Vulp' de ursu' păcălită (poezie pentru copii)

Dragi copii, de grădiniţă
Astăzi, nu mai am peniţă
Nu mai am nici pic cerneală
Am luat un patru la şcoală
Am rămas tot... corijent
Sigur, sunt şi repetent
Cred că... am îmbătrânit
Şi la minte m-am scrântit!

Când eram la grădiniţă:
Nu aveam deloc peniţă!
Nu aveam, nici pic cerneală,
Nu-mi ardea, deloc, de şcoală,
Eram, tare neatent,
Grupa mică... repetent!
De atunci, eu, m-am scrântit:
Moş bătrân - îmbătrânit!

Şcoala, este serioasă,
Şcoala, este şi frumoasă:
Dacă nu ai grădiniţă,
Dacă nu ai nici peniţă,
Dacă ai băut cerneala:
Ai ratat, acum, şi şcoala
Poţi să fi cât de atent
Tot rămâi... şi repetent.

Cum mai scriu eu măi copii...
Cum mai scriu eu poezii?
Mă gândeam, să vă mai scriu...
O poveste, nici nu ştiu:
Cu răţuşca mea urâtă,
Cu pisica, aia... mută:
O poveste, ca să fie
Şi s-aducă veselie.

Dar acum sunt supărat:
Sunt răţoiul fermecat,
Am cu mine un căţel:
Grohăie, ca un purcel;
Am cu mine o pisică
Chiţăie, şi este mică;
Am cu mine, un cocoş:
Măcăne, de zici... că-i moş!

Vai de mine, ce mă fac!?
Ce poveşti mai scot din sac:
Sacu-mi este găurit!
Chiţăilă, a pierit!
Fug, iute, după... căţel:
Grohăie ca un purcel;
Vai de mine, sunt un moş:
L-am pierdut, şi pe... "cocoş".

Na, copii, acum, ce fac?...
Mă duc!... pe la peşte-n lac:
Bag, în ap'a-mea... codiţă,
Îmi ascut şi o... peniţă,
Stau acolo, până-mi vine...
Pân' mă-nţeap'... un mărăcine
Şi când trag coada afară?!...
Aduc, peştele, la şcoală!

Dragii mei, şi scumpi copii
O poveste auzii:
Peştişorul fermecat,
Peştişorul supărat...
Cam aşa, am auzit
Pe la voi când am venit:
Iar acum, chiar mă gândesc
Să mă duc să pescuiesc:

Coadă am! Îi prind un ac:
Stau pe lac şi fac... "mac-mac"
Peştii, când vor auzi
La mine, că vor veni:
Se vor agăţa de ac
Ridic, coada... "maca-mac"
Şi întreb: "Măi, care-mi eşti
Peştişorul, din poveşti?"

Vai de mine, dacă-l prind:
În tigaie, mi-l întind!
Un cuţit, mare, mi-ascut
Şi de-oi fi... un peşte mut:
Îl fac eu să îmi vorbească!
Şi-n ulei!... să se prăjească:
Şi să fie... aurit!
Că de nu, a şi murit!

... Aoleu! Dar ce mă fac:
Dacă, îmi pică din sac?
Sacul meu e găurit,
Poveştile-mi au pierit,
Am în faţă o pădure...
Mă duc, ursul pe la mure:
Şi văd, eu, ce va mai fi
Şi pe cin', voi, întâlni!

Uite vulpea!... din poveste:
Strânge pentru iarnă peşte...
Poate-i vulp', ăl, păcălit
Şi de foame îi lihnit:
Ursul, dacă-l va vedea
Iute, se va speria:
Şi să vezi, ce-mi pescuiesc
Peştişorul, ce-mi doresc...

Văleu! Vulpu' a fugit!
Peştele mi l-a pitit:
La cărat pe tot în gură,
La pitit în scobitură,
Ce mă fac! Şi ce mă fac
Mi-au furat peştii din lac:
Peştişoru-mi fermecat
Poate mi l-a şi... mâncat?!

... Ia staţi măi copii aşa:
Parcă... ştiu şi eu ceva,
Nu prea ştiu eu să citesc
Dar puţin... îmi amintesc:
Urs, pe vulp', a păcălit;
Vulp', parcă... a-nebunit;
O Scufiţă, pe la mure...
Bunicuţă... prin pădure,

Vai de mine, ce rău este
Să nu ştii nicio poveste:
Carte, dacă învăţam
O poveste, tot ştiam!
Aşa, stau şi mă gândesc:
Nu ştiu ce să păcălesc,
Aş mânca şi eu un peşte:
Dar nu ştiu: cum se prăjeşte!

Acum, sunt şi obosit;
Prin pădure, rătăcit;
Nu am peşte, nu am casă;
Nu am peştele, pe masă;
Şi chiar... dacă, l-aş avea
Pisica, mi l-ar mânca:
Pisica, e vulpe hoaţă
Şi peştele, mi-l înhaţă!

Mai bine, dorm în pădure:
Mănânc fragi, şi mănânc mure,
Şi la iarnă, hibernez:
Pe la şcoală mă visez...
Învăţ, şi eu, o poveste,
La vară voi prinde peşte,
Şi de-oi fi, să mai trăiesc:
Vin eu şi vă povestesc!

Pân'atunci, copii, mai este:
Coada, poate îmi mai creşte,
Dacă am coadă stufoasă
Am şi peştele pe masă:
Să mănânce şi pisica,
Să mănânce şi bunica,
Lupu, raţa, cine-o fi
Şi cine va mai veni.

Acum, eu, vă părăsesc
Înapoi la voi privesc:
Voi sunteţi copii cu carte
Mergeţi iute mai departe
Eu sunt moş, rămân în urmă
Părăsesc, a voastră "turmă",
Şi poate, că într-o zi...
Noi, ne vom... mai, întâlni!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (26 august 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul îndrăgostit de vulpe

Mergând ursul prin pădure
A văzut vulpea şireată,
Ce vroia peşte să fure
Prefăcându-se că-i beată.

- Coană vulpe, ce-ai băut
Că te clatini pe picioare?
Să furi peşte te-am văzut...
Poţi răspunde, oare?

- Ursule, mă mai gândesc
Glasu-mi este tremurat,
Şi nu pot să îţi vorbesc
Despre peşte şi furat.

- Atunci, eşti vulpe "cinstită"
Poate că mi s-a părut...
Ai băut, eşti ameţită
Şi eu hoaţă te-am făcut?

- Sunt cinstită, să mor eu...
N-am furat mai niciodată,
Şi mă jur pe dumnezeu
Că sunt o vulpe curată.

- Cumătră, te văd murdară
Pe unde te-ai tăvălit?
Urşii toţi, mie, să-mi moară
Dacă tu, nu m-ai minţit...?

- Ursule, m-am îmbătat
Am băut multă răchie,
Şi-ntr-o groapă m-am culcat
Alceva, vulpea, nu ştie!

- Ho, ho, ho, ce proasă-mi eşti
Vino aproape de lac,
Oglindind, să te priveşti:
Eşti murdară, ca un drac!

- Ursule, am ameţeală
Poate cad şi mă înnec,
Alcooolul, este-o boală
Şi mai bine, plec!

- Nu pleca, mai stai puţin
Stai cu mine să cinăm,
Desfac, o sticlă cu vin
Toată noaptea - ne distrăm!

- Ursule, mă cam grăbesc
Am mâncare, băutură,
Dacă vrei, îţi dăruiesc:
O frăguţă, gură...?

- Cumătră, te mai aştept
Sunt îndrăgostit de tine,
Sunt un urs, cinstit şi drept
Şi minciuna ta, nu ţine!

- Ursule, îţi spun cinstit
Mă grăbesc tare de tot,
Am deja al meu iubit
Şi mai mult, nu-ţi pot!

- Atunci, fie, du-te fată
Căci Doamne fereşte,
Când te-o vede soţul, beată
Nu te mai iubeşte!

- Mă iubeşte, am un leac
Că-i place de mine,
Plăcerea îi fac
Şi-n braţe mă ţine!

Of, şi eu în braţe te-aş strânge
Dar, o las să plece,
Inima, că mi se frânge
Şi greu îmi va trece.

Şi-uite-aşa, vulpe-a scăpat
Ursul a rămas,
Amăgit, şi supărat
Şi fără de glas.

Acum, fuge, prin pădure
Şi se face nevăzut,
Va mânca, probabil, mure:
Şi dragostea, i-a trecut?...

fabulă de Paul Preda Păvălache (12 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă n-am ghetuţe

Moş Nicolae, de la copii, am aflat
Că vei veni, aşa.... pe înserat
Şi vei lăsa în ghetuţe la toţi ce îşi doresc
De-atunci la asta mă tot gândesc....

Că eu n-am ghetuţe, doar bine ştii
Cum au pesemne, mulţi alţi copii
Eu am nişte încălţări...... uzate
Sunt din cârpă, mult purtate

Nici nu am părinţi, şi asta ştii
Aşa cum au ceilalţi copii,
Şi-atunci ghetuţe, cin-să-mi ia
Sărmana bunicuţa mea?

Tata în pădure într-o iarnă a murit
S-a dus s-aducă lemne şi viu n-a mai venit
Iar mama, săraca, a înnebunit pe loc
O viaţă fără tata, n-a conceput deloc.

Ne poartă acum de grijă draga mea bunică
E greu de când bolnavă-i scumpa mea mămică
Noroc c-avem două văcuţe.......
Dar n-are bunicuţa bani pentru ghetuţe.

Şi văd cum alţi copii, ghetuţe cremuiesc
Pentru Moş Nicolae, atent le pregătesc
Scuză-mi îndrăzneala, te întreb..... umil
La mine ai să vii? Şi eu doar îs un copil.....

Dar ştiu că tu Moş Nicolae, aduci şi vindecări
Voi renunţa la daruri, fără a avea frustrări
De-ai să-i aduci la scumpa mea mămică
Un pic de sănătate, s-ajute pe bunică......

poezie de Ionel Popa (6 decembrie 2013)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zâmbet

Stau aici de patru zile,
Credeţi oare că e bine?
Ştiu că asta nu se cade,
Da-s flămând de nu se poate!

Mama a plecat de-acasă,
Iar eu Pisi fioroasă,
Am rămas să fac curat,
Chiar în dormitor, sub pat!

Am simţit eu o mişcare,
C-am urechea foarte mare,
Şi de-atunci eu, cu umor,
Stau pe post de vânător!

Nu ştiu, zău, dacă e bine,
Dar s-a trezit simţu-n mine,
Acela vânătoresc,
Vreau vânat? Eu îl pândesc!

Cred că e un şoricel,
Tare-aş vrea să dau de el,
Deşi nu am stat în viaţă
C-un şoarece faţă-n faţă!

Acum fie, ce o fi,
Aici oi înţepeni,
Aşadar şi prin urmare,
Vom vedea, care pe care!

Însă, nu mai pot de foame,
De-aceea mananc cartoane,
Am facut şi-un tunel mic
Cu gândul la inamic..

Dar ce-mi este dat să vad?
Tocmai când să fac prăpăd,
Intră mama drept în casă,
Şi pune un coş pe masă!

Şi miroase rău a peşte,
Lucru ce mă depăşeşte,
Nu mai sunt aşa rebel,
Cu gândul la şoricel!

Că şi mama mă întreabă:
-Ce-ai făcut acasă, dragă?
Nu-i aşa c-ai fost cuminte?
Ţi-am adus peşte cu linte!

Şi m-am apucat cu sârg
Să mănânc peşte din târg,
Las'că şoarecul nu moare,
Până data viitoare!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Io-s Pisoi.. Nu m-am trezit
Şi visez peşte prăjit!
Sunt vreo patru ce-mi dau roată
Şi-s mai buni ca niciodată!
Să nu vă-ntrebaţi cum, unde,
C-am cuptor cu microunde!
Au intrat spre-a se-ncălzi
Şi-acum nu-i mai pot opri!
Se rotesc pe lângă mine,
Nu ştiu ce nu le convine,
Fiindcă dacă aş fi treaz
Sigur ar da de necaz!
Şi mai simt pe la picioare,
Un mic semn de întrebare,
Ceva ce m-ar gâdila!
O fi şoricel, cumva?
S-ar putea doar să visez,
Zic unii că inventez...
Pai cum, nu, căci stau închis,
De vreo luna, şi am zis,
Măcar să mănânc, să dorm,
Că-s pisică, nu sunt om!
Recunosc, m-am îngrăşat,
De mâncat şi stat în pat..
Însă, ce să fac şi eu?
Lângă mama-i locul meu!
Dacă ea e necăjită,
Sunt şi eu, într-o clipită!
Dacă se-aşează la masă,
Eu sunt primul, căci mă lasă,
Iar dacă se odihneşte,
Mă gândesc numai la peşte..
Aşa că, nu vă miraţi,
Că visez doar peşte, fraţi!
Zău, în astă izolare,
Mi-e gândul doar la mâncare,
Însă, sunt şi de folos,
Căci nu mă opresc din tors!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum ce să fac

şi acum... ce să fac,
să îţi mai scriu, să nu-ţi mai scriu,
mă tot gândesc, mă-ntreb şi tac,
şi-n mine totu-i arămiu

te înţeleg şi ai dreptate,
căci cine sunt şi de ce vreau,
să îţi vorbesc gânduri furate,
din noaptea mea în care stau

şi cum de îmi permit să-ţi cer,
să te mai chem din nou aproape,
să-ncerc o floare să-ţi ofer,
cu albul ei pătat sub pleoape

te înţeleg, chiar de sunt trist,
zâmbesc în colţul meu de gură
şi resemnat n-am să insist,
să-ţi fur privirea ce mă fură

mă mulţumesc să te privesc,
din când în când în câte-o poză,
visez şi-n vis îţi mai şoptesc,
că pentru mine îmi eşti roză

mă iartă dacă am greşit,
mă iartă şi mă înţelege,
mă plec în faţa ta spăşit,
e dreptul tău de a alege

acum, în prag de sărbători,
acum când noul an soseşte,
închide ochii, să-ţi dau flori,
deschide-i mari, şi-apoi zâmbeşte

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... Aş vrea, de s-ar putea....

Am fost aproape de Rai, cu tine de mine aproape
Cu al tău grai desprins din Rai
Erai zâna ce-mi spuneai şoapte in noapte
Acum eşti prea departe şi nu ai parte de cele ce le sperai

Voi înţelege cândva, atunci când voi putea
Că cele întâmplate, mi-au fost date spre a fi învăţate
Din baza mea de date te voi şterge şi nu aş vrea, pe tine, cu numele, iubita mea
Dar asta este dorinţa ta, ce o voi respecta mai presus dintre toate

Se prea poate, că intr-o noapte să mă strigi în şoapte
Dar eu voi da întâietate la a mea viaţă
Căci din cele prezentate, nu mai aud a ta inimă cum bate
Departe poate în altă viaţă, ne vom întâlni poate în piaţă

Să fac la toate faţă nu am cum, că nu sunt paiaţă
Al meu suflet fierbinte îl pun la gheaţă
Fetiţă minunată ce mi-ai dat cândva speranţă
M-ai învăţat ceva, să nu mai îmi pun sentimentele pe faţă

A fost aievea doar un vis
Multe atunci s-au zis
La un sărut aprins
Să tremuri nu ţi-am interzis

Doresc să trăiesc şi eu firesc
Omenesc voi să vorbesc
Şi din tot ce făptuiesc
Nu voi să greşesc

Trecutul e o poveste ce-mi dă de veste
Că prezentul se trăieşte. la fiecare aşa cum este
Şi voi ca în viitorul ce mi se pregăteşte
Una că tine dacă mai este.

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orătăniile (poezie pentru copii)

Zarvă mare în grădină:
Ţipă tare o găină,
Ţipă raţele... mac, mac!
Ţipă tare... şi-un gânsac!

Ce credeţi că s-antâmplat?...
A intrat, vulpea în sat!
O vulpe îmfometată
Şi de câinii toţi, lătrată!

Vulpea noastră-mfometată
A uitat, că e lătrată
A uitat, că-n sat mai este
Vânătorul ce-o pândeşte.

- Uite vulpea-n bătătură!...
Fuge cu raţa în gură!...
- Vai de noi, astăzi murim!
De vulpe ne prăpădim!

De la larmă şi lătrat
Vânătorul, s-a sculat:
Vânător mare vestit
De sătenii toţi iubit.

Vulpea noastră păcătoasă:
O vulpe foarte frumoasă,
De foame şi de calică
Nu avea nici pic de frică.

Ea-l ştia pe vânător:
Un duşman al vulpilor,
Dar acum, năval' a dat
Şi de toate a uitat:

În coteţ, iute intra
Orătănii omora
Avea fulgi prin nas şi gură
Şi tot, nu era sătulă.

Nesătula, s-a trezit
Cu vânătorul vestit:
Vânător, care-a văzut
Ce dezastru a făcut.

- Vai de mine, ce mă fac?
Am sărit din puţ în lac!
A ţipat vulpea calică
Miorlăind, ca o pisică

Şi făcând ea pe... pisica
A-nceput, s-o prindă frica:
Vânătorul iscusit
Nu s-a lăsat păcălit.

Vulpea, toată cufurită
De puşcă îi aţintită:
Vânătorul, pac! şi pac!
Şi vulpea a împuşcat.

- Vai ce mai găinărie,
Ţipă vulpea-n agonie:
Decât vulpe împuşcată
Mai bine, îmfometată!

Şi zicând vulpea aşa
Sufletul că şi-l trăgea
Să îi fie de învăţ
Cu blăniţa,-i pusă-n băţ!

Şi ce mare bucurie
Şi ce mare vulpărie
Şi ce nuntă mare-n sat
Orătăniile-au dat.

***
Zarvă mare în grădină!
Ţipă, iarăşi... o găină:
"Cotcodac, şi cotcodac",
Speriată... de un "ac".

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Moş Crăciun

Moş Crăciune, Moş Crăciune,
Am să-ţi spun o rugăciune,
Jucării nu am deloc,
N-am cu ce să mă mai joc,
Uite ce mi-a mai rămas:
O paiaţă fără nas
Şi-un urât de maimuţoi
Fără ochii amândoi.
Aş avea doar o dorinţă
Ca năstruşnică fiinţă,
Să nu te superi pe mine,
Cam zburdalnică, vezi bine!
Dar eu sunt ascultătoare
Şi părinţilor datoare
Sunt micuţă gospodină,
Ştiu să fac gogoşi la cină,
Mereu îmi ascult părinţii
Şi cu pastă îmi spăl dinţii,
Împărţim tot ce avem
Şi ne-ajutăm cât putem.
Mama, tata-s mulţumiţi
Că-i ajut mult pe părinţi,
Au încredere în mine,
Fac numai ce le convine,
Nu îi supăr mai deloc,
De-aia vreau şi eu un joc
Pentru-o fată şugubeaţă
Ca să devin mai isteaţă.
Iar a doua rugăminte
E iubirea de părinte:
Adu-le lor sănătate
Că eu voi învăţa carte
Şi pe toţi ne mulţumesţi
Cu o "CARTE DE POVEŞTI"!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Îmi permiţi să stau aici, lângă tine?
Lucian: Lasă gluma, blondule; bineînţeles că-ţi permit...
Iulian: Şi totuşi, cu ce-ai supărat-o pe colega ta, domnişoara consilier?
Lucian: De ce n-o întrebi chiar pe ea?
Iulian: Poate am s-o întreb, dacă voi avea ocazia. Crezi că mi-ar răspunde?
Lucian: Nu ştiu... Cum rămâne cu presa? Nu te mai deranjează ce scriu ziarele despre mine?
Iulian: Presa?! Dă-o încolo! Ce ştiu oamenii aceia despre fiul meu? Am avut prilejul să constat că nu prea multe. Lasă-i să scrie ce-or vrea; nici că o să mai cumpăr ziarele de acum încolo!
Lucian: Cum aşa?! Renunţi la hobby-ul tău din fiecare seară?
Iulian: Ce hobby?! Prosteală, pierdere de timp şi de bani. Dacă renunţ, am doar de câştigat.
Lucian: Chiar crezi?!
Iulian: M-am convins. Nu vreau să mă las influenţat de ce scriu ziarele; nu mă interesează! Tu eşti mult mai important, doar eşti fiul meu. Şi orice ar fi, vreau să ştii că sunt mândru de tine! Ah... Uite cum mi-am făcut sânge rău, ca prostul, din cauza unei reclamaţii, când de fapt, era atât de simplu; n-am putut dormi deloc până acum, toată noaptea; mi-era imposibil! Nu-mi place să te ştiu trist, mai ales din cauza mea.
Lucian: Nici eu n-am reuşit să dorm, blondule. Poate îţi vine greu să mă crezi, dar mă deranja să te ştiu supărat pe mine.
Iulian: Aş, supărat; mă prosteam...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade

cade zăpadă multă să ne-ajungă...

nici nu ştiu dacă te mai iubesc
nici nu ştiu dacă mai am nevoie de mine
în toiul iernii cad mă rătăcesc
sunt şi pădure şi izvor dar şi tăciune

să cazi e simplu să te ridici e greu
caut un prieten să îmi fie aproape
nu ştiu unde mai sunt cine sunt eu
ştiu totuşi că nu pot să calc pe ape

iarna e mai tăcută ca nicicând
fulgii tot cad şi cad ca o perdea
frigul când e tăios când e mai blând
pe-afară nu se-arată nimenea

doar oamenii de nea au mai rămas
să ne aducă aminte că sunt vii
au gânduri multe chiar dacă n-au glas
îi înţeleg doar cei ce sunt copii

mi-a picat aşa ciudă pe iarnă
că vrea să-mi intre-n casă şi în suflet
în loc să stea afară şi să cearnă
iar inima să-mi bată fără sunet

nu mai cădea zăpadă, ne-a ajuns...

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau cu voi la masă

Când stau cu voi la masă
Şi închin un pahar cu vin.
Viaţa îmi pare mai frumoasă,
Îmi pare un vis sublim!

Vă ascult cum vorbiţi,
Despre nişte lucruri atât de banale,
Dar sunt mulţumit că soarta
V-a scos în a mea cale.

Eu nu sunt ca voi
Şi voi nu sunteţi ca mine,
Dar când suntem împreună
Zilele îmi par mai calde, mai senine.

Hai să fim uniţi,
Hai să fim oameni de omenie,
Căci viaţa e scurtă şi trebuie trăită
în pace şi veselie,

Când stau cu voi la masă
Şi mâncăm din aceeaşi pâine,
Atunci ştiu că Dumnezeu e cu noi,
Atunci înţeleg că Dumnezeu e cu mine.

poezie de Vladimir Potlog (2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă te iubesc!

Cimitir de amintiri, am în capul meu,
Îmi apari în vis mereu şi mi-e tare greu.
Îmi răscoleşti sufletul, chiar şi inima,
Cum pot să trăiesc iubire, cu aşa ceva?

Nu ştiu cum să fac să uit, să nu-mi amintesc
Viaţa ce-am trăit-o noi. Încă te iubesc!
Nu voi mai găsi un altul, cu inima curată,
Că sunt singură acum, ştiu că-i de la Soartă!

Iubirea mea-i îngropată-n cimitir cu tine.
Bine mai era o dată, când erai cu mine!
Cimitir de amintiri îmi sunt visele,
Unde-i viaţa mea de-atuncea? Unde-s clipele?

Aş dori atât de mult, cu mine să fii!
Pe unde umblai o dată, locurile-s pustii.
Împreună aş fi vrut, să stăm toaţă viaţa,
Însă, mi-au rămas copii! Mi-a rămas speranţa!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (30 aprilie 2002)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata vulpii

În pădure locatarii
Hotărâră de-o adunare.
Vor să fie judecată
Vulpea, fiindcă-i vinovată.
Şi ca-n orice adunare,
O să spună fiecare:
Pentru ce e vinovată
Şi cum trebuie tratată.

Vulpea este acuzată
De o raţă supărată:
- Mi-a mâncat ouăle, frate,
Le lua nenumărate.
Cuibul cum mi se umplea,
Vulpea iute îl golea.
Când am vrut a le-apăra
Ea la mine se dădea.
Dacă nu zburam pe dată,
Azi eram şi eu mâncată.
Iar la a mea surată
I-a mâncat puii pe baltă.
Beţii pui nevinovaţi:
Pentru ce au fost mâncaţi?
Şi apoi cum să spună acum
Că nu-i vinovată? Cum?
Vreau să fie pedepsită
Şi pe veci de veci oprită.

Un corb bătrân pe-o cracă
Nu putea ca să mai tacă.
Cu voce de bariton,
Cu o pană drept baston,
Aripele-n vânt şi-agită:
- Vreau să fie pedepsită!
Vârsta mea nu a contat
Caşul când mi l-a luat.
M-a minţit, m-a lăudat
Pân'ce caşul am scăpat.
Şi uite aşa prin laudă,
Am ajuns în fabulă.
Fără frac şi etichetă
Am ajuns şi eu vedetă.
Ce e drept, am învăţat:
Când prea mult eşti lăudat,
Ca să nu întreci măsura,
Ţine-ţi tu închisă gura.

Vulpea-n apărarea sa
Începu a cuvânta:
- Eu, sanitara pădurii
Mănânc orice mortăciune.
Le consult şi le descânt
De-s bolnave le mănânc.
Unele nu vor consultate,
Decât după ce-s vânate.

Iepurele supărat,
O lăbuţă-a ridicat.
Se înscrie la cuvânt
Şi începe el plângând:
- Onorat Complet, vă spun
Că ce face nu e bun.
De mici puii mi-i vânează
Şi ea zice că-i tratează?
Nu minte în aşa hal
Nici Guvernul Mondial.
Are-o regulă de hoţi:
Pentru ea, bolnavi sunt toţi.

Vulpea nu poate să tacă,
Strigă că nu-i vinovată.
- Eu n-am vrut aşa să fac.
De ce iepurele nu a stat?
Fugind, el m-a provocat
Şi, de aceea i-am mâncat,
Înţelegeţi voi odată,
Că nu eu sunt vinovată.
Ordine-n pădure fac,
La bolnavi le vin de hac.

Din tufişuri se ridică
Închinându-se de frică
Căprioara lăcrimând
Şi spunând cu al său cuvânt
Că un ied i l-a mâncat,
Chiar atunci când l-a fătat.

O lebădă mai îndrăzneaţă,
Din mulţime sare-n faţă:
- Şi la mine-n stufăriş
A venit ea pe furiş,
Ouăle mi le-a mâncat
Cuibul mi l-a dărmat.
Dacă ar continua aşa,
Pe toţi ne-ar extermina.
Şi-n pădure o să vedeţi
Crescând numai bureţi.
Dacă vulpea, nu cumva
Şi bureţii i-ar mânca.

Completul a deliberat
Şi pedeapsă vulpii a dat:
În pădure locuieşte,
Dar nu aicea se hrăneşte.

Vulpea totul a respectat:
Şi-a mutat serviciul în sat.
Acum este respectată.
Nu mai este nici vânată.
Nu există vreo poiată
Să nu fie vizitată.
Doar un câine, câteodată,
O mai latră.

fabulă de Adrian Timofte din Memoria clipei (2017)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveşti la gura sobei sau poveste de iarnă

Stau lângă şemineu şi torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise, -afară ninge
Şi bate vântul jalnic, a furtună.

E o căsuţă mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...

Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun înc-o poveste,
Apoi, cuminţi, promit c-or adormi.

Şi simt cum prind tăcut polpoana hainei
Şi simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Şi parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"

- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam poveşti...
Îl aşteptam pe Moşu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: "tu ai să creşti!"

Împodobisem bradul cu betele
Şi globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Şi îngeri coborau către pământ.

Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Şi lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Şi lemne pentru foc nu mai erau...

Şi dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet şi colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...

Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea că-ntr-o zi
Voi fi şi eu bunică... Oh, copile!
Şi voi avea şi eu nepoţi, copii...

Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-aţi pitit...
Dar înţeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu şi ce trainic m-a iubit.

- Vom fi şi noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima şi noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veţi fi şi voi cândva bătrâni, copii!

..................................................................

Mai ştiu şi eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi şi tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveşti la gura sobei sau poveste de iarnă

Stau lângă şemineu şi torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise,-afară ninge
Şi bate vântul jalnic, a furtună.

E o căsuţă mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...

Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun în-o poveste,
Apoi, cuminţi, promit c-or adormi.

Şi simt cum prind tăcut polpoana hainei
Şi simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Şi parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"

- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam poveşti...
Îl aşteptam pe Moşu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: " tu ai să creşti!"

Împodobisem bradul cu betele
Şi globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Şi îngeri coborau către pământ.

Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Şi lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Şi lemne pentru foc nu mai erau...

Şi dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet şi colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...

Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea că-ntr-o zi
Voi fi şi eu bunică... Oh, copile!
Şi voi avea şi eu nepoţi, copii...

Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-aţi pitit...
Dar înţeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu şi ce trainic m-a iubit.

- Vom fi şi noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima şi noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veţi fi şi voi cândva bătrâni, copii!

..................................................................

Mai ştiu şi eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi şi tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este bine să-ţi faci iarna sanie şi vara car?

Eşte anotimpul rece, este ger, pe cer sunt nori
Stau să văd cine mai trece, geamul are... "flori";
Trece parcă o căruţă, nu o văd prea bine:
Este-o sanie, drăguţă, dar nu văd şi cine...

Ba, acum, văd desluşit, sania-i trasă de cai
Iar acum, s-a-nzepezit, şi copiii fac, alai;
- Nene, nene, te-ajutăm... sania s-a-nţepenit
Eu zic ajutor să-ţi dăm, toată noapte-a geruit?

Ies şi eu iute afară, sunt copil, sunt curios
Acum gerul mă omoară, zăpadă multă-i pe jos;
Râd copiii, se distrează, caii tare se zmucesc
Neaua scârţâie, cedează, şi copiii... se feresc.

Acum, sania, goneşte, abia dac-o mai vedem:
Sania, parcă pluteşte, şi veseli copii suntem;
- Ai ieşit şi tu afară, vino ca să ne jucăm!
Tu n-ai mai ieşit de-aseară, şi pe derdeluş ne dăm.

- Iarna asta e geroasă, mai-'nainte m-am sculat
Fac curat puţin prin casă, şi când gros m-am îmbrăcat,
Am să vin şi eu la joacă, îmi iau sania ce-a nouă
Care zic, c-o să vă placă, şi v-o dăruiesc şi vouă!

- Iute, te rugăm să vii, vrem sania să-ţi vedem!
Săniuş avem să ştii, copii mulţi suntem;
Am văzut noi astă vară, tatăl tău ceva făcea
Nu prea ţi-o vedem pe-afară, este îngropată-n nea?

- Ies imediat copii, şi sania îmi vedeţi:
Este faină, să te ţii, nu trebuie să-mpingeţi,
Sania mi-e fermecată, singură fuge la vale
Iar când este răsturnată, voi, să vă feriţi din cale!

- Vai, ce sanie frumoasă, suie-te... să te-mpingem!
Astăzi nu venim acasă, fericiţi tare suntem;
Râdem şi ne-nveselim, pârtia îi pregătită
Avem sanie, fugim, zăpada, îi tăvălită.

*

Copil am fost, şi-mi amintesc, de sania din lemn făcută
Aş vrea copil, să mai trăiesc: de două ori şi-osută!
Rămasă este amintire, şi pentru că... trăiesc
Iau virtuala mea gândire, frumos, s-o viersuiesc.

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (20 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disciplina pentru mine înseamnă să fac un lucru, chiar dacă acum simt, sau nu, că vreau să îl fac - atâta timp cât ştiu că este un lucru care face din mine o versiune mai bună şi care serveşte misiunii mele! Un lucru pe care mi l-am asumat! Un lucru pe care ştiu că dacă îl fac, sunt mai fericit. Şi cel mai tare este că deşi uneori, la început nu simt neapărat nevoia sau "cheful" să îl fac, pe măsură ce mă mişc, devin din ce în ce mai angrenat şi mai fericit cu ceea ce fac.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!