O lume minunată

Scrie multe sfaturi, pentru cei dragi ţie!
Să le scrii de toate şi nu doar ca să fie!
De dragul vostru sunt, acum, cu voi la masă!
Şi vă iubesc pe toţi, vă iau la mine acasă!

Ochiul nu mă înşală, eu vă simt privirea!
Nici inima nu-mi minte, ea simte bucuria!
Cu puterea mea, puţină, prea puţină
Aş vrea să vă mai scot cuvinte din rugină!

Să fiţi atât de veseli, şi plini de bucurie!
De fericirea voastră, nimeni să nu ştie!
Doar sufletul să vadă cum se uneşte cerul,
Cerul cu pământul, căldura cu gerul.

Fumul lumânării ce frumos se stinge!
Şi stratul de zăpadă, când afară ninge
Minunate-s toate şi toate sunt frumoase!
Şi iarna bradu-n case ce frumos miroase!

Totu e perfect şi totul merge bine!
Niciun lucru rău la oameni nu mai vine!
O lume minunată, făcută chiar din rouă!
O stare aşa de caldă şi o viaţă atât de nouă!

Ce frumos e totul, în culori aprinse!
Cu flori de argint, pictate, pe pajiştile întinse
Nu are vreme timpul acum să le măsoare
Bucuria toată, neîncăpătoare.

Sunt stele mari şi albe ce frumos lucesc!
Sunt fluturi care zboară şi flori ce înfloresc
Ce repede se înalţă, soarele pe cer!
În depărtări albastre, cu raze de oţel.

Pătrunde-n astă lume, ce nu a mai pătruns!
S-arată cerul tot, tot ce-a fost ascuns
Şi ni se spune totul, tot ce-am vrut să ştim!
Fără de întrebări, ce am putea să fim?

De bucurie mare, ar fi chiar mulţi surprinşi
Ar fi chiar sărbătoare, ar fi de nedesprinşi
Să ştii ce vrei e una, să ştii chiar toate, toate!
Cred că-n astă lume, şi moartea are moarte!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumos e...

Ce frumos e muntele!
Când şi-arată semeţia,
Ascunzându-şi bogăţia,
Sfidând toate zările.

Ce frumos e dealul!
Când şi-arată neamul
Şi toate podoabele
Încă fără lacăte.

Ce frumoasă e câmpia!
Când împarte florăria
Şi sfinţeşte armonia,
În toată gospodăria.

Ce frumos e cerul!
Când alungă gerul
Şi umple de bucurie
Tot ce primăvara învie.

Ce frumoasă e marea!
Când sfidează zarea,
Schimbându-şi culoarea
Ca şi omul starea.

Ce frumos e omul!
Când îl ajunge dorul
Şi iubirea cu drag o sfânţeşte,
Iar înţelepciunea bine stăpâneşte.

Ce frumoasă e nobleţea!
Care alungă urâciunea
Şi înalţă frumuseţea,
Speranţa şi tinereţea.

Ce frumoasă e ştiinţa!
Împăcată cu credinţa,
Când n-a părăsit fiinţa
Şi învinge suferinţa.

Ce frumoase sunt darurile toate!
Pe pământ lăsate,
Când iubirea e pace şi dreptate,
De Dumnezeu binecuvântate.

poezie de Valeria Mahok (11 aprilie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea devreme!

De ştii ceva şi nu îmi spui!
Tu preferi să taci!
Nu eşti în grija nimănui!
Doar cum vrei, tu faci!

Poate acum e prea devreme,
N-ai cum să-nţelegi!
Greşelile în viaţă,
Cu lacrimi ţi le stergi!

Totul este aşa cum este!
Cine-n lume te opreşte?
Măsori cerul cu pământul!
Măsori vorbele cu gândul!

Chiar de-ţi place cum vorbesc?
N-am timp de stat, dar stau cu tine!
Şi de spun că te iubesc,
Încredere tu n-ai în mine?

Din somn mă trezesc, fără să ştiu
Dar ştiu că sunt în somn!
Şi tu eşti lângă mine
Mai bine dorm!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratele comori

Ce-i oare mai frumos pe-această lume
Decât un cer senin – un cer albastru?
O grădină cu flori, copaci, legume...
Ce-i mai frumos decât să ştii ce-i Sacru?

Ce-i oare mai frumos decât să poţi
Simţi cu sufletul tot ce-i în jur?
Să fii altfel! Să-i poţi iubi pe toţi:
Duşmani, nepoţi, necunoscuţi, netoţi...

Ce-i oare mai frumos decât să poţi,
Cu sufletul, cuprinde-ntreaga lume?!
Să poţi trezi pe oricine din "morţi",
Să fii tu însuţi o minune.

Ce-i oare mai frumos decât să vrei,
Întregul Univers, în braţe, să îl strângi?
Să-i faci să realizeze şi pe ei:
Că nu doar de tristeţe poţi să plângi!

Ce-i oare mai frumos decât să simţi
Pe pielea ta – exact ce tu oferi?
Nicicând să n-ai puterea să te minţi
Că nu meriţi toate aceste averi!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (15 aprilie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine e iubire...

Nu te cunosc de multă vreme...
Dar te iubesc cum n-am crezut!
Studiat prin grafic, scheme...
Te-ai dovedit a fi ce-am vrut.

Şi n-ai făcut nimic să fie,
Chemarea mea către iubire...
Te-am pus în ramă aurie,
Şi-n inimă, în nemurire.

Nu tot ce simţi... şi înţelegi...
Nu ce-ţi doreşti, va fi să ai.
Sunt taine care le culegi,
Şi lucruri care le chemai.

Şi totul mult prea încâlcit...
Cum n-aş fi vrut acum să fim!
Dar, ţi-am dat timp cât ai dorit,
Şi că vom fi... că ne dorim.

Şi cică dragoste învinge...
Şi se mai spune că triumfă!
Dorul din urmă mă ajunge,
Mă domini dur ca o poruncă.

Aşa iubire n-am avut...
Aşa intens n-a fost să-mi fie!...
Credeam că totul e pierdut,
Dar tu... m-ai scos din colivie!

Şi m-ai eliberat în toate...
Şi nici nu ştii ce mult însemni!...
Destinul ce e scris în acte,
Ne-ndrumă-n inimi să fim demni!

Şi îţi mai spun un "te iubesc"...
Pe care nu-l rostesc oricum...!
Dragoste sinceră-mpletesc,
Sperând să nu rămână scrum.

E tot ce simt şi tot ce am.
M-am dat pe mine cu ce sunt...
Ce ai simţit şi ce simteam...
S-atingă un deznodământ.

Acolo unde e iubire,
Cântă şi soarele prin stele...
Să fie finala regăsire,
Iar eu s-aleg dintre inele...

Nimic nu-i greu când ştii ce simţi...
Nimic nu te împovărează!
Nimic nu are cuie, zimţi...
Totul e clar şi doar vibrează!

Şi pentru mine e iubire...
E dragostea ce-am tot sperat!...
Sper să nu fi fost risipire,
Ce-am dăruit şi-am aşteptat...

Poemă dedicată tuturor îndrăgostiţilor cu inima frumoasă...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de lume

Minciuna azi e rege, stă la masă,
Toţi oamenii în jurul ei roiesc,
Mulţi uită să mai meargă pe acasă,
Iar alţii cred că doar aşa-i firesc.

Despre cei sfinţi vorbesc cei cu păcate,
În faţa celor mulţi să pară sfinţi,
Voindu-şi lor să-şi poată da dreptate
Că sunt părinţi pentru ai lor părinţi.

Sunt judecaţi cei ce-şi cunosc greşeala
Lăsaţi în pace sunt cei vinovaţi,
Şi chiar când e absurdă socoteala,
La întrebări chiar şi cei morţi sunt luaţi.

Ne luminează cei ce văd lumina
Doar dacă-n nori e soarele ascuns,
Cei ce găsesc apusurilor vina
Că se grăbesc şi ei n-au timp de-ajuns!

Acei ce-s mulţi şi spun că ştiu de toate,
Pe cei ce ştiu ce spun îi fugăresc,
Valoare dând doar datului din coate,
Cumva, înnobilat, de-un râs grotesc.

Sunt tot mai mulţi ce se doresc la masă,
Nici nu le pasă că sunt doar lachei,
Şi nici de viaţa lor nu le mai pasă,
Crezându-se ei înşişi dumnezei.

Se tot rostesc şi se tot scriu cuvinte
Despre ceea ce ar putea fi sfânt
Şi scrie, cu nesaţ, cel care minte
Pentru a fi un "ceva" pe Pământ.

Pe la biserici, unii, vindecarea
Şi-o vor, prezenţa zi de zi făcând,
De parcă totul îşi doresc urmarea
A tot ce-i pun, lui Dumnezeu, în gând.

Firescul nu mai poate să se-ntâmple,
Pus sub consemn de cei ce văd firesc
Să îşi ascundă albul de la tâmple
Ca să se-ntâmple ceea ce-şi doresc.

Şi-aşa minciuna ia în stapânire
Întregul neam, ce-şi zice, omenesc,
Lăsându-l chiar pe om în părăsire,
De-a dreptul rob acestui trai prostesc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (13 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de...

Eu... sau ce pot spune despre mine,
Câte vieţi am rătăcit să te întâlnesc,
Câte vise, câte nopţi te-am aşteptat,
Cât nu am putut să mor pentru tine?

Nici nu mai ştiu cine sunt... uneori,
Nici ce flori ţi-am dăruit în acea zi,
Parcă erau... trandafiri de ziua Ta,
Cu ce fiori ţi le-am mai oferit atunci!

Parcă era ieri, doar un alt anotimp,
Un simbol în Tot ce Eu am tot iubit,
Părea un răsărit în acea dimineaţă,
Ce chip de fată, ce zâmbet, ce...!

Ce zi de neuitat, mă urmăreşte chiar...
Chiar şi acum îmi răscoleşte toate...
Toate gândurile mele-s toate ale tale,
Toate visele se sting doar cu tine!

Mă voi stinge într-o zi fără de... tine
Şi poate chiar Tu mă vei reaprinde
Dincolo..., dincolo de Tot, de infinit
Dincolo de moartea încă neavenită!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire furată

Cine nu ştie de fapt,
Cum trăieşti fără iubirea,
Ce o dată te înalţă,
Pan' la stele şi mai bine.

Dar sunt oameni răi în lume,
Care ca să-ţi facă rău,
Te desparte într-o clipă,
De iubirea ce-ai purtat-o nouă luni în pântece.

Şi fetiţa mea frumoasă,
E-nvăţată să urască,
Tot ce e frumos în lume,
Şi iubirea părintească.

Deşi mama ei cunoaşte,
Toate maşinaţiile,
Ştie că va veni o vreme,
Să culeagă roadele.

Şi fetiţa ei frumoasă,
Ea cuminte aşteptând,
Va primi mult meritata,
Dragostea măicuţei dragi.

poezie de Mihaela Dolores Balaj din Lăcrămi din suflet (martie 2019)
Adăugat de Mihaela Dolores Balaj
Comentează! | Votează! | Copiază!

O minunată veste

Văd privirea voastră, atârnă-n jos, prea tristă
Nu rupe-ţi voi tăcerea, când liniştea persistă?
Şi totul pare acum, cum ziua plouă în ceaţă
Cum totul ar fi uscat şi fără de verdeaţă.

Oamenii azi sunt aşa de mohorâţi!
Par aşa schimbaţi, sunt trişti şi par urâţi!
Şi bucuros să fiu, căci răul nu există?
Să par eu fericit, în lumea atât de tristă?

Ce tare ochii plâng, când inima te doare?
Atunci nimic nu pare c-ar mai avea valoare
Şi plâng aşa de mult, căci sufletul ţi-a rupt!
Cu suferinţa-n lacrimi şi sângele ţi-a supt!

Vântul să îţi spună, ce larg şi lung e cerul!
Cum cerul plin de soare încălzeşte gerul
Şi tu să te încălzeşti, tristeţea îţi topeşte!
Câci dintr-o parte vine o minunată veste!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai plecat un om...

A mai plecat un om şi-afară plouă,
Un om frumos, cum ne mai place, nouă,
Să tot numim un om care se duce,
Uitând că asta-i viaţa, o răscruce!

Şi toţi suntem frumoşi pe astă lume,
Venim, dar şi plecăm când viaţa spune,
Acum sau mai târziu, este totuna,
Dacă iubim şi soarele şi luna!

A mai plecat un om şi-afară plouă,
Pe fruntea noastra se aşterne rouă,
Doar picături de apă, limpezi, moi,
Cu care-ntoarcem timpul înapoi!

Sunt picături de lacrimi trecătoare,
Astazi vor curge, mâine va fi soare,
Sunt amintiri ce răbufnesc pe-afară,
Chiar dacă-n lume este primăvară!

Oh, cât aş vrea să rup eu acest lanţ,
Să mă ridic de jos, să mă înalţ,
Să nu mă mai gândesc la ieri şi mâine
Şi să trăiesc un azi cum se cuvine!

E bine că ne-ntoarcem când şi când,
Într-un trecut de vise, fremătând,
Dar, bine e să-l părăsim, cuminte,
Căci viaţa noastră merge înainte!

Să ne-amintim de tot ce-a fost frumos,
Să ne trăim momentul dureros
Şi amintiri ce-apar în vis de noapte,
Să le lăsăm să meargă mai departe!

A mai plecat un om şi-afară plouă,
De ieri după amiază, de la două,
Astăzi tristeţea ne omoară clipa,
Mâine, cu dor, ne-om vindeca aripa!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Sf. Gheorghe

Sunteţi prea mulţi să vă urez la fiecare
Mulţi ani şi să vă dăruiesc o floare.
Aşa că, sper, că nu va fi cu supărare,
De vă urez la toţi, la mic, la mare
Să aveţi parte de ce vă doriţi
Şi măcar azi să fiţi mai fericiţi!
Să prăznuiţi în linişte şi pace
Cu cin' vi-e drag, cu cine rău nu face,
Să fie soare, cer senin şi voie bună
Şi să vă veseliţi cu toţii împreună!
Iar voi, bărbaţii, mai uşor cu vinul,
Că v-ameţeşte rău, acum, pelinul.
Luaţi-o mai uşor cu băutura,
C-o să vă ia pe dinainte gura.
Şi nu-i frumos ca-n zi de sărbătoare
Să fiţi chiar voi, cu gura cea mai mare.
S-aveţi de toate azi, pe sfânta masă
Şi bucuria să domnească-n casă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să prinzi surâsul cald

Să ştii că îmi pasă foarte mult de tine,
Dar sufletul tău nu se simte prea bine,
Chiar şi când îmi zâmbeşti ai privirea tristă
Şi nu e bine în viitor să avem această pistă.
Vreau multe bucurii şi nu tristeţi,
Să ne trezim veseli în multe dimineţi,
Să prinzi surâsul cald şi dragostea-n dar
Şi vom avea împreună toate zilele din calendar.
În timpul ce trece vom consolida iubirea,
Nimeni nu mă ia de lângă tine, nu-mi va lua fericirea.
Ai aparut când îmi doream mai mult
Şi-ţi multumesc şi niciodată n-am să uit.
Să ştii că inima mea nu minte,
De asta scriu acum aceste frumoase cuvinte,
Tot ce-mi doresc e să fiu din nou fericită
Şi noi vom fi o familie reuşită.

poezie de Eugenia Calancea (20 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruţe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viaţa viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, şi să-şi îndrepte toată atenţia, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viaţa lor, şi să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăţie, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieţii care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viaţa noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea faţă de tot ce e însufleţit, şi chiar neînsufleţit, ba chiar şi iubirea faţă de sine, faţă de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă aţâţă, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc şi mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădeşte în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putinţă, şi totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate îmi par minunate

Toate îmi par minunate
Şi cu Domnu-s împăcat,
Simt un iz de libertate
Şi simt că sunt mai curat

Totul I-am mărturisit
Domnului, mă simt mai bine,
Despre toate I-am vorbit
Chiar, dacă mi-a fost ruşine

Minciuna şi lăcomia
În care eu am trăit,
Îngâmfarea şi mândria
Ce odată m-au robit,

Răutatea, răzbunarea,
Patimi, ce m-au măcinat,
Intriga şi desfrânarea
Eu cu totul le-am lăsat.

Nu mai vreau să ştiu de ele
Eu de tot le-am părăsit
Toate păcatele grele
Le-am lăsat, şi-s liniştit.

Un exemplu vreau să fiu
Cei din jur să vadă-n mine
Că sunt credincios şi viu
Viaţa mea îmi aparţine.

Doamne, viaţa mi-ai schimbat
Sunt atât de fericit,
De ce-a fost rău, m-ai scăpat
Salvatorul meu iubit!

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan (23 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi

inima mea e însărcinată cu tine
nici un chiuretaj nu poate anula asta
rănile şi ascunse dor la fel
nici un fard nu va ascunde cicatricile
fiecare trecere lasă urme
nu poţi nega că a fost
nici o operaţie estetică
nu schimbă interiorul
oricâte oglinzi fermecate aş consulta
nici o poveste nu se scrie singură
e nevoie de doi
orice alt fel de a iubi e literatură
fiecare bătaie
toate sistolele
liniştea diastolelor
extrasistolele
toate notele din timpanul iubirii
nu-şi au rostul în lipsa concertului
cum să iubesc la ideal
e ca şi când mi-aş hrăni caii cu jăratic
nu draga mea
eu te iubesc cu totul
cu toate rănile
cu toate minunile
cu tot sufletul
îţi iubesc şi lacrima şi dorul
chiar şi atunci când nu mai ştii
încotro e mai bine
chiar şi îndoiala
şi disperarea
şi...
şi toate neacceptările

nu-ţi cer să mă inventezi
cum nici eu nu te demonstrez
ar fi de ajuns să ardem

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i cu Bucureştiul, de ai uitat cu totul Ieşul nostru cel oropsit si plin de jidani? O fi musai viaţă burlăcească pe acolo, dar nu se cade să ne uiţi prea de tot. Veronica a fost azi pe la mine si mi-a spus că şi cu dânsa faci ca şi cu mine. De ce? Ce rău ţi-am făcut noi?! De Crăciun te asteptăm să vii. Tinca a pregătit de toate si mai ales "sarmalele", care ţie îţi plăceau foarte mult. Eu am început, de, ca prostul, să scriu, dragă Doamne, o comedie. Când voi isprăvi-o, nu ştiu. Atâta ştiu, că subiectul e copiat, aşa cum prea bine ştii că pot copia, e luat din viaţa de măhăla, unde stau de când am părăsit Humuleştii. M-am întâlnit cu fratele Conta. La Ieşi ninge frumos de ast-noapte, încât s-a făcut drum de sanie. Ciricul e mai frumos acum. Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin.

Ion Creangă în Scrisoare către Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criticilor mei

Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Ne'nduraţii ochi de gheaţă?

Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus -
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descoperă magia, mulţumeşte

primul lucru de care îţi dai seama, dimineaţa, e că respiri
şi nimeni nu e dispus să accepte miracolul, li se pare normal să respire
cu toate că moartea este parte la toată bucuria noastră

mi-am privit degetele, într-adevăr nu sunt magician şi nu am învăţat trucuri
dar degetele mele pot mângâia o frunză, un trup, o foaie
şi la nevoie pot chiar citi dacă e nevoie

nu sunt Houdini, nu am abilităţi speciale şi nici practică
dar nu mă sperii de o ploaie şi nici de zăpadă
chiar dacă inundaţiile şi avanlanşele pândesc la tot pasul

când spui mulţumesc sau te iubesc sau iartă-mă
sufletul de lângă tine înfloreşte
şi asta este cea mai mare magie cu care mă pot juca

sper, chiar îmi doresc să respirăm mâine dimineaţă
e atât de frumos să simţi răsuflarea celuilalt
şi să saluţi zâmbind printre gene această nouă zi

vă mulţumesc

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul iernii

Acasă ninge atât de frumos.
Eu stau cu ai mei la masă
Şi gust din pâinea albă,
Care a fost din cuptor scoasă.

Acasă ninge atât de frumos.
Privesc cum un fulg mi se topeşte în palmă
Şi aud cum un glas, vesel şi blând,
O cheamă la joacă pe-a sa mamă.

Acasă ninge atât de frumos.
Şi sufletul îmi este plin de bucurie,
Îmi aduc aminte cu mult drag
De frumoasa şi dulcea mea copilărie.

Acasă ninge atât de frumos.
Şi parfumul iernii mă îmbată,
Aş vrea să fiu din nou copil
Cum am fost de mult odată!

poezie de Vladimir Potlog (28 decembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns în ceaţă

Râde vecinul, că nu mi-e bine,
Cred... de-ar putea, m-ar otrăvi.
Dar bag de seamă, că îi e ruşine
Şi zilnic, ştiţi, eu îl voi chinui.

Ascuns în ceaţă... dus de dimineaţă
Îmi ar cu drag pământul meu.
Când o fi soare... şi iarbă creaţă,
Ştiu c-am semănat tot ce-am vrut eu
.
Satul... mă cheamă acum din depărtare...
N-aş merge, dar nu am de ales.
Loc e destul ştiu... pentru fiecare,
Dar nimeni nu mă ajută la cules.

O zână... vine şi-mi spune... hai acasă,
Să ştii că niciodată nu te voi părăsi.
Inima ar vrea... dar anii nu mă lasă
Rănit în suflet doar câmpul l-aş păşi.

O clipă simt că doare... oare cât voi putea...
Să încerc să fiu tare... să-frunt zodia mea.
Ascuns în ceaţă, mă zbat într-o credinţă
Şi-n 'cerc ca să câştig dragostea ta.

Dar strig zadarnic... mă lupt chiar cu destinul,
Dau totul la o parte, chiar dacă sunt lovit.
Ştiu că se poate, că îmi alini tot chinul
Şi-aş merge înainte ca să fiu fericit.

Degeaba mai încerc... că Dumnezeu îmi spune,
Ioane...! timp... puţin ţi-a mai rămas.
Dar încă sunt puternic, încă am un nume,
Şi pot să întorc grăbit, ultimul ceas.

Doresc să port opincă, o coasă pe umăr să am.
Să plec de acasă nu vreau îmi este frică
Rămân să cânt într-un pustiu încă un an.
Şi-apoi... când Dumnezeu va vrea, un suflet mai ridică.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu le ştim pe toate

Au fost momente când aş fi crezut
Că le-am aflat pe toate-n astă viaţă
Dar întorcând un lucru pe-altă faţă
Găseam mereu ceva necunoscut

În caravana vieţii am urcat
Şi m-am hrănit cu aparenţe oarbe
Fără să simt cum timpul mă tot soarbe
Într-un nimic tăcut, dar colorat.

Avut-au mulţi destul curaj să vrea
O picătură plină de păcate
Crezând ca mine, că le ştiu pe toate
Au spart ulciorul ce le-a dat să bea

Doar stele ce mai ieri le-am adorat
Sădeau dezamăgiri pe ai mei umeri
Şi de n-am vrut ca tu să mi le numeri
E pentru că n-am vrut să ai păcat.

Să nu mai crezi nici tu că cineva
Le poate şti vreodată chiar pe toate
Când scris ne-a fost, pe drum viaţa ne scoate
Apa ne-aduce... vântul ne va lua...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!