Florile nu mint niciodată (exceptând atunci când spun adevărul)

Nu trebuie să te temi de ei, copile,
nu sunt decât oameni.
Oameni care se tem ei înşişi de moarte
sau de flori.
Oameni de alb şi de negru,
care petrec ore în şir citind printre pagini
în alb şi în negru.
Oameni care nu ţin partea nimănui,
dacă nu sunt pe un câmp de luptă,
unde se războiesc înfigând pioneze într-o hartă-a morţii.
În vreme ce soldaţii mor, ei culeg profitul,
până când profeţii lor proferă blesteme ucigătoare asupra lor.
Sau
până când florile de pe pajiştile din cimitire
îi înspăimântă trimiţându-i înapoi în mormintele lor masive
de raţionamente – sau în lipsa acestora.
Oameni cărora le e teamă de un Dumnezeu al iubirii.
Oameni care se supun la ceea ce au fost învăţaţi
Fără a se întreba de ce.

Nici măcar de ce sunt striviţi tocmai de idolii lor.
Oameni care sunt ei înşişi derutaţi de ei înşişi.
Oamenii sunt doar oameni.
Nu trebuie să te temi de ei.
Ei se tem unii de alţii mai mult decât mă tem eu sau te temi tu.
Teme-te de ignoranţa lor în ceea ce te priveşte
Şi, mai presus de toate, teme-te de ignoranţa ta în ceea ce-i priveşte.
Priveşte-i exact ca pe ceea ce sunt.

Oameni cărora le este teamă de flori.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!