Mi-e frig

M-am găsit într-un spaţiu gol
de gânduri
erau afară toţi
şi urlau
pielea mi s-a făcut
pătrată

frigul golului minţii lor
m-a speriat
nu-s oameni mi-am spus
ei se duc unde nu vor fi niciodată
sunt oameni cu faţa pătată
cărora nu le este frig
pentru că trăiesc în cămaşa noastră
nepătată

poezie de Viorel Muha (septembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

În puţinele ocazii în care m-am aflat în faţa unor oameni care muriseră, niciodată nu mi-am imaginat că moartea lor ar fi aceeaşi de care într-o zi aveam să mor şi eu. Pentru că fiecare dintre noi are propria sa moarte, o poartă cu sine într-un loc secret de când s-a născut, ea îţi aparţine, tu îi aparţii.

Jose Saramago în Intermitenţele morţii
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni

sunt copii care sunt oameni mari
şi oameni care sunt copii
ce fericire este să fi in prezenţa lor
căci mare dar le-a dat Dumnezeu!

poezie de Viorel Muha (martie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şlefuit de îngeri

mi-am văzut negeneraţia renunţând,
mi-am admirat eşecul,
o dorinţă/un parazit,
am încercat să urc zidul,
să trec de harta lor pe harta noastră...
am înţeles că toţi una suntem,
am coborât la prima, chiar dacă mai aveam bilet,
am făcut autostopul pe paginile resemnării,
mi-am scris autodenunţul, m-am condamnat:
nu pentru o lume mai bună,
nici pentru a-i elibera,
oricum nu m-a ajutat prea mult,
am rămas doar martor...
visam copaci desfrunziţi,
nu era un coşmar, dar mă durea,
drept este că dispăream
acolo unde se termină drumul...
apoi am deschis ochii încet
purtat de moartea placidă
într-un tunel al zorilor
unde se auzeau arhangheli,
desprins de mofturile mele,
"descărnat" de umbre,
umblam printre ezitări
ca un scroll de mouse într-un joc de strategie,
am debutat în pielea personei elastice
surprinsă gif pe legitimaţia divină,
căutam în listă începutul...
îmbătat cu libertatea jocului
am adormit istovit de ceruri
apoi m-am sucit în minunea asta...
m-au găsit pe marginea drumului,
mi-au pus întrebări despre cădere
văzându-se îmbrăcaţi în ochii mei
vorbindu-mi goi înspre rănile noastre,
m-au eliberat să mă ascund în tăcere
să-i văd la nesfârşit în slăbirea lor,
doar că eu am simţit fugarul din mine,
m-am ascuns prin gropile din asfalt
prin ruinele oraşelor părăsite
uimit de dansul umbrelor tunelului
printre iluziile mele de oameni
în transa trecerii prin tărăboi...
m-am predat unei cauze neinteresante
şi-am înţeles că am nevoie de o zi
pentru a scăpa de rostul lucrurilor,
abia atunci m-am simţit complice
în tirania eşecului omenirii...
de aceea nu am putut uita arhanghelii
cântând senini libertatea,
iar lacrimile mi s-au transformat
în biblioteci de cântece de pace
plecat la drum,
niciodată pribeag...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frig

sunt visul unui trecut
m-am înfiinţat într-un astăzi
o uşă nu m-a închis
am rămas pe dinafară
mă vreau înapoi, în tine
de ce mi-ai bătut in cuie?
cu prezentul!

poezie de Viorel Muha (august 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt oameni atât de răi şi de murdari pe dinăuntru, încât Dumnezeu nu doreşte să le lumineaze niciodată faţa şi expresia chipului. Aceştia nu au niciun Dumnezeu, ei sunt dovada faptului că răul este prezent, încă permanent în lume! Unii însă şi mai periculoşi, au diavoleşte zâmbetul pe buze. Nu deschide uşa sufletului, minţii şi a inimii, celui cu chip întunecat, celui cu limba şi faţa prefăcută. Încearcă să te uiţi dincolo de ochii lui.

Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

a fost ultima postare pe această pagină
am obosit
m-am săturat să trăiesc în mizerie morală şi materială
m-am săturat să mor în fiecare zi
m-am săturat să trăiesc de pe o zi pe alta cu un salariu mizer
m-am săturat să nu am bani să pot tipări cărţile
m-am săturat să am numai obligaţii şi niciun drept
privesc în jur, privesc la oameni şi mă cutremur
ce a mai rămas
nimic de spus, nimic de făcut
şi lacrima este un cuvânt, spuneam într-un poem...
deci mă retrag
rămâneţi cu bine
această lume mă oboseşte
voi sterge în fiecare zi o lacrimă(un poem) de pe aceasta pagină
nu mai postez, nu mai comentez
mulţumesc...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frig de frigul

Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece
şi nu va mai veni-napoi, în veci,
şi haina din cuier devine rece
şi mânecile la camaşi mi-s reci.

Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndata ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
şi l-a lasat acolo, în pamânt.

Mi-e frig de frigul lui, acum, că ploua
si-n cimitir e apa cu prisos,
În timp ce viata ne e data noua,
El zace în sicriu acolo, jos.

Mi-e frig de frigul nopţilor de iarna,
Când respirând prin viscole, postum,
Nameţii vor începe sa se-aştearna
si el, sarmanul, se preface-n scrum.

Mi-e frig de frigul ţurţurilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scăzământ, se vor usca.

Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Îşi joaca rolul ultim şi-i e greu,
Ca îl priveste însuşi Dumnezeu,
şi dintr-odata, prin schimbari
profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cel puţin doi oameni se bucură de ce ai făcut, e bine. Dacă doi oameni te injura că ai făcut rău, e rău! Cel ce face bine şi numai fără a şti a făcut rău, este iertat, dar nu complect pentru că ia lipsit voinţa să ajungă la acea cunoaştere, ca niciodată chiar fără a-şi da seama să nu facă rău!

Viorel Muha (martie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magazinul de haine... sau Magazinul iubirii...

Am ieşit, să-mi plimb sufletul, prin oraş,
Se întâmplă ceva ciudat,
Erau, oameni dezbrăcaţi, în plină iarnă,
Purtau haine scumpe şi totuşi erau goi...
Niciun zâmbet, nicio urmă de bucurie, sau de iubire,

Erau oameni în carne şi oase
Purtau haine dintre cele mai scumpe...
Şi totuşi era un dezmăţ al goliciunii
Toţi priveau în jos, la cenuşiul asfaltului
O mare de oameni, cu gânduri pierdute...

Erau oameni şi umbre, erau umbre de oameni...
Nu li se mai vedea faţa de tristeţe şi deznădejde,
Uitaseră de iubire, uitaseră să mai trăiască
Sufletul, nu poartă haine scumpe
Sufletul nu se îmbracă de la magazinul de haine

Sufletul, nu îngheaţă pentru că afară e frig,
Un suflet poate să îngheţe în plină vară,
O mare de suflete părăsite, ca o mamă ce moare,
Un ocean de singurătate, pierdut în adâncuri,
Nimeni, nu mai privea spre înaltul cerului,

Am uitat să iubim cu adevărat, într-o lume mercantilă
Ne dispreţuim, ne urâm unii pe alţii
Am uitat să mai întindem o mână, celor în metastaze,
Nu mai daţi banii pe haine scumpe
Îmbrăcaţi-vă sufletele de la magazinul IUBIRII...!

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comunismul a fost o cuşcă imensă pentru oameni! Animalele însă erau libere!

Viorel Muha (iulie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile nu mint niciodată (exceptând atunci când spun adevărul)

Nu trebuie să te temi de ei, copile,
nu sunt decât oameni.
Oameni care se tem ei înşişi de moarte
sau de flori.
Oameni de alb şi de negru,
care petrec ore în şir citind printre pagini
în alb şi în negru.
Oameni care nu ţin partea nimănui,
dacă nu sunt pe un câmp de luptă,
unde se războiesc înfigând pioneze într-o hartă-a morţii.
În vreme ce soldaţii mor, ei culeg profitul,
până când profeţii lor proferă blesteme ucigătoare asupra lor.
Sau
până când florile de pe pajiştile din cimitire
îi înspăimântă trimiţându-i înapoi în mormintele lor masive
de raţionamente – sau în lipsa acestora.
Oameni cărora le e teamă de un Dumnezeu al iubirii.
Oameni care se supun la ceea ce au fost învăţaţi
Fără a se întreba de ce.

Nici măcar de ce sunt striviţi tocmai de idolii lor.
Oameni care sunt ei înşişi derutaţi de ei înşişi.
Oamenii sunt doar oameni.
Nu trebuie să te temi de ei.
Ei se tem unii de alţii mai mult decât mă tem eu sau te temi tu.
Teme-te de ignoranţa lor în ceea ce te priveşte
Şi, mai presus de toate, teme-te de ignoranţa ta în ceea ce-i priveşte.
Priveşte-i exact ca pe ceea ce sunt.

Oameni cărora le este teamă de flori.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni s-au făcut poliţişti pentru că vor să facă lumea în care trăiesc mai bună. Unii oameni au devenit vandali pentru că vor ca lumea în care trăiesc să arate mai bine.

Banksy în Wall and Piece
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul este o necunoscută pe care toţi filozofii lumii încercă să-l definească. Nu-l vor putea defini exact niciodată, pentru că şi ei sunt suflete.

Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi oamenii visează: dar nu toţi la fel. Cei care visează noaptea în negura minţii lor, se trezesc dimineaţa şi îşi dau seama că a fost doar o iluzie. Dar visătorii din timpul zilei sunt oameni periculoşi pentru că ei îşi trăiesc visurile cu ochii deschişi, pentru a le transforma în realitate.

citat din T.E. Lawrence
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adolescenţii se duc la colegiu ca să fie cu iubiţii sau iubitele lor, se duc pentru că nu ştiu ce altceva să facă, se duc pentru că aşa vor părinţii lor şi câteodată pentru că părinţii lor nu vor, se duc pentru a se regăsi, sau pentru a găsi un soţ, sau pentru a pleca de acasă, şi câteodată chiar pentru a cunoaşte lumea în care trăiesc.

citat din Harold Howe II
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fiară desăvârşită

I-am scris o mie de poeme, zece mii
De scrisori; i-am spus că e o felină desăvârşită,
Cu părul ei auriu şi picioarele de doi metri lungime,
Am stat în genunchi în faţa ei, am pus-o să guste
Din inima mea tăiată în bucăţi, adusă pe tipsie,
I-am dat să bea apă din ţeasta mea, cu gust de nucă de cocos,
I-am dăruit sufletul meu cel mai ascuns, din cămara cea mai îndepărtată,
I-am săpat numele pe zidul de piatră,
Mi-am făcut din ea chip cioplit şi i-am adus jertfe
Părăsind credinţa strămoşească,
Am rânjit în faţa păsării Arheopterix
Şi în faţa crucifixului, şi mi-am făcut din ea altar
Unde mă rugam noaptea. I-am întins covor roşu,
Umbră de catifea, noapte de ambră,
I-am vorbit în toate limbile Pământului,
M-am smerit, m-am umilit, m-am tăvălit prin smoală şi cenuşă,
Dar ea m-a privit în tăcere cu ochi ficşi,
N-a făcut niciun semn şi s-a pierdut în mulţime.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acesta vreau să fie mesajul meu către lume. Eu am zis să îţi foloseşti personalitatea ca să obţii ce vrei tu în viaţa asta. Să ai bani, sănătate, corp de model, statut social, relaţii, stil de viaţă, absolut orice. Pentru că totul vine din interior. Totul este atitudine. Totul ţine de convingeri, mental şi emoţional. Cei cărora mă adresez eu, sunt oameni ca mine, pentru că acesta a fost visul meu. Mulţi dintre ei, oameni care nu ştiu încă ce comoară zace în ei. Oameni cărora nu le place cariera şi jobul şi vor să îşi descopere vocaţia. Oameni nefericiţi, bolnavi sufleteşte şi depresivi. Mulţi dintre ei, oameni care vor să descopere cum să facă bani, cum să slăbească şi cum să găsească marea iubire. Aceşti oameni, atunci când cumpără o carte, un curs sau merg la un eveniment plătit de dezvoltare personală, fac un efort mult mai mare şi de aceea lupta lor este admirabilă. Preţul plătit de ei în efort şi resurse este mai mare dar şi victoria lor va fi mai dulce.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

cuvinte reci mi-au scrijelit tăcerea
şi am urlat în noapte a întrebare
dureri sunt peste tot
dar unde suntem toţi
muream pe coala goală
tot căutând o rimă milenară
au răsturnat pe mine
cuvinte urâte, grele
eu căutam prin stele o ultimă idee
mă întorceam în noapte
şi întrebam retoric
de ce să cer un cer
apocalipsa-i gata
voi muritori lumeşti
războaie-s peste tot
mă ascundeam de oameni
treceam prin trecători, trecând mereu trecutul
mă apasă veşnicia
cer pentru om un suflet
iar pe pridvorul sorţii
eu joc la cacealma cu morţii
plouă în gând, tună afară
de-aş fi putut să rup din calendar trei ceasuri goale
să fug, să fug de toate
dar viaţa e un perete strâmb
cărarea am pierdut-o
privesc cum se scufundă lumea noastră
m-am săturat să plâng în noaptea minţii mele
mi-e frig şi mor pe o pagină nescrisă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt gol

după ce mă vei găsi în mulţimea înghesuită, într-un colţ
al veşnicei ignoranţe din dicţionarul unei limbi
frumoase
dar scrisă pe gardurile vieţii cu nepăsare
atunci să mă înţelegi de ce râd în hohote cu priviri de nebun
de aceea îţi spun că
nu sunt golul celor care scriu litere pentru cei ce nu înţeleg
şi încearcă să rescrie un sfert de veac cu aceaşi oameni
ci sunt un aruncat la margine de vânt turbat
de către cei căţăraţi pe gropile săpate-n mormintele
celor care aşteptă a mai fi speranţă, încă oameni vii
şi nu uita
nimeni nu rămâne fără mormânt

după ce vei afla că întorsul poate fi sacul gol de viaţă
a oricui
şi că cei care aleargă punând gol peste gol
atunci poate vei începe a înţelege
că trecutul este plin de rămăşiţele unor vieţi pline de întuneric
aşa că
iubeşte lumina din cei care nu au fost construiţi
din gol

poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre zdreţele sufletului

mi-e trupul jerpelit
pasul agonic şi trist
zi de zi
an cu an
mireasma florilor de mai mă dezmieda
demult, odată
azi negura lumii m-a prins, m-a cuprins
prin hainele rupte ale gândului
căutasem viaţa
răscolind prin tenebrele universului
speram
ca un copli
dincolo, să găsesc o minune
nu am găsit nimic
decât gunoi şi puroi
atunci m-am făcut medic
au trecut alţi ani
păşind printre oameni bolnavi
credeam, visam într-o lume nouă
un sens al iubirii
de oameni, de viaţă
mă loveam la fiecare pas de adevăruri ciuntite
de slujbaşii diavolului
în mersul firesc către nicăieri
s-au învolburat apele sufletului
şi am strigat
nu mă asculta nimeni
nimeni nu a auzit ceva
erau preocupaţi cu nefirescul cotidian
atunci am început să scriu...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!