Karma

Mă-ntorc, în ziua clară, spre cetate.
Păduri în zare. Albe drumuri. Calme
Păşuni ce ţin amiaza-ntreagă-n palme.
Şi moartea, ce ne mână-ncet din spate.

Spre orice punct, aceeaşi depărtare.
Jur-împrejur, o singură fiinţă —
Îmi amintesc (e, oare, cu putinţă?),
Îmi amintesc de tine cu oroare.

Se-ntunecă urcuşul. Noaptea vine
Şi mie însumi chipul mi-l arată.
Sunt fericit. Sunt singur. Eu sunt, iată!
În negrul burg e loc doar pentru mine.

poezie de Eugen Dorcescu din Culegătorul de alge (1985)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mia: Ce-ar fi să te schimbi şi să trec eu pe la tine în scurt timp?
Charlie: Sigur, sunt sus pentru că ştii tu, sunt o persoană de noapte.
Mia: Îmi amintesc.
Charlie: Desigur, dacă vii prea târziu, s-ar putea să fiu beat.
Mia: Îmi amintesc.
Charlie: Sau e posibil să fie alte femei.
Mia: Îmi amintesc.

replici din filmul serial Doi bărbaţi şi jumătate
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul îşi scutură secundele pe la uşa sufletului meu... Şi nu sunt singură... Sunt un punct mobil, licurind ca o stea, pe cerul lipsit de senin al vârstei a treia. Şi iată cum pereţii camerei mele îmi dau deodată strania senzaţie de sufocare, dar şi de siguranţă în acelaşi timp, de rece, dar şi de odihnă, de lumină, dar şi de tăcere... Mă plimb fără sens prin camera goală, vorbind cu mine însămi despre toţi, despre toate. Zâmbesc, îmi amintesc de bătrânii nevrotici şi îmi imaginez că nu sunt departe de povestea lor.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele crud

Sunt singur şi nefericit ca moartea
Sunt singur şi nefericit ca vântul
Prieten bun îmi este numai cartea
La care scriu acum, apoi mormântul.

Da, vreau să mor, să fiu măcar o clipă
Cu vântul şi cu moartea la un loc
Să zbor spre cer şi să mă fac risipă
De dor la îngeri ce le-aş pune foc.

Sunt singur şi nefericit ca viaţa
Sunt singur şi nefericit ca focul
Mă-ntorc, după ce scriu, ca dimineaţa
Soarele crud. Aşa mi-a fost norocul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri şi vise scrise

Vor trece ani, vor trece zări
Vor trece multe amintiri.
Vom scrie vise, versuri, stări
Din ale noastre... triste firi.

Vom adormi, visând, visând
Căci viaţa e frumoasă.
Ne vom trezi, cântând, cântând
Trebăluind prin casă.

Sunt amintiri, dar sunt şi vise
Ce vin, ce au trecut.
Când le uităm, rămân ucise
Un lucru neplăcut.

Bine ar fi, să le salvăm
Le scriem, să trăiască.
Farmec aparte, să le dăm
Să nu se veştejească.

Îmi amintesc... când ne iubeam
Îmi amintesc prea bine.
Din ochi, iubirea, îţi sorbeam
Îmi amintesc de tine.

Îmi amintesc, prima-ntâlnire
Iubita când îmi vine.
Îmi amintesc, plăcuta-ţi fire
Îmi amintesc, de tine.

Şi-mi amintesc, al tău sărut
O, cât era de bine.
Şi-mi amintesc, cât a trecut
Da, mi-amintesc de tine.

Aş trece eu, să-mi amintesc
Să-mi amintesc mai multe.
Când îţi spuneam, că te iubesc
Şi cerul vrea s-asculte.

Şi-a ascultat, a ascultat
Eram, ca doi copii.
Pe braţe, eu, mi te-am purtat
Dorită ca să-mi fii.

Şi-mi amintesc, cum mă doreai
Cum mă doreai fiebinte.
În braţe, tu, cum mă strângeai
Şi îmi şopteai cuvinte:

Mai stai, mai stai, mai stai
Mai vreau al tău sărut.
Mai stai, mai stai – ziceai
Şi vremea a trecut.

Şi vremea, vremea... va mai trece
Rămân, doar amintiri.
Şi amintirea, ne petrece
Spre alte zări... şi firi.

Acum, le ştiţi: le-am scris
Le-am scris ca să le ştiţi.
Şi vor rămâne... vis
Şi voi să vă iubiţi.

Viaţa, este frumoasă
Frumoasă, când iubeşti.
Şi este, dureroasă
Când tu, o părăseşti.

Şi vine, vine-o zi
Când toţi o părăsim.
Şi ziua, n-o vom şti
Cumva, să o vestim.

Şi dacă tot, nu ştim
Nu ştim ce va mai fi.
Măcar, să ne-amintim
Când timpul, v-a muri.

Sunt amintiri, sunt vise
Sunt vise adunate.
Spre zări, vor fi deschise
Frumos poetizate.

Şi dacă se vor teme
Prin vreme, să înoate.
Nu vă temeţi... de vreme
Spunând, că nu se poate.

Se poate, dacă vrem
Şi dacă... ne iubim.
Şi amintiri... avem
Scrise, când: le citim.

poezie de Paul Preda Păvălache (15 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păduroasa Cetate

Am fost, desigur, foarte fericit
În sumbra, păduroasa mea cetate.
Căci, iată, amintirea ei străbate,
Ca un izvor prin straturi de granit,
Imensele depuneri de uitare
Ce-mi zac în suflet. Însumi mă scufund
Spre-acel inel de negură, rotund,
Iluminat intens de-un negru soare...
Acelaşi soare tânăr îşi aşterne
Pe chipul nostru umbrele şi azi —
Vechi citadini, hieratici şi nomazi,
Pe străzile cetăţilor moderne.

poezie de Eugen Dorcescu din Epistole (1990)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe de orb

Iubesc să te privesc acum,
Căci mâine poate orb voi fi,
Iar talpa ta mică pe drum,
Lânga a mea va sta şi nu voi ştii.

Cerul o să mi-l amintesc,
Precum şi marea totodată,
Albastru la tine-n ochi privesc,
Şi firea ta puţin cam agitată.

O să-mi amintesc de ploi,
De cum arată o stradă udă,
Şi de privirea ta ca un şiroi,
Cum mintea mereu îmi inundă.

Dacă m-ar ajuta norocul,
Să-mi amintesc tare aş vrea,
De buzele roşu ca focul,
Pe care le purta doar ea.

Sper să îmi aduc bine aminte,
De toată sticla de prin casă,
Să nu o sparg când stă cuminte,
Cioburi ce sufletul ştie să descoasă.

La stele sunt nevoit să mă gândesc,
Şi la cum arată atunci când mor,
Ca zâmbetul tău să îl amintesc,
Atunci când o să-mi fie dor.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aceste prostioare

Mă vei lăsa vreodată să fiu iarăşi eu?
Mă vei lăsa cândva liber, de capul meu?
Lanţurile care ne leagă
Sunt în jurul nostru încă,
Scăpare nu-i – dar am ştiut asta mereu,
Deşi, mai rămân totuşi toate-acele lucruri mici
Care mă-încântă sau mă ard ca şfichiul unui bici:

Urmele de ruj lăsate pe-o ţigară,
Un bilet de avion spre locuri unde-i mereu vară...
Şi, iată, inima-mi zboară din nou ca un scatiu.
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine;
Clinchetul unui pian în apartamentul vecin,
Acele cuvinte poticnite, care se voiau de-alin,
Un leagăn pictat cu flori pe nisipul auriu...
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine;

Ai venit, ai văzut, m-ai învins;
În clipa când m-ai învins
Am bănuit că trebuie să mă fi atins
Vântul lui Martie, iar inima-mi dansa precum un balerin;
Sună-un telefon, dar dacă va răspunde cineva nu ştim.
Oh, năluca ta apare pretutindeni!
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine.

Primele narcise, telegramele lungi şi exaltate,
Lumina lumânării pe feţe de masă alb-imaculate...
Şi, iată, inima-mi zboară din nou ca un scatiu.
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine;
Parcul în amurg când clopotele sună,
"Ile de France" şi noi cu pescăruşii dimpreună,
Frumuseţea proaspătă-a Primăverii...
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine.

Ce straniu să te regăsesc după-atât amar de vreme!
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine,
Ele te readuc parcă lângă mine;
Oftatul trenurilor la miezul nopţii în gări goale, becuri în balans,
Eşarfe de mătase-aruncate-alături de invitaţiile la dans;
Oh, năluca ta apare pretutindeni!
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine.

Parfumul de gardenii al feţelor de pernă, subtil,
Fragi sălbatici doar şapte franci la chil
Şi, iată, inima-mi zboară din nou ca un scatiu...
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine.
Surâsul clorotic al Gretei Garbo, parfumul trandafirilor,
Fluieratul chelnerilor la ora-închiderii – or
Cântecul lui Bill Crosby răsunând în ceas târziu.
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine.

Ce straniu să te regăsesc după-atât amar de vreme!
Aceste lucruri îmi sunt dragi şi, ei, bine,
Ele întotdeuna te readuc la mine;
Mireasma frunzelor toamna, geamătul navelor în radă,
Doi îndrăgostiţi mergând ca-într-un vis pe stradă...
Oh, năluca ta apare pretutindeni!
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine.

cântec interpretat de Frank Sinatra, muzica de Jack Strachey, versuri de Eric Maschwitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că eu sunt un far

Voi sta mereu de veghe,
Pentru că eu sunt un far.

Voi vedea doar ceea ce este bun,
Pentru că eu sunt un far.

În ceaţă, confuz, voi căuta răspunsuri,
Pentru că eu sunt un far.

Ajut toate navele de pe mare,
Pentru că eu sunt un far.

Stau nemişcat într-un singur loc,
Pentru că eu sunt un far.

Mă descompun încet, din interior,
Pentru că eu sunt un far.

Îmi duc singur toate zilele vieţii,
Pentru că eu sunt un far.

Nu voi căuta niciodată o pereche,
Pentru că eu sunt un far.

* 20 August 2022 - Ziua Internaţională a farurilor

poezie de Wuji Shiu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pulberi

De drumuri secţionată
Cernută şi dispersată
Căi multiple-mi trec prin vine
Şi mă-mping forţat spre tine.
Drumuri strâmte, răsucite
Mi se-aprind tainic-de-orbite.
Cântec mesager spre lună
Plâns de lup crescut la stână
Eşti tu, mic, încovoiat
Descărnat şi re-ncarnat.
Drumuri răsucite-n mine
Drumuri mereu către tine
Toate au făcut un plan
Să dărâme ce mai am.
Templu-i lut, stins pe podea.
Acum, sunt polen de stea.
Sufletul tău, volbură
Mi-l ia-n vânt şi-l mătură.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare sunt eu?

Oare sunt eu cea de atunci
Când ruşinată îmi plecam privirea
Oare sunt eu cea de acum
Când înflăcărată îţi caut iubirea
Oare sunt eu oare nu sunt
În mine sângele a prins sa fiarbă
Şi stau la pândă între da şi nu
Între cea de acum şi cea de atunci
Şi îmi ţes amintirile cu aţa durerii
Şi trag cu dinţii de un nou început
Mă-nfăşor în mantia uitării
Şi-mi pun ciucuri în diverse culori
Îmi aprind albastrul din suflet
Şi aştept...
Îmi împart zilele între cea de acum
Şi cea de ieri
Închid ochii şi vorbesc cu mine
Oare sunt eu cea de atunci
Oare sunt eu cea de acum
Oare sunt eu dintotdeauna
Iubindu-te pe tine...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

pereţi întunecaţi
în patru colţuri, mă împart
cu palme ating ce nu pot vedea
caut în ei sunete trecute
cobor, căci au fost dărâmaţi
de privirile mele
caut orizonturi în praful rămas
degeaba mă zbat
a fost încăperea mea, numai a mea
în mine sunt pereţii mei
şi vreau să mă ating, pe mine
mâinile se întind în van
prin zbatere zadarnică, căutând
păiajenul din colţ uitat
uscat de vremea trecută
îmi amintesc ce nu sunt astăzi
ţesătura lui este peste ochii mei
o plasă veche, îmbătrânită
de pleoape strivită
lovesc pereţii mei
dar ei nu mai există
a rămas doar întunericul din mine
ce palidă lumină întinde
spre tunelul luminii albe

poezie de Viorel Muha (1997)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt lacrimioarele-nflorite

Sunt lăcrimioarele-nflorite
Şi când duios mă uit la ele
La tine mă gândesc, iubite,
Şi-mi amintesc vremile-acele

Când înflorite lăcrimioare
Cu drag îmi trimeteai tu mie,
Şi când era în orice floare
Un semn de-amor, de bucurie.

Ah! florile atunce date
N-a mai rămas nimic din ele
În vânt sunt toate spulberate,
Simţirea ta, vremile-acele!

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc

îmi amintesc de tine cum mi-ai fost
în visul cel tihnit de-odinioară,
când te aveam statornic adăpost
şi pavăza furtunilor de-afară.

îmi amintesc de tine cum veneai
în visul cel tihnit de-odinioară,
c-o vorbă spuza zilei mi-o-nviai
şi-mi luminai odaia de cu seară.

îmi amintesc de tine cum mi-ai fost
în visul cel tihnit de-odinioară,
până să-ţi fiu bagajul fără rost
uitat pe un peron de gară.

tăcerea ta e-al morţii avanpost,
pe care nici speranţa nu-l doboară.
îmi amintesc de tine cu mi-ai fost
în visul cel tihnit de-odinioară.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezleagă-mă!

dezleagă-mi aşteptările de tine
şi sufletul dezleagă-mi-l de tot!
dă-mi dreptul să te uit precum îmi vine
şi lasă-mă să-mi amintesc că pot.
dezleagă-mă şi află despre mine
că-s tot mai singură de tine, de-amândoi,
că nu-mi mai este de ajuns speranţa
cu care-adulmec drumul dintre noi.
dezleagă-mă acum şi nu mă ţine
în haosul din mine să nu curg.
e vreme lungă de când cad bezmetic
din mine-n tine, fără să te-ajung
şi-am obosit - îmi curge carnea-n visuri
zvârlite peste treceri de cuvânt.
eu nu-mi mai sunt - îţi sunt aripă ţie,
da-n mine mă târăsc pe sub pământ.
mi-e dor să beau din apele uitării -
dezleagă-mă, te rog - nu mă mai ţine!
în colivia aşteptării tale,
s-au vestejit luminile din mine...

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea mea

Aşchie din trunchiul meu
Eşti acuma lângă mine.
Lângă tine sunt şi eu
Cât pământul mă va ţine.

Boboc de floare între spini,
Un ghem de miresme petale
Te ţin pe pat de palme fin,
Sub gingaşe raze de soare.

Nu-mi închipui fără tine
Viaţa eu ca s-o închei,
Aş vrea boboc, să fii cu mine!
Însoţindu-mă pe orice alei.

Pe palme te întind spre cerul mare
Spre Bunul Dumnezeu
Să-i mulţumesc pentru aşa o floare
Promit: te voi iubi mereu!

poezie de Camelia Natalia Ignat (iunie 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mă, să uit!

Sărută-mă, să-mi amintesc de tine!
Sărută-mă! Să plec aş vrea, spre mine!...
Sărută-mi ochii-a despărţiri de-alint!
Eşti prea curat, nu pot să te mai mint!

El e în mine şi mă înspăimântă!
Nu pot să-l uit, cu gânduri mă frământă!...
E depărtare, vis şi-apropieri...
Caut uitare, dar găsesc dureri..

E şarpele ce-mi dă nefericire,
Pe care i-o plătesc cu prea-IUBIRE..
N-am să îţi scriu, pe el doar îl iubesc,
Dar nu mă vrea, ştiu că mă amăgesc!

M-a otrăvit, vândută-i sunt pe viaţă!...
Sărută-mă! Plec mâine dimineaţă!
Chiar de-oi muri de dor neîmplinit,
Mă-ntorc la el, nu vreau să-mi fii iubit!

Sărută-mă, să uit de el, de tine,
Să uit de el... de tine... şi de mine!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In Memoriam "Bacovia"

E ploaie, e viscol
şi singură sunt
în nări simt şi acum
miros de pământ
Bacovia iar
îmi şopteşte-un cuvânt
să scriu în memoria-i
doar un cânt
îmi amintesc de el
când e vânt
îmi amintesc de el
şi când plâng
zâmbesc amar,
cu lacrimi
vrând, nevrând
unde eşti tu poet
cu suflet plăpând
cuvintele tale
încă mai plâng
şi mai strigă versuri
ce-ai scris suspinând...

"Dormeau adânc sicriele de plumb
Si flori de plumb şi funerar veşmânt..."

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi amintesc...

Să-mi amintesc, să-mi amintesc de tine!
Până când apa Letei te-o sorbi,
Ca visul rău, căinţă şi ruşine
Te-or urmări, în fiecare zi!

Să-mi amintesc de tine! Da. Mereu.
Gândi-va soţul tău că-i eşti soţie,
Ne-om aminti de tine el şi eu:
Necredincioasă lui, – duşmană mie.

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu se sfârşeşte

Motto: "În noaptea aceea liniştită, am avut
chiar impresia că-mi aud trupul crescând."
(Haruki Murakami, La sud de graniţă, la vest de soare)

Astăzi voi sta
faţă în faţă cu mine
A-L-I-N-A
cu litere mari
îmi şopteşti numele
ademenind viaţa sa vină spre mine
să ma nască din palmele tale
sunt singura iubită
a celuilalt suflet al tău
pagina ce nu se sfârşeşte niciodată
şi pe care sunt scrise
toate limbile gândite şi negândite
toată tinereţea zvâcnind
de sângele aşteptărilor
dezbracaţi de lume, de false robe
am mers împreună spre un mâine
încrustat în carnea noastră

a venit şi dimineaţa asta
cu o mie de culori
tutunul cu aromă de departe
cafeaua sorbită teatral
în curcubeul de cuvinte
egale cu eul tău sunt
toate poemele din mine
toate zilele, nopţile
toate orele ce-au construit
ziduri, drumuri
oraşe întregi de nebunie

VIAŢA NU SE SFÂRŞEŞTE
dincolo de toate acestea
sunt deşerturi imense
dar dincolo de ele
sunt păduri, mereu alte păduri
foşnind din marile noastre iubiri
din dimineţi ca acestea
din amintirile mai puternice
decât toate deşerturile
şi toate spaimele lumii

astăzi voi sta din nou
a câta oară
faţă în faţă cu Tine

poezie de Alina Beatrice Chesca (24 aprilie 2007)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi albi

Păşesc pe-a vieţii cale în iarna care-ncearcă
s-acopere povestea de paşi lăsaţi în urmă
cu albul din noianul de fulgi ce vin în turmă
să-mi şteargă urma clară, sau chiar să o întoarcă.

Parcurg urcuşul singur, călcând pe stratul moale
ce-acoperă atâtea poveşti din alte visuri
ce au parcurs cărarea şi au lăsat doar scrisuri
citite printre gânduri, în timp ce merg agale.

Întorc, uşor, privirea, sunt multe urme şterse,
sau poate-‘s prea departe, sau unghiul mă înşeală,
căci gânduri mustrătoare mă scot din amorţeală
şi văd imagini clare, mai multe şi diverse.

Sunt chipuri de femeie în gânduri, printre urme,
ce mă îndrumă-n viaţă, ce-mi însoţesc parcursul,
văd chipul mamei mele, şi chiar i-ascult discursul,
mai văd un zâmbet care din dor mai vrea să curme.

Văd chipul Ei, mai apoi, al celei mai iubite,
cea care multe urme alături mi le-aşterne,
privind urcuşul aspru cu-aceleaşi griji materne
şi-mi dă, ca de plecare, săruturi nesfârşite.

Mă-ntorc din nou spre munte, încerc să ţin cărarea,
şi nu mă mai simt singur, nu simt nici oboseala,
las urme apăsate şi uit şi răfuiala
cu iarna, căci în munte e ea acum: chemarea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!