Decor Autumnal

DECOR AUTUMNAL

Frigul a venit cu un vagon
rătăcit pe şinele din gară,
vântul căuta lângă peron
notele fugite din fanfară.

A găsit întâi doar un bemol
în rugina scursă de pe roată
peste umbra singurului sol
izgonit din gama răsturnată.

Un diez, plecat de lângă do,
ajungea pe şinele uzate
şi cu re, în paşi de bolero,
alunga rafale destrămate.

Dar deodată gerul cobora
din vagonul fără garnitură,
vântul rece se rostogolea
cu brânduşe ofilite-n gură.

Frigul peste vânt se aşeza
să ajungă seara în câmpie,
pe peron un pui de cucuvea
aduna bemoli în veselie.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză de anul trecut

Ajunge-n fereastră, pe aripi de vânt,
o frunză pierdută de anul trecut,
aduce pe dungă un gând renăscut
din taine rescrise în sfânt jurământ.
Ascult jurământul privind în decor
la toamna venită deodată la geam
cu dorul pe care cândva îl puneam
în rime aduse din margini de tor.

Cuvinte nespuse se-adună domol
în note cernute din vechi povestiri
uitate-n adâncuri de false iubiri
sub umbra opacă a unui bemol.
Bemolul plecase din şaua lui mi
zgornit de un fa ridicat pe diez
de-o fugă lăsată pe do fără miez
în gama cântată-ntre noapte şi zi.

Aud basfligornul cu glas răguşit
trecând peste visul uşor destrămat
cu note aduse din vechiul păcat
comis într-o oază în prag de-asfinţit.
Păcatul ajuns pe o frunză dansând
adună-ntâmplări neuitate în zbor,
le cerne pe dorul venit în decor
cu mii de regrete aduse pe rând.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 12 decembrie 2019 (12 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren rătăcit

Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, aşezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.

În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.

Eu încă l-aştept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.

Şi încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunetul

Tunetul căzut din norul strâmb
mi-amintea că încă este vară,
luna prinsă-n colţul unui dâmb
cobora pe umbra de la scară.

Dar deodată, parcă din senin,
dinspre munţi venea o vijelie
aducând cu ea numai venin
peste aşteptarea mea târzie.

Şi în roata vântului cuprins,
auzeam urări venind din flintă
în adâncul gândului desprins
din zăpezi căzute peste nuntă.

Am simţit cum cerul se rupea
peste umbra ei întârziată,
vântul peste umăr îmi striga:
nu se va întoarce niciodată!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când noaptea se aşterne peste gară

Îşi cerne toamna frunzele uscate
peste-amintiri lăsate în trecut,
iubitele din viaţa mea plecate
revin acum cu-un tren necunoscut.

Apar pe rând în gara neştiută
cu loc plătit la ultimul vagon
şi mă privesc cuprinse de derută
văzând că le salut de pe peron.

Când trec pe lângă mine, supărate,
le strig pe nume, ca la început,
ele se-ntorc din drum înduioşate
văzându-mă cât sunt de abătut.

Şi mă cuprind în braţe resemnate,
mă strâng tot mai aproape, temurând,
eu mă îmbăt sub şaluri dantelate,
primind îmbrăţişările la rând.

Când noaptea se aşterne peste gară,
cu-n ultim tren, venit din infinit,
apari şi tu, iubita mea povară,
să mă priveşti pe cruce răstignit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când se-ntorc diezii...

Cu amintiri venite peste vreme,
să îmi aşeze rime în poeme,
ajung şi chipurile voastre, toate,
iubitelor din viaţa mea plecate,
la un sfârşit întârziat de vară
când dezertau diezii din fanfară,
iar vântu-i căuta pe dibuite
în gara vieţii, plină de ispite.

Regretele, ieşind din clarinete,
îmi aminteau, cu intonări discrete,
că v-am lăsat pe toate într-o seară
la un peron întunecat din gară
când vânturile toamnei, răsculate,
vă-ademeneau cu melodii ciudate
pe drumuri de iubiri fără hotare,
prin oazele cu dune mişcătoare.

Ascult din nou tăcerea adunată
pe amăgiri întoarse..., deodată,
cu lungi regrete din trecut lăsate
în trenurile pline de păcate,
ce vă-aduceau în nopţile rebele
să ne iubim sub razele de stele,
iar către zori, pe când cocoşii cântă,
să mă lăsaţi, cu inima mai frântă...

Vă-aştept, şi-acum, în fiecare seară,
pe când se-ntorc diezii din fanfară
să-aducă alţi bemoli în clarinete
din margini de apusuri violete,
iar dorurile noastre, împreună,
se-amestecă în oaza de sub dună.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 24.04.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis Hibernal

Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, aşezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.

În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.

Eu încă l-aştept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.

Şi încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză de anul trecut

Ajunge-n fereastră, pe aripi de vânt,
o frunză pierdută de anul trecut,
aduce pe dungă un gând renăscut
din taine rescrise în sfânt jurământ.
Ascult jurământul privind în decor
la toamna venită deodată la geam
cu visul pe care cândva îl puneam
în rime aduse din margini de dor.

Cuvinte nespuse se-adună domol
în note cernute din vechi povestiri
uitare-n adâncul mai multor iubiri
sub umbra celestă a unui bemol.
Bemolul venise pe coama lui mi
zgornit de un fa ridicat pe diez
de-o fugă lăsată cu do fără miez
în gama rescrisă-ntre noapte şi zi.

Aud basfligornul cu glas răguşit
trecând peste visul recent destrămat
pe note plecate din vechiul păcat
comis împreună în prag de-asfinţit.
Păcatul ajuns pe o frunză dansând
adună-ntâmplări neuitate în zbor,
le cerne pe gândul ajuns în decor
cu zeci de regrete venite pe rând.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără partitură

Toamnele venite din trecut
se aşază-n cuget către seară,
îmi aduc, cu vântul nevăzut,
amintiri lăsate într-o gară.
Aş fi vrut cu mine să le iau,
laolaltă să le am pe toate,
dar în gară încă mai veneau
trenurile pline cu păcate.
Ah, păcate, puse într-un nai,
cu mătase-n notele cântate,
pentru muze, cu parfum în grai,
înţelease doar pe jumătate,
doruri nesfârşte, fără glas,
spintecând uitarea-nşelătoare,
dar ştiam că încă au rămas
zilele din toamna următoare.
Am venit să le aştept tăcut
în acelaşi colţ uitat de gară,
când sosea pe şine, nevăzut,
trenul cu fanfara militară.
Amintirile-au căzut subit
în extaz, cu sufletul la gură,
peste visul magic regăsit
în bemolii fără partitură.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare (6 noiembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vine noaptea

Şi acoperite de muşchi, pietrele crapă
Frigul vrea să dea lovitura la noapte.
la violoncel vântul sună a recviem
rugăciuni grăbite se murmură-n şoaptă

Litanie lângă litanie, epitet lângă epitet.
Fotoni filtraţi peste seara polară.
Şi stihul, pe lângă mercur, îngheaţă
cu ţurţuri plâng vietăţile pe-afară

Frigul la ferestre desenează icoane.
Cu tuşele de tăcere la îndemână
Lumina, spasmodic, din bec filează
Iar noaptea nu mai vine, se amână...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Aura Christi
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gară fantastică

La marginea uitării începe să apară
o umbră nevăzută venită din trecut
cu dorurile toate lăsate într-o gară
în seara fără miză de care m-am temut.
Te aşteptam acolo pe-o bancă părăsită
adusă într-o noapte, pe un peron rebel,
cu trenul neuitării, de-o vajnică ursită
ce-şi căuta în gară iubitul infidel.

Imi amintesc ursita, ea semăna cu tine,
deşi părea mai tristă, privită din profil,
când cobora grăbită în gara fără şine
având pe chipul tandru un zâmbet inutil.
Ducea în spate banca croită din iluzii
în nopţile cu lună, pe malul unui râu,
de tristele himere născute din confuzii
ajunse-n apa rece adâncă pân-la brâu.

Erai şi tu acolo cu hainele-aruncate
pe-o piatră răsturnată, căzută de pe mal,
te ridicai din apă mai plină de păcate,
sedusă de un faun sub unda unui val.
Plângeai, ieşind din apă, rănită de păcatul
rămas înfipt în trupul pe care l-am iubit,
iar eu, pe malul apei, eram precum soldatul,
pe crucea suferinţei în taină răstignit.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gară fantastică

La marginea uitării începe să apară
o umbră nevăzută venită din trecut
cu dorurile toate lăsate într-o gară
în seara fără miză de care m-am temut.
Te aşteptam acolo pe-o bancă părăsită
adusă într-o noapte, pe un peron rebel,
cu trenul neuitării, de-o vajnică ursită
ce-şi căuta în gară iubitul infidel.

Imi amintesc ursita, ea semăna cu tine,
deşi părea mai tristă, privită din profil,
când cobora grăbită în gara fără şine
având pe chipul tandru un zâmbet inutil.
Ducea în spate banca croită din iluzii
în nopţile cu lună, pe malul unui râu,
de tristele himere născute din confuzii
ajunse-n apa rece adâncă pân-la brâu.

Erai şi tu acolo cu hainele-aruncate
pe-o piatră răsturnată, căzută de pe mal,
te ridicai din apă mai plină de păcate,
sedusă de un faun sub unda unui val.
Plângeai, ieşind din apă, rănită de păcatul
rămas înfipt în trupul pe care l-am iubit,
iar eu, pe malul apei, eram precum soldatul,
pe crucea suferinţei în taină răstignit.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul convolut

Cu umbrele întinse peste seară
ajung regrete rupte din trecut,
se-aşază pe o margine de scut,
să le ascult povestea-ntâia oară.
Şi vor să-nceapă toate deodată,
eu aş dori să le ascult pe rând,
dar simt că se apropie dansând,
iar dansul se învârte ca o roată.

Se-aude-n depărtare o fanfară,
un saxofon coboară în bemol –
pe volta suplă dintre fa şi sol
regretele din horă parcă zboară.
Încearcă să ajungă pân' la stele,
diezii din fligoarne mă rănesc,
dar un becar, aproape nefiresc,
se zbate între dorurile mele.

Adun, în grabă, gândurile toate,
le spun să te aducă din trecut –
cu un regret din dorul convolut
să te aşeze-n patul cu păcate.
Dar dorul să rămână la fereastră,
de strajă să ne fie până-n zori,
iar la sfârşit să ne aducă flori –
garoafe roşii, puse într-o glastră.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare iminentă

O punte nevăzută mă duce peste vreme
să regăsesc uitarea, în timp nedefinit,
când dorurile mute încearcă să mă cheme
la vechile hotare, pe unde ne-am iubit.
Dar căile uitării sunt tot mai încurcate,
rămân mereu ascunse în false amintiri,
sub brâuri răsucite la margini de păcate
aduse peste noapte din umbre de iubiri.

Îmi amintesc adesea de vara-ntârziată
întinsă peste visul de care m-am temut,
că-n seara hărăzită te vei lăsa furată
de-o falsă amintire întoarsă din trecut.
Cânta în depărtare fanfara militară,
diezii din fligoarne urcau necontenit,
pe şinele străine un tren sosea în gară,
cădeau din clarinete bemolii de granit.

În notele fanfarei se auzea un sunet
cu mitice accente de iminent declin,
din hăuri neştiute, călare pe un tunet,
venea o neuitare umplută cu venin.
Ajunsă cu privirea, întoarsă către mine,
din trenul fără nume, care pleca grăbit,
se rătăcea sinistră, alunecând pe şine,
în suflet să ajungă pe doru-mi răstignit.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragi ascultători! Veniţi în gara noastră mică! Poftiţi, căci viaţa e-o călătorie: Banale trenuri, vin mereu în gară / Scrâşnind pe şinele de timp uitate / Te îmbulzeşti, să nu rămâi pe-afară / Dar urcă numai cel ce dă din coate!... Aşa e-n trenul vieţii, din păcate! Vă invit şi eu la o călătorie... cu trenul de la ora 14. Sunteţi de acord? Da! Atunci... poftiţi în vagoane! Staţi, staţi aşa... nu vă-mbulziţi!... Ia să vedem, cine dă din coate?... Aha, dumneaei, dumnealui... Bravo! Bravo! Acum sunteţi în vagoane! Căci viaţa e ca un vagon... Poate că nu chiar pentru toţi, ci numai pentru parlamentari. Parlamentul nostru este ca un vagon!... Un vagon... de dormit... Diferenţa este că în vagonul de tren... dorm unii peste alţii. În parlament dorm unii lângă alţii. Şi nu se trezesc decât la casierie! Când îşi ridică leafa: Vorba proverbului: Somnul trece / leafa merge / noi cu drag dormim!

Corneliu Sofronie în Unda veselă, spectacolul "Trenul de la ora 14" (1995)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea povară

Îşi cerne toamna frunzele uscate
peste-amintiri lăsate în trecut,
iubitele din viaţa mea plecate
revin acum c-un tren necunoscut.

Apar pe rând în gara neştiută
cu loc plătit la ultimul vagon
şi mă privesc cuprinse de derută
văzând că le salut de pe peron.

Când trec pe lângă mine, supărate,
le strig pe nume, ca la început,
ele se-ntorc din drum înduioşate
văzându-mă cât sunt de abătut.

Şi mă cuprind în braţe resemnate,
ţinându-mă aproape, tremurând,
eu mă îmbăt sub şaluri dantelate,
primind îmbrăţişările la rând.

Când noaptea se aşterne peste gară,
c-un ultim tren, venit din infinit,
apari şi tu, iubita mea povară,
să mă priveşti, de-aproape, răstignit.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare amânată

Îşi cerne seara umbrele opace
pe-aleile cu dale-n keramit,
la marginea uitării, retrezit,
un gând rebel începe să se joace.

Cu neştiute semne de-ntrebare
aduce doruri printre amintiri
şi dintr-odată vechile iubiri
din inima rănită vor să zboare.

Tresar atins de teamă, deodată,
aduc, în grabă, gândul înapoi
dar simt regretele venind convoi
pe-o aripă de vânt întârziată.

Se-aude-n depărtare o fanfară,
un tren rămas la ultimul peron
deplânge-n glasul unui saxofon
plecarea amânată peste seară.

O pace nesfârşită mă cuprinde,
surâsul tău s-aşează peste gând,
aud în somn regretele plecând
spre liniştea uitărilor profunde.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară de toamnă

Arde focu-n sobă, frigul dă năvală
căţărat pe vântul năpustit din munţi,
te aşezi pe scaun, cu motanu-n poală,
stând la gura sobei, torsul i-l asculţi.

Şi priveşti tăcută flacăra tăiată
printre lemne arse peste vechi tăciuni,
iar în hornul sobei parcă-auzi deodată
cum citeşte vântul mii de rugăciuni.

Te gândeşti la mine, cel rămas afară
ud în ploaia rece si bătut de vânt?...
Am plecat de-acasă, vreau s-ajung deseară,
stând la gura sobei vraja să-ţi ascult.

Ah, ce vijelie!... casa ta-i departe,
nu zăresc pe nimeni, locul e pustiu,
cineva anume parcă ne desparte,
plouă-n duşmănie, s-a făcut târziu...

Dar zăresc deodată, rătăcită-n zare,
o lumină sacră ruptă dintr-o stea,
ploaia se opreşte, chipul tău apare
luminând cărarea dinaintea mea.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea din vis

Se lasă-nserarea şi focul din vatră
pictează cu umbre poveşti pe tavan,
rafale de vânt rătăcesc prin polatră
cu caii-nhămaţi la un mitic rădvan.
I-aud cum nechează la uşa-ncuiată,
bătând din copite în pragul de lemn,
dar vântul, rotindu-se-n loc, deodată,
le taie elanul c-un aspru consemn.

Şi parcă aud din trecut o chemare,
trecând peste mine pe aripi de dor,
scăldat în parfum de cireşe amare
rămas în memorii neşterse de zbor.
A fost doar o clipă ivită spre seară,
la margini de visuri venite ad-hoc,
când doru-ncepuse să cânte afară
prin fanta tăiată-ntr-un magic ghioc.

Simţeam că-l alungă o iarnă haină
ascunsă sub mantii de nori cenuşii,
întinşi fără margini pe bolta senină,
când încă voiam din trecut să revii.
Dar vântul iesind răzvrătit din polatră,
cu trupu-i fluid alergând spre abis,
striga peste umăr, cu-o voce speriată,
a fost doar un vis... rătăcind peste vis!

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară de toamnă târzie

Arde focu-n sobă, frigul dă năvală
căţărat pe vântul năpustit din munţi,
te aşezi pe scaun, cu motanu-n poală,
stând la gura sobei, torsul i-l asculţi.

Şi priveşti tăcută flacăra urcată
printre lemne arse peste vechi tăciuni,
iar în hornul sobei parcă-auzi deodată
cum citeşte vântul mii de rugăciuni.

Te gândeşti la mine, cel rămas afară
ud în ploaia rece si bătut de vânt? –
am plecat de-acasă, vreau s-ajung deseară,
stând la gura sobei vraja să-ţi ascult.

Ah, ce vijelie!... casa ta-i departe,
nu zăresc pe nimeni, locul e pustiu,
cineva anume parcă ne desparte,
plouă-n duşmănie, s-a făcut târziu...

Dar zăresc deodată, rătăcită-n zare,
o lumină sacră ruptă dintr-o stea,
ploaia se opreşte, chipul tău apare
luminând cărarea dinaintea mea.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară de toamnă târzie

Arde focu-n sobă, frigul dă năvală
căţărat pe vântul năpustit din munţi,
te aşezi pe scaun, cu motanu-n poală,
stând la gura sobei, torsul i-l asculţi.

Şi priveşti tăcută flacăra urcată
printre lemne arse peste vechi tăciuni,
iar în hornul sobei parcă-auzi deodată
cum citeşte vântul mii de rugăciuni.

Te gândeşti la mine, cel rămas afară
ud în ploaia rece si bătut de vânt? –
am plecat de-acasă, vreau să-ajung deseară,
stând la gura sobei vraja să-ţi ascult.

Ah, ce vijelie!... casa ta-i departe,
nu zăresc pe nimeni, locul e pustiu,
cineva anume parcă ne desparte,
plouă-n duşmănie, s-a făcut târziu...

Dar zăresc deodată, rătăcită-n zare,
o lumină sacră ruptă dintr-o stea,
ploaia se opreşte, chipul tău apare
luminând cărarea dinaintea mea.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!