Doi convalescenţi

eram atunci doi convalescenţi
ne reveneam după lunga boală a dragostei,
norii treceu pe lângă noi
ca nişte draperii fantastice,
falduri de plumb
care cădeau
ca o cortină
peste despărţirea noastră.
vântul ne aducea miros de stropi irizaţi
şi ne amintea de miresmele depărtării
iar eu îţi priveam ochii,
acei ochi luminaţi de o aură
plină de tristeţe.
... şi ziua aceea de toamnă
când eu aveam în mână doi trandafiri
şi ne plimbam tăcuţi pe străzile oraşului
n-are să mai fie niciodată.
oraşul acela părea o corabie
care se pregătea să plece departe
şi tu mergeai alături de mine
pentru ultima oară...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (17 august 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere în doi

Ploaia cade oblic peste noi
Vântul iarăşi a tristeţe sună
Parcă-şi rupe ultima lui strună
În frunzişul veşted din zăvoi

Urmele de paşi rămân intacte
Un pământ jilav plin de striaţii
Parcă suntem singuri vinovaţii
Clar-obscurul pe cât de compacte

Ploaie deasă şi măruntă
Sufletele devastate
Că semănăm cu două state
Care în tăcere se confruntă

Câtă greutate iar adună
Gândurile de acelaşi soi...
Ploaia cade oblic peste noi,
Vântul iarăşi a tristeţe sună...

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ploua peste noi
cu stropi de plumb şi cimbru
ne-mbratisam ca prima oară
tu îmi spuneai
eşti cea mai frumoasă
dintre toate minunile lumii
şi mă strângeai lângă inima ta
născută bolnavă
cu cleşti de foc
se zvârcoleau anotimpuri în noi
iubeam şi uram nefirescul ce ne lega
cum leagă viţa de vie de arac
iluzia strugurelui copt prea devreme
intr-o toamnă aleasă să fie
mustul ce fierbe în olul de plumb

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual de toamnă

hai să ne luăm de mână şi să fugim prin toamnă
cu amintirile strânse buchet,
ne scânteiază ochii de fericire,
tu o icoană, eu un profet.
hai să ne recitim poemele vieţii
şi să ne amintim cum a fost,
să n-ascultăm ce ne spun poeţii,
noi am trăit un vis la restant-post.
tu veneai de departe, din visele mele,
erai iluzia ce mi-o doream,
eu veneam de neunde, din gânduri rebele,
din lumea de vise ce mi-o cream.
deschide întâiul poem al dragostei noastre
acum când toamna hoinăreşte prin noi,
şi udă cu lacrimi o floare din glastre,
nostalgice gânduri prin vânturi si ploi...
saturn îmi trecuse prin zodie viaţa
şi cripta din mine privea către cer,
natura, săraca, schimbase iar faţa
şi eu, făt-frumosul, veneam să te cer.
deşi era toamnă, o toamna de vise,
stele si lună si cerul rebel
dansau printre noi ca dulci paradise
când ţi-am pus pe deget primul inel.
am uzurpat totul în toamna aceea
şi m-am ascuns în inima ta,
atunci am văzut ce-nseamnă femeia,
ce patimi şi vise ascunde în ea.

sună timpul a iarbă de toamnă,
trupurile noastre pierdute-n candori,
s-au ridicat a nu ştiu câta oară,
prin universul plin de stele si sori.

hai să ne luăm de mână, iubita mea doamnă,
aşa ca nebunii pe scări de mătase,
să facem din vise poeme de toamnă
să urcăm către ceruri prin ploi si vântoase...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (11 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi frumoşi

Am iubit şi eu odată
Doi ochi frumoşi de fată,
Plini de taină şi mister,
Două stele sus pe cer!

Erau fermecători
Ca o grădină cu flori,
Un curcubeu în mii de culori,
Ochii cei nemuritori.

Ce bine mă simţeam
Când alături de mine îi aveam,
Cu vorbe dulci îi dezmierdam,
Ce fericiţi eram.

Dar într-o zi m-au părăsit,
S-au dus şi înapoi n-au mai venit
Şi sufletu mi-i trist şi amărât,
C-am pierdut tot ce-am iubit.

poezie de Vladimir Potlog (7 martie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acordurile " Căderea micuţei gâşte sălbatice"

Odată ca niciodată am fost
Frumoasă şi seducătoare,
Făcând valuri
În dormitorul nostru cu parfum de orhidee.
Noi doi ne împleteam
După ţesătura impregnată de parfumuri
A perdelelor de la patul nostru. Tremuram,
Strânsă de braţele tale. Mă păstrai
În inima ta oriunde mergeai. Deodată
Un glonţ a curmat zborul
Raţei Mandarin. Muzica
Ţiterei de jad a fost uitată.
Păsările pheonix au fost despărţite.

Sunt singură în această cameră
Plină de miresmele primăverii, iar tu nu eşti aici,
Tu dormi alături de altcineva,
Două fiinţe fericite ca doi peştişori în apă.

Acea nesuferită curvuliţă
Şi trucurile ei mici!
Ea n-ar trebui să uite –
O bătrână vrăjitoare mai poate, încă,
Duce o luptă foarte înverşunată!

poezie de Huang O, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi eram atunci doi convalescenţi şi şedeam cuminţi pe malul lacului în iarba înaltă şi fragedă a unui început de Mai.

citat clasic din Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am visat...

te-am visat, mândro, visat
că eram la noi în sat
te culcam pe mâna stângă
că dreapta mi-era nătângă.

te culcam pe iarba verde,
unde dorul ni se pierde,
ce iubire, ce tăcere
ce dulceaţă de muiere...

eu puţin aerian,
nu te văzusem de-un an,
pe fundal de cer albastru,
mi-ai căzut precum un astru.

ce incest, frumos, prea cast,
în acel albastru vast,
tu din ochi mă sorbi, mă sorbi,
în timp ce noi eram doi orbi.

cănd o fi să fii fiind,
să mă-nveti cum sânt murind
în acest strigăt de iubire
să nu mă scoţi şi tu din fire.

să nu mă dai pe uşă-afară
că te-am iubit şi eu o vară
şi când o fi să-mi fie rău,
să mă agăţi de şoldul tău.

cu trupul meu uracat pe cruce,
să fiu acela care-ţi duce
păcatele la cerul sur
că n-ai avut niciun cusur.

cu ochii tăi închişi, enormi,
privesc la tine cum mai dormi,
iar eu din cer îţi dau semnale
privind la corpul dumitale.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te-am iubit

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Iar păru-ţi mirosea a mere coapte,
Îţi respiram în ziua aceea, doamnă,
Sărutul cald intersectat cu şoapte.

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Stele cădeau în tainice priviri,
Îţi mângâiam în ziua aceea, doamnă,
Cordul trezit de valuri şi simţiri.

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Din noi plecau pierdute trenuri,
Plângeau în ziua aceea, doamnă,
Îmbrăţişări ieşite printre sternuri.

Când te-am iubit era atâta toamnă
Şi-n gândul meu deschide-voi o nişă,
Să-nmormântez în ziua asta, doamnă,
Iubirea toamnei noastre... interzisă.

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melodia noastră

Eram deja demult în gândul tău
Iar tu erai zeiţă pentru mine
Nu ne-ntrecea iubirea niciun hău
Sau cele mai înalte culmi alpine.

Eram sedus, eram îndrăgostit,
Eram cum alţii n-ar putea-nţelege,
Eram şi cucerit şi fericit,
Eram deasupra de uman sau lege.

Priveam în jur ca de pe-un ring de dans
În care noi dansam o melodie,
Iar viaţa noastră, dulcele balans,
Era doar pas în doi şi armonie,

A fost atunci şi nu s-a terminat
Căci melodia noastră e eternă,
Revine în surdină, repetat,
În variantă nouă, mai modernă.

În noaptea ce-a trecut, iar am dansat
Ca într-un ritual, ca-ntr-o poveste
În care eu, ca prinţ, te-am invitat,
Privind în ochii-ţi cu luciri celeste.

Pluteam cu tine-n braţe şi-mi doream
Ca ţărmul să rămână-n depărtare,
Se terminase dansul, dar păream
Sub vraja unui răsărit, la mare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi negri

Mai străini ca niciodată,
Mai pierduţi ca nicioricând,
Se privesc doi ochi de fată
În privirea lor cătând.

Nu-nţelegem ce mai este
Nici e rost de întrebat,
Stau pe margine de lacrimi
Doi ochi negri, destrămaţi.

Poate cer vre-o evadare
Ori răspunsul inserat?..
Din adânc, odinioară
Zorii m-au cutremurat.

Plâng uimite mărgărite,
Roua spală umbre noi,
Ce se-alege din speranţe
Când sunt arse de cei doi?!

Urlă vântul a turbare,
Ceaţa dă năvală iar...
E prea mică dimineaţa,
Valul vine după val.

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înmormăntarea dragostei fidele

Am cunoscut în viaţa mea un îngeraş
Cu glas fermecător de clopoţel,
Era zurdalnic ca un fluturaş,
Mă ataşasem foarte mult de el.

Era un îngeraş – mândru fecior,
Avea nişte ochi negri, dar senini,
Cu mersul lui zglobiu de căprior
Privindu-l, puteai dorul să-ţi alini.

Am îndrăgit prea mult acea fiinţă,
Căci inima din piept mi-era răpită.
Zburam cu el de mână cu credinţă
Şi-n suflet eram foarte fericită.

Aveam păr lung, figură mlădioasă...
Noi ne iubeam în doi la nesfârşit,
O dragoste fidelă mai frumoasă
În viaţă încă nu am întâlnit.

Dar tristă e povestea mai departe:
Am înţeles că mă-amăgeşti profund,
Şi negreaţa nopţii astăzi ne desparte
Când te aud aproape însă nu răspund.

Cu lacrimi am săpat tăcuţi mormântul
Şi-am îngropat iubirea ce ne însoţea.
Eu însă mi-am jurat să uit trecutul
Ce fără de dorinţă te-aduce-n viaţa mea.

Cu vocea tristă, plină de durere,
Mai rătăcesc adesea-n amintiri...
Şi nu-i permit la inimă să spere
La existenţa unei noi iubiri.

Lui aş vrea să-i spun prin poezie:
- Îţi mulţumesc de-aceea că exişti,
Chiar de ai plecta şi-acum plâng pustie
Vărsând mii de lacrimi ochii mei cei trişti.

Dar atunci când vei rămâne singurel,
Când nu te va-nsoţi nici o fiinţă,
Voi fi atunci cu tine, Ionel,
Şi-ţi voi răpi cu drag din suferinţă.

poezie de Diana Enachii (5 aprilie 2008)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planuri

câmpul era azi ca o imprimantă
de ultimă generaţie
doi cocoşi veseli şi verzi
umblau prin ochii mei
ca şi cum nu s-a întâmplat nimic

iar eu aveam planuri mari
cu câmpul acela
şi cu zgomotul lui verde abrupt
aveam de gând să-l dezbrac
de toată splendoarea
şi să-l iau acasă la mine

să-l pun covor în mijlocul camerei
să spun o rugăciune
în mijlocul sufletului
şi să-l salvez de dăunători

dar nu s-a întâmplat nimic
pentru că nu era azi primăvara aceea
timpurie în care cocoşii
se trezeau foarte devreme
şi anulau raţiunea
sau orice echilibru profetic

era doar o zi de toamnă
în care totul se liniştise
iar lumina ieşea dintr-o poantă
în trupul meu de femeie
cu norii în cap
(nu cu capul în nori)
iar câmpul era unul magnetic

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de când eram piatră

Ca un răget luminos, în creierul meu
a explodat o celulă;
de străinătatea prea nouă
în care se afla
rătăcind de la începuturi.

Minţile mi s-au umplut de un miros
de stea moartă,
de animale gândite în vis,
de funingine bolborosind
roşcata înţepenire a pietrei.

Eram atât de rari –
(mi s-a părut că aud) –
atât de foarte rari încât
cu toţii la un loc
n-am fi putut să umplem unul.
Unul, era departe în viitor
pregătit de împietrirea noastră numai.

Aveam un nume,
fiecare alt nume aveam;
trebuia să fi murit îndelung
trebuia să fi pierit profund
ca numele vreunuia dintre noi
să devină cuvânt.

Nume lângă nume şi lângă nume
era strigarea.
Definitiva moarte numai
ne lega
ca un cuvânt.

Capul mi s-a umplut de un miros,
oasele, pe dinlăuntru
mi s-au umplut de un miros
de moarte
mai veche decât viaţa.

O neputinţă de a spune doi,
o neadunare cu nimeni,
o neadunare cu nimicul –
ca un răget luminos
mi-a explodat în creier.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne numărăm

iubito ştii că unul nu se numără
niciodată nu a existat în ecuaţia noastră
şi
că unul l-a făcut pe doi în taoism
la noi unul nu l-a născut pe doi
ci doi l-a născut pe trei
în taoism doi a făcut toate celelalte
este echivalent cu unul plus unul
dar unul simplu unul nu se numără
este un fel de zero peste care suflă vântul
şi
ne numărăm de la doi
doi face pe trei, trei s-a născut după nouă luni
şi
doi face pe patru
deja e kafka, lumea se ascunde de lume

ce trece de patru, iubito
e familie numeroa
să mai numărăm odată
până la doi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunga aşteptare

Era tăcut, pe-o bancă la şosea,
privind prin oameni şi văzând ceva
departe, poate doar în mintea sa,
iar uneori zâmbea: îşi amintea.

Îşi amintea de ea, vorbindu-i blând,
de cum erau alături, gând la gând,
şi se-ntrista adesea când, plângând,
ea-l mai certa timid, dar acuzând.

De unde ştiu? – mi-a spus-o chiar el, azi,
privindu-mă blajin, cu ochii-i fazi,
dar care m-au pătruns până-n adânc:

-Ai grijă-n ochii ei să nu decazi!
Eu ştiu, eram ca tine, doar un ţânc,
... ea a plecat... o-aştept... pân' la amiazi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă urbană

Ne-am plimbat odat' mână-n mână
Ca doi cetăţeni liberi, când
Ne-au trădat pietonii din umbră
Şi pe mâini de poliţişti ne-au vândut.
Nu ştiu de aveam paşaport sau nu,
Eram tânăr, ea doar o copilă.
Ne urmară interogatorii
Bătăi şi control pentru viză.
Ce putem să le spun despre mine
În ochii lor eram un hooligan
Mână-n mână şi-n gând cu o fată
Despre care nimic nu ştiam.
Turnătorii rânjeau din umbră
Iară noi ne priveam făr' să ştim
Gândind dacă vom mai fi liberi
Sau dacă va fi dat să murim.
Într-o clipă văzui viaţa-n cioburi
Lăfăind în bancnote pătate
Ce curgeau printre gânduri ca râul greu
Spălând pietre însângerate.
După cinci zile de carceră eram
Morţi de foame, nesomn, sânge, plâns
Pumni în faţă şi-n nas încă fumegau
Şi tot nu le era de ajuns.
Plini de vânătăi ne-au dat drumul
Dar n-avem nici un ţel spre-napoi.
Nu făcusem vreun rău, la nimeni,
Dar ne-au rupt sufletele din noi.
Păsări albe zburau peste aer
Eram liberi, dar drum nu-aveam.
Spre ce lumi de atunci ne-ndreptam mereu
Din ce lume veneam şi mergeam...

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

când te sărut,
îţi caut forma
şi vreau
să-ţi pipăi conţinutul,
aş da pe tine tot avutul
şi ţi-aş închide filodorma.

chiar şi
în miezul voluptăţii,
aş năuci
ca un nebun,
m-aş arunca
cu tine-n hău,
spre un nuştiu unde
nu ştiu cum...

un naufragiu
într-un ochi,
o lacrimă
cât Marea Mare
şi valuri-valuri
de durere
se zbat
ca într-o-nvolburare...

să nu atingi
acest sărut
căci are
lacrima-nnăuntru,
cănd pleci,
ascultă-mi
testamentul:
să mă îngropi
în ochii tăi,
c-au fost
la viaţa ta, femeie,
ca doi tâlhari,
ca doi călăi...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipă de timp

Ample discuţii sterile...
O noapte întreagă mi-au luat,
Nicicând nu ai fost lângă mine,
Când vifor aveam de-nfruntat.

Eram dezbrăcată de toamnă,
În unghi de vedere stingher...
Cu inima-n palmă şi calmă,
Tu... anotimpul cu ger.

Să mergem aşa mai departe,
Risipă-i de timp, n-are rost.
Nicicând n-ai crezut în dreptate,
Nicicând, alături n-ai fost...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii fecioarei

întuneric stelar,
era frig şi era iarnă
mai trecea un stol
cuibul lumii astăzi este gol
căutam o ploaie la fereastra ta
ningea cu fulgi mari pe cărări de dor
te aşteptam la steaua polară
sărutam femeia, cu buzele arse
se deschidea o poartă
ochi de fecioară în poartă
ne întâlneam goi pe ţărmul de flori
scriam pe cearceafuri rupte dintr-un vis
surâdeai în noapte, era vară în noi
ne aruncam în valuri, în chemări de doi
adormeai în mine, ploua peste noi
eram doi, mereu amândoi
strângeam în braţe femeia, în acorduri de ploi
erau fierbinţi ore, căutam sărutul
mă chemai în ploaie
eu curgeam şiroaie pe pletele tale
răsucite în vânt
deschideam o noapte cu iubirea pură
cădeau frunze în parc
strângeam de mână o fată, pe aleile din noi
pe masa stelară
o cafea fierbinte şi o noapte în doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O umbră

când seara se-necase în grădină
şi ochii mei cătau în luminiş,
o umbră mi-a căzut din cer, divină,
s-a strecurat în suflet pe furiş.

noaptea venea cu-atâtea vise, însă
eu nu vedeam nimic cu ochii mei,
dar te simţeam pe lângă mine plânsă
cum te-aşezasei pe sub vechiul tei.

ne-ncercuiau inelele de vise,
şi eu te-am luat, iubito, lângă mine,
aveam fântânile de dor deschise
cu ape limpezi, pure, cristaline.

am vrut să bem dar tu te-ai destrămat,
ai spus că pleci în lumea ta departe,
precum în hora ielelor de noapte,
destinul nemilos te-a aruncat.

.............
în toamna asta bruma pică rece,
cuvintele de-atunci mă cată azi,
visez mereu cum din seninuri cazi
şi umbra mea spre tine vrea să plece.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!