Regret de inimă... albastră

Mă uit la Regele Mihai cu sfiiciune;
E ca o filă rară de istorie reală,
Un adevăr gigant de-nţelepciune
La ţara ce mi-o pierd... Ce-i tot mai goală!...

E ca şi mine, răsărit într-o ţărână
Şi pustiit de tot, de drepturi, frânt;
Cu tact se pronunţând s-oprească mână
De uzurpatori, de hoţi de-al meu pământ!!!

E-o foaie scrisă, manuscris; el ştie ieri!...
Şi mi-e vândut falsificat, neverosimil,
Acoperit de graffitti de noi boieri
Ce cred că arta-i mâzgălit... de irascibil?!?

Îmi era singurul drept crez, curaj,
Că lumea va fi iar aici ca o poveste...
Şi n-am prieteni, timpu-n avantaj
Să-l am iar Rege... Să spun; "Ţara, un Regat îmi este!"!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada concursului de la Blois

Lângă fântână mor de-al setei chin,
Încins ca focul, clănţănesc din dinţi,
În ţara mea sunt pe meleag străin,
La gura sobei, dârdâieli fierbinţi,
Gol ca un vierme, îmbrăcat în prinţ,
Cu lacrimi râd, în vană aşteptare,
Alean îmi este trista disperare,
Mă bucur, dar plăcerile-s străine,
Lipsit de orice vlagă mă simt tare,
Bine primit, gonit de orişicine.

Nu-mi pare sigur decât ce-i neclar,
Ce-i limpede, de nepătruns îmi pare,
De ce-i în mână zic că n-am habar,
Stiinţa-mi vine doar din întâmplare,
Câstig mereu şi pierd fără-ncetare,
Zic "bună seara" când zorile mijesc,
Mă tem, întins pe spate, că mă prăbuşesc,
Sunt înstărit, dar n-am un ban la mine,
N-am rude, dar aştept să moştenesc,
Bine primit, gonit de orişicine.

N-am griji de fel, dar mă căznesc mereu
Să strâng averi ce nu mi le doresc,
De bine-mi zice doar duşmanul meu,
Cinstiţi sunt cei care mă păcălesc,
Prieteni mi-s acei ce-mi povestesc
Că lebăda e corb negru tăciune,
Cine-mi vrea răul are gânduri bune,
Minciună, adevăr, tot una-s pentru mine,
Ţin minte tot, dar uit ca prin minune,
Bine primit, gonit de orişicine.

Prinţe îndurător, ca să-ţi spun drept,
Multe pricep, dar nu-s de loc deştept,
Nedrept sunt, dar de lege mi-e ruşine;
Ce-altcé mai ştiu? Răsplată să aştept,
Bine primit, gonit de orişicine.

poezie celebră de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Succubus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oo, Majestate

Ah Doamne ce mult îl iubesc pe Rege;
încă de când şi tatăl şi bunica
chipu-i întrupau... E tot ce am mai drag;
e singura poveste adevărată,
e tot de ce mă doare şi mi-e dor,
cel ce-ar putea reface ţara mea, scăpată...
M-anin de timp când se spunea că "totul merge"
-aşa cum auzeam când eram atâtica-
şi-aveam monezi de-argint -făceam şirag
cu chipul tânăr, efigie- în şifonier, în dormitor.
Ce grav păcat că mi-am pierdut poveste
ce-mi legăna copilăria
de-un secol cu-nceput de film
cu pantaloni bufanţi, cu primul automobil,
când ascultam la radio fără să ne dezlipim...
Nu mai am nicio zestre;
nu se mai regăseşte onoare, datoria...
N-am nicio şansă să-mi educ copil!

EL, unicat -de fapte şi de martor- aproape centenar,
e contrazis de chiori
ce nu ştiu pioşenie, altar,
nişte croncănitori, ciori
hulpăvind la leşuri
ce le sfârtecă,
sau de uzurpatori
ce minţi să spele-ar vrea, să ne ducă cu preşuri
cu gura lor spurcată de năpârcă
şi mulţi alţii pe margine, prostie,
atei ce "cred" trompete
despre vagoane-n gări
în şiruri nesfârşite
ce le-ar fi luat, lor, comori...
o altă seminţie,
recreatoarea de un Dragobete,
de care n-a ştiut nicicând;
că n-are cum să ştie, fără minte... gând!

Mă-ncânt arar, când reapare
printre cenzuri nemotivate,
printre can-can-uri desfrânate,
cu mulţi palavragii, fără de-adevărata carte,
ce-şi vor doar ca să-şi aibă parte...
mi-e dor de tot ce povesteşte,
ce am uitat,
ce doar prin el există;
de un regat,
de adevăruri dintr-o listă,
de multele petreceri ce-a fost martor,
de evenimente, o istorie... nescrise.
... Şi îi văd părul tot aşa, făcut cărare
şi gesturile calme, gânduri neîngăduit de interzise...
Şi încă îi simt mâna caldă de la aniversare;
posibil anevoie de sărbătorit în ţara ce pe rând o tot conduce câte un tartor?!
... Am dor nebun să fie iar regat, să strig "Oo, Majestate..."
Ah Doamne, ah, ce mult, ce mult mă doare!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici îmi este Ţara

Aici îmi este neamul meu,
Neamul cel de răzeşi,
Oameni harnici şi viteji.
Aici îmi este graiul meu cel românesc,
Cu care eu mă mândresc,
Aici îmi este ţara mea
Cântată în doine şi balade,
Unde sunt bătrâni cu feţele brăzdate
De atâta muncă şi singurătate,
Lucrându-şi ogorul de cu zori până în noapte.
Aici am soră, frate, un tată şi o mamă,
Aici pomii şi iarba mă ştiu cum mă cheamă.
Aici de nimeni n-am teamă,
Căci aceasta îmi este ţara mea,
Pe ea Moldova o cheamă.

poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrei... Gheorghe

Avem toţi proprii Dumnezei,
Aşa cum Dumnezeu ne are,
Dar parcă un rus, român, e-n stare
Să fi fost unic... Gheorghe Andrei!

N-a fost timp 'ndeajuns, lachei
-De ştoarfe, false din popor-
Să-şi ia cu barda, cu topor
Ascuţit spirit... de-un Andrei!

Era, până mai ieri ce vrei
Din lumea sincer devotată
Să spună drept, cu judecată
Că-i doar un "fake"... ţara lu' Andrei!

Există, să ştiţi, porumbei
Ce duc mesaj d'eternitate
Că lume nu-i fără dreptate...
Spusă tăios, doar de-un Andrei!

Nu va mai fi uşor să iei
Adevăr pur în palme sparte
Şi să-l arunci 'nspre feţe moarte...
Să stropeşti falşii... cum Andrei?!

De azi vor fi doar derbedei
Mai mulţi, din adevăr să fure
Şi, mai puţini oneşti să înjure
Meschini şi hoţi... Era Andrei!

Ce rară-i lumea de idei
Şi va fi tot mai rar, mai rară
Să ţină sincer la a mea ţară,
Cum Gheorghe... Prenumit Andrei!

Mă închin la spirit de holtei
În gând şi în fizic, în credinţă,
Cum încă îl am, Gheorghe, conştiinţă
De-un neam... Ce l-aş vrea tot, Andrei!!!

Te salutăm cu toţii, ai mei...
Vă rog să-l plângem, 'n suflet grei!!!

In aeternum memoriam, Gheorghe... Andrei,
Un jurnalist, un om!!!... Sunt Zei?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont limitat

Pe toarte orizontul atârnă ieri, azi;
pe ieri îl găsesc la apusul ce vine
şi astăzi e-apoi-ul de-un mâine ce ţine
cât pot să rămân înc-un verde de brazi.

Deci sunt mărginit, nu se vede ce-i peste,
că nu pentru tot e mereu reuşită,
iar azi, ce-o fi mâine, e-o nouă ispită
în mersul la toartă să închege poveste.

E totuşi un spaţiu, se cheamă speranţă
ce ţine între toarte un pic de-orizont,
vândut o capcană, în fond doar un pont...
ce nu-l mai prizez... resemnat în vacanţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simultani

Când sunt plecat, vreau să mă întorc...
Tot vesel, când tristeţi apar;
La râs, emotiv, lacrimi storc...
C-am fost ferice, ieri, măcar.

Îndrăgostit, sunt înşelat,
Iar când înşel, mai mult iubesc;
Că şi-n amor nu-s cel din pat
Şi din tăceri... mă povestesc.

La muncă, stau de oboseală
Şi obosit, mereu muncesc..
Să mint, n-am nicio osteneală
Ca adevăr să desluşesc.

Tăcerea, văd, e-o provocare,
De nu spun da, la ce-i un nu;
Cum treaz, iubesc pe înserare
Şi noaptea-i zi, de-un ieri acu.

Sunt credincios şi-njur toţi dracii,
Cu popi, cu toţii evlavioşi
Ajunşi bogaţi... tot ei, săracii;
Păcat n-au doar... cei păcătoşi?!?

Promit, doar ce nu cred chiar eu,
Că dacă ar fi, nu s-ar promite
Şi vorbe goale, nu e greu...
Că fapta-i... spus de-adus aminte!?

E tot contrar, cum intră iese
Şi vine-i pleacă din alt loc;
Cum sunt sătul să tot îmi pese,
Când toţi un, una-s... îs şi eu... ioc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilic neînţeles

Nu-mi mai răspunzi la telefon
Sau laşi pe altul să răspundă;
E ocupat cu acelaşi ton,
Sau cineva vrea să te-ascundă?!

Îmi pun prieteni să te vadă
În locul meu, să te asculte;
Le spun să-ţi zică cât mi-eşti dragă
Şi-n lipsa ta, n-am zile multe!

Le sorb cuvintele -visez
De chipul tău, de mii de gesturi-
În gându-mi te înfăţişez
În rochii, tiv cu arabescuri.

Se uită toţi năuici la mine;
Îmi spun mereu că lumea-i plină
De fete pure, angeline...
Să uit de tot, că tot se-alină!

Am nodu-n gât, parcă nu-i văd,
Nu mai am gust de-ale lor glume;
Mă-ntreb cum de nu văd prăpăd?
... Nu ştiu că se sfârşeşte lume?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez

Nu cred, n-am cum să am credinţă,
Când nu de crez destin depinde
Nici pentru mâine s-ai merinde...
Nici făcut bine-i elocinţă.

N-am cum să cred nicicum minuni
Că sunt doar spuse, prefăcute
Din adevăruri în minciuni
De Guri... cu însemne ca de mute.

Nu pot să cred "de necrezut",
Căci niciun crez nu se explică
Doar să iau tot ce-i nevăzut
De evident... că e, se aplică.

Nu poate fi loc de crezare
Când promotori ce-o promovează
Fac din credinţă o arătare...
Pe crezul meu, se exersează!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S. ţara mea!

Vreau să vorbesc de ţara mea;
O mână de pământ sfinţit
Ce mi-am lăsat, fugar cinstit,
Că n-am vrut, să-mi bat joc de ea.

E ţara unde cinstea moare;
Căci nu mai sunt părinţi s-o aibă
-Plecaţi de timp, sleiţi de treabă –
Ei ce-o credeau nemuritoare.

E ţara unde cartea moare
Pe rafturi de biblioteci
Între coperţi, de piele, reci...
Citite de bibliotecare.

E ţara unde breasla moare
Cu diplome fără de şcoală
Şi dascăli ce predau morală,
Titluri... pe bani la orişicare.

E ţara unde cultul moare
Cu preoţi ce cultivă luatul
Uitând pe veci binevolatul;
Avizi de plăţi de-nmormântare.

E ţara unde "prostul" moare;
Cel ce-i nevinovat, victimă,
E pedepsit lipsit de vină,
Iar crima-i o bună purtare.

E ţara unde viaţa moare
În spitale transformate-n morgă
Cu medici specialişti-n vorbă
Şi şpaga lor ameţitoare.

E ţara unde român moare,
Că n-are bani, nici să mai nască...
Ţiganii, se-nmulţesc în gaşcă
Şi fură ca să-şi facă stare.

E ţara unde unde visu-mi moare
Şi m-am născut pe timp de vis;
Educat, fără compromis...
Şi moartea ei profund mă doare.

E ţara unde totul moare,
Cu puşcării drept experienţă...
De n-ai partid, n-ai existenţă...
Hoţi, delatorii au onoare.

Viaţa mi-aş da, s-aibă progres
Ţărâna -ce la alţii-i praf-
De Stea... de-un cinematograf
Unde-mi joc rol de S. O. S.!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ană... de basm

In memoriam Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite, Reine de Roumanie.

E atât de mult predestinat, în ţara ce mi-o am icoană,
S-am veşnic modestia blândă întruchipată-ntr-un supliciu
Mereu femeie, toată amor lângă un bărbat etern capriciu,
Să-i fie floare... nu mlădie. Mândria demnă de-a fi Ană!

E iar legenda, ce-o credeam că-i doar trecut, nestinsă rană,
De-un meşter, tot un dregător de sfinte, dârz, curat, viteaz...
Un' din popor, pe atunci Manole, un truditor fără răgaz
Să tot clădească, în van, helas... de n-ar fi fost zidul de-o Ană!

Acum sunt parcă eu erou, un figurant fără prihană
Tot aşteptând din multe basme să-mi fac din visul meu Regat...
Cu o Domniţă de-altădată ce n-a avut în veci Palat,
Tot dăruindu-şi picuri viaţa la crez, viteji... O jună Ană!

Atât de nobilă în sămânţă, în fel de-a fi, de piatră stană
Să-i dea, o zi, la al său soţ, tot ce-a pierdut, furat de seameni;
Tronul de drept, smuls de parşivi, ce sunt şi-acum, clonaj de "oameni"...
La al său nestins iubit Mihai... ţara pierdută. Sfântă Ană!

Aproape un secol, plin de zbucium, n-a fost 'ndeajuns s-aibă Coroană
Din ţara ce şi-a adoptat cu suflet, minte şi speranţa
Că haru-i demn de-ai fi alături, la al său Rege... dar balanţa
Şi-a lăsat tasul, cuib Reginei, în somn de veci... de zbor de Ană!

Mă întreb de-i etalon durerii şi cât de multă e-n prigoană,
Cât-a rămas în trup inert şi câtă a luat cu ea să îndure
Şi aşa să uşureze în juru-i tot ce-a rămas, să lase pure
Zile de-urmaşi, blajin cast Rege... Regina noastră, dragă Ană!

S-a sfâşiat în două vremea, ce plânge picur, o broboană
Ce demnul răbdător, vlăstar, odată un Rege puşti, o pierde
Pe-obraz, brăzdat de-atât amar, acum doar gându' o să-l dezmierde...
Într-un sfârşit şi el de secol... Mihai, ce-avea Regină Ană!

Poate-s şi eu vlăstar de-un dac şi de-o cucernică romană...
La fel Regatu' îmi e român, Mihai... şi sânge gal, o Ană!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 august 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţie

Simt iar că mai îmi pierd din mine, ca într-o ablaţie
de proprietate,
mă las indus în pierderea de-a mea intimitate,
până la moarte aproape, de se cere, înamorat pân' la halucinaţie.

Nici nu mai ştiu de-mi mai păstrez conştiinţa, îs ca o epilepsie,
un spasm de gânduri, minte,
parcă curg iar înspre gol de noi pupile, în adânc fierbinte
şi moale mă revărs, tot stors, mă încânt de cea mai gravă maladie...

O fi posibil, cum se zice, dragoste să fie?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar şi iar

Fiori îmi scurg pe un portativ imaginar,
Numai al meu, fără de note, van.
Mă pierd în sunet printre unde, meloman
Şi mă gândesc la tine, iar şi iar.

Citesc cuvinte, de alţii puse literar
Pe muzica cu note... Îs anotist!
Mă-mpânzesc lacrimi, că nu-s un artist...
Doar mă gândesc la tine, iar şi iar.

Îmi scald privirea pe ecranul-far
Ce-mi pune-n fund de iris film;
Un altu-n care roluri ne lipim,
Când mă gândesc la tine, iar şi iar.

Sunt pe un traseu, un lung, tot mai avar,
În mers ce nu mi-l vreau, obositor,
Când totul nu-i; rămâne numai dor
Şi mă gândesc la tine, iar şi iar.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obiceiuri

Îmi mut carabalâcul des, nu ţin la loc, nu-s un statornic,
Nu cred în lucru, în imobilitate,
C-ar fi păcat să nu cunosc dreptate...
Ce-i rară, atât de rară şi-o ador... atât de dornic.

Îmi plimb ideile printre mulţimi de sameni,
Îmi caut simţ la fel, prietenii
Să mă descarc de vorbe, prin hârtii...
Că-i rar, atât de rar, să întâlneşti om... oameni.

Îmi vând comori, ce tot credeam un bun, palpabil,
Dar mă despart să mă reînnoiesc,
Să nu prind vechi, un iz că ramolesc...
Că-i rar, atât de rar, să rămâi tânăr... stabil.

Îmi tot încerc să-mi mai fructific timpul, zile,
Că şi sămânţă, chiar de am lăsat
Pui, nu-i la fel şi, versul mi-am semnat...
Că-i rar, atât de rar, pe raft... eu, facsimile.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regat surghiunit

Nu mai am azi un alt exemplu de umilinţă,
De bunătate, pe un chip contemporan
De atât bun simţ, de-un alt, al meu samaritean,
Iubindu-şi ţara... şi alungat spre suferinţă!

Nu ştiu exemplul, altul, calmului, căldurii
Şi pielea-mi freamătă la glas molcom, profund, timid...
Cuvinte spuse-altfel, din pieptul nud, torid
De-o viaţă unică, din secolu' aventurii!

Nu cred că suntem, aşa grav, pe veci atinşi
De atâta strâmb, de samavolnic, de minciună;
Gudron mâzgos, făcut să fabrice amertumă,
De către vajnici adversari... de buni... pretinşi!

Nu înţeleg, nu vă-nchinaţi nici astăzi mintea,
Cu suflet, dacă mai aveţi, nu vedeţi clar
C-avem lăsat, ca pe-un Christos, la popor har
Şi-l daţi uitării... păcătoşi, uitând sorgintea?

Nu mai citiţi, uitaţi trecut, de datini, domnitori,
De voievozi, de Sfânt Divan, de patrioţi...
Nu vedeţi, chiori, că ne furăm între noi, hoţi
Şi ne-au unit, regat întins, regi iubitori!?

Nu-s aşa sigur că n-aveţi încă tărie,
Caracter, ochi, pentru o istorie reală...
Uitând că Rege aveţi de-un secol spre trezeală,
De inimi lângă, să-i fiţi ţării amor, mândrie!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet-oglindă

Eu cred în magica poveste
scrisă în stele, undeva
că-n lumea asta sigur este
(dar îl voi întâlni cândva?)
un suflet ce îmi e pereche,
identic, tocmai cu al meu...
Povestea asta e străveche,
dar mă încred în ea mereu...

Tot ce gândesc şi El gândeşte
şi ştie când îmi este greu,
iubesc atunci când El iubeşte,
chiar dacă nu-i iubitul meu...
Noi nu avem aceeaşi soartă
ci fiecare-n lumea sa
iubeşte, suferă şi iartă
altfel sau pe altcineva.

Aceasta e doar o poveste?
Orice mi-ar spune cineva,
uneori simt că îmi vorbeşte
şi că există undeva...
Discut cu El câteodată,
privind în gol, spre curcubeu...
Te voi cunoaşte vreodată,
Oglinda sufletului meu?

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răvăşiri

Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...

Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni şi duşmani,
Mă pierd de neam.

Mă pierd de mamă şi de tată,
Mă pierd printre copii născuţi,
Mă pierd între neprevăzuţi...
Mă pierd fără să ştiu, deodată.

Mă pierd de foşti colegi,
Mă pierd de şcoli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.

Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de şansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neştiute.

Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinereţe...
Mă pierd de viaţă, să mă-nveţe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...

Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.

Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.

Câştigu-l-am printr-o pasenţă
Printre atâţi nevruţi de-a naşte;
Sunt norocosul viu, de Paşte...
Sunt un câştig... prin excelenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copac

Mă îngroş de viaţă, ca inelele de pom
Şi mă răsfir în minţile de cunoscuţi, prieteni.
Mai pic, prin accident, de frunzele căzute, dorm
Şi mă dau fruct, sau con... de umbră, mă amestec ceteni.

Îmi pun platane, să mă încânt din pliscuri
Şi rădăcini m-afund în amestec cu de-ai mei.
M-agăţ sămânţă, să nu pierd lumina de pe piscuri
Şi-mi privesc umbra în fel şi chipuri, ard scântei.

Mă îndoiesc de atâtea vânturi, că n-am scut
Şi mă mai frâng, dar rămân drept, ramuri îmi strâng
Încet, încet mă umplu scorburi tot... Un început
De gol, ce-o fi o zi, un ciot, ce ploile îmi plâng.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut ţară!

Vă spun din proprie experienţă
-Ce-am câştigat c-onoare şi cu chin-
Că-n ţara, unde-am-nceput o existenţă,
Îmi este spre ruşine, strâmb destin.

E-acolo, unde de vorbesc, sunt înjurat,
Chiar de încerc din propiile-mi puteri,
S-o-nvăţ; să nu mai cadă în păcat,
Să nu greşească precum alţi, până mai ieri.

E ţara unde vin, că-i casa mea,
-Din pântecele ei m-am făcut om-
Dar tot ce-aduc câştig, mi se tot ia;
Sunt despuiat de fructele-mi de pom.

Nu mi se dau străbunii înapoi,
-Mă fură de ţărâna unde-au fost-
Şi n-am nici ajutor, nici de la voi;
Sunt tot eu un damnat, un hoţ, un prost.

N-am drept nici să-mi fac singur adăpost
Pe cimitirul trecerii de timp;
Unde-au sălaş ai mei şi-au ţinut post
Şi m-au născut... crescându-mă-n răstimp.

Printr-o minciună mi se ia maşină
De pe tărâmul ce-i al meu cu acte;
Avize n-am, că n-am dosar cu şină...
N-am voie să-mi fac casă, să-mi spun carte!?

Nevinovat mă pierd printre procese
-Că nu mint, spaga mi-e uitată-
Iar vinovaţilor nu-i cazul să le pese,
Căci le plătesc... pierdutu-n judecată.

Sunt zilnic mai scârbit, irevocabil,
C-o ţară mi-a furat poporul meu;
Mi-a luat şi dreptul inalienabil
De-a fi bunul produs, de Dumnezeu.

Nu pot fi-n ţara mea nici imigrant
-Scursură ce nu stie furt, minciună-
Sunt pur şi simplu nimeni, ignorant;
N-am drept la spus, sunt sursă de ranchiună.

Şi mă topesc de dorul de trecut,
-Dar nu mai văd, pe străzi, dintre ai mei-
Sunt doar alb-nergru, evului film mut;
Sutana dintre atâţi arhierei...

... Un biet profug, un naturalizat,
Ce mi-am lăsat copii -uitând... genetic-
'n pământ străin ce m-a exorcizat;
De necredinţă, lipsă d-omenie, de patetic.

Sunt doar un navetist de circumstanţă,
În viaţă, ce-am greşit fugind de rău
Şi m-am întors -crezând în importanţă-
S-ajut pe-ai mei, să nu cunoască hău,

S-acopăr hăul, melancolic, ce mi-e rană,
Să fiu printre bătrâni în a mea ţară,
Să plâng în cimitir, în vechea strană,
Să-ncerc să îmi scot semeni din ocară!...

Din şcoli, ce le-am făcut p-aici ş-acolo,
Citind şi exersând de zi cu zi,
Valoare n-am!... Alţii şi-o strigă în tremolo;
Făcută pe furiş, doar pe hârtii.

Am gust de-a spune, fără de oprire
-Căci inima vreau toată s-o debarc
Şi-ntreb de am vreo şansă, la citire-
Sau îmi pun ţeava lângă tâmplă, s-o descarc.

Fric-am să mor, aici, să fiu lignit,
Un nimeni care sunt, din întâmplare;
Şi-un Păunescu aţi negat şi răstignit!!!
... Unde-am uitat să venerăm pe cel ce moare.

Aşa c-o să mă-ntorc, de unde nu-s,
Să plâng, de unul singur, nedreptatea
De-a fi, printr-o greşeală, un produs
De popor, ţară făr-a şti... umanitatea!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez de vis... la Rege

De la bunica ascultam prin'70
Poveşti cu o Regină din alt timp
Ce cobora-n caleşti, cu har şi nimb
Pe-n drum de colb, la fel ca azi... poteci.

Şi tatăl meu, copil desculţ, vedea
Alai regesc în Câmpina natală,
Încununat de-o sfântă, o vestală...
Era Maria, o Regină, a ţării stea.

Mă doare timpul, am în carne totul,
Mă prăvălesc în gânduri de copil,
Înverşunat la minţi ce-au dat exil;
La venetici de suflet de-un popor, netotul.

Aveam acasă, în sertare-n cărţi,
Monede de argint sau bani-hârtii
Cu chip frumos, cum visul de copii...
Să fiu cum un Mihai! Chiar cu aceiaşi sorţi!

Nu se ştia de rău... Curaţi pe-atunci
-Prin '30 din ce-i trecutul veac-
Erau ferice şi de-avut de-un prepeleac...
Trăiau în pace şi onoare, printre munci.

E-un paradox, căci ce trăiesc e-un vis
Şi ce-i real refuz, căci e perversitate!
Mă pierd într-un neant nevrut, într-o etate...
E ţara haosului, furtului de nedescris.

Nici de-am plecat pe alt tărâm, în lume,
Nu am uitat poveşti, de buni, de taţi.
Trăiesc acum şi eu prin exilaţi
Şi-ncerc s-aştern trecut în noi volume.

Şi cum în vis, trăieşti aievi real,
La fel realul s-a-ntrupat în vis...
Felicitări am dus, la regele promis,
De ziua-i naşterii, eu neştiut... la Tron Regal.

Păstrez în suflet, inimă, în simţ,
Căldura palmei mari, a strânsului de mână;
O simt pe şiră, o am în braţ, o am stăpână...
Trăiesc de-atunci, înverşunat, sunt tot un zimţ...

... Doresc onoarea-n calm, spre-a mă conduce!
O groaznică, nimicitoare silă mă-ntreţine;
Să pot să fac din mine o mulţime!
Să pot linşa lingăii, hoţii... Rege s-am şi-o cruce!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Februarie

E noapte şi-i rece, afară
e umed şi totu-i pierdut ;
singurătatea începe să doară
căci oameni în jur n-am văzut.

Încep să mă-ntreb dacă oare
s-au dus ale vieţii clipiri.
Ce viaţă, ce gânduri, splendoare
primeam peste tot cu priviri.

Ce ceaţă! Nu-i nimeni prin preajmă
şi cred că încet îmi pierd calmul
Iar locul e gol, plin de spaimă.
Aici pân' şi eu îmi pierd charmul.

Dar unde mă aflu, de ce?
N-am terminat de trăit încă-n lume.
Aştept în răcoare s-aud tot ce zice
liniştea oarbă ce-mi provoacă spume.

E-o stare de frică şi teamă de-orice
lucru ce-l simt sau chiar de-l gândesc ;
m-aşez 'grămădit pe jos să îmi plece
măcar o secundă ochii ce pândesc.

N-am linişte, n-am pace, n-am aer,
n-am nici putere să strig şi nici cui,
că de-ar întinde o mână, eu ager
m-aş prinde de mâna oricui.

Acesta e iadul sau poate
doar purgatoriul în care nu cred.
Poate aici îmi mai pierd din păcate.
Miroase a vină, a groază şi-a putred.

Ah, viaţă nebună ce-am trăit acolo
pe când eram zeul suprem,
nu m-am aşteptat o secundă
ca eu să ajung la extrem!

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!