre succes
- poezii despre vară
- poezii despre urări
- poezii despre sănătate
- poezii despre prietenie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Trenul
Cum spuneam,
Trenul trece prin capul meu
Și prin capul prietenilor mei.
Are vagoane dichisite și simetrie corectă.
Cum spuneam,
Gara se află pe partea dreaptă sau, după caz
Pe partea stângă
Dar, tot așa, cum spuneam, trenul are o distincție aparte
De fiecare dată după tren galopează un cal
E un cal de paradă cu pantofii murdari și cântă când
galopează.
Cum spuneam, mă uit la voi ce atenți sunteți
Când eu debitez prostii despre trenuri
care trec prin cap
și cai care aleargă cântând.
poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre cai, poezii despre încălțăminte, poezii despre prostie, poezii despre muzică sau poezii despre gări
Când noaptea se așterne peste gară
Își cerne toamna frunzele uscate
peste-amintiri lăsate în trecut,
iubitele din viața mea plecate
revin acum cu-un tren necunoscut.
Apar pe rând în gara neștiută
cu loc plătit la ultimul vagon
și mă privesc cuprinse de derută
văzând că le salut de pe peron.
Când trec pe lângă mine, supărate,
le strig pe nume, ca la început,
ele se-ntorc din drum înduioșate
văzându-mă cât sunt de abătut.
Și mă cuprind în brațe resemnate,
mă strâng tot mai aproape, temurând,
eu mă îmbăt sub șaluri dantelate,
primind îmbrățișările la rând.
Când noaptea se așterne peste gară,
cu-n ultim tren, venit din infinit,
apari și tu, iubita mea povară,
să mă privești pe cruce răstignit.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre început, poezii despre trecut, poezii despre toamnă, poezii despre supărare sau poezii despre plată
Trenul
O locomotivă-n față
Trage șapte-opt vagoane,
Înșirate ca pe ață
Și unite prin tampoane.
Oameni mulți și cu bagaje
Se înghesuie în ele,
Parcă-s niște personaje
De romane și nuvele.
Trenul iute-accelerează
Și alunecă pe șine
Kilometri devorează
Și e foarte plin de sine.
Nici nu este de mirare
Că se crede important,
Fiindcă pe la mijloc are
Un vagon restaurant.
poezie de Octavian Cocoș (25 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre metrologie sau poezii despre lungime
Trenul
Gări și iar gări se perindă pe-o cale
Dusă de-a valma, în ropot de tren,
Peste urcușuri ori pante domoale,
Des prin pustiuri și rar prin eden.
Gări cu peroane în tristă-așteptare,
Scrâșnet de frâne, sincope, final,
Strigăte, larmă, semnal de plecare,
Trenul ce iese din gară, brutal.
Unii îl pierd și așteaptă un altul,
Alții coboară pe câte-un peron,
Mulți își încep prin vreo gară asaltul
Spre un mai plin de speranță cotlon.
Stâlpii se-aleargă spre gara din urmă
Într-o-mbulzeală mai greu de-nțeles,
Căci, printr-o gară ce-a fost nu se scurmă
După ce calea-nainte-ai ales.
Gări și peroane și stâlpi ce aleargă,
Vuiet prin urme de pași, amintiri,
Trenul ce încă mai poate să meargă,
Eu... aruncând prin fereastră priviri.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre semnale, poezii despre rai, poezii despre frânare, poezii despre brutalitate sau poezii despre amintiri
Pe-nserate, după o zi foarte călduroasă, aștept într-o stație mică, de pe linia Brașov - Cluj, trenul accelerat care merge spre Pesta... N-aștept mult... Trenul sosește... Repede-mi iau sacul de drum și mă duc la cel mai apropiat vagon de clasa a doua; n-am vreme s-aleg: trenul pleacă-ndată.
începutul de la Luna de miere de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Ion Luca Caragiale despre trenuri, citate despre viteză sau citate despre Brașov
Decor Autumnal
DECOR AUTUMNAL
Frigul a venit cu un vagon
rătăcit pe șinele din gară,
vântul căuta lângă peron
notele fugite din fanfară.
A găsit întâi doar un bemol
în rugina scursă de pe roată
peste umbra singurului sol
izgonit din gama răsturnată.
Un diez, plecat de lângă do,
ajungea pe șinele uzate
și cu re, în pași de bolero,
alunga rafale destrămate.
Dar deodată gerul cobora
din vagonul fără garnitură,
vântul rece se rostogolea
cu brândușe ofilite-n gură.
Frigul peste vânt se așeza
să ajungă seara în câmpie,
pe peron un pui de cucuvea
aduna bemoli în veselie.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre ger, poezii despre seară, poezii despre gură, poezii despre dans sau poezii despre cucuvele
Alt tren
trece prin gara noastră
veche și părăsită de șobolani
întâi ei părăsesc trenul
l-au ros de la osii la cupolă
a rămas mecanicul de locomotivă
și mersul trenurilor din secolul trecut
ei sunt veșnici de material plastic
nedegradabil și neconsumabil
în gara noastră încetinește
un soldat cu uniforma nou nouță
de o culoare cenușiu închis
sare în ultimul vagon
fumul îl primește cu drag
o femeie cu ochii sclipitori
puțin duși mai mult aduși
îi cere un foc pentru țigara
care fumegă în legea ei
are o voce nesigură
buzele se strâmbă ușor
soldatul scoate bricheta zippo
focul aprins este verde închis
un foc din interior bărbatului
femeia îl inspiră cu nesaț
e fermecătoare și seamănă
cu o dansatoare de la moulin rouge
din vremea când toulouse lautrec
umbla pe acolo
soldatul și-a schimbat uniforma
din mersul trenului și era un colonel
din poliția secretă germană
franțuzoaica zâmbește cu ură
știa că gestapo nu o poate vătăma
în trenul care trece de la o stare la alta
bricheta zippo este un pistol
walther p38 semiautomat
râsul era învăluit de fum
lumina venea din tavan
ceilalți pasageri se uitau absenți
alt tren alte destine distruse
ofițerul a început să se descompună
femeia scotea fum pe nas
părea tot mai mică
ceilalți pasagerii se aruncau din tren
în contact cu solul
se transformau în praf
trenul era pustiu și descompus
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre armată, poezii despre lumină, poezii despre fum, poezii despre foc, poezii despre femei, poezii despre femei și bărbați sau poezii despre zâmbet
Iubita mea povară
Își cerne toamna frunzele uscate
peste-amintiri lăsate în trecut,
iubitele din viața mea plecate
revin acum c-un tren necunoscut.
Apar pe rând în gara neștiută
cu loc plătit la ultimul vagon
și mă privesc cuprinse de derută
văzând că le salut de pe peron.
Când trec pe lângă mine, supărate,
le strig pe nume, ca la început,
ele se-ntorc din drum înduioșate
văzându-mă cât sunt de abătut.
Și mă cuprind în brațe resemnate,
ținându-mă aproape, tremurând,
eu mă îmbăt sub șaluri dantelate,
primind îmbrățișările la rând.
Când noaptea se așterne peste gară,
c-un ultim tren, venit din infinit,
apari și tu, iubita mea povară,
să mă privești, de-aproape, răstignit.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un tren cu speranțe
Plin de vise și speranță
Trenul accelerat cu viteză mare
Mai uită uneori să oprească
În stațiile mărunte cu soare!
Crezi că face bine
Dimineața să te trezești
Și să-ți amintești
De viața în sine:
Un tren cu speranțe,
Plin numai cu dorințe,
Clipele din trecut fericite,
Trec uneori nevăzute
Și viața rămâne așa,
La fel de grea.
Totul trece pe lângă tine...
Și rămâi în același tren,
Să te mai gândești
Pentru ce vrei să trăiești!
poezie de Eugenia Calancea (9 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viteză, poezii despre visare, poezii despre fericire, poezii despre dorințe, poezii despre dimineață sau poezii despre Soare
Trenul toamnei
Trenul toamnei se iuțește, are mers de-accelerat,
Geme de încărcătură, trece-n goană pufăind,
Zarea lungă nu-i ajunge, bate drumu-n lung și-n lat,
L-am oprit la mine-n gară, felinarele se-aprind.
A primit la timp semnalul și pornește supărat,
Ca o fiară se urnește, se-aud roțile scrâșnind,
Trenul toamnei se iuțește, are mers de-accelerat,
Geme de încărcătură, trece-n goană pufăind.
Peste șinele rodate urme de rugini se-ntind,
Trece prin vâltori de munte, prin tunel întunecat,
Lacrimi se strâng în cisterne de prin nouri șiroind,
Neguri se descarcă-n vale din vagonul înghețat,
Trenul toamnei se iuțește, are mers de-accelerat.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre văi, poezii despre timp sau poezii despre munți
Un om care nu a mers niciodată la școală poate fura un vagon de tren; dar dacă a absolvit o universitate, el poate fura întreg trenul.
citat celebru din Theodore Roosevelt
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe citate despre școală sau citate despre universitate
În bezna tunelului
Demult, am urcat într-un tren, fără vagoane,...
Era pentru prima data când urcam într-un tren
M-am urcat în primul tren din gara vieții mele
Ciudat, nimeni nu știa ce destinație are, nici eu
Mergea încet la început, șinele erau de vină,
Tot timpul, am stat cu ochii pe geam,
Am văzut tot ce se putea vedea...
Sate, comune, orașe, spitale, școli, biserici...
Am văzut mai multe biserici decât școli și spitale,
Și multe umbre cu chipuri de oameni,
Am văzut mai multe orașe decât sate,
De fapt am văzut sate cu pretenții de oraș
Ce bine că luasem trenul, nu erau autostrăzi
De ce? Nu vrem, nu avem nevoie, nu ne trebuie,
Mai bine cu trenul, cine să mai fure?
Am vrut să sar din tren, să o iau pe jos înaintea lui,
Am vrut să împrumut niște aripi, să zbor!
Încotro să mai zbori în zilele de azi?
Nici orizontul nu se mai vede de atâta nepăsare
M-am răzgândit, era prea multă rugină..., pe aripi
După un timp, trenul a intrat într-un tunel,
Oare urma să iasă curând din el?
Mi-a fost teamă, de când am urcat în tren,
Nu știam, cât de lung e tunelul în care intrasem,
Nu se vedea nicio lumină, la capătul lui
Era un tunel în care intrai, dar nu știai când ieși
Și dacă în tunel s-ar fi produs o catastrofă?
Unde am fi mers să ne vindecăm rănile?
Spitale nu avem, la biserică nu mergi să te vindeci
Să mergi toată viața prin tunel? E dezolant!
Mergeam prin tunel de o viață și tot întuneric era,
N-am cunoscut pe nimeni în trenul acesta
Oare care era stația terminus și când avea să fie?
Mai bine aș fi tras semnalul de alarmă!
Nu poți să-nvingi destinul, nu poți să-l deraiezi
Trecuse atâta timp, de când urcasem în tren,
Era înfiorător de întuneric, și trenul, tot mai mergea
Aș fi putut să sar din acest tren, al întunericului,
Mi-era teamă să nu-mi fracturez sufletul
Pierdusem atâta timp mergând prin tunel,
Când am urcat în tren eram tânăr, acum...
Parcă a trecut o veșnicie, este frustrant,
Să te urci într-un tren fără destinație,
Să nu cunoști pe nimeni de care să-ți amintești,
Și să rămâi toată viața... în bezna tunelului...
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre religie, poezii despre oraș, poezii despre creștinism sau poezii despre biserică
Gara Vieții
O altă toamnă-mi bate la fereastră
cu frunze ruginii și dantelate,
se ofilesc garoafele în glastră,
de-atâtea amintiri necenzurate.
Revin acum, otravă să îmi cearnă,
când vara-și plânge umbrele opace,
iar Carul Mare peste noi răstoarnă
lungi neuitări venite să ne-mpace.
În mintea mea se-așează în tăcere
pe gândurile-ntinse ca o plasă,
țesută-n nopți cu doruri austere
de luna nouă-ntoarsă de la coasă.
Mă tulbură acest sfârșit de vară
când vânturile aspre, destrămate,
sosesc cu trenul rătăcit în gară
pe șinele-ncărcate de păcate.
O, tren nebun al tinereții mele,
ajuns în gara vieții prea târziu,
aș da din anii mei, numai să știu
că-mi readuci iubitele rebele.
poezie de Corneliu Neagu din Creație lirică nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre tinerețe sau poezii despre plâns
Tristețea gărilor ce plâng
Tristețea gărilor ce plâng
un tren cu șuierul prelung,
e doar pustiu și rece gol,
viața dată rostogol,
și disperărilor obol
de dor nătâng.
Tu știi, iubito? gara mea
era un tren care plângea
cu ochiul trist
de ametist,
copilul cel nevinovat
ce mâna lui și-a fluturat
și îmi zâmbea.
Erai și tu,
nici nu mai știu,
acum mi-i sufletul morțiu
de tren
în gară șuierând,
scrâșnind din roți,
încet murind
și cer în mine prăvălind
către pustiu...
Tristețea gărilor ce plâng
cu ochiul drept,
cu ochiul stâng,
sădită-n mine e mereu:
că gara, trenul,
sunt chiar eu
în dor nătâng.
poezie de Leonid Iacob din Bântuit de furtuni
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre suflet, poezii despre ochi, poezii despre nevinovăție sau poezii despre mâini
La noi...
La noi, și dascălii-s înjunghiați
De scelerați, în ziua mare,
Copiii noștri mor în chinuri, torturați
Și nimeni nu ne dă crezare.
Ministrul nu știe românește,
Iar demnitarii dorm prea liniștiți
Și cetățeanul flămânzește,
Căci ne consideră niște tâmpiți.
La noi, hoția e în floare,
Corupția se simte peste tot,
Iar legile admit prea tare
Realitatea neputinței lor.
La noi, se dă frumos din coate,
Prostia iese la iveală,
Am vrea să meargă ca pe roate,
Dar nu se poate fără școală.
Confrații noștri dorm pe-afară,
În Europa sunt extrem de buni,
Căci omenia se măsoară
Puțin mai nobil, chiar de sunt români.
Suntem pierduți pentru vecie,
Într-un hățiș destul de-ngrozitor
Și n-om schimba o Românie,
Căci nu avem un bun conducător.
poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre România, poezii despre școală, poezii despre somn, poezii despre schimbare, poezii despre realitate, poezii despre moarte, poezii despre miniștri sau poezii despre ministere
Acceptarea de sine înseamnă că vine o clipă când te îmbrățișezi pe tine, fizic, mental, emoțional, spiritual și îți spui "Bravo, băi!" Bravo pentru că te lupți, bravo pentru că încerci, bravo pentru că nu abandonezi lupta. Bravo pentru că speri, te ridici după ce cazi, te încurajezi și o iei de la capăt din nou și din nou. Oricine ești și oriunde ai fi, meriți un bravo. Nu ești mai prejos cu nimic față de niciun alt om de pe Pământul ăsta. Poate ți se pare că ai o viață foarte diferită, dar asta doar pentru că lecțiile tale de viață sunt diferite.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încurajare, citate despre lecții, citate despre Pământ sau lecții de engleză
Un tren, o gară, o viață
te-am așteptat în gară iubito
o viață întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig și era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am așteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viață
și o iubire uitată între noi
te-am așteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între stații
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare sau poezii despre prezent
Note din tren
Pun fruntea-ncet pe geamul strălimpezit de cer.
E de metal câmpia si grâul e răscopt.
Canton 107, canton 108,
si trenul uită totul pe zarea lui de fier.
Un șuierat. Un altul. Un pod: o jucărie...
Pe mal, copii de vată cu bivoli de carton.
Un domn citește-o carte franceză în vagon,
si osiile cantă ferata melodie.
Și osiile cantă... Și-n aur tot se șterge:
Peisaje, vise, păduri, cantoane mici si triste,
ori desparțiri prin stații, cu lacrimi si batiste...
Ne plictisim. Sau râdem. Si viața noastră merge.
De se topesc, brumate, priveliști fumurii,
prin stațiile vieții frânam, a câta oară?
Și cine știe cine ne-așteapta intr-o gară
în care noi, din goană, n-am mai putut opri...
Hei, cea din urmă gară, la un sfârsit de cale,
acarul negru-al morții, pe gânduri, la macaz...
Surâd. Aprind țigara. Și iar visez. Un iaz...
Banalitați burgheze din trenuri personale.
Si vad deodată trenul meu mic de tinichea,
cu roțile stricate, când nu-mi trecea prin minte
să-l fac simbol și versuri, ci mi-l trăgeam-nainte
de sfoara lui, prin toată copilăria mea...
Hei, Radule de-atuncea, cu vise-îmbracate
în vechi costume albe de marinar, ca tine,
cum le plimbai- ții minte? pe-nchipuite șine,
în vechia jucărie cu roțile stricate...
Iar astăzi, trenul fuge si, paralel, șoseaua.
L-asemuim cu viața, burghez si călător,
domnu-și citește cartea, si-ntâiul trenișor
de mult iși ruginește, in suflet, tinichiaua.
În țacanit de osii se-aleargă peste vise.
S-a desfăcut amurgul și mâinile sunt reci.
Un alt canton de țara: o su... ta... do... ua... zeci...
La stația trecută, am cumpărat caise.
poezie celebră de Radu Gyr (1928)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cărți, poezii despre căile ferate, poezii despre țări, poezii despre șosele sau poezii despre versuri
Oglindă pe roți
Eu cunosc o poveste bizară,
Despre-un om rătăcit pe pământ,
Ce iubea, n-o să credeți, o gară
Și visa trenuri luate de vânt.
Îl vedeam hoinărind printre șine,
Luând în mâini să miroasă cărbuni,
Parc-o boală vroia să-și aline,
Ca pe-un dor ce mereu îl amâni.
Ba-l prindea ora chiar de-nserare
În triaj, sau în câmpul deschis,
Și-adormea în vagoane marfare,
Ascultând șuieratul prin vis.
Dar privea pân-atunci ca-ntr-o carte,
Dinăuntrul vagonului gol,
Stele mii, crânguri, lanuri, departe,
Într-un cântec de greieri domol.
Într-o zi, cum găsise-un serviciu,
Pe când sta amărât la birou,
Țipă iarăși bătrânul lui viciu
Și-l trezi, brusc, la viață din nou.
Căci scrutând pe un geam drept în zare,
Văzu limpede trenul mergând
Și cu geanta zvârlită-n spinare
Părăsi locul făr-un cuvânt.
Se opri abia-n halta locală
Și zâmbind trase aer din plin,
Cu miros de traverse și smoală,
Și simți că-l îmbată un vin.
Iar cum soarta în sine e dură,
Nu știu cum de făcu, că găsi
O nevastă cam iute de gură,
Ce făcea o navetă pe zi.
Nu a stat mult în larme banale,
A dat grabnic divorț și-a plecat,
Căci aflase, pe nu știu ce cale,
Că în gară e-un tren staționat.
Trec pe cer păsări lungi, călătoare,
E în noapte peronul pustiu,
Doar un om mai aprinde în zare
Becuri roșii, cu ochii, târziu...
Nu mai știu de atuncea nimica,
L-am pierdut pe al vieții lung drum,
Stăpânit de povara și frica
De-a nu pierde vreo stație prin fum.
Dar vă jur că în fiece gară
Eu îl simt de atuncea mereu
Cum în trenul meu urcă, coboară,
Fiindcă omul acela... sunt eu.
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre soție sau poezii despre serviciu