Duioasă şi caraghioasă amintire în acelaşi timp: primul salon în care, la optsprezece ani, intri singur şi fără niciun sprijin! Privirea oricărei femei mă intimida. Cu cât voiam să plac mai mult, cu atât eram mai stângaci. Despre toate lucrurile aveam numai idei false; sau mă dăruiam fără niciun motiv, sau vedeam un duşman în oricine, numai pentru că mă privea cu gravitate. Dar ce frumoasă era o zi frumoasă pe atunci, în toiul celor mai cumplite nenorociri datorite timidităţii mele!

citat celebru din Immanuel Kant
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primele câteva luni după după realizarea mea, nu am avut niciun singur gând. Puteam merge la birou şi îndeplini toate sarcinile mele fără a avea vreodată un gând în cap. Era la fel când am mers la Tiruvannamalai. Fie că eram aşezat în sală cu Maharishi, mergeam pe jos în jurul muntelui sau la cumpărături în oraş, tot ceea ce făceam era efectuat fără nici un fel de activitate a minţii deloc. Era un ocean de linişte interioară care n-a dat niciodată naştere la niciun val de gândire. Nu a durat mult timp pentru a-mi da seama că mintea şi gândurile nu sunt necesare pentru a funcţiona în lume. Atunci când rămâi ca Sine, o putere divină preia şi are grijă de viaţă. Toate acţiunile au loc apoi în mod spontan, şi sunt realizate foarte eficient fără niciun efort sau activitate a minţii.

citat din H.W.L. Poonja
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum, deşi toate împrejurările exterioare privind-o pe Alice H. sunt nebuloase, încă îmi mai amintesc cum era. Nu propriu-zis la chip sau la trup sau la orice altceva din persoana ei. Era foarte frumoasă, cred, şi avea în mod sigur părul roşcat. Nu ştiu cât de tânăr eram pe atunci, dar mai mult ca sigur că nu eram înnebunit după ea; era ceva mult mai adânc, ca şi când mi-aş fi amintit că tânjisem după alt fel de existenţă, în care nimeni nu putea să subziste în afară de Alice H. Şi-apoi, pentru cât timp?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât în vorbirea curentă, cât şi într-o operă literară, orice idee poate fi exprimată prin diferite procedee, dar există numai un singur procedeu ideal, adică un astfel de procedeu încât, dacă ne vom exprima ideea prin el, să devină cu neputinţă o altă expresie mai bună, mai puternică, mai pe înţeles şi mai frumoasă... O idee este bine exprimată într-o operă artistică numai atunci când nu poate fi adăugat, înlăturat sau schimbat niciun cuvânt fără ca opera să sufere. Către aceasta trebuie să tindă scriitorul.

Lev Tolstoi în discuţie cu scriitorul F. Tişcenko
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cu cât se apropia de steaua sa, drumul parcă era mai lung, făcuse ea cale destulă, dar părea ceva fără de capăt. Înainte îi ieşeau tot alte stele, una mai frumoasă decât alta, dar cu toate că s-ar fi putut opri la una din ele, pe Luna o atrăgea numai şi numai steaua aceea, care o făcuse să plece de lângă ai ei şi care, deşi micuţă, i se părea cea mai frumoasă şi strălucitoare din toate.

Virginia Carianopol în Împărăteasa norilor (1986)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa şi bestia (retro)

Eram doar un bici
cu nervii în vânt
ea nu era de-aici
vă zic pe cuvânt

Cu părul plângând
era prea frumoasă
dar numai în gând
o mai văd pe-acasă

Era prea frumoasă
o

nu nu era de-aici
ea numai mătasă
eu doar atât arici

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 10 ani voiam să fiu mai mare, Doamne,

cu mult mai mare
poate cu 10 ani
sau cu 20 de ani
îţi ceream să mă înveţi să cresc
cât ai bate din palme
uite aşa
să pun vis peste vis
şi să rodească

la 20 de ani voiam să mai păstrez din copilărie
să dorm mai mult
să nu mă înec în plâns din pricina iubirilor nereuşite
să fiu cu 5 sau cu 10 ani mai mică
deja îmi era teamă de ziduri
voiam să rămân
cu pumnul meu de ţărână
nelucrat
pus într-o parte a lumii

la 30 de ani voiam să opresc timpul
cu inima îmblânzită
ca un arc de cerc
şi obrajii mângâiaţi de începutul firesc
al poeziei

la 40 de ani voiam să nu intru în panică
să văd totul atât de clar
nu mai pot avea 10 ani
nici 20
nici 30
şi aşa voi spune şi despre 40
au devenit nişte cifre
pe un segment
aparent neliniştit
numit...

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acţionează asfel încât să foloseşti umanitatea atât în persoana ta, cât şi a altuia, în acelaşi timp ca scop şi niciodată numai ca mijloc.

Immanuel Kant în Bazele metafizicii moravurilor
Adăugat de ghiorghias dragos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu erai frumoasă foarte

tu erai frumoasă foarte,
numai doruri, numai şoapte,
eu eram bolnav de moarte,
de tine nu aveam parte
şi mi te zaream departe
ca o necitită carte,
ca amfora fără toarte
şi ca-ntregul fără parte.

cine-a zis că ne desparte?
şi cine ne pune parte?
suflet dureros de dulce
cu zăbrelele năluce,
nimeni nu ne mai desparte
decât moartea dupa moarte.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam să-ţi spun aseară

voiam să-ţi spun aseară că Marte s-a însurat
că oaia care mănîncă floarea a mai făcut nişte oi
că cei mai proşti sunt deştepţii şi că nimeni
nu mai are nevoie de noi

voiam să-ţi spun aseară că mi-am luat de băut
şi-am băut singură numai eu şi pisica
şi nimeni nu s-a-ntrebat de ce s-a-nsurat prostul
acela de Marte şi de ce l-au înţeles înţelepţii

voiam să-ţi spun aseară c-am obţinut un rang
de floare dispărută-n băşica unei oi că i-am
vîndut o sticlă de conţinut lui Marte care-a avut
curaj să schimbe-o duminică-a la carte

pe-o simplă zi de joi dar nu ţi-am spus aseară
c-am fost şi eu la nuntă şi ea era frumoasă
dar nu era a lui se şuşoteau mesenii mai strîmbii
şi mai drepţii c-ar fi numai amanta lui Pluto

sau Mercur şi a ajuns la Marte din greşeală
sau supărare nu ştiu căci ce ţi-am spus aseară
nu are legătură (din aia cauzală) cu ce am vrut să
spun – prostia-i generală şi fără de cusur

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

gust

Gustul este facultatea de apreciere a unui obiect sau a unei reprezentări printr-o plăcere sau neplăcere, fără niciun interes. Obiectul unei astfel de satisfacţii se numeşte frumos.

definiţie celebră de Immanuel Kant în Critica facultăţii de judecare
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam aproape cincizeci de ani şi mă socoteam bătrân. Credeam că era sfârşitul drumului. Un sfârşit luminos... Îmi spuneam:"Să nu forţăm lucrurile, e aşa de tânără, ea o să plece prima", şi de fiecare dată când o regăseam eram încântat, dar şi surprins. Cum? Mai e aici? De ce oare? Nu vedeam deloc ce găsea ea plăcut la mine şi-mi spuneam:"De ce atâta harababură, de vreme ce mă va părăsi?" Era obligatoriu, era fatal. Nu exista nici un motiv ca ea să mai vină şi data viitoare, nici un motiv... Până la urmă, ajungeam chiar să sper că n-o să mai vină.

Anna Gavalda în O iubeam (2002)
Adăugat de Vâga Claudia
Comentează! | Votează! | Copiază!

A-l frecventa pe Bach nu este niciun act indiferent şi nici actul unui indiferent. Niciun muzician, poate chiar niciun creator nu este atât de compromiţător în acelaşi grad precum Bach. Bach crede, convinge, antrenează. Dacă vă este teamă să mergeţi acolo unde duce acest fluviu, un Nil roditor care este în acelaşi timp şi un torent, atunci rămâneţi cuminţi pe malul său, nu-l ascultaţi decât pentru formă, e o formă foarte frumoasă, poate să fie şi suficientă.

Andre Tubeuf în Dictionnaire amoureux de la Musique (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste şi-atât

cândva toate erau ale mele
şi viaţa era de-nţeles
nu anii contau ci iubirea
tot timpul aveam de ales

principii şi taine, aiurea
puteam să greşesc orişicând
eram tânăr, cuprindeam cu privirea
pământul, cerul şi orice gând

puteam să mut chiar un munte
doar suflam şi l-am şi sfărâmat
clădeam imediat câte o punte
peste hăuri de în cale mi-au stat

iar mintea-mi zbura printre stele
visând că eram infinit
nu ştiam că fac parte din ele
sunt praful ce cândva ne-a unit

nu-mi pasă că toate sunt duse
sau de tine de mine de voi
amintirile rămân suprapuse
peste viaţa de mai de apoi

cândva iubeam zi şi noapte
nu existau îndoieli sau erori
dansam pe câmpuri minate
dar vedeam şi credeam doar în flori

te-ai dus tinereţe adio îţi spun
viaţa-i hâdă acum şi neghioabă
dihănii ca troli şi orci mă supun
crezând că au cu mine vreo treabă

cândva eram tânăr şi chiar eram eu
voiam să le ştiu mai pe toate
imitam un zeu dar eram derbedeu
mai bine de atât nu se poate

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucuram, pe lângă o bună sănătate, de o linişte sufletească de nedescris; oricum aş fi privit lucrurile, vedeam că, pierzând, câştigasem. Tânăr şi plin de simţire cum eram, natura mi se părea de o mie de ori mai frumoasă decât înainte, când aveam nevoie de societate şi de jocuri, pentru ca timpul petrecut în grădină să nu-mi pară prea lung. Desenam, pictam, citeam şi găseam destui oameni care să mă încurajeze; în locul societăţii înalte pe care o părăsisem sau mai degrabă mă părăsise, s-a format în jurul meu o alta mai mică, cu mult mai preţioasă şi interesantă.

Goethe în Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister
Adăugat de Jenica Ramona Nitu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Prietene, pământu-ntreg mi-ar deveni duşman
Dar nu-i niciun păcat pentru că tu nu-mi eşti duşman.

Fără să fiu sfătuit de cineva te-am îndrăgit
Darul acesta nu mi-l poate face niciun duşman.

Cât sunt duh şi carne nu duc lipsă de tristeţi
Nu-mi pasă de voi coborî în pământul duşman.

Ey, tu, suflete! Tu, iubito, sabia-i trasă
Ia seama, moartea de mult ne-a privit ca un duşman.

Ey, Fuzulî! Chiar de mor nu renunţ la iubire
Mormântul să mi-l săpaţi în pământul duşman.

poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duios Anastasia trecea

nu e despre filme sau actori, e despre viaţă şi despre cuvânt
cuvânt ce intră-n lume gol. lepădat de buze umede sau uscate de teamă
şi care se chinuie să înţeleagă viaţa cu toate rătăcirile ei
dar nimic nu o poate cuprinde în toate ale sale
şi-atunci cuvântul se retrage
şi intră în ilegalitate
ca şi genul.
cândva eram şi eu cuvânt
aveam valoare, aveam greutate
şi lumea mă credea
dar acum
nimic nu poate ţine istoria în loc
nici măcar eu...
fără cuvinte. fără epitaf
mai bine un sms
lma

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De gustibus

Vă e sau nu vă e pe plac,
Dar, după gustul sec al meu,
Femeia fără niciun drac,
Nu are niciun Dumnezeu!

epigramă de Corneliu Berbente din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrusul sau cât de bine îmi este în moartea altuia

un funcţionar de la ministerul haihui
mi-a pus ştampila cum că sunt bolnav
de o boală incurabilă
de fapt bolile mele erau mult mai multe
cum ar fi lenea beţia trufia minciuna
visarea pentru mine era aşa mai mult de amorul artei
luam poziţia necesară
şi-mi pierdeam privirea pe tot felul de pereţi
până mă usturau ochii de atâta nemişcare
ori îi rostogoleam în orbite până când universul devenea
cu josul în sus

gândurile mă cutreierau ca nişte gloanţe de aer
după reguli numai de ele ştiute
mai eram cotropit şi de îngerii de fum din taverne
nu râde iubito
de atunci mă chinui să-i demonstrez
funcţionarului că a avut dreptate dar nu-l găsesc
i s-a pus şi lui ştampila bolnav,
bolnav de o altă boală incurabilă mai cu ştaif
de mila lui s-a sinucis într-o dupăamiază de vară
un funcţionar de la ministerul culturii
pe care-l ştiam
şi care a vrut să-mi pună ştampila talentat
pe buletinul meu de cetăţean
dar nu a mai avut unde
scrisesem un poem pe el şi mi-a fost furat în tramvai
poemul l-am auzit după vreo două luni la radio
ca să-l revendic era deja prea târziu
deja se înstrăinase de mine
ce mult mi-ar fi plăcut să mă mândresc
cu o astfel de ştampilă
oftez de necaz apoi îmi înfund mâinile adânc în buzunare
şutez cu năduf toate frunzele căzute în cale
şi plouă peste mine ploi de lumini
crud şi în profunzime

funcţionarul de la ministerul cimitirelor
mă caută de un timp să-mi pună şi el ştampila
numai în mormânt nu mă caută
aici joc şeptic cu poeţii prieteni şi decedaţi demult
ori depănăm amintiri despre
ce frumoasă a fost viaţa pe când eram vii
şi cum am da o sută de ani din moarte
pentru o clipă de viu
atât cât să simţim fierbinţeala
şi umezeala zeiască a unei femeie în extaz
ei nu ştiau că funcţionarul moarte
încă nu mă găsise să-mi pună ştampila
puteam să stau cu ei sute de ani
fără să bage de seamă că sunt un intrus

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lucruri umplu sufletul cu mereu nouă şi crescândă admiraţie şi veneraţie, cu cât mai des şi mai stăruitor gândirea se ocupă cu ele: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine. Pe ambele nu ai voie să le cercetez şi să le presupun numai, ca şi când ar fi învăluite în întunecimi sau situate în extravagant, în afara orizontului meu; le văd în faţa mea şi le leg nemijlocit cu conştiinţa existenţei mele. Primul începe din locul pe care-l ocup în lumea sensibilă externă şi lărgeşte conexiunea în care mă aflu, în spaţiu imens de lumi peste lumi şi de sisteme peste sisteme, şi pe deasupra în durata ilimitată a mişcărilor lor periodice, a începutului şi duratei lor. Al doilea începe de la eul meu invizibil, de la personalitatea mea, şi mă reprezintă într-o lume care are o adevărată infinitate, de care numai intelectul îşi poate da seama, şi de care (iar prin ea, în acelaşi timp, şi cu toate acele lumi vizibile) mă recunosc legat, nu ca în prima, numai contigent, ci în chip universal şi necesar.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletelor nu le plac războinicii beţivi; după un anumit timp, li se face milă de ei şi-i părăsesc sau îi ucid. De aceea indianul nu bea decât trei săptămâni. Lucrul acesta e valabil numai pentru războinicii ignoranţi: înţelepţii înşişi pot să se îmbete de şapte ori pe zi şi nu-şi vor pierde sufletul. Căci ei ştiu ce fac. Toate acestea n-au ţinut mult, doi-trei ani, după care nu mai era niciun suflet de războinic întrupat, cu excepţia acelora închise în înţelepţii băutori. Armata sufletelor aştepta un semnal ca să se dezlănţuie. (N. B. Comentariul precizează că obiectivul acestei operaţiuni e răzbunarea împotriva Omului Alb. Dar nu se spune nimic despre caracterul suferinţelor pe care sufletele indiene le vor aplica Albilor.) Şi semnalul veni.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!