Ce imensă diferenţă între vechile mele jurnale (cele dinainte să fac, să zicem, 40 de ani) şi cele mai recente! Primele erau triumfaliste chiar şi-n deznădejde, celelalte – disperate chiar şi când viaţa pare blândă cu mine. Acum sunt în acel moment când am ajuns la marginea cea mai îndepărtată a minţii mele, atât de îndepărtată că am uitat, pe drum, de ce înaintez. Am adunat pe drum atâta experienţă, încât nu mai pot face nimic cu ea, fiindcă fiecare grăunte de cunoaştere se anulează cu toate celelalte: ca să faci ceva trebuie să ştii puţin.

Mircea Cărtărescu în Zen. Jurnal 2004-2010 (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai simplu

într-adevăr, am primit s-alegem orice poveste:
una a noastră, alta şi-a lor;
nimic obişnuit, spuneai; nimic obişnuit, bănuiam că e;
eu făceam loc printre valurile tale
când ieşeai cu câte o alta, de hotar ce-aş fi putut înţelege
şi doar ce se făcea cu o treaptă mai sus;
uneori, altele îţi erau în lucru, precum cărţile mele
despre cele mai vechi amintiri, aşa cum te-am învăţat,
chiar şi cea care ne-nsoţea, de ştiam ori nu;
sigur ne putem străbate orice poveste
chiar şi-n lung şi chiar şi-n lat, să stăm şi-n drum
şi-n pragul ei şi-n orice sfere şi mai înalte decât noi.
cel mai simplu dintre toate ne este simplu
şi aşa cum se-arată:
cu gutui la masa de seară... aceea care ne aşteaptă
şi cu flori din orice anotimp
încât nimic să nu sfârşim şi niciodată.

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii sunt socotiţi a fi tare cumpliţi, şi tigrii tot aşa; dar nici tigrii, nici năpârcile, nici diplomaţii, nici judecătorii, nici călăii, nici regii nu pot ajunge, chiar dacă ar face cele mai mari cruzimi, aproape de cruzimea blândă, blândeţea înveninată, dispreţul sălbatic al domnişoarelor între ele, când unele se cred mai presus de celelalte prin naştere, avere, gingăşie şi când este vorba de o căsătorie, de întâietate, mă rog, despre una dintre cele o mie de rivalităţi dintre femei.

Balzac în Pierrette
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti zăbava vieţii mele

Tu eşti zăbava vieţii mele
în care-nchizi singurătatea,
cu sluj şi mii de temenele
slobozi din mine răutatea!

Trezeşti de fiecare dată
gânduri trăsnite şi rebele,
eşti cea mai insolită fată
când eşti zăbava vieţii mele!

Remarc figura-ţi încruntată
când te-ntâlesc, uit toate cele,
mă placi, te prefaci bosumflată,
dar eşti zăbava vieţii mele!

Se mai întâmplă câteodată
să uit de lună şi de stele,
te vreau aşa... îngândurată
că eşti zăbava vieţii mele!

În clipele cele mai grele
să te urăsc, să plâng îmi vine,
că eşti zăbava vieţii mele
şi te-aş pârî... dar n-am la cine!

Că-mi eşti atât de singulară
încât îţi compun poezele,
ispită dulce şi amară,
tu eşti zăbava vieţii mele!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi fac impresia, când mă uit înapoi, c-am purtat în mine viaţa unui străin... Totdeauna mi-am închipuit sufletul omului ca o visterie cu odăi multe, unele pline de comori, altele deşarte. Mulţi oameni, cei mai mulţi, trăiesc toată viaţa în cămăruţele cele goale şi veşnic deschise, căci celelalte sunt zăvorâte cu lacăte grele, şi cheile lor zac tăinuite în focul chinurilor. Pe mine golul m-a înfricoşat ca şi întunerecul. De aceea m-am străduit să găsesc cheile comorilor mele. Dar şi comorile sunt înşelătoare. Îndată ce ai descoperit una, râvneşti pe cele mai ascunse? Poate cea mai de preţ nu ţi-o dezvăluie decât moartea, şi totuşi o doreşti cu lăcomia avarului? O fi deşartă chiar râvna aceasta? Fără ea însă viaţa n-ar mai avea nicio valoare şi nu s-ar deosebi întru nimic de viaţa unei gângănii!? Azi simt c-am descoperit o comoară nouă şi trebuie s-o apăr cu orice jertfă!

citat celebru din romanul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu
Adăugat de Musat Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ce faci acum

Atunci când ai plecat eu am ramas un pic "senil''.
M-am pierdut, hai să recunoaştem, m- am pierdut pierdu-te...
Si tu?
Ah!.. Nu, scuză-ma, eu nu te-am întrebat dacă şi tu ai suferit,
Era un ce mai faci, chestii din astea...
pe scurt, un ce faci acum?
Ce faci acum, acum si chiar acum, ce faci chiar acum?
Nu-mi pasă ce faci în viaţă, eu nu mai sunt în viaţa ta, ce crezi că-mi pasă?...
Cu siguranţă faci atât de multe lucruri frumoase,
dar pentru mine contează acum, acum îmi pasă...
Acum, chiar acum în acest moment.
Pentru ca eu acum mă gândesc la tine făcându-mi rău...

poezie de Charles Bukowski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duel

Am prins strigătul de aripi şi le-am frânt, din neputinţă,
Adunase-n el amarul clipelor de suferinţă
Şi mă mistuia... netrebnic, între gânduri neplăcute,
Iar în suflet, ceţuri dense, rosteau vrute şi nevrute

Lunecam în găuri care nu aveau sfârşit vreodată,
Erau drumuri către iaduri, din acum spre niciodată,
Şi din teamă, eram sigur că nu pot să mă întorc
Către ziua care vine, ca o clipă să-i mai storc

Câteodată, e cărarea un drum greu, lipsit de soare
Curg pe umeri deznădejde, frică, cât şi disperare
Şi apăsă într-atâta încât crezi că nu mai poţi,
Un genunchi e în pământuri... nu mai ştii de îl mai scoţi

Sunt momente dificile, trec prin noi, prin fiecare
Ne lovesc fără de milă chiar acolo unde doare,
Dar vor trece... trec cu toate, le-am învins de-atâtea ori!
Cum să ştii că eşti în viaţă, dacă nu mai simţi că mori?

Peste toate e lumină, ne veghează fără glas,
Chiar de pare totul negru, nu renunţi, mai faci un pas
Şi te lupţi, căci fără luptă eşti un simplu muritor,
E doar un duel cu viaţa... vei ieşi învingător!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Nimeni nu poate face nimic acum, nu putem decât să aşteptăm liniştiţi, după cum ai spus chiar tu.
Lucian: Ştiu; tocmai neputinţa asta mă înnebuneşte! Îmi toacă toţi nervii! Aş vrea să pot face ceva.
Lia: N-ai ce să faci. Trebuie să accepţi situaţia, realitatea.
Lucian: Am să încerc, dar nu ştiu dacă pot accepta. Oricum, n-am de ales... E deja o altă pată neagră în dosarul meu, nu-i aşa? Se adaugă la celelalte... S-au strâns destule în şase ani, de când am părăsit Terra.
Lia: Ah, afurisit raport! Nu mai tot aminti de el!
Lucian: Sunt curios... Aş vrea să ştiu ce-ai scris despre mine până acum. Nimic bun, presupun...
Lia: Nu contează...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că mi-e mai bine atunci când sunt ocupat. Nu ştiu ce să fac cu timpul liber; nu pare să mi se potrivească. E o industrie păcălitoare, mai ales când ai succes. Nu mai trebuie să faci nimic. Eu sunt acel gen de persoană care dacă nu face ceva constructiv, poate începe să facă ceva distructiv.

citat din Denzel Washington
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţele cele mai apropiate nouă sunt cele care ne cunosc mai puţin calităţile şi mai bine defectele; pentru că primele se simt şi celelalte se descoperă, căci ochiul simte ceea ce îl mişcă, dar nu-l vede cu adevărat.

citat celebru din Henri-Frederic Amiel
Adăugat de carmen istrate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru uşi ( extras din ‘Numele vântului' )

Poate că cea mai mare însuşire a minţii noastre
este abilitatea de a face faţă durerii.
Gândirea clasică ne arată care sunt cele patru uşi ale minţii
prin care fiecare trecem în funcţie de propriile necesităţi.

Prima este uşa somnului.
Somnul ne oferă un refugiu
unde putem să ne ascundem de lume şi de toate durerile ei.
Somnul marchează trecerea timpului,
distanţându-ne de lucrurile care ne-au rănit.
Când o persoană este rănită, de multe ori îşi pierde conştienţa.
Similar, cineva care primeşte veşti traumatizante
devine adesea letargic sau leşină.
Acesta este felul în care mintea se protejează de suferinţă,
trecând pragul primei uşi.

A doua este uşa uitării.
Unele răni sunt prea adânci pentru a putea fi vindecate
sau prea adânci pentru a fi vindecate repede.
Mai mult, unele amintiri sunt pur şi simplu chinuitoare
şi pentru ele nu există leacuri.
Dictonul "timpul vindecă toate rănile" nu exprimă adevărul.
Timpul vindecă cele mai multe răni,
celelalte se ascund după această uşă.

A treia este uşa nebuniei.
Sunt momente când mintea primeşte-o lovitură atât de cumplită
încât se afundă în nebunie.
Deşi aşa ceva nu pare un beneficiu, de fapt este.
Sunt momente când realitatea nu-i decât o perpetuă suferinţă,
iar pentru a se elibera, mintea trebuie să evite realitatea.

Ultima este uşa morţii.
Opţiunea finală.
Nimic nu ne mai poate vătăma după ce am murit.
Cel puţin aşa ni s-a tot spus.

poezie de Patrick Rothfuss, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cred decât

Nu cred că o să iasă ceva extraordinar,
Pe sfera acesta albastră bântuită de nelinişti,
Cum nu cred că lumea este veşnică,
Cel puţin în actuala formă atât de volatilă şi incertă,
Dar,
Cred că visele,
Oricât de nebuneşti şi fantasmagorice ar fi ele,
Uneori, chiar pot se pot împlini
Şi deveni realitate.
Într-o lume în care aproape fiecare nimic,
Vrea să cucerească celelalte nimicuri
Şi să devină un stăpân de nimic,
Fiecare e liber să creadă în steaua lui sortită,
Sperând că va putea vreodată să o atingă.
Nu cred în glasuri profetice şi anoste,
Ce propovăduiesc sfârşitul sfânt,
Distrugerea de va veni,
E mult, mult mai perfidă,
O ştiu prea bine căci...
Este în noi,
Cei ce vrem să cucerim nimicul.

Nu cred decât în mine şi în Cel de Sus
Şi sunt convins că este de ajuns!

poezie de Mircea D. Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fericit că pot număra stelele fără a fi dus la ospiciu

e felul meu de a da gaura clipelor
cu speranţa că infinitul va curge lin
impasibil
prin toate stările mele de agregare
prin toate
chiar nu am o evidenţă
sunt din ce în ce mai dezordonat
când sunt puf de păpădie în luptă strâmbă cu gravitaţia
când delfin în căutarea atlantidei
din când în când sunt zmeu în vreo poveste cu happy-end
iubesc cu şapte inimi din cele zece
dar nu uit niciodată şirul stelelor
număr şi număr
contabilizez şi aşez la dosar
fiecare cădere de stea
toate promisiunile făcute sub lună plină
pecetluite cu sărutări
fiecare dorinţă
fiecare dans
doar sunt cel mai fericit numărător de stele
lacrimile mele nu mai ştiu să curgă
sunt imponderabile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceea ce mă priveşte, pe lângă multe alte ciudăţenii ale minţii mele — mă gândesc uneori ce preţios aş fi ca material de studiu pentru un psiholog, chiar pentru un psihiatru, dar n-am de gând să-mi vând pielea atât de ieftin —, senzaţiile de deja vu m-au însoţit constant în viaţă, din fericire nu atât de des încât să nu le mai dau atenţie.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rifca cea frumoasă la rabi

Într-un orăşel de munte
Rabi–i omul învăţat.
Are el răspuns la toate
Şi se face ascultat.

Veni Rifca cea frumosă,
Zise cum vă spun acum:
- Eu am cinci copii acasă
Şi al şaselea-i pe drum.

Spune Rabi, mă învaţă,
Sigură-s că tu le ştii:
Ce să fac de acum în viaţă,
Ca să nu mai fac copii?

Stă Rabii şi se gândeşte
Şi-o priveşte pe sub geană ;
«Ah! Ce frumuşică este »
Iar păcatul îl îndeamnă.

- Când Ştrul îţi face ochi dulci,
De la mine tu să ştii
Dacă-n pat ai să te urci,
Picioarele-ntr-o oală să le ţii.

-Dacă ăsta este sfatul,
Mă gândesc – nu-i vorbă goală,
Eu am să-mi trimit bărbatul
Ca să-mi cumpere o oală.

Au trecut doi ani de zile,
Poate chiar ceva în plus,
Şi din nou la Rabi vine,
Rifca, dar nu cum s-a dus.

-Rabi, am acum şase copii
Şi iar sunt însărcinată.
Ştiu că toate tu le ştii.
Mai învaţă-mă o dată.

-Rifca dragă, rog să-mi spui
Dacă sfatu-ai respectat:
Picioarele-ntr-o oală să le pui
Când cu Ştrul te urci în pat.

-Sfatul, eu l-am respectat.
Dar bărbatul minte n-are:
Două oale mi-a luat.
N-a găsit una mai mare.

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile minunate din viaţa mea, toate cele pe care le-am iubit cu adevărat şi care-au răspuns cu dragoste dragostei mele, au fost într-un fel necorporale, au fost bucurie pură, nevroză pură, experienţă pură. Senzualitatea, uneori dusă până foarte departe, nu a fost decât un ingredient într-o aventură complexă şi epuizantă a minţii.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângerează lumina

zilele sunt arse acum
în jur lacrimi şi fum
am despărţit drumurile, am ajuns la amintiri
tragice amintiri
azi dorm între sălcii plângătoare
nimeni pe drum, nimeni în cale
târziu am aflat
sunt străin de mine, de lume, de toate
eram proscrisul din cetate
nu am ştiut că am păşit într-o noapte dincolo de mine
am atins cu fruntea zenitul unei lumi
azi capul mă doare
lumina sângerează pe drum
ce pot să fac aici, acum
când viaţa asta este scrum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Visele mele îşi pierd treptat integritatea precum dinţii cariaţi.
Mai exact,
Şovăielile mele sunt uneori interminabile
Şi tăcerile mele devin căteodată de-a dreptul incomode,
Mă refer la rateurile mele şi la scuzele mele de rigoare
Atunci când gâtul mi se usucă de emoţie.
De ce mi-am asumat oare acest risc?
Visele astea întotdeauna se termină prost.

Am citit două ficţiuni scrise în franceză şi spaniolă,
Mai exact, am citit două cărţi cu "uşi trântite".
Cele două limbi străine erau mai importante pentru mine
Decât însuşi înţelesul profund al celor două cărţi,
Erau cu mult mai importante chiar decât persoana mea.
Eram atât de intoxicată, încât am început să mă degradez.
Mi s-a făcut foame.
Nu ştiu de ce, dar
Suprarealiştii sunt întotdeauna deasupra oricărei interpretări.
Nu am nimic nou de spus.

Când am fost la Paris, am stat într-un hotel mic.
Toate celelalte camere erau ocupate de budişti lama tibetani.
Erau veniţi la Paris pentru congresul lor anual.
Eu încă nu reuşesc să înţeleg aceste identităţi reîncarnate.

Este o zi neaşteptat de superbă,

Eu locuiesc într-o casă de sticlă.
Am auzit că a trăi într-o casă de sticlă este, "prin excelenţă", o virtute revoluţionară.
Este, de asemenea, o intoxicare ireversibilă,
Dar am mare nevoie de acest exhibiţionism moral.

Am învăţat să iau iubirea în serios şi să mă caut pe mine însumi în iubire.
Caut în continuare "iluminarea pură".
Îmi place teribil epoca lui Ludovic al VII,
Încă am nevoie de acel moment al '' curtoaziei în iubire",

Am citit despre concepţia suprarealistică a iubirii.
Sunt în căutarea unui sentiment şi a unei legături secrete de iubire,
Care îmî poate schimba atât viaţa interioară cât şi cea exterioară.
Mă gândesc la dialectica intoxicaţiei,
Mă gândesc la toate stările extatice existente în această lume
Şi în egală măsură mă gândesc la sobrietatea umilitoare.

Am auzit că Breton a avut o legătură telepatică cu o fată virgină
Şi că a avut loc un transport telepatic între ei.
Eu încă nu-l înţeleg pe Breton şi nici această lume
Care are graniţele în vecinătatea mormintelor.
Este incă o zi neaşteptat de superbă.

Percep întotdeaua ideile revoluţionare la modul "demodat",
În clădirile vechi ale fabricilor,
În cele mai vechi fotografii,
În obiectele care au început să se găsească din ce în ce mai rar,
În pianele imense,
În restaurante demodate, unde se caută o modă nouă,
În sărăcia oamenlor înrobiţi, în acele obiecte destinate sclaviei
Care suferă brusc transformări în virtutea unui nihilism revoluţionar.
În ploaia înceţoşată care se vede pentru prima dată printr-o fereastră ovală,
În forţele dezlănţuite ale atmosferei.
În toate lucrurile menţionate mai sus, pe punctul de a exploda.
Sunt atât de intoxicată încât continui să mă degradez.
Cred ca nu mai am nici o şansă să supravieţuiesc.
Sunt încă o visătoare, deşi visele mele îşi pierd total integritatea.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de fragilă

Într-o lume ce pare a fi defectă,
Trebuie să zâmbesc că nici eu nu sunt perfectă,
Încerc cu linişte viaţa să-mi trăiesc
Şi toate uşor să mi le potrivesc.
Încerc să mă bucur de orice nimic,
Îmi aşez amintiri toate într-un plic,
Iar când descopăr ceva în fiecare clipă,
Zâmbesc şi le strâng să nu fac risipă.
Când e senin, stau seara şi privesc stelele,
Iar vântul suflă lin şi-mi ridică pletele,
Apoi în pat când eu dormeam,
Gândul mă duce când noi visam.
Uneori viaţa e ca o poveste
Şi tot viaţa ne dă de veste,
Că acum eşti ş-apoi te duci
Pentru că nu ştii niciodată cât o mai duci.

poezie de Eugenia Calancea (2 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să mă gândesc la cele 19 luni trecute în închisoare. E ceva atât de străin de gândul meu, de soarta mea adevărată îndreptată spre libertate, încât nu-mi recunosc nicio rudenie, nicio afinitate, nicio coincidenţă între mine şi cele prin care am trecut. Zadarnic am încercat să integrez acest timp în sensul vieţii mele. Am vrut să-i găsesc un rost, o explicaţie. Mă amăgeam când pretindeam că e o mare experienţă ce-mi putea folosi. Nu mi-a folosit toată urâţenia şi murdăria şi comicăria decât să mă delimiteze şi mai bine, să mă smulg din ea.

Alice Voinescu în Jurnal (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt stele cari apar de-odată aproape pe bolta cerească şi ajung să întreacă în strălucire pe toate celelalte stele. Nu toate pot să ajungă această strălucire, însă cele mai multe abia ajung să fie văzute, ca steluţe umile şi apoi, şi cele prea luminoase, ca şi cele umile, după ce au ajuns la un maximum de strălucire, încep să descrească, până ce abia se mai văd.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!