Mă bucuram, pe lângă o bună sănătate, de o linişte sufletească de nedescris; oricum aş fi privit lucrurile, vedeam că, pierzând, câştigasem. Tânăr şi plin de simţire cum eram, natura mi se părea de o mie de ori mai frumoasă decât înainte, când aveam nevoie de societate şi de jocuri, pentru ca timpul petrecut în grădină să nu-mi pară prea lung. Desenam, pictam, citeam şi găseam destui oameni care să mă încurajeze; în locul societăţii înalte pe care o părăsisem sau mai degrabă mă părăsise, s-a format în jurul meu o alta mai mică, cu mult mai preţioasă şi interesantă.

Goethe în Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister
Adăugat de Jenica Ramona Nitu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu trecerea timpului, sunt chiar mai încântată de corpul meu, pentru că este corpul pentru care am depus efort, am o relaţie mai bună cu el. Din punct de vedere strict estetic, corpul meu arăta mai bine când aveam 22, 23 de ani. Dar nu mă bucuram de el, pentru că eram prea ocupată să îl compar cu al altora.

citat din Cindy Crawford
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cu cât se apropia de steaua sa, drumul parcă era mai lung, făcuse ea cale destulă, dar părea ceva fără de capăt. Înainte îi ieşeau tot alte stele, una mai frumoasă decât alta, dar cu toate că s-ar fi putut opri la una din ele, pe Luna o atrăgea numai şi numai steaua aceea, care o făcuse să plece de lângă ai ei şi care, deşi micuţă, i se părea cea mai frumoasă şi strălucitoare din toate.

Virginia Carianopol în Împărăteasa norilor (1986)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram tânăr eram sigur de orice; peste câţiva ani după ce am greşit de mii de ori, nu mai eram sigur nici pe jumătate din lucrurile de care eram sigur înainte; în prezent sunt sigur doar pe lucrurile pe care Dumnezeu mi le-a dezvăluit.

citat clasic din John Wesley
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram mai tânăr, nu-mi aminteam nimic, indiferent dacă se întâmplase sau nu; acum mă simt atât de şubred, încât probabil că în curând nu-mi voi mai aminti decât lucrurile care nu s-au întâmplat, de fapt, niciodată.

citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duioasă şi caraghioasă amintire în acelaşi timp: primul salon în care, la optsprezece ani, intri singur şi fără niciun sprijin! Privirea oricărei femei mă intimida. Cu cât voiam să plac mai mult, cu atât eram mai stângaci. Despre toate lucrurile aveam numai idei false; sau mă dăruiam fără niciun motiv, sau vedeam un duşman în oricine, numai pentru că mă privea cu gravitate. Dar ce frumoasă era o zi frumoasă pe atunci, în toiul celor mai cumplite nenorociri datorite timidităţii mele!

citat celebru din Immanuel Kant
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porci

La ceasul când mama mea era în dureri
au înconjurat casa şi cartierul, toată ţara
a fost arsă în foc, cum arde febra.
M-au urcat într-un camion ca pe atâţia alţii
dezbrăcaţi de viitor. N-am mai fost strigat niciodată
pe numele meu, nimeni nu m-a mai chemat,
aveam doar un număr lung, precum drumul
pe care mergeam, sau mai degrabă,
pe care eram duşi: noi eram porci
cu un număr tatuat,
pe un drum întunecat în mijlocul nopţii.

poezie de Juan Calero Rodriguez, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-ar putea ca viaţa să nu-ţi dea tot timpul ceea ce ceri, dar cu siguranţă îţi dă ceea ce meriţi şi ce ai nevoie pentru evoluţia ta. Aruncă o scurtă privire în trecutul tău: acolo există situaţii care erau aparent devastatoare şi care mai apoi s-au transformat într-o binecuvântată lecţie pe care nu o vei uita. Cam aşa e tot timpul: când baţi prea mult pasul pe loc, apare ceva care să-ţi dea un şut (poate mai dureros) pentru a merge înainte. Durerea sufletească e doar sămânţa puterii care stă să încolţească. Ai răbdare şi priveşte beneficiile pe termen lung care ţi se oferă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început

La început,
nu ne acopereau nici griji şi nici nevoi.
Eram ca fraţii. Ne ajutam între noi.
Trăiam cu toţii, în bună înţelegere.
Ne durea pe toţi, o cât de mică pierdere.
Toţi aveam pe masă, aceleaşi bucate.
Toţi ne bucuram de multă libertate.
La început eram cu toţii oameni.
Astăzi am uitat să mai fim oameni.
Am fost cu toţii oameni până când,
rasa ne-a înstrăinat.
Am fost cu toţii oameni până când,
credinţa ne-a separat.
Am fost cu toţii oameni până când,
politica ne-a despărţit.
Am fost cu toţii oameni până când,
averile ne-au învrăjbit.
Astăzi nu mai suntem oameni.
De ce ne-am înrăit?
Fiindcă astăzi,
am uitat să mai fim OAMENI.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum, deşi toate împrejurările exterioare privind-o pe Alice H. sunt nebuloase, încă îmi mai amintesc cum era. Nu propriu-zis la chip sau la trup sau la orice altceva din persoana ei. Era foarte frumoasă, cred, şi avea în mod sigur părul roşcat. Nu ştiu cât de tânăr eram pe atunci, dar mai mult ca sigur că nu eram înnebunit după ea; era ceva mult mai adânc, ca şi când mi-aş fi amintit că tânjisem după alt fel de existenţă, în care nimeni nu putea să subziste în afară de Alice H. Şi-apoi, pentru cât timp?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul era simplu pentru mine: dacă te târăşti, vei fi strivit; nu mănânci, vei muri, dar nu în mâinile mele (mâinile-mi erau pretutindeni de când o întâlnisem pe Alice H.; mă simţeam neajutorat de răspunzător de când mi se întâmplase să mă aflu în Academia Brera sau la petrecerea profesorului H. la care nu participasem niciodată; la drept vorbind, lucrurile acestea n-au survenit nicidecum din întâmplare; am încercat să-i spun asta, însă de bună seamă că m-a înţeles greşit; va fi crezut că-i explicam cum un bărbat şi o femeie îşi sunt predestinaţi unul altuia şi era destul ca s-o înspăimânte; în realitate, nu m-am gândit niciodată la ea ca la o femeie, cel puţin nu ca la femeia mea şi nici nu sunt sigur că era femeie, deşi nu părea să fi fost altceva; mai mult, îmi dădeam seama că n-o interesam în niciun fel; dacă se afla acolo, era fiindcă se gândea că aveam eu nevoie de ea într-un fel; nu sunt sigur dacă nu cumva aveam nevoie ca ea să aibă nevoie de mine; în orice caz, de fiecare dată când o părăseam, eram plin de bucurie, invers de cum se întâmpla de fiecare dată când o vedeam pe T.; de fapt, T. mă făcea să mă simt stânjenit; le făcea tuturor viaţa grea, inclusiv ei înseşi).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu a acordat o atenţie prea mare individului, şi aceasta este cauza fundamentală a tuturor problemelor. Însă datorită faptului că individul pare atât de mic şi societatea atât de mare, oamenii au impresia că societatea poate fi schimbată, după care individul se va schimba la rândul lui. Dar lucrurile nu stau deloc aşa, căci "societatea" nu este altceva decât un cuvânt; există numai indivizi, nu există societate. Societatea nu are suflet, în cadrul ei nu se poate produce nicio transformare. Schimbarea este posibilă numai în cazul individului, indiferent cât de mică ar fi aceasta. Şi odată ce învăţaţi cum să schimbaţi individul, acest lucru poate fi apoi aplicat asupra tuturor indivizilor, de pretutindeni. Eu cred că într-o bună zi vom avea o societate care să fie în deplină armonie, care să fie mult mai bună decât toate ideile pe care creatorii de utopii le-au produs de mii de ani. Realitatea va fi cu mult mai frumoasă.

Osho în Viaţa este aici şi acum
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de primăvară

"cum să descrii ce s-a petrecut,
după ce te întorci din locul
în care ai ajuns cu ultimele puteri?
cei care, la fel ca tine, vor atinge
limitele de la care mintea
nu mai poate căra corpul,
pot fi ajutaţi de vreo poveste
să-şi găsească calea înapoi?
cuvintele nu mai au rost când
mâncarea şi medicamentele devin inutile,
când te târăşti dincolo de speranţă

mai poţi retrăi chinul conştiinţei,
imposibilitatea lecturii şi scrisului,
pierderea graniţelor subconştientului,
chiar dacă dragostea te îndeamnă?
cele o mie de nopţi
şi cele o mie de zile
în care coşmarurile
şi suferinţa te-au rupt?

după mult timp, mă bucur
că pot merge,
că pot sta jos,
că pot să gândesc,
că pot să respir
fără să simt cum
aerul şi sunetele mă taie

mi se spune că ajută
să vorbeşti despre traumă,
dar cum să retrăiesc acei ani,
atât timp cât vreau să trăiesc?
încercarea de a vorbi
despre ce s-a întâmplat
e deja o minciună, ce-a fost
e de nedescris şi de neîndurat"

aşa gândeam acum un an,
între timp lucrurile s-au schimbat

poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a fost gata casa noastră, ne-am mutat în ea. Era o casă nouă, cu un balcon lung, care suna ca metalul, nu ştiu pentru ce, când mă plimbam pe el, mai ales când umblam bocănind cu călcâiele pe scânduri. Prin grădină trecea un pârâu lat de-o palmă. Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un deal lung, pe care umblau vitele, ca nişte gângănii pe un perete. În dreapta câmpia, cu o pădure în fundul zării. În faţă satul.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea e de o mie de ori mai preţioasă dacă lângă ea, aproape de ea, în bibliotecă stă o călăuză, bibliotecarul. El o ştie pe cea mai bună pentru tine, pe cea proaspăt sosită, pe cea care ştie a răspunde tocmai la întrebările tale.

citat celebru din Mihai Beniuc
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când fiinţele cele mai apropiate sufletului meu m-au părăsit, nu-mi mai sare inima din loc când sună telefonul, ori când se-anunţă vreo catastrofă. Catastrofa destinată mie s-a petrecut. Am rămas pasăre singuratică privind cu ochi impasibili lumea.

citat din romanul Preludiu de Ileana Vulpescu (2017)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram sălbăticit şi plin de ură. Uram întreaga lume pentru că vedeam mizeria şi egoismul, sălbăticia cu care cel puternic smulgea celui slab agoniseala obţinută cu greu. Cel puternic râdea şi batjocorea. Cel slab plângea şi dispera. Se resemna. Nu ştiu ce s-ar fi ales de mine şi unde aş fi ajuns dacă nu ar fi rămas o singură flacără mică de umanitate care ardea în mine şi care era ţinută vie de puţinii prieteni adevăraţi pe care îi aveam şi care vedeau în mine un suflet, şi nu un sărac ce nu avea nimic de oferit şi de pe care nu poţi scoate profit. Să simt că sunt o companie plăcută pentru nişte oameni care se puteau lipsi de mine, să simt că sunt ascultat şi că atunci când vorbesc despre dorinţele şi visurile mele nu sunt batjocorit şi umilit, să pot să râd cu cineva, să simt că exist şi primesc puţină atenţie, să fiu onorat ca fiinţă umană pentru ceea ce sunt în interior şi nu pentru ce pot să afişez în exterior, asta mi-a salvat sufletul, mi-a schimbat viaţa şi m-a împuternicit ca azi să pot vedea şi eu în oameni măreţia, puterea şi divinitatea şi după puterile mele, să fac ce pot ca să păstrez flacăra speranţei aprinsă aşa cum odată a fost şi ea îngrijită de prietenii mei pentru mine. Iubeşte oamenii atunci când o merită cel mai puţin. Atunci au nevoie cel mai mult. Doar aşa putem să salvăm suflete pentru a face lumea mai bună.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea îmi creştea

într-un ungher îndepărtat al minţii
de câteva săptămâni bune
ca o tumoră mică şi densă
a venit momentul să comit
o altă crimă perfectă
de fiecare dată când aveam puterea
s-o analizez o găseam mai mare
mai densă mai periculoasă

o să pară un accident
fără martori pe un drum
de munte cu păduri pe ambele părţi
voi conduce un maybach
ultima achiziţie stă în garaj
aşteaptă să comită o nesăbuită
va fi un rău făcut la timpul potrivit
va fi un rău mai mic

mă gândesc să-mi iau pistolul
bătrânul meu walther p38
îmi dă siguranţă când îl ţin
în apropierea corpului
va fi creionul meu care va schiţa
cu litere de tipar: crimă perfectă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă irită vorbele mari

nemulţumirea încă mai strigă în mine
întrebările cad întotdeauna când nu te aştepţi
şi răspunsurile verosimile sunt greu de dat
ai rămas atât de convinsă
ca un ceas care nu se opreşte niciodată

mă irită vorbele mari
fără substanţă în spusele multor oameni
deobicei nu-i ascult
dar sunt atent la tot ce se întâmpă-n societate
mă întristez fără să vreau
îmi aleg cuvintele cu grije de culegător
am nevoie mai mult de meditaţie decât de explicare
până mă conving cum curg lucrurile

multe gânduri se macină prin memorie
fără umbră de linişte
pe pământul plin de nesiguranţă şi împrevizibil
alerg ca un schilod prin deşert
cu speranţe mereu agăţate
de orizonturile care fug tot mai departe

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când e lumea şi pământul, există o categorie sufletească de oameni puşi pe capătuială, pentru care banul e mai presus de orice, e singura valoare în care cred şi căreia i se închină, pentru că banul e cel mai bun prieten, cel mai bun protector, el n-are miros şi deschide toate uşile. Şi cum omul, spre deosebire de animale, mănâncă mai mult decât pentru a-şi astâmpăra foamea, bea mai mult decât pentru a-şi astâmpăra setea, face amor nu numai pentru a-şi reproduce specia, ucide cu premeditare, fără să-şi mănânce prada, acumulează mai mult decât ar avea nevoie chiar pentru un trai îmbelşugat, e rapace, pentru că acumularea îi dă senzaţia de siguranţă şi de superioritate asupra altuia. Asta dovedeşte cât de puţin evoluează mentalitatea oamenilor.

Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zdrenţe

Ziua se arată a ploaie.
Însă dis-de-dimineaţă, era mai degrabă senin.
Ziua se arată a ploaie.
Dis-de-dimineaţă eram deja uşor trist.
Anticipare? Tristeţe? Nimic?
Nu-mi dau seama: eram trist încă de la trezire.
Ziua se arată a ploaie.

Ştiu perfect: penumbra ploii e elegantă.
Ştiu perfect: soarele e prea vulgar pentru cineva elegant.
Ştiu perfect: a fi sensibil la schimbările de lumină
nu este elegant.
Dar cine le-a spus soarelui şi celorlalte că eu vreau să fiu elegant?
Daţi-mi cerul albastru şi soarele vizibil.
Căci ceaţă, ploi, umbre - ele se află deja în mine.
Astăzi nu vreau decât linişte.
Mi-ar plăcea să am chiar şi un cămin, mai cu seamă dacă nu
ar fi al meu.
Începe să-mi fie somn de cât de mult îmi doresc liniştea.
Să nu exagerăm!
Efectiv mi-e somn, asta-i totul.
Ziua se arată a ploaie.

Mângâieri? Sentimente? Au rămas doar amintiri...
E nevoie să fii tu însuţi copil dacă vrei să ai parte de ele...
Pierduta mea auroră, adevăratul meu cer albastru!
Ziua se arată a ploaie.

Frumoasa gură pe care o avea fata fermierului,
Pulpă de fruct dintr-o inimă bună de mâncat...
Când s-au petrecut toate astea? Nu ştiu...
Pe când era dimineaţa senină...

Ziua se arată a ploaie.

poezie de Fernando Pessoa din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!