Balada motanului

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.

Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.

De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul, nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să mă tot duc
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.

Jegos şi obosit, apoi,
cu maţele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frânghie.

Ca-n faţa unui şobolan
spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip şi-n urmă iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar.

Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Iar când o fi uitat să mor
la cârciuma din mahala
sorbită-n calea pumnilor
poşircă acră viu să stea.

"Hei... viaţă, viaţă... ieşi din cort
hai, pune-mi-te iar pe danţ...
te uită... zace colo-n şanţ
motanul mort, motanul mort..."

poezie celebră de Nichita Stănescu (11 august 1955)
Adăugat de Superproverb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada motanului

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.

Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.

De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să mă tot duc
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.

Jegos şi obosit, apoi,
cu maţele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frânghie.

Ca-n faţa unui şobolan
spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip şi-n urmă iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar.

Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Iar când o fi uitat să mor
la cârciuma din mahala
sorbită-n calea pumnilor
posircă acră viu să stea.

"Hei... viaţă, viaţă... ieşi din cort
hai, pune-mi-te iar pe danţ...
te uită... zace colo-n şanţ
motanul mort, motanul mort...

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Argotice (1955)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec la drumul mare

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu gheare şi musteţe lungi,
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căpriu

La ceasul când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună,
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună

Şi atuncea şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd de Domnul
că le-am stricat, urlând, tot somnul

De sus, din vârful săptămânii,
să le răspund rânjind scârbos:
Iubesc doar locul, nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os!

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna,
atât cât n-o apune luna

... Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căpriu

Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să mă tot duc,
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc

Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un fiu
c-un ochi verzui şi-un ochi căpriu...

Iar când o fi uitat să mor,
pe trei butoaie ca decor
un fond acrit de vin să stea
la cârciuma din mahala

Şi-un lăutar beţiv aş vrea să
îşi dreagă vocea c-un tuşit...
Proptindu-se buimac de masă
să cânte fals şi răguşit:

"Hei, viaţă, viaţă, ieşi din cort
şi pune-mi-te iar pe danţ...
... Te uită, zace colo-n şanţ
motanul mort,
motanul mort..."

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-mă-n ochi...

Priveşte-mă-n ochi când eşti cu mine,
Priveşte-mă-n ochi, să ştiu de ţi-e bine,
Priveşte-mă-n ochi, că doar o privire,
Priveşte-mă-n ochi, mi-aduce fericire.
Priveşte-mă-n ochi, că şi ochii vorbesc,
Priveşte-mă-n ochi atât cât trăiesc.
Priveşte-mă-n ochi, e tot ce-mi doresc,
Priveşte-mă-n ochi, nu-mi spune "te iubesc".
Priveşte-mă-n ochi, să ştii ce gândesc,
Priveşte-mă-n ochi, să vezi cât te iubesc!
Priveşte-mă-n ochi, oricine ai fi,
Priveşte-mă-n ochi, bărbat sau copil.
Priveşte-mă-n ochi, nu-ţi cer prea mult,
Priveşte-mă-n ochi, să-ţi văd a lor tumult,
Priveşte-mă-n ochi chiar de nu-mi vorbeşti,
Priveşte-mă-n ochi, e deajuns să mă priveşti.
Priveşte-mă-n ochi, să pot să-nţeleg,
Priveşte-mă-n ochi, ce drum să aleg...

poezie de Mariana Simionescu (15 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să îmi doresc ochi verzi, când natura m-a înzestrat cu ochi căprui, iar ochii mei căprui pot vedea verdele naturii.

citat celebru din Bob Marley
Adăugat de Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplări de amor ...

Cel îndrăgit de-alte femei
Iubea în taină ochii ei;
Frumoşii ochi, de-agat, căprui,
Dar nu spusese nimănui.

Iar ea pe altu-l îndrăgea,
Cu ochii mari de peruzea.
Şi-ades, frumoşii ochi căprui,
Plângeau vădit de dorul lui.

Atâtea întâmplări de-amor
Sfârşesc în flacăra de dor;
Chiar dragul tinerei dudui,
Iubea o fată cu pistrui...

Şi fata de care vă zic
Iubea un ditamai voinic.
Privise-n ochii lui verzui,
Când poposise sub gutui.

Dar el luase un răgaz,
Privind gropiţa din obraz
A fetei ce umbla haihui
Cu chipul trist, cu mers silhui.

În poarta inimii când baţi,
Prin labirinturi cum răzbaţi?!
Şi-un lacăt, cu rugina lui,
Cu câte chei poţi să-l descui?!

poezie de Mihaela Banu (25 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oftalmologică

Aveai ochi ca de scânteie,
Ochi căprui lucind ca aştrii...
Mi-ai facut ochi dulci, femeie,
Iar bărbatul tău... Albaştri...

epigramă de Ioan Zaharia din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, n-aţi ghicit, nu se-ntâlneau!

Duminica, pe înserat,
Veneau la chipeşul bărbat,
Doi ochi albaştri, doi căprui
Şi-n urma lor, doi ochi verzui.

Oh, n-aţi ghicit, nu se-ntâlneau!
Pe rând soseau şi-i povesteau,
Că le-a fost dragostea dintâi,
Că fără el n-au căpătâi...

Vreun tâlc acum aţi priceput?!
Din vară se-nturnase-n lut
Şi-n cimitirul dinspre plopi,
Îl plâng şi alţi doi ochi miopi.

Morminte de-ar putea vorbi,
Ar spune fără a cobi:
Pe-aleea dintre doi stejari,
Îl plâng amarnic doi ochi mari.

În zori, nevasta cu ochi plânşi,
Ridică trandafirii strânşi
Şi îi azvârle prin zăvoi,
Cu ochii trişti, străini şi goi.

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea dorită

Aş vrea să încep o viaţă nouă
Iar primul pas să fie-n moarte.
Să fiu mai plâns atunci
Decât dorit ca nou născut
Cu taţi şi mame tremurând pe spate.
Să vină lumea la priveghi
Cu ursitoare inutile,
Să-mi ceară soarta înapoi
cu nopţile pierdute
Când nu ştiam de noi.
Cum m-aş privi la nici un an
Cu plete lungi şi smalţul ros?
Cu ochi blajini ce recunosc
Acele drumuri fără sens
Statistică pe fond nervos?
Iar ultimul sărut zelos
să ţi-l ofer în timp ce mor,
Cu mângâieri şi c-un poem plăcut
Căzute pradă,
culturii tale în amor,
Iar ochii mei necopţi şi buzele ce casc
Să te anunţe prin priviri de nou născut
Că vine clipa să mă nasc
Şi moartea mea cu bine a trecut.

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât...

Frumoasa mea, cu ochi căprui
O dulce eşti, cum alta nu-i
Şi lasă ca un vers pios
Să te alinte mlădios....
Veni-vor mulţi să-ţi spuie-n versuri
Că te iubesc, şi cum, şi cât:
Vor spune-o mai frumos ca mine,
Dar nu te vor iubi atât!...
Atât?... să-ncerc o-nşiruire!
Spre graţie, spre nesfârşire,
Inalt şi larg şi cât se poate
În paşnic fel, înspre dreptate,
Să vin cu zilnica iubire
În dimineţi, pe scăpătate....

Frumoasa mea, cu ochi căprui,
Tu eşti un înger... eu, hai-hui...

poezie de Vasile Zamolxeanu (2 ianuarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-ar stinge mai curând

S-ar stinge mai curând un cer cu stele
Şi apele-ar seca pe orişiunde,
Şi soarele s-ar îneca în unde
Şi n-ar mai scânteia ca azi în ele;

Şi munţii mari cu înălţimi rebele
Tot mai curând în haos s-ar ascunde
Decât aş vrea să-mi fac spre-o blondă punte,
Spre-albaştrii ochi, cu dorurile mele.

Doi ochi căprui pe veci mă-ncătuşară,
Ceilalţi nici vii în faţa mea să-mi pară!
Şi nu mă-ncântă părul auriu.

Doi ochi căprui mi-ar lumina şi-n moarte,
Căci numai ei mi-s dăruiţi de soarte -
Doi aştri peste inimă să-i ştiu.

sonet de Pierre de Ronsard din Sonete, traducere de Pavel Darie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atracţia trandafirului

Venea mereu, venea grăbit,
Stătea în aşteptare
Strângând la piept, neliniştit,
Cea mai frumoasă floare.

Venea şi ea, maiestuos,
Adesea încruntată,
Şi, uneori, privea duios
Figura-i încurcată.

Iar trandafirul... îl lua
Nepăsătoare,-n mână,
Şi nu ştia, sau nu-i păsa,
Că el vrea să rămână.

O aştepta pe drumul ei
Iar ea, tot ocolindu-l,
Grăbea, pe vechile alei,
De-o vreme, nici privindu-l.

Dar, într-o zi, spre floarea lui,
S-a arătat, plăpândă,
Din ochi frumoşi, din ochi căprui,
Privirea nouă, blândă.

Erau alţi ochi, de suflet cald,
Era un dar al vieţii:
Iubire-nfăşurând c-un fald
Relicvele tristeţii.

A fost, atunci, şi a rămas,
Înflăcărată, vie,
Va fi cu ei şi la popas
Acasă,-n galaxie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacovia viscolul şi eu

Te uită cum ninge Bacovia
din carte aruncă tot jarul
şi dacă se-aprinde vreo stea
de ciudă să-ţi sară muştarul

Şi mână şi iarna spre sobă
copacii să-ţi bată în geam
să dea cea din urmă probă
şi iar să tragă ziua în ham

Ascultă toţi lupii cum urlă
şi lumea în versuri dispare
dar cucuveaua ucisă în turlă
se-aude în moarte mai tare

Iată căldură mă ţine în ger
de dragoste iarăşi m-aprind
te uită cum ninge Bacovia
să scrie din moarte un rând

Şi Doamne ce noapte de vis
aprind lumânarea-grenadă
un ochi în piept s-a deschis
dar luna din ochi o să cadă

Şi altă tăcere zău că nu am
doar stele pe jos şi în suflet
şi-un înger c-o floare în geam
să ardă în lume ce-i putred

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (19 noiembrie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

motanul meu cu ochii verzi
cu blana netedă şi fină
sărise gardul la vecină
şi ea striga c-ai să mă pierzi
iar el mergea cu coada-n sus
prin lanul ei de zarzavaturi
şi ocolea când lături-laturi
când umbra soarelui, apus
motanul meu cu lungi musteti
sărea alt gard şi sta vecinul
în calea lui cum stă rechinul
să prindă stoluri de mistreţi
vecinul meu, din Răscăieţi
cu care nu vorbesc de-o viaţă
decând l-am prins vanzad la piaţă
când fete suple, când băieţi
puse-se nu demult capcană
din ălea care şobolanii
când cad în ea se ţin cu anii
covitaind că-i inumană
căzu motanul meu, căzu
de pe gărduţul ca reduta
în patul unde dus cu pluta
dormea vecinul meu şi tu
sugetul pare cam subtil
dar speriat de forfoteală
şi de smântâna lor din oală
motanul meu fugea tiptil
dar nu spre casă, doamne, nu
spre altă haimana de mîtă
ce da la toţi motanii ţîţă
pe care cred c-o ştii şi tu
şi m-am trezit. Ce vis bizar
mi-a stat în cale astă noapte
cu toate perele racoapte
şi cu motanul meu hoinar...

poezie de Iurie Osoianu (19 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hanul

O să deschid un han micuţ
Sub dealul acesta ca o cască,
Unde toţi oamenii cu ochi căprui
Vor putea veni să se-odihnească.

Vor fi pe mese străchini cu mâncare
Şi căni pline cu vin să ostoiască frigul
Tuturor oamenilor cu ochi căprui
Pe care-i va chema năpasta sau câştigul.

Somn bun şi lin dormi-va călătorul
Şi cu noroc se va visa ajuns acasă.
Mă voi scula la miez de noapte
Să ţin treaz focul şi odaia călduroasă.

Oh, am acest vis tandru şi nebun pentru că
Tot binele de care-am avut parte
L-am trăit alături de un om cu ochi căprui
Demult, în tinereţe – şi departe.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochi...

Cu ochi ca două stele, o, mult iubita mea,
La-al nopţii cer de vară, din când în când priveşti;
Pe-o clipă să fiu cerul, chiar viaţa eu mi-aş da,
Să te admir de-acolo cu mii de ochi celeşti!

epigramă de Platon din Râsul lumii la români (2010), traducere de Efim Tarlapan
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scama

De sus de undeva o mică scamă,
Venită-ncet, pluteşte vag, cu teamă
Se urcă şi coboară lent prin tindă,
s-opreşte se-admiră în oglindă
Spre ghemul cel tăcut din colţ
coboară
... şi fire cresc pe ghem şi se-nfioară
... şi labe are ghemul ce se-nnoadă
şi coadă are ghemul... vai ce coadă!
Doi ochi verzui se plimbă după scamă
... pupilele cu tăieturi de lamă
Înfipte-n tigrul ca de jucărie
se-nvârt, iar tigrul pare de hârtie
Şi scama vine-ncet... şi ţâşti odată
tărcata labă către scamă cată.
Dar hoaţa printre ghiara-ntinsă-i scama
şi fuge legănată ca pe apă...

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Nepublicate 1953 - Amintiri din copilărie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câţi marinari e nevoie pentru un echipaj ?

Unul cu inima frântă
ca să umple ghiordelele cu lacrimi.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească marea.

Unul cu limba sărată
să se ia-n gură cu piraţii.

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească marea.

Unul c-un picior de lemn
ca să danseze pe scara de-îmbarcare.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească marea.

Straiul! Terţarola! Şcota! Fă sartul ăla-ncoace!
Mola! Noi nu ne vom întoarce!

Unul care are pe biceps tatuată
o inimă-n străpunsă de săgeată.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu boneţică de sugar,
talisman să nu se-înece.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu o sticloanţă de rom
să-şi clătească gura-n miez de noapte.

Doi cu patru ochi negri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Straiul! Şcota! Sartul! Terţarola!
La revedere ţărm! Mola!

Unul cu un albatros
să-i inspire-o poezie.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească marea.

Unul cu o hartă secretă
ascunsă-n căptuşeala hainei.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească marea.

Unul cu o vioară din lemn de pin
cu care să scârţâie la un delfin.

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească marea.

Straiul! Terţarola! Sartul! Şcota s-a întins cu brio!
Mola! Hei, ho! Adio!

Unul cu un sextant
să măsoare zarea.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu un metru de odgon
ca să prindă-n laţ furtuna!

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu inima grea
pentru-a înlocui ancora.

Doi cu ochii negri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Terţarola! Şcota! Sartul! Ţine de strai!
Mola! Am întârziat destul! Cu mareea, hai!

poezie de Carol Ann Duffy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-a privit în treacăt - numai o clipă, - dar a înţeles că tot ce-a avut mai scump în viaţă, a schimbat pe aceşti doi ochi căprui. Şi pământul, şi păpuşoii, şi mânjii, şi iarba. Biruiseră aceşti doi ochi.

citat din romanul Frunze de dor de Ion Druţă (1957)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt Bibicul, nene Ghiţă?!

Un procuror deschise RTV-ul
Şi amuzat îl urmărea (!) pe Ghiţă,
Iar când, în fine, înţelege şpilul,
Cu un ochi râde şi c-un ochi... sughiţă!

epigramă de Alexandra Dogaru
Adăugat de Alexandra Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă

Întru-n Sibiu încet ca-ntr-o-ncăpere
În care e un mort. Pe partea dreaptă
Am zidurile surde de tăcere.
Pe partea stângă inima-nţeleaptă.

În jur văd numai porţi şi-n porţi ferestre,
Iar în ferestre ochi care mă-ngheaţă.
Într-un Sibiu domol ca-ntr-o poveste
În care port viziera peste faţă.

Cu fiecare pas făcut prin sânge,
Tot mai adânc pătrund în noaptea care
Întâi de jos în sus mă strânge,
Apoi de sus în jos mă prinde-n gheare.

Stradelele mă-nghit dintr-una-ntr-alta,
Iar scările mă urcă şi coboară,
De nu mai ştiu: biserica e-n balta
Cerului larg, sau ceru-n ea coboară.

Şi peste tot o linişte ca-n clipa
Când marea se sărută cu pământul.
Liliacu-şi linge-n somn trudit aripa
Şi printre arbori vechi foşneşte vântul.

Intru-n Sibiu cum intră-n ceaţă luna,
Mai mult alunecând decât cu pasul,
Şi-n liniştea ce-ascunde-n ea furtuna
Ascult cum bate-n turnul straniu ceasul.

Intru-n Sibiu livid, sătul de viaţă.
Dar pregătit pe străzile uitate
În fiecare clipă să dau faţă
Cu mortul care umblă prin cetate.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!